Cum a fost 2015 si pe unde am ajuns

Poate n-ar trebui să încep cu asta retrospecția anului 2015, dar sunt foarte supărată pe mine. Din 2010 până acum am reușit de fiecare dată să scriu acest articol în primele săptămâni din an, însă acum iată că m-a prins februarie. Asta pentru că începutul lui 2016 a însemnat pentru mine (și încă însemană) foarte multă muncă și lucruri noi de învățat, și drept urmare timpul liber a tins (și tinde) vertiginos spre 0. Dar fiindcă de regulă mă ghidez după zicala „mai bine mai târziu decât niciodată”, mi-am propus zilele acestea să-mi iau câteva momente de respiro să mă gândesc la anul ce a trecut.

Dacă ar trebui să descriu 2015 în doar câteva cuvinte…. n-aș putea. Niciodată până acum nu am mai avut un an în care să mi se întâmple atât de multe lucruri, și rele și bune, lucruri care să mă coboare și să mă urce atât de mult, ca până în final să mă transforme atât de profund ca 2015. Până anul trecut, am considerat mereu că cel mai greu an al meu a fost 2004 (de fapt anul universitar 2004-2005). A fost un an greu de cămin, în care nevoia mea primară de adăpost a avut foarte mult de suferit. Anul trecut în schimb, a fost total invers. Aveam adăpostul meu propriu și personal, dar în rest… nimic altceva. Mi s-au luat atât de multe încât au fost momente în care am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare. Privind înapoi, anul ăla de mă smiorcăiam eu că am probleme cu căminul a părut o nimica toată.

Dar cumva, cu mult noroc, cu efort și cu mult ajutor din partea oamenilor care au fost lângă mine sau care mi-ai ieșit în cale mai mult sau mai puțin întâmplător la momentul potrivit, am trecut și de hopul ăsta. Iar acum, privind în urmă, sunt sincer recunoscătoare pentru tot ce mi s-a dat să trăiesc. Și nu mă refer doar la experiențele pozitive, căci pentru acelea e absolut firesc să fiu recunoscătoare. Mă refer la acelea negre, urâte, dureroase. Alea pe care nu credeam vreodată că am să ajung să le apreciez. Dar fără ele nu aș fi omul care sunt acum, n-aș fi învățat atât de multe. Sigur, aș fi preferat ca lecția să nu fie ATÂT de dură, dar probabil doar așa s-ar fi putut ajunge aici. Și pot să înțeleg asta. Uneori trebuie să acceptăm că pentru o transformare semnificativă probabil e nevoie să ne luăm o bâtă în cap. Sau mai multe :))) Depinde.

Dacă ar fi să-mpart o foaie în două, pe coloana de minusuri am de pus una bucată divorț și câteva bucăți de visuri pierdute, și din păcate nu doar de ordin personal. Dar pe coloana de plusuri am atât de multe încât pot să spun că dacă ar conta doar cantitatea, la final când aș trage linie aș ieși clar pe plus. Dar cantitatea nu prea conotează, cel puțin nu acum, și nu pot concluziona decât că da, a fost cel mai greu an al meu de până acum, și sper să nu fie depășit vreodată, dar până una alta mă uit la mine și constat că sunt sănătoasă, am 2 mâini, 2 picioare, văd, aud, vorbesc (uneori prea mult sau prea puțin, dar noh, nu pot să fiu perfectă :))))), mama și ceilalți oameni dragi din familie sunt bine sănătoși, am prieteni pe care îi iubesc și care mă iubesc, am „casa” mea pe care anul trecut am început să o apreciez mai mult ca niciodată…. Chiar mi-ar fi rușine să mă plâng.

Așa că aleg, ca și anul trecut, să deschid carnețelul meu cu lucruri frumoase care mi s-au întâmplat și pe care le-am reușit, și să mă concentrez pe ele, pentru că în fond și la urma urmei, lucrurile rele, după ce te-ai asigurat că ai învățat tot ce se putea din ele, trebuie lăsate în urmă. Așa cum atunci când un lucru nu mai e de trebuință, nu mai are niciun rost să-l mai ții prin casă. Ocupă loc degeaba, și mai mult decât atât, dacă e să te muți, mai e și greu de cărat.

Uitându-mă pe lista asta, aș putea rezuma ce-am făcut în 2015 în cele de mai jos:

  • Mi-am schimbat numele. Înapoi la Pușcașu. N-a fost un lucru tocmai ușor, și am avut o perioadă în care nici nu știam cum mă mai cheamă, dar acum port numele ăsta cu și mai multă mândrie ca înainte. Pentru că simt că în felul ăsta tatăl meu e alături de mine, chiar dacă nu mai e de mult printre noi.
  • Am fost pentru prima oară singură pe munte. Și a doua, și a treia…. A fost unul dintre cele mai scary și în același timp cele mai fantastice lucruri pe care le-am făcut vreodată. Ce am simțit în acea primă tură pe deasupra Căldării Bâlea nu cred să mai fi simțit vreodată pe munte, și n-aș da experiența asta pentru nimic în lume.
  • Am dormit pentru prima dată singură într-un refugiu. Am mințit mai sus. ĂSTA a fost cel mai scary lucru pe care l-am făcut vreodată :)))) Dar ceea ce am primit în schimb a făcut totul să merite fără nici cea mai mică îndoială.
  • Am reușit să lichidez un mic credit pe 6 ani pe care-l contractasem în 2009. La vremea aceea 6 ani mi s-au părut că vor trece una două. De fapt, au părut ca 60 de ani, nu 6. O să încerc să-mi amintesc cât mai mult posibil sentimentul pe care l-am avut când am ieșit din bancă și am știut că de luna viitoare nu voi mai fi sclavul băncii.
  • Cățelușa Holly pe care o găsisem în luna ianuarie pe Tâmpa și-a găsit stăpân. Momentul în care am primit mailul în care mi se spunea că a fost adoptată de o familie din Germania și în care am văzut-o frumoasă și întremată în poze alături de ei a fost unul dintre cele mai fericite din tot anul. La aproape 5 luni de la ziua în care ne-a ieșit în „cale”, am putut în sfârșit să răsuflu ușurată. Faptul că am contribuit la binele acestui suflețel e poate cea mai mare reușită a mea din 2015.
  • Am scris 46 de articole noi pe blog. Cu bune, cu rele, cu întâmplări frumoase sau haioase, am încercat ca de fiecare dată să dau tot ce-i mai bun.
  • Am făcut 2 montaje video noi, cel pentru anul 2014 și cel pentru Adriana, Bogdan, Ana și bebe Ema, nenăscută încă, în care am pus foarte mult suflet. Îmi pare rău că n-am avut ocazia să fac mai multe montaje… dar sper că anul acesta să mai fac măcar încă 2. Aș visa la 3, dar mi-e că mă întind :P
  • Am descoperit jocurile de evadare. Auzisem despre ele de la finele lui 2014 cred, dar abia în martie 2015 am mers la primul. Și am devenit fan convins pe loc. Doar din 2 camere n-am reușit să ies până acum (dau vina pe colegii mei de echipă, bineînțeles :)))))))) just kidding, you were great!), dar în rest, sentimentul ăla pe care l-am avut ori de câte ori am ieșit dintr-o cameră e absolut fantastic. E o adrenalină care mă ține uneori până a doua zi (fără să exagerez). Mi se pare unul dintre cele mai fun moduri să-ți petreci timpul liber și sper ca anul ăsta să reușesc să fac cel puțin dublu față de câte am reușit anul trecut.
  • Am primit câteva invitații care m-au bucurat foarte tare, 2 ca speaker și 1 pentru un interviu la Antena 1, care se poate vedea aici.
  • Am reușit să adun într-un singur articol toate amintirile mele despre Galați și, cel mai important, pe cele ale familiei mele despre bunicii mei, pe care le consider unele dintre cele mai prețioase „lucruri” pe care le am și pe care le voi avea vreodată. A fost un articol la care am muncit foarte mult, mai ales pe partea de documentare despre arhitectura orașului, și a ieșit foarte lung, drept pentru care am fost foarte surprinsă dar și extrem de fericită să văd că s-a bucurat de foarte multe aprecieri (culmea, nu doar de la gălățeni) și a fost citit de un număr mare de oameni.
  • Am lăsat la urmă două dintre lucrurile cele mai importante pentru mine pe 2015. CELE mai importante. Primul ar fi că, așa cum mi se întâmplă în fiecare an, am cunoscut o mulțime de oameni faini. Dar de data asta, chiar am primit de 10 ori mai mult. Nu am cunoscut până acum puterea întâmplării de a întâlni pe cineva fix la momentul potrivit și în locul potrivit și cum e să simți atunci pe loc că lucrurile se așază exact așa cum voiai sau cum aveai nevoie. E un sentiment fantastic. Am cunoscut oameni care m-au ajutat, care m-au inspirat, oameni de la care am învățat mai mult decât mi-aș fi putut închipui vreodată, oameni care m-au ridicat de jos când credeam că nici o macara nu