Estonia: Tallinn (mai 2017) – 3/4

După o călătorie de 4 ore și un pic din Riga, am ajuns în Tallinn în ziua de 2 mai, în continuare cam înfrigurată. Partea bună era însă că acum era soare și bine. Un pic cam… prea mult soare chiar :)

De la autogară am chemat un Uber. Era prima dată când foloseam Uber în afara României, dar a funcționat exact la fel și am avut parte de o experiență foarte bună. Mai mult, mi s-a părut chiar ieftin, cu foarte puțin mai scump decât în România.

Cazarea o aveam în centrul vechi, la Viru Backpackers Hostel, unde rezervasem o cameră dublă. Eram la câțiva pași de Piața Primăriei, punctul central al centrului vechi. Șoferul m-a lăsat cât de aproape de hotel a putut, dar nu chiar în fața lui, pentru că strada pe care era hotelul era pietonală. Din nou mi-am târâit trollerul după mine pe o stradă de centru vechi (puteți doar să vă imaginați), m-am cocoțat în hotel, mi-am luat camera în primire, după care am fugit să mănânc ceva. Nu departe de hotel am găsit un local foarte drăguț și colorat în stil nordic, unde am luat masa. Cred că se chema Popular (sau Cafe Och Bar Popular) și este pe strada Vana Viru la numărul 6.

Abia apoi, cu burta plină, am putut pleca prin oraș să îl explorez pentru prima dată cum se cuvine. De fapt, prima oprire am făcut-o la Oficiul de turism, de unde am luat niște hărți, ca să pot să-mi fac un mic plan. Nu aveam foarte mult timp la dispoziție, așa că trebuia să mă organizez puțin, nu îmi permiteam să o lălăi. Aveam jumătate de zi în prima zi și jumătate în ultima, căci în a doua zi aveam rezervată o excursie în Parcul Național Lahemaa.

Pentru Tallinn nu am găsit o hartă așa de bună precum cea din Riga, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu ce era. Cea mai ok era Tallin, free map made by locals, care, pe lângă hartă, dădea și diverse sfaturi de la localnici.

Centrul vechi al Tallinnului, precum și cel al Rigăi, este foarte mic, pe jos îl faci cam în jumătate de zi maaaxim, și este de asemenea în Patrimoniul UNESCO, așa cum spuneam și în jurnalul precedent.

Deosebirea față de Riga este că în Tallin, există un oraș de jos și un oraș de sus (Toompea). Partea de jos este cea mai medievală, care se afla în interiorul zidului de protecție, și era pe vremuri locul în care stătea pătura de jos a populației. În orașul de sus în schimb, stăteau nobilii, care priveau sfidător de la ei de acolo de sus înspre plebea de jos. Metaforic și propriu-zis. În orașul de sus de altfel există câteva puncte de belvedere spre orașul de jos, două dintre care mi-au plăcut foarte mult și sunt perfecte pentru apus: Patkuli și Kohtuotsa. Sunt și foarte aproape unul de altul, așadar se pot vizita dintr-un foc.

Dat fiind că centrul este foarte mic, am ajuns acolo și pe timp de zi, și am revenit apoi și la apus. De regulă la aceste puncte sunt multicei turiști, și trebuie să aștepți un pic dacă vrei să faci o poză în care să nu iasă capul sau chiar întreg corpul cuiva pe care nu cunoști, dar ce am trăit acolo nu cred că am mai trăit vreodată, deși mereu dau peste oameni care par că nu vor să plece din cadrul meu nici bătuți. Și dat fiind că am văzut asta din ce în ce mai des de la apariția selfie stick-ului, am senzație că e un fenomen. Unul pe care nu prea îl înțeleg, dar poate mi-l poate explica cineva.

Am stat în locul de mai jos, I kid you not, cel puțin 25 de minute ca să fac această poză:

În mod normal nu aș fi stat atâta, pur și simplu nu am răbdarea necesară, dar de data asta, pentru că aveam timp, am vrut să văd oare cât durează până reușesc să prind și eu locul gol.

Deși mă poziționasem în mod clar și ar fi fost ușor ca cineva să observe că vreau să fac o poză acolo și să aștepte 5 secunde ca să pot să o fac, lumea m-a ignorat cu cea mai mare nesimțire.

Cam 15 minute am stat după 2 dudui asiatice. Era o fată cu mama ei, care s-au pozat pe rând, una pe alta, apoi fiecare pe sine cu selfie stick-ul, în toate pozițiile posibile pe care vi le puteți imagina (plus încă pe atâtea), iar după fiecare poză (FIECARE!!) urma o sesiune de analiză a pozei ce tocmai fusese făcută, pentru a vedea dacă subiectul și compoziția ieșiseră fix cum visau ele, după care, evident, procesul se relua, pentru că, dintr-un motiv sau altul, nicio poză nu ieșea bine. În una probabil că erau ochii închiși, în alta probabil că un fir de păr se mișcase pe frunte în altă poziție decât fusese pus, în alta probabil nu se aliniaseră astrele și clădirile din spate…. și tot așa. După vreo 10 minute m-au observat că stăteam să le aștept să termine, și pentru un moment am avut impresia că se pregătesc să plece. Dar nu, au continuat ca și cum nici nu eram acolo, încercând de data asta poziții noi, fiecare cu bliț și fără bliț, cu zâmbet și fără zâmbet, cu capul într-o parte sau în cealaltă, bărbia mai sus sau mai jos, șamd.

Am crezut că înnebunesc. Deja îmi înghețaseră mâinile pe aparat. Iar răbdarea și frigul sunt unele dintre cele mai slabe puncte ale mele. Acum eu știu că asiaticii fac un miliard de poze, dar știam că duc aparatul la ochi, apasă pe buton de 1000 de ori, și merg mai departe. Dar de când cu selfie stick-ul, am senzația că au luat-o razna complet!

În fine, când îîîîn sfârșit cele 4000 de poze în același loc fuseseră făcute și au plecat, nu am apucat să pun aparatul la ochi că au sosit alții: o familie: el și ea, ea foarte elegant îmbrăcată, la aproximativ 40-45 de ani, cu un copil de aproximativ 13. Și ce credeți? Voiau ei o poză împreună toți 3, de familie? Nuuuu, părinții l-au pus pe copil să le facă doar lor doi poză. Poză care, bineînțeles, nu a fost bună nici din prima, nici din a doua, nici chiar din a șaptea, pentru că doamna cea blondă analiza atent fiecare poză, dădea zoom, îi arăta copilului ce greșise și ce voia să corecteze la următoarea poză, și îi dădea din nou telefonul să le facă poză. Și să nu credeți că i-au făcut și copilului vreo poză. Nici gând. Iar la final, femeia vizibil exasperată, a plecat foarte nemulțumită, pentru că, culmea, copiulul nici măcar a șaptea poză nu reușise să o facă cum voia ea, adică probabil în așa fel încât ea să arate cu 10 ani mai tânără, cu 10 kg mai slabă și fără fire de păr alb în cap și riduri pe față.

Așadar după 25 de minute, am reușit și eu să prind locul acela 5 secunde gol, am făcut 2 click-uri, și am plecat. Evident că n-a meritat, dar curiozitatea mea a învins de data asta lipsa de răbdare.

Revenind la ce cotloane am descoperit în centrul vechi al Tallinnului, aș spune că ar fi de reținut următoarele:

Pasajul Katariina (Katariina Kaik)

Este de fapt o străduță foarte îngustă acoperită cu o serie de arcade, un loc foarte medieval încă bine păstrat. În pasaj sunt și ceva magazine artizanale, care poate merită explorate.

Pasajul Borsi

Tot o străduță medievală îngustă foarte frumoasă, pe care găsim o serie de plăci pe jos pe care sunt trecute diferite momente importante din istoria Tallinnului, cum ar fi:

1154: Estonia apare pentru prima dată pe Harta Lumii
1525: Se tipărește prima carte în limba estonă
1739: Se tipărește Biblia în limba estonă pentru prima dată
1882: Se introduce electricitatea în Tallinn
1918: Este proclamată Republica Estonia
1940 – 1991: Estonia este sub diverse ocupații
1989: Lanțul baltic (citiți aici, e fantastic ce s-a întâmplat!)
1991: Estonia își recapătă independența
1997: Centrul vechi al Tallinnului este adăugat pe Lista Patrimoniului Unesco
2011: Tallinn este capitală culturală europeană

Biserica Ucraineană

Nu am vizitat, dar am înțeles că poți bate la ușa de lemn din strada Laboratoorum și, dacă ai noroc, primești un tur gratis și poți face hârtie de mătase cu mâinile tale. Sounds cool!

Master’s Courtyard

Una dintre cele mai frumoase curți ascunse din Tallinn, un mic cartier de artizani, unde se găsește și o cafenea.

Străduțele înguste paralele care dau în Piața Primăriei (Mundi, Kinga și (cred) Saiakang – străduța de lângă biserica Puhavaimu, care intră pe sub restaurantul Balthasar)

Mi-au plăcut mult pentru că sunt scurte, înguste și pietonale, clasice cotloane ale unui oraș medieval.

Străduțele ascendente Pikk Jalg și Luhike Jalg

Super frumoase sunt și acestea, care urcă spre orașul de sus, Toompea. Puteți urca pe una și coborî pe cealaltă, ambele sunt de neratat.

Toompea

Toompea, orașul de sus al Tallinnului, ascunde, pe lângă cele 2 punct de belvedere de care vă spuneam mai sus, și alte bijuterii.

Aici se află 2 biserici importante, construite în stiluri complet diferite. Una este rusească, iar alta gotică. Tot aici găsim și sediul guvernului și al parlamentului estonian, într-o clădire cu fațadă roz, un pic girly. În Free Tour-ul în care am fost în ultima zi, am aflat că este roz pentru că a fost renovat pentru o femeie.

În turnul sudic al Castelului Toompea, sediul parlamentului, numit Turnul Tall Hermann, este arborat steagul Estoniei. Am înțeles că dacă încerci să dai jos acel steag, ești împușcat.

Ce altceva se mai poate face în centrul vechi al Tallinnului? Eu una m-am mai ținut de următoarele:

Turnul Primăriei

Am urcat desigur în turnul primăriei, o clădire medievală gotică ce seamănă mai mult cu o biserică. Turnul este extrem de îngust, iar pe măsură ce urci, scara devine din ce în ce mai strâmtă (nu recomand claustrofobilor sub nicio formă) și treptele din ce în ce mai înalte. Până ajungi sus, ai limba cât un cot și ești un pic amețit de la scara elicoidală, iar spațiul din vârf este extrem de mic și închis, astfel că mai mult de 2-3 persoane nu încap acolo. Eu când am fost am prins o zi însorită fără pic de nor pe cer, iar priveliștea de sus nu m-a dat pe spate. Mai interesantă parcă a fost următoarea urcare.

Biserica Oleviste

Un turn mult mai generos după părerea mea, cel al bisericii Oleviste. Urci ceva și aici, dar sus ai o priveliște 360 de grade generoasă, deschisă, și poți vedea întreg centrul vechi, deoarece această biserică se află în capătul estic al acestuia.

Walk the walls

Pe latura estică (oarecum sud-estică de fapt) se poate merge pe zidurile fortificației. Este o vizită relativ scurtă, care nu pot să spun că m-a impresionant extrem de tare.

Free tour

În fiecare zi de la ora 12, din fața Oficiului de turism, se poate porni într-un Free Tour. Acolo se adună lumea, după care se pleacă prin oraș. Turul este limitat la orașul vechi (cel de jos și cel de sus) și durează aprox. 2 ore (2 ore și un pic a ținut când am fost eu).

Am avut marele noroc de a avea un ghid absolut fantastic, pe numele lui Heli, o domnișoară blondă extrem de amuzantă, care m-a captivat pe întreg parcursul turului. Engleza ei era perfectă, cu un ușor accent britanic, iar simțul ei umoristic era extrem de bine dezvoltat. Dacă cumva o mai prindeți, și pățiți cum am pățit eu, adică să fie un grup prea mare care a fost împărțit în două, asigurați-vă că sunteți în grupul ei. Eu nu am avut de unde să știu, dar am avut noroc să pic în jumătatea ei, în timp ce cealaltă jumătate a grupului a mers cu alt ghid. Nu știu cum era celălalt ghid, poate la fel de bun, dar știu că Heli a fost de nota 20. Atât de bună încât nu am fost în stare să îmi notez nimic în timpul turului (cum făcusem în Riga), pentru că am fost pur și simplu captivată. Asta are și un minus, am uitat multe din ce ne-a povestit (și asta doar pentru că n-am eu cea mai bună memorie, nu pentru că ea n-ar fi povestit memorabil), dar plusul nu poate fi contestat.

Costuri:

Turn Primărie: 3 euro
Turn Biserica Oleviste: 3 euro
Wall Walk: 3 euro
Free Tour Tip: 5 euro
Uber autogară – centru vechi: 4 euro (surge)
Uber centru vechi – aeroport: 4 euro

Ce poți face în Tallinn dacă ai mai mult de 2 zile?

Eu nu am avut mai mult de 2 zile, dar tot am făcut o mică ieșire și în afara zidurilor cetății.

Rottermann

Este un cartier mic aflat imediat în afara zidurilor cetății, în care găsim vechi fabrici care au fost transformate în clădiri moderne. Musai de văzut dacă ești pasionat de arhitectură modernă. Impresia mea a fost că acest cartier era acum unul de business, iar o parte din vechile fabrici erau clădiri de birouri, dar nu știu sigur.

Muzeul KGB

Ceva musai de văzut, tot foarte aproape de cetate, la câțiva pași de Viru Gates și Rottermann. În perioada Sovietică, la etajul 23 al hotelului Viru, exista un punct de supraveghere KGB, secret, bineînțeles. Acum camera a fost transformată într-un muzeu, care se poate vizita cu tur ghidat, cu programare prealabilă. Sunați la +3726809300. Cost: 8-11 euro. Eu din păcate nu am ajuns, așa că nu pot să vă spun cum e, dar am înțeles că merită toți banii.

Cartierul și Parcul Kadriorg

Se află un pic mai departe de centrul istoric, dar dacă e timp, de ce nu? În cartier se găsesc vile din lemn construite în stil romantic în sec. 19 și 20. Se ia tramvaiul 1 sau 3 de lângă Viru gates și se coboară la capăt. Tot aici este și parcul Kadriorg, un parc pădure cu grădini și fântâni, precum și Palatul cu același nume, proaspăt renovat, care a fost transformat într-un muzeu de artă străină. Nici aici nu am fost, din lipsă de timp.

1

7 comments

  1. In pasajul Borsi mai era o placuta pe care ai omis-o:
    2017: Alexandra Pușcașu viziteaza Tallinn.

    Stiai ca datorita gradului model de e-governance mai e supranumita si E-stonia ?

  2. Multumesc! Ai un stil atat de placut (atat scriitura cat si fotografiile) incat am simtit nevoia sa iti spun acest lucru! Numai bine iti doresc si cat mai multe calatorii minunate!

  3. Alexandra chiar imi place ce ai scria despre Estonia .
    O singur sfat am te rog numai intra in detalii precum turistii asiatici, asa sunt ei trebuie sa le dai crezare .
    P.S Esti tare, tine tot asa .

Leave a Reply

Your email address will not be published.