Slovacia: Castelul Bojnice, Cicmany & Strbske Pleso (iun 2017) – 3/4

A doua zi am pornit în excursia de 2 zile până la Munții Tatra și înapoi. Prima zi a fost apropierea de munte, cu opriri în diverse puncte cheie pe care le alesesem atent și la mustață. Am vrut să vedem multe, dar o eroare de început ne-a cam stricat planurile.

CASTELUL BOJNICE

Prima oprire a fost la Castelul Bojnice, o bijuterie care a meritat din plin. Greșeala a fost că ne-am năpustit să îl vizităm pe interior înainte de a-i da o tură de jur împrejur. Dacă am fi făcut asta mai întâi, nu ne-am mai fi înghesuit la vizită. Nu de alta dar a costat 8 euro, a durat vreo 2 ore, și nici n-am înțeles nimic din ce spunea ghidul, pentru că vorbea doar în slovacă, nu exista și versiunea în engleză. Nu zic, vizita a fost foarte frumoasă iar interiorul e comparabil cu Peleșul (plus o peșteră subterană extra), dar din cauza acestei vizite, am ratat pe altele care meritau mai mult, dar la care nu am mai avut vreme să ajungem în timp util. Recomand aici, așadar, doar un tur de jur-împrejur, pentru mine cel puțin era tot ce aș fi avut nevoie, pentru că exteriorul tot poate fi admirat fără bilet.

CICMANY

Cicmany este un sat absolut deosebit ce merită vizitat. Ce este atât de particular la el este arhitectura folclorică tradițională, ce constă în case de culoare neagră cu diferite motive albe pictate pe exterior. Și e cu atât mai minunat cu cât tot satul e ca un muzeu exterior, și te poți plimba pe străduțe și ulițe, admirând fără probleme casele oamenilor.

Prima mențiune a satului este de la 1272, dar un incendiu mare din 1921 l-a distrus, acesta fiind refăcut ulterior. Din ce am citit pe Wikipedia, aceasta este prima rezervație de arhitectură folk din lume, înființată în 1977.

Mi-a plăcut extraordinar de mult acest loc, am putut admira motive și case diferite, unele cu vopseaua albă a motivelor recent înnoită, altele cu picturile mai șterse. Are un farmec aparte acest loc, și recomand o vizită aici, mai ales că zona este foarte pașnică, înconjurată de natură și dealuri verzi. Unde mai pui că am și mâncat foarte bine la un restaurant cu mâncare tradițională.

CETATEA STRECNO

La cetatea Strecno nu am intrat, pentru că se vizita, tot așa, cu ghid, și deși de data asta ghidul știa engleză, următoarea intrare era abia după o vreme, și nu mai voiam să stăm pe loc. Am urcat însă doar până la intrare, după care am coborât și am dat cu ochii de o surpriză. Trebuia să trecem râul cu mașina, iar bacul era o platformă mică acționată semi-manual de un tânăr. Nu mai văzusem niciodată așa ceva, și mi s-a părut foarte inedit. Și ușor nesigur :)))

De pe partea cealaltă am putut admira mult mai bine cetatea, ce domina impunătoare de acolo de sus întreaga vale.

CASTELUL ORAVA

La Castelul Orava din păcate am ajuns chiar după de ultima intrare, și ne-au întâmpinat porțile lui extrem de închise. M-am ofticat un pic, pentru că interiorul părea că primite foarte mult, și din exterior nu prea aveai posibilitatea să-l admiri. Atunci a fost când am realizat că nu trebuia să fi vizitat Castelul Bojnice, dar nu mai puteam da timpul înapoi, așa că am pornit mai departe. De acolo aveam drum întins până la poalele Munților Tatra, la care abia așteptam să ajungem. Eram extrem de fericită că vremea ținea cu noi, iar prognoza pentru a doua zi era foarte bună. Chiar dacă nu se anunța soare toată ziua, era suficient pentru ca noi să ne putem face traseul în voie.

Cu puțin timp înainte de a ajunge la pensiunea la care urma să dormim, ne-a picat fisa: ce-ar fi să trecem și pe la lacul Strbske?!

Munții Tatra văzuți de pe șosea

STRBSKE PLESO

Chiar dacă cu toții mai fusesem acolo, mai puțin Adi, dorința a fost mare (mai ales la mine) și am decis mica abatere de la drumul drept. Abaterea a meritat din plin, pentru că odată ajunși la lac, reîntâlnirea a fost magică. M-a fermecat parcă și mai mult ca prima dată, și i-am făcut poze peste poze în lumina târzie a soarelui.

În zonă chiar atunci a pornit o cursă de alergare nocturnă, ceea ce l-a fascinat foarte tare pe Adi, care cred că ar fi pornit pe lângă ei dacă putea, dar care, odată întorși la mașină, ne-a stricat toate planurile, căci drumul era blocat. Vreo oră cred că am stat pe loc fără să ne putem mișca, ceea ce ne-a lungit urechile de foame și ne nerăbdare.

Seara am vrut să mâncat la Grill Pub, acel loc unde în 2013 mâncasem cea mai bună friptură de vită ever! Dar ghinionul mare a fost că am ajuns acolo fix când închiseseră bucătăria. Și a trebuit să mâncam undeva lângă. N-a fost rău, dar nu-mi amintesc ce am mâncat, așa că nu a fost memorabil.

Va urma.

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

1

Leave a Reply

Your email address will not be published.