Fjord Norway (2-11 sept 2017): video teaser, costuri si traseu

După ani de visare, anul trecut am reușit să-mi împlinesc dorința de a vedea Norvegia. Mă rog, doar o părticică din ea, că toată nu aveam cum.
N-a fost tocmai ușor de ales zona pentru prima întâlnire cu ea, căci Norvegia e superbă de la un cap la altul (literally), dar până la urmă ne-am hotărât la zona denumită Fjord Norway, fiind cea în care densitatea fiordurilor este cea mai mare.

Am zburat la Stavanger, unde fosta mea colega de liceu, Iulia, a fost mai mult decât drăguță și nu numai că ne-a așteptat la ora zece noaptea la aeroport, dar ne-a și găzduit câteva zile, lucru pentru care îi suntem veșnic recunoscători. De acolo a început nebunia. Cu o mașinucă mică tare de tot închiriată, am condus tocmai până în Romsdal, la muntele Saksa (o țâră mai jos de Alesund), cu opriri între 5 minute și 3 nopți, după caz :)

Și de acolo de sus, ne-am mai și întors. Vreo 1900 de kilometri, nu mult. Concluzia? Ne mai întoarcem. Garantat.

Dar până atunci, am pus cap la cap un mic clip de 2 minute cu filmări din prima noastră vizită acolo, care, deși cuprinde câteva dintre cele mai frumoase momente și locuri pe care am avut norocul să le vedem/trăim acolo, nu redă nici 10% din frumusețea acestei țări. Și, din păcate, nu cuprinde nici momentul unic în care am avut norocul chior să vedem aurora. Pentru că da, am avut o asemenea șansă nebănuită. Și totul s-a întâmplat atât de repede încât nu am reușit să facem decât o poză, și aia doar cât de cât. Dar am compensat măcar cu piesa aleasă pentru clip, cântată de Aurora, o artistă care îmi place la nebunie. Și culmea, abia acum realizez că numele ei s-a potrivit la fix cu Norvegia noastră.

Vizionare plăcută (ca de obicei, cu căști/boxe)! Clipul se poate accesa aici pentru cei ce citesc din newsletter. Revin cât de curând și cu poveștile!

Până atunci, voi lăsa mai jos schematic programul și costurile, cu gândul că poate ajuta pe cineva în planificarea unei eventuale excursii în Norvegia.

Un rezumat schematic:

CÂND 2-11 septembrie 2017
CÂT 9 zile
PE MUNTE 5 zile
MIJLOC DE TRANSPORT Zbor București -> Stavanger (escală Amsterdam)
TRANSPORT LOCAL mașină închiriată din Stavanger
CAZARE căsuțe

Inițial ne-am gândit că pentru numărul de zile avute la dispoziție, ar fi înțelept să ne rezumăm la 2 provincii norvegiene (un fel de județe mai mari), mai exact Rogaland (cea în care începeam călătoria) și Hordaland. Dar nu, oricât ne-am străduit să rămânem înțelepți, nu am reușit :))) Ochii ne tot fugeau mai la nord, spre via ferrata Loen, geiranger sau muntele Saksa, la care jinduiam. Așa că am zis…. asta e, vom face de 2 ori mai mulți km decât ar fi normal, ne va ieși pe nas, dar ne asumăm. Și uite așa am ajuns la 4 provincii. Mă rog, 3 în mare, dar am sărit un pic pârleazul și în Romsdal. că nu se putea altfel.

Am avut 3 tabere de bază: prima în Stavanger, unde am stat 2 nopți după ce am ajuns și 1 noapte la final, apoi a doua la Roldal, unde am stat 2 nopți în tranziție, și a treia în Olden, unde am stat 4nopți și am făcut excursii zilnice în imediata apropiere.

Ziua 0, sâmbătă, 2 septembrie 2017
Zbor București – Amsterdam – Stavanger (KLM)

Ziua 1, duminică, 3 septembrie 2017
Cu mașina: Stavanger – Preikestolen
Traseu: Preikestolen

Ziua 2, luni, 4 septembrie 2017
Cu mașina: Stavanger – Kjerag – Røldal
Traseu: Kjerag & Kjerag Bolten
Cazare: căsuță Seim Camping, Røldal

Ziua 3, marți, 5 septembrie 2017
Relax (ploaie)
Cazare: căsuță Seim Camping, Røldal

Ziua 4, miercuri, 6 septembrie 2017
Cu mașina: Røldal – Bergen – Olden
Vizitare Bergen
Cazare: căsuță Nesset Fjordcamping, Olden

Ziua 5, joi, 7 septembrie 2017
Cu mașina: Olden – Geiranger – Olden
Traseu: Homlong – Skajefla și retur
Cazare: căsuță Nesset Fjordcamping, Olden

Ziua 6, vineri, 8 septembrie 2017
Cu mașina: Olden – Loen – Olden
Traseu: Via ferrata Loen
Cazare: căsuță Nesset Fjordcamping, Olden

Ziua 7, sâmbătă, 9 septembrie 2017
Cu mașina: Olden – Urke – Olden
Traseu: Muntele Saksa
Cazare: căsuță Nesset Fjordcamping, Olden

Ziua 8, duminică, 10 septembrie 2017
Cu mașina: Olden – Voringfossen – Stavanger

Ziua 9, luni, 11 septembrie 2017
Vizitare Stavanger
Zbor Stavanger – Amsterdam – București (KLM)

COSTURI:

Inchiriere masina: 283 euro / 7 zile de la Avis
Benzina: 147 euro (VW Up  – 1882 km parcurși)
Taxe drumuri & ferryuri: 178 euro
Bilete autobuz & altele: 38 euro
Parcări: 28 euro
Food: 336 euro / 2 persoane
Cazare: 355 euro / căsuță / 6 nopți
Bilete avion: 650 euro (2 persoane + un bagaj mare de cabină)

________________

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Music: Aurora – Conqueror

4 comentarii:

  1. Servus Alexandra,

    Fain video teaserul. Iti da o stare de pace si calm “just looking at it”.
    Este in tonul cu care ne-ai obisnuit. Este deja ceva obisnuit pentru tine a ne transmite asemenea “touching messages”, care in combinatie cu bucuria ta de a vietui, te descrie in intregime. Foc viu care unduieste si (ne) inalta, care incalzeste dar nu arde si lumineaza dar nu orbeste.
    Multumim pentru darul tau si asteptam continuarea :).

    Cu drag,

    Silviu

    • Iti multumesc din suflet, Silviu!
      Inseamna mult pentru mine cuvintele tale!
      Pun mult suflet in aceste clipuri (poate chiar mai mult decat in jurnale), si sunt super fericita sa vad ca dau o stare de bine sau inspira alti oameni. Nu imi dau seama niciodata cum se vad ele de la voi, pentru eu am vazut si am trait tot ce am filmat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *