Rodo Road Trip 2016: La cartile Muntilor Rodnei (15 iunie 2016)

Miercuri, 15 iunie 2016

După o zi de repaos total, deși vremea nu se arăta prea grozavă, am decis să pornim astăzi în primul traseu spre creasta Rodnei. N-am ce spune, ziua de odihnă a fost mai mult decât binevenită, mai ales după cantitățile industriale de muncă din ultima vreme, dar venisem totuși la o vacanță de drumeție, și ardeam de nerăbdare să descoperim noi cotloane din Făgărașii nordului, așa cum mai sunt numiți Munții Rodnei.

Inițial aveam în plan să facem 2 circuite de 1 zi și un circuit de 2 zile cu cortul, cu campare la Lala mică, pentru un răsărit frumos și plin de rododendron roz, dar cu o seară înainte primisem o veste nu foarte bună: rododendronul nu era încă înflorit cum trebuie. Știrea o aflasem de la cabanier, care o avea de la pădurar sau așa ceva, care fusese pe creastă cu vreo 2 zile în urmă.

Am hotărât totuși să vedem cu ochii noștri înainte să decidem dacă mai merită să facem tura cu cortul sau nu, dar deja ne gândeam la un plan B.

Am pornit așadar în primul circuit, într-o zonă care știam de la Dl. Dinu că e plină ochi de rododendron și în care visam să dau nas în nas și cu acele tufe rare de rododendron alb, de care nu văzusem niciodată până atunci.

Am urcat astfel în mașină dis de dimineață, și am condus vreo 30 de kilometri până la capătul drumului forestier de pe Valea Anieșului Mic. Drumul a fost chiar ok, așa cum îmi spusese Dl. Dinu, atâta doar că la final, numai să ieși din mașină nu prea îți venea.

Atmosfera era cel puțin dezolantă. Un frig de-ți înghețau oasele instant, ceață coborâtă până la sol, și prospectul de a vedea soarele în acea zi părea depaaaarte departe de tot. Ceea ce era un pic contrar prognozei, care anunța o zi cu soare si un pic de nori, și ploaie abia pe seară.

Dar no… dacă tot ajunsesem până acolo, doar nu era să ne întoarcem înapoi. Așa că i-am dat înainte.

Am pus pe mine toate gecile posibile și imposibile, și am pornit perpedes.

 Capăt drum V. Anieșului Mic – Tarnita Negoieselor – Șaua Între Izvoare: 4h 

De la capătul acestui drum forestier practic se mai merge un pic drept pe potecă, după care drumul se bifurcă. La bifurcație există și un panou turistic pe dreapta, pe care este figurat circuitul intitulat „La cărțile Munților Rodnei”, marcat integral cu cruce galbenă, cu o lungime de 11,5 km și diferență de nivel de 1200 de metri.

Am ales să facem circuitul în sens anti-orar, adică să urcăm prin dreapta.

Prima porțiune de traseu nu e foarte plăcută, urcă mai mereu direct pe albia unui mic afluent al Anieșului mic, și din cauza asta urcușul nu este foarte comod, dar nu după mult timp se virează brusc dreapta într-o pădure mai deasă, pentru a face câteva serpentine.

dsc06287

Când am intrat în această pădure am simțit cu adevărat că am ajuns în sălbăticia munților Rodnei. E ușor de bănuit că nu am mai întâlnit pe nimeni altcineva, și acest lucru s-a menținut pe tot parcursul zilei. Practic nu am văzut picior de om pe întregul traseul. Cum am intrat în pădurea deasă mărginită și pe dreapta și pe stânga de brazi care te îmbătau la cât de frumos miroseau, am observat ceva ce nu mai văzusem niciodată în pădurile prin care am umblat.

dsc06294 dsc06331 dsc06333

Pânze imense de păianjen țesute cu multă trudă de păianjeni pe care din loc în loc îi și vedeai acasă. Sau dacă nu, le vedeai victimele atârnate. Ceea ce era și mai uimitor era că fiecare brad avea nenumărate astfel de pânze imense. Probabil a fost prima dată când le-am observat datorită picurilor de apă ce ornau fiecare firicel de pânză. Acum imaginează-ți o pădure întreagă cu astfel de brazi împânziți din cap până-n picioare, de parcă aruncase cineva bucățele răsfirate de vată peste ea.

dsc06306 dscn0076 dscn0090 dscn0077 dscn0072

Fiindcă virasem mult dreapta și ne depărtasem de apă, era o liniște deplină, nu se mai auzea nimic. Și tot peisajul ăsta bizar și interesant în același timp mă transpunea instant în cu totul și cu totul altă lume decât cea familiară. În mare parte pădurea era atât de deasă încât nu știai dacă să-ți ții respirația și să pășești încet astfel încât să pară că nu exiști și nu perturbi deloc atmosfera sau dacă trebuie să țipi ca din gură de șarpe să nu cumva să dai nas în nas cu Moș Martin.

Vorba ceea… „Auzi, da’ în munții ăștia sunt urși?”, „Ei… da…. dar sunt din ăia mici….” :)))))

dsc06327

Acolo unde etajele de conifere și foioase se îmbinau un pic între ele, am fost surprinși de unul dintre acele momente în care ai impresia că ești prea norocos, și tot ce poți să spui este… “uaaaaa”. Undeva pe sus se făcuse o mică despărțitură în nori, astfel că în pădurea încețoșată și plină de pânze prinse de crenguțe au pătruns câteva raze de soare, și atunci am știut că ce văd cu ochii și cu mintea nu pot prinde în veci pe camera foto. Cu toate acestea, am încercat.

dsc06353

Exista așadar o șansă că vremea se va mai îmbuna. Așa că am mers mai departe încrezători, iar la ieșirea în golul alpin… a început.

Mai întâi în forță, cu o crăpătură imensă în cer de aveai impresia că acum vine un ozn și ne ia pe toți pe sus, și valuri învolburate de ceață urcând din vale spre altitudine, umplând unghiurile dintre versanți, după care timid, fiindcă intrasem cu capul în nor și ceața ne înghițise iar și se juca cu noi, ducându-ne în eroare și făcându-ne să ne întrebăm dacă asta a fost tot sau mai primim ceva pe ziua de azi. Dar spectacolul abia începuse.

dsc06360 dsc06371 dsc06385 dsc06449

Căci fix când am ajuns deasupra unei stâne cu vaci, s-a descătușat cu totul, cu și mai mare forță ca prima dată. Oriunde te uitai, norii dansau, se învârteau, se ridicau și apoi iar coborau, razele de soare picau pe iarba cea verde crud, după care o lăsau iar în umbră, și iar și iar, până când n-am mai putut sta pe loc de frig. Atât de mult am poposit, cu ochii mari și din când în când acoperiți de camera foto, într-o încercare disperată de a înregistra, într-o formă sau alta, tot spectacolul, pentru posteritate.

dsc06435dsc06452 dsc06455 dsc06459 dsc06486 dsc06489dsc06501

Nu mai prinsesem de nici nu știu când o asemenea nebunie de cețuri, care n-a slăbit în forță nici după ce am luat-o din loc. Și fix când credeam că suntem martori la cele mai surprinzătoare momente, la câțiva metri de noi apar 2 căluți. Și imediat după… un minicăluț! ȘI un măgăruș!!!

dsc06503 dsc06504 dscn0151

I-am urmărit uimiți cum și-au văzut de treabă, fără nici măcar să ne bage în seamă. Norii au continuat să danseze tango, în timp ce noi ne câștigam încet încet altitudine și ne croiam drum pe poteca din ce în ce mai interesantă. Mi-a plăcut enorm acel traseu. Mi s-a părut sălbatic și parcă un pic diferit de tot ce văzusem până atunci.

dsc06520 dsc06543 dsc06559 dsc06573

Un pic înainte de a ieși în creastă am oprit pentru o pauză de masă, un pic forțați de foame. Nu era cine știe ce vânt, dar știam că sus probabil va fi, și asta ar scădea mult și temperatura resimțită.

dscn0184

N-am stat totuși foarte mult pe loc, și nu mult mai sus am zărit și primul marcaj bandă roșie de creastă. Ajunși în creastă, cu bucurie am putut trage cu ochiul printr-o mică fereastră colorată tocmai până jos, în depresiunea Borșei, spre care nu am avut norocul în 2011 să privesc de pe Vf. Pietrosul Rodnei din cauza ceții. Acum eram fericită! Nu se vedea chiar tot, dar tot era ceva! Și fericirea a fost cu atât mai mare cu cât am dat și de primele tufe cu adevărat înflorite de rododendron. E drept, zona nu era atât de împânzită cum ar fi putut fi, dar nici neînflorit nu era. Așa că nu aveam decât să ne mulțumim cu ce găsisem.

dsc06600dsc06609 dsc06601dsc06617 dsc06644

În Șaua între Izvoare chiar am avut noroc de multe momente cu soare, și analizând un pic cerul, am hotărât să mai facem încă un buclă mică, până în Șaua Obârșia Rebrii și înapoi prin Vf. Repede, așa cum ne și gândisem de acasă de fapt.

 Șaua Între Izvoare – Șaua Obârșia Rebrii: 45 min

Circuitul a fost foarte frumos, cu o traversare a căldării pe curbă de nivel în prima parte, urmată de o mică urcare înapoi în creastă până în Șaua Obârșia Rebrii. Fiindcă era abia mijlocul lui iunie, aici la ieșirea în ceastă am găsit niște urme considerabile de zăpadă, care acopereau pe o mică porțiune chiar poteca noastră, o rămășiță clară a unei imense cornișe ce s-a revărsat toată iarna peste coamă.

dsc06678 dsc06687

Am văzut-o din timp, dar am decis să ne apropiem ca să examinăm mai de aproape situația. Depășirea ei a fost destul de delicată, și mi-a dat un pic de emoții, nefiind foarte sigură de stabilitatea zăpezii, dar după câteva trepte în zăpada aproape ca piatra de tare, am reușit să o dovedim.

dscn0262

De acolo am făcut întoarcerea.

 (traseu iarnă) Șaua Obârșia Rebrii – Vf. Repede – Șaua Între Izvoare: 1h 45

Numai că odată ajunși pe Vf. Cormaia, pe unde marcajul era deja din ce în ce mai prost, ceața ne-a înghițit din nou, și n-am mai văzut nimic. Colac peste pupăză, de câteva minute începuse și să picure. Foarte foarte puțin, dar suficient cât să trebuiască să ne oprim și să ne echipăm cu geci și huse de ploaie.

dsc06698

Am urmat o vagă potecuță ce părea că ne duce bine, numai ca să ne dăm seama peste vreo 5 minute că orice urmă de marcaj sau picior de om dispăruse. Degeaba am încercat cu gps-ul să ne găsim direcția bună, n-a mers. Am realizat destul de rapid că suntem pe culmea greșită, și am hotărât întoarcerea cât mai rapidă la ultimul marcaj văzut, care era undeva prin zona vârfului.

Imediat ce ne-am întors, ne-am concentrat ceva mai bine și de data asta am găsit drumul corect. Încă o dovadă că revenirea la ultimul marcaj este întotdeauna cea mai bună soluție când te pierzi. Ulterior am realizat că mersesem pe o culme nemarcată, la vreo 60 de grade față de cea corectă, ce mai jos probabil ar fi dat în marcajul triunghi roșu.

Odată reveniți pe marcajul bun, am coborât nițel, după care am continuat cu urcarea pe Vf. Repede, de pe care am plecat la fel de repede precum numele, pentru că nu era de stat. Oricum nu vedeam nimic. Imediat sub vârf am pierdut din nou poteca, dar am urmat o cale ochiometrică de coborâre spre Șaua între Izvoare, pentru că știam unde trebuie să ajungem și obiectivul era de fapt în vizor.

Întorși la bifurcația de trasee din Șaua între Izvoare, chiar când să pornim definitiv la vale spre mașină, am primit pofta ce-am poftit: rododendronul alb! :)

dsc06727

Stătea tăcut în iarbă și nu zicea nici pâs. Nu ne-ar fi tras și el de nas… Față de tufele cu flori roz, pe cele cu flori albe mi se părea că le poți număra pe degete. La vederea lui, parcă am mai uitat că acolo ar fi putut fi plin ochi de roz, cum numai în pozele domnului Mititeanu văzusem. Dar ce să-i faci… Muntele nu face ce vrei tu când vrei tu, ci numai ce vrea el. Și dacă el atât a vrut acum, atât am putut vedea. Și cu asta… basta!

Uitându-ne spre cer, ne-am dat seama că e timpul să ne luăm rămas bun de la creastă. Norii se cam înnegriseră, și nu mai era de stat, așa că i-am dat bice spre vale.

 Șaua Între Izvoare – Capăt drum forestier: 2h 

Părea totuși că avem suficient timp. Important era să ajungem măcar la mașină înainte de ploaie, că pe urmă putea să-i dea, eram la adăpost. Nu voiam nici să aflu cât de rău putea deveni drumul și dacă aveam șanse să rămânem înnămoliți pe acolo cu mașina, așa că îndrăzneam chiar să sper că nu va începe ploaia înainte să fim ieșiți de pe forestier. Dar ironia sorții… mereu își face apariția fix când ți-e lumea mai dragă.

Eram cu maxim 10 minute înainte de finalul traseului. Știam asta fără îndoiala. Dar atunci a fost să fie. Cerul s-a crăpat într-o secundă, ca și cum cineva ar fi apăsat pe un buton. A început să toarne în așa hal încât abia mai vedeam pe unde merg. Noroc că aveam în rucsac și pelerina de ploaie. Am tras-o pe mine în secunda 2.

În mod normal te-ai gândi… eh, ce mare lucru? Plouă un pic, și în 10 minute ești la mașină. Sună foarte simplu. Și așa ar și trebui să fie. Asta dacă nu ai avea fix atunci un râu umflat de trecut.

Când l-am văzut, am zis că nu-i adevărat. Fix înainte să ajungem la râu a început să toarne. Și ca să fie tacâmul complet, tuna și fulgera, și din cauză că apele erau mult peste cota normală, râul nu putea fi traversat pe unde se traversează în mod normal, și trebuia să căutăm altă cale, ori în amonte, ori în aval. În aval nu părea că are cum să fie, așa că am pornit în amonte, timp în care încercam să îmi dau seama care ar fi șansele să mori trăsnit lângă un rău.

Dar ce să vezi? Surprizele continuau. Pe mal nu exista nicio potecă, ci era căptușit cu un amalgam imens de bușteni tocați mărunți și aruncați alandala peste tot, cel mai probabil de o viitură, ceva, în straturi unul peste altul. Desigur, nici asta nu era de ajuns, astfel că toată tocătura asta era acoperită de bălării crescute la peste 1 metru, în așa fel încât să nu vezi absolut nimic atunci când calci (nu era de ajuns că oricum nu vedeam bine din cauza ploii). Iar printre bușteni erau și ditamai stâncile, ca să fie și mai palpitant.

dscn0301

E ușor de înțeles că această combinație ideală de bușteni + frunze + stânci, toate ude, era aproape fatală, și că orice pas purta cu el un mare potențial de rupere a gâtului sau cel puțin a unui picior, dat fiind că în 75% din cazuri nu călcai pe ceva anume, ci într-un gol.

O cursă cu obstacole părea acum un mic copil față de situația cu care ne confruntam. Râul părea imposibil de trecut, tunetele și fulgerele mă duceau din ce în ce mai aproape de o cedare psihică, deși nici acum nu știu ce era mai stresant, sperietura de la fiecare trăsnet, sau buștenii, pietrele și buruienile care făceau înaintarea un adevărat calvar.

La un moment dat am realizat că orice înaintare pe acest mal era de prisos, și singura șansă era să traversăm râul ca să scăpăm. În continuare turna. Și nu e suficient că urăsc să traversez râuri, trebuia să și toarne în timpul ăsta, și să fie și apa umflată. La prima vedere, nu părea că avem vreo șansă să traversăm fără să ne udăm complet la picioare, și mai rău decât atât, existau praguri care păreau de-a dreptul periculoase.

Singura variantă găsită era extrem de proastă. Practic trebuia să sari pe niște pietre foarte depărtate, din care niciuna nu era complet ieșită din apă, și în mod evident că erau toate ude, dacă nu de la râu, de la ploaie. Și să sar pe niște pietre ude… e tot ce mi-am dorit toată viața. Not!

Dar am realizat destul de repede că e singura șansă. M-am moșmondit cu primul pas vreo 2 minute bune cred. Pur și simplu nu-mi venea să pășesc. Mai bine mă băteai.

Cu chiu cu vai am reușit să pășesc. Vorba ceea… primul pas e cel mai greu. Dar n-am apucat să mă bucur prea tare de reușită, că la al doilea eram deja în apă.

Cu un picior complet ud, am reușit să mă redresez înainte să mai ud și altceva, dar cert e că în unul dintre bocanci deja se putea pescui.

Dar nu mai conta. I-am dat înainte. O piatră, două, și deja eram pe celălalt mal. Aleluia! Nu mai conta că încă turna ca la nebuni, eram în siguranță.

Am continuat așadar drumul până la mașină prin ploaie, cu un picior scăpărând din când în când în încercarea mea fără izbândă de a scăpa de senzația oribilă de picior ud, și, în 10 minute, așa cum bănuiam, am fost la mașină.

Și uite așa am ajuns teferi înapoi. A urmat un drum fără incidente până înapoi la șosea, după care am reușit să ne învârtim vreo jumătate de oră în toată Rodna (acest oraș extrem de mare, evident), ba cu mașina, ba pe jos, să găsim un minimarket, ceva, de unde să cumpărăm de-ale gurii și o cremă amărâtă. A părut un fel de misiune imposibilă numărul 2, dat fiind că minimarketul acela de ne zicea toată lumea parcă intrase în pământ nu alta, și în condițiile în care nu aveam șosete uscate în mașină, a trebuit să umblu pe frigul ăla și prin ploaie cu picioarele goale în sandale Quechua, ca un pui de bogdaproste :))

E bine totuși că într-un final am reușit cu chiu cu vai să găsim un miniminimarket mai de doamne ajută, și când am terminat treaba, ne-am urcat în mașină și fix am virat stânga spre Valea Vinului, era un diiitamai supermarketul pe partea dreaptă :)))) Râsul curcilor, nu alta!

Va urma.

Aparate foto folosite: Sony A6000 + 16-50mm & Nikon Coolpix P330

__________________

Celelalte postări din Rodo Road Trip 2016:

teaser-2Rodo Road Trip (11-20 iunie 2016): video trailer
Cu rododendronul cel roz în minte, care își face de obicei de cap la mijlocul primei luni de vară, pe 11 iunie anul acesta am pornit într-un mic road trip spre nord, în căutarea lui. Încă din 2014 visam la o săptămână în Rodnei și Maramureș…

dsc06240Rodo Road Trip Rodo Road Trip 2016: sa mergem!(?)
În 2014 am văzut pentru prima data niște poze de pe creasta Munților Maramureș plină ochi de rododendron roz. Nu fusesem niciodată pe acolo, și a fost de ajuns cât să-mi doresc să mai ajung prin nordul țării cât de curând. Iar după ce, tot în aceeași….

Rodo Road Trip 2016: La cartile Muntilor Rodnei (15 iunie 2016)
După o zi de repaos total, deși vremea nu se arăta prea grozavă, am decis să pornim astăzi în primul traseu spre creasta Rodnei. N-am ce spune, ziua de odihnă a fost mai mult decât binevenită…

Rodo Road Trip 2016: intalnirea cu cei 20 de caini si Vf. Ineu (16 iunie 2016)
Vremea nu foarte prietenoasă și destul de rece în cursul nopților, dar mai ales faptul că rododendronul nu era tocmai la maximul la care visam, ne-au determinat să abandonăm planul inițial de a merge într-o tură de 2 zile cu înnoptare …

Rodo Road Trip 2016: Toroiaga (Muntii Maramuresului) – cea mai ghinionista zi (17 iunie 2016)
Astăzi ne-am luat la revedere de la Valea Vinului și pensiunea minunată la care am stat (Cabana Bradul) și de la Munții Rodnei, și am pornit spre Munții Maramureșului. Nu mai făcusem niciodată trasee acolo, și am fost ispitită să încerc…

Rodo Road Trip 2016: cum am ajuns de Rusalii la Capusu mic (18-20 iunie 2016)
Ne-am trezit dimineață la Hotel Cerbul cu gândul de a pleca de acolo cât mai repede posibil (vezi articolul precedent). Am reușit să rezolvăm destul de ușor la recepție.

__________________

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

Traseu               Capăt drum V. Anieșului Mic – Tarnita Negoieselor – Șaua Obârșia Rebrii – Vf. Repede – Capăt drum
Marcaj  + 
Durată 8h30
Munții Rodnei
Punct plecare Capăt drum V. Anieșului Mic (1100 m)
Altitudine max. Vf. Repede (2074 m)
Diferență nivel    + 1200 m / – 1200 m
Distanță 16km
Tip traseu drumeție
Surse apă numeroase
Stare marcaj  ok
porțiunea de traseu Șaua Obârșia Rebrii – Vf. Cormaia – Vf. Repede – Șaua Între Izvoare este varianta de iarnă a traseului și prezintă marcaj aproape inexistent iar stâlpii lipsesc. Pericolul de rătăcire pe timp de ceață pe această porțiune este ridicat.
Hartă folosită MN 04 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Rodnei
Sezonalitate traseu periculos pe timp de iarnă
Data 15 iunie 2016

gps-track-rodnei-vf-repede

DESFĂȘURĂTOR
09:15 Start 14:00 Șaua Obârșia Rebrii
09:30 Bifurcație 14:30 Vf. Repede
11:00 Stână 15:45 Șaua Între Izvoare
13:15 Șaua Între Izvoare 17:45 Finish

 

Echipamente pe care le-am avut la mine (și alte obiecte de trebuință)

Bocanci Bețe de trekking
Rucsac 18 l Pelerină de ploaie
Buff Husă de ploaie pentru rucsac
Fontală + baterii rezervă Hartă
Tricou Mănuși subțiri
Bluză polar Trusă medicală + Prim ajutor
Pantaloni tip colanți Ochelari soare
Pufoaică subțire Cremă de soare SPF 50
Geacă subțire Aparat foto
Folie supraviețuire Apă + mâncare + dulciuri

INDICATOARE

ACCES

Din drumul județean DJ17D, venind dinspre Rodna, se face dreapta în Anieș și se continuă pe drumul astfaltat spre Cabana Între Anieșe. Asfaltul se termină la un  moment dat înainte de a ajunge la cabană, dar nu mai ții minte exact unde. În orice caz, drumul este foarte bun până acolo, chiar și după ce se termină asfaltul.

La Cabana Între Anieșe se face stânga pe Valea Anieșului Mic. Acest drum este de asemenea în stare destul de bună, și se poate parcurge cu orice mașină (chiar și una cu gardă un mic mai joasă). Drumul forestier de pe Valea Anieșului Mic se termină destul de brusc, și la capăt nu există un loc extrem de larg, dar se pot lăsa câteva mașini. Mai departe se continuă pe jos.

3 comentarii:

      • La noi panzele astea de paianjen pot fi destul de periculoase.
        Se intind peste noapte de-a latul potecii si, daca nu le vezi, intrii in ele !
        Am patit-o pe insula Fraser, cand am “intrat” cu capul direct intr-una !!!!
        Noroc ca paianjenul, mare cat o palma, era cu spatele la mine si nu m-a muscat !
        De atunci, cand plec dimineata devreme pe un traseu, prin padure, merg cu batzu-n fata si-l flendur ca drapelul la Ziua Romaniei !!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *