România: M. Pădurea Craiului: Via ferrata Casa & Defileul Crișului Repede & Peștera și Cascada Vadu Crișului (aug 2017) – 5/8

VIA FERRATA CASA ZMEULUI, Pădurea Craiului

Seara de dinainte de ziua mea am ajuns la Bucea, locul cel mai apropiat de Vadu Crișului unde găsisem cazare.

Astfel că dimineață, după “la mulți ani”-i de rigoare, lăsam mașina lângă sala de sport din Vadu Crișului, cu echipamentul de via ferrata în rucsac. De la început ne-am dat seama că va fi o zi călduroasă, dar încă nu știam CÂT de călduroasă.

Am început traseul în singurul mod posibil, pe calea ferată, încercând pe cât posibil să mergem pe lângă ea, însă acest lucru nu era mereu posibil, plus că nu știam ce era mai incomod, pe lângă ea, sau pe scândurile dintre șine.

Traseul de via ferrata Casa Zmeului începe lângă peștera cu același nume, pe care am explorat-o de asemenea câteva momente înainte de start.

La baza peretelui ne-am echipat corespunzător, după care am pornit în sus. Deși de jos părea totul foarte abrupt, nu mi-am făcut mai griji, dificultatea traseului fiind notată cu C. Până la final însă, trebuie să recunosc că mie personal mi s-a părut mai greu decât atât. Au fost numeroase locuri în care mi s-a părut de-a dreptul solicitant, și cel puțin vreo 3 puncte erau de dificultate D fără doar și poate. Forța în mâini este esențială în multe locuri, iar traseul are chiar și două puncte ușor surplombate. Modul în care a fost montat mi s-a părut cel puțin ciudat în 2 locuri, scoabele și cablul luând uneori o turnură mai mult decât incomodă pentru un traseu C.

La fel cum am constatat și la via ferratele Wild Ferenc și Pietrele Negre, s-au folosit mult prea multe scoabe metalice și cred în continuare că în România nu există suficient know how pentru amenajarea unui traseu de via ferrata cu adevărat de calitate, începând de la alegerea locației pentru amenajarea lui (nu pe orice perete pe care se face cățătare clasică se poate amenaja un traseu de VF), până la calcularea punctelor de ancorare și prize. Ceea ce am văzut eu aici este aproape complet diferit de ce se găsește în Dolomiți, iar asta spune multe.

În orice caz, trebuie să apreciez efortul, și mai ales podul suspendat, care, desigur, reprezintă deliciul traseului. Din păcate însă, eu când am ajuns la pod, am fost aproape de colaps. Și asta pentru că până acolo consumasem foarte multă energie, și asta în directa bătaie a soarelui, pentru că doar partea inferioară a peretelui a fost umbrită în timp ce noi am urcat. Capul mi se copsese efectiv sub cască, și fiindcă pe traseu nu au fost puncte de respiro mai deloc, nu m-am putut răcori cu apă.

Astfel că acolo sus, când în sfârșit am ajuns într-un punct în care să mă pot odihni fizic și psihic, am cedat. Am simțit că sunt amețită și că mă lua o ușoară greață, ceea ce era ultimul lucru dorit acolo sus, dat fiind că singura opțiune era să continui, în jos nu mai puteam merge. Și nu podul era problema, căci nu am rău de înălțime, ci porțiunea de cățărare ce mai era după pod, care, deși părea scurtă, nu îmi puteam da seama din acel punct cât de dificilă avea să fie.

N-am avut de ales decât să rămân un pic pe loc ca să mă răcoresc, pentru că în starea aia chiar nu aveam cum să continui. Am băut apă, am zăbovit câteva momente, după care, când am simțit că îmi revin, am plecat mai departe.

Podul a fost, într-adevar, un deliciu, și m-am bucurat de fiecare moment. Iar ultima porțiune de cățărare ce a urmat după elnu a fost deloc grea, și am terminat astfel traseul în siguranță.

Mai departe, ne-am dorit să combinăm traseul de via ferrata cu cel marcat cu punct albastru ce merge pe deasupra Defileului Crișului repede, ce oferă puncte de belvedere superbe asupra acestuia, iar traseul de via ferrata iese chiar în el.

Din păcate însă, pe acolo pe sus, deși ne gândisem că avea să fie umbră și răcoare, iar traseul aproape plat, am suferit de caniculă ca niște câini, iar traseul parcă urca mai mult decât să coboare. Nu-mi amintesc niciodată să fi suferit mai tare de căldură pe munte, până chiar și Adi s-a plâns, iar el nu se plânge mai niciodată, dar e drept că aici nici nu erau niște munți înalți. Degeaba îmi luasem eu măsuri de precauție și alesesem pantalonii scurți (ceea ce nu mai făcusem niciodată pe munte), nu a fost suficient.

Au fost, într-adevăr, câteva puncte de belvedere extraordinar de frumoase, și suntem recunoscători pentru asta, dar calvarul a devenit realmente insuportabil când am început să coborâm, iar poteca era deja în bătaia directă a soarelului, fără niciun fel de copăcel care să ne poată ține umbră. Ca să nu mai zic că era așa abruptă încât în scurt timp am ajuns în pragul disperării. Ne-a amintit un pic de Toroiaga de cu un an înainte, se pare că în fiecare an trebuie să avem una bucată chin care ne aduce aproape de smulgerea părului din cap.

Jos deja niciunul nu mai eram în stare să vorbim. Am impresia că eram și morți de sete pe deasupra, căci rămăsesem fără apă cu ceva vreme în urmă. Eu una abia îmi târâiam picioarele, și singurul lucru la care mă puteam gândi era apa. Apă, și iar apă, în cantități industriale.

Tortura a fost maximă în momentul în care am ajuns jos lângă râu, și poteca era cu un metru mai sus de apă, și nu ne puteam arunca în ea. Era acolo, o vedeam, aproape o puteam mirosi, atât de cald îmi era, dar nu mă puteam atinge de ea. Când în sfârșit poteca a coborât la mal, efectiv m-am aruncat.

Mi-am scos adidașii, șosetele, și am intrat direct, chiar dacă era foarte rece. Mi-am luat vreo 20 de minute să mă răcoresc de tot, timp în care îmi turnam apă pe mine în continuu. Eram atât de încinsă încât în primele 10 minute nu simțeam că se întâmplă nimic. Eram ca un motor de mașină turat la maxim, care chiar și după ce îl oprești, fâsâie de la atâta căldură.

Nu mai țin minte cum am reușit să mă șterg pe picioare și să mă încalț la loc, căci știu că a fost foarte complicat, dar într-un final a trebuit să ne urnim, pentru că nu aveam apă de băut și muream de sete. Chinul nu era gata, căci mai aveam destul de mers, însă am avut parte și de ceva umbră.

Iar când am ajuns la Peșteră, deja a fost raiul. Am luat apă direct din ce se scurgea din peșteră (gardianul peșterii a zis că el bea de-acolo de o viață și n-are nimic, deci trebuie să fie ok :))))) și am dat-o pe gât.

Sigur că nu puteam să ajungem în zonă fără a vizita și Peștera Vadu Crișeului și Cascada aferentă. Eu le mai văzusem în 2009, dar deja trecuse muuult prea mult timp de atunci, iar Adi nu fusese în zonă niciodată.

Peștera am găsit-o exact ca atunci, cu paznicul singuratic ce ne-a lăsat să intrăm singuri, cu o temperatură mai mult decât divină comparativ cu vremea caniculară de afară (ba a trebuit să ne chiar îmbrăcăm bine, nu doar așa..) și cu doar vreo 2-3 oameni în plus față de noi. Modul ideal în care îmi place să fac turism.

La fel ca și prima dată, am fost cu adevărat fascinată de structura supraetajată a peșterii, și de câte cotloane se găsesc acolo, ca și cum totul era nou pentru mine.

Apoi, fiindcă acela era de fapt locul meu preferat, am mers și la cascadă, pe care însă am găsit-o cu foarte puțină apă, semn că și ea suferea din cauza caniculei. Însă mușchiul cel verde era la fel de fotogenic ca și prima dată.

Întorși în potecă, am avut dorința de a continua și mai departe tot pe acest mal, ca să nu mai fim nevoiți să mergem pe șina de cale ferată. Din fericire dorința ne-a fost îndeplinită, și o potecă destul de ok (ne gândisem că poate găsim sălbăticie pe acolo) ne-a condus înapoi la mașină cu ușurință.

Traseu        Vadu Crișului – Via ferrata Casa Zmeului – Peștera Fugarilor – V. Crișul Repede – Peștera Vadu Crișului – Cascada V. Crișului – Peștera Caprei – Vadu Crișului
Marcaj VF+++
Durată 6h40 (include vizita Peșterii Vadu Crișului)
Munții Pădurea Craiului
Punct plecare Sala de sport Vadu Crișului
Tip traseu via ferrata + drumeție
Surse apă Peștera Vadu Crișului
Stare marcaj ok
doar pe  a fost un punct la coborâre în care ne-am pierut un pic; dar am găsit până la urmă coborârea spre stânga
Hartă folosită Dimap Pădurea Craiului + harta Maps.me pe telefon
Sezonalitate  traseu periculos pe timp de iarnă
Data 16 august 2017

Va urma

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

1

Leave a Reply

Your email address will not be published.