România: M. Parâng – Creasta integrală: Cabana Telescaun -> Pasul Urdele (sept 2018)

Îmi doream de foarte multă vreme să fac o drumeție de creasta munților Parâng. Dar, fiindcă este o creastă foarte lungă, singura idee pe care o aveam era să urc pe Parângul mare plecând din Stațiunea Parâng și apoi să revin înapoi pe același traseu. Ceea ce nu e foarte distractiv în mintea mea, căci nu-mi place să mă întorc pe același traseu. Nu părea, însă, că există o altă variantă la fel de practică, așa că acesta era planul, la care apelez de fiecare dată ca ultimă soluție atunci când nu pot încropi un circuit.

Prima dată am încercat să ajung pe Parângul mare în 2011. Era și prima oară când mergeam în Parâng, dar vremea nu părea foarte bună pentru acea zi, așa că am mers doar până la Lacul Mija și înapoi.

În septembrie 2011 am fost din nou în Parâng, de data acesta din capătul opus, Pasul Urdele de pe Transalpina, într-o frumoasă drumeție la Lacul Gâlcescu, o minunăție de peisaj, dar, la fel, am fost nevoiți să ne întoarcem pe același traseu, nu de alta, dar spatele meu nu mai duce cort, săracul.

De atunci am tot pus drumeția pe Parângul mare pe listă în fiecare an, însă, cumva, tura nu se concretiza. Mereu aveau prioritate altele, parcă îmi venea și greu să plec de vineri seară din București pe drumul foarte lung până în Petroșani, și, cu una, cu alta, nu se lega treaba.

Și abia în 2018 am înțeles de ce. Pentru că, de fapt, Parângul nostru cel frumos ne aștepta cu o idee mai bună. El știa, probabil, că lucrurile erau menite să se întâmple altfel. Mai frumos, mai împlinitor, mai deosebit.

Ideea de a parcurge întreaga creastă a Parângului într-o singură zi mi-a venit de la colegii de club. Într-o zi, unul dintre ei a propus o tură care suna cam așa:

Pornim 2 echipe, una din Stațiunea Parâng, alta din Pasul Urdele, ne întâlnim la jumătate, facem schimb de chei de mașină, și apoi ne întâlnim la final să ne recuperăm unii de la alții mașinile.

M-am înscris imediat să particip. Dar apoi tura a fost anulată din cauza vremii, și în weekendul în care a fost reprogramată nu m-am mai putut duce. Dar ideea parcurgerii întregii creste îmi rămăsese în minte și nu îmi dădea pace.

Cred că am rumegat problema peste noapte, în vis, sau așa ceva, căci când m-am trezit totul era clar ca lumina zilei. Am înșfăcat o foaie de hârtie și un pix și am început să scriu, ca să mă asigur că planul ar funcția, căci părea prea frumos așa cum se vedea în capul meu:

Ziua1. Vineri. Plecăm imediat după ce terminăm munca spre munte. 2 mașini, câte doi în fiecare. Aura și Cosmin partenerii noștri în această crimă. Ajungem seara în Pasul Urdele, lăsăm acolo mașina nr. 1, și plecăm mai departe toți 4 cu mașina nr. 2. Dormim la Cabana Groapa Seacă.

Ziua 2. Sâmbătă. Plecăm cu mașina nr 2. spre Telescaunul Parâng, o lăsăm acolo. Luăm telescaunul până sus, ca să salvăm timp, și apoi parcurgem toată creasta până în Pasul Urdele. Recuperăm mașina nr. 1 și mergem cu ea la Cabana Groapa Seacă, unde mai dormim o noapte.

Ziua 3. Duminică. Pornim cu mașina nr. 1 spre Telescaunul Parâng, recuperăm mașina nr. 2 și plecăm acasă, fiecare cu mașina lui.

Tadaaaaa!!!

M-am gândit: mama, ce nebunie! Pare că o să meargă! Dar oare chiar o să meargă? Nu știu, dar tare fain ar fi! :D

Și am pornit.

Niciunul dintre noi nu știa dacă ne va ieși totul ca pe hârtie până la final, dar fiecare spera din tot sufletul.

Vineri, 31 august 2018

Am plecat vineri din București și, drumul fiind lung, am ajuns pe Transalpina noaptea. Nu mai condusesem niciodată pe întuneric pe acolo, dar era ok, mersesem pe acolo pe ceață cu vizibilitate sub 1 metru, adrenalină mai mare nici în montagne- russe nu am trăit, acum era parfum :)))))

Am ajuns în Pasul Urdele pe la 10 noaptea, sau așa ceva. Am lăsat mașina noastră acolo, căci, datorită faptului fericit că mașina lui Cosmin și a Aurei este 4 x 4, aveam avantajul ca a doua zi să încercăm să urcăm cu mașina până sus, în loc de telescaun, în felul acesta având posibilitatea să începem traseul mult mai devreme, căci telescaunul pornește abia la 9, și, din câte știam de acum 8 ani, nu pornește dacă nu se strânge un număr de minim 8-10 persoane. Nu știam dacă mai e așa, dar nu voiam să riscăm.

