România: M. Piatra Craiului – Sat Ciocanu <-> La Table (august 2019) – 2/2

Continuarea jurnalului început aici.

Ne-am trezit dimineață în Longfield și am pornit din nou spre munte, nu înainte de a lua micul dejun.

Cu o seară înainte, când am fost un pic nedumerită asupra locului unde aveam să servim micul dejun inclus în cazare, am sunat proprietarul să întreb. Mi-a spus că ni-l aduc ei acolo, dar că, dacă vrem mai devreme de 8-8:30, putem să mergem la ei la pensiunea mare (“e aproape, 2 km”). Asta pentru că îi spusesem eu că am vrea să mâncăm cât mai devreme și dânsul îmi spusese că abia la 8 îi vin oamenii de la bucătărie. Deci clar mai devreme de 8:30 nu prea am fi avut cum să mâncăm. Iar 8:30 mi se pare foarte târziu dacă vrei să faci un traseu care începe la o oră distanță.

Am mers așadar la pensiunea lor cea mare, care era de fapt cocoțată sus pe un deal, la vreo 3,7 km, dar, mă rog, detalii. A fost ok până la urmă, nu e ca și cum era în China. Am mâncat și am pornit. Până acolo am condus eu și am constatat că mă jenează la ambreiaj glezna ușor scrântită cu o zi înainte, dar la mers nu mă deranja, așa că am zis că n-are nimic (eu peste 3 zile, cu glezna umflată: ăhă, vezi să nu).

Drumul din Dâmbovicioara până în satul Ciocanu a fost ceva de pe altă planetă. Am mai mers eu pe drumuri înguste cu serpentine, dar ca ăsta parcă nu-mi amintesc (e posibil să mai fie, dar timpul estompează chestiile astea). Am fost cu inima în gât până am ajuns. Serpentinele nu sunt multe, dar, alea care sunt, sunt atât de strânse c-am zis că nu-i adevărat așa ceva. Plus că este extrem de îngust pe porțiuni lungi și, dacă te întâlnești cu o mașină din sens opus, e jale, mai ales când urci și nu ai prioritate. Noroc că era dimineață și nu prea era trafic pe acolo, că altfel n-ar fi fost deloc amuzant.

Nu știu exact când a fost asfaltat acest drum, dar sunt sigură că până nu demult era pietruit drumul. Poate ar fi fost mai bine lăsat așa, căci pietruit sigur era un pic mai lat, plus că nu poți să trântești asfalt pe orice drum de munte și să te aștepți să și fie circulabil în condiții de siguranță, dar, mă rog, nu mă plâng că am putut circula pe asfalt până acolo. Zic doar că poate ar fi trebuit mai mult cap…

La final am răsuflat ușurată. Acolo unde începe traseul vizat de noi nu prea ai unde să lași mai mult de 2-3 mașini, și erau deja acolo câteva, dar am găsit un mic loc nu departe, pe lateral, în afara drumului.

Nu mai fusesem niciodată în satul Ciocanu, dar îmi doream de multă vreme. L-am găsit la fel de frumos cum mi-l închipuisem. Mereu sunt super fericită să descopăr câte un sat nou din zona Rucăr-Bran. Chiar dacă seamănă, fiecare are specificul lui, din punctul meu de vedere sunt complet diferite, mai ales că priveliștile sunt mereu din alt unghi.

Chiar de la început am zărit o casă tradițională, în stilul arhitectural vechi al acestor locuri, aflată nu departe, într-un cadru de vis. Și așa a început traseul nostru.

La șosea, de la primul pas, am găsit și noile panouri turistice, care tocmai ce văzusem pe facebook că fuseseră instalate. Este vorba de harta Pietrei Craiului alături de noua clasificare a traseelor în funcție de dificultăți, propusă de Marian Anghel: Verde/Albastru/Roșu/Negru – Ușor/Mediu/Greu/Dificil.

Din punctul meu de vedere este un lucru bun, însă există și minusuri la acest tip de clasificare. De exemplu, nu consider corect să clasifici întreg traseul de la Fântâna lui Botorog până la Vf. Ascuțit dificil (negru), în condițiile în care prima porțiune este de dificultate medie, sau în alte cazuri, prima porțiune a unui traseu clasificat negru este chiar verde. Ideală ar fi o împărțire pe segmente mai mici (de preferință între două intersecții de trasee) pentru clasificare și, cel mai bine, reprezentarea traseelor prin culori direct pe hartă, acest lucru ar ajuta mult mai bine oamenii să-și planifice trasee sau chiar circuite în funcție de dificultate, unind mai multe segmente de dificultatea maximă pe care o doresc. Începătorii absoluți ar putea să-și croiască trasee din segmente verzi, cei ce au trecut de faza inițială pot include și segmente albastre, șamd.

Revenind la traseul nostru, marcajul banda roșie este cel pe care l-am luat în primire până în Șaua Vlădușca (La Table), însă până în Șaua Joaca nu e tocmai bine marcat, așa că ne-am ajutat foarte mult de aplicațiile de pe telefon (varianta veche Munții Noștri și Osmand pe alocuri).

Nu după mult timp am ajuns la o poartă metalică, pentru că în această zonă sunt multe terenuri pe care pasc animale. Acum nu erau animale pe aici, dar la întoarcere am văzut vaci nu departe de acest loc.

Înainte de a ajunge la o a doua poartă metalică am primit priveliști superbe spre satul Șirnea, o altă minunăție de sat. Pietrele specifice Pietrei Craiului ornau și ei tabloul, chiar dacă nu ne aflam la o altitudine foarte mare (aprox. 1200 m aici).

Aici la a doua poartă metalică ne aflăm, de fapt, în Șaua la Crucea Spărturilor, și trebuie cotit brusc dreapta, urcând abrupt pe o pantă cu iarbă presărată cu câteva pietricele ici colo și, în această perioadă din an, panseluțe (Trei frați pătați). Nu există o potecă evidentă, de aceea prima dată ne-am păcălit și am trecut de poartă, numai ca apoi să ne întoarcem, căci am constatat pe aplicație că nu ne deplasam în direcția bună. Imediat ce am urcat un pic panta a început să apară și marcajul, firav, pe unele pietre, prea șters să-l fi văzut de jos, și o potecă slabă, bătută mai degrabă de animale.

Poteca intră apoi într-o pădurice frumoasă și e mult mai evident că e bătută, văcarii ducându-și probabil vacile pe acolo, căci am văzut multe urme de copite.

Apar și câteva bifurcații ușor în sus, spre dreapta, pe care le putem urma, căci ne duc în direcția bună, spre Curmătura Groapelor. Noi n-am ales-o chiar pe prima, nu eram încă siguri, am preferat să rămânem pe cea principală, pe care și apărea marcajul din când în când, dar apoi am cotit și noi dreapta.

Acolo am intrat într-o poiană luuuungă și deosebită, aflată într-un fel de depresiune (dar în ușoară urcare) între 2 delușoare (Gâlma Spărturilor și Gâlma Iorghii) și am văzut zburând pe deasupra o pasăre răpitoare mare. Mereu ne entuziasmăm foarte mult când le vedem, căci nu se întâmplă foarte des, însă nu reușim niciodată să le pozăm bine, pentru că nu avem teleobiectiv. Nu știu exact ce era, nici nu mă pricep prea bine, dar aripile impresionante s-au văzut chiar și de la distanță.

Foarte frumoasă această porțiune, chiar dacă iarba era un pic cam înaltă (aviz celor ce nu suportă sau le e teamă de căpușe, e bine să aveți pantalon lung aici).

Eu tare fericită, mai ales că tocmai ce fusese ziua mea și aveam pe mine noul meu tricou primit cadou, cu o culoare superbă, de la North Face. Tricoul vieții, ce să mai! :D

La finalul poienii am zărit și alte păsări, în apropierea unor copaci, de data asta mici, însă cu niște culori foarte deosebite. Nici ele nu știu ce erau, dar nu cred că mai văzusem vreodată această specie. Pe ele din păcate nu le-am putut poza.

Puțin mai în față am ajuns la un fel de șa. Stânga, dreapta deschis, în față pădure. Eu am crezut, eronat, că trebuie să coborâm ușor stânga, dar, de fapt, era în față, prin pădure. Marcajul nu se vedea, doar cu aplicația am dibuit până la urmă drumul corect.

Am intrat așadar într-o zonă nouă, o pădurice tare simpatică, prin care poteca își făcea loc ca printr-un labirint, și într-un final ne-a scos în Curmătura Groapelor.

Aici se poate ajunge și cu mașina dinspre Șinea, dar ultima bucată este neasfaltată și nu știu dacă se poate cu mașini normale. E posibil să se poată doar cu 4×4.

Chiar când am ajuns noi acolo am văzut doi oameni plecând spre stânga, singurii văzuți de la începutul traseului. Fiind un traseu nu foarte bine marcat și într-o zonă mai greu accesibilă, nu e foarte umblat.

Tot acolo am văzut și o haită de vreo 6 câini măricei, păreau de la o stână. Ne-a fost un pic teamă, dar am realizat că n-au nicio treabă cu noi. Se plimbau singuri pe acolo adulmecând. Am vrut să facem o filmare cu drona, că tare frumos se vedea abruptul, s-a dus repede tot soarele. Am mai stat noi pe loc să vedem dacă reapare, dar n-a fost să fie. Am pornit mai departe, sperând să avem mai mult noroc în Șaua Joaca.

Din Curmătura Groapelor am intrat iar în pădure. Mergem noi ce mergem, toate bune și frumoase, și la un moment dat ajungem la o poieniță mică (Poiana Frumoasă, cred). Acolo traseul cotește brusc stânga, dar eu pe aplicație vedeam două variante de traseu și am crezut, iarăși în mod eronat, că trebuie să mergem drept și că, de fapt, ce vedeam spre stânga ar fi una dintre cele două variante, pe care ne-ar fi întors de unde veneam. Wrooong! Era bine la stânga. Dar e bine că am probat degeaba poiana. După ce că era în urcare, m-am și udat la picioare de la rouă :))))

Cotind brusc spre stânga, am intrat într-un nou cotlon (numai surprize frumoase ne-a adus acest traseu!) și, după ceva mers prin pădure, am ajuns într-un final în șaua de dinainte de Dealul Sasu, unde este și o stână spre stânga. Aici ne-am gândit să urcăm movila din fața noastră (Dealul Sasu) și să filmăm un pic cu drona.

Zis și făcut. Am dat noi gata urcușul cam abrupt, până dincolo de un copac cocoțat, și acolo am făcut o pauză.

Nu ajunsesem de multă vreme când am auzit, în liniștea aceea mormântală, o împușcătură. Mi-a stat inima. Cineva vânează pe aici??? M-am uitat de jur împrejur, n-am văzut nimic, dar, la o privire mai atentă, am văzut deodată un om care cădea pe jos.

Am zis că nu-i adevărat așa ceva. Cineva l-a împușcat??? Din greșeală sau…. intenționat??? Am înșfăcat repede binoclul să mă uit. Era așa ciudat totul că nici nu știam cum să reacționez. Mintea mea deja începuse să calculeze oare în cât timp ajungem la el, dacă o fi oare semnal aici să sunăm la 112, dacă oare l-am putea resuscita? Amândoi am făcut cursuri de prim ajutor. Oare mai știm cum?

Mă uit cu binoclul, nu văd nimic. Ah, nu e reglat! Îl reglez, mai uit atent, dar nu văd decât un om întins pe jos și e așa de departe încât nu disting detalii.

Un moment cred că mi-am ținut respirația. Când colo… ce văd eu… omul meu se ridică de la jumate și își proptește capul în palma stângă, stând relaxat în iarbă. Era, cel mai probabil, un văcar (erau vaci în zonă) și nu căzuse pe jos, împușcat, ci se lăsase el să cadă (deși un pic cam ciudat să te lași așa, dacă mă-ntrebi pe mine).

Împușcătura… nici până acum nu am depistat de unde a venit… însă în jumătatea de oră cât am stat acolo am mai auzit două, și ne-am gândit că ar putut fi pocnitori. Nu știu cine și de ce le-ar fi dat, poate preventiv din teamă de urs, n-aș ști să spun, dar e una dintre cele mai ciudate chestii ce mi s-au întâmplat pe munte.

LATER UPDATE: Se pare că în zonă este un foișor de vănătoare și este foarte posibil să se fi vânat. Ceea ce are mai mult sens decât pocnitorile pentru că, unu la mână, zgomotul cred că era mult prea puternic față de cel de pocnitoare (deși n-aș fi sigură, nu e ca și cum aud pocnitori în fiecare zi) și, doi la mână, următoarele două zgomote s-au auzit la interval foarte mic între ele. Nefiind în perioada de vănătoare legală a ursului, sper că, dacă cineva chiar vâna, să fi vânat altceva. Oricum, mi se pare foarte periculos și iresponsabil să vânezi atât de aproape de un traseu montan, mai ales în zi de week-end. Accidente se pot întâmpla oricând.

Am plecat mai departe de acolo coborând de pe movilă și intrând pe traseul ce duce spre Șaua Joaca, ce curând s-a transformat într-un drumeag. De aici și până în Șaua Vlădușca (La Table) e un traseu ceva mai umblat, mersesem și eu pe el în 2015, venind dinspre Cheile Pisicii. Întâmplarea face ca aici să întâlnim acum și 2 drumeți din Cluj/Topllița care m-au recunoscut și mi-au spus că făceau exact acel traseu făcut de mine în 2015, dar în sens opus. E o mare bucurie când întâlnesc astfel de oameni! Doar că mereu mă cam fâstâcesc, nu prea știu ce să spun când oamenii îmi zic că îmi citesc blogul și fac un traseu descris de mine :P

Am continuat împreuna până La Table, unde drumurile noastre s-au despărțit, noi de acolo întorcând bucla înapoi spre Ciocanu, schimbând marcajul bandă roșie pe care venisem până acolo cu cel cruce albastră. Doar în acest punct am mai văzut niște oameni, familii cu copii, luând pauza de masă, după aceea iarăși a fost pustiu o vreme.

Imediat după La Table am ajuns și la izvorul din traseu (mai este unul, sau chiar două în zonă, dar nu chiar în potecă), am luat niște apă și am continuat. În Poiana Grind am revăzut iar locurile cunoscute din 2015, când am urcat spre creastă, și iar mi-am amintit de peripețiile de atunci. Hehe, ce vremuri!

De acolo am intrat pe drumul forestier ce merge spre Brusturet, nu înainte de a mai privi o dată tabloul superb cu abruptul, pe care îl lăsam în urmă, care știu că m-a impresionat la fel de tare și prima dată când am trecut pe-acolo, în 2015.

E ceva foarte special la acest loc, o tihnă ce plutește în aer. Chiar și câinii sunt chill. Am trecut pe lângă unul care, nu numai că nu ne-a lătrat , dar nici nu ne-a băgat în seamă. Stătea la umbră, sub un copac, moțăind chiar pe marginea potecii, și era așa camuflat și liniștit încât nu l-am observat decât când am ajuns deja în dreptul lui.

Aici în poiana Grind am intrat pe încă o foarte mică porțiune pe care o mai parcursesem deja, dar doar până la bifurcația cu drumul Frunteș, spre Crumătura Groapelor, unde noi am făcut stânga, fericiți că, deși urma să urcăm un pic, se întrevedea ceva umbră, după care tânjeam, căci tare cald a mai fost din Poiana Grind până acolo.

Drumul Frunteș este chiar foarte plăcut, nu urcă prea tare, doar un pic, la început, pe urmă e ca o plimbare. Pe la jumătatea lui am întâlnit și o familie cu o fetiță și un câine din acela alb super pufos care, cum ne-a văzut, a zburdat spre noi cu limba cât un cot pe-afară. Sunt mortali acești câini, îmi plac la nebunie! Sigur că atunci când a ajuns la mine, mai că mi s-a cocoțat în cap, dar pe mine nu m-a deranjat deloc, din contră! Nu ai cum să nu fii și tu cu gura până la urechi când vezi așa explozie de  bucurie! Mi se pare cea mai sinceră bucurie din lume, cea a unui câine! Tare mi-ar plăcea și mie unul, dar eu cu alergiile mele… nu știu ce șanse am. Plus că în niciun caz nu cât încă stăm la bloc, nu m-aș îndura să îl țin închis așa mult într-un spațiu atât de mic.

În Curmătura Groapelor, când am ajuns, am mai făcut o scurtă pauză de ronțăială, după care am continuat pe marcajul cruce albastră pe care venisem, de fapt, dinspre La Table. Pe hartă traseul apărea slab marcat de aici încolo, și chiar ne întrebam dacă ne-om descurca să îl găsim, dar la fața locului am constatat cu bucurie că marcajul fusese împrospătat destul de recent.

Am continuat, așadar, fără griji, doar cu puțină atenție cu cele 2 stâne ce apăreau pe hartă în porțiunea imediat următoare.

Grijile ni s-au disipat, însă, rapid, pentru că nu am găsit nicio mișcare. Prima, găsită pe partea stângă, dincolo de o cruce de lemn, părea mai degrabă o căbănuță foarte mică, nu o stână. Mi s-a părut o construcție foarte interesantă, cum nu cred că am mai văzut în România. Apoi, un pic mai în față, a doua stână, pe dreapta de data asta, părea părăsită.

Ne-am continuat drumul în continuare fascinați de toată noutatea pe care o descopeream, ajungând la un moment dat într-un loc din care iarăși se vedea foarte frumos abruptul, și ne-am dat seama că e probabil ultimul de acest fel, așa că am pus iarăși de un ultim mic zbor cu drona. Mă rog, mic, mare, cam mereu e tot aia, cât ne ține o baterie, adică vreo 15 minute, plus vreo 10 cât durează pregătirea și strângerea, cam 25 în total.

Mai jos de-aici am dat într-o nouă poiană, unde am întâlnit posesoarele tălăngilor auzite din șaua unde filmasem.

După o scurtă coborâre pe care am întâlnit un grup vesel cu omuleți de toate vârstele cu care ne-am salutat și am schimbat 2 vorbe, am dat și de nenea văcarul cu ale lui văcuțe, care mai de care mai sturlubatice.

Una se uita ciudat la mine când îi făceam poze, pe semne nu-i plăcea obiectivul meu (you and me, both, sister!), alte două ne-au blocat drumul într-un șanț, de am zis că naiba ne ia dacă se enervează, că n-avem unde să ne ducem, stânga dreapta eram barați, până la urma am început să strigăm la ea să se miște la vale (am presupus că o cheamă Joița, evident, apăi cum altfel să o cheme???), cam cum ni se părea nouă că ar striga văcarul (aiurea, cred că eram tare caraghioși) și, până la urmă, cu chiu cu vai am reușit să ieșim din șanț fără nicio copită-n fund, nu înainte de a ne face cruce la vederea unei vaci care se cocoțase în copaci, tocmai sus deasupra șanțului (mă rog, printre, dar oricum, era alpinistă, nu glumă). Tare ciudate vacile cestea!

Dar iată că, dintr-una-n alta, am ajuns într-un final în Șaua La Crucea Spărturilor, unde cotisem brusc în sus dimineață. Aici am intrat pe traseul pe care venisem dinspre Ciocanu, unde am ajuns, ca și la dus, după vreo 15 minute, premiul pentru finalizarea traseului fiind priveliștile fantastice spre Șirnea și Bucegi. După amiază se văd Bucegii cel mai bine din zona aceasta, soarele luminându-i atât de frumos!

Abia acum se dusese norul încăpățânat ce stătuse înfipt în ei de dimineață, cam la fel cum constatasem că se întâmplase și cu creasta Pietrei, de unde vremea se anunțase senină în prognoză.

Drumul de întoarcere spre Dâmbovicioara a fost un pic mai ok la coborâre, mai ales că acum știam că aveam prioritate dacă se nimerea vreo mașină din sens opus, dar și pentru că din nou nu a fost trafic.

Am continuat fericiți spre casă după o masă scurtă la Pensiunea Cerbul în Dâmbovicioara (acolo cred că mâncasem și în 2015), waze ducându-ne spre București pe un drum nou pentru noi, cel care, înainte de Câmpulung, cotește stânga spre Târgoviște, mai ales că peisajul este foarte frumos pe acolo, în jurul satului Cetățeni zona fiind una carstică și deluroasă.

În final, chiar dacă nu ne-a ieșit planul inițial cu ziua mea în Făgăraș și am încropit un plan B, a fost un weekend reușit, cu 2 zile pe munte cu trasee aproape integral noi pentru amândoi, ambele fiind speciale în felul lor unic.

Cel de ieri mi s-a părut superb prin sălbăticia lui și priveliștile mereu fascinante cu creasta, iar cel de azi m-a impresionat prin varietate. Pe parcursul celor 18 km am trecut printr-o mulțime de zone diferite, ba pădure, ba poiană, ba un cotlon, ba un drumeag, ba priveliști care mai de care… este foarte foarte diversificat și, deși poate unii l-ar considera banal și l-ar ignora, alegând ceva la altitudine, mie mi-a plăcut la nebunie și îl recomand oricui dorește ceva un pic altfel. Un traseu destul de ușor, fără urcușuri sau coborâșuri abrupte, aproape pustiu, sălbatic pe alocuri, cu pădurici deosebite și cu priveliști incredibil de frumoase.

Cu așa ceva cadou de ziua mea… chiar nu am cum să mă plâng! :D

The end.


MULȚUMESC MULT PENTRU VIZITĂ!

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost de folos! :) Am pornit acest blog în 2009, cu gândul de a-i ajuta pe cei ce vor să călătorească pe cont propriu. Dacă apreciezi munca mea și-ți face viața mai bună sau mai ușoară, te rog să mă susții pe Patreon pentru a-mi putea duce visul mai departe:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru cineva drag, unul din produsele create de mine:


UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT



Majoritatea pozelor sunt făcute cu Sony A6500 + 16-50mm, mai puțin cele în care apar eu, care sunt făcute cu A6000 + 30 mm


CHECK LIST
Echipamente


CAZARE

Pentru că nu am găsit cazare așa din scurt mai aproape de munte, noi ne-am cazat în Câmpulung, la Căsuța cu lavandă, dar nu recomand. A fost alegere cam proastă. La fața locului cazarea a avut ceva neajunsuri, dar a fost cât de cât ok pentru o noapte pe fugă. Ceea ce s-a întâmplat după câteva zile mă face să nu o recomand. La întoarcere am scris un review pe booking, așa cum fac de fiecare dată, review în care am scris atât plusurile, cât și minusurile. Fapte pure, fără să înfloresc și fără să scriu nimic neadevărat. Imediat ce am publicat review-ul m-a sunat cineva de la pensiune, o doamna cu o atitudine foarte agresivă care efectiv mă certa și mă lua la întrebări, un fel de cum-mi-am-permis-să-le-fac-un-review-nu-tocmai-ok.

În plus de asta, a început să turuie justificări pentru fiecare punct menționat de mine în review, inclusiv dând vina pe angajații ei că nu au făcut patul cum trebuie (după ce eu am menționat că patul avea un cearșaf prea mic, care s-a mișcat în timpul nopții pentru că nu era cu elastic, și nu exista husă între acest cearșaf și saltea, lucru deloc igienic) și pe mine pentru ceva ce nu avea cum să fie vina mea, pentru că eu doar urmasem indicațiile omului care ne cazase. În fine, review-ul meu se poate vedea pe booking dacă sunteți curioși. Cert e că după 2 minute în care a început și cu batjocuri la adresa mea, am închis telefonul. A fost halucinant, pur și simplu. Așa ceva nu am pățit de când sunt, și am stat la zeci, poate peste o sută de cazări în viața mea și la toate am făcut review-uri, unele bune, altele mai puțin bune, după cum a fost cazul.

Cealaltă variantă de cazare pe care o găsisem în zona Câmpulung era Cottage Poe, o cazare care pare mult mai ok (chiar de vis, aș zice).

Sigur, pentru acest traseu este ideală cazarea cât mai aproape de munte, eventual în Dâmbovicioara sau Șirnea, pentru care afișez mai jos cazările din Booking (introduceți perioada dorită pentru a le vedea pe toate și dați, eventual, zoom out):



Booking.com

Prețul plătit de noi la Căsuța cu lavandă: 138 lei / cameră dublă / noapte cu mic dejun inclus


TRASEU


Sat Ciocanu – Curmătura Groapelor – Șaua Joaca – La Table – Poiana Grind – Drumul Frunteț – Curmătura Groapelor – Poiana Lungă – Ciocanu


Durată totală: 6h 15


Sat Ciocanu – La Table: 3h 30

La Table – Șaua La Crucea Spărturilor: 2h 30

Șaua La Crucea Spărturilor – Ciocanu: 15 min


Tip traseu: drumeție

Formă traseu: buclă

Diferență nivel:  + 570 m / – 570 m

Distanță: 18,5 km

Stare marcaj:

destul de slab marcat între Ciocanu și Șaua Joaca

În rest marcajul este destul de ok.

Sezonalitate: tot anul

Surse apă: Șaua Vlădușca (La Table)

Data: 18 august 2019

Hărți folosite: Varianta veche a aplicației Munții noștri & Osmand
Atenție: pe Osmand nu apare poțiunea marcată cu cruce albastră între Curmătura Groapelor și Ciocanu


HARTĂ & PROFIL


Mai multe detalii aici.


TRASEUL PE ORE

09:30 Start din sat Ciocanu
10:00 Poarta 1
10:15 Poarta 2 (Șaua la Crucea Spărturilor)
11:00 Curmătura Groapelor
pauză 20 min
12:00 Dealul Sasu
pauză 30 min
12:45 Șaua Joaca

13:00 La Table (Șaua Vlădușca)
13:15 Poiana Grind
13:30 Bifurcație Drumul Frunteș
14:00 Curmătura Groapelor
pauză 10 min
14:30 Piatra Galbenă
pauză 25 min
15:30 Șaua la Crucea Spărturilor
15:45 Finish în satul Ciocanu

GOOGLE MAP

ACCES

În satul Ciocanu se poate ajunge dinspre Dâmbovicioara sau dinspre Șirnea.

Noi am ajuns dinspre Dâmbovicioara. Drumul este asfaltat, dar foarte strâmt (doar o bandă pe porțiuni lungi) și cu câteva serpentine foarte stranse și abrupte. Când este zăpadă cred că se parcurge destul de dificil, posibil doar cu 4 x 4. Aceată porțiune mai dificilă are aprox 6 km.

Dinspre Șirnea nu am fost niciodată. Drumul este mai scurt și posibil un pic mai ușor de parcurs, dar posibil că nu este asfaltat, nu știu.


MASĂ

Noi am mâncat la Pensiunea Cerbul în Dâmbovicioara. Alternativ recomand Amada, în Câmpulung.


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

4

8 comments

  1. Helloness,

    Faina povestirea, ca intotdeauna! :) Doua mici sugestii:
    – la pozele tip portret, precum si cele tip landscape mai micute ar fi mult mai ok sa fie puse una langa alta cu un mic spatiu alb intre ele. Acum fiind puse una sub alta e prea mult alb in stanga si dreapta. Si din aceasta cauza, pe mobil pozele se vor vedea si mai mici. Dpdv vizual ar fi mai ok ca pozele sa fie aliniate odata cu textul… asa eviti prea mult spatiu alb. :)
    – spatiul dintre texte si poze sa fie egale, precum si cel dintre poze (nu una mai subtirica pe alocuri, alta mai grosuta si tot asa). Sper ca intelegi ce vreau sa spun. :D

    Drumetii faine si cu soare sa ai! ;)

    1. Te rog ignora prima sugestie. Browser-ul meu afisa pozele aiurea, una sub alta. :))))
      In legatura cu textul, mai am inca o sugestie: ai putea alinia textul cu Justify si astfel va arata mult mai ordonat in pagina. :D

      1. Hey Ralu! No problem, mersi tare mult pentru sugestii! Ma ajuta, caci nu am cum sa stiu cum se vede blogul pe diverse browsere, device-uri, etc in afara de ceea ce am eu acasa.
        A fost ceva momentan in browserul tau sau in acela se afiseaza aiurea si in altul bine?
        Cat despre justify, oooh, crede-ma, sunt disperata! Eu mereu am aliniat justify, dar de vreun an wordpress a scos acest buton, poti sa crezi???

        1. Hey! :)
          A fost ceva momentan, aveam ceva activat in browser (uitasem de asta in timp ce citeam articolul) si asta facea sa se afiseze aiurea. :)
          Ce aiurea ca au scos Justify! Nu stiam. :/ Nu am mai lucrat demult cu WordPress si nu mai sunt la curent cu toate.
          Ramane atunci spatiul dintre poze si text. :) Aici ai un screenshot ca sa iti faci o idee mai buna: https://we.tl/t-38vmihQkDM

          Again, nu primesc notificare la reply. :/

          1. Mersi mult de tot penrtu ajutor, Ralu!
            Cu spatiile din pacate nu am ce sa fac momentan, e din cauza ca pozele alaturate sunt intr-o galerie, si aceasta galerie nu lasa spatiu sub ea.
            Voi lucra spre finele anului sau la inceputul lui 2020 la o noua infatisare a blogului, si atunci sper sa rezolv aceasta problema. Si pe mine ma deranjeaza.
            Cat despre notificare la reply, chiar nu stiu ce sa iti zic. Am testat si la mine functioneaza. Si am incercat cu alta adresa decat cea de admin.
            Sigur nu ti se duc in spam, nu?

          2. Hey! :)

            Cu mare placere! Am verificat acum si da, se duc in spam. O sa le marchez ca nefiind spam. :) Thanks! ;)
            In legatura cu spatiile, incearca sa pui in cod dupa ce pui galeria. Poate functioneaza.

            Mult succes in continuare si abia astept urmatoarele articole! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.