SUA: New York (Manhattan) 1.0 (iun 2018) – 12/13

12 iunie 2018

Pernele de gât nu ne ajutaseră deloc. Am ajuns în New York la 7 dimineața morți de somn. Logic.
On the bright side, am fost impresionați de modul în care am fost îmbarcați în avion. Nu știu dacă aeroportul San Francisco e atât de inteligent sau e o procedură United Airlines, dar, deși a fost un avion imens, am stat la coadă la poartă extrem de puțin.

Practic pe biletul de avion aveam asignată o literă în funcție de locul din avion, și la poartă existau mai multe cozi, câte una pentru fiecare linie. Și nu erai chemat la coadă decât când erau gata să te și primească. Nu știu dacă am stat mai mult de 5 minute. A fost un vis frumos.

Nu mă așteptam la asta după toate scandalurile cu United Airlines pe care le auzisem cu un an înainte, când au agresat un pasager și au avut nu știu ce problemă tehnică ultra mediatizată, dar mai ales după experiența de cumpărare a biletului.

Ajunși însă în New York, eram complet leșinați, abia ne târam prin aeroport. Am aterizat pe Newark de fapt, care e în statul New Jersey, nu NY, însă e destul de aproape de Manhattan. Atâta doar că e cam low cost, ceea ce vine cu anumite dezavantaje (pe care le-am văzut mai bine abia la plecare).

Atât de adormiți eram încât mi-a luat vreo 10 minute să mă prind de unde luăm autobuzul, și vreo 3 încercări să înțeleg panoul pe care erau trecute informații despre autobuz. Dar până la urmă l-am descifrat :))

A fost chiar fun. Nu am luat un shuttle sau AirTrain spre NY, pentru că ne-ar fi lăsat într-un loc destul de inconvenabil față de hotelul nostru. Așa că am mers pe varianta sugerată de Google maps, chiar dacă însemna 2 schimburi.

Prima dată am luat un autobuz doar o stație sau două. Ni s-a părut nouă un pic ciudat, dar ce știam noi? Oricum eram ușor semi-retardați din nou :)))) Abia ne obișnuisem cu fusul orar de pe coasta de vest, acum ne dădusem iar peste cap cu 3 ore, plus noaptea nedormită și chinuită din avion (vreo 5 ore a fost zborul propriu zis de fapt).

La acest autobuz trebuia să ai bani ficși, nu ți se dă rest și plătești la șofer (de fapt nu la șofer, ci e un fel de cutie în care arunci banii). Cum am intrat am zis că nu e adevărat. Aerul condiționat era dat la maxim, și înăuntru erau maxim 16 grade. Efectiv degerai instant. Șoferul n-a stat să ne așezăm ca lumea și a pornit. Era să picăm pe jos, căci conducea ca un nebun, și trebuia să ne ținem bagajele ca pe câini în lesă.

Ne-a lăsat la celălalt autobuz, și ne-a explicat de unde să îl luăm (era câțiva metri mai încolo). Nu era foarte friendly, dar măcar ne-a ajutat (a văzut că suntem cam bătuți în cap). După doar câteva minute a venit și celălalt autobuz (pe care am realizat apoi că l-am fi pierdut dacă primul n-ar fi gonit, iar următorul era peste o mie de ani). Fix la fel. Congelator înăuntru, șofer care gonea. Abia după câteva minute ne-am dumerit unde suntem. Nu știu cum reușisem, dar nimerisem, nu glumă. Acel autobuz era un fel de rată care mergea spre Manhattan venind dintr-o suburbie din New Jersey. Ni s-a părut un pic ciudat că toată lumea în afară de noi era de culoare, dar nu-i păsa nimănui (nici nouă, nici lor). Mulți erau adormiți (era totuși dimineață), inclusiv noi.

Cu aerul însă am avut o problemă reală, căci viteza aerului era dată la maxim și pur și simplu mureai acolo de frig, pentru că drumul dura destul de mult, fiind nevoiți să mergem bară la bară o bucată destul de mare, căci așa e la intrarea în NY. Totuși nimeni nu părea că are vreo problemă cu frigul în afară de noi (am observat apoi că e ceva ciudat în NY, și la metrou e fix la fel, crivăț înăuntru. Nici până acum n-am înțeles de ce și cum pot oamenii să trăiască așa, dat fiind că afară e cald și umbli în tricou, iar înăuntru ți-ar trebui o șubă).

Am fost foarte fericită când am ajuns la destinație, mai exact la 42 St – Port Authority Bus Terminal. Eram leșinată, dar entuziasmul mă mai dezmorțea din când în când în când, când îi amintea că ajunsesem în sfârșit în New York!

Visasem la New York, oh, doamne, nici nu mai știu… de ani de zile! Cel puțin vreo 8, poate chiar mai mult. Și acum eram acolo! Acest Bus Terminal e o autogară IMENSĂ, unde vin și de unde pleacă sute de autobuze pe te miri ce rute. Interesant e că fiecare autobuz trage la o poartă, și te urci din interiorul clădirii direct în el.

De acolo am coborât la metrou de unde am luat ultimul mijloc transport până la hotel. La prima vedere metroul ni s-a părut bombă. Foarte industrial, foarte stranii spațiile și pereții, brrr, per total nu mi-a dat deloc un sentiment ok. Până și oamenii mi se păreau ciudați. Metroul din Paris, care e și el vai de el, brusc părea parfum.

Pentru metrou nu exista un abonament pe două zile, ci am luat (de la un automat unde puteai plăti cu cardul), o cartelă pe care am pus credit. N-am știut din prima cât să punem, așa că am pus vreo 20 de dolari, cu gândul că mai punem dacă e nevoie. Cartela în sine a costat un dolar sau așa ceva în plus, pe care nu aveam cum să-i recuperăm, dar asta era.

Când am ajuns la hotel, am speram că poate, printr-o minune, avem camera pregătită deja și putem dormi două ore, să ne mai revenim. Dar visurile noastre s-au spulberat din secunda doi.

La recepție am găsit 2 femei care nu aveau nici cea mai vagă tragere de inima. Una dintre ele (dacă nu chiar amândouă, nu mai țin minte exact) nici nu vorbea bine engleză, și doar ne-au spus pe un ton sec că nu avem camera gata și ne-au luat bagajele în primire. Niciun gest nu au făcut să ne ajute cu o cameră, deși i-am spus că suntem după un zbor de noapte din SF. Nici măcar un mic efort să ne cheme mai devreme.

A trebuit să întreb eu când am putea să venim, și pe același ton sec ne-au spus oricând după ora 15, adică ora oficială de check-in. Ok, știu că nu erau obligați să ne dea o cameră mai devreme de ora 15, și nu pretind că trebuia să ne fi dat, dar camerele sunt toate curățate dimineața, și puteau să facă un gest frumos să ne spună la ce oră să venim, ca să nu stăm nedormiți pe străzi tocmai până la ora 15.

Am plecat de acolo cu un gust amar, și deja începeam să regret alegerea. Dar nu aveam de ales, așa că am ieșit pe stradă. Eram praf… e puțin spus. Nu mai gândeam coerent. Pe deasupra și muream de foame, și tot ce voiam era să mâncăm ceva. Doar că aveam corpul dat complet peste cap și în momentele alea simți multe chestii aiurea. Ne era foame dar nu ne era poftă de nimic, ne era somn dar nu aveam unde dormi, corpul nu vrea decât odihnă, și să revină la normal cât mai rapid. Am luat și în considerare să dormim un pic în Central Park pe iarbă :)))) De fapt cred că am și intrat acolo ca să ne întindem un pic, dar nu am stat mult.

De la hotel am luat metroul și ne-am dus în Midtown. Am intrat în primul loc pe care l-am găsit, ce avea diverse senvișuri, și alte chestii pe care le poți mânca pe post de mic dejun (iaurturi, fructe tăiate, șamd). Doar că era foarte scump, deși nu era cine știe ce. Am ales până la urmă ceva, și am mers sus în sala de mese să mâncam, dar nu ne-a priit deloc. Locul nu ne-a plăcut sub nicio formă, și nici mâncarea nu era cea mai grozavă. Bine, era ok, doar că eu deja eram sătulă de sanvișuri. Dacă mai vedeam un sandviș în fața ochilor deja făceam urât.

Totuși, cu burta plină parcă ne-am mai revenit un pic. De la 2% energie, acum eram la vreo 20 :)))))

Fiind în Midtown, am zis să vedem ce e pe acolo. Ne-am plimbat un pic pe 5th Avenue (am intrat într-un magazin North Face, am zis că mor – btw, abia atunci mi-am dat seama că sigla North Face nu reprezintă Eiger-ul din Alpi, ci Half Dome-ul din Yosemite pe care tocmai îl văzusem. Me stupid :))))), apoi am văzut Empire State Building (am și intrat înăuntru în hol – quite impressive), am văzut School Bus (mai văzusem și pe coasa de vest și pe unde umblasem în road trip, dar aici parcă mi-a plăcut cel mai mult), pe urmă am mers și la Grand Central Terminal (extraordinară clădirea, de a momentul în care pui mâna pe mâner să intri pe ușile alea vechi ai impresia că parcă te teleportezi cu minim 100 de ani în urmă), după care am mers la Bryant Park, unde am avut parte de cea mai bună reprezentare a traiului în Manhattan.

Bryan Park este de fapt o peluză verde înconjurată aproape pe toate laturile de clădiri înalte de birouri, cu fațada de sticlă. Pozele pe care le văzusem înainte erau cu oameni pe iarbă, dar acum era un mic anunț cum că era închisă, deci am presupus că era o excepție că toată lumea stătea pe scaune pliante, de jur împrejurul peluzei. Am nimerit acolo în pauza de masă, deci era full. Am găsit totuși 2 scaune libere chiar pe margine, și ne-am așezat să ne odihnim un pic.

Tot ce văzusem până atunci fusese wow, însă haosul și gălăgia te lovesc din plin. E drept că noi eram și întorși pe dos și nedormiți, dar cred că și odihniți am fi simțit la fel. Orașul căpiat. Dacă Bucureștiul mi se părea căpiat până atunci, aceasta e de 10 ori mai rău. Oraș căpiat care te căpiază.

În New York, în afară de Central Park nu există spații verzi decât minuscule, și le numeri pe degete. Pe străzi nu există copaci (excepție făcând doar câteva zone), și sunt atât de disperați încât din loc în loc mai vezi câte o mini grădină amenajată pe vreo 10 metri pătrați, cu un copăcel subțire leșinat (plantat de maxim 2-3 ani), vreo 2 bănci și câteva floricele. Sunt singurele spații în care masa imensă de oameni din Manhattan se poate recrea. Asta dacă te poți recrea cu atâta zgomot în jur. Probabil de aceea pe stradă mulți tineri sunt cu căștile în urechi (căști Apple, din acelea noi care nu mai au cablu, dar se termină așa de brusc încât mi se par ciudate rău. A da, btw, in America vezi Apple PESTE TOT).

Imaginea de la Bryant Park mi-a rămas întipărită pe retină. O mulțime de oameni aflați în pauza de masă (mulți la costum sau măcar în haine de birou) înșirați de jurul împrejurul unei peluze verzi, uitându-se la niște iarbă. Iar unii dintre ei se descălțaseră și puseseră picioarele pe sub lanț, pe iarbă. Mi s-a părut trist rău de tot.

Să fii atât de deconectat de natură… nu cred că aș putea trăi niciodată în Manhattan, contrar unei impresii pe care o aveam acum 8-10 ani, și a faptului că sunt atât de mulți oameni care ar da orice să trăiască acolo și/sau care consideră că Manhattan e buricul pământului.

Toată ideea aia glamorous pe care o aveam despre New York mi s-a destrămat din primul moment în care am călcat acolo. Ciudat cum îți poți clădi în cap un altar despre un loc, și la fașa locului să fie complet diferit. E drept că filmele și pozele care înfățișează New York-ul ajută la crearea unei imagini false despre New York.

Nu spun că New York nu are și farmecul lui, și au fost locuri sau momente în care l-am observat, dar atunci când aproape peste tot miroase a câte ceva… îl cam dai naibii de farmec. Prima chestie care m-a dat de toți pereții a fost mirosul de pipi. Era ceva… îngrozitor. În NY sunt foarte mulți homeleși, și asta se vede. Și nu e vorba doar de străzi mai lăturalnice. Nu nu, vorbim de 5th Avenue și alte străzi mari, circulate non stop, ba chiar și ÎN Rockefeller Center mirosea a pipi în unele locuri… Dacă nu mirosea a pipi, mirosea a gunoi. Dacă nu mirosea a gunoi, mirosea a chestii prăjite la gheretele alea ale lor de pe stradă unde se fac pretzl deep-fried în ulei și alte prostii (pe care scrie halal food – such a perfect word choice), de nu am idee cine le mănâncă, pentru că eu una nici nu m-aș fi apropiat de așa ceva. Iar dacă nu mirosea a asta, mirosea a marijuana. Foarte foarte rar nu mirosea a nimic.

Nu știu dacă aveam eu o problemă cu simțurile și din cauză că eram dată peste cap aveam hipersensibilitate, dar mă cam îndoiesc.

Dar să revin la Bryan Park. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că acolo era și un pian, la care se țineau zilnic recitaluri. Chiar atunci cânta o pianistă foarte talentată, și în jurul ei se strânseseră o mulțime de oameni. În toată nebunia aia… momentul părea de pe altă lume, și te ungea la suflet.

Fix lângă parc se află și New York Public Library, unde se poate intra gratuit. Am intrat și am pătruns chiar și într-o sală de lectură. Este un monument istoric extrem de frumos, de care nu știam înainte, dar care ne-a impresionat prin arhitectura interioară. În fiecare zi au și un tur gratuit, care merită 100%. Noi din păcate l-am ratat la 10 minute și nici nu mai eram în stare să stăm, dat fiind că se apropia ora 15 și nu vedeam decât pat în fața ochilor, așa că ne-am făcut drum spre o gură de metrou.

Am mai intrat doar în Catedrala St. Patrick (o bijuterie albă parcă total scoasă din context în haosul acela), și am trecut pe la Rockefeller Center, atât de cunoscut din atâtea filme, inclusiv Home Alone, doar că acum nu era așa de magic în lipsa patinoarului și a bradului imens (care, btw, e natural, m*fu*kers).

În drum spre hotel, de obosiți ce eram, n-am fost atenți și am luat metroul greșit. Pe aceeași linie, în aceeași direcție (spre Harlem), rulează 2 metrouri diferite, unul normal, care oprește în fiecare stație, și altul expres, care nu oprește chiar peste tot. Eh, noi am luat din greșeala trenul expres, deși au litere diferite, și acela nu oprea la stația de lângă hotelul nostru, dar pe de altă parte, dacă n-am fi făcut greșeala asta, am fi ratat un moment fun la care am asistat pe parcursul unei stații mai lungi. 2 băieți puși pe treabă dat un show din acela cum numai în filme vezi, în care au pus muzica și s-au apucat să danseze în metrou. Inițial am crezut ca fac vâlvă aiurea, și nu se pricep să facă nimic, dar când i-am văzut cum dansează și la final au zburat pe acolo în jurul barei și au făcut flick flack-uri, mi-a trecut. Erau geniali! Pentru un moment mi s-a părut că visez. Dar nu, acolo nu ai cum să adormi, e congelator de la aerul condiționat!

Odată ajunși înapoi la hotel, am primit în sfârșit cheie de la cameră și am urcat. Gustul amar de dimineață a revenit imediat ce am văzut mai mult. Camera era ok, nu pot să mă plâng, deși extrem de mică, dar micile detalii făceau diferența. Practic hotelul este într-o clădire foarte veche ce nu a mai fost renovată de mult. Există un singur lift pentru vreo 7 etaje, care e foarte mic și se oprește la aproape fiecare etaj doar că nu se poate urca nimeni dacă în lift sunt deja 3 oameni. Holul este demodat, vederea din cameră este oribilă iar geamurile nu le-am putut deschide, deși era nevoie, căci în cameră era un miros ușor neplăcut (cred și eu, dat fiind că geamurile nu se deschid). Totul mic, atât camera cât și baia, și nu mai vorbesc de sala de mese pentru micul dejun, pe care am văzut-o întâmplător. Este la subsol, sunt muște și mese metalice rotunde, ca în ultima bodegă românească dintr-un sat oleacă mai mare. Asta în condițiile în care era foarte scump să adaugi micul dejun. M-am felicitat că nu am ales această opțiune, dat fiind cât plătisem pe aceasta noapte de cazare.

Se știe că în NY , mai ales Manhattan, cazarea este extrem de scumpă (mai puțin eu, care, când m-am apucat să caut, chiar speram să găsesc ceva sub 100 dolari – joke was on me), dar nu mi-am imaginat nici apoi că e ATÂT de scumpă.

Nu găseam chestii cu scor peste 7.5 pe booking decât de la 175 de dolari în sus. Am căutat de mi-a venit rău, dar tot ce găseam era fie prea departe, fie avea scor și review-uri proaste. Am avut în final de ales dintre un hotel în Chinatown cu anulare gratuită și un hotel lângă Central Park cu plata pe loc, și am făcut prostia să-l alegem pe ultimul. Părea mult mai ok, mai ales zona (nici nu se compară), și ne-am gândit că dacă avea să fie vreo problemă și să nu ne mai ducem deloc, oricum vom fi pierdut 1000 de dolari fiecare pe biletele de avion, deci ce mai erau 175 în plus. Am fi avut probleme mai mari decât acești 175. Nu mai făcusem însă niciodată așa, prefer mereu să iau cu anulare gratuită, just to be safe. E, și fix acum ne-am luat țeapă. Pentru că abia după ce am rezervat (și implicit plătit), mi s-au afișat și taxele suplimentare (de care uitasem complet sau cred că nici nu știam la vremea aia, căci era prima chestie pe care o rezervam/cumpăram pentru America), care au dus rezervarea la vreo 197 de dolari. Pentru o noapte. Am crezut că mor, dar nu mai aveam ce face. Faptul era consumat, banii luați de pe card. (note to self: never ever nu mai rezerv pe booking fără anulare gratuită).

Iar acum începeam să realizez că de fapt, suma asta pentru un hotel lângă Central Park, în Upper West Side, ar fi trebuit să ne dea de înțeles că e un hotel ușor îndoielnic, pentru că pentru așa o locație un hotel bun ar fi luat mult mai mult. Bine, acum să nu exagerăm. Sunt eu puțin pretențioasă. Hotelul nu era oribil și era curat, iar noi stăteam o noapte. Dar totuși… se putea mult muuult mai bine. De fapt dacă te și uitai mai atent pe review-uri, chiar dacă scorul era ok, vedeai tot felul de oameni care se plângeau exact de lucrurile care nu ne-au plăcut nici nouă. A, ca să nu mai zic că le dădusem 7 mesaje după ce mi-au luat banii de pe card pentru a-mi trimite factura, mesaje la care nu am primit niciun răspuns inițial (prin booking), iar apoi mi-au dat un singur mail cu „vă trimitem factura în curând”, factură care nu a mai venit niciodată, deși am mai insistat și după aceea o dată sau de 2 ori. Veeery professional!

Pentru moment însă, nu voiam decât să dormim, astfel că după un duș ce era musai, am căzut lați în pat, unde ni s-a tăiat filmul.

Zzzzzz….

Țâr țâr țâr! Alarma a sunat aproape 2 ore mai târziu, căci evident că ne-am pus alarmă, altfel ne mai trezeam noi a doua zi. Sau mai rău, în toiul nopții.

Aveam de gând să mergem la Muzeul 9/11, unde aflasem că era gratuită intrarea fix în acea zi, dar după un calcul rapid cu mintea limpede, mi-am dat seama că totul ar fi fost prea din scurt, așa că am renunțat.

Am luat în schimb metroul până la Columbus Circle și am pornit pe jos pe Broadway.

Am căscat gura la Broadway Theatre, Radio City Music Hall, locațiile unde se filmează The Late Show (Stephen Colbert),The Tonight Show (Jimmy Fallon) și alte asemenea, după care ne-am dus la Top of the Rock (la Rockefeller Center), cu gândul de a ne lua bilete să urcăm sus la apus.

Aș, de unde? La ora la care am ajuns noi nu mai erau bilete disponibile decât peste câteva ore, adică după apus, iar dacă voiai la apus (nu că noi am mai fi putut, căci asta era singura zi în care prindeam apusul în NY, a doua zi urma să fim în drum spre aeroport), trebuia să plătești în plus. Șmeeeecheri!

Ne-am gândit un pic dacă să ne luăm bilete pentru a doua zi pe lumină, sau pentru seara aceea, pe întuneric, și până la urmă ne-am luat pentru seara, fie ce-o fi. Apoi parcă aș fi vrut pe timp de zi, dar nu le-am mai schimbat.

Apusul l-am prins pe stradă, chiar la Rockefeller Plaza, unde am făcut unul dintre cadrele și clipurile mele preferate din New York. Floricele, taxiurile galbene și lumina apusului. Mmm, quite nice!

Apoi ne-am îndreptat spre Times Square ca să pierdem vremea până la ora la care trebuia să ne prezentăm înapoi la Top of the Rock ca să urcăm sus, și deja era plin de oameni, de abia mai puteai respira. Times Square nu este o piață în adevăratul sens al cuvântului, așa cum știm noi că arată piețele, însă în rest toate reclamele luminoase imense de jur împrejur sunt exact cum văzusem prin filme. O nebunie acolo, n-am stat mult, am urcat pe trepte (e un fel de gradenă instalată acolo), am făcut câteva poze, după care am plecat, aglomerația chiar nu e prietena mea.

me

Și pe acolo umblă mulți tineri să vândă CD-uri cu muzică, ca pe Hollywood Blvd în LA. Cu doi dintre ei, care erau împreună, am și vorbit. Unul i-a întins mâna lui Adi cum fac ei „Hey man!” și Adi i-a strâns-o, la care a zis „Thanks for not being afraid of me”, mesajul lui fiind „Don’t be afraid of black people”. După care celălalt se uita la mine și făcea „Shhhh!”. A făcut o dată, nu am zis nimic, a făcut de două ori, zic, amuzată, „Why are you shhh-ing me?” și el: Your t-shirt! Abia atunci mi-am adus aminte ce purtam :))))) M-a pufnit și râsul. Doamne ce amețită eram! Aveam un tricou pe care îmi scrisesem eu Shhhh! Nobody cares. Dar doar Shhhh-ul se vedea mai bine, restul era mai jos. A fost funny! Le-am zis respectuos că nu vrem să cumpărăm CD-ul, maybe next time, și ne-au lăsat în pace. Nu-ți face nimeni nimic în mulțimea aia, cu atât mai mult niște băieți care vând CD-uri.

Apoi s-a făcut ora de mers la Top of the Rock, și ne-am prezentat punctuali la ușă. De fapt, până ajungi sus, mai e mult și bine, căci au un adevărat sistem de gestionare a mulțimilor. Nu stai mult la coadă să-ți vină rău, dar stai la câteva codițe mici, la un moment dat îți arată un film, te bagă și într-un loc din acela de pe obligă să faci o poză cu fundal verde în spate (pentru a recrea poza aceea faimoasă cu muncitorii care stau pe traversa metalică în aer), după care iei liftul super rapid până la etajul 67 (parcă) în timp ce pe tavanul liftului se desfășoară foarte rapid niște imagini cu sonor, și abia la final ai ajuns sus, unde era super frig.

Nu anticipasem acest lucru după căldurile prin care trecusem prin deșert, așa că am cam dârdâit, chiar dacă aveam o bluză cu mânecă lungă, dar am rezistat cu stoicism. De la etajul la care te lasă liftul mai poți urca la alte 2 etaje, până în vârful vârfului. Vederea de sus e super faină, vezi Central Park (deși nu noaptea :)))), și în rest o mulțime de sky scrappers imenși, plini de luminițe. E frumos și noaptea, dar tare mi-ar plăcea acolo sus la apus.

Să vezi New York de sus nu e tocmai ieftin. La Empire State Building era cel mai scump cred, însă cred că se stă mai mult la coadă și e prea mainstream, de aceea am preferat Top of the Rock, însă mai sunt și alte clădiri cu platforme de observare.

La magazinașul de suveniruri de sus a intrat în vorbă cu noi băiatul de la casă (saracul cred că murea de plictiseală și avea și el nevoie să mai schimbe două cuvinte cu cineva), așa că am stat un pic cu el. Era curios de România, ne-a întrebat cum e, și ne-a spus că urmărește pe youtube un vlogger român (nu am reținut cum îl cheamă, dar avea doar o inițială ca username) care i se pare foarte amuzant. A fost fun.

După așa o zi nebună, la coborârea din turn am mers îîîn sfârșit să ne astâmpărăm foamea, căci eram leșinați complet. Voiam să mergem la un diner retro numit Ellen’s Stardust Diner, unde chelnerii cântă (și eram foarte curioasă dacă se apucă de cântat când îți iau comanda sau cântă doar din când în când :))))), doar că văzusem deja că pe trotuarul dinerului era o coadă imeeeensă, așa că am mers la Brooklyn Diner instead, care nu este în Brooklyn, evident, ci tot pe acolo pe lângă Broadway / Columbus Circle.

Dinerul e chiar drăguț, dar mâncarea cam scumpă iar chelnerul parcă un pic cam prea nice (în sensul că părea cam fake). Abia apoi am văzut că e notat pe google maps ca high-end, noi îl alesesem pentru că era, chipurile, în stil retro și avea scor bunicel pe google maps. Eu mi-am ales un Mac&Cheese care a fost ok-uț, dar nu m-a dat pe spate (trebuia să încerc și eu măcar o dată faimosul Mac&Cheese despre care auzisem în filme). În schimb, la fiecare masă erau plăcuțe cu diverse nume de oameni care presupun că stătuseră acolo. Nu erau nume cunoscute la masa noastră, dar am făcut o poză ca să îi googlesc apoi, și am văzut că sunt, în speță, oameni semi-faimoși. Bun și așa.

Să fi ajuns înapoi la hotel pe la 12 noaptea, unde, după un duș scurt, ni s-a tăiat iarăși filmul.

Va urma

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

UTILE

Costuri:

Transport Aeroport Newark -> Port Authority: 7,6 $ / persoană
Mic dejun: 22 $ (Pax Wholesome foods, 2 persoane)
Masă: 59 $ (fără tip, Brooklyn Diner, 2 persoane)
Cazare: Park West Hotel, New York, NY – 196 $ / cameră dublă / noapte
Cartele metrou: 14 $ / persoană
Top of the rock: 39 $ / persoană

7

15 comments

  1. felicitari pentru calatorie si articol. dar desi iti apreciez aceste articole…mi se pare mie sau mergi mai putin pe munte de ceva timp? parca esti mai orientata pe orase. ceva probleme de sanatate care nu iti mai permit efortul fizic (sper ca nu). plus ca mi se cam paruse la un moment dat ca aveai in plan sa urci fiecare cel mai inalt varf din fiecare tara din europa, ai abandonat acel plan?

    1. Mersi frumos, Ion!
      Nu am avut niciodata in plan sa urc fiecare cel mai inalt varf din fiecare tara din Europa :) Am cumparat o carte despre aceste varfuri, dar am facut doar cateva de acolo, ce mi s-a parut mai frumos. Nu sunt genul care sa bifeze chestii sau sa colectioneze varfuri/tari, etc.

      Cat despre munte, da, am avut niste probleme cu spatele si deplasari lungi de lucru anul trecut, si in consecinta anul trecut precum si in prima jum a anului asta am mers mai putin pe munte decat in trecut si decat mi-as fi dorit, dar am inceput sa recuperez. Stai fara grija, muntele ramane in continuare una dintre cele mai mari pasiuni ale mele si nu voi renunta la el niciodata :)

  2. Păcat ca ati avut atat de putin timp, Macar următoarea experiență va avea si un background din cea de acum.
    De curiozitate, de ce nu ai rezervat cazarea prin Airbnb?

    1. Tot ce am gasit pe airbnb era mai scump decat ce era pe booking… Dar da, daca am fi gasit pe cineva disponibil cu cheia cand ajungeam noi de la aeroport, ar fi fost mult mai convenabil.

      1. Airbnb este ilegal in New York. Gazda poate sa inchirieze apartamentul pentru perioade sub 30 de zile doar daca este si ea in apartament si daca sunt mai putin de 2 oaspeti.

        In cateva saptamani plec si eu in New York si ca si tine m-am ingrozit vazand pretul cazarii. Si eu care credeam ca San Fran e scump :)

  3. New York-ul se cam ascunde, trebuie descoperit. E pacat ca ati fost obositi si in fuga, este un loc extraordinar, dar cum spuneam, iti trebuie ceva mai mult timp si poate un ghid care este localnic. Pentru multi care au locuit acolo (ca si mine) este in oras magic de care ti-e dor toata viata, indiferent pe unde ajungi (eu, pe coasta de vest, Bay Area).

    1. Sunt de acord ca sunt multe chestii de descoperit si ca un localnic savvy ar sti sa iti arate multe lucruri/locuri interesante. Dar mi-e greu sa cred in magie cu atatea mirosuri care te lovesc la fiecare cativa pasi…

      1. Cum spuneam, trebuie căutat și nu este ușor. Da, câteodată miroase vara, in Midtown mai ales. Poate data viitoare descoperiți restul.

      2. Miroase vara, restaurantele scot pe trotuar gunoiul sa fie luat a doua zi. Combinația gunoi, căldură nu e tocmai ideală. In schimb miroase mult mai puțin a pipi decât în multe orașe europene, Paris, Londra, Munchen… Cu toate astea, orașul e superb, sa trăiești acolo e un privilegiu, sunt atât de multe lucruri de făcut și de văzut …

  4. Foarte faina seria, am asteptat cu nerabdare fiecare articol ☺️ E ca o poveste totul, abia astept sa citesc ce s-a mai intamplat.
    Legat de cazare, si eu am avut surpriza cand am vrut sa rezerv pe booking pentru Italia, ca pe langa costul afisat clar sa fie si costuri suplimentare trecute in detaliile rezervarii (si costurile erau de 50 de euro in plus, de exemplu, nu erau chiar de neglijat). Asa ca de atunci citesc foarte atent inainte sa rezerv, sa nu am suprize mai tarziu…

  5. Pentru cazare din scurt in Manhattan la preturi ultra accesibile folosiți hoteltonight app pentru iOS și Android. Am stat cu $120 langa Times Square la Intercontinental, cu $240 la Ritz langa Battery Park sau cu $80 la Gasenvoort. Cele mai bune dealuri le găsești cu o ora doua înainte să te cazezi.

  6. Foarte frumos jurnalul, parca am calatorit si eu in America impreuna cu voi!
    “Halal” food se refera la mancarea permisa musulmanilor. In romana este foarte amuzant, intr-adevar si eu am ras cand am auzit prima data.

  7. Apropo de hotel, camera arată super decent. Am stat in Chinatown la hotel intr-o camera de 5 mp, fără ferestre, cu pereți super subțiri, practic un pat și un dulap. Nu mai țin minte prețul exact, știu că mi s-a părut f scump.
    In rest, foarte tare vacanță voastră, iar skillurile tale organizatorice sunt de invidiat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.