România: pe dealuri în Fundata (decembrie 2018)

În decembrie nu am reușit să mai ajung pe munte. Motivele au fost diverse. Fie lipsa soarelui, fie vremea neprietenoasă, fie condițiile neprielnice pentru drumeții în siguranță, fie altele ce m-au ținut pe acasă în weekend. A fost și o lună foarte tristă, pentru că doi dintre cei mai activi și experimentați montaniarzi din comunitatea carpati.org au murit într-o avalanșă pe Valea Morarului, Mugurel Ilie și Ionuț Morar (zis și Scufițu).

A fost o veste îngrozitoare, o săptămână m-am tot gândit la ce se întâmplase și cu greu am reușit să las asta în urmă. Mă tot bântuia gândul și mă frământam la ideea că orice om, oricât de experimentat ar fi pe munte, poate într-o zi să ia o decizie nepotrivită sau să facă o mică greșeală care să îi reteze brusc viața. Încă mă gândesc la asta și nu pot să neg că mi-e frică. Nu mi-e frică de moartea mea în sine, căci nu eu aș avea de suferit, ci oamenii dragi, mamei în special nu aș vrea să-i fac una ca asta. Iar de gândul că EU aș pierde pe cineva drag nici nu mai vorbesc… Nici nu știu care dintre astea două mă sperie mai tare. Așa pățesc de fiecare dată când mai aud de cineva care a rămas pe munte. Temerile acestea mi se activează la maxim.

Însă nu acesta a fost motivul pentru care nu am ajuns în decembrie pe munte. Pur și simplu așa a fost să fie, presupun. Dar nu voiam sub nicio formă să se încheie anul fără să mai respir o dată munte, fără să mai fac un pic de mișcare în natură și să mă bucur de peisaje.

Zilele, însă, treceau și vremea bună nu prea apărea de nicăieri. Așa am ajuns pe 30 decembrie. Uitându-mă pe prognoză, am zărit un mic licăr de speranță în zona culoarului Rucăr Bran. A doua zi urma să fie ultima din an, așa că am decis: mâine mergem pe dealuri în Fundata. Deja calculasem din ochi un traseu circuit pe care l-am putea face, l-am luat și pe Mihai pe noi și, în formulă de 3 mușchetari, am pornit la drum. A, dar stai așa, 4 mușchetari?

Un kicsi kutya s-a lipit de noi de la început ca în Parâng și ne-a ținut companie aproape toată tura. „Kicsi kutya” înseamnă câine mic în maghiară, această limbă care, dintr-un motiv greu de explicat, îmi place foarte mult și mi-ar plăcea să o învăț. Am și încercat la un moment dat, dar mi s-a părut așa de greu încât, după câteva lecții pe o aplicație, m-am lăsat la mâna mea. Am învățat doar câteva cuvinte (le număr pe degete :)))), la ele adăugându-se și acestea două noi pe care ni le-a predat Mihai în lecția de maghiară 1.02.

Toată ziua am ținut-o cu „kicsi kutya” în jos, „kicsi kutya” în sus. Nu știu de ce, dar m-am amuzat teribil. Iar la final, dilema mea, întrebarea de 1000 de puncte: dacă vreau să zic „câine mic și negru”, cum spun? „kicsi fekete kutya” sau „fekete kicsi kutya”? „Fekete” fiind primul cuvânt pe care l-am învățat în maghiară, din simplu motiv că e foarte simplu de ținut minte și am lucrat la un moment dat cu o fată pe care o chema Fekete, iar o colegă de-a mea, înainte să mă alătur eu echipei, credea că acesta e numele ei mic și când o suna mereu o întreba “Ce faci, Fekete?”. Că ea săraca… era prea drăguță să îi spună că asta e numele ei de familie, nu de botez :)))))

Anyway, am deviat teribil de la subiect. Așa, unde eram? Fundata. Da. A fost a plimbare care a mers ca unsă. Deși soarele n-a ieșit deloc (iar au dat-o în bară ăștia de la meteo) și munții erau destul de acoperiți (doar spre Piatra Craiului și un pic spre Bucegi am reușit să facem ceva poze), m-am simțit foarte bine.

Am făcut mișcare, am admirat căsuțele și căpițele din sat, ne-am plimbat pe ulițe, am făcut poze și, nu în ultimul rând, am râs. Mi-a plăcut mult și că traseul, așa cum l-am gândit de acasă, a avut și câteva porțiuni prin pădure, nu doar pe ulițe și străzi, care, chiar dacă erau cu totul acoperite de zăpadă, nu mă făceau să mă simt neapărat în natură. Ori ulițele cel mai subțire figurate pe hărți traversau zone împădurite sau complet rupte de civilizație, astfel că m-am putut bucura în voie de liniște și pace.

Prin Fundata ne-am întâlnit și cu Laura Poară și cei 2 pitici ai ei, m-am bucurat mult. Păcat că nu era și Marian. I-am recunoscut pe cei mici din pozele de pe facebook, căci nu îi văzusem niciodată. Se bucurau și ei de zăpadă ca și noi.

Până la urmă, cu toții suntem niște copii la un anumit nivel. Iar dacă simțim că nu mai suntem, ar trebui să încercăm să ne aducem aminte. E păcat să uiți să te bucuri ca un copil mic. De orice: de zăpadă, de soare, de o floricică, de un câine. Cred că mulți am și uitat ce ne bucura când eram mici. Că am impresia că ne entuziasmam și de la o baltă de apă.

Eu una m-am bucurat foarte tare că am încheiat anul cu o plimbare. Chiar dacă nu am fost PE munte efectiv, am mers ceva, vreo 13 km, și micile urcușuri și coborâșuri m-au obosit un pic. Suficient cât să mă ia somnul câteva ore mai târziu, la trecerea dintre ani, înainte de 12 noaptea. După așa o zi, chiar dacă nu am condus eu, nu știam cum să ne culcăm mai repede. Am admirat focurile de artificii de la miezul nopții, după care am rezistat până pe la 1. Apoi… la somn cu noi!

Și așa s-a încheiat 2018-le nostru. În prima zi din an fusesem pe munte și l-am încheiat într-o manieră similară. Visul meu de a nu se termina anul fără o ultimă ieșire în natură se împlinise. Acum, tot ce îmi rămânea de făcut era să sper la un 2019 și mai plin de natură!

The end.

PS. „Câine negru mic” se spune „kicsi fekete kutya”, dar dacă vrei să zici câine mic și negru e „kicsi és fekete kutya”. Mă rog, cel puțin așa zice google translate. Complicată rău limba asta, zău dacă nu. A, și nici nu v-am zis cum se pronunță! Aia e altă lecție! (Spoiler alert: e și mai complicat!) Dar mie tot îmi place!


Mihai și kicsi kutya urmându-l îndeaproape

M-am amuzat teribil la confruntarea dintre kicsi kutya și oi. Pe de o parte a gardului ăsta micu lătra de zici că era cât un urs, dar nu îndrăznea să treacă gardul, nu e ca și cum era din beton. Pe cealaltă parte, oile aveau un lider. Când ăsta micu nu lătra, liderul se apropia de gard și se făcea spre el, celelalte oi urmându-l timid la câțiva pași în spate, după care liderul se speria și fugea înapoi, oile din spatele lui fugind deodată și formând toate un conglomerat lângă casă, cu spatele la câine. Și asta s-a repetat de câteva ori în timp ce noi ne uitam nedumeriți la scenă. Mortal, nu alta!

Hai, kicsi kutya!
Lasă oile!

MULȚUMESC PENTRU VIZITĂ!

Dacă te-am ajutat într-un fel sau altul, m-ar ajuta mult susținerea ta.
Mă poți susține pe Patreon:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru un prieten, unul din produsele create de mine:

Cadouri muntomani, montaniarzi, iubitori si pasionati de munte

UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT



CHECK LIST
Echipamente



CAZARE

Aceasta a fost o tură de o zi, dar, dacă aveți nevoie de cazare în zonă, mai jos afișez pensiunile din Fundata de pe booking (introduceți perioada dorită pentru a le vedea pe toate și dați, eventual, zoom out):



Booking.com

TRASEU


Am pornit din Pasul Giuvala (1262 m), coborând din șosea pe drumul ce merge spre Fundățica, marcat cu bandă roșie. Traseul coboară apoi pe Valea Fundățica, după care, la prima intersecție, am părăsit marcajul și am făcut stânga pe o uliță ce urcă un deal spre Padina Lungă, ajungând în cele din urmă în centrul Fundatei, lângă școală. De acolo am mers pe lângă școală spre punctul de belvedere spre Piatra Craiului, după care ne-am întors și am mai făcut o buclă în jurul Crestei Cocoșului, revenind în final la șosea. Ultima bucățică se merge pe marginea șoselei, până înapoi unde am lăsat mașina.

Traseul se urmărește cel mai bine pe hartă, e greu de urmărit din indicațiile de mai sus, traseul fiind nemarcat în cea mai mare parte. Mai jos inserez un printscreen din aplicația Munții Noștri (harta Piatra Craiului) și acolo se poate vedea clar traseul.


Durată totală: 4h 30


Tip traseu: drumeție

Diferență nivel:  + 382 m / – 382 m

Distanță: 13 km

Sezonalitate: tot anul

Surse apă: nu am văzut

Data: 31 decembrie 2018

Hărți folosite: Munții noștri (PIatra Craiului) Android | iOS

Maps.ME Android | iOS


HARTĂ


PROFIL

Puteți descărca trackul GPS al acestei ture de aici.


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no


RELIVE

Relive ‘Pe dealuri in Fundata’


GOOGLE MAP

Mașina se poate lăsa în fața clădirii Primăriei Fundata, care este chiar în Pasul Giuvala. Dacă nu găsiți loc acolo, un pic mai la vest, aproximativ pe limita dintre județele Argeș și Brașov există un refugiu de parcare măricel pe marginea drumului. Noi acolo am lăsat-o.


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)


14

2 comments

  1. Un articol cu o nota de tristete . Mare pacat de ceea ce s-a intamplat ! Probabil ca Muntele vrea sa-i ” cheme ” exact pe cei care-L iubesc cel mai mult. Multi dintre marii montaniarzi au gandit cel putin o data ” Uite, aici as vrea sa ….. ” , pe unii Muntele ia primit , asa cu l-a primit si pe Tata . Nu trebuie sa ne fie frica de Munte , atata timp cat il respectam si nu il deranjam . Eu de cate ori fac o tura ma gandesc tot timpul ca Muntele nu ma doreste acolo , dar imi face o mare onoare si favor ca ma lasa sa fiu acolo . Tot timpul ii multumesc pentru asta . …. iar cand va veni momentul , acolo ma voi reintalni cu Tata …. SA IUBIM MUNTELE , pentru ca acolo este paradisul !

Leave a Reply

Your email address will not be published.