România: Zimbrăria neagră (ianuarie 2019)

27 ianuarie 2019

Prima tură pe 2019 o aveam planificată pentru 24-27 ianuarie. 24 fiind zi liberă, ne gândisem să profităm și să facem din asta o mini vacanță. Pusesem la cale un plan drăguț, aveam de gând să mergem în Munții Șureanu și zona lacului Oașa, unde nu mai fusesem niciodată. Făcusem și rezervările, totul era pus la punct și eram super entuziasmați să mergem, pentru că tocmai ce ne sosise și mult visata dronă și voiam să-i facem botezul. Numai că luni, pe 21, am constatat că avea să fie vreme cam rea. Am așteptat până în ultimul moment, sperând la o minune, dar minunea nu a venit și ne-am trezit nevoiți să anulăm tot. Ce tristețe…

Însă probabil așa a fost să fie, pentru că eu într-un final m-am și simțit rău în acele zile și n-ar fi fost prea distractiv dacă am fi mers înainte cu planul. Dar luna ianuarie era pe încheiate și eu voiam neapărat să facem o ieșire în natură. Visam la munte, dar nu prea eram în stare. Hmmm… ce să facem, ce să facem? Știu! Hai să mergem undeva aproape, la Zimbrăria Neagră. Cred că Adi a venit cu ideea. El mai fusese, dar eu niciodată.

În Rezervația Zimbrăria Neagră este cea mai mare populație de zimbri din România. Sunt hrăniți în jurul orei 10, și am plecat de acasă din timp ca să ne asigurăm că ajungem la ora aceasta. Ba, mai mult, am luat în calcul faptul că s-ar putea să nu putem parcurge cu mașina întreg drumul forestier ce duce până acolo și că s-ar putea să trebuiască să mergem și pe jos o bucată, treabă ce mă încânta la maxim, pentru că tare simțeam nevoia să fac un pic de mișcare în natură. Ceea ce s-a și întâmplat.

Dar am făcut ce-am făcut și tot am întârziat la ora de masă a zimbrilor. Nu mult, doar un pic.

Și culmea, nu asta ne-a făcut să ratăm șansa de a-i admira mai de aproape și în număr mai mare, ci faptul că la locație se afla o echipă care tăia niște lemne chiar lângă locul unde ei sunt hrăniți și făceau așa o gălăgie încât majoritatea zimbrilor se retrăseseră în pădure.

Mai erau destul de mulți totuși, mai mulți decât văzusem la Valea Zimbrilor în Buzău, dar nu aveam voie să stăm lângă gard, ci doar în observator, iar eu neavând teleobiectiv, m-am mulțumit mai mult să-i privesc liber decât să-i fotografiez. Ce să faci… nu le poți avea pe toate.

Dar, tocmai când credeam că excursia noastră nu a fost tocmai cea mai reușită, am primit ceva ce nici prin gând nu-mi trecuse când am decis să plecăm de acasă. O experiență de neuitat, care mi-a făcut inima să bată mult mai tare pentru câteva momente.

Plecasem deja de la zimbrărie, ne luasem la revedere de la gardian, plătisem, chiar intrasem și în micul muzeu amenajat la intrare, într-o căsuță minusculă, parcursesem pe jos toată bucată de drum pe care nu o făcusem cu mașina, pentru că zăpada era un pic prea înaltă pentru garda noastră, ajunsesem la mașină și pornisem.

Eu voiam să mai fac câteva poze în pădure, pentru că era o ceață faină care învăluia pădurea și zărisem la dus un loc fain, dar nu mai știam exact unde și nici nu prea puteai opri oriunde. Adi conducea, iar eu analizam perspectivele de la geamul din dreapta. Am mers câteva minute și la un moment dat am simțit ceva. Aici! Oprește aici, te rog!

Era o curbă cu spațiu cât de cât suficient încât să putem lăsa mașina și să rămână destul loc să treacă o alta fără probleme. Am coborât, am luat aparatul foto și am pornit într-o mică plimbare. Chiar lângă drum era o apă, dar am trecut peste și am intrat în pădure. Imediat mi s-a părut că întrevăd un fel de potecă. Sigur, totul era acoperit cu zăpadă, dar oricum, era un fel de culoar.

Am pornit prin pădure urmărind să găsesc un cadru care să-mi placă. Nu după mult timp, 100-200 de metri poate, am ajuns la un fel de bifurcație. Nu era nimic clar, dar așa am simțit. Zic: hai să facem dreapta. Eram condusă strict de instinct. Am continuat câțiva pași în noua direcție, am făcut câteva poze și chiar atunci a făcut țuști prin fața mea. Am văzut un funduleț alb cum sare brusc și fugeeee. Atât de repede încât nici timp să mă dumiresc ce se întâmplă nu am avut, darmite să scot aparatul, să-l duc la ochi, să încadrez, să focalizez și să apăs butonul.

O căprioară!!!

Din locul unde eram nu puteam zări nimic în direcția în care o luase, era plin de boscheți, dar am simțit că trebuie să înaintez un pic și apoi să mă uit în dreapta după ea.

Dar dispăruse. Era dusă la fel de repede precum venise, nici urmă de ea. Ce animale rapide! Inima încă îmi bătea tare! Deși era frig, simțeam căldura cum îmi iese din geacă și scoteam aburi pe gură.

Și atunci m-am uitat în depărtare. Spre dreapta se făcuse un culoar mai lat, iar ea stătea în capătul lui, privindu-ne de la distanță. Se oprise să ne aștepte.

A stat pe loc doar câteva secunde cât să fac vreo 3 poze sub orice critică (asta e tot ce am putut face la maximul de 50mm pe care îl am pe obiectiv), după care a fugit. A fost uluitor! Câtă bucurie îți poate produce o astfel de întâlnire cu animalele sălbatice. Știu că e doar o căprioară, și nici nu a fost prima dată când am văzut acest animăluț, dar pentru mine a fost un moment extraordinar. Nu văd în fiecare zi căprioare și faptul că nu am pornit deloc cu gândul de a le vedea cred că a contribuit la experiență.

O nouă dovadă că orice ieșire în natură, oricât de scurtă sau banală ar părea, aduce o surpriză. Indiferent cât de mică sau sub ce formă, mereu primim cadouri de la ea. E, poate, a mia oară când mi se dovedește asta. Natura este atât de generoasă cu noi! Trebuie doar să fim deschiși să primim tot ce ne oferă.

Așa cum spunea John Muir: “In every walk with nature one receives MORE than he seeks.” Atât de adevărat!

Ne-am întors apoi la mașină, deja eram mult mai bogați decât cu 10 minute înainte, când pornisem. De acolo am mers în Târgoviște să mâncăm, pentru că era foarte aproape. Nici în Târgoviște nu fusesem niciodată eu, și chiar îmi doream de mult să văd Turnul Chindiei, dar cumva nu găseam nicio ocazie.

Am mâncat la Tower’s Pub, un loc care chiar mi-a plăcut – atmosferă faină la etaj, în mansardă, și mâncare bună. Din păcate, după masă m-au luat niște dureri cumplite și, oricât de mult am încercat să facem o plimbare prin Parcul Chindia, am dat doar un mic tur, am văzut turnul, dar apoi a trebuit să intru în mașină și să pornim spre casă.

Nici drona n-am apucat să o testăm, pentru că aveam nevoie de un spațiu mai măricel și de vizibilitate bună. Dimineață nu o putusem zbura din cauza ceții coborâte destul de mult, iar după amiază nu am avut unde. Degeaba am căutat un loc cât de cât ok pe drumul spre casă, pur și simplu nu aveam unde să oprim. A rămas, așadar, pe data viitoare, speram noi, cât de curând.


MULȚUMESC PENTRU VIZITĂ!

Dacă te-am ajutat într-un fel sau altul, m-ar ajuta mult susținerea ta.
Mă poți susține pe Patreon:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru un prieten, unul din produsele create de mine:

Cadouri muntomani, montaniarzi, iubitori si pasionati de munte

UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT


Sony A6500
Obiectiv 16-50 mm
Filtru polarizare

CHECK LIST
Echipamente


Rucsac mic
Apă
Recipiente apă

Aparat foto


GOOGLE MAP


ZIMBRĂRIA NEAGRĂ

Program: Luni – Duminică: 10-16
Prețuri: 6 lei / adult, 3 lei / copii
Taxe: Fotografiere aparat profesional: 50 lei / oră; Filmare aparat profesional: 500 lei / oră

Acces: accesul se face pe drum forestier (5,5 km), din Rățoaia (cel din I.L. Caragiale este mult mai rău). Vara am înțeles că nu ar fi probleme, dar iarna, când este zăpadă, este de preferat o gardă mai înaltă (măcar similar Logan). Când am fost noi, zăpada a fost ok la început, după care stratul a devenit un pic mai mare după jumătatea drumului și am început să atingem zăpada cu scutul, astfel că am lăsat-o pe dreapta într-un loc ok și am continuat pe jos ultima porțiune (aprox 1,5 – 2 km). Nu este necesar 4×4, doar să fie gardă un mic mai ridicată. Vara cred că e ok cu orice fel de gardă.


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

16

4 comments

  1. Mi-ai dat, Alexandra, o idee perfecta pentru o vacanta de Paste. Multam fain! Sa fac un traseu de genul:
    Ziua 1: Galati-Bucuresti-Targoviste-Rezervatia de Zimbri Neagra-Bucuresti
    Ziua 2: Bucuresti-Rezervatia Comana-Galati
    Ai fost pana acum la Comana? Daca da, ce parere ai? Multumesc anticipat, Alexandra!

    1. Oh, ai pus de un road-trip, nu gluma! :) Foarte fain! Bravo!
      Da, am fost la Comana, este foarte frumos, recomand! E posibil sa fie destul de aglomerat de Paste, dar poate ca n-ar fi rau sa incerci.
      Vezi poate poti face si o plimbare cu barca prin delta.
      Have fun!

      1. Eu si cu fobia mea de apa nu prea ne-am bucura de plimbarea cu barca. Am inteles ca poti face si o plimbare cu propria bicicleta, ceea ce suna minunat. Dar faza cu aglomeratia imi cam da de gandit. Oricum, mai rau decat sa stai de 1 mai in Bucuresti, nu cred ca e. Acum, labutele stranse sa fie vreme buna si stelele sa se alinieze. Toate cele bune, Alexandra!

Leave a Reply

Your email address will not be published.