Cum a fost 2017 si pe unde am ajuns

2017, acest an minunat în care am împlinit rotunda și magica vârstă de 33 de ani… Uneori am impresia că pe undeva s-a înregistrat o greșeală la certificatul de naștere sau așa, căci nimeni nu pare să mă creadă că am vârsta aceasta, nici măcar eu însămi. E drept că mă ajută și fața, dar nu simt ceea ce credeam și am eu impresia eu că ar trebui să simți când ai 30+. Dar cum nu am fost niciodată fan “trebuie” și am fost mai mereu aia un pic mai într-o ureche, nici nu cred că mi-ar putea păsa mai puțin. Plus că eu una o iau ca pe un mare avantaj. E drept, mi-au ieșit ceva fire albe în creștetul capului (fiecare știu precis de unde vine), dar mă încăpățânez să le smulg cu satisfacție imediat ce am ocazia. Încă mai am păr în cap, e ok.

Anul 2017 a fost unul care, profesional și personal, mi-a mers de la excelent în sus, atâta doar că partea profesională m-a acaparat așa de tare încât balanța în mod evident că avea să se închine cumva spre un ușor dezechilibru. Astfel că am ajuns la final de an să număr doar 21 de zile pe munte, ceea ce pentru mine e un nou record, dar nu din acela bun, ci din acela de-mi vine să mă așez în fund pe scara de la intrare și să plâng în hohote câteva ore. Cum am permis să se întâmple asta?? Nu știu…

E drept că în a doua parte a anului nu m-a ajutat nici sănătatea. Se pare că după ani mulți de tras, atât la propriu cât și la figurat, corpul meu n-a mai rezistat, iar în Norvegia mi s-a declanșat o criză de spate care m-a speriat rău de tot. Cu excepția primelor două, drumețiile pe care le-am făcut în Norvegia au fost o durere aproape de la cap la coadă, singurul meu noroc era că totul era atât de fain acolo încât durerea era acoperită. Asta până în ultima zi de drumeție, când am ajuns jos la mașină aproape în lacrimi. Spatele meu părea că nu mai ascultă de nimic.

Am revenit de acolo cu o contractură serioasă și incapacitatea de a merge pe jos mai mult de 10 minute fără să înceapă durerile. Sperietura maximă a fost când am mers la supermarket să cumpăr câte ceva într-o seară după lucru, și după 10 minute de umblat printre rafturi, durerea a devenit atât de acută încât nu mai puteam gândi. A trebuit să las totul baltă, să conduc în chinuri până acasă, și să am grijă în același timp să nu fac vreun accident.

După câteva zile m-am dus glonț și fără discuții să fac un RMN, care din fericire nu a indicat nicio hernie de disc sau ceva grav, iar cu câteva sesiuni de proceduri, exerciții și multă multă răbdare, lucrurile au început ușor ușor să revină la normal. Prima drumeție după acest chin am făcut-o abia după aproape 2 luni, prin noiembrie. Mi-a fost frică să nu mă apuce iar, dar momentan se pare că totul e sub control. Nu știu dacă am scăpat de tot, cel mai probabil va trebui mereu să am super mare grijă, să fac exerciții, să mă încălzesc, să nu rămân mereu în aceeași poziție cu gâtul și umerii, să stau corect la birou, să merg periodic la masaje, șamd. Numai timpul va spune, dar trăiesc cu speranța că va fi bine.

Acesta nu a fost însă singurul motiv pentru care am ajuns pe munte mai puțin decât mi-aș fi dorit (și aș fi avut nevoie), așadar nu îl bag ca scuză. A fost de asemenea vorba și de multe plecări în afara României (nu numai ale mele), precum și oboseală acumulată în timpul săptămânii pe care în week-end simțeam nevoia să o sting cu somn și odihnă.

Dar de-ajuns despre jumătatea goală a paharului (care e mai degrabă un sfert, sau poarte chiar mai puțin), e momentul să privesc partea plină a lui, pentru că în esență, 2017 a fost un an extrem de bun:

  • Am început să cânt. Mă rog, cântam eu și înainte, mai ales în duș (vecinii deja au început să strângă bani de antifonat, care pardoseala, care tavanul, după nevoi), de câteva ori la karaoke, șamd. Dar în 2016 primisem cadou de la Moș Crăciun un microfon de studio, așa că m-a chinuit talentul și mai mult decât până atunci. Fie doar cu vocea, fie și cu pian, mi-am terorizat vecinii destul de des, deși nu atât de des precum mi-aș fi dorit, pentru că din păcate, și muzica a fost un capitol un pic neglijat, mai ales în a doua parte a anului.
  • Mi-am făcut prieteni noi. Prieteni de suflet, pe care îi iubesc mult mult de tot și cărora le mulțumesc că sunt aproape de mine! Căci fără prieteni… viața e tare posacă!
  • Am ajuns profesional într-un punct pe care mi-l doream de foarte mult timp, iar satisfacțiile au fost pe măsura implicării mele. Am învățat și mai multe despre mine, ceea ce mă ajută mult să îmi dau seama cu ce anume îmi place să-mi pun mintea la contribuție, lucru care îmi lipsise mult în perioada 20+, când nu știam ce vreau să fac cu viața mea și ce mi-ar plăcea să lucrez.
  • Am călătorit cel mai mult de până acum în afara țării, ceea ce înseamnă practic anul în care am zburat cel mai mult. Nu știu sincer cum am rezistat la 16 zboruri, căci nu mă dau în vânt după decolări și bâța-bâța deloc (da’ deloooc!), dar cert e că am supraviețuit, și m-am mai și obișnuit un pic, ca în cazul oricărui lucru pe care îl faci din ce în ce mai des.
  • Am participat la încă două curse montane (primul meu cross și primul meu semimaraton), desigur, la fel de așchilopat ca și în 2016 când am debutat cu un x2 (da, știu, nu m-am încurcat), adică nu prea am alergat mai deloc, și 95% din timp am mers, dar au fost experiențe care per total mi-au plăcut (mai ales că le-am terminat, că dacă nu le terminam, să vezi atunci oftică), mai puțin partea când era să mor de cald la Cozia Run, nu de alta dar a fost caniculă în toată regula (idee mai proastă mai rar am mai avut).
  • Am fost pe munte aprox. 21 de zile. Cum spuneam mai sus… sunt puține. Dar până la urmă… sunt ale mele și vreau să mă bucur de ele și să fiu recunoscătoare (putea fi și mai rău, nuuu?), mai ales că în aceste 21 de zile am ajuns în 95% locuri noi nouțe, locuri în care îmi doream de mult să le văd, și care mi-au plăcut la nebunie!
  • Mi-am împlinit visul de a vizita Norvegia, unde am găsit un tărâm cum nu mai văzusem până atunci. Și nu mă refer doar la peisajele montane, care în mod cert m-am fermecat, dar și la civilizația acestei țări, care nu se compara cu nimic din ce mai vizitasem înainte. Șocul la revenirea în țară a fost mult mai mare ca de obicei, și de data asta e unul cu efecte prelungite, pentru că mi-am dat seama mai clar ca niciodată că nu avem nicio șansă de a ajunge la nivelul acela vreodată. Trist, dar adevărat…
  • Am văzut aurora boreală. Foarte foarte puțin, dar a fost ceva absolut fantastic, mai ales că nu aveam nici cel mai vag habar că avea să se întâmple așa ceva. A fost o surpriză extraordinară și un noroc realmente chior!! :))
  • Am avut parte și de o deplasare surpriză, de fapt o dublă călătorie. Am zburat pe nepusă masă în Franța, de unde am lucrat remote 2 săptămâni, și cu această ocazie am avut șansa de a face 2 excursii de o zi în împrejurimile Nantes-ului, precum și în Lisabona, unde am avut escale generoase atât la dus cât și la întors.
  • Mi-am luat bocancii vieții, da, da, o mare realizare! :))) Prea mult visasem la ei, și la începutul anului m-am decis că nu mai are nici un rost să continui visarea, și am trecut la fapte. Așadar acum sunt posesoarea unui minunate perechi de La Sportiva Trango S Evo GTX (women, evident), pe care îi ador (la fel de evident).
  • Am văzut câteva piese de teatru în București, dintre care, pe departe cea mai bună, Dineu cu proști. Ceva… de vis! Recomand din toată inima! De neratat!!!
  • Am scris 25 de articole noi pe blog și am făcut 3 montaje video noi, unul pentru anul 2016 și două teasere pentru vacanța în Dolomiți din 2016 și vizita în Țările Baltice din 2017. Un pic mai mult decât în 2016, dar din nou nu suficient pentru a ajunge la zi cu jurnalele. Mai am ceva de recuperat în prima parte a anului, dar voi face tot posibilul să trag tare de tot!

Acestea fiind spuse, să trecem și la locurile prin care am avut norocul să calc în 2017:

FEBRUARIE

După o lună ianuarie fără nicio ieșire, în care sufletul mi-a cerut în nenumărate rânduri munte, în februarie am reușit să ajung un week-end în Cindrel, acești munți în care nu mai fusesem niciodată dar pentru care aveam o curiozitate de multă vreme. Deși a fost o tură grea, curiozitatea mi-a fost satisfăcută, și, bonus, am primit și un răsărit fantastic chiar din gura refugiului Cânaia.

APRILIE

1. În prima zi din aprilie am pornit hotărâți spre Iezer, pentru că veneam după încă o lună de pauză. Deși mai fusesem de câteva ori în Iezer, erau două trasee de acces spre creastă care îmi lipseau, așa că am pus repejor la cale un circuit de o zi din ele. A doua zi am avut norocul de a face și o baie de brândușe, așa cum visasem de mulți ani. O pajiște întreagă numai cu flori mov!

2. La final de aprilie am zburat spre Riga, unde am participat la o conferință. Apoi, după ce munca s-a terminat, am rămas câteva zile în zonă, pentru a explora mai bine orașul, dar și împrejurimile. A fost prima mea vizită într-o țară baltică, o zonă a Europei despre care nu știam prea multe până în acel moment și pe care nu prea știam cum să mi-o imaginez.

MAI

1. Începutul lui mai m-a găsit într-un parc național din Letonia, dar apoi m-am urcat într-un autocar spre Estonia, unde am mai petrecut câteva zile vizitând Tallinn și împrejurimile lui de data asta. Din păcate aceste țări nu au munți, dar au niște parcuri naționale foarte frumoase. A fost o experiență tare faină, chiar dacă acolo gerul de iarnă nu părea dus de tot.

2. Imediat ce m-am întors din Talllinn mi-am făcut rucsacul și am plecat spre Ecomarathon. Am avut norocul să cunosc niște oameni foarte faini, care m-au luat și pe mine cu mașina, și astfel am participat la primul meu cross. M-am simțit extraordinar, și chiar dacă nu am alergat decât foarte puțin, am simțit că pot să fac mult mai multe decât mi-aș fi imaginat.

3. Tot în mai (o lună plină se pare) mi-am mai îndeplinit încă un vis vechi, și am reușit să ajung pentru prima dată în Buila-Vânturarița, acest masiv minunat spre care drumurile nu mi se aliniaseră până atunci din diverse motive. A fost… dragoste la prima vedere. Am avut un noroc extraordinar cu vremea, iar peisajele mi s-au părut absolut fantastice!

IUNIE

1. În prima zi din iunie, fiind și prima dintr-o minivacanță, mi-am luat zborul spre Slovacia, unde m-am întâlnit cu Adina mea dragă! Am petrecut împreună 5 zile, în care am avut ocazia să vizitez Bratislava, Nitra, dar și multe alte locuri din Slovacia, într-o excursie de 2 zile cu somn la poalele Tatrei, nu de alta dar nu m-am putut abține și am făcut și un circuit pe munte. Nu se putea altfel!! :D

2. Și nu mult după asta a venit și vacanța “la mare”, ca să zic așa, în Grecia, unde voiam de mult să mă întorc. Am ales pentru această dată insula Skopelos, unde am trândăvit câteva zile și am admirat plajele frumoase și liniștite. A fost și o noapte pe Skiathos inclusă în program, iar la final am putut spune că am avut și noi o vacanță în care a predominat statul degeaba :))

IULIE

1. Primul meu semimaraton – Cozia run – 1 iulie. O idee cam proastă, cum spuneam, pentru că am mers deși știam că va fi caniculă, dar am terminat cu brio (deși nu am alergat mai deloc – decât pe o mică bucată când eram singură în pădure și am auzit zgomote :))). Numai eu știu cum am făcut duș îmbrăcată după aceea și mă târam ca o șopârlă în deșert, dar asta a rămas deja istorie…

2. Nu putea trece anul, evident, fără măcar o tură în Bucegi. De fapt… cred că e primul an când ajung în Bucegi o singură dată. Wooow, șoc în timp real! E CLAR, E GRAV DE TOT! :))) Pentru această tură am ales 2 zone în care nu fusesem niciodată și pe care îmi doream de ani buni să le văd: Brâna Caprelor și Turnurile Țigănești. Exact așa cum visasem, au fost extraordinare!

AUGUST

În august, ca de obicei, de ziua mea, mi-am luat câteva zile libere și am copt o mică vacanță prin țară. Târgu Mureș (la pachet cu o vizită de suflet), o zi pe munte în Călimani, Lacul Colibița, Bistrița, Grădina Zmeilor, Via ferrata la Vadu Crișului, Oradea, Alba Iulia, și terminând cu Bâlea lac, unde, în timp ce unii alergau pe la x2 sau 2×2, eu am consumat timpul cu o tură solo prin împrejurimi. Că tare bine mi-a prins!

SEPTEMBRIE

1. În septembrie a fost visul împlinit în Norvegia. 9 zile pornind din Stavanger (mulțumim din suflet Iulia pentru tot!), și cu o mașinuță mică mică de tot am ajuns tocmai până la muntele Saksa (un pic mai jos de Allesund pe hartă), și înapoi. Mulți kilometri, un pic de sacrificiu cu condusul, dar nu m-aș fi putut întoarce mai fericită. Unde mai pui că am avut norocul chiar să vedem chiar și aurora!

2. Ultima zi din septembrie, deși nu era deloc planificat și eram cu spatele în piuneze, am zburat spre Franța, cu escală de o noapte și o zi în Lisabona. Nu era tocmai sus pe lista mea să văd capitala portugheză, dar m-am bucurat de această oportunitate, și de prima cunoștință cu această țară. Lisabona mi s-a părut extrem de latină, cu ceva puncte minus, dar cu un farmec aparte, pe care nu îl pot contesta nici măcar eu.

OCTOMBRIE

În octombrie mi-am mutat biroul timp de 2 săptămâni în Franța, lângă Nantes, unde am avut ocazia să vizitez un pic acest oraș medieval, precum și să fac o excursie de 2 zile prin capătul vestic al Văii Loarei și puțin din coasta oceanului Atlantic. Iar la întoarcere am mai poposit aproape o zi din nou în Lisabona, unde am murit de cald. În octombrie. Da, caniculă în toată regula.

NOIEMBRIE

După problemele spinoase cu spatele, abia în noiembrie am îndrăznit să mai merg pe munte. A fost o tură-plimbare în Grohotiș, de încercare, în care m-am simțit, din fericire, foarte bine, cu atât mai mult cu cât am avut alături de noi pe Ralu și Emil, cu care nu mă văzusem de o mie de ani, iar Irinuca cea blondină ne-a făcut tura și mai specială! N-am știut atunci că aceea avea să fie ultima mea ieșire din an, pentru că mai aveam planificate o mini vacanță de 1 decembrie și una de revelion, dar din păcate am fost nevoiți să le anulăm. Prima din cauza vremii, a doua din cauza unor probleme de sănătate în familie. Dar privesc cu optimism acum la început de an, pentru că am petrecut chiar prima zi pe munte, și am speranța și dorința de a reveni la normal cu muntele, normal care înseamnă miiiinim 30 de zile acolo sus, unde mi-e sufletul cel mai liber și uns cu frumusețile naturii.

Uitându-mă la planurile pe care le-am avut pentru 2017, constat că le-am îndeplinit doar pe cele legate de călătorii și odihnă (chiar nu pot să mă plâng foarte tare aici; cu excepția câtorva momente, nu am mai fost un zombi ambulant :))). Transfer însă pe lista planurilor pe 2018 dorința de a ajunge la zi cu blogul, pe care o am de când lumea :))), dorința de a ajunge în 4 țări noi în acest an (le am pe listă dar nu am biletele așa că… până atunci, gura mică), două din care deja mă fac să bâțâi când mă gândesc ce zboruri lungi va trebui să îndur până acolo, dorința de a merge mai mult pe munte, cum spuneam mai sus, de a avea grijă de sănătatea mea, de a mă vedea mai mult cu prietenii, de a face lucruri mărețe la job, pe care le visez și le planific de mult timp, de a face mai multe jocuri de evadare (anul 2017 a fost un an dezastruos la acest capitol, cu 0 jocuri jucate, huoooo!), dorința de a cânta mai mult și de a mă apuca și de chitară, de a face mișcare în oraș, de a mă apropia mai mult de stilul de viață pe care mi-l doresc, și nu în ultimul rând, dorința de a-i face fericiți pe oamenii apropiați (și nu numai, dar măcar pe ei).

Da, știu, sunt multe planuri și dorințe, dar nimic imposibil! Sănătate să fie! Bine ai venit, 2018! La mulți ani cu voie bună! :)

19 comentarii:

  1. Dineu cu prosti…. De vazut si filmul “Le diner de cons”, scenariu si regizor Francis Veber acelasi care a realizat si comediile cu Pierre Richard si Gerard Depardieu (Comperes, La Chevre, Les fugitifs). Vechi, dar haioase.
    An nou fericit cu sanatate!
    Exista oare citit compulsiv?! Cam asa citesc eu blogul tau.

    • Mersi mult, Coni, pentru recomandare! O sa il vad!
      Mersi mult, an nou fericit si multa sanatate si tie!
      Daaa… exista citit cumpulsiv, si mie mi se intampla cu blogurile altora :P

  2. Servus Alexandra si La multi ani cu sanatate si bucurie!

    Si in acest fain mesaj la inceput de an, esti asa cum ne-ai obisnuit vesela, expresiva, frumoasa, da stii ce vreau sa spun adica un om frumos, cu suflet cald, cu firesc si simplitate si da, asa cum imi place sa iti spun “vie”, caci asa te simt ca pe un om viu cu de toate, cu bucurii, cu tristeti ba chiar si cu … dureri de spate :). Dar asa trebuie sa fii caci asa esti tu insati.
    Apropos de micile regrete vis a vis de munte sau altele ce ti-ai fi dorit sa le faci mai mult si nu ai reusit sa le faci, sa stii draga Alexandra ca nu trebuie sa ai vreun regret, caci viata este frumoasa no matter what. In plus se pare ca indiferent de ce voim noi, in anumite momente din viata primim ceea ce ne este de folos. De aceea cred ca in mod cert, intr-un fel sau altul sigur ai castigat multe pentru tine insati pentru sufletul tau, si care sigur te va valoriza si mai bine.
    Legat de strainataturi sa stii ca personal doar dupa ce am colindat prin lume, ani buni de zile, si am vazut foarte multe tari, am simtit pe de-a-ntregul ca doar aici in tara sunt, ma simt acasa, indiferent cat de frumos si civilizat mi s-a parut pe acolo. Oricum subiectul este destul de amplu si de complex si de aceea nu insist.
    Anyway, sa ai un an bun, sa iti ajute Bunul Dumnezeu sa fii aceaiasi Alexandra pe care o iubim, cu un suflet ca o flacara vie ce arde dar nu se mistuie si sa iti ajute sa te “imbogatesti” in tot ceea ce este frumos pentru om, you know what mean.

    Te imbratisez cu drag,

    Silviu

    • Sivliu, ca de obicei, ma impresionezi profund cu alte tale cuvinte!
      Iti doresc din suflet un an minunat cu sanatate si bucurii cat cuprinde, si sa primesti si tu mereu cel putin pe atat cat daruiesti, pentru ca se vede cat de mult frumos raspandesti in jurul tau. :)
      Stiu ca nu e rost de regrete, sunt perfect intru filozofia ta :)
      Subiectul este intr-adevar foarte complex in ceea ce priveste cum e in alte tari. Si in acelasi timp sunt oameni care se acomodeaza foarte bine si repede cu traiul in alta tara, si altii care vor fi mereu legati cu inima de tara. Nu stiu in ce categorie ma aflu, dar observatia mea era pur factuala. Am mers, am vazut, am sesizat :)
      Te imbratisez si eu cu mare drag :)

      • Servus Alexandra,

        Ma bucur tare mult cand reusesc ca macar un pic sa aduc intr-un alt suflet lumina si bucurie, fie si prin cateva cuvinte simple pe care i le adresez. Ceea ce conteaza este ca atunci cand “vorbesti” cu un semen sa o faci din interiorul tau, din aceea energie care exista in fiecare si care poate fi facuta sa vibreze si in celalalt, adica sa vorbesti de la suflet la suflet, chiar si atunci cand esti fata catre fata. Cred ca intr-un anume fel aceasta este esenta vietii, sa ne sprijinim, sa ne ocrotim si sa ne bucuram unul pe celalalt. De aceea am fost creati. Daca macar am constientiza atare lucru si un pic ne-am stradui, cred ca lumea ar arata altfel.

        Zi frumoasa cu pace si senin in suflet sa ai.

        Cu drag,

        Silviu

  3. Pentru dureri de spate îți recomand sa înveți sa faci Salutul Soarelui – Yoga. Sunt o repetiție de 12 poziții de Yoga pe care le poți găsii și pe YouTube . Pe mine personal m-au ajutat mult . Mai sunt și alte posturi de yoga care te pot ajuta. Mult succes !

  4. Buna Alexandra! Te urmaresc de ceva timp si fiecare expeditie la munte incepe la tine pe blog pentru a ma inspira in legatura cu ce trasee o sa fac. Eu si grupul meu de prieteni planuim acum o saptamana in Norvegia la inceputul lunii iulie. Stiu ca si tu ai fost anul trecut in Norvegia si m-am bucurat de cateva din pozele tale dar astept cu nerabdare articolul detaliat pentru a ma putea inspira. Noi planuim sa inchiriam o masina din Oslo si sa bifam cateva “must see”-uri ca Trolltunga, Geirangerfjord, Allesund, Trollstingen si altele.
    Ai recomandari pentru noi privind aceasta saptamana in Norvegia? Ce obiective n-ar trebui sa ratam in afara celor mentionate mai sus?
    Multumesc

    • Buna Eden!
      Multumesc frumos! Ma bucur ca veti merge in Norvegia!
      Ce ati ales deja este foarte frumos, plus ca veti mai vedea mult pe drum. Tot ce pot sa spun este ca planul este foarte ambitios. Tineti cont ca timpii din google maps vor fi depasiti. Daca sunteti pregatiti sa conduceti foarte mult in acea saptamana, atunci e ok, dar altfel, v-as sfatui mai degraba sa luati un avion pana la Bergen (cu escala) si sa inchiriati masina de acolo, caci veti iesi mult mai castigati ca timp si veti putea vedea mai multe. Altfel o sa cam fiti pe fuga… Foarte multe drumuri in zona aceea sunt inguste si sinuoase, se conduce cu viteza redusa, plus ca se pierde mult timp si cu ferry-urile, care sunt obligatorii in multe locuri (in cazul majoritatii, ocolirea lor ar adauga f multi km in plus). La lista voastra as mai adauga Bergen (dar doar daca zburati pana acolo. daca ramaneti la planul initial, nu) si insula runde (pufini). Multa bafta! Vreme excelenta va doresc!

  5. Nu mi-am mai exprimat de mult incantarea, admiratia, recunostinta fata de fiecare fila nou aparuta in jurnalul tau pe care le-am citit si eu compulsiv, cum spunea cineva adineauri…
    Dar tu stii sigur ca ai mult mai multi oameni care te citesc si te urmaresc decat cei care isi exprima timid cateva ganduri in scris. Si asta te face sa continui. Iar pe noi sa visam. Sa speram.Sa invatam. Sa ne bucuram.
    Anul acesta iti doresc sa fii sanatoasa. Si citind atent bilantul tau, iti mai doresc ca 2018, fiind un an…cu sot, sa ti-l aduca, cu tot cu cele mai frumoase impliniri pe plan personal.
    Cu mult drag,
    Lorena

    • Draga Lorena! Iti multumesc din suflet! Esti minunata! Iti doresc si tie un an nou fantastic, cu absolut tot ce iti doresti tu in el (plus cateva surprize frumoase in plus :)
      Te imbratisez cu drag!

  6. Un bilant minunat ! Mai ales prin emotia care o emana randurile scrise de tine ce arata un spirit plin de elan si optimism. Ce frumos imi suna: “21 zile, putine, dar ale mele!” Oare cati putem sa zicem asta?
    Sa nu uiti nimic din ceea ce trebuie sa ne povestesti si arati din 2017!
    Un 2018 excelent iti doresc! Vezi ca ianuarie se termina curand…:)

Leave a Reply

Your email address will not be published.