Circuit prin Șaua Bătrâna și Strunga – traseu de 1 zi din Moeciu (Munții Bucegi)

Pentru sâmbătă am ales o tură de o zi prin locuri prin care mai fusesem, dar trasee pe care nu le parcursesem decât în sens opus, și nu în luna mai, așa că noutăți mi-am imaginat că o să fie din belșug. Iar pe duminică, în loc de tură am preferam o zi de lenevit, unde altundeva decât în hamac, pentru care am urcat pe dealul secret descoperit în 2013, deși nu îmi aminteam dacă e loc de pus hamacul acolo, dar am mers la risc. Ce a ieșit… povestim un pic mai jos :)

Până atunci, să le luăm pe rând. Am pornit spre munte de vineri seară, ca să fie relaxarea maximă :) Până să ajungem la cazare, am făcut 2 opriri de maximă urgență, nu de alta dar lanul de maci de pe Valea Prahovei și un apus fenomenal cu oițe ne-au obligat forțat să tragem pe dreapta NEAPĂRAT. Poze peste poze, sesiune foto de la rădăcina macului, maximă chinuială de talent cu încadrarea oilor… din astea :D

Iar după ce pofta ne-a fost astâmpărată, ne-am băgat înapoi în mașinuță și am pornit mai departe. Am ajuns pe întuneric la pensiune (care btw era într-un loc mult prea frumos, liniștit și verde (fix pe gustul meu), am observat a doua zi pe lumină), ne-am pregătit cât de cât rucsacii pentru a doua zi, și somn.

Sâmbătă, 28 mai 2016

 Moeciu de sus (bariera) – Poiana Guțanu – Șaua Bătrâna: 4 h

Am pornit pe traseu destul de devreme (mă rog, sort of, nu simțeam că m-ar grăbi ceva…) și chiar de la început am avut un prim moment wow. Lumina și temperatura, aceste 2 elemente „vinovate” de unele dintre cele mai spectaculoase fenomene naturale, s-au gândit să facă un mic joc pentru trecători, și ne-au oferit niște aburi dansatori care făceau să pară că însuși copacii fumegau. A fost un start fenomenal, în pădure, chiar la 2 pași jumătate de barieră. Ca să ne amintim un pic că muntele nu ne dă pe spate numai când e vorba de creste înalte și pereți verticali.

Am hotărât să parcurgem circuitul propus în sensul acelor de ceasornic, adică urcare prin Poiana Guțanu spre Șaua Bătrâna, apoi pe platou spre Șaua Strunga, și în final coborâre pe Valea Bângăleasa înapoi la barieră unde lăsasem mașina.

Până în Poiana Guțanu traseul ne-a condus spre locuri verzi cu vedere spre Iezer Păpușa, care mai păstrau încă un pic de zăpadă la altitudine și mai târziu spre Crai (dacă nu uitai să întorci capul).

Apoi a urmat urcarea „stâncoasă” și ușor abruptă până în Șaua Bătrâna, și uite așa, pas după pas, poză după poză, am ajuns într-un final la refugiu, unde am întâlnit un grup destul de mare de drumeți care se bucurau la rândul lor de munte.

O parte din aceste locuri, inclusiv Șaua Strunga la care aveam să ajungem mai târziu, le văzusem atât în 2012 cât și cu aproape un an înainte, dar porțiunea de traseu în Poiana Guțanu și Șaua Bătrâna nu o mai parcursesem niciodată în urcare, ci doar în coborâre.

Spre Omu dacă te uitai, deja era cu totul altă lume. Numai zăpadă, alb totul, deși la noi era iarba complet descoperită, și nu ne despărțeau decât vreo 350 de metri diferență de nivel. Uneori, chiar de par puțini, metrii ăștia chiar fac diferența. A nu uita că în luna mai (mai ales spre final) în unele zone se pot face ture de vară, pe trasee complet lipsite de zăpadă, în timp ce în alte zone, turele au mai degrabă caracter de iarnă.

 Șaua Bătrâna – Șaua Strunga: 2h:30

După o pauză foarte frumoasă și măricică pe Vf. Bătrâna, am pornit mai departe spre Șaua Strunga, pe platoul care oferă posibilitatea unei plimbări destul de neobositoare. Vag îmi amintesc, dar cred că a fost o coborâre, apoi o porțiune lină, și la final doar o mică urcare. Ba chiar am întâlnit și o frumoasă limbă de zăpadă rămasă, desigur pe cale de dispariție.

O a doua pauză am făcut-o lângă Refugiul Șaua Strunga, unde însă n-am stat foarte mult, și i-am dat la vale, inițial pe poteca lină de pe sub abruptul impresionant al Strungilor Mari, după care drept în jos pe pășunea cea verde, și nu după mult timp prin pădure.

  Şaua Strunga – Valea Bângăleasa –  Moeciu de sus (bariera):  2h45

Când am ajuns cu traseul pe Valea Grohotișului, au început să se întâmple lucruri ciudate. Apa curgea cu un debit atât de mare încât pur și simplu ieșise din matcă și curgea și pe potecă. Inițial nu mi-am dat seama, dar când situația a impus o echilibristică pe pietre, pietre care din loc în loc purtau marcajul cruce roșie, mi-am dat seama că nu-mi amintesc deloc să fi urcat pe o potecă inundată în 2012 pe acolo. Abia atunci mi-am dat seama că ne confruntam cu o mică situație de ape umflate, situație confirmată ulterior și de cineva care fusese în Leaota în același week-end, și mi-a lăsat un comentariu că bușteanul pe care am traversat eu râul în 2014 nu mai exista, și apa era și până la brâu pe alocuri (!!! Incredibil ce diferență colosală față de ce găsisem eu). Aparent un grup a putut traversa, dar altul a ales un al traseu din acest motiv.

Noi n-am întâmpinat probleme, ne-am putut continua traseul chiar și în condițiile de potecă ușor inundată, dar e de ținut minte.