România: M. Latoriței – circuit în Rezervația Iezerul Latoriței (oct 2019)

La mijloc de octombrie căutăm în fiecare an să mergem undeva unde ne putem bucura cât mai bine de culorile nebune de toamnă. Anul acesta, însă, toamna a venit în multe locuri prea târziu și prea devreme, cumva în același timp.

Ne gândisem să mergem în crovuri, un traseu pe care l-am făcut incomplet acum mulți ani și la care tot visam un amar de vreme să-l fac așa cum trebuie, cap coadă.

Dar asta se poate înfăptui, ca și cele făcute în septembrie, cu două mașini. Vorbisem deja cu Cosmin și Aura, ne planificasem cât de cât, însă vremea era… prea bună.

Pentru cei ce nu știu ce înseamnă vreme prea bună, să știți că da, există. Este acea vreme fără niciun nor pe cer și cu lumină stridentă, moartea pasiunii pentru orice iubitor de fotografie.

Asta plus ajutorul de la fața locului primit de la Lucian care era la fața locului m-au făcut să renunț la ideea cu crovurile. Și era cât pe ce să nu mai mergem nicăieri weekend-ul acela, dar până la urmă am stabilit să facem o nebunie. O zi în inima munților Latoriței.

Era un vis ce părea aproape nerealizabil. De când mă tot gândeam la asta, însă accesul extrem de dificil până acolo, plus lipsa unei posibilități marcate, sau măcar cât de cât ușor de dibuit, de a face un circuit, m-au ținut departe atâția ani.

Și iată că părea, în sfârșit, că visul putea deveni realitate.

Ne-am trezit la ora 4, o oră la care nu mă mai trezisem de muuulți ani, și mi se părea SF. Era încă întuneric când am ajuns în Pitești, unde am lăsat mașina noastră și am continuat împreună cu Cosmin și Aura în mașina lor 4×4, cam singura șansă de a ajunge tocmai până în ultimul punct posibil pe Valea Galbenu.

Am intrat pe valea Latoriței din Ciungetu și am admirat cheile frumoase, copacii ruginiți și ne-am bucurat că măcar acolo ne puteam clăti ochii cu natura bogată în toate nuanțele posibile ale toamnei. Drumul a fost cam bombardat, dar nimic ce nu poate depăși un 4×4, sau măcar o mașină cu garda înaltă.

De fapt, până la Cabana Petrimanu se poate ajunge cam cu orice (doar să nu fie super joasă mașina), dar, după aceea, mașinile normale au șanse mari să rămână pe-acolo sau măcar să-și spargă baia de ulei.

Am făcut o oprire la baraj, unde toate culorile acelea puternice se oglindeau atât de viu în apă încât aveai impresia că sunt două realități egale. Un peisaj greu de uitat.

Era ora 10 când am ajuns în capătul “lumii” și afară era un frig teribil. Deși era soare, îți intra în oase recele, iar dacă stăteai la umbră deja aveai impresia că a venit iarna.

Cu greu am făcut operațiunile necesare pentru a mă echipa și, ca de obicei, n-am rezistat să plec pe traseu doar cu gecuța subțire de puf, ci am pornit cu cea medie, știind sigur că în maxim jumătate de oră aveam să mor de cald și să trebuiască s-o dau jos, ceea ce avea să-mi umfle aiurea rucsacul. Dar cu frigul nu mă pot pune. Mai am ceva de lucru la capitolul ăsta…

Cosmin și Aura mai fuseseră în zonă cu ceva ani în urmă și grija lor principală era să vedem dacă avem cum să trecem apa. Eu însă știam că traseul până la Iezerul Latoriței era marcat acum (relativ recent) și îmi imaginam că sigur se făcuse ceva și pentru trecerea apei.

Am fost foarte fericiți cu toții când am găsit un trunchi de copac plasat peste apă, cu scopul clar de a fi folosit pentru trecere.

Atâta doar că… 90% din trunchi era încă în umbră și avea un mic strat de chiciură pe el. L-am testat un pic cu piciorul, deși nu aveam niciun dubiu că e lunecos, ceea ce s-a și dovedit a fi adevărat. Aaaa, fericirea mea numărul 1: să găsesc o modalitate de a trece apă în așa fel încât să nu pic cu fundul în ea. De fiecare dată când trebuie să fac asta mă simt ca și cum cineva mă pune să mănânc supă cu două cuțite. Sunt total antitalent, nu alta!

Cu chiu cu vai, până la urmă am găsit niște pietre cât de cât stabile și suficient de ieșite din apă încât să pot călca pe ele, iar la final am urcat pe trunchi, căci în celălalt capăt era deja ieșit în soare și uscat. Victorieeee! :D Întotdeauna cu gura până la urechi când ajung pe partea cealaltă fără turul pantalonilor ud :))))

Și așa a început aventura noastră prin una dintre cele mai sălbatice zone montane din România. Traseul era, într-adevăr, marcat, însă era limpede că poteca era încă tânără, pentru că a trebuit să ne luptăm destul de mult cu vegetația înaltă care părea că e stăpână pe aceste locuri îndepărtate. Așa cum e și normal, de altfel.

Am urcat un pic anevoios pe ici colo, făcându-ne loc pe niște pante un pic nefirești, fie că mergeam în sus sau de-a coasta. După o vreme am ajuns să mergem pe lângă apă și au fost și vreo 2 locuri în care poteca era surpată și a trebuit să avem grijă, plus un loc stâncos echipat cu lanțuri pe care s-a impus o mică descățărare, dar nimic complicat.

Apoi ne-a apărut în față un marcaj punct roșu și o săgeată spre Cascada Moara Dracului, ceea ce ne-a bucurat foarte tare, pentru că nu știam că este și acea deviație marcată.

Am pornit așadar într-acolo, căci era primul nostru obiectiv de pe listă. O potecă lină urmată de o urcare abruptă, dar scurtă, și o coborâre aproape la fel de scurtă ne-a condus înapoi în valea cu cascada, pe care am zărit-o, de departe.

Cosmin și Aura ne-au povestit că atunci când veniseră acolo, au bălăurit și boschetărit în asemenea hal până la cascadă și până la ezer încât acum nici nu le venea a crede cât de ușor era totul. Și era, totuși vegetație mare și acum, nici nu vreau să-mi imaginez cum era atunci.

Din punctul până la care ne-a condus marcajul punct roșu ne-am dorit să ne apropiem cât mai mult de cascadă, pentru a o admira cât mai bine. Am început să mergem din piatră în piatră, apoi din bolovan în bolovan, parcursul transformându-se rapid într-o cățărare și descățărare pe firul apei. Nimic complicat, uneori nici nu era nevoie de mâini, dar trebuia totuși un pic de îndemânare și atenție să nu picăm în apă. Mai ales eu, că-s talentată rău :)))

Dar, de fapt, e vorba doar de obișnuință, căci, la întoarcere, după ce deja aveam antrenament, mi s-a părut mult mai ușor și deja țopăiam ca o căpriță din piatră-n piatră. Iar la coborâre în mod normal lucrurile sunt mai dificile, în niciun caz mai ușoare.

Revenind la traseul principal spre iezer, am continuat într-acolo cu sufletul la gură să vedem în sfârșit această oază din mijlocul pădurii.

Am admirat totul în liniște câteva momente, dar ne-am și minunat cu voce de tare de tot ce vedeam. Am găsit, desigur, și niște excremente, din nou, cel mai probabil de urs, deși zona e oricum frecventată de mult mai multe animale, printre care și lupul. Nu era nimeni acolo când am ajuns noi, însă :))

De altfel nici nu m-aș fi așteptat să fie. Chiar dacă eram sigurii oameni din zonă, pe acolo nu mă aștept să dau nas în nas cu un animal sălbatic, chiar dacă poate sunt mai multe decât în alte zone. Sunt pur și simplu prea speriați de oameni încât să nu fugă la cea mai mică indicație că e vreunul prin preajmă.

Ei, dar acu-i acu. Planul nostru era să continuăm să urcăm de acolo până în golul alpin, să facem dreapta pe Strategica și să ne croim un mult visat circuit. Dar să vedem dacă avem vreo șansă de a străbate prin această sălbăticie.

Și ce să vezi? Surpriză! Nu numai că poteca s-a continuat de la iezer mai departe, dar și MARCAJUL!! Am fost complet uimiți să constatăm asta! Bucuroși și curioși, totodată, să vedem până unde oare aveam să găsim marcajul.

A urmat un labirint fantastic de frumos, printr-o pădure care ne fascina la fiecare pas, cu mușchi verde pe jos și cotloane prin care ni se părea o minune că mai descopeream încă un marcaj, și încă un marcaj…

Am trecut și pe lângă Lacul Violeta, mai degrabă un tău mic și ascuns, pe care, dacă n-am fi știut că trebuie să fie pe-acolo pe undeva, nu știu dacă l-am fi observat.

Această porțiune de traseu a fost și surprinzător de plată, ceea ce ne-a dat voie să o admirăm în tihnă, fără să fim distrași de efort.

Și, uite-așa, din vorbă-n vorbă și din pas în pas, am ajuns într-un final să vedem lumina de dincolo de ultimii copaci. Marcajul ne condusese, ca prin minune, tocmai până la ieșirea în golul alpin, unde am găsit o construcție mică recentă. Un fel de captare sau așa ceva, nu știu exact ce era. Nu am găsit pe nimeni acolo, însă am găsit, spre surprinderea noastră, pe cineva mai sus.

După ce am înaintat un pic pe drum înspre vest, am căutat să schimbăm macazul spre dreapta, ca să urcăm în Strategica. Era o urcare cam abruptă, dar nu prea aveam ce face. Atunci am observat că sus, exact unde trebuia să ieșim noi, era o turmă de oi. Acuma… eu știam că oile se coboară de pe munte la sfârșitul lui septembrie, dar nu și acestea, se pare. Am ochit și câinii, dar și ciobanul, și nu ne-am făcut mari griji în privința asta.

Am continuat să urcăm și, pe măsură ce panta devenea din ce în ce mai abruptă, și noi am început să tragem din ce în ce mai greu. Dar nu panta a fost cea care m-a enervat cel mai tare, cât terenul, care era plin de iarbă uscată care-mi intra la glezne și mă făcea să mă urc pe pereți.

În schimb, vremea era ceva… complet diferit de dimineață. A trebuit să dăm până la urmă totul jos până la tricou și să continuăm așa o vreme. Mai rar să merg pe munte în tricou în mijlocul lui octombrie, dar e drept că nu era chiar prima dată.

Pe măsură ce ne apropiam de turma de oi, am încercat pe cât posibil să o evităm. Am făcut dreapta mult de tot, cât de mult am putut, ca să nu ieșim fix în ea, dar până la urmă n-am reușit să ocolim extrem de mult, chiar dacă ne-am dat peste cap să reușim asta. Sus în Strategica am nimerit fix la 10-15 metri de oi, ceea ce i-a activat imediat pe câini, care au început să ne latre ca la balamuc. Ciobanul era degeaba…

Am strigat la el să-și cheme câinii, dar n-am scăpat fără să ne țâțâie fundul bine de tot. Am avut însă noroc, până la urmă, că nu erau din ăia turbați, ci voiau doar să ne gonească. Singura chestie e că e cam greu să te grăbești când ai ditamai panta de urcat…

Când am ajuns sus, ne încălzisem așa de are încât ne venea să ne dăm și tricourile jos, dar am decis totuși să rămânem decenți :)))

Odată intrați pe Strategica, am pornit înspre est, căutând să aruncăm o privire spre Lacul Vidra înainte să ne încadrăm pe coborârea finală. Lucru care s-a dovedit a fi un pic mai dificil în practică decât în teorie.

Strategica merge pe versantul sudic al coamei și, oricât ne-am străduit noi să evităm o urcare de-a dreptul până pe coamă, nu prea s-a putut. Eu nu mai suportam să îmi intre iarba aia oribilă la glezne, Adi voia să facă o filmare cu drona, fiecare cu ce-l durea. El a luat-o până la urmă de-a dreptul la un moment dat, noi trei am mai continuat un pic să găsim o variantă mai bună, dar am sfârșit și noi prin a urca destul de abrupt o bucată, dar măcar am dat până la urmă pe un drum care în sfârșit ne-a dus, chiar dacă ușor cotit, dar lin, până sub stația superioară a unui telescaun ce urcă de la Vidra.

Loc din care tot a trebuit să urc tocmai până în capul coamei ca să îl găsesc pe Adi :)))) Deci, cum, necum, m-am învârtit așa de bine că până la urmă tot n-am scăpat.

Lacul Vidra se odihnea în liniște la picioarele noastre, în timp ce noi am făcut o pauză pentru un sendviș mult amânat. Nu se auzea nici pâs, nu era nimeni…deși, peste ceva timp, acasă, Adi a observat că pe una din filmări apare o vulpe la un moment dat, câteva sute de metri mai jos de noi. Amuzantă descoperire.

Peisajul mi-a plăcut, însă acel telescaun părea tare nefiresc trântit acolo, mai ales acum, toamna, când nu este zăpadă. Un pic ciudat…

De acolo am revenit la Strategica, pe unde venisem, și am luat în primire Muchia Borcei, pe care se află un drum forestier mai vechi foarte ușor de urmărit.

Prima porțiune este de vis. În timp ce avansam încet pe începutul aproape plat, mă tot minunam de cât de magică poate fi pădurea, mai ales în lumina aceea de după-amiază și, în același timp, cât de norocoși am putut fi că ne-a ieșit acest circuit prin niște locuri atât de speciale și sălbatice.

Am oprit de câteva ori să încerc să pozez codrul care, mi se părea că e luminos și întunecat în același timp, mă fascina acea atmosferă fantastic de tare, și îmi doream să fac cumva să pot să o încarc în imaginile pe care le făceam. Tare aș mai fi stat pe acolo câteva ore…

Dar nu era chip, cel puțin nu atunci. Am coborât mai departe, întâlnindu-ne un pic mai jos cu singurii oameni văzuți pe traseu (ciobanul nu se pune), câțiva bicicliști printre care și o fată împingând la bicicletă, pe care am admirat-o foarte tare, fiindcă mi s-a părut SF ceea ce făcea, mai ales că mai jos panta se abrupțește rău de tot. Abia reușeam noi să mergem pe picioare, nu îmi dau seama cum au putut împinge bicicletele pe acolo. E clar, sunt o leșinată :))))

Jos la mașină am ajuns pe la ora 16:30, după 2 traversări ale apei de data aceasta, însă acum a fost mult mai ușor, prima nepunând mari probleme, iar a doua, care era de fapt, cea de dimineață, avea acum trunchiul complet uscat, astfel că nu a mai fost nimic dificil.

La finele traseului am fost cu toții super încântați, căci apreciezi un traseu cu atât mai mult cu cât, la start avusesei multe necunoscute și nu erai prea sigur că o să-ți iasă.

Drumul spre casă a fost lunguț, dar l-am asezonat cu două opriri pe vale, una tot la baraj, căci nu se putea să ratăm lumina ireală ce se așternuse peste apă, și alta mai departe, în pădure, când un copac m-a determinat să-l rog pe Cosmin să oprească un pic mașina, căci nu puteam trece de el fără să-i acord atenția cuvenită. Toamna se instalase deja bine de tot.

Iar după o masă bună la Pensiunea Roberto din Ciungetu, ne-am luat la revedere de la valea-minune a Latoriței și am pornit spre casă, întrebându-ne oare pe unde va fi următoarea ieșire pe munte.

Încă nu știu răspunsul…


A, și, să nu uit, poftă bună! :)

The end

PS. Toate informațiile utile se găsesc un pic mai jos :)


MULȚUMESC MULT PENTRU VIZITĂ!

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost de folos! :) Am pornit acest blog în 2009, cu gândul de a-i ajuta pe cei ce vor să călătorească pe cont propriu. Dacă apreciezi munca mea și-ți face viața mai bună sau mai ușoară, te rog să mă susții pe Patreon pentru a-mi putea duce visul mai departe:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru cineva drag, unul din produsele create de mine:


UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT



CHECK LIST
Echipamente

Rucsac mic
Husă impermeabilă pt rucsac
Trusă medicală + prim ajutor
Cremă soare SPF 50
Apă
Recipiente apă
Mâncare + dulciuri

Aparat foto
Trepied


CAZARE

Aceasta a fost o tură de o zi, dar, dacă aveți nevoie de cazare în zonă, mai jos afișez pensiunile din Malaia/Ciungetu de pe booking (introduceți perioada dorită pentru a le vedea pe toate și dați, eventual, zoom out):



Booking.com


TRASEU


Coada Lacului Galbenu – Cascada Moara Dracului – Iezerul Latoriței – Tăul Violeta – Strategica – Coasta Benghii – Muchia Borcei – Coada Lacului Galbenu


Durată totală: 6h 30


Tip traseu: drumeție

Formă traseu: buclă

Altitudine maximă: 1900 m

Diferență nivel:  + 750 m

Distanță: 14 km

Stare marcaj:

bună

După ieșirea în golul alpin nu mai există marcaj.

Sezonalitate: recomand să fie parcurs toamna

Surse apă: mai multe surse de apă până la ieșirea în golul alpin, apoi deloc

Data: 12 octombrie 2019

Hărți folosite: marcajul nu apare încă pe nicio hartă


HARTĂ & PROFIL


Mai multe detalii pe Strava, aici.


TRACK GPS

Am încărcat Track-ul GPS pe google drive, îl puteți descărca de aici.


TRASEUL PE ORE

10:10 Start
10:55 Bifurcație spre Cascadă
11:10 Cascadă
Pauză
11:35 Înapoi la bifurcație
12:00 Iezerul Latoriței
Pauză
12:45 Lacul Violeta

13:10 Ieșire gol alpin
14:15 Ieșire în Strategica
Deviație pentru a vedea Lacul Vidra
15:25 Începere coborâre
16:30 Finish


– Am făcut acest traseu într-o singură zi cu plecare din București la ora 5 și întoarcere la ora 22 (inclusiv pauză de mâncat la Pensiunea Roberto în Ciungetu după terminarea turei)

– Accesul rutier se face dinspre Ciunget. Până la Cabana Petrimanu se poate merge, cu grijă, cam cu orice mașină. Drumul este inițial asfaltat, după care pietruit. După Cabana Petrimanu se poate continua doar cu mașină cu garda înaltă (minim Logan), dar cel mai bine cu 4×4. Am văzut mașini normale chinuindu-se serios între Petrimanu și coada Lacului Galbenu. Nu recomand.

– Spre surprinderea noastră, am găsit marcat recent întreg traseul pe porțiunea Coada Lacului Galbenu – Cascada Moara Dracului – Iezerul Latoriței – Tăul Violeta și până la ieșirea în golul alpin. Marcajul principal este cruce galbenă, iar pentru Cascada Moara Dracului există o scurtă deviație (dus-întors) marcată cu punct roșu. După ieșirea în golul alpin, se iese destul de ușor în drumul Strategica, după care coborârea pe Muchia Borcei este ușor de găsit, iar pe Muchia Borcei există un drum forestier. Astfel că acum întregul traseu este destul de ușor de urmărit, nu cum era până nu demult, o junglă (mă refer la porțiunea din pădure). De reținut însă faptul că în pădure, pe multe porțiuni, poteca nu este încă foarte bine formată și vegetația este mărișoară. La cum am găsit acum locurile, am apreciat că primăvara și la începutul verii ar fi extrem de greu de parcurs. De asemenea, la începutul traseului se traversează un pârâu cu ajutorului unui buștean sau pe pietre, ceea ce primăvara, cu debitul apei mult mai mare decât acum, ar fi imposibil (s-ar putea doar desculț). Chiar și acum a fost un pic dificil, pentru că la ora la care am ajuns noi acolo, bușteanul era încă în umbră și, deci, acoperit cu un strat de brumă care era extrem de alunecoasă. Am reușit pe pietrele de lângă. Una peste alta, n-aș recomanda decât toamna acest traseu.

– Pe porțiunea dintre start și Iezerul Latoriței există vreo 2 locuri unde poteca s-a cam surpat și trebuie trecut cu mare grijă. Tot pe această porțiune există și un loc echipat cu lanțuri, care se descațără. Nimic foarte dificil.

– Pe Strategica, în dreptul coborârii pe Muchia Borcei există un panou pe care scrie Proprietate privată, Obștea Bercești – Vlădoi. De acolo noi am urcat un pic spre nord, ca să vedem lacul Vidra, și astfel am ajuns la stația superioară a unuia dintre telescaune. De acolo am revenit la Strategica și am început coborârea pe Muchia Borcei, pe drumul forestier care inițial este aproape plat și foarte plăcut, după care devine destul de abrupt, dar ne-a condus direct unde lăsasem mașina la start. Apa se traversează la final de 2 ori, una dintre traversări fiind aceeași cu cea de la start.

– Există câteva surse de apă până la ieșirea în golul alpin (nu e nevoie de cărat prea multă apă pe porțiunea asta), apoi deloc.


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com


GOOGLE MAP


MASĂ

Noi am mâncat la Pensiunea Roberto din Ciunget/Malaia. Ne-a plăcut locul și mâncarea a fost bună. Recomand.


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

8

2 comments

  1. Buna plimbare…eu am ajuns in vara pana la Cab. Petrimanu cu masina; cam cati km mai sunt de acolo pana la Lacul Galbenul? E vreun loc bun de pus cortul pe langa lac?
    Multumesc!

    1. Bună, Daniel! De la cabana Petrimanu mai sunt aprox. 5 km până la Lacul Galbenu. Unde anunme ai vrea să pui cortul? Lângă Lacul Galbenu sau lângă Iezerul Latoriței?
      Acolo unde am lăsat noi mașina deja nu mai eram chiar lângă Lacul Galbenu, ci lângă pârâul ce se varsă în el. La o adică da, se poate pune cortul acolo. Idem la Iezerul Latoriței.

Leave a Reply

Your email address will not be published.