Grecia (10-18 iunie 2017): video teaser

Anul trecut în vară am reușit din nou să ajung în Grecia. Mai fusesem o singură dată, în 2013, dar pe continent, iar acum îmi doream o insulă. Am investigat un pic cu destul de multe luni înainte, și ne-am hotărât la Skopelos. Și fiindcă eram în zonă,…

Clipe si prieteni: videoclipul anului 2017

Mai repede ca niciodată, nesperat de la timp, am reușit să montez clipului anului 2017 în premieră în luna ianuarie. Trebuie să recunosc că simt că dacă mi-a ieșit asta, sunt încrezătoare că anul ăsta, cel puțin din punct de vedere al blogului, va merge de la excelent…

Cum a fost 2017 si pe unde am ajuns

2017, acest an minunat în care am împlinit rotunda și magica vârstă de 33 de ani… Uneori am impresia că pe undeva s-a înregistrat o greșeală la certificatul de naștere sau așa, căci nimeni nu pare să mă creadă că am vârsta aceasta, nici măcar eu însămi. E…