Cindrel: Prima data in Cindrel – vf. Cindrel & Ref. Canaia (25-26 feb 2017)

În Cindrel nu mai fusesem niciodată, deși era de mult pe lista mea. Cumva amânam mereu pe altă dată, și altă dată, și tot așa, până într-o zi de februarie, când am zis: ăsta e momentul!

Fiind un munte care se pretează fără probleme și la ture de iarnă în siguranță, am planificat repede detaliile necesare, ne-am informat despre traseu, și am făcut rezervarea la Refugiul Cindrel, proaspăt renovat.

Am fost maxim de plăcut surprinși încă de la început de amabilitatea și operativitatea lui Doru, cabanierul refugiului, care ne-a dat toate detaliile necesare pentru a ajunge acolo și, mai mult decât atât, mi-a plăcut extrem de tare tehnologizarea detaliilor organizatorice, căci ne-a trimis un document google în care să spunem ce dorim să mâncăm și alte astfel de detalii. Absolut genial!

Totul fiind pregătit, sâmbătă dimineață am făcut o mică pauză în Sibiu pentru a închiria rachete de zăpadă. Având în vedere starea zăpezii, era bine să avem. Toate bune până când a și trebuit să ne croim drum cu ele în picioare.

Am pornit pe traseu din parcarea de la telescaunul Păltiniș, având în minte indicațiile primite de la Doru. Am urcat un pic pe partea dreaptă a pârtiei, pe urmă am ieșit într-un drum forestier la dreapta, și apoi ar fi trebuit să îl urmăm până în Poiana Muncel. Cu toate astea, după o vreme de mers pe drumul forestier, ne-am “confuzat” un pic și am luat-o prin pădure spre dreapta. Inițial am crezut că așa trebuie, după care ne-am dat seama că greșisem, dar în loc să ne întoarcem, am continuat pe acolo pentru că, uitându-ne și pe GPS dar analizând și la fața locului, părea că este o variantă destul de bună.

Însă în curând am ajuns să ne cam blestemăm zilele. Zăpada a devenit foarte mare, și pe alocuri ne scufundam până la genunchi. N-ar fi fost o problemă mare dacă ar fi fost pulvăr, doar că nu era. Consistența varia, și zăpada întărită ceda sub greutatea noastră, făcând astfel înaintarea un calvar. Am tot vrut să ne oprim să ne punem rachetele, care nu numai că ne-ar fi ajutat la mers, dar ne-ar fi și ușurat greutatea din spate, însă nu am făcut asta, din diverse motive (ba stai că mai e un pic, ba că nu aveam un teren confortabil pentru a ni le monta, șamd). Terenul avea și tot felul de pante incomode, și am pufăit la greu până când am ieșit din pădure.

La ieșirea din pădure, toate bune și frumoase, mai puțin faptul că ne-a întâmpinat un vânt de nu mai știam pe ce lume suntem. Venea în rafale, din partea dreaptă, și ne biciuia obrazul cu mii de ace. Bine măcar că nu mai trebuia să ne luptăm cu jungla din pădure.

Ne-am oprit să ne punem rachetele, după care am pornit în sus la deal. Vântul ne făcea viața din ce în ce mai grea, dar măcar nu ne mai scufundam. Un pic mai sus am avut parte și de primele priveliști spre Păltiniș, după care, sus, imediat ce am trecut culmea, am privit cu ochii mijiți spre Munții Lotrului.

Brazii erau plini de zăpadă, și unii se încovoiaseră un pic de spinare de la atâta greutate. Din când în când o rafală din dreapta aproape ne punea la pământ, dar am rezistat cu stoicism.

Acum că aveam o vedere ceva mai largă, am crezut că va fi mai ușor, dar de unde? O nouă provocare ne aștepta la cotitură. Ajunsesem pe teren plin de jnepeni acoperiți de zăpadă, astfel că mersul a devenit anevoios chiar și cu rachetele.

Cu chiu cu vai, după ce ne-am croit drum până la marcaj, am putut în sfârșit să luăm o pauză. Mersesem doar 3 ore, dar eram praf de obosiți.

Și nici aici nu aveam parte de liniște, căci vântul bătea la fel de tare și ne vâjâia capul, și la propriu și la figurat. Am încercat totuși să luăm o pauză de masă pe pietrele descoperite, după care ne-am ambiționat să mergem mai departe.

Până atunci nu văzusem niciun om, abia acolo am întâlnit câțiva, dar care din șa făceau cale întoarsă. Mă simțeam cumva la capătul lumii, departe rău de civilizație. Unul dintre oameni s-a mirat de mine că eram pe acolo, și mai ales pe așa o vreme, i se părea ceva fantastic ca o femeie să facă treaba asta chipurile bărbătească. Cindrel nu sunt totuși cei mai umblați munți.

După ce am plecat din Șaua Bătrâna, vremea senină (chiar dacă vântoasă) a dispărut sub o ceață deasă ce coborâse peste noi parcă de nicăieri. Brusc nu am mai văzut nimic, și tot ce puteam face era să continuăm pe traseu, de data asta cu ajutorul stâlpilor de marcaj din fericire.

Înaintarea era din ce în ce mai grea, rachetele mi se părea că îmi transformă picioarele în plumb, din dreapta vântul spulbera zăpada pe sus de aveai impresia ca ninge cu ace la orizontală, și tot ce ajunsesem să îmi doresc era să trecem pragul refugiului cât mai repede. Totuși, refugiul nu era deloc aproape.

Am continuat să mergem, iar ceața a dispărut la fel de brusc precum și apăruse. Și tot mergând așa, după o vreme mi-am dat seama că aveam o problemă la un picior. Din cauza vântului, a ceții și a condițiilor care mă solicitau să mă concentrez, nu îmi dădusem seama că un bocanc mă rosese tot drumul, din cauză că racheta îl făcuse brusc mult mai greu. Când mi-am dat seama, deja era prea târziu, aveam bășică. Am decis să îmi dau jos rachetele, deși terenul era la fel de oribil, dar nu le mai suportam.

Când am ajuns la ora 16:20 în Șaua Șerbănei, la indicatorul care arăta 45 de minute până la refugiu, aproape am chiuit de bucurie! Mai departe parcă am avut un pic mai multă energie să înaintăm, știind că ținta era așa de aproape.

La cabană, Doru ne-a așteptat cu camera încălzită, ceea ce a fost ceva… absolut divin! N-am rezistat tentației și m-am băgat în pat, ceea ce a dus inevitabil la un mic pui de somn, din acela dulce cu lemne în sobă. Afară era așa un frig… că nu aveai ce altceva să faci decât să faci timpul să treacă înăuntru.

Nu mult după ce am ajuns noi a mai sosit încă un grup mai măricel la cabană, și atmosfera s-a mai animat, dar din păcate n-am rezistat să stau în sala de mese mai mult decât a fost necesar pentru a mânca, pentru că era atât de frig încât tremuram cu tot cu puful pe mine și fes în cap. Bine, sunt eu mai friguroasă, e drept, dar era totuși un pic prea frig pentru gustul meu, deoarece în sala de mese nu există sursă de căldură, din păcate.

Astfel că probabil am dormit unul dintre cele mai lungi somnuri de pe munte, pentru că nu prea aveam ce altceva să fac, sau unde. Am ieșit totuși seara târziu să admirăm cerul înstelat, căci era senin complet și de o frumusețe cum numai stelele știu să etaleze.

Dimineață, ceasul fiind setat pentru răsărit, imediat ce a sunat am sărit din pat, m-am îmbrăcat bine și am ieșit. Afară… o nebunie curată. Vântul bătea așa de turbat încât sălta zăpada moale depusă, făcând-o alternativ să fugă iute pe zăpada întărită și să se ridice în aer în vârtejuri haotice. Toate astea în lumina aurie a răsăritului. Așa ceva nu mai văzusem niciodată, și m-am așezat fascinată pe jos să privesc.

Colegii de refugiu au început încet încet să iasă și ei, și au rămas probabil deopotrivă uimiți de priveliște. N-a durat mult până când soarele a ajuns atât de sus încât lumina aurie să dispară, dar vântul a rămas, așa că ne-am strâns rapid la micul dejun.

The Earth The Moon The Sun

Planul pentru ziua de duminică era să mergem până pe vârful Cindrel, după care să ne întoarcem în Păltiniș pe traseul de culme, astfel că nu aveam să mai trecem pe la refugiu, ceea ce însemna că trebuie să ne luăm tot bagajul la noi.

Zis și făcut, după ce am mâncat bine și ne-am echipat, ne-am luat la revedere de la Doru și i-am mulțumit pentru ospitalitate, și am pornit voioși la deal, neștiind ce avea să ne aștepte.

Ce a urmat… a fost una dintre cele mai grele zile pe munte de până atunci. N-aș fi zis vreodată că un munte atât de inofensiv poate să scoată tot untul din mine, dar iată cum un traseu simplu la prima vedere, într-un munte relativ ușor, poate să devină unul extrem de greu.

Prima etapă, până pe vârf, a fost una extrem de grea din cauza vântului puternic și a pantelor destul de istovitoare pe care a trebuit să le urcăm, pe o zăpadă cu o consistență destul de inconfortabilă, atât la urcare cât și la coborâre. Pe la jumătatea traseului era cât pe ce să renunțăm, dar n-am făcut asta. La final mi-am dorit să o fi făcut. Când am ajuns pe vârf, deja eram praf, și urma o luuuungă întoarcere până la confortul mașinii, întoarcere care s-a dovedit a fi un calvar.

Nici peisajul nu ne ajuta prea tare, totul fiind destul de monoton. Pe creastă am avut de îndurat același vânt năprasnic (a fost prima dată în viața mea când mi-am pus cagulă, deși fuseseră și alte dăți similare, doar că nu avusesem cagula la mine :)))) dar mai ales un teren plin de jnepeni în care ne scufundam la fiecare 3 pași, ceea ce ne cam adusese pe toți trei în pragul exasperării. Nu ne doream decât să se termine, iar băieții săracii au avut de cărat extrem de mult, mai ales că mi-au luat rachetele mele și aveau în rucsaci mai multe decât mine.

Abia la 5 ore și un sfert de la plecarea de la refugiu ajunsesem în șaua Șerbănei în care fusesem cu o zi înainte, de unde chipurile mai aveam încă 3 ore jumate. Am continuat cu chiu cu vai până în Șaua Bătrâna, după care, de data asta am luat-o direct înainte, pe traseul marcat, pe acolo pe unde ar fi trebuit să fi urcat cu o zi înainte. Eu personal deja eram pe pilot automat. Mă dureau picioarele teribil, peste tot, mai ales tălpile, și fiecare pas era un efort colosal, mai ales psihic. Nu mai trăsesem de mult de mine în așa hal ca să termin un traseu, iar momentul în care am ajuns să văd pârtia, de unde știam că mai sunt doar câțiva pași, a fost divin.

Din Poiana Muncel până acolo nu-mi mai amintesc mai nimic, semn că mintea mea deja nu mai procesa informații. În egală măsură nu-mi mai amintesc drumul de întoarcere cu mașina, pe care l-am condus integral, și sunt sigură că nu e doar de la faptul că scriu acest articol la aprox. 8 luni de la tură, ci mai ales din cauză că a presupus un efort supraomenesc să nu adorm.

Una peste alta… nu-mi pare rău că prima dată ne-am abătut de la traseul pe care ar fi trebuit să mergem, pentru că în felul ăsta am făcut măcar parțial un mic circuit, n-am făcut și dusul și întorsul fix pe același traseu, și ne-am ales și cu câteva priveliști în plus, unele chiar faine! Și chiar dacă tura a fost extrem de grea, răsăritul acela a făcut toți banii, mai exact tot efortul, iar chinurile trec, rămân doar amintirile frumoase :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Munții Cindrel
Punct plecare  Păltiniș stația inferioară telescaun (1400 m)
Altitudine max. Vf. Cindrel (2244 m)
Traseu Sâmbătă
 + NM + Păltiniș – NM – Șaua Bătrâna – Cabana Refugiul Cânaia  6h
Duminică
 +                Ref. Cânaia – Vf. Cindrel – Șaua Cânaia (Cindrel pe hartă) – Poiana Muncel – Păltiniș              8h30
Diferență nivel +1430m / -1430m
(din care S: + 550 m / – 300 m și D: +880 m / -1130 m)
Tip traseu drumeție
Surse apă izvor lângă Refugiul Cânaia
Stare marcaje ok
Sezonalitate  tot timpul anului (informați-vă iarna în privința stării zăpezii înainte de a planifica tura. E posibil ca în unele ierni să fie probleme pe anumite porțiuni ale traseului)
Hartă folosită Bel Alpin – Munții Cindrel
Data 25-26 februarie 2017

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

DESFĂȘURĂTOR
Sâmbătă Duminică
11:10 Păltiniș 9:15 Refugiul Cânaia
14:30 Șaua Bătrâna 11:30 Vârful Cindrel
16:20 Șaua Șerbănei 12:45 Șaua Cânaia (Cindrel pe hartă)
17:15 Refugiul Cânaia 14:30 Șaua Șerbănei
17:00 Poiana Muncel
17:45 Păltiniș

Echipamente pe care le-am avut la mine (și alte obiecte de trebuință)

Bocanci Bețe de trekking
Rucsac Geacă impermeabilă
Trusă medicală + Prim ajutor Hartă
Pufoaică groasă Mănuși subțiri
Bluză polar  Buff
Pantaloni softshell Ochelari soare
Pufoaică subțire Cremă de soare SPF 50
Mănuși groase Aparat foto
Fontală + baterii rezervă Pungi de gunoi
Folie supraviețuire Apă + mâncare + dulciuri
Fes Parazăpezi
Rachete zăpadă Cagulă

CABANA REFUGIUL CÂNAIA

Condiții:

  • Condiții bune și cabanier foarte primitor
  • Cazare în cameră cu paturi suprapuse (8 locuri) sau priciuri (12 locuri)
  • Camerele sunt încălzite bine, nu e frig noaptea
  • Se servește masa
  • În sala de mese nu există sursă de căldură
  • Nu recomand să cărați sac de dormit, așternuturile sunt super ok
  • Izvor lângă refugiu
  • Toaleta afară

Telefon rezervare: 0765-659218 (lăsați sms dacă nu sună, la cabană nu există semnal. Doru va reveni în urma sms-ului).

 

5 comentarii:

  1. frumoasa drumetie. Anul acesta am facut si eu pt prima data Cindrelul, dar in iunie, in schimb se pare ca a ramas acelasi vant napraznic, cam 6-7ore continuu, a fost crunt. Dar mi-a placut ca am vazut rhododendronul. Good job Ale ;)

  2. Ms :) Rododendronul il gasesti cum urci de la refugiu Canaia spre varf, dar si cand ajungi in sa pe dunga rosie il intalnesti des. Dar cel mai mult e chiar in varf, e frumos ;)

  3. Și eu îți mulțumesc, Alexandra, pentru toate informațiile și pentru frumoasa poveste a călătoriei.
    Te voi mai vizita.
    Călătorii dese și frumoase îți doresc!
    Să ai pace de la mine!
    Magda Bitay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *