Dolomiti 2016 – 5: Brigata Tridentina si lumea animalelor (7 sept 2016)

Miercuri, 7 septembrie 2016

Cu mașina: Corvara – Piazzale via Ferrata Brigata Tridentina al Pisciadù și înapoi
Traseu: Piazzale via Ferrata Brigata Tridentina al Pisciadù (1956 m) – Via ferrata Bridata Tridentina – Utia Pisciadu F. Cavazza (2585 m) – Sela de Pisciadu (2908 m) via 666 – Utia Pisciadu F. Cavazza (2585 m) via 676 – Piazzale via Ferrata Brigata Tridentina al Pisciadù via 666
Masiv: Sella
Punct de plecare: Piazzale via Ferrata Brigata Tridentina al Pisciadù
Tip traseu: drumeție + via ferrata
Dif. Nivel: +1000 m / – 1000 m
Altitudine maximă: Sela de Pisciadu (2908 m)
Timp total: 9h15
Ghid folosit: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I
Hartă folosită: Tobacco 07

După câteva zile de încălzire pe ferrate ușoare, a venit vremea să testăm și ceva un pic mai complicat. Până atunci nu făcusem nimic mai greu de 2B, și eram destul de curioasă cum o să fie. Încercasem un 3B în 2012, însă renunțasem după primul pas din cauza unor căderi de pietre mari și a sentimentului că ceva nu era în regulă.

De data astă însă se aliniaseră stelele :) Pentru primul 3B am ales faimoasa ferrată Bridata Tridentina, care se anunța extrem de faină. Se anunța însă și foarte aglomerată, fiind probabil la fel de asaltată precum era și Ivano Dibona înainte de închiderea gondolei Staunies. Așadar am încercat să ne trezim destul de vreme, și aveam și avantajul că era destul de aproape de cazare.

Ferrata Brigata Tridentina oferă șansa efectuării unui circuit, ceea ce ne surâde mereu maxim. Și mai mult decât atât, pentru că urcatul pe ferrată și coborârea înapoi la mașină nu înseamnă în total decât vreo 5-7 ore (în funcție de trafic), am plănuit încă de acasă un circuit mai mare, în formă de 8, care să ne ducă și mai sus (prin Sela del Pisciadu unde este un lăculeț micuț) și astfel să vedem un pic mai mult din peisajul Dolomitian.

Și culmea, ne-a și ieșit! :) Și a fost o nouă zi fantastică în Dolomiți! Și asta chiar dacă m-am confruntat cu câteva mici probleme.

Prima a ținut de traseu. Pentru că prima secțiune de traseu este în umbră în cursul dimineții, am găsit chiar începutul ferratei acoperit de apă și gheață, ceea ce a fost extrem de demoralizant pentru mine, care aveam ceva emoții dat fiind nu știam la ce să mă aștept de la un 3B. Aluneca teribil, și evident că era super abrupt (perete, duuuh!) și iar mi-au scăpat câteva înjurături printre dinți, dar din fericire această problemă s-a terminat rapid și m-am putut concentra de frumusețea urcării.

A venit apoi încă o mică problemă, ca de nicăieri, niște crampe intestinale din cauza cărora după câteva lungimi de cablu a trebuit să ies din traseu și să las câteva echipe să mă depășească, pentru că efectiv nu mai puteam urca. Ba chiar m-am luptat un pic, pentru că m-au luat fix când eram pe o porțiune expusă și mai dificilă, și nu aveam posibilitate de exit atunci. A trebuit să urc mai sus pentru a găsi un mic loc în lateral în care să mă dau pentru ca alții să mă poată depăși. Am reușit însă să trec peste, din fericire, și toată ziua n-am mai avut nicio problema, până seara, când, imediat ce am început coborârea de la Rifugio Pisciadu F. Cavazza, m-a luat iar o durere de stomac, de data asta diferită, care m-a sâcâit așa de tare încât pur și simplu nu mi-am mai putut ține rucsacul legat și borseta cu aparatul foto în talie, și a trebuit la un moment dat să renunț efectiv la aparat (iar asta spune multe! :))) Dacă am renunțat eu la a face poze, atunci e grav :))

În orice caz, în rest…. am avut super noroc și totul a mers ca uns, ba mai mult de atât, am avut parte și de o surpriză de proporții (detalii mai jos ;)

Ferrata mi s-a părut foarte interesantă! Deși era clar mai dificilă decât orice făcusem până atunci, a fost fix cât avea nevoie ca să trec la următorul nivel.

În afară de vreo 2-3 puncte în care chiar trebuia ceva tehnică și care au fost mai dificile, în rest a fost un scrambling destul de accesibil, atâta doar că erau secțiuni destul de lungi expuse, pereți aproape verticali, și nu prea ai unde să te odihnești de multe ori. Am făcut tot posibilul să nu pun mâna pe cablu mai deloc și să mă cațăr doar cu forțele proprii căutând cele mai bune prize pentru mâini și picioare, iar asta îmi dădea cea mai mare satisfacție.

Traseul a fost într-adevăr cam aglomerat, dar pornisem relativ devreme și a fost destul de acceptabil. Nu pot să spun că m-a supărat ceva. E drept că sunt uneori oameni începători (sau nu) pe aceste trasee care nu știu și nu își dau seama că trebuie să lase cel puțin o lungime de cablu față de persoanele de deasupra și de dedesubt, ceea ce e destul de supărător (pe lângă periculos), dar unii pricep când le atragi atenția. Sau pur și simplu îi lași să treacă ei înainte, aștepți un pic, și continui în urma lor.

Aglomerațiile de fapt se produc tocmai din cauză că traseul este abordat de oameni de toate abilitățile (unii mai experimentați care se mișcă mai repede, alții începători care se mișcă foarte încet, etc), dar cu cât intri pe traseu mai devreme, cu atât mai bine. Important e ca toată lumea să se simtă bine, să fie fericită, să facă traseul în siguranță și să îl termine fără accidentări.

Ceea ce s-a și întâmplat când am fost noi acolo.

Traseul este foarte atrăgător pentru mulți și datorită micului pod suspendat de la final. Dacă ajungi la el, înseamnă că ai făcut față provocărilor din perete și meriți un premiu :)

Imediat după ce se trece podul, ferrata ia sfârșit, și toată lumea ia pauză, nu de alta dar urcarea până acolo e continuă și aproape mereu verticală, ceea ce o face foarte solicitantă. Ceea ce am făcut și noi. O mică pauză pe iarba verde, cu asemenea priveliște… apăi cine n-ar pofti :)

Din acel loc, nu după foarte mult timp se ajunge și la Utia Pisciadu F. Cavazza (sau Rifugio Franco Cavazza al Pisciadu – sunt ușor diferite denumirile pe hartă versus la fața locului), o foarte veche cabană care și-a găsit un loc foarte fain lângă lacul Pisciadu. Ulterior ne-a picat și nouă fisa că acest refugiu se vede chiar de la balconul pensiunii la care am stat și îi făcusem o poză chiar din prima zi. De fapt, cred că de acolo se vede chiar și o bună parte din traseul ferratei Bridata Tridentina, dar nu mă prinsesem în prima zi.

La refugiu n-am stat foarte mult, și am pornit mai departe în traseul planificat de noi, mai exact pe poteca 666, pe partea estică a lacului (mai exact pe partea stângă cum te uiți la lac cu spatele la cabană). Această secțiune de traseu face parte din traseul de lungă distanță ALTA VIA 2. Pe măsură ce urcam, întorceam capul din când în când spre lac, nu de alta dar îmi doream să îl fotografiez în soare, dar se cam strânseseră niște nori pe cer și nu prea mă lăsau. Până la urmă am reușit ceva ceva :)

Și pe această secțiune sunt prevăzute câteva lanțuri, dar nu se poate vorbi de o via ferrata. Aproximativ la jumătatea traseului am ajuns la un fel de platouț, de unde se poate face o deviație de aproximativ 1h 30 dus-întors (cred) până pe Cima Pisciadu (2985 metri), un vârf cu priveliști foarte faine. Am cercetat un pic zona, pentru că ne-am dorit foarte mult să urcăm, dar până la urmă am renunțat din păcate, deoarece era destul de înnorat și ne-a fost teamă să nu vină vreo ploaie, plus că ar fi adăugat destul de mult la traseul nostru, și nu voiam să ne prindă noaptea pe coborâre.

Pe platouț am fost ușor surprinși să găsim și un băiat român, singur singurel stând pe loc, care din păcate trăsese bățul scurt și păzea o mulțime de rucsaci, așteptându-i pe restul de omuleți din grupul său să urce pe Cima Pisciadu.

Ne-am continuat apoi drumul pe potecă, până am ieșit sus pe marele platoul al masivului Sella, pe care parcă ești pe lună. De acolo se vede și vârful Piz Boe cu refugiul Capanna Fassa pe care urcasem cu 5 ani în urmă, în 2011, cam în aceeași perioadă. Recitind acum acel articol, am găsit amuzată că fix același lucru l-am spus și atunci, că jos înspre platou pare că e ca pe lună (nu că aș ști eu cum e pe lună :)))) Dar am auzit și eu de la alții… :))))

Am făcut apoi dreapta spre Sell del Pisciadu, fără nimic ieșit din comun, însă când am ajuns acolo, la lăculeț, am avut parte de o surpriză de proporții. Tocmai ce făceam concentrată niște poze cu lacul și reflexia munților în el, când cu coada ochiului văd ceva mișcându-se în stânga.

Cobor aparatul cu încetinitorul și mă opresc în loc. E momentul acela când automat faci ochii maaaari, deschizi gura de uimire, inspir (tot pe gură, nasul nu mai funcționează), și rămâi așa, fără să mai respiri.

De parcă, dacă ai respira, ai deranja perfecțiunea peisajului.

Un ibex femelă și 2 puiuți luau masa în zonă. N-am nici cea mai vagă idee ce găseau de mâncat în tot grohotișul acela, dar asta făceau. Am început să facem poze de zor, făcând doar câțiva pași în plus de apropiere, să nu cumva să fugă brusc, dar nu mică ne-a fost surprinderea când ne-am dat seama că deși ne văzuseră, nu au părut să le deranjeze prezența noastră, și după ce s-au uitat un pic la noi, și-au continuat treaba ca și cum nici măcar nu eram acolo.

Asta ne-a dat curaj să ne mai apropiem un pic, însă într-un final ne-am oprit la o distanță cât de cât ok, ca nu cumva să le speriem. Până la urmă noi eram intrușii în lumea lor, nu invers.

Am stat acolo destul de mult admirându-le și făcându-le poze, nevenindu-ne a crede cât de frumoase sunt și ce norocoși am fost că ne-am aflat fix acolo în acel moment, și după o vreme le-am mulțumit că ne-au acceptat în preajmă, și am pornit mai departe, lăsându-le să se bucure de muntele lor.

Chiar de acolo începe și coborârea, pe poteca 676, care urma să ne ducă înapoi la Rifugio Pisciadu. De la Sela del Pisciadu se mai poate prelungi un pic traseul (dacă este timp) cu încă o bucată pe sus până în Forcia dai Ciamorces, de unde se poate coborî tot la Rifugio Pisciadu pe poteca 677.

N-am avut însă timp și de asta, așa că am ales poteca 676, că tot aveam chef să mai văd lacul Pisciadu de sus. Și a meritat din plin!

Traseul acesta de coborâre include și o porțiune prevăzută cu cablu pe care se coboară destul de abrupt, dar în rest nu e problemă (decât eventual cu ultima porțiune de grohotiș, destul de incomodă, cel puțin la coborâre). Porțiunea cu cablu nu e foarte grea, dar suficient cât să fi impus figurarea măcar a unui singur “+” pe hartă pe acest traseu, așa cum se figurează în aceste cazuri. În orice caz e mult mai grea decât cele de pe poteca 666 pe care urcasem, iar acolo sunt prevăzute vreo 3 „+”-uri. Mă gândesc că poate ar fi fost util să fie trecut și aici unul, nu de alta dar mai sunt și drumeți care poate au rău de înălțime sau merg cu copii, și vor să le evite.

Ajunși înapoi la Rifugio Pisciadu, am continuat spre ultima porțiune a traseului nostru, coborârea pe poteca 666 înapoi la mașină, pe care o lăsasem în parcarea aflată la câteva serpentine sub Passo Gardena.

Deși prevăzută cu multe cabluri, coborârea nu pune probleme, chiar dacă este destul de abruptă. Aici m-am confruntat cu acea problemă la stomac, dar până la urmă am reușit să duc tura la bun sfârșit, chiar dacă m-am cam chinuit.

Ultima surpriză pe traseu, de data asta nu neapărat plăcută, a fost să fim depășiți în viteză (!) de un grup de tineri din Republica Moldova care nu aveau nici un fel de echipament, nici măcar cel minim, și aici mă refer la ghete de munte. Erau încălțați cu nimic mai mult sau mai puțin decât niște teniși de pânză. Trist, dar se pare că genul acesta de oameni ajung chiar și acolo (și ne fac cinste. NOT). Iar faptul că se deplasau în viteză încălțați astfel pe un traseu atât de abrupt și accidentat, nu făcea decât să le sporească riscul de accidentare. Trist, foarte trist! Și mai trist e că, la cât de bine se mișcau la vale, dacă ar învăța un pic despre munte și s-ar încălța corespunzător, poarte chiar ar fi niște alergători montani de succes.

Dar să revenim. Noi am continuat încet încet până la finele traseului, de unde am mers să ne astâmpărăm foame, după care am mai vizitat un pic pufinii și apoi am picat lați.

Va urma.

Aparate foto folosite: Sony A6000 + 16-50mm & Nikon D3100 + 18-105mm

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu făce gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj pe pagina de contact și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

DESFĂȘURĂTOR
9:00 Start din parcare 14:45 Intersecție trasee 666 cu 649
12:20 finish via ferrata + pauză 15:05 Sela de Pisciadu
12:50 cabană 16:20 cabană
13:10 plecare de la cabană 18:20 finish în parcare

5 comentarii:

  1. Anul trecut am facut si noi primele 6 zile din Alta Via 2 si a fost super fain! (drept dovada ca weekendul trecut ne-a gasit pe Alta Via 1). Intr-o noapte am dormit si noi la refugiul asta si apusul a fost super tare (https://www.brambura.net/blog//2016/08/dolomiti-alta-via-2-puez-paso-gardena.html)… a, si am si avut ceva peripetii prin zona varfului Pisciadu (https://www.brambura.net/blog//2016/08/dolomiti-alta-via-2-piz-boe-pordoi-marmolada.html). Mi-am amintit in timp ce citeam articolul tau :)

  2. Bună,
    Căutând câteva informatii pentru o calatorie la munte am dat, întâmplător, peste blogul tău și ți-am citit câteva postări. Sunt extrem de impresionat, îmi plac povestirile de călătorie. Drumețiile făcute în țară și povestirile lor vor fi ,fără îndoială, o sursă de informație și inspirație pentru mine. Felicitări!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *