Piatra Craiului: La Lanturi – Creasta Nordica – Turnurile Dianei (15 august 2016)

Continuarea jurnalui Persani: pe dealuri in Poiana Marului (14 august 2016).

Luni, 15 august 2016

Am pornit spre La Lanțuri dis de dimineață, cu gândul de a ajunge înapoi la Plaiul Foii pe lumină. Mai făcusem aproape integral acest traseu în 2011, însă pe la Turnurile Dianei nu mai fusesem niciodată.

Singurul moment în care m-am putut bucura de locația pensiunii a fost în această dimineață, când am zbughit-o pe ușă imediat ce am zărit că se ițește soarele. În fața pensiunii este un frumos foișor cu vedere spre vale, dar în celelalte zile nu am putut profita de el.

La Plaiul Foii am ajuns pe la 7 fără 10, și am pornit numaidecât pe traseu. Nu am plecat bine că un cuț drăguț s-a lipit de noi. Prima bucată de traseu e pe valea Bârsa Tămașului, pe drumul forestier, și mititelul ne-a însoțit o bună vreme până ce am dat de o stână cu oi. În acel moment o haită de câini a început să latre din toți plămânii, și am înlemnit în loc când am văzut că se năpustesc către noi. Alergau mâncând pământul, și într-o fracțiune de secundă am avut un flash back cu câinii din Rodnei, numai că acum mi-am dat seama imediat că nu mai aveam nicio șansă. Niște câini mai înrăiți nu mai văzusem în viața mea. În 3 secunde am fost la picioarele noastre. Am zis… gata, asta e.

Numai că brusc n-am mai înțeles nimic. Au trecut de noi ca prin brânză și abia atunci mi-am dat seama că nu aveau nici cea mai vagă treabă cu noi, ci cu cinele care se lipise de noi. Am zis că mor. Săracul era încolțit, nu avea nicio șansă. Am încercat să îi gonesc pe câinii de la stână, dar nici nu m-au băgat în seamă. Nici să mă pun între ei nu îmi venea, și am realizat că singurul lucru pe care îl putem face este să plecăm mai departe.

Câinii nu păreau să aibă de gând să îl lase să treacă de acea zonă, de parcă era toată tarlaua proprietatea lor, dar dacă stăteam pe loc chiar nu ajutam la nimic, ba nu făceam decât rău.

Mi s-a rupt inima de el, dar am continuat traseul mai departe. Și nu știu cum s-a întâmplat, dar n-am mers mult, și cuțul a reapărut. Nu știu cum a făcut, dar a scăpat de haită. Problema acum era că de urcat la lanțuri cu noi chiar nu avea cum să urce, și nu mă gândeam decât că săracul trebuia să treacă pe la stână din nou, ca să se întoarcă. Of, Doamne, prostuți mai sunt unii câini câteodată. Și mititelul avea și un ochi roșu, fix de asta mai avea nevoie.

Am încercat să nu-l mai chemăm după noi, ci să-l facem să se întoarcă, dar el în continuare era pe urmele noastre. Mai umbla aiurea prin pădure uneori, dar apoi iar apărea.

Când am început panta istovitoare prin pădure, am știut că nu mai e mult până la Refugiul Șpirla. Am continuat cătinel, cu mici pauze din loc în loc, și uite așa la un moment dat am văzut ceva miiic mic mic și gri mișcându-se cu viteza luminii pe la picioare, fix când eram cu aparatul în mână. Nu am reușit să fac decât această poză mișcată:

Dar am reușit și să filmez un pic. Era un soi de șoricel mic de tot, dar cu un bot neobișnuit de alungit. M-a fascinat teribil, nu mai văzusem niciodată așa ceva.

Sus când am ajuns la fața abruptului, câinele era încă după noi. Tot urca tot urca, și se oprea din când în când și se așeza jos, semn că era obosit, cred, și cu atât mai mult nu înțelegeam de ce se ține după noi. Am tot încercat să-l gonim, dar degeaba.

Când am ajuns la Zaplaz, la prima porțiune cu lanț, a încercat să urce. M-am gândit că nu are nicio șansă, dar spre surprinderea mea a urcat un pic, după care nu mai putea, și tot aluneca. Când am văzut, deja am început să îmi fac griji.

Nu voiam să fim responsabili de accidentarea lui, așa că l-am gonit cât am putut și l-am lăsat jos. Apoi am grăbit pasul, căci ne-am gândit că atâta timp cât nu ne mai vede, nu va mai veni după noi.

Așadar am început urcarea prin frumosul tărâm al Pietrei Craiului, pe unul dintre cele mai frumoase și incitante trasee marcate din acest masiv. Am urcat și am urcat, admirând pereții și savurând pasajele de cățărare, în timp ce umbra încă ne ținea răcoare.

Nu mai țin minte cât să fi urcat așa, când am început să auzim schelălătit de câine. Era cuțul nostru. Mi s-a făcut inima cât un ghem. M-am gândit că s-o fi urcat până la urmă pe acea porțiune, sau o fi urmat pe altcineva, după care probabil s-a blocat.

Nu ne venea să facem cale întoarsă după el, pentru că asta ar fi însemnat clar abandon complet al traseului, dar schelălăitul lui nu contenea și îmi rupea inima de fiecare dată. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce să facem.

În scurt timp mi-a venit ideea să sun la salvamont. Până la urmă… poate se găsea cineva iubitor de animăluțe să meargă să îl dea jos. Dar chiar atunci am văzut 3 băieții coborând. Oh, thank God! Erau străini și m-am temut că poate nu înțeleg foarte clar, dar spre fericirea mea știau engleză destul de bine și după ce le-am explicat ce și cum, și i-am rugat să ia câinele cu ei în coborâre, au părut că înțeleg.

Nu știu nici acum ce s-a întâmplat cu acel cuț, dar din ce ne-a povestit un grup care a urcat după noi, am bănuit că totul a fost bine.

După întâlnirea cu băieții care sper că l-au salvat, ne-am continuat periplul prin cotloanele Craiului, bucurându-ne de liniște și de frumusețile traseului. Și cum admiram la un moment dat această cetate albă înconjurată de verde, cu colțul ochiului am observat o mișcare bruscă la dreapta, foarte ușor de sesizat dat fiind că totul era static în rest.

O căpriță neagră ne simțise și încerca să-și croiască drum de scăpare, dar era la doar câțiva metri de noi. Nu știu cum de am surprins-o așa de aproape și nu ne-a simțit mai din timp, dar a fost o surpriză colosală. Mititica a fost însă atât de rapidă încât a dispărut de lângă noi în 2 timpi și 3 mișcări și n-am apucat să o admirăm foarte mult, darmite să o pozăm cum se cuvine.

Dar acele câteva clipe au fost absolut fantastice.

Iar la doar un sfert de oră după acest episod, undeva în depărtare, pe un versant suficient de aproape încât să putem sesiza mișcare pe el, am zărit nu una ci vreo 9 căprițe buclucașe, ce încercau să coboare pe o pantă stâncoasă cu o înclinație greu de ignorat. Ce înseamnă să fii căpriță!

Ieșirea în creastă a fost cu emoții, pentru că am știut că voi da cu ochii de locul în care, cu aproape fix un an înainte, am petrecut o noapte singură, cu toate fricile în sac cu mine, reale sau închipuite. A fost o experiență intensă, mai ales datorită întâlnirii cu caprele care au dat târcoale refugiului aproape ignorându-mă, și apropiindu-se mai mult decât aș fi crezut vreodată că se poate.

Acum nu am mai găsit nicio căpriță în zonă, evident, dar am revăzut același loc bine cunoscut, același refugiu roșu ca focul și aceeași creastă frumoasă prefigurându-se atât în dreapta cât și în stânga. Anul trecut am pornit în dreapta, de data asta am continuat în stânga, exact cum făcusem și în 2011, dar după o mică pauză de masă.

Chiar când ne-am ridicat, peste creasta nordică s-a așternut un nor ce a băgat totul în ceață, astfel că ne-am îngrijorat că nu aveam să vedem nimic pe traseu.

Dar grijile s-au spulberat rapid, odată cu ridicarea ceții, care s-a hotărât să ne ofere un spectacol incredibil.

Așadar chiar dacă mai făcusem același traseu cu 5 ani în urmă, acum parcă l-am găsit și mai frumos, și în mare parte datorită acestui noroc pe care l-am avut cu ceața.

Pe Vârful la Om am poposit câteva momente, intrând în vorbă cu o tipă din Germania și tatăl ei, pe care ne-am bucurat să îi găsim cunoscând România și admirându-i munții, după care am pornit mai departe.

Traseul a fost chiar foarte populat, chiar dacă m-am gândit că cei mai mulți l-ar fi făcut duminică, pe 14, cu o zi înainte, și nu luni, când trebuiau să se și întoarcă pe la case. Dar se pare că nu. Totuși nu a fost chiar groaznic de aglomerat, și nu pot să spun că ne-a deranjat vreocineva cu ceva, cu o mică excepție cu un grup un pic cam gălăgios la un moment dat, dar n-a durat mult.

Urcușurile și coborâșurile s-au succedat cum numai ele știu mai bine, părând la un moment dat interminabile la număr, dar în același timp și dorința mea de a face poze părea la fel, așa că n-a fost cu supărare. După fiecare urcuș apărea ceva nou, și fiecare cățărare avea acel ceva special de care numai în Crai te poți bucura.

Lângă refugiul Ascuțit am găsit și noul indicator care arată coborârea pe noul traseu marcat pe Brâul Ciorânga, însă timpul trecut pe săgeată mi s-a părut imens față de cât ar fi trebuit să fie după calculele mele (5h30 – 6h30) și în plus de asta voiam să coborâm pe la Turnurile Dianei, ca să prind și eu măcar o bucată de traseu nou, așa că am continuat pe creastă până în Vf. Padina Popii, unde am început coborârea la stânga pe triunghi albastru, intrând astfel pe tărâm complet necunoscut mie.

În scurt timp însă am început să cam regret alegerea, traseul fiind foarte abrupt, și plin de grohotiș pe care uitasem cum să-l gestionez și mi se părea absolut imposibil. Ne-am folosit cam neajutorați și de jnepeni, și de pereți, dar în curând am ajuns amândoi cam exasperați, nu de alta dar pe deasupra mai era și caniculă, de unde în creastă fusese chiar rece, cu tot cu soare.

Grohotișul era de toate felurile, și cu bolovani mari, și cu din aceea mici, și cu medii, și niciunii nu erau deloc stabili. Puneai un picior aici, și se trezeai câțiva pași mai jos, proces care era extrem de obositor pentru tot corpul.

O coborâre pe lanț peste o față abruptă a mai redus un pic încruntarea și a înlocuit-o cu zâmbete, după care am zis aleluia când am ajuns la pădure. Nici acolo n-a fost extrem de grozav, pentru că a urmat o porțiune tot așa destul de abruptă și deloc comodă, dar când am ajuns pe pământ și potecă normală, am putut și noi să ne mai destindem un pic.

Odată ajunși la Refugiul Diana, am făcut o mică pauză, și ne-am gândit să mai așteptăm un pic, pentru că știam că mai este un grup pe urmele noastre, și nu cu mult în urmă erau destul de aproape, dar după vreo 15 minute de așteptat n-a venit nimeni, și statul pe loc mărește șansele întâlnirii cu Moș Martin de care deja ne era un pic teamă după ultima experiență din Bucegi cu doar câteva săptămâni în urmă, așa că am luat-o din loc, intrând în pădurea ce părea de-a dreptul fermecată, așa cum am văzut-o atunci parcă atinsă de o pensulă cu vopsea aurie.

Pe coborârea ceva mai abruptă am făcut un pic gălăgie, după care am întâlnit o doamnă cu fiica ei, ce rămăseseră un pic în urmă, restul familiei fiind mai în față. Ne-au spus că nu mai au apă, și ne-am bucurat să le putem ajuta cu o sticlă, căci mai aveam suficientă pentru toată lumea, mai ales că ele rămăseseră fără cu mult timp în urmă.

Am stat un pic de vorbă, ceva mai relaxați că e cineva și în urma noastră, și în față. Mai jos am întâlnit și restul familiei, și le-am confirmat că totul e ok cu partea feminină care nu era cu mult în spate, și am continuat mai departe.

Am ajuns jos la drum tocmai când soarele apunea și lăsa o dâră rozalie pe ciuful Craiului. Am întors capul spre el chiar la momentul potrivit.

La mașină am ajuns chiar înainte să se întunece, deci la fix. Era ora 19:45. Eram morți de foame și abia mai puteam mișca picioarele, dar ne-am târât până la Pensiunea Plaiul Foii, amândoi visând la bunătățile pe care urma să le devorăm. Am intrat înăuntru, unde am observat cu mare bucurie că în urma renovării, restaurantul a luat un iz austriac, de-ți era mai mare dragul să te așezi la masă și să te bucuri de mâncărică.

Atâta doar că de la intrare ni s-a spus că tocmai închiseseră bucătăria și nu mai aveau decât ciorba.
But whyyyyyyy????? :((((((((

Cum cu o floare nu se face primăvară… cu o ciorbă nu se face burta plină, așa că am fost nevoiți să plecăm.

Bine, dar ce facem? Unde mâncăm?

Sus pe deal strălucea pensiunea Panorama Pietrei Craiului, așa că m-am gândit să sun să întreb dacă mai au bucătăria deschisă. Când colo… ce să vezi? Nici măcar n-au bucătărie :((((( am încercat și la o altă pensiune, dar acolo nu găteau decât pentru oaspeți.

O ultimă încercare: am sunat la restaurantul din Poiana Mărului. Doamne ajută! Din fericire, aici am avut noroc, deși niciunul nu mai putea de foame și nu credea că mai poate rezista atât, dar nu prea aveam de ales, așa că am suit cu viteză în mașină, i-am dat bice, și într-un final, după o zi frumoasă și plină, am ajuns și la momentul mult așteptat al mesei copioase.

Somnul de după aceea a fost cel mai dulce din cele 3 nopți, și a doua zi a rămas doar să luăm drumul spre casă, dat fiind că planurile pe care le aveam pentru acea zi au trebuit anulate din cauza vremii. Și nu știu dacă din cauza ploii s-a întâmplat să prindem iar bară la bară pe DN1, sau din alt motiv, dar chiar n-am înțeles. Mai ales că nu era chiar o oră de seară. Va rămâne un mister pentru totdeauna…

În orice caz, cred că măcar de ziua ta ar trebuit să poți circula normal pe Valea Prahovei. Mai ales într-o zi de marți :D

Aparate foto folosite: Sony A6000 + 16-50mm & Nikon D3100 + 18-105mm

Traseu         Plaiul Foii – La Lanțuri – Creasta Nordica – Turnurile Dianei – Plaiul Foii
Marcaj  +  + 
Durată 13h
Munții Piatra Craiului
Punct plecare       Plaiul Foii (850 m)
Altitudine max.      Vf. la Om (2238 m)
Diferență nivel    + 1600 m / – 1600 m
Tip traseu       drumeție + scrambling
Surse apă           la Plaiul Foii; cu 20 de minute înainte de a ajunge la Refugiu Şpirla se află ultima sursă de apă de pe tot traseul. Pe Creasta nu se găseşte apă.
mai jos de Refugiul Diana
Stare marcaj      bună
Hartă folosită     MN 02 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Piatra Craiului
Sezonalitate     traseu periculos pe timp de iarnă
Data 15 august 2016

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

DESFĂȘURĂTOR
06:50 Start Plaiul Foii 15:00 Ref. Ascuțit
07:15 Barieră pauză
08:30 Refugiul Șpirlea 16:00 Vf. Padina Popii
09:45 La Zaplaz 17:45 Ref. Diana
11:45 Șaua Grindului 19:30 Ieșire în drumul forestier
pauză 19:45 Plaiul Foii
12:10 Vf. la Om

Echipamente pe care le-am avut la mine (și alte obiecte de trebuință)

Bocanci Bețe de trekking
Rucsac 18 l Geacă impermeabilă
Trusă medicală + Prim ajutor Hartă
Tricou Mănuși subțiri
Bluză polar  Buff
Pantaloni tip colanți Ochelari soare
Pufoaică subțire Cremă de soare SPF 50
Geacă subțire Aparat foto
Fontală + baterii rezervă Pungi de gunoi
Folie supraviețuire Apă + mâncare + dulciuri

ACCES

9 comentarii:

  1. Frumos! Amuzante imaginile cu acel “little mouse”.
    E placut sa revezi locuri pe unde ai fost si tu sau sa descoperi trasee noi.
    Ramai o referinta in materie de mers pe munte. Asteptam cu nerabdare (cateva luni :)) povestile si pozele din Dolomiti.

  2. Ai un curaj incredibil si o motivatie extraordinara de ai putut sa ajungi tocmai acolo. Ce-i drept, peisajul este unul fantastic. Banuiesc ca esti si o mare impatimitoare de adrenalina. Foarte frumos!

  3. Multumesc! Mi-ai amintit de ce iubesc atat Piatra Craiului. Am facut traseul de 2 ori. Ce-i drept ultima oara a fost acum…15 ani!!! Sper sa-l pot revedea nu doar in poze.

  4. Ca de obicei am fost realmente impresionat de tot(relatare,poze,umor).Ar trebui sa scrii o carte cu toate aceste minunate experiente.Multam fain!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *