Slovacia 2017 (1-5 iunie): Bratislava, Muntii Tatra & more

După vizita pe care o făcusem în 2013 în Slovacia, când explorasem câteva locuri din jumătatea estică a țării, nu mă gândisem că voi mai ajunge pe acolo prea curând. Dar iată că uneori soarta face ca unele lucruri să se întâmple mai repede cât credeai. Cu Adina relativ proaspăt mutată tocmai în capătul celălalt al țării, am pus la cale o nouă vizită în Slovacia, de data asta în jumătatea vestică. Sau cel puțin așa a fost planul inițial. Asta până când, am făcut ce-am făcut și ne-am întins cu planul iarăși spre est, mai exact un pic mai încolo de centrul țării, suuus de tot, unde tronează pe bune merite Munții Tatra.

Deși îi mai văzusem și în 2013, tot spre ei trăgeam, și, pentru că oricum pentru Adi era o premieră, am inclus un traseu de o zi și acolo, ceea ce a însemnat un drum lunguț cu mașina pentru cineva care luni trebuia să fie la muncă, dar zic eu că a meritat din plin.

Am avut 5 zile la dispoziție, nu mai mult, dar în aceste 5 zile am reușit să vedem așa de multe locuri încât nici nu știu unde au încăput toate, mai ales că nu mi s-a părut alergătură. Singurul lucru un pic dificil a fost cu bagajele în Bratislava, dar nici acolo nu pot să spun că am suferit foarte mult.

BRATISLAVA

În Bratislava am avut vreme în prima zi și în ultima, suficient cât să putem vizita pe îndelete orașul și să ne facem o idee. Singurul regret a fost că nu am apucat să mergem la free tour, deși planificasem asta, voi povesti un pic mai jos de ce (râsu plânsu). Este un oraș pe care îmi doream de mult timp să îl vizitez. Văzusem de-a lungul timpului mai multe fotografii de acolo, din orașul medieval, și mi se părea fascinant. Nu este una dintre capitalele intens promovate, și cred că acest lucru se va schimba, pentru că merită din plin.

Mulți români probabil nu merg acolo și din cauză că nu există zboruri low-cost cu destinația Bratislava, însă se poate zbura la Viena și de la aeroportul Viena la autogara Bratislava autocarul costă 5 euro (!) și face doar 50-60 de minute (RegioJet). Iar pentru Viena noi am prins ofertă de la Tarom cu 75 euro (cu bagaj cală), ceea ce mi se pare mai mult decât rezonabil.

Având un zbor destul de matinal, am ajuns la Bratislava relativ devreme, astfel că ne-am putut plimba în voie. Am lăsat bagajele la autogară, unde ne-a lăsat autocarul, și pe urmă am pornit pe jos spre centru. Autogara nu este foarte departe de centrul istoric al orașului, dar am constatat rapid că mor de cald. Mă îmbrăcasem total necorespunzător pentru vreme (cu blugi, bluză cu mânecă 3 sferturi și adidași în picioare) și cu prima ocazie mi-am cumpărat un maiou și niște pantaloni de vară 3 sferturi dintr-un magazin, măcar o parte din problemă să o rezolv.

Lacul Vidra văzut din avion

De la autogară până în centru ne-am făcut o mică idee despre cum este orașul în afară părții turistice. E ceva destul de obișnuit, nepretențios, ușor similar cu Bucureștiul, unde se poate vedea cu ușurință că și ei s-au luptat cu comunismul. Odată ce ajungi însă în centrul vechi, lucrurile se schimbă dramatic. Simți cu adevărat că ești într-o fostă cetate medievală, și nu oricare, ci una… ceva mai la vest de noi. Deși, așa cum povesteam și în 2014, chiar dacă și ei tot în ‘89 au scăpat de comunism, lucrurile acolo au înflorit și țara a înregistrat o dezvoltare mult mai rapidă ca la noi. De ce la ei s-a putut și la noi nu? Întrebarea veșnică și veșnic-enervantă.

O chestie însă am observat acolo și nu se găsește și la noi, astfel că am fost tare nedumerită. În multe vitrine de magazine (dar nu numai, uneori și în geamul unor optici medicale cu vad) se găseau niște panouri mari cu poze de tineri. Am văzut unul, am văzut două, pe urmă mai târziu deja erau foarte dese. Am încercat noi să ne dumerim ce ar fi și ce rost ar avea, dar n-am reușit. Avea să ne macine mult și bine până la elucidarea misterului.

Exact așa cum îmi imaginasem dinainte de a ajunge, Bratislava mi-a plăcut foarte mult. Deși e una dintre cele mai mici capitale europene, se bucură, după părerea mea, de niște avantaje fantastice. Dunărea, dispoziția centrului vechi pe 2 etaje (orașul medieval de jos și orașul-castel de sus, foarte similar cu multe orașe medievale, ultimul exemplu recent ce îmi vine în minte acum este Tallinn), două (! nu unul !) turnuri din care poți vedea orașul de sus (unul medieval, în centrul vechi, și unul deasupra Dunării – cu o vedere absolut fantastică!), biserici baroce – niște bijuterii… Pe mine una m-a dat pe spate.

 

În centrul vechi ne-am plimbat pe străduțele vechi cu piatră cubică, am zgâit ochii în tihnă la tot felul de mici detalii prețioase, am urcat în turnul cu ceas (Michael’s Gate – singura poartă rămasă din fortificația medievală), după care am traversat marele bulevard ce separă orașul de jos de orașul de sus, și am urcat cătinel spre castel, unde ne-am plimbat, un pic toropiți de căldură, în jurul lui, dar și în Grădina Barocă, ceva… de o frumusețe rară.

Am întâlnit desigur și o mulțime de turiști asiatici disperați după poze și aici (nuuuu-s fraieri, oamenii, știu ei că e rost de poze frumoase la Bratislava :)))) dar am încercat să nu ne enervăm prea tare când stăteau câte un sfert de oră într-un loc să facă poza perfectă. Fix în mijlocul cadrului, evident :)

Ultimul loc în care am ajuns în prima zi înainte de a pleca spre Nitra a fost faleza înierbată de lângă mall-ul Eurovea. E un loc perfect pentru relaxare, oamenii merg acolo să lenevească, să se simtă bine, este cu adevărat o oază în mijlocul orașului. M-am uitat un pic și cu jind, nu de alta, dar la Galați am putea face fix același lucru, în schimb faleza noastră arată deplorabil, și nu avem niciun loc de stat pe iarbă. Doamne cât de frumos ar fi!

Singura noastră problemă în acest paradis a fost că aveam rucsacii grei cu noi, pentru că la autogară se închidea spațiul unde se lasă bagajele (care nu e automatizat, ci stă acolo un nene care ia și dă bagajele) și autocarul nostru era ceva mai târziu. De la autogară la Eurovea a fost un pic de mers (nu exagerat de mult, dar oricum..), astfel că atunci când am ajuns pe malul apei am picat lată. Dar relaxarea de pe iarbă a fost cel mai bun tratament după o zi destul de lungă și cam obositoare, astfel că atunci când am plecat am fost mult mai fresh iar rucsacul parcă nu mai părea atât de greu :)

În Bratislava am mai ajuns și în ultima zi, când planificasem să mergem la free tour, însă, din cauza unei erori de calcul de integrale extrem de complicate (cum ar fi citirea orei pe biletul de autocar), n-am mai ajuns.

Asta pentru că am cumpărat biletele de autocar în seara de după excursia în Munții Tatra, când, ajunși înapoi pe la casele noastre (mă rog, ale altora :))), morți, rupți de oboseală (mare greșeală), și am reținut greșit ora (gen 8:15 în loc de 8:00). Degeaba ne-am planificat noi cu măiestrie ieșirea din clădire la ora perfectă și ideală pentru a nu alerga spre autocar dar nici nu a aștepta prea mult. Am ajuns în autogară fix când autocarul nostru pleca frumos la drum. Dar nu oricum, ci cu noi neștiind că acela este autocarul nostru. Da, știu, asemenea performanță de dumbass nu s-a mai pomenit ever.

Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat ieri. Am ieșit frumos ca niște divi din clădire, ne-am îndreptat spre autogară, am traversat strada, timp în care eu văd un autobuz mare, Regiojet, exact ca cel cu care venisem. Și întreb, retoric, fără nici un scop, dar foarte inteligent: hmmm, acesta oare unde o pleca? După care am mers mai departe. În autogară sunt mai multe linii/stații, și pentru că nu reținusem de cu o seară înainte în ce stație trebuia să tragă autocarul nostru, am scos telefonul să mă uit. Eram tare încântată că în sfârșit se dăduse liber la roaming. Și intru frumos în mail, deschid mailul cu biletele, și îmi pică fața pe jos. Mă uit la ora afișată sus pe ecran, mă uit la ora autocarului din bilet, și îmi dă cu rest. Autocarul de care tocmai ce mă întrebam eu ca o panseluță oare unde ducea… ducea fix la Bratislava. Fusese autocarul nostru. Care plecase fără noi. :)))))))))

Îmi venea să plâng și să râd în același timp.

Nu m-am enervat prea tare, pentru că oricum degeaba mă dădeam cu fundul de pământ. Dar mi-am dat seama instantaneu că nu mai avem cum să prindem free tour-ul, și m-am ofticat rău. Plus că a durat un pic până am aflat ce putem face, pentru că autogara nu avea punct de informații. Am prins un autocar ce pleca în doar 10 minute, dar după ce ne-am urcat ne-am dat seama că nu era direct (oprea în nu știu câte stații până la Bratislava), față de luxul de la RegioJet, acesta era un fel de căruță cu 2 cai frumoși, iar prețul tot atâta era (dacă nu chiar mai scump). Apăi ce afacere e asta? Iar noi mai și pierdusem banii de pe primul autocar :))) Un vis frumos, nu alta!

În fine, până la urmă am ajuns la Bratislava, dar am pierdut free tour-ul. Ce a fost însă amuzant e că după vreo 10 minute de umblat brambura pe străduțe, am dat de un grup cu un ghid, ce ne-am dat repede seama că era un free tour, doar că era turul care începuse cu o oră mai devreme, astfel că nu am mai prins din el decât finalul.

Plimbarea prin centrul medieval tocmai ce o încheiaseră, iar acum direcția se schimba spre biserica albastră, un pic în afara străduțelor pietonale. Dar iată că am văzut ceva minunat la care singuri nu am fi ajuns. Am apucat de asemenea să auzim și câteva povești despre comunism, revoluția lor (am fost și în locul în care a început), Cehoslovacia și Divorțul de Catifea (sau cum s-au despărțit Cehia de Slovacia în mod elegant și pașnic), așa că n-a fost totuși un rateu total.

De acolo ne-am îndreptat spre UFO, turnul de deasupra Dunării în care se poate urca. Urcarea a fost 7 euro și ceva, dar a meritat din plin. Sus este și un restaurant, unde se poate bea un pahar de ceva sau lua masa. De sus de acolo priveliștea este absolut incredibilă. Dunărea, întreg orașul, plus toate zările… vederea e 360 de grade! (Dacă urcați sus, nu ratați toaleta. Da, da, toaleta. Veți avea o surpriză :)

Recomand de asemenea și o traversare per pedes a podului Stary most, vederea este deosebită.

NITRA

Nitra a fost tabăra noastră de bază, așa că într-o zi am luat-o la pas pentru a afla despre ce e vorba. Pentru un oraș destul de mic, Nitra are o poziție cu multe avantaje. E la o distanță foarte mică de Bratislava, are propriul castel, și are în apropiere câteva dealuri deloc de neglijat pentru iubitorii de natură și/sau mișcare în aer liber.

Dimineață am făcut o plimbare prin centru, unde am avut surpriza de a găsi un centru de informare turistică foarte bine pus la punct (deși nu prea ai ce vedea acolo turistic în afară de castel), după amiază am luat un autobuz până la Drazovce, de unde am urcat la bisericuța veche de pe deal, după care seara am încercat să vedem apusul de pe deal, dar ne-a dat cu virgulă.

În centrul Nitrei nu prea ai ce vedea. E un orășel vechi în care se regăsesc multe rămășițe din comunism, dar se văd eforturi de amenajare, așadar este de apreciat. Ne-am plimbat pe strada pietonală până într-o piață de unde se vede castelul, după care am pornit pe jos spre castel. Nu înainte de a remarca din nou, în foarte multe vitrine de pe strada pietonală, aceleași panouri cu poze de tineri care nu pricepeam sub nicio formă ce erau. Misterul continua.

Pentru un bilet modest de 2 euro am putut vizita castelul, care e destul de impresionant. Mi-a plăcut în mod special vederea de acolo, biserica, dar și cripta subterană.

De la castel am încercat să mai exploram un pic orașul, îndreptându-ne spre un parc ce speram noi că promite, dar a fost o dezamăgire, căci nu era amenajat. Mă rog, semi-țeapă, așa că ne-am întors spre centru pentru a mânca.

Apoi, cu foamea potolită, am luat un autobuz spre Drazovce și de acolo am continuat pe jos spre bisericuța de pe deal (Dražovský kostolík). Excursia a meritat din plin. Sus mi-a plăcut foarte mult priveliștea, cerul era splendid, la fel și verdele de jos, iar apoi am lungit plimbarea cu o întoarcere per pedes pe potecile din pădure.

Seara am revenit în aproximativ același areal, doar că mai la est, din dorința de a vedea apusul de sus, doar că o eroare de calcul și informații lipsă au făcut să nu ajungem chiar în punctul în care ne-am dorit.

Am parcat mașina la spitalul de pe deal, după care am pornit pe jos spre locul de belvedere. După foarte puțin timp ne-am dat seama că suntem cam departe și soarele se pregătește să apună, așa că am băgat viteză. Singura problemă era că eram în urcare, și cum alergarea în pantă nu e tocmai supraputerea mea secretă, ci mai degrabă cel mai mare coșmar al meu, înaintarea nu s-a făcut cu viteza luminii, și din când în când vedeam printre copaci soarele cum se duce la culcare. Am zărit la un moment dat o șansă de a ieși spre dreapta pe un alt punct de belvedere, ceea ce a fost salvarea noastră. Fix când am ajuns acolo, soarele deja era plecat pe jumătate. Am prins apusul (sau mai bine zis, ce mai rămăsese din el) exact la secundă. Noh, decât deloc… e bine și așa.

NITRA -> CASTELUL BOJNICE -> CICMANY -> CETATEA STRECNO -> CASTELUL ORAVA -> STRBSKE PLESO -> TATRANSKA LESNA

A doua zi am pornit în excursia de 2 zile până la Munții Tatra și înapoi. Prima zi a fost apropierea de munte, cu opriri în diverse puncte cheie pe care le alesesem atent și la mustață. Am vrut să vedem multe, dar o eroare de început ne-a cam stricat planurile.

CASTELUL BOJNICE

Prima oprire a fost la Castelul Bojnice, o bijuterie care a meritat din plin. Greșeala a fost că ne-am năpustit să îl vizităm pe interior înainte de a-i da o tură de jur împrejur. Dacă am fi făcut asta mai întâi, nu ne-am mai fi înghesuit la vizită. Nu de alta dar a costat 8 euro, a durat vreo 2 ore, și nici n-am înțeles nimic din ce spunea ghidul, pentru că vorbea doar în slovacă, nu exista și versiunea în engleză. Nu zic, vizita a fost foarte frumoasă iar interiorul e comparabil cu Peleșul (plus o peșteră subterană extra), dar din cauza acestei vizite, am ratat pe altele care meritau mai mult, dar la care nu am mai avut vreme să ajungem în timp util. Recomand aici, așadar, doar un tur de jur-împrejur, pentru mine cel puțin era tot ce aș fi avut nevoie, pentru că exteriorul tot poate fi admirat fără bilet.

CICMANY

Cicmany este un sat absolut deosebit ce merită vizitat. Ce este atât de particular la el este arhitectura folclorică tradițională, ce constă în case de culoare neagră cu diferite motive albe pictate pe exterior. Și e cu atât mai minunat cu cât tot satul e ca un muzeu exterior, și te poți plimba pe străduțe și ulițe, admirând fără probleme casele oamenilor.

Prima mențiune a satului este de la 1272, dar un incendiu mare din 1921 l-a distrus, acesta fiind refăcut ulterior. Din ce am citit pe Wikipedia, aceasta este prima rezervație de arhitectură folk din lume, înființată în 1977.

Mi-a plăcut extraordinar de mult acest loc, am putut admira motive și case diferite, unele cu vopseaua albă a motivelor recent înnoită, altele cu picturile mai șterse. Are un farmec aparte acest loc, și recomand o vizită aici, mai ales că zona este foarte pașnică, înconjurată de natură și dealuri verzi. Unde mai pui că am și mâncat foarte bine la un restaurant cu mâncare tradițională.

CETATEA STRECNO

La cetatea Strecno nu am intrat, pentru că se vizita, tot așa, cu ghid, și deși de data asta ghidul știa engleză, următoarea intrare era abia după o vreme, și nu mai voiam să stăm pe loc. Am urcat însă doar până la intrare, după care am coborât și am dat cu ochii de o surpriză. Trebuia să trecem râul cu mașina, iar bacul era o platformă mică acționată semi-manual de un tânăr. Nu mai văzusem niciodată așa ceva, și mi s-a părut foarte inedit. Și ușor nesigur :)))

De pe partea cealaltă am putut admira mult mai bine cetatea, ce domina impunătoare de acolo de sus întreaga vale.

CASTELUL ORAVA

La Castelul Orava din păcate am ajuns chiar după de ultima intrare, și ne-au întâmpinat porțile lui extrem de închise. M-am ofticat un pic, pentru că interiorul părea că primite foarte mult, și din exterior nu prea aveai posibilitatea să-l admiri. Atunci a fost când am realizat că nu trebuia să fi vizitat Castelul Bojnice, dar nu mai puteam da timpul înapoi, așa că am pornit mai departe. De acolo aveam drum întins până la poalele Munților Tatra, la care abia așteptam să ajungem. Eram extrem de fericită că vremea ținea cu noi, iar prognoza pentru a doua zi era foarte bună. Chiar dacă nu se anunța soare toată ziua, era suficient pentru ca noi să ne putem face traseul în voie.

Cu puțin timp înainte de a ajunge la pensiunea la care urma să dormim, ne-a picat fisa: ce-ar fi să trecem și pe la lacul Strbske?!

Munții Tatra văzuți de pe șosea

STRBSKE PLESO

Chiar dacă cu toții mai fusesem acolo, mai puțin Adi, dorința a fost mare (mai ales la mine) și am decis mica abatere de la drumul drept. Abaterea a meritat din plin, pentru că odată ajunși la lac, reîntâlnirea a fost magică. M-a fermecat parcă și mai mult ca prima dată, și i-am făcut poze peste poze în lumina târzie a soarelui.

În zonă chiar atunci a pornit o cursă de alergare nocturnă, ceea ce l-a fascinat foarte tare pe Adi, care cred că ar fi pornit pe lângă ei dacă putea, dar care, odată întorși la mașină, ne-a stricat toate planurile, căci drumul era blocat. Vreo oră cred că am stat pe loc fără să ne putem mișca, ceea ce ne-a lungit urechile de foame și ne nerăbdare.

Seara am vrut să mâncat la Grill Pub, acel loc unde în 2013 mâncasem cea mai bună friptură de vită ever! Dar ghinionul mare a fost că am ajuns acolo fix când închiseseră bucătăria. Și a trebuit să mâncam undeva lângă. N-a fost rău, dar nu-mi amintesc ce am mâncat, așa că nu a fost memorabil.

MUNȚII TATRA

Ziua cea mare sosise. Abia așteptam traseul pe care îl planificasem! Nu mai aveam răbdare.

Din Tatranská Lomnica am luat gondola până la Skalnata dolina. De acolo noi am început traseul, dar mai departe, doritorii pot lua telecabina până în vârful Lomnicky (cea mai înalt punct din Carpați accesibil cu instalație pe cablu – are doar câțiva metri mai puțin decât Gerlach, cel mai înalt vârf din Carpați).

Lacul Skalnate este superb, înainte de a porni în traseu i-am dat și un rotocol, căci nu m-am putut abține, iar lângă există și o cabană cu (aproximativ) același nume (Skalnata chata).

Traseul a fost absolut superb. Alegerea o făcusem nu cu multe zile înainte foarte repede, așa că mă mir un pic că ne-a ieșit atât de bine. Deși dacă mă gândesc mai bine, nu prea ar trebui să mă surprindă, dat fiind cât de frumoși sunt munții Tatra. Am ales acest traseu pentru că am vrut să ajungem la lacul Zelene. Nu ne-am aruncat la ceva mai complicat, pentru că nu știam cam câtă zăpadă avea să fie. Ne-am cam riscat un pic de fapt, pentru că putea fi atât de multă încât nici traseul acesta să nu fi putut să-l facem, dar am avut noroc!

Zăpadă se mai găsea extrem de puțin, atât cât să nu pună nicio problemă pentru ce voiam noi să parcurgem.

De la lacul Skalnate (1751 m), traseul traversează destul de lin un versant plin de lespezi trântite una peste alta grămadă, ca în Retezat, după care urcă până într-o șa pe la 2000 de metri, după care coboară accentuat în serpentine până la lacul Zelene (1551 m), care, din acea șa, se vede absolut extraordinar. De fapt cam totul se vede așa de acolo, cu atâția munți înalți de jur împrejur.

La Zelene am făcut o pauză generoasă, căci acolo este și o cabană extrem de faină, care servește niște mâncăruri de te lingi pe degete. Eu una am luat niște clătite care arătau într-un așa hal încât ți-era și rușine să te apuci. Și acum salivez când le văd.

Asta nici măcar nu mai știu ce era (nu, nu era tot a mea :)))

Iar de la Zelene am luat ușor calea spre vale, pe o potecă destul de lată și umblată, căci e folosită de majoritatea celor care urcă la Zelene. Și să știți că au și eu pantofarii și pițipoancele lor, am văzut chiar acolo câteva exemplare. Dar în același timp am văzut și un cuplu de drumeți pe la 70 de ani care păreau să se descurce exemplar, așadar… se poate.

Coborârea nu pune probleme, și are un parcurs destul de lin și frumos (însoțește pe o bucată pârâul ce se scurge din lacul Zelene), doar că este destul de lung. Intenția noastră era să ieșim la Tatranska Matliare, dar am scurtat un pic și am ieșit la Biela Voda, cu toate că de acolo oricum aveam să mergem pe jos kilometri buni pe marginea șoselei până în Tatranska Lomnica, unde aveam mașina și unde sălășluia friptura de la Grill Pub la care visam. În spatele nostru… potopul venea. Încet, dar sigur.

Pe ruta aceea este și un autobuz, dar n-am avut răbdare să stăm pe loc să îl așteptăm, mai ales că era duminică și nu știam cât de des vine, așa că am mers pe jos pe lângă șosea, un drum nu foarte plăcut. Spre final am oprit, bineînțeles, și la Tatra Bob, căci nu se putea să nu profităm noi de această ocazie de a mai da o tură într-un bob pe șine.

Răsplata… Friptura de la Grill Pub, care, spre bucuria mea nemărginită, a fost la fel de bună ca și cu 4 ani în urmă. Wow, 4 ani, ce repede trece timpul…

După dezmăț a urmat lungul drum spre Nitra, pe care ne-a prins ploaia ce o văzusem că vine de deasupra munților. I-a dat așa de rău că la un moment dat am crezut că trebuie să tragem pe dreapta, dar până la urmă ne-a slăbit.

A doua zi am mai avut un pic de vreme pentru Bratislava înainte de zbor, despre care am povestit mai sus. Zborul a fost și el deosebit, pentru că de sus am avut șansa de a vedea atât centrul Bratislavei, cât și Budapesta, peste care am trecut la fix, și unde am putut identifica ușor Palatul Parlamentului, Insula Margareta, Piața Eroilor și Varosliget, băile Szechenyi, și altele, plus un curcubeu. Așa, ca de încheiere.

Bratislava din avion

Budapesta din avion

Cam așa a fost mica noastră vacanță în Slovacia, care, deși scurtă, mi s-a părut în același timp lungă, dat fiind câte am văzut și că nu am simțit nicio alergătură sau oboseală. Hmmm, să fi fost oare de la faptul că nu am condus deloc? Așa se simt oamenii în vacanțe de obicei? :)))))

PS. Mulțumim gazdelor atât de bune!!!

De la ei am aflat până la urmă și misterul posterelor cu pozele tinerilor din vitrinele magazinelor. Este de fapt o mare tradiție în Slovacia. În mai, în ultima zi de școală, absolvenții fac o adevărată paradă prin oraș (fiecare clasă în parte) și plimbă cu ei panoul clasei lor, cu pozele elevilor (se numește tablo). Scopul este foarte simplu: să strângă bani pentru petrecerea lor de absolvire. Și nu este nici un secret că vor da banii pe băutură. Dar aceasta este tradiția. Magazinul care dă cei mai mulți bani (sau ceva de genul) pune apoi panoul lor în vitrină și rămâne acolo câteva săptămâni (sau așa am înțeles). Și mai spune lumea că noi avem tradiții ciudate :))) Pentru cei curioși, mai multe despre asta puteți afla aici.

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Pentru costuri și alte detalii, click aici.

4 comentarii:

  1. Arata extraordinar, cred ca ai avut parte de o vacanta super. Multumim pentru poze si detalii, aproape ca mai vad rostul de a merge pana acolo la cat de in detaliu sunt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *