Fjord Norway – Ziua 6: Via Ferrata Loen și lacul Lovatnet (8 sept 2017)

Pentru ziua a 6-a am ales comoara întregii noastre călătorii. Motivul principal pentru care făcusem tot efortul de a ajunge atât de departe de Stavanger: via ferrata Loen.

Am pândit vremea perfectă pentru această zi, pentru că ne doream soare. Măcar câteva ore, cât să ne bucurăm la maxim de experiență.

Am rămas așadar în zonă, căci Loen se află foarte aproape de campingul în care stăteam. Însă dimineață când ne-am trezit, habar nu aveam ce zi fenomenală urma să avem până la revenirea în pat. Nici măcar cea mai vagă idee!

Ziua a debutat cu o super ceață lăsată pe apă, care ne-a pus un pic pe gânduri, dar speranța moare ultime, așa că am ales să ne încredem în ceea ce spunea prognoza, care arăta soare un pic mai târziu, așa că ne-am hotărât ca până una alta să facem o scurtă abatere la lacul Lovatnet, de asemenea în apropiere. Am găsit acolo un loc destul de pustiu, și ne-am putut bucura în voie. Am făcut câteva poze, am oprit la ferma cu căsuțe cu acoperiș de iarbă, după care am luat direcția Loen.

Traseul de via ferrata începe chiar în Loen, de lângă stația telegondolei. Există o parcare gratuită lângă Hotel Alexandra, sau, mai exact, lângă Loen Active (o firmă de aventură) și noi am parcat de acolo, dar pe urmă am văzut o parcare și la stația telegondolei, care ar fi fost mult mai convenabilă, însă nu știu dacă era gratuită.

MAPS.ME ne-a ajutat din nou să ne găsim calea de la parcare până la startul traseului, de unde am luat în primire drumul spre via ferrata.

Prima bucată de traseu este de drumeție, prin pădure, și durează cam o oră și un sfert. Începe cu o urcare destul de abruptă, unde, din nefericire pentru mine, durerea de spate a și început. Nu mai pățisem niciodată așa, să mă ia de la primii pași pe un traseu, și mi-am dat seama că ceva nu e în ordine, dar am ignorat. E destul de ușor să ignori durerile când ești pe munte și totul este atât de frumos.

Chiar dacă știam că până la start se face peste o oră, după aprox. 35 de minute am ajuns la o primă porțiune cu cablu, unde ne-am echipat, chiar dacă nu părea cine știe ce. Better safe than sorry! Porțiunea a fost foarte scurtă și a urmat iarăși o urcare pe potecă, prin pădure, și abia la 1 oră și un sfert din Loen am ajuns la statul oficial al via ferratei, care este o platformă de lemn unde se regăsesc și câteva panouri.

Ce mi-a plăcut foarte mult este că au pus aici un panou informativ unde, pe o poză făcută întregului perete, au desenat traseul via ferratei și au indicat dificultatea fiecărei porțiuni, ca să știi la ce să te aștepți. Iar până la final am realizat că dificultățile au fost estimate foarte bine, ceea ce nu poate decât să fie încă o dovadă a unui turism montan de calitate. Pe panou am observat și câteva variante. De exemplu, la un moment dat există o bifurcație: dacă alegi varianta din dreapta, traseul este dificultate E, cel mai greu adică, în timp ce pe varianta din stânga rămâne C/D. Pe traseu sunt indicate și cele 2 poduri, pe care abia le așteptam, însă cei ce nu aveau inimă pentru ele, puteau vedea pe panou cum le pot ocoli. Deși nu știu cine le-ar ocoli, dat fiind că sunt cireașa de pe tort, și dacă ai avut inimă să te cațeri până la ele, apăi cred că ai inima să mergi și pe ele. Însă este bine de văzut că există variante de ieșire rapidă din traseu sau de ocolire a unor porțiuni, în caz de înrăutățire a vremii sau a stării personale sau ușoară accidentare.

Din fericire însă, noi nu am avut nevoie de ieșire rapidă, pentru că vremea a fost extraordinară, niciunul dintre noi nu s-a simțit rău și nici nu ne-am accidentat. La bifurcație eu am ales varianta C/D, în timp ce Adi a ales-o pe cea mai grea, de dificultate E. Nici nu m-aș fi așteptat altfel :)))) Nu știu exact cum a fost pe acolo, dar pe C/D a fost un punct unde mi s-a părut un pic dificil. Dar am avut noroc că în fața mea era un grup mare cu ghid, și am știut dinainte. Noroc doar in punctul acesta de vedere, pentru de altfel, am avut un mare ghinion cu acest grup. Fiindcă noi așteptasem ca ceața de dimineață să plece și am intrat în traseu un pic mai târziu, am prins fix un astfel de grup, de turiști cu ghid, care a plecat fix înaintea noastră. De fapt plecaseră cu mai mult înainte, dar i-am ajuns din urmă, pentru că urcau foarte încet.

Din păcate sunt mulți astfel de turiști care merg la una dintre companiile de aventură (cum este Loen Active, dar nu mă refer doar aici în Norvegia, am văzut asta și în Italia)) și fac via ferrata cu ghid din cauză că nu au experiență. Nu mă deranjează, muntele e pentru toată lumea, însă de obicei urcă foarte încet și asta pune probleme celorlalți din jur. Eu de exemplu a trebuit să stau pe loc jumătate de oră din cauză că la porțiunea aceea dificilă, o fată din grup a căzut și apoi ghidul a trebuit să o ajute să depășească porțiunea. Și problema a fost că am înghețat, pentru că era un loc unde bătea vântul foarte tare, și nu am știut din prima cât avea să dureze, astfel că nu mi-am scos geaca.

De asemenea mi se pare un pic cam periculos, pentru că dacă ești începător și urci pe un traseu de via ferrata care are porțiuni prea dificile pentru tine , e posibil să rămâi blocat, sau, mai rău, să cazi, iar căderile pe traseele de via ferrata sunt destul de periculoase. Te poți lovi cu corpul de scoabele metalice, și dacă sunt din acelea de tip piron, se pot întâmpla și accidente foarte grave.

În fine, cert e că văzând toată faza asta mai sus de mine, m-a cam pus pe gânduri. După fata care a căzut, au mai urmat și alții care s-au chinuit o grămadă să depășească acel punct cheie, unii nereușind din prima. Au primit diverse indicații, iar până mi-a venit și mie rândul deja aveam ceva emoții. Dar acolo a intervenit norocul. Poate că dacă n-aș fi fost martora la asta, aș fi avut și eu dificultăți și poate m-aș fi panicat. Fata care a căzut, de exemplu, pe urmă avea un tremurat incontrolabil al picioarelor, ceea ce nu te ajută deloc să treci mai departe. Am impresia că își rupsese și pantalonii un pic dacă nu mă înșel. Așadar… ghinionul ei, norocul meu, căci m-am concentrat din prima și am reușit. Nu a fost deloc ușor, dar am dovedit-o.

Acela a fost singurul loc dificil de pe tot traseul din câte îmi amintesc. Au mai fost și altele, dar nu chiar așa de grele. În orice caz, traseul a fost absolut fabulos, per total de dificultate medie după părerea mea (as estima un 3B după scara Dolomiților), cu priveliști formidabile spre fiordul Innvik, lacul Lovatnet (la care fusesem dimineață) și ghețari. Mi-a plăcut cel mai mult că este lung și construit cu cap, iar pasajele sunt destul de diverse, astfel că nu ai cum să te plictisești, din contră!

Cireșele de pe tort, cele 2 poduri suspendate, de asemenea au fost fantastice! Primul este mai lung și mai ușor, făcut din pasarelă îngustă pe care poți călca liniștit (până mai ieri era cel mai lung din Europa, 120 m), iar al doilea e și mai nebun. Deși e mai scurt, constă în doar 3 cabluri, câte unul pentru fiecare mână, și unul pentru picioare. Mers pe sârmă, nu alta. Iar după toate probele astea de foc, sus ne-a așteptat o priveliște completă, ca răsplată.

A fost cu adevărat cel mai frumos traseu al nostru în Norvegia. Traseul se termină un pic mai jos de stația superioară a telegondolei, și până acolo mai este o porțiune de drumeție pe potecă (din păcate am găsit și aici șerpași lucrând la construirea unor trepte de piatră pe potecă – lucru care nu ne-a plăcut deloc – dar am trecut repede de ei). Tot pentru asta am găsit și aici un elicopter enervant care făcea o mie de drumuri, cum găsisem și la Kjerag, problema era că aici zbura fix pe deasupra traseului de via ferrata, și implicit a podurilor, iar primul pod cel puțin se balansa la greu din cauza asta. Ca și cum nu era de ajuns că se balansa oricum de la oameni și vânt. Not so smart, but what can you do?

Sus la telegondolă când am ajuns (Hoven), am găsit o platformă imensă cu o vedere absolut fantastică, și un loc de relaxare de care am profitat la maxim. Ne-am răsfățat pe scaunele de lemn și am luat pauză de masă, pe care o meritam cu vârf și-ndesat. Tot acolo există și un restaurant foarte luxos, prin care doar am trecut ca să mergem la baie, care era la fel de luxoasă :)))) A fost destul de ciudat ca după un asemenea traseu, și cu hamurile pe noi, să intrăm la o baie fițoasă. Dar nu pot să spun că nu mi-a plăcut :))))

Înainte de a pleca am văzut și cât costă telegondola, care este proaspăt construită acolo, și am avut un mic șoc: 50 de euro dus-întors și 36 de euro doar un drum. Dar ce e, frate? Aiguille du Midi??

Mai departe aveam de gând să lungim traseul pe la Skredfjellet, dar ne-am dat seama că nu prea am mai fi avut vreme, așa că am luat cel mai scurt drum înapoi spre Loen, poteca 8, ce avea să ne ducă spre Rake, de unde trebuia să ne întoarcem câțiva km pe asfalt. Nu ne-am gândit a momentul ăla că ar putea fi o problemă, eram doar încântați că aveam să vedem ceva nou.

Dar după o poțiune frumoasă de platou, unde am admirat tot felul de vegetație sau peisajele din jur, am intrat într-o coborâre destul de urâțică, unde am dat peste multe porțiuni mlăștinoase, care n-au fost deloc plăcute. Așa că atunci când am ieșit din pădure și am ajuns în zona cu case, eram destul de obosiți, iar picioarele noastre au ripostat bine de tot când au dat de asfalt. Singurele bucurii erau casele, care mai de care mai frumoase și cu vederi mai deosebite, majoritatea spre fiord, bineînțeles, lucru care ne făcea să ne gândim la fiecare dintre ele cum ar fi să stăm acolo.

Asfaltul însă tot asfalt era, și fix când mă pregăteam să încep să mă plâng, am mai primit încă o surpriză plăcută pe ziua aceea. Cred că am mai fi avut încă vreo oră cruntă de mers pe asfalt cu bocancii, când un cuplu drăguț de norvegieni octogenari au oprit mașina în dreptul nostru și ne-au făcut semn să ne urcăm. Cum ne-am urcat, ne-au întrebat “ceva ceva Alexandra?”. Și eu: daaaa! Oh wait, nu are de unde să știe cum mă cheamă. Aaaaa, se referă la hotelul Alexandra. Da, da! Acolo mergem!

Nu știau deloc engleză, așa că de fiecare dată când ne întrebau sau ne ziceau ceva (și ne-au zis mai multe) n-am priceput absolut nimic (bă da’ nimic!!!), dar ne-am înțeles perfect. Prin zâmbete :))))

Ne-au dus fix până în Loen, la hotel Alexandra, de unde am mai mers doi pași până la mașină. Atunci am observat că la Loen Active era și un magazin montan, așa că hop pe el! Și se pare că era ziua mea, căci am ieșit de acolo cu un tricou galben La Sportiva adorabil! Doamne ce zi! Și încă nu se terminase, it was about to get even better!!!

După traseu și vizita la magazin a venit vremea să ne potolim foamea. Am decis de data asta să oprim la un restaurant, dar nu prea era nimic în zonă. Am găsit până la urmă ceva în Olden, și am avut norocul să descoperim astfel, din greșeală, alternativa ieftină pentru eating out în Norvegia: Kafeterias. Acestea sunt un fel de combinație între restaurant și cantină. Adică sunt mese, dar mergi la casă, te uiți pe meniu, comanzi acolo, plătești, pe urmă îți aduce mâncarea la masă, și destul de repede (căci unele porții sunt deja făcute, dacă cumva e o Kafeterie mare și cu mulți clienți).

Am mâncat astfel 2 porții de felul 2 (destul de serioase, iar eu una mi-am luat somon cu cartofi, ceea ce m-aș fi așteptat să fie foarte scump, dar nu era) și băuturi, și am plătit 350 de NOK. Decent, dacă mă întrebi pe mine.

Apoi ne-am întors în camping, unde am început pregătirile pentru culcare. Duș, spălat pe dinți, din astea. Când, văd că îmi scrie Dorin pe facebook și îmi spune și el de auroră. Eu deja aproape uitasem, plus că nu credeam că e posibil să o vezi atât de jos în latitudine. Era ora 9 jumătate seara și eram deja în pijamale. Îmi zicea că este super intensa activitatea, dar eu eram destul de neîncrezătoare. Afară era senin însă, așa că m-am gândit că… de ce nu? Ce mă costă să mă duc să mă uit un pic? Așa că mi-am luat geaca pe mine, și m-am dus afară. Nimic. Hmmm, ok, mă duc înapoi și mă așez la geam. Din fericire chiar lângă ușă aveam o fereastră care dădea fix spre nord, de la care puteam vedea destul de bine cerul, în timp ce stăteam jos. Destul de comod chiar.

Afară era însă un pic de lumină artificială, se vedea chiar muntele pe care urcasem în ziua aceea, iar sus la telegondolă era o lumină destul de puternică.

Cred că am mai ieșit și am intrat la loc de vreo 5 ori. Nimic. Între ieșiri stăteam și pândeam la geam, cu luminile stinse. Nimic. Eram cat pe ce să renunț, când am zis să mai ies o dată. Și atunci a început. Am intrat la loc doar o fracțiune de secundă, dând ușa de perete, ca să-l chem și pe Adi. M-am trezit apoi pe ponton, încercând chinuit să fac o poză dar să nu pierd nimic între timp. Nu mai țin minte cum am ajuns acolo, în papuci și pantaloni pe pijama :)))

A ținut vreo 5 minute, dar Doamne cât de frumos a fost! A fost verde, și câteva secunde un pic de roz. A fost foarte puțin, în niciun caz ce poți vedea iarna în nord, dar chiar și așa a fost o surpriză de proporții, la care nu ne-am așteptat nici un moment. Nu am reușit să o prind în cadru în momentul maxim, și n-am decât câteva poze proaste și mișcate, dar nu mai contează. Nici acum nu-mi vine sa cred ca am avut așa un noroc să fim acolo chiar atunci. Mulțumesc mult de tot Cristi și Dorin, dacă nu-mi spuneați voi, sunt 99% sigură că nu aș fi văzut-o!

Înaintată de cunoștință, dragă auroră. Ne mai vedem noi, sunt sigură!

Va urma.

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Utile:

Timpi:

10:30 Start Traseu
11:15 Prima porțiune de cablu
11:50 Start Via ferrata
14:00 Primul pod
14:30 al doilea pod
15:00 Finish via ferrata
15:20 Stația superioară a telegondolei
pauză 30 min
15:50 plecare de la telegondolă
17:35 asfalt

Total: 7 h (ar fi durat mai mult fără ajutor auto pe final)

Ghidul folosit de noi pentru călătoria în Norvegia a fost cel emis de Fjord Norway. Îl găsiți de descărcat aici.

Este foarte subțire, dar are absolut tot ce ai nevoie pentru zona Fjord Norway. Inclusiv durate, numărul de plecări pe zi și alte detalii pentru ferry-uri, dar și prețuri pentru anumite taxe de drum și multe multe alte lucruri utile. Este refăcut în fiecare an, astfel că veți găsi în el informații actuale. Din păcate observ acum că nu mai include prețurile pentru ferry-uri, precum cel de anul trecut folosit de noi. Însă prețurile pentru ferry-uri cred că pot fi verificate și online, căci la fiecare ferry este indicat site-ul companiei care îl operează.

2 comentarii:

    • Mersi frumos, Silvia!
      Acum e bine, mersi mult! A fost o perioada mai grea, dar mi-am revenit. Acum monitorizez, sper sa nu revina problemele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *