Duminică, 4 septembrie 2016
Cu mașina: Corvara – Passo Gardena și înapoi
Traseu: Via ferrata Piz Da Cir V (2A) + Via ferrata Gran Cir (1A)
Masiv: Puez Odle
Punct de plecare: Passo Gardena
Tip traseu: drumeție + via ferrata
Dif. Nivel: +450 m x 2
Altitudini maxime: Piz da Cir V (2520 m) & Gran Cir (2592 m)
Ghid folosit: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I
Hartă folosită: Tobacco 07
Pentru a doua zi de munte în Dolomiți se anunța ploaie după prânz, ceea ce a însemnat că a trebuit să deschidem ghidul și să încropim cu o seară înainte un Plan B, pentru că din cauza prognozei nu puteam face niciunul dintre celelalte traseele dorite de noi, toate fiind destul de lungi și/sau prea dificile (și încă nu avusesem cu ce să ne intrăm în mână) și riscante pe ploaie.
Ne trebuia așadar un traseu scurt, destul de aproape de casă, de preferință cu ferrată nu foarte grea. Nu ne-a luat mult și am găsit soluția perfectă!
Foarte aproape de noi, la doar 10 km, se afla Passo Gardena, de unde pleacă 2 via ferrate scurte și ușoare, pe Pizes de Cir (Piz Da Cir V și Gran Cir). Nu erau niște ferrate aflate pe planul nostru, însă pentru o zi cu ploaie după-masă, au fost perfecte.
Vedere spre Sella de la pensiunea noastră
Ne-am propus să începem cu Piz Da Cir V, care era 2A, cu posibilitatea de a ne retrage repede la mașină dacă începea ploaia. Dar noi desigur ne doream în secret să avem timp și de Gran Cir. Așa… ca prin minune :)
Mașina am lăsat-o chiar în Passo Gardena, într-o parcare mică (sunt și mari) chiar pe partea cu Puez Odle, în fața unui panou. Parcarea este cu plată (5 euro pe zi) și se încasează imediat după ce ajungi, oricât de rapidă ar fi echiparea. N-ai cum să fugi :)))))
Am pornit așadar cât de devreme posibil pe traseu, pentru a ne asigura că am făcut tot ce se putea ca să fim pe munte cât mai mult. Se pleacă din zona Hotel Cir drept în sus, dar traseul nu este extrem de clar indicat până la intrarea în ferrată, astfel că am urcat ce am urcat, apoi am cotit stânga, însă ne-am grăbit cu intrarea pe traseu și am început cățărarea mai repede decât trebuia. Dar a fost bine și așa.
De data asta echipați cu tot ce trebuie, abia așteptam să simțim stânca și să ne bucurăm de ziua frumoasă (care pe moment se arăta bună).
Pe Vf. Piz da Cir V
Cățărarea a fost foarte frumoasă și ușurică, numai bună pentru a ne face încălzirea pentru zilele ce aveau să urmeze, iar de pe vârful Piz Da Cir V am avut o priveliște deosebită. Locul este foarte mic, abia ai loc să pui un picior, și nu am putut sta mult, pentru că era un pic aglomerație (în unele locuri la coborâre și urcare chiar a trebuit să așteptăm nițel, nu aveau cum să treacă 2 persoane prin același loc).
Coborârea se face pe altă rută (cu excepția pasajului de sub vârf), pe un jgheab fără ferrată, pe care se ajunge înapoi la poteca de la baza peretelui.
Omuleți urcând spre Piz da Cir V, văzuți de pe traseul de coborâre
Prima ferrată ne-a luat mai puțin decât ne așteptam, iar vremea era încă bună, așa că am hotărât să ne încercăm norocul și cu Gran Cir. Yuhuuuuu!!!
Am făcut așadar stânga înapoi, și am continuat pe potecă pe la baza peretelui, până am trecut de crucea albă din marmură, care încă se mai ține în picioare deși nu mai este întreagă.
Imediat după, începe urcarea pe un horn și apoi pe ferrată până sus pe Gran Cir. Ferrata este foarte ușoară (1A – practic n-ai ce face cu asigurările) dar am păstrat casca pe cap, just in case, nu știi când îți vine de sus o pietricică (sau o bolostâncă).
Marele Masiv Sella
Sus pe vârf ne-a așteptat de asemenea o priveliște fantastică, o cruce impresionantă și… nu în ultimul rând, păsările negre, dragele de ele, care de fiecare dată parcă vin din ce în ce mai aproape. Ne-am distrat copios încercând să le fotografiem cât mai de aproape, în timp ce ele se învârteau de acolo acolo, doar doar or mai primi ceva de ronțăit.
Am cunoscut și 2 polonezi foarte drăguți pe vârf, un cuplu de iubitori de munte și ei, cu care ne-a făcut mare plăcere să vorbim despre munte, despre planuri și cu care am împărtășit dorințele în ceea ce privește traseele pe care visam să le facem în zilele ce urmau.
La plecare ne-am urat drum bun și vreme excelentă în continuare, căci vacanța nu se terminase pentru niciunii dintre noi.
Coborârea de pe Gran Cir se face pe același traseu, iar noi am ajuns jos uscați 100%, ba chiar am mai rămas la Jimmy Hutte nu doar să mâncăm, ci ȘI să lenevim pe canapele și șezlonguri, această minunată activitate de care orice turist, fie el alpin sau nu, se poate bucura la toate cabanele din Alpi, care tare mi-ar plăcea să apară și pe la noi prin țară.
Abia în timp ce eram la Jimmy Hutte norii au început să pună stăpânire pe tot cerul, dar ploaia a început mult după ce am ajuns noi la mașină. Muuult mai târziu decât se prognozase, la fix cât să ne permită să ne cățărăm și în această a doua zi, fără să stăm pe tușă o zi întreagă. Ce înseamnă să ai noroc! :D
Și Ypsiluța noastră, desigur :)
Va urma.
Aparate foto folosite: Sony A6000 + 16-50mm & Nikon D3100 + 18-105mm
________________
Celelalte postări din Dolomiti 2016:
Dolomiti 2016 – video teaser, traseu si costuri
Pentru că 2016 a fost anul în care mi-am împlinit un vis vechi, de a reveni în Dolomiți și a-mi face de cap pe cât mai multe trasee. Dacă prima dată, în 2011, am avut aproximativ 4 zile la dispoziție, iar în 2012 am avut doar 2, din care…
Dolomiti 2016 – 1: Canyons e cascate di Fanes (3 sept 2016)
Ziua mult visată sosise. “Murisem” de nerăbdare, dar în sfârșit visul meu Dolomitian avea să se împlinească. După ani de așteptare de la ultima vizită, mă îmbarcam în sfârșit într-un avion care să mă ducă mai bine de o săptămână în Dolomiți.
Dolomiti 2016 – 2: Pizes da Cir (4 sept 2016)
Pentru a doua zi de munte în Dolomiți se anunța ploaie după prânz, ceea ce a însemnat că a trebuit să deschidem ghidul și să încropim cu o seară înainte un Plan B, pentru că din cauza prognozei nu puteam face niciunul dintre celelalte traseele dorite de noi, toate fiind destul de lungi și/sau prea dificile…
Dolomiti 2016 – 3: Nuvolau, Averau, Cinque Torri (5 sept 2016)
Ziua cu numărul 3 din tura noastră în Dolomiți de anul trecut a fost la fel de magică precum se spune că ar fi cifra 3. Din toate zilele pe care le-am petrecut în Dolomiți în toate cele trei vizite de până acum, aceasta cred că a fost cea mai spectaculoasă.
Dolomiti 2016 – 4: Ivano Dibona și cea mai cruntă urcare (6 sept 2016)
Via ferrata Ivano Dibona era un vis mai vechi de-al meu. Am încercat să o fac și în 2012, însă n-am avut noroc cu vremea. Îmi amintesc că m-a-ncercat o maximă tristețe apăsătoare atunci, dar, cu o singură zi frumoasă din cele două pe care…
Dolomiti 2016 – 5: Brigata Tridentina si lumea animalelor (7 sept 2016)
După câteva zile de încălzire pe ferrate ușoare, a venit vremea să testăm și ceva un pic mai complicat. Până atunci nu făcusem nimic mai greu de 2B, și eram destul de curioasă cum o să fie. Încercasem un 3B în 2012, însă renunțasem după…
Dolomiti 2016 – 6: Lago di Sorapiss si padurea fermecata (8 sept 2016)
După cinci zile mai mult sau mai puțin pline de via ferrata, a șasea zi am hotărât să fie una de repaus, dar nu la orizontală, ci repaus din mers. Adică am ales un traseu de drumeție, mai lejeruț, care să ne permită să ne odihnim “pe picioare” …
Dolomiti 2016 – 7: Via Ferrata delle Trincee si marmotele (9 sept 2016)
După o zi ceva mai lejeră pe la lacul Sorapiss, în a șaptea zi ne-am luat inima în dinți și am pornit către cea mai grea ferrată de până atunci (mă rog, vorbesc doar pentru mine, eram singura căreia îi tremurau un pic bețele)…
Dolomiti 2016 – 8: Puez Odle – Seceda si minimagarusul (10 sept 2016)
După 7 zile de noroc chior cu vremea, iată că la finele vacanței părea că tolba cu noroc se golise. Urmau două zile cu prognoze de ploi sigure, care se anunțau după prânz. Pentru sâmbătă se anunța cam de la ora 14, așa că …
Dolomiti 2016 – 9: Col Rodella & THE END (11-12 sept 2016)
Iată-ne ajunși în ultima zi din Dolomiți. După 8 zile, fiecare cu câte un traseu, în care avusesem mare noroc cu vremea și ne bucurasem să vedem ceva nou de fiecare dată, într-un alt masiv, oboseala nu se acumulase deloc și, de câteva zile…
Mi-ai adus aminte cum mi-au mâncat din palmă stăncuțele alpine, eram pe Marmolada la schi acum vreo 2 ierni. S-au prins ele că nu-s agresivi montaniarzii :-)
:)
Da, da, sunt foarte destepte, se prind repede ;) Smechere!
Ce frumosi sunt Dolomitii! Am fost in trecere (cu masina) anul trecut, mi s-au parut fascinanti. Sper sa reusesc sa ajung si pe munte, nu doar pe langa munte :-)
Musai! :)
Buna, intentionez sa-mi cumpar un kit de via ferrata in viitorul apropiat, motiv pt care tb sa ma decid intre hamul + lonja la singing rock si cele de la petzl. In ceea ce priveliste calitate, mi se par asemanatoare – urmeaza sa probez in cursul zilei de zi ambele hamuri – singurele diferente fiind reprezentate de pret, cele de la petzl fiind mai costisitoare. Crezi ca ma poti ajuta sa ma decid? Iti multumesc!
Buna Mada! Imi pare rau ca nu am fost pe faza. Nu stiu daca e sau nu prea tarziu. Eu personal nu recomand cumpararea unui kit complet (ham + lanyard), pentru ca in 99% din cazuri hamul de la acest kit este unul mai ieftin si mai de slaba calitate. Un ham care sa se potriveasca perfect corpului tau si care sa aiba caracteristicile pe care le vrei se gaseste un pic mai greu, si dupa ce ai probat mai multe hamuri de la firme diferite. Eu de exemplu am ham de la petzl si lanyard de la singing rock. Succes!
Mada,
Cel mai bine ar fi sa ii fi spus Alexandrei ce experientaa aanterioaara ai ci ce intentionezi sa faci pe viitor cu echipamentul. Mai precis, te-ai mai catarat (si daca da, ce gen de catarare faci preponderent), ai mai facut trasee de via ferrata, ce inaltime si ce greutate ai? Vrei sa folosesti hamul doar pt trasee de echipate sau vrei sa il folosesti si la catarat (daca da, la ce fel de catarare)? Doar dupa ce ar sti acest minim de informatii ti-ar putea da o idee, dar asa cum ti-a si scris, hamul e bine sa-l probezi inainte, dupa ce ti-ai ales un tip de ham care sa corespunda nevoilor si nivelului tau tehnic. Lonjele…. le poti alege dintr-o gramada de modele si braand-uri, dar e importanta inaltimea ta, lungimea bratelor si greutatea (sunt lonje ce acopera intervalul 50-100 kg si altele sub 50kg). Alte tipuri au sisteme de autoblocare (bune pt incepatori sau in trasee de ferrata mai dificile). La final, dupa ce alegi 2-3 modele, te uiti la pret si la design.
Ai aici doua link-uri, poate utile: https://thesevereclimber.com/via_ferrata/useful-links-via-ferrata/ si/sau https://www.thebmc.co.uk/get-into-via-ferrata-the-gear si link-ul unui manual (in italiana) http://www.ae-cmi.it/manuali/CAI_2-La_SICUREZZA_sulle_VIE_FERRATE.pdf . Sper sa iti fie de folos in alegerile pe care le faci.
Salutari! Mi-am luat pana la urma un ham de la Mammut, un lanyard de la Petzl si casca tot de la Petzl (Elia imi venea prea larga si am optat pt Elios)
Mai am inca o intrebare: traseul de via ferrata proaspat deschis la finalul anului trecut de la Lacul Rosu ce grad de dificultate are? Te intreb acest lucru pt ca stiu ca l-ai parcurs si cred ca orice pont m-ar ajuta. Merci, numai bine!
Buna Mada! Ma bucur daca ai gasit ceva potrivit tie! Iti doresc sa le folosesti sanatoasa si… sa nu cazi niciodata intr-un traseu de VF :)
Te referi la via ferrata Wild Ferenc? Daca da, mi s-a parut mediu spre dificil (am apreciat cam 3B cu cateva sectiuni de 4B, dupa sistemul de gradare al ghidurilor Cicerone). Daca nu ai mai facut niciodata via ferrata, trebuie sa faci ceva mai usor mai intai. Daca te mai pot ajuta si cu alte informatii, let me know!
Gradul unei VF, ca si la traseele de alpinism, e dat de gradul celui mai dificil pasaj. In acest caz at trebui ca traseul sa fie 4B. Diferenta la VF este ca A, B si C nu sunt dificultati tehnice ci mai mult personale (semnifica cat de mult trebuie sa te „implici”). A semnifica distante mai mici, expunere mai mica, accesibilitate mai mare. C, la capatul spectrului, inseamna lungime si expunere mai mare, acessibilitate mai dificila (mai departe de transport pe cablu, apropiere mai lunga, eventuala salvare mai dificila).
Ca si in alpinism e bine sa incepi cu grade inferioare, asta iti cladeste incredere si tehnica si mai ales pentru VF, obisnuinta cu expunerea (cat de vertical si cat de mult gol e sub tine). 1 si 2 sunt ceva mai mult decat o drumetie pe o poteca expusa, tehnic sunt usoare. 3 incepe sa devina serios, indica de multe ori pasaje verticale dar relative scurte cu expunere de zeci sau sute de metri. 4 si 5 sunt pentru veteran, exista pasaje verticale lungi sau chiar surplombante, expunerea e continua pe aproape toata lungimea traseului, exista traversari la aderenta sau pe prize mici.
Succes!
Cam asa arata un pasaj dintr-o ferata de grad superior (5)
https://www.youtube.com/watch?v=FdQHoygIsLA
Mada,
Cheile Bicazului nu sunt cel mai indicat loc sa debutezi in via ferrata si/sau catarare. O sugestie ar fi Cheile Rasnoavei, unde poti face via ferrata mica – vezi la http://jumpadventure.ro/?page_id=37#ferrata-mica – unde poti sa te acomodezi cu echipamentul tehnic si tehnica de progresie. Eventual mergi cu cineva care e capabil sa conduca tura si sa te asigure suplimentar in coarda. Daca te-aai mai catarat pana acum sau macar daca ai parcurs trasee gen lanturi din Piatra Craiului iti va fi mai ussor. Daca nu, oricum va fi fun. Zile insorite.
Va multumesc tuturor pentru sfaturi si ponturi – mi-au fost un real ajutor :)
Echipata corespunzator, cu toate temele facute si cu un curaj nebunesc, vineri dimineata m-am incumetat sa parcurg insotita de cineva cu mult mai multa experienta decat mine traseul memorial Wild Ferenc. Aproape 3 ore mai tarziu si cu nenumarate vantai si julituri, am ajuns in varf. Intr-adevar, a fost fun, dar mi-a fost si frica, fiind constienta de lipsa mea de experienta, insa adevarata lupta o duceam eu cu al meu corp, batalie pe care am castigat-o intr-un final. A fost o portiune care mi-a pus probleme, la modul in care ma vedeam stand acolo mult si bine pana la venirea celor de la salvamont, dar cu ajutorul celor din jur am putut depasi momentul. La cei 158 de cm ai mei a trebuit sa ma intind serios in foarte multe sectoare pentru a putea inainta.
Ca o concluzie: a fost superb, cred ca a fost una dintre cele mai intense experiente traite, insa ce am facut eu a fost o dovada de pura inconstienta si nu recomand niciunui incepator sa parcurga acest traseu neinsotit de persoane care au o exerienta solida.
Mada, ma bucur ca ai reusit si ca ti-a placut, si multumim frumos de informatii si pt share-ul de la final!
Probelema cu abordarea unor astfel de trasee de catre incepatori este ca riscul de cadere este foarte mare, chiar si atunci cand merg insotiti de cineva cu experienta, pentru ca persoana respectiva poate doar sustine moral incepatorul si il poate ajuta cu sfaturi, dar pana la urma tot pe picioarele (si mainile) lui este. Iar caderea intr-un traseu de VF chiar nu este placuta si poate duce la vatamari corporale destul de grave.
Bravo tie!
Ai facut primul pas intr-o lume minunata care iti va aduce o multime de bucurii. Batalia, constienta sau nu, a fost mai mult cu egoul tau decat cu corpul. Ai avantajul unei inaltimi mai mici si a unui fizic (poate) mai fragil fapt care te va ajuta sa prinzi tehnica mai repede. Un fizic atletic si o inaltime mare pot fi un dezavantaj pentru incepatori pentru ca exista o tendinta inconstienta de a compensa lipsa de tehnica cu forta. Companionul (care presupun ca avea mai multa experienta) putea sa te asigure, suplimentar, cu o coarda asa incat ai fi putut sa te concentrezi mai mult pe rezolvarea problemelor decat pe lupta cu frica de cadere. Ca o incurajare, cauta pe net pe Lynn Hill si o sa vezi ca inaltimea unei persoane nu este un handicap. Inca odata felicitari si la mai multe!
PS In noaptea ce a urmat ai dormit bine sau ai visat crux-ul traseului?? :))
Alexandra, o sa albim pana postezi ziua a 3-a…
:)))) Vine zilele astea! Promit!! :D Deja m-am apucat!