Estonia: Parcul Național Lahemma (mai 2017) – 4/4

La fel ca în cazul Letoniei, și din Tallinn am vrut să fac o excursie de 1 zi pentru a descoperi o parte din natura Estoniei. Cel mai apropiat și cunoscut parc național de la ei este Lahemma, unde îmi doream mult să văd Viru Raba (o turbărie un pic similară cu Tinovul Mohoș, dar mult mai mare) și satul pescăresc Kasmu. M-am gândit inițial să merg cu autobuze, dar nu există o rețea foarte bună, autobuzele erau și mai rare decât vara, și aș fi petrecut vreo 10 ore în autobuz pentru 2-3 ore de vizitare, ceea ce nu ar fi fost deloc ideal. Apoi m-am gândit să închiriez o mașină 1 zi, și mai exista și varianta unui tur ghidat. Am pus în balanță și am cântărit toate cele 3 variante, și în final am ales să merg cu turul ghidat, pentru că pentru aproximativ același preț cu închirierea unei mașini, aveam șansa de a afla lucruri interesante de la un ghid.

Am ales să merg cu Tallinn Traveller Tours (aceeași firmă care face și Free Tour-ul la care am mers în ultima zi), pe site-ul cărora am rezervat foarte ușor un loc în excursie, iar în ziua excursiei m-am prezentat în fața Oficiului de Turism unde am plătit cash, și de unde am pornit.

Ce mi-a plăcut mult a fost că excursia se făcea în maxim 8 persoane (cât încăpeau într-un minivan), astfel că nu mergeam cu un ditamai grupul (chestie pe care o urăsc din tot sufletul).

Componența a fost cât se poate de diversă: un cuplu de neozeelandezi la 38-40 de ani, un cuplu de germani de vârsta a treia, eu și încă o tipă cam de vârsta mea, singură, din Germania. Am fost așadar 7, plus ghidul, J.J, și Marju, o tipă care tocmai ce se alăturase echipei de ghizi și venea cu J.J. ca și ucenic învățăcel.

Ce am văzut în această excursie:

Cascada Jagala

E una dintre cele mai mari cascade din Estonia, o mândrie națională fără doar și poate. Cascada este destul de impresionantă, mai ales când cobori la baza ei și vezi vâltoarea și dansul stropilor în apă, dar și de sus. Are uneori o culoare ca de bere, dar asta din cauza unor chestii foarte complicate care mi s-au explicat dar pe care nu le-am reținut :)))) Ceva cu solul, ba bla bla, mi-a intrat pe o ureche și mi-a ieșit pe cealaltă.

E interesant ca uneori poți intra pe sub cascadă, pentru că din cauza eroziunii acolo s-a format un spațiu generos. Noi nu am mers, dar nu știu dacă din cauză că nu se putea sau că nu aveam timp.

Este un obiectiv foarte important în Estonia, mai ales din cauza dovezilor de stratificare de acum 500 de milioane de ani, precum și a fosilelor care se găsesc în zonă. Cascada arată fantastic iarna, când e complet înghețată. Aceasta a fost singura oprire din excursie care nu a fost în Parcul Național Lahemaa.

Conacul Sagadi

Un conac roz, construit în secolul 18 în stil rococo, destul de neimpresionant pentru mine. În spate m-am putut plimba prin grădini, și se putea vizita, contra-cost însă, și un muzeu în interior, dar nu am făcut asta.

Satul pescăresc Altja

Aici am văzut căsuțe frumoase și cochete (cred de vacanță), un leagăn tradițional Külakiik (ceva în care ne-am și dat, se urcă aproximativ 3-4 persoane pe fiecare parte, în picioare, și se ajunge la înălțimi pe care nu ți le-ai imaginat, e extrem, vă zic!), și ne-am plimbat un pic și pe malul mării Baltice, unde am văzut tradiționalele și numeroasele stânci mari și rotunjite sub acțiunea valurilor, precum și o lebădă sălbatică pe apă, nu departe de țărm.

Satul pescăresc Kasmu

După Altja, următoarea oprire a fost în Kasmu, satul pescăresc unde am luat masa într-o casă a unor localnici care organizează așa ceva pentru grupuri de turiști. Masa era opțională, desigur, și fuseserăm întrebați la începutul zilei dacă dorim, ca să știe să anunțe câte porții să se pregătească în total. Masa a fost 13 euro și am plătit cash la plecarea din Kasmu.

Casa localnicilor în care am mâncat mi s-a părut absolut fantastică. Aici am mâncat:

Iar alături era o altă sală de masă dar cred că era acolo se mânca vara, căci era pe un fel de verandă acoperită. Nordic all the way!

În altă aripă a casei, care era destul de mare, amenajaseră și un mic muzeu pentru turiști.

Masa a fost delicioasă, mai ales somonul (că de cartofi fierți nu prea mă entuziasmez eu așa tare), dar și desertul, o prăjitură cu vișine dacă îmi amintesc bine, pe care am savurat-o până m-am lins pe degete.

După masă am avut timp liber să mergem și afară, unde m-am ocupat cu cocoțatul, mai întâi într-un turn metalic, după care pe cea mai mare bolostâncă din sat.

Aici mi-am luat o țeapă totuși. Pe site apărea o poză din partea nordică a satului, care se numește Vana juri kivi, aflată la aprox. 1,7 km de locul în care parcasem. Eu am crezut că mergem și acolo, dar nu s-a întâmplat. Astfel că în timpul liber care ni se dăduse nu am avut timp să merg până acolo și să mă și întorc, așadar că am ratat ce îmi doream să văd cel mai mult. Cam astea sunt riscurile când mergi cu tur ghidat, nu poți să mergi unde vrei, să stai cât vrei, că nu ești de capul tău. Well, învățătură de minte pe viitor.

Fosta bază militară sovietică de submarine Hara

O oprire nonconformistă a turului a fost la ruinele unei foste baze sovietice de demagnitizare a submarinelor. Aceasta a fost construită în doar 2 ani, între 1956 și 1958, și a fost folosită de sovietici până în 1991, când au ridicat în sfârșit ocupația de peste Estonia și i-au redat independența.

Ce am găsit acum acolo este doar 10% din ce era atunci, când zona era împânzită de senzori, localizatori, cabluri, șamd. Baza era complet independentă, avea dormitoare, bucătărie cu bucătar, cantină și tot ce trebuie.

Povestea bazei este foarte interesantă, ghidul ne-a explicat cum sovieticii au pus stăpânire pe zonă și niciun localnic nu știa exact ce este acolo, pentru că submarinele erau, logic, sub apă, iar toate acțiunile de demagnetizare aveau loc pe timpul nopții. Sunetele care erau emise în timpul demagnetizării lăsau oamenii nedumeriți, pentru că habar nu aveau ce înseamnă și de unde vin.

Deși zona e puternic deteriorată, ne-am plimbat un pic pe structura de beton, unde am observat că locația este preferată de artiștii graffiti, care au lăsat câteva desene mai mult decât interesante.

Viru raba

Ultima oprire e și cea pe care o așteptam cel mai mult, turbăria Viru. Similară cu ce se găsește la Tinovul Mohoș, aceasta era singura oprire care implica ceva ce poate fi asemuit cu o drumeție, așa că eram nerăbdătoare să-mi dezmorțesc picioarele și să văd ce înseamnă natura estoniană.

Ca și la noi, întreaga turbărie este amenajată cu pasarele de lemn, nu de alta dar dacă ai picat, te-ai dus, fără glumă. Este diferit de ce găsim la noi, atât în sensul bun (e mai mare, există un turn în care te poți urca pentru a vedea turbăria de sus) cât și în sensul mai puțin bun (la noi îmi pare un pic mai sălbatică).

Dat fiind că eram puțini, am avut și ocazia de a fotografia în voie, mai ales că de regulă rămâneam la urmă. Și mi-a plăcut că la sfârșit am avut și o mică porțiune de mers prin pădure, care a fost foarte binevenită.

Aici s-a încheiat turul ghidat, și mai departe J.J. ne-a condus cu minivanul până înapoi în centrul Tallinnului, după aproximativ 9 ore de tur. Excursia mi-a plăcut până la urmă, chiar dacă am ratat acel punct din Kasmu pe care aș fi vrut să îl văd. A inclus și obiective la care eu nu m-aș fi oprit dacă aș fi vizitat singură, și pe care nu aș fi ținut musai să le văd, dar a fost un tur reușit per total. Oricum îi recomand de acești tineri, sunt chiar faini de tot!

Ziua mea nu s-a încheiat acolo, căci seara am avut parte de o surpriză foarte plăcută, o întâlnire cu Dan, un vechi amic din perioada de liceu, din Galați, care locuia în Tallinn de ceva vreme și văzuse pe facebook că sunt acolo, și mi-a scris să ne vedem. Am avut o conversație tare plăcută la un pahar de suc, și m-am bucurat să văd o față cunoscută după atâtea zile în care fusesem singură cuc. Mulțumesc, Dan, pentru invitație! Eu de obicei nu mă uit la mesajele de pe Messenger când sunt în deplasări, dar de data asta mă bucur că am făcut-o.

A doua zi, și ultima mea zi în Tallinn, am avut suficient timp să merg pe zidurile cetății, să urc în turnul bisericii Oleviste, să merg la Free Tour, unde am cunoscut-o pe Heli, și apoi am dat o fugă și în cartierul Rotermann, despre care am povestit mai sus.

Zborul înapoi spre casă a trecut prin Munchen, ceea ce a însemnat o sosire acasă în creierul nopții, dar… nu pot să mă plâng. Țările baltice au fost chiar faine! Așa friguroase și fără frunze în copaci cum le-am prins eu. Nu am zis nimic de chihlimbarul atât de cunoscut în acea zonă, pentru că am aflat de la Heli că foarte multe magazine de acolo au chihlimbar fals, și că oricum, chihlimbarul original nu este tocmai din țările baltice, ci importat acolo. Asta așa… ca un adevăr dureros la final de jurnal. Așadar, doamnelor, dacă mergeți în țările baltice, aveți grijă ce cumpărați și de unde, și dacă se întâmplă să cumpărați, nu vă faceți iluzii, chihlimbarul respectiv, chiar dacă e original și e promovat ca Baltic Amber, cel mai probabil nu e din zona baltică. Dar până la urmă… ce mai contează… chihlimbar să fie :)

Acum… întrebarea clasică ce mi se pune… Merită vizitate țările baltice? Cum să nu? Dar depinde :) Dacă ești atras, atunci cu siguranță. Ce e însă destul de nasol este că din România nu mai exisă momentan zboruri directe, nici pentru Riga, nici pentru Tallinn, ceea ce înseamnă că șansele să găsești un bilet relativ ieftin sunt foarte mici. Se pot însă găsi probabil anumite variante cu segmente low cost, așa că dacă vă doriți cu adevărat, cu siguranță veți găsi o cale! :)

The end.

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Costuri:

Excursie Lahemaa: 55 euro
Masă Kasmu: 15 euro
Uber centru vechi – aeroport: 4 euro

1

Leave a Reply

Your email address will not be published.