La Cabana Groapa Seacă am găsit, ca de obicei, acea atmosferă ca de cabană, și nu orice fel de cabană, ci una unde muntele este respectat și iubit, chiar dacă este o cabană la șosea.

Uitasem însă că prizele din camere nu funcționează, așa că a trebuit să lăsăm în sala de mese la încărcat una alta.

Sâmbătă, 1 septembrie 2018

Dimineață nu am luat micul dejun, căci nu se servește așa devreme, noi fiind drepți de pe la 6. Am mers pe drumul pustiu până la telescaun, după care am intrat pe forestierul care duce sus spre Stațiunea Parâng. Nu e foarte bun, dar cu o gardă mai înăltuță merge și fără 4×4, dar doar până aproximativ în dreptul Pensiunii Krisztian.

Aruncând o privire în urmă, am observat că toată depresiunea, Petroșani și toate văile din zonă erau acoperite de o mare de nori joasă. La noi era deja soare, și îmi imaginam cum omuleții din Petroșani abia se trezeau și, uitându-se spre cer, unii poate se gândeau că e o zi noroasă. În orice caz, nu vedeau soarele. Când colo, el nu era deloc departe.

Profitând de al său 4×4, Cosmin a urcat și ultima pantă extrem de urâtă și de abruptă, ajungând astfel chiar la Salvamont și Cabana Telescaun Acolo am lăsat mașina, și din acel punct a început aventura noastră.

Așa că am pornit toți 4 la drum, încrezători că va fi o zi bună și planul nostru va fi încununat. Corecție, 5! Căci chiar de la start ni s-a alăturat un cuț frumos care s-a decis că ne va face ziua mai frumoasă.

Ei, cu așa un semn, cum să nu fii sigur că va fi o zi perfectă?

Speram doar să ne iasă și în timpul preconizat, nu de alta dar, dacă am fi ajuns prea târziu înapoi la cabană, nu am mai fi primit mâncare, căci de cu seară aflasem că bucătăria se închide pe la 21 (parcă. sau mai devreme, nu mai știu exact), iar asta ar fi fost o mare tragedie, căci nu am fi avut ce să mâncăm, nu luasem asta în calcul astfel încât să fi luat mâncare la noi pentru această eventualitate. Iar frunze, iarbă sau scoarță de copaci încă nu învățasem să mâncăm.

Am pornit la ora 7:50 de la mașină, iar prima parte a dimineții a fost una cu soare abundent și fără vânt. Deși plecasem cu gecuțe pe noi, în scurt timp ne-am încălzit, ca de obicei, și am rămas în tricou. Era prima zi de toamnă, 1 septembrie, dar pentru noi era încă vară.

Ne-a luat cam 2 ore să ajungem la Refugiul Cârja, unde am făcut o pauză de masă, prima din zi, cred. Refugiul nu era într-o stare foarte bună, nu cred că e nimeni fericit să doarmă acolo.

Mai departe a urmat urcușul susținut spre vârful Cârja, dar l-am abordat sistematic și nu mi s-a părut obositor. Apoi, încet, încet, au început să apară norișori pufoși. Peisajul se înfrumuseța cu fiecare pas, iar ritmul nostru era, implicit, încetinit de numeroasele poze pe care ne opream să le facem pe parcurs. Ne grăbeam și nu prea, căci aveam idee de timpi și, dacă toate mergeau bine, aveam vreme să ajungem la mașină pe lumină și dacă nu alergam ca nebunii.

Am fost uimiți și tare bucuroși să găsim câteva floricele de rododendron pe traseu

Nu după mult timp au apărut și primele lacuri glaciare din căldările din stânga, inițial doar unele mici, Cârja și Lacul Verde. Apoi a început să sufle un pic de vânticel, și am tras foița pe mine. Însă nu acesta a fost cel mai important efect al vânticelului, ci faptul că, datorită lui, au început dansurile de nori și cețuri, un spectacol la care nici nu visasem.

Pe măsură ce ne apropiam de Parângul mare, acesta devenea din ce în ce mai acoperit de nori, și eram mereu cu ochii pe cer să vedem dacă se schimbă ceva. Prognoza pare-mi-se nu anunța ploi, dar nici 100% nu era sigur că nu ar putea fi, așa că asta era singura noastră grijă, singura chestie care ne-ar fi putut strica mărețul plan. Bine, asta și o accidentare, dar nu ne gândeam la așa ceva, probabilitatea fiind destul de mică.

Totul însă părea a fi în regulă. Nu arătau a nori de ploaie, ci doar din aceia cărora le place să se pupe cu muntele și să îi acopere moțurile.

Când am ajuns pe Parângul mare eram cu toții învăluiți de ceață, nu se vedea nimic. Și bătea un vânt de nu stăteau steagurile românești nicio secundă. Acum am întâlnit încă un grup de drumeți, și pe urmă parcă s-a mai alăturat unul, venit din sens opus. Până acolo nu întâlnisem pe absolut nimeni.

Ne-am îmbrăcat mai bine și am rămas un pic pe loc, pentru că simțeam că ceața se va da la o parte. Bătea vântul prea tare ca să nu se întâmple asta.

Și iată că nu a durat mult până când a venit minunea! De foarte multe ori am avut norocul acesta, și ziua Parângului nu a făcut excepție. Ceața s-a ridicat ca o cortină de pe scena unui mare teatru (cel mai mare!) și peisajul cu ochi albaștri s-a arătat în toată splendoarea lui.

Sub Vf. Parâng, un pic spre dreapta dacă te uiți, se întinde căldarea cu frumoasele lacuri glaciare Mândra, Roșiile și Lacul Lung. O minunăție!

Apoi am continuat drumul, căci prea mult stat pe loc strică, plus că ne ia frigul de tot. A urmat coborârea de pe vârf, unde am mai întâlnit un grup (sau două, nu mai știu exact), care urca(u). Unul sigur era o familie de străini, cu un băiat, care păreau încântați de frumusețile patriei noastre. Cine n-ar fi?

Alții nu avuseseră atâta noroc, urcând aproape toată ziua prin ceață  până acolo, venind dinspre Urdele, dar pentru noi vremea fusese superbă și continua la fel de bine, căci am lăsat norul în urmă (avea el ce avea cu Parângul mare, îi plăcea de el și îi tot făcea curte de zor) și am continuat pe frumoasa creastă însorită, în timp ce în căldări se dădeau spectacole cu cețuri jucăușe deasupra lacurilor glaciare. Totul gratuit. S-a mai pomenit așa ceva?

După aproape o oră am mai făcut o pauză de masă la soare, chiar deasupra lacului Mândra, într-un loc cu o belvedere extraordinară.

Am fi stat acolo mult și bine, dar ceasurile ne îndemnau să ne luăm bocceluța și să mergem mai departe.

Cuțul nostru frumos era în continuare companionul nostru, și de multe ori ne conducea drumul, el știind probabil pe de rost aceste meleaguri. Alte ori se abătea în lateral, adulmecând pe ici pe acolo, și parcurgând, astfel, probabil, de vreo 2 ori distanța parcursă de noi. Un mic câine. Incredibil ce mult pot merge aceste ființe plăpânde.

Noi ne cam îngrijoram un pic de el, căci nu știam de unde provine și ce va face în Pasul Urdele când vom ajunge, dar se pare că el avea un alt plan.

După mai bine de trei sferturi in întreg traseul în care a mers aproape lipit de noi și în care ne- așteptat cuminte de fiecare dată când am făcut pauză, la un moment dat pur și simplu s-a întors și a plecat înapoi. Am rămas un pic șocați. Deși ne bucuram, pe de o parte, căci probabil în Stațiunea Parâng era casa lui, ne-am și întristat un pic, căci ne-ar fi plăcut mult să fi mers cu noi tot traseul, dar asta e mai puțin important. Mai mult eram îngrijorați căci avea mulți kilometri de mers înapoi, iar multe ore de lumină nu mai erau. Și mai era și singurel pe deasupra. Dar mă gândesc că a fost bine. Oricum fără noi cu siguranță a mers mult mai repede :)))

Cam pe atunci, cred, am aflat și vestea minunată că Robert Hajnal a terminat UTMB-ul pe locul 2. Toată ziua urmărisem evoluția concursului, căci îl aveam pe cumnatu’ care alerga și el acolo de zor  :) Adi urmărise mereu să vadă pe unde e, căci din loc în loc era ceva semnal pe telefoane, și pe internet poți vedea în timp real pe unde sunt concurenții.

Așa de tare ne-am emoționat când am aflat de Robert, că mie și Aurei ne-au dat lacrimile (femeile astea, niște sensibiloase :)))) Unde mai pui că ne aflam și foarte aproape de locul de unde e Robert.

Ne-am bucurat tare mult pentru el, și am pornit apoi fericiți mai departe. Un pic mai târziu s-a dublat bucuria, căci am aflat că și Mihai a finalizat cursa cu succes.

Au urmat alte urcușuri și coborâșuri, dar nu-mi amintesc niciunul să fi fost foarte crunt. După vreo 7 ore jumătate de la start am ajuns și în Șaua Piatră Tăiată, unde se află indicatorul de cruce roșie spre Lacul Gâlcescu, și ceva mai încolo indicatorul de triunghi roșu, tot spre Gâlcescu, unde am întâlnit un grup mare de montaniarzi care veneau de acolo.

Traseul a continuat domol o vreme, căci în acea zonă este un fel de platou unde te poți odihni din mers, dar până la finish am mai avut de tras ceva, căci orele s-au mai scurs și noi am tot mers și-am mers.

Traseul se termină cu o urcare pe Vf. Iezer pe care mi-o aminteam din 2011 foarte bine, căci nu ai cum să nu ții minte că la finalul unei zile în care ai tot bobinat, vine încă un ultim urcuș pentru care nu mai ai niciun fel de energie.

Acum însă, culmea, după 21 de km, niciunul dintre noi nu era istovit. Nu eram nici fresh, dar, totuși, parcă nu-mi amintesc să fi ajuns leșinată la baza acelui urcuș și să mă fi plâns că nu mai pot.

Abia după ce am atins și Vf. Iezer, de unde se începe ultima coborâre și de unde se vede cel mai frumos setul de 7 serpentine ale Transalpinei, m-a lovit brusc o durere de genunchi pe care o am din când în când, din fericire nu la fiecare tură. S-a trezit ca de nicăieri că ar fi cazul să mă chinuie un pic, astfel că până jos am suferit oleacă, dar mașina a apărut în vizor mai repede decât mă așteptam. Locul unde am parcat este într-o curbă la care se ajunge ținând stânga la final, căci pe traseul clasic, spre dreapta, ajungem pe șosea, și nu ne ajută cu nimic.

Am ieșit astfel chiar la mașină, care stătea cuminte și ne aștepta singurică acolo în pustiu de vreo 20 de ore. Planul nostru reușise (cel puțin partea cu traseul) – făcusem 10 ore jumătate de la un cap la altul. Cât pe e să fie un 10 rotund, care ne-ar fi ieșit fără probleme dacă n-am fi făcut atâtea poze și filmulețe cu trepiedul. Deh, când peisajul e așa frumos și te chinuie talentul… ce să-i faci… :)))))

E lesne de înțeles că am ajuns înapoi la Cabana Groapa Seacă morți de foame. Ne-am așezat la masă așa cum eram, dornici să ne potolim stomacul cât mai repede. De mâncat nu mai știu exact ce-am mâncat, tot ce știu e că nu mă mai distrasem așa de tare de mult timp. Domnul care ne-a luat comanda și ne-a servit era așa de amuzant (mai degrabă aiurit, în lumea lui, un adevărat personaj, iar noi râdeam de ne prăpădeam pe jos) încât credeam că acuș acuș iese cineva cu camera ascunsă de pe undeva.

Omul era ceva de pomină. Ba nu înțelegea câte porții vrem din fiecare chestie, ba uita să-și noteze ceva, ba ne-a încurcat comenzile (chiar și după ce repetasem cu el să ne asigurăm că e corect), ba uita să ne aducă ceva, ba ne aducea ceva în plus, iar la final, cireașa de pe tort, a uitat să ne treacă o grămadă de chestii pe notă, noroc că am observat noi și i-am spus. Deci nu ai cum să nu te distrezi cu așa un om. Săracul nu cred că știa că era motivul pentru care noi ne simțeam așa de bine, dar cert e că ne-a făcut seara.

Apoi am căzut lați la somn, căci, după așa o zi, doar nu era să ne apucăm să facem vreo horă.

Duminică , 2 septembrie 2018

Ne-am trezit relativ devreme, dar nici prea prea, căci acum chiar nu ne mai grăbeam nicăieri. A fost o adevărată încântare să mă trezesc în mijlocul naturii și să îmi clătesc ochii cu verdele păduri, acompaniat de muzica pârâului și a păsărelelor când am deschis geamul. Ce liniște și pace!

Singura chestie ciudată era că mă durea tot corpul și nu prea înțelegeam de ce, căci tura nu mi se păruse chiar așa de grea încât să mă resimt așa de tare. Abia mai târziu aveam să aflu ce se întâmplase, de fapt.

Până una alta am luat micul dejun, am băut un cei bun tare de tot, ne-am luat la revedere și am pornit pe ultimul segment din planul nostru în 3 acte, cu mașina noastră până la telescaun, după care ne-am suit în el ca să mergem să recuperăm mașina lui Cosmin și a Aurei. Nu era obligatoriu să urce toată lumea, sigur, dar ne-a făcut plăcere să mai petrecem un pic de timp în natură versus a aștepta jos în mașină, și ne-am bucurat de priveliște încă o dată, de data asta stând comod în scaun. Mă rog, oarecum comod. Scaunele alea sunt de când era bunica fată.

Dați jos din telescaun, iată-ne și lângă mașină, care ne aștepta și ea cuminte acolo de mai bine de 24 de ore. Toate bune, apoi am luat-o în jos pe drum, unde am urmărit uimiți cum mașina mergea singură pe panta cea abruptă, cu al ei 4×4 în acțiune. Ei, iată de ce e bine să ai 4×4 în România dacă ești montaniard.

Odată ajunși înapoi la parcarea telescaunului, lângă mașina noastră, am putut spune, într-adevăr, că planul nostru a avut succes cap coadă! Și ar fi ieșit chiar dacă n-am fi avut o mașină 4×4 cu noi, atâta doar că am fi pornit mai târziu în traseu sâmbătă și am fi ajuns mai târziu la final. Un pic mai leșinați de foame, dar tot ar fi ieșit.

Am încheiat, așadar, aventura cu zâmbete pe față, chiar dacă eu nu prea eram pe treaba mea, ne-am luat la revedere unii de la alții (nu pentru mult timp) și am pornit fericiți înapoi pe lungul drum spre casă.

Pe la Vâlcea, când am oprit să mâncăm ceva, am înțeles și ce aveam. Se cheamă febră. Și nu din aceea musculară, ci din aceea pe care o ai când termometrul arată niște grade în plus. Se pare că mă durea tot corpul pentru că răcisem. Nu știu cum și de la cine ce am luat, dar m-a pălit bine de tot virusul, până acasă deja nu mai puteam vorbi, iar luni și marți am stat lată-n pat.

Eh, dar ce mai contează. Până acum când am scris acest jurnal uitasem complet de treaba asta cu răceala. Abia la final, când mi-am amintit unde am mâncat, mi-a venit înapoi această amintire, care mi se ștersese fără urmă. Iar acesta va fi probabil ultimul moment când îmi voi aminti de ea.

Vorba lui Jack Kerouac: nu-ți vei aminti de momentele în care ai lucrat la birou sau ți-ai tuns gazonul (dat cu aspiratorul prin casă, aș înlocui eu) sau când ai fost răcit (aș adăuga). Du-te și urcă muntele ăla! :)


MULȚUMESC PENTRU VIZITĂ!

Dacă te-am ajutat într-un fel sau altul, m-ar ajuta mult susținerea ta.
Mă poți susține pe Patreon:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru un prieten, unul din produsele create de mine:

Cadouri muntomani, montaniarzi, iubitori si pasionati de munte

UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT



CHECK LIST
Echipamente


Bocanci 3 sezoane

Tricou sintetic sport

Frontală + baterii rezervă

Cremă soare SPF 50

Geacă impermeabilă tip foiță

Pungi gunoi

Pufoaică subțire

Recipiente apă

Buff

Mâncare + dulciuri

Rucsac mic (18 l)

Ochelari soare

Husă impermeabilă pt rucsac

Foiță subțire de vânt


CAZARE

  • Condiții foarte bune și oameni foarte primitori
  • Camere de 2 – 5 locuri cu baie în cameră sau comună
  • Camerele duble au baie în cameră, cu apă caldă
  • Camerele sunt dotate cu radiatoare (la noi cel puțin a fost foarte cald și bine)
  • Se servește masa (yum! :)
  • Preț cazare: 70 lei / persoană

Rezervările se pot face și pe booking.


Dacă nu aveți posibilitatea de a merge cu 2 mașini și vreți să urcați pe Parângul Mare, se poate dormi vineri seară în Petroșani și sâmbătă seară în Stațiunea Parâng (de exemplu la Cabana Telescaun sau la Cabana La Răzvan). Puteți căuta mai jos cazare în Petroșani / Stațiunea Parâng (zoom out pentru Petroșani):



Booking.com


COSTURI

Cazare Cabana Groapa Seacă: 140 de lei / cameră dublă x 2 nopți = 280 de lei
Telescaun: 1 urcare = 11, 5 lei / persoană
Se mai adaugă cheltuielile cu masa.


TRASEU


Stațiunea Parâng (Cabana telescaun) – Vf. Parângul mare – Pasul Urdele

Durată totală (cu tot cu pauze): 10h 30


Timpi intermediari:

Stațiunea Parâng – Refugiul Cârja: 2h 15

Refugiul Cârja – Vf. Parângul Mare: 2h 15

Vf. Parângul Mare – Șaua Piatra Tăiată: 3h

Șaua Piatra Tăiată – Pasul Urdele: 3h


Tip traseu: drumeție

Diferență nivel:  + 995 m / – 717 m

Distanță: 23 km

Stare marcaj: ok

Sezonalitate: tot anul, mai puțin pe zapadă, când se poate parcurge doar în condiții bune de zăpadă și doar pe creasta matematică

Surse apă: nu există

Data: 14 august 2018

Hărți folosite: Munții noștri Android | iOS

Maps.ME Android | iOS

OsmAnd Android | iOS


ALTE UTILE

  1. Drumul DN7A de la Obârșia Lotrului spre Cabana Groapa Seacă și apoi mai departe spre Petroșani nu este într-o stare foarte bună, are ceva gropi sau porțiuni decopertate, dar se poate parcurge cu orice mașină.
  2. Pentru a ajunge de la Cabana Groapa Seacă la Stațiunea Parâng, se face stânga înainte de a ajunge în Petroșani. Mașinile fără gardă înaltă este bine să rămână parcate la Telescaun.
  3. De la telescaun se poate continua în sus pe drum astfaltat până la Hotel Rusu și apoi pe drum forestier (destul de prost, ideal doar cu mașini cu gardă înaltă – măcar de tip Logan). Mașinile fără 4 x 4 pot merge până la stația intermediară a telescaunului (Pensiunea Krisztian). Mai departe, până sus la Cabana telescaun pot continua doar mașinile 4 x 4 (panta este foarte abruptă și drumul foarte rău, cu denivelări și pietre mari.
  4. Program telescaun Parâng: Luni – Marți, Joi – Duminică: 9 – 15:30. Miercuri închis (revizie)
  5. Prețuri telescaun Parâng: Dus-întors: 16,5 lei/ adult. Doar dus (sau întors): 11,5 lei/ adult.
  6. În Pasul Urdele se poate lăsa mașina un pic mai jos, într-o curbă cu spațiu generos (o indic mai jos pe google maps).

HARTĂ


PROFIL & TRACK GPS

Puteți descărca trackul GPS al acestei ture de aici.


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no


RELIVE

Relive ‘Creasta integrala Parang’


GOOGLE MAP

Dacă accesați acest jurnal pe timp de iarnă, traseul de mai sus nu se va afișa, căci google maps nu trasează traseu rutier prin Pasul Urdele (ia în considere faptul că nu se circulă pe Transalpina pe acel sector de drum pe timp de iarnă).


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

15

23 comments

  1. Salutare,

    faina tura voastra. Si ca de obicei, faina si relatarea. Poate vreodata se va ivi ocazia sa parcurgeri si creasta estica a Parangului din Pasul urdele pina in Curmatura Oltetului. Pe aceasta portiune muntele asta se schimba radical.

    Toate cele bune.

  2. Buna ALexandra,

    Citesc cu mare drag toate articolele tale! :) Si ma bucur ca ai venit si pe aceste meleaguri :D. Cand am timp, si eu merg pe Parang. Din pacate, nu atat de mult pe cat as vrea, din cauza timpului limitat.
    Precum ai vazut si tu, sunt destule pante abrupte pe acolo. De obicei, merg pe jos de la hotel Rusu sau daca nu imi permite timpul, urc cu telescaunul. Problema mea este ca la coborare, am de fiecare data durere la genunchi, in special cel stang :( Abia cobor. Si cel mai naspa este faptul ca telescaunul se inchide la 15:30…. Si atunci trebuie sa cobor pana jos de tot, cu durerea de genunchi. Am incercat genunchiere, dar nu prea ma ajuta. AI vreo idee care ar putea fi cauza sau poate ai un sfat, ceva? :)
    In Petrosani este f multa umezeala, de aici si pb reumatice. :( Poate este si asta o cauza. Ma supara f tare faptul ca imi place tare mult sa merg pe munte, dar mi groaza de fiecare data la coborare.

    Mersi mult si la cat mai multe drumetii faine! :)

    1. Buna, Ralu!
      Mersi tare mult pentru vizite :)
      Stiu ca e greu cu durerile de genunchi… Te inteleg! Cel mai bine ar fi sa mergi la un medic de medicina sportiva ca sa primesti un diagnostic.
      Durerea mea este laterala si se datoreaza sindromului de banda ilotibiala. Daca si la tine este la fel, poti afla mai multe aici: https://www.aafp.org/afp/2005/0415/p1545.html
      Se amelioreaza cu exercitii facute acasa, dar eu recunosc ca nu fac. Probabil le-as face daca mi s-a intampla la fiecare tura…
      Daca este o altfel de durere, din pacate nu stiu sa iti spun cauza, nu cunosc detalii.
      In orice caz, indiferent de ce natura este durerea, mergi la un medic, nu prea ai mare lucru de pierdut.
      Multa sanatate iti doresc si la cat mai multe drumetii (fara dureri! :)!

      1. Multumesc mult pt raspuns! :)
        Din pacate aici nu este medic de medicina sportiva din ce stiu eu…
        Durerea mea nu este laterala, este undeva aici https://www.gds.ro/wp-content/uploads/2017/08/Durere-la-genunchi-net.jpg , la articulatie. Durerea apare doar la coborare, la efort fizic intens (si asta doar cand merg pe munte). In rest, trebuie sa recunosc ca stau ff mult la birou. :( Activitatea fizica e cam inexistenta…
        Am sa incerc sa vad ce pot rezolva. :) Orasul asta e limitat ca si optiuni in ceea ce privesc doctorii, pe langa multe altele…

        Mersi inca o data! :) Multa sanatate si tie!

        1. Inteleg. Pai… poate ar merita sa sapi un pic dupa un medic potrivit, poate ortoped in prima faza. Daca nu reusesti in orasul tau, eventual poate in alt oras cat de cat apropiat.
          Nu stiu sa imi dau cu pararea despre durerea ta, dar sa incerci sa monitorizezi, sa nu se agraveze in timp. E bine sa incercam sa ne tratam de astfel de chestiuni cand apar, ca sa nu suferim mai tare la batranete…
          Multa sanatate iti doresc! Mersi frumos!

  3. Buna, Alexandra!
    Faina relatare, ne am amintit cu drag de aceasta drumetie si de toate momentele frumoase petrecute impreuna in aceasta tura!
    Asteptam cu drag sa ne revedem si sa punem in aplicare cateva din planurile discutate deja Bucegi, Retezat, etc.. te salut cu drag, atat pe tine cat si pe Adi. Aura
    :):) stai, a intervenit Cosmin, astazi este 1 Martie si ti ureaza o primavara frumoasa! Va pupam!

    1. Hehe, dragii de voi! Multumim tare mult!
      Si noi abia asteptam sa ne revedem, avem o lista intreaga de planuri de pus in practica anul asta.
      Numai azi ce mi-a mai venit o super idee de tura precum aceasta. Detaliem in privat ;) Lasam suspans momentan :)))

  4. Buna, Alexandra! E ora 1:29 AM cand iti scriu aceste cuvinte. Sunt la capatul unei sesiuni de devorat cuvintele, semnele de punctuatie, emoticoane si, nu in ultimul rand, pozele din articolele tale. Superb tot ceea ce faci. Te-ai gandit sa incerci sa faci si vlogging, sau sa pui in aticole clipuri cu filmari pe care le realizezi? Mai ales ca am citit ca printre poze realizezi si filmari. E doar o sugestie. Avem o tara superba cu oameni minunati. Toate cele bune, Alexandra! Abia astept urmatoarele articole. Salutari de la Galati! :)

    1. Buna, Ionut! Ohhhh, ce draguuut! Si esti si din orasul meu natal :)
      Mersi tare mult pentru mesaj, inseamna mult pentru mine!
      Nu m-am gandit neaparat la vlogging, filmarile pe care le fac sunt pentru videoclipurile pe care le montez din cand in cand pe muzica.
      Daca nu le stii, le poti vedea pe canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/channel/UCLr1cNa3VRqVa3UFXomtJNA
      Sa-mi spui cum ti se par :) Mersi mult!
      Numai bine si tie!

      1. Le-am vazut. Singura lor problema e ca sunt prea scurte. Cand le vizionam, ma gandeam ca ar fi putut fi folosite de catre Ministerul Turismului pentru promovarea tarii. Si apropo de promovare, atat a tarii cat si a muncii tale, te-ai gandit sa scrii si in engleza? Daca e nevoie, ma ofer sa ajut cu traducerea textelor din romana in engleza. :)

        1. Da, stiu ca sunt scurte, insa orice ar fi mai lung ar insemna sa devin filmmaker cu norma intreaga, ca altfel nu e posibil sa si calatoresti, sa si filmezi foarte mult in acelasi timp :)
          De mult m-am gandit sa scriu si in engleza, limba aceasta fiiind una dintre primele mele iubiri, de cand aveam 4 ani :) Si in curand voi incepe un website si in limba engleza, pentru promovarea Romaniei, in special a traseelor de drumetie de la noi din tara, insa nu va fi sub forma de blog, ci sub forma de website cu informatii utile pentru calatorii straini care vor sa vina aici pe cont propriu. S-ar potrivi mai bine acest format pentru scopul dorit.
          Mersi frumos pentru oferta de traducere, insa, din fericire, nu va fi nevoie :)
          Mersi mult de mesaj! :)

          1. Îți urez mult succes în ceea ce ți-ai propus.
            Aș avea nevoie de un sfat, dacă se poate și nu cer prea mult. :)
            Duminica viitoare vreau să fac o drumeție prin Dobrogea. Vreau să trec Dunărea pe la Galați și de acolo să dau bice. Întrebarea mea e încolotro ar fi mai frumos?
            Am doua variante:
            1. Galați-Măcin-Iacobdeal-Babadag-Enisala-Tulcea-Galați
            2. Galați-Măcin-Iacobdeal-Cheile Dobrogei-Istria-Galați
            La 2 știu că ocul e mai mare, dar nu știu dacă merită. Nu de alta, dar dacă mă chinui un pic, ajung să fac plaja la Mamaia. (fiță “dă” fiță) :)))))
            Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

          2. Mersi mult, Ionut! Si tie iti doresc mult succes!
            Sincer, eu n-as merge in perioada asta :) Stiu ca probabil nu te asteptai la raspunsul asta, insa peisajul este foarte anost acum, vei gasi numai iarba uscata peste tot, si e pacat. Eu as mai astepta un pic pana in aprilie, cand a dat iarba verde si copacii au frunze.

            Eu am fost in Cheila Dobrogei intr-un noiembrie si luna noiembrie e fix ca martie. Nu m-as mai duce in veci cand nu e verde. Ambele trasee sunt faine, vezi lucruri diferite, depinde ce vrei sa admiri mai degraba, cetate sau chei :)

  5. Si eu m-am gandit la acest lucru, dar in weekendul viitor vin niste prieteni de la Bucuresti si ar fi cum singura ocazie cand ii mai prind prin zona. Dupa aceea nu stiu cand mai vin. Sambata cred ca voi scoate o moneda si o voi arunca sa vad care va fi traseul. Multumesc mult pentru sfaturi! O sa revin cu impresii si poze. O saptamana spornica sa ai! Ș)

    1. Aaaa, am inteles :) Ok, pai atunci va doresc vreme cat mai buna si cer cat mai frumos, sa va indulceasca peisajele :)
      Mersi frumos, saptamana frumoasa si tie! Da, te rog, sa-mi spui cum a fost! :)

      1. Am facut ieri un tur de forta. Galati-Iacobdeal-Macin-Enisla-Cheile Dobrogei-Constanta-Galati. Vremea buna, dar cu un vant ce te lua pe sus. Drumul din aproprierea Cheilor e destul de execrabil. Am facut efectiv slalom printre gropi. Mi-a placut acolo, dar nu am putut sta foarte mult din cauza vantului care te clintea din loc.
        Cetatea Enisala mi s-a parut frumoasa pe exterior, cat despre interior…inexistent. :(
        Desi nu sunt asa mare fan al marii, m-am bucurat atat de mult sa vad plaja doar cu cativa oameni care se plimbau si cel mai important am reusit sa aud marea, nu muzica bubuind in boxe.

        1. Oh, ce fain, bravo!
          Daaaa, si mie imi place la nebunie la mare cand nu e muzica si pot asculta valurile. Ce frumos!
          Asa este, a fost vant puternic peste tot weekendul acesta, nu doar la munte, ci si pe la campie. A trebuit sa anulam din cauza asta planurile de munte pe care le aveam.
          La cat mai multe calatorii frumoase!

          1. Multumesc, la fel, Alexandra! O sa te mai sacai comentand. :D
            Salutari de pe malul Dunarii! :)

  6. Frumos articolul, dar asta știi deja. Te mai citesc și eu de prin 2011. Am mai și schimbat câteva vorbe de-a lungul anilor. :)
    Acum însă vreau doar să-ți zic că există sursă de apă pe traseul acesta. Este un izvor între Șeile Piatra Tăiată și Ghereșu, la 10 minute de coborâre. Acesta este marcat cu pietre. Am poză la mine pe site cu marcajul. Nu am coborât la izvor dar e bine de știut pentru cei ce rămân fără apă. De asemenea eu am văzut că mai curgea un mic izvor dar nu știu cât de potabilă era că avea o culoare mai ciudățică. Acesta l-am descoperit pe o culme de deasupra căldării Gâlcescu, la câteva sute de metri de traseu. Coborâsem cât să admir lacurile și auzeam susurul apei. Nu am băut din ea că aveam apă destulă.
    Eu am făcut traseul tot în august, păcat că nu ne-am intersectat că te-aș fi oprit la o poză :P
    Cărări însorite!

    1. Buna, Cristi! Da, mersi mult de completare. Stiam si eu de ceva izvor la care trebuie sa cobori din creasta, dar, nefiind fix pe traseu si neverificandu-l, am uitat de el.
      Pe 1 septembrie am facut traseul, dar, cine stie, poate ne interesectam alta data :)
      Ture faine! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.