Dolomiti 2016 – 6: Lago di Sorapiss si padurea fermecata (8 sept 2016)

Joi, 8 septembrie 2016

Cu mașina: Corvara – Passo Tre Croci și înapoi
Traseu: Passo Tre Croci (1805 m) – Rif. Al Sorapiss A. Vandelli (1928 m) via 215 – Forcella Marcoira (2307 m ) via 216 – Passo Tre Croci via 213
Masiv: Sorapiss
Punct de plecare: Passo Tre Croci
Tip traseu: drumeție
Dif. Nivel: +650 m / – 650m
Altitudine maximă: Forcella Marcoira (2307 m)
Timp total: 8h15 (inclusiv pauză de 2 h la lac)
Ghid folosit: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I
Hartă folosită: Kompass  617

După cinci zile mai mult sau mai puțin pline de via ferrata, a șasea zi am hotărât să fie una de repaus, dar nu la orizontală, ci repaus din mers. Adică am ales un traseu de drumeție, mai lejeruț, care să ne permită să ne odihnim “pe picioare” (cum o fi asta… nu știu :))))

Ne-am gândit noi că va fi relaxant, dar până la urmă tot vreo 8 ore am stat pe traseu (bine, și cu o pauză mai lungă la lac).

Ce lac? Minunatul lac Sorapiss, această oază în mijlocul pădurii care, cu a sa culoare deosebit de turcoaz, atrage orice iubitor de frumos (zic eu). Drept dovadă și mulțimea de oameni care îl vizitează în fiecare zi, mai ales pe timp de vară.

O astfel de zi am nimerit și noi, cu mulți adolescenți mai ales, care, așa cum se știe deja, vin la pachet și cu mult zgomot, cățărări pe stânci și alte asemenea, dar probabil că așa au crescut și șansele de a ne întâlni întâmplător, fix acolo, cu alți 2 români, aflați și ei în vacanță ca și noi, cu care am avut plăcerea să schimbăm câteva impresii și zâmbete :)

Studiind harta cu ceva timp înainte, mi-am dorit ca tura să fie un circuit care să treacă și prin varianta Alta Via 3 și pe lângă Punta Nera, însă a trebuit să accept că ar fi fost un traseu mult prea lung și mai solicitant, care n-ar mai fi îndeplinit sub nicio formă funcția de relaxare pe care ne-o doream, așa că am ales un circuit mai micuț, relativ clasic: urcare la lac pe traseul 215 și întoarcere pe 216 + 213.

Am nimerit o zi călduroasă. Îmi amintesc că pe drum spre lac, pe lângă numărul destul de mare de oameni (dar acceptabil) și priveliștile deosebite spre Cristallo (unde murisem de frig cu doar 2 zile înainte), Cadini di Misurina și chiar un pic și Tre Cime (mă rog, doar două cime), am primit și câteva porții de nădușeală pe la soare, ceea ce nu făcea decât să îmi îngreuneze urcușul, care de altfel a fost destul de lejer, cu doar câteva porțiuni mai solicitante. Poteca și-a croit drum prin pădure, după care, chiar la ieșirea în golul alpin, s-a cocoțat un pic pe stâncă, unde câteva cabluri și scări metalice au facilitat trecerea pentru orice turist, și, fără să pună nicio problemă tehnică, ne-a amintit că, deși am mers în drumeție în acea zi, ne aflam totuși pe tărâmul via ferratelor.

Primul obiectiv care ne-a ieșit în cale după cam 2 ore de mers nu este lacul, ci cabana, pe numele ei Rifugio Alfonso Vandelli, care are o istorie ușor tumultoasă, ca aproape orice cabană de altfel. Clădirea care stă astăzi în picioare datează din 1966, însă asta doar pentru că cea anterioară, construită în 1926, a ars. Nici cea de atunci însă nu a fost prima din acest loc, ci o înlocuise pe cea construită în 1896, care era prea veche. Nici măcar ACEEA nu fusese prima, ci doar o înlocuia pe originala, din 1891, care fusese rasă de o avalanșă, deoarece se afla lângă lac, într-un loc expus.

Acum lacul nu se prea vede de la cabană, care are vedere spre Misurina, însă imediat ce ajungi, nu prea cred că ai multă răbdare și fugi repede la lac, ceea ce am făcut și noi.

Și ca orice alt muritor de rând care ajunge acolo pentru prima dată, am fost și noi extrem de impresionați de culoarea lacului și căldarea în care se află, deși fără îndoială că mai văzusem poze cu el înainte.

Lago di Sorapiss și Turnul Dito di Dio (Degetul lui Dumnezeu)

Pentru că erau cam mulți oameni în zonă, și pentru că ne doream să îl vedem din toate unghiurile posibile și să ne căutăm un loc bun de relaxare de unde să-l admirăm și mai bine, am decis să îi facem un ocol în sensul acelor de ceasornic, ceea ce nu s-a dovedit așa de simplu precum credeam, și după puțin timp ne-am trezit într-un loc fără potecă, extrem de expus, unde n-am putut decât să mă întreb “ce naiba caut eu aici??”. Nici nu sesizasem când și cum ajunsesem într-un loc așa de prost, fără nicio urmă de potecă sau ceva similar, și m-am gândit că probabil ratasem eu o variantă mai de oameni normali (nu plecați cu sorcova), dar nu mi-am dat seama nici până acum cam pe unde ar fi putut să fie.

Cu o maaaaximă atenție și tremurat de bețe am reușit să trecem de hop, dar a doua oară n-aș mai păși pe acolo. O cădere nu s-ar fi soldat în nici un caz cu ceva bun, din contră.

Ulterior lucrurile se domolesc maxim, și o potecă lată ne-a indicat că ne aflăm unde trebuie. În capătul vestic malul lacului se transformă chiar într-un fel de plajă generoasă, iar lumea nu ezită să profite de acest lucru.

Căldura deja își spunea cuvântul, și cu greu am reușit să găsim un loc la umbră, dar n-a durat mult, căci odată ce ne-am oprit motoarele și ne-am relaxat, senzația de căldură a fost rapid înlocuită cu cea de răcoare.

Fiindcă nu aveam timp să facem tot circuitul visat inițial, înainte de a ne urni de la lac înspre poteca 216, am urcat un pic „la deal” pe poteca 242 pentru a admira lacul de mai sus, după care ne-am întors când am considerat că am urcat suficient.

Întoarcerea pe care am ales-o pentru a reveni în Passo Tre Croci nu e doar coborâre, ci din contră, începe cu o urcare destul de solicitantă, care ne-a ridicat mult deasupra lacului, ce în câteva puncte se vede ca un mic ochi turcoaz în mijlocul pădurii, și ne conduce până într-un soi de coamă la 2243 de metri, cu o vedere spectaculoasă spre Cristallo și Lago di Misurina, care se și vede de data aceasta, spre deosebire de priveliștea de la Rifugio Alfonso Vandelli.

Față de cum fusese dimineață, această potecă a fost foarte liberă, și până la finele zilei nu ne-am întâlnit decât cu 2 oameni în punctul de 2243 m, și cu un grup undeva mai târziu, aproape de final, care veneau de pe alt traseu.

Am continuat mai apoi cu o traversare a unei căldări până în Forcella Marcoira, într-un peisaj deosebit, dar care mi-a dat și mici fiori de asemenea.

Revin la ce spuneam într-un articol anterior despre fragilitatea munților, pe care la o privire neatentă în vedem mereu ca pe ceva extrem de rezistent și statornic. În partea stânga a potecii noastre se mai afla mai demult o altă potecă, 223, dar care acum nu mai reprezintă o variantă, deoarece o mare porțiune din ea a fost scoasă complet din uz, de fapt a fost înghițită cu totul, de parcă n-ar fi existat niciodată pe fața pământului, de o cădere masivă de pietre. Nu știu cu cât timp în urmă s-a întâmplat asta, dar e clar că nu 100. Un panou avertiza împotriva abordării potecii, care la început părea complet normală, dar care mai târziu dispărea pur și simplu sub un versant de grohotiș. Să fiu sinceră… ți se cam face pielea găină când vezi așa ceva. Brrr!

Din Forcella Marcoira urmează o coborâre destul de agresivă, care se continuă de asemenea pe o potecă expusă căderilor de pietre, lângă care am văzut o bolostâncă imensă, cât o mașină, despre care nu poți să nu te întrebi oare cum și când a ajuns acolo și dacă asta s-a întâmplat într-o zi obișnuită că cea de față. Hmmm….

Nu mult după asta ne întâlnim cu poteca 213, care vine din stânga, și apoi, după câteva coborâri destul de incomode, intrăm în pădure, care mi s-a părut în acele momente una dintre cele mai frumoase păduri din câte văzusem. Era aproape ora 18, soarele începea să se pregătească de băița de dinainte de culcare, era liniște, și pădurea mi se părea că e ca un culcuș. Nu m-aș fi mirat să apară și ceva animăluțe din vreo vizuină, dar nu era urmă de teamă în aer, căci totul mi se părea sălbatic și prietenos în același timp.

Am continuat mici pe potecă în timp ce în față se prefigura imensul Cristallo de după brazii înalți și drepți, iar când am ajuns înapoi în Passo Tre Croci mi-a părut rău că pădurea fermecată se terminase.

Aveam însă planuri mari pentru a doua zi, așa că… destul cu relaxarea, să ne întoarcem pe ferrate!!!

Va urma.

Aparate foto folosite: Sony A6000 + 16-50mm & Nikon D3100 + 18-105mm

________________

Celelalte postări din Dolomiti 2016:

Dolomiti 2016 – video teaser, traseu si costuri
Pentru că 2016 a fost anul în care mi-am împlinit un vis vechi, de a reveni în Dolomiți și a-mi face de cap pe cât mai multe trasee. Dacă prima dată, în 2011, am avut aproximativ 4 zile la dispoziție, iar în 2012 am avut doar 2, din care…

Dolomiti 2016 – 1: Canyons e cascate di Fanes (3 sept 2016)
Ziua mult visată sosise. “Murisem” de nerăbdare, dar în sfârșit visul meu Dolomitian avea să se împlinească. După ani de așteptare de la ultima vizită, mă îmbarcam în sfârșit într-un avion care să mă ducă mai bine de o săptămână în Dolomiți.

Dolomiti 2016 – 2: Pizes da Cir (4 sept 2016)
Pentru a doua zi de munte în Dolomiți se anunța ploaie după prânz, ceea ce a însemnat că a trebuit să deschidem ghidul și să încropim cu o seară înainte un Plan B, pentru că din cauza prognozei nu puteam face niciunul dintre celelalte traseele dorite de noi, toate fiind destul de lungi și/sau prea dificile…

Dolomiti 2016 – 3: Nuvolau, Averau, Cinque Torri (5 sept 2016)
Ziua cu numărul 3 din tura noastră în Dolomiți de anul trecut a fost la fel de magică precum se spune că ar fi cifra 3. Din toate zilele pe care le-am petrecut în Dolomiți în toate cele trei vizite de până acum, aceasta cred că a fost cea mai spectaculoasă.

Dolomiti 2016 – 4: Ivano Dibona și cea mai cruntă urcare (6 sept 2016)
Via ferrata Ivano Dibona era un vis mai vechi de-al meu. Am încercat să o fac și în 2012, însă n-am avut noroc cu vremea. Îmi amintesc că m-a-ncercat o maximă tristețe apăsătoare atunci, dar, cu o singură zi frumoasă din cele două pe care…

Dolomiti 2016 – 5: Brigata Tridentina si lumea animalelor (7 sept 2016)
După câteva zile de încălzire pe ferrate ușoare, a venit vremea să testăm și ceva un pic mai complicat. Până atunci nu făcusem nimic mai greu de 2B, și eram destul de curioasă cum o să fie. Încercasem un 3B în 2012, însă renunțasem după…

Dolomiti 2016 – 6: Lago di Sorapiss si padurea fermecata (8 sept 2016)
După cinci zile mai mult sau mai puțin pline de via ferrata, a șasea zi am hotărât să fie una de repaus, dar nu la orizontală, ci repaus din mers. Adică am ales un traseu de drumeție, mai lejeruț, care să ne permită să ne odihnim “pe picioare” …

Dolomiti 2016 – 7: Via Ferrata delle Trincee si marmotele (9 sept 2016)
După o zi ceva mai lejeră pe la lacul Sorapiss, în a șaptea zi ne-am luat inima în dinți și am pornit către cea mai grea ferrată de până atunci (mă rog, vorbesc doar pentru mine, eram singura căreia îi tremurau un pic bețele)…

Dolomiti 2016 – 8: Puez Odle – Seceda si minimagarusul (10 sept 2016)
După 7 zile de noroc chior cu vremea, iată că la finele vacanței părea că tolba cu noroc se golise. Urmau două zile cu prognoze de ploi sigure, care se anunțau după prânz. Pentru sâmbătă se anunța cam de la ora 14, așa că …

Dolomiti 2016 – 9: Col Rodella & THE END (11-12 sept 2016)
Iată-ne ajunși în ultima zi din Dolomiți. După 8 zile, fiecare cu câte un traseu, în care avusesem mare noroc cu vremea și ne bucurasem să vedem ceva nou de fiecare dată, într-un alt masiv, oboseala nu se acumulase deloc și, de câteva zile…

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu făce gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj pe pagina de contact și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

 

DESFĂȘURĂTOR
10:00 Start Passo Tre Croci 14:30 Plecare de la lac
12:00 Rifugio Vandelli 16:00 2243 m
12:15 Lago Sorapiss 16:30 Forcella Maroira
pauză la lac (inclusiv turul lacului și urcarea scurtă pe 215) 18:30 Finish Passo Tre Croci

3 comentarii:

  1. Salut Alexandra! In primul rand vreau sa iti multumesc pentru toate povestirile cu care ne incanti si ne delectezi. Te felicit pentru pasiunea ta si pentru imaginile absolut de exceptie pe care le atasezi intotdeauna in stransa legatura si placuta armonie cu textul. Te urmaresc cu mare interes! O seara frumoasa :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *