SUA: Los Angeles (iun 2018) – 4/13

4 iunie 2018

După chinul din seara precedentă (never again), ne-am trezit târziu, chiar dacă eram un pic supărată că socoteala mea de-acasă cu 1 zi și o seară în Los Angeles nu se potrivise cu cea din târg. Pierdusem seara precedentă, iar acum nicio zi întreagă nu mai aveam, căci nu fusesem în stare să ne trezim prea devreme. Nici nu avusesem de gând de fapt, pentru că ne setasem de cu seară alarme să dormim minim 8 ore. Era musai.

Dar în felul ăsta ne-am trezit fresh, și am luat-o de la capăt. Aici am mâncat și primul nostru mic dejun la un hotel american, și a fost… interesant. În afară de clasicele cereale (cred), pe care oricum nu le mănânc niciodată în călătorii, și alte câteva chestii pe care nu le bag în seamă, am avut și ceva ce în hotelurile din Europa nu prea găsești: cartofi copți și un fel de mini cârnăciori sau carne de burgeri (făcuți din aceeași carne). Și fiindcă nu prea îmi surâdea nimic altceva, chiar am încercat. Erau buni, dar mi s-a părut ciudat să mănânc așa ceva la micul dejun, cu atât mai mult cu cât acasă mănânc sănătos dimineața, iar în rest mănânc carne destul de puțină și destul de rar.

Chestia extra care ne-a încântat cel mai tare a fost un aparat de făcut clătite. Dar nu orice fel de clătite, ci din acelea americane, pufoase. Era ca un fel de toaster în care puneai amestecul de clătită deja făcut de el, după care învârteai și așteptai un pic. Clătitele au fost bune (le puneam sirop deasupra), dar după 2 dimineți deja ne plictisisem de ele.

Drumul până în Los Angeles ne-a plăcut acum, și l-am văzut cu alți ochii complet față de seara precedentă, care fusese o tortură. Există o zonă verde pe drumul dintre Los Angeles și Victorville, și GPS-ul ne-a dus fix pe acolo. Vremea? Superbă!

În LA, primul lucru a fost să mergem la California Science Center. Pe mine de regulă rar mă vezi în muzee, dar aici am ajuns cu un scop foarte special: nava spațială Endeavor. Ne cumpărasem bilete de dinainte, cu oră prestabilită (un simbolic 2 dolari de persoană, dar parcarea a fost 12 dolari de mașină), așa că am încercat să ajungem mai devreme, ca nu cumva din cauza traficului sau a vreunui alt motiv să pierdem intrarea.

Muzeul este de fapt un complex imens de mai multe muzee, în clădiri diferite, cu tematici diferite. Zona în care am fost noi era dedicată aeronauticii, dar conținea o grămadă de alte secțiuni dedicate pământului și fenomenelor naturale. Nu ne-am concentrat mult pe celelalte lucruri, pentru că voiam să avem timp să umblăm și prin oraș cât mai mult, așa că am mers la Endeavor imediat ce s-a făcut ora.

M-am simțit mică tare de tot în momentul în care am intrat în hambarul în care este expusă. Ne-am uitat amândoi cu ochi mari, imaginându-ne cum nava ce se arăta în fața noastră fusese în spațiu.

N-am rezistat și mi-am luat un breloc cu NASA :))))) Încă nu mă obișnuisem cu faptul că prețul plătit la casă este un pic mai mare decât cel de pe etichetă (se adaugă taxe), și era cât pe ce să îl întreb pe tipul de acolo de ce e mai mult. Dar mi-am amintit la timp. E foarte greu pentru noi să înțelegem cum pot trăi așa americanii (aproape toți, căci sunt câteva state care nu aplică taxe), să nu știe niciodată fix cât vor plăti decât dacă își calculează în cap.

În fine, off we went apoi să mâncăm ceva, căci observasem că acolo era și un mic food court și am zis să profităm de ocazie, nu de alta dar să nu pățim ca în San Francisco, să ne trezim la finele zilei că nu mâncasem nimic și nici să nu avem unde. Mâncarea era în mare doar fast food, deci n-aș recomanda neapărat, dar a fost o variantă bună, mai ales că a fost destul de ok și nici foarte scumpă.

Ce mi-a plăcut a fost că după ce am comandat ne-a dat un dispozitiv rotund (wireless cred, nu știu), care avea să ne atenționeze când comanda noastră e gata și putem merge să o luăm. Și într-adevăr, 10 minute mai târziu a început să vibreze, semn că era timpul să mâncăm. Cool stuff!

De acolo ne-am urcat în mașină și am pornit spre Beverly Hills și Hollywood (logic). Nu ne-am dus în Downtown, nu prezenta interes pentru noi, dar în schimb eram foarte curioși de cum arată zonele rezidențiale în unele dintre cele mai faimoase locuri din filme.

În Beverly Hills ne-am plimbat pe străduțe cu mașina, și am rămas total nedumerită de felul în care străzi mari, de tip industrial/comercial, cu tot felul de porcărioare, erau intersectate de străzi mai micuțe, rezistențiale, multe cu palmieri sau cu niște copaci frumoși cu flori mov care aveau majoritatea petalelor pe jos. Era ca în povești pe acolo, în schimb pe străzi precum Sunset Boulevard era o cu totul altă lume. Mi s-a părut o diferență de la cer la pământ. Observasem ceva similar și În San Francisco, dar aici parcă m-a lovit și mai tare.

Am văzut în Beverly Hills tot felul de case frumoase, care mai de care, dar atât acolo cât și în Hollywood am văzut și case mai mici, sărăcuțe. Se pare că acolo e loc pentru toată lumea.

După ce am umblat un pic la întâmplare pe străzi cu mașina, am mers spre Walk of fame. Am găsit un loc de parcare stradal cu meter chiar pe o stradă perpendiculară pe Hollywood Blvd (de unde ne era teamă că nu vom găsi) și am plătit o oră jumătate sau două, dar ne-am întors chiar un pic înainte de expirarea timpului. Asta pentru că acest mega obiectiv turistic ne-a lăsat cam reci.

Imediat ce am intrat pe bulevard au început să apară: ba comercianți care îți propuneau tot felul de excursii (cea mai populară fiind una în care te duceau pe la case ale celebrităților), ba pseudo artiști care îți băgau sub nas un CD pe care să îl cumperi, ba oameni costumați în personaje gen Batman care se băgau în fața ta să faci poze cu ei (în special pe trotuarul din fața Dolby Theater), ba comercianți care vindeau apă rece la cutie frigorifică și aveau muzică de fundal “Ice cold water for one dollar” (a devenit gluma excursiei acest vers), ba te miri ce. Extrem de obositor, extrem de haotic totul, și multe multe kitschuri. Am văzut acolo cele mai mari magazine cu suveniruri, erau ceva absolut imens, nici nu le vădeai capătul de la intrare. Am luat și eu niște statuete cu Best woman pentru Ioana și Alex, doar de fun, chiar dacă erau semi-kitschoase.

Ne-am mai luat cu steluțele de pe jos (că doar pe ele venisem) și tot exclamam când vedeam un nume cunoscut, dar mi s-a părut un pic ciudat că nu erau toate orientate într-un singur sens, și te cam chinuiai să vezi ce scrie pe cele ce nu aveau scrisul orientat spre tine (înțeleg că sunt făcute așa ca să nu promoveze sens unic pe fiecare trotuar, but still).

Mulți făceau poze cu diverse steluțe, și la unele era chiar ciorchine în jur, în timp ce pe altele nu le băga nimeni în seamă. Eu mi-am făcut doar la Michael Jackson, în rest am mai tras poze din picioare. E fun, dar sunt foaaaarte multe. Sunt pe ambele trotuare ale bulevardului, și se întind pe o distanță foarte mare. Nu am avut răbdare să le vedem pe toate, evident, ne-ar fi luat o mie de ani. În zona Dolby Theater sunt multe mai faimoase, dar se mai găsesc celebrități cunoscute și prin alte locuri.

La Dolby Theatre era și cel mai mare bâlci însă, căci acolo are loc decernarea premiilor Oscar în fiecare an. Am intrat și noi un pic în interiorul complexului (căci e ditamai complexul, în mare parte comercial), dar am ieșit repede, nu ne atrag astfel de locuri.

Lângă Dolby Theater este și Teatrul chinezesc, care de asemenea se pare că e mare șmecherie (dar nu m-a interesat nici măcar să mă documentez de ce), singura chestie la care ne-am uitat au fost urmele imprimate în ciment ale celebrităților.

Cam atât am rezistat pe Hollywood Blvd, după care am pornit mai departe pe niște străzi de pe care se vede fain semnul Hollywood, S Windsor Blvd (apare pe Google maps un Hollywood Sign Outlook) și N Beachwood Dr. Cu ocazia asta am mai văzut și alte căsuțe frumoase de Hollywood, singura chestie e că cel mai bine e de venit pe aceste străzi în mijlocul zilei, ca să pice lumina fix pe semn. Noi când am ajuns deja era cam târziu.

Apoi am văzut noi niște străzi șerpuite pe Google maps și ne-am gândit să ne aventurăm și pe acolo ca să vedem ce e. Nu am nimerit din prima ceva ok, după care Adi a spus că el știe că există un loc de unde semnul se vede mai de aproape, așa că am mai căutat iar să ne dăm seama cam pe unde ar fi. Iar în căutarea lui am nimerit exact pe ce voiam: străzi șerpuite. Un pic chiar mai șerpuite decât ne-ar fi dorit, de am stat cu emoții să nu vină nimeni din sens opus, pentru că nu erau doar șerpuite ci și foarte strâmte (nu era loc de 2 mașini pe 90% din distanță). Am pătruns însă în inima Hollywood-ului, unde oamenii își duc viața de zi cu zi și acolo locuiesc, în casele de toate felurile pe de pe acele străzi. Oare cum o fi să trăiești acolo?

La finalul emoțiilor de pe strada îngustă am ajuns într-adevăr la un loc de unde se vedea semnul Hollywood foarte bine. L-am recunoscut de dinainte, căci prima data am văzut oamenii care făceau poze, abia apoi am putut privi în spate să ne convingem că la semn le făceau. Nu era însă așa de multă lume precum mi-aș fi imaginat. Nu prea ai unde parca acolo ce-i drept, dar am găsit ceva până la urmă (în pantă rău, dar noroc că descoperisem între timp cum se folosește frâna de mână la mașina Irinei).

Coborând mai departe de acolo pe Canyon Lake Drive, am ajuns imediat la intrarea în parcul Lake Hollywood (unde am găsit un panou cu atenție, șerpi cu clopoței. Mmmm, ceva la ordinea zilei, moving on). Am mai oprit și acolo câteva momente, după care, fiindcă se apropia apusul, am pornit spre Observatorul Griffith, tot pe străduța buclucașă.

Acolo citisem că parcarea este gratuită și locul este foarte ofertant cu priveliștile spre oraș (dar și spre Hollywood sign), însă când am ajuns, am dat un ocol și nu am găsit nici măcar un loc de parcare, era full. A trebuit să ne întoarcem (există un sistem de sens unic la final, pe o buclă) și să parcăm undeva mai în lateral, cu plată la meter.

Iar până am reușit noi să facem toate astea, am reușit cu talent să ratăm apusul fix la minut. Mă rog, la sfert de oră. Cu doar 15 minute mai devreme dacă am fi ajuns (mai exact dacă am fi găsit loc de parcare din prima, chiar lângă locul cel mai bun pentru pozat), l-am fi prins. Din păcate… calculasem prost, că nu e ca și cum n-am fi putut ajunge la timp. Eh, dar a fost fain și așa.

De acolo ai cea mai bună idee despre cât de mare este orașul. De fapt, Los Angeles nu este un oraș, ci un county care cuprinde mai multe orașe, printre care și The city of Los Angeles, dar și orașele Beverly Hills, Pasadena, Burbank, Santa Monica, și multe altele cu nume mai puțin răsunătoare pentru noi. Este ceva pur și simplu imens. Cel mai populat county din Statele Unite, cu o populație de peste 10 milioane de oameni, este a treia cea mai mare economie metropolitană din LUME, cu un PIB ai mare decât cel al Belgiei, Norvegiei sau Arabiei Saudite.

Pentru mine însă nu asta a fost fascinant, ci faptul că mă aflam la doar câțiva pași de locul în care s-au filmat sau se filmează unele dintre serialele mele preferate (cum ar fi Friends, The Big Bang Theory, The Middle, Modern Family, și muuulte altele, acesta fiind locul în care se filmează cam 80% din serialele americane pe care le vedem la televizor). Chiar am văzut câteva locații de filmare din mașină, am trecut pe lângă ele, însă nu erau din cele faimoase. Doar că locul e plin de așa ceva. N-am văzut nici celebrități în scurta noastră vizită acolo, dar chiar la final am văzut ceva ce pot să spun că mi-a plăcut cel mai mult în Los Angeles: casele de pe străzile ce duc sau vin de la Observator. Mi s-a părut un loc de vis acolo. Dacă ar fi doar așa tot LA-ul, chiar mi-aș dori să trăiesc acolo. N-am nici cea mai vagă idee cât costă casele acelea, dar nici nu contează. Era așa liniște și viața părea atât de simplă încât doar un minut dacă mă gândeam la haosul pe care îl văzusem și care te lovește în atâtea zone din LA, mi se părea altă planetă. În mintea mea e greu să pui două astfel de lumi una lângă alta și să te prefaci că e normal.

Cu această imagine în minte, am părăsit LA-ul, cu întrebarea “oare vom mai ajunge vreodată pe aici?”. Ce mi-ar mai fi plăcut să fac în LA era să fi vizitat platourile de filmare de la Warner Bros. Bine, mie mi-ar fi plăcut să văd unde s-a filmat Friends, dar acele platouri nu mai există (sau nu le poate vedea publicul, I donno), există doar o replică după Central Perk, numai că vizita era extrem de scumpă (65 de dolari de persoană plus 12 euro parcarea, deci aprox. 142 de euro, waaay too much), plus că ar fi durat mult prea mult, și am fi pierdut astfel cel puțin vreo 4-5 ore, pe care am preferat să le petrecem altfel.

A, și tare mi-ar fi plăcut să facem un tur pe la case ale celebrităților. Nu cu ghid din acela local, ci făcut de noi cu mâna noastră, căci pe internet găsești ușor strada și numărul caselor. Chiar și găsisem un site bine organizat, dar la o tentativă de a găsi câteva case, s-a dovedit că majoritatea erau mult prea departe, prin Bel Air sau chiar și mai departe, iar timpul nostru era mult prea limitat pentru așa ceva. Dar, cine știe, maybe next time…

Va urma

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

UTILE

Costuri:

Parking Hollywood: 6 $ (meter, 3 sau 4 $ pe oră, nu mai știu exact)
Parking California Science Center: 12 $
Parking Griffith Observatory: meter, 4 $ (1 oră)
Benzină: 55 $
Masă: 25 $ (food court, California Science Center, 2 persoane)
Cazare: Hawthorn Suites, Victorville, CA – 93 $ / cameră dublă / noapte

10

3 comments

  1. Orasele americane sunt ca niste sate imense, cu sute de mii de case. Daca te plimbi pe strada, casele, iarba, copacii si tufisurile sunt mai faine decat oriunde in Europa. Si totusi nu ai ce vedea. Ca fiecare oras e la fel, inafara de centrul cu niste sute de zgarie-nori. Poate de aia au ei mai putin concediu decat europenii, ca nu vor sa vada orasul de la 1000 km distanta care e la fel ca acasa.

  2. Salut. Iti urmaresc de mult blogul pe fb dar nu am stat sa citesc pana acum niciun articol. Le-am citit pe toate din SUA si le-am savurat din plin. Foarte fain scrii si chiar mi-am facut o imagine destul de clara de cum ar arata daca as merge pe acolo. Keep up the good work! P.S.: dispozitivul ala rotund wireless il avem si noi in Cluj la Hugo :D de ceva vreme :p

Leave a Reply

Your email address will not be published.