Dolomiti 2016 – 2: Pizes da Cir (4 sept 2016)

Duminică, 4 septembrie 2016

Cu mașina: Corvara – Passo Gardena și înapoi
Traseu: Via ferrata Piz Da Cir V (2A) + Via ferrata Gran Cir (1A)
Masiv: Puez Odle
Punct de plecare: Passo Gardena
Tip traseu: drumeție + via ferrata
Dif. Nivel: +450 m x 2
Altitudini maxime: Piz da Cir V (2520 m) & Gran Cir (2592 m)
Ghid folosit: Via Ferratas in the Italian Dolomites Vol I
Hartă folosită: Tobacco 07

Pentru a doua zi de munte în Dolomiți se anunța ploaie după prânz, ceea ce a însemnat că a trebuit să deschidem ghidul și să încropim cu o seară înainte un Plan B, pentru că din cauza prognozei nu puteam face niciunul dintre celelalte traseele dorite de noi, toate fiind destul de lungi și/sau prea dificile (și încă nu avusesem cu ce să ne intrăm în mână) și riscante pe ploaie.

Ne trebuia așadar un traseu scurt, destul de aproape de casă, de preferință cu ferrată nu foarte grea. Nu ne-a luat mult și am găsit soluția perfectă!

Foarte aproape de noi, la doar 10 km, se afla Passo Gardena, de unde pleacă 2 via ferrate scurte și ușoare, pe Pizes de Cir (Piz Da Cir V și Gran Cir). Nu erau niște ferrate aflate pe planul nostru, însă pentru o zi cu ploaie după-masă, au fost perfecte.

Vedere spre Sella de la pensiunea noastră

Ne-am propus să începem cu Piz Da Cir V, care era 2A, cu posibilitatea de a ne retrage repede la mașină dacă începea ploaia. Dar noi desigur ne doream în secret să avem timp și de Gran Cir. Așa… ca prin minune :)

Mașina am lăsat-o chiar în Passo Gardena, într-o parcare mică (sunt și mari) chiar pe partea cu Puez Odle, în fața unui panou. Parcarea este cu plată (5 euro pe zi) și se încasează imediat după ce ajungi, oricât de rapidă ar fi echiparea. N-ai cum să fugi :)))))

Am pornit așadar cât de devreme posibil pe traseu, pentru a ne asigura că am făcut tot ce se putea ca să fim pe munte cât mai mult. Se pleacă din zona Hotel Cir drept în sus, dar traseul nu este extrem de clar indicat până la intrarea în ferrată, astfel că am urcat ce am urcat, apoi am cotit stânga, însă ne-am grăbit cu intrarea pe traseu și am început cățărarea mai repede decât trebuia. Dar a fost bine și așa.

De data asta echipați cu tot ce trebuie, abia așteptam să simțim stânca și să ne bucurăm de ziua frumoasă (care pe moment se arăta bună).

Pe Vf. Piz da Cir V

Cățărarea a fost foarte frumoasă și ușurică, numai bună pentru a ne face încălzirea pentru zilele ce aveau să urmeze, iar de pe vârful Piz Da Cir V am avut o priveliște deosebită. Locul este foarte mic, abia ai loc să pui un picior, și nu am putut sta mult, pentru că era un pic aglomerație (în unele locuri la coborâre și urcare chiar a trebuit să așteptăm nițel, nu aveau cum să treacă 2 persoane prin același loc).

Coborârea se face pe altă rută (cu excepția pasajului de sub vârf), pe un jgheab fără ferrată, pe care se ajunge înapoi la poteca de la baza peretelui.

Omuleți urcând spre Piz da Cir V, văzuți de pe traseul de coborâre

Prima ferrată ne-a luat mai puțin decât ne așteptam, iar vremea era încă bună, așa că am hotărât să ne încercăm norocul și cu Gran Cir. Yuhuuuuu!!!

Am făcut așadar stânga înapoi, și am continuat pe potecă pe la baza peretelui, până am trecut de crucea albă din marmură, care încă se mai ține în picioare deși nu mai este întreagă.

Imediat după, începe urcarea pe un horn și apoi pe ferrată până sus pe Gran Cir. Ferrata este foarte ușoară (1A – practic n-ai ce face cu asigurările) dar am păstrat casca pe cap, just in case, nu știi când îți vine de sus o pietricică (sau o bolostâncă).

Marele Masiv Sella

Sus pe vârf ne-a așteptat de asemenea o priveliște fantastică, o cruce impresionantă și… nu în ultimul rând, păsările negre, dragele de ele, care de fiecare dată parcă vin din ce în ce mai aproape. Ne-am distrat copios încercând să le fotografiem cât mai de aproape, în timp ce ele se învârteau de acolo acolo, doar doar or mai primi ceva de ronțăit.

Am cunoscut și 2 polonezi foarte drăguți pe vârf, un cuplu de iubitori de munte și ei, cu care ne-a făcut mare plăcere să vorbim despre munte, despre planuri și cu care am împărtășit dorințele în ceea ce privește traseele pe care visam să le facem în zilele ce urmau.

La plecare ne-am urat drum bun și vreme excelentă în continuare, căci vacanța nu se terminase pentru niciunii dintre noi.

Coborârea de pe Gran Cir se face pe același traseu, iar noi am ajuns jos uscați 100%, ba chiar am mai rămas la Jimmy Hutte nu doar să mâncăm, ci ȘI să lenevim pe canapele și șezlonguri, această minunată activitate de care orice turist, fie el alpin sau nu, se poate bucura la toate cabanele din Alpi, care tare mi-ar plăcea să apară și pe la noi prin țară.

Abia în timp ce eram la Jimmy Hutte norii au început să pună stăpânire pe tot cerul, dar ploaia a început mult după ce am ajuns noi la mașină. Muuult mai târziu decât se prognozase, la fix cât să ne permită să ne cățărăm și în această a doua zi, fără să stăm pe tușă o zi întreagă. Ce înseamnă să ai noroc! :D

Și Ypsiluța noastră, desigur :)

Va urma.

UTILE

4 comentarii:

  1. Mi-ai adus aminte cum mi-au mâncat din palmă stăncuțele alpine, eram pe Marmolada la schi acum vreo 2 ierni. S-au prins ele că nu-s agresivi montaniarzii :-)

  2. Ce frumosi sunt Dolomitii! Am fost in trecere (cu masina) anul trecut, mi s-au parut fascinanti. Sper sa reusesc sa ajung si pe munte, nu doar pe langa munte :-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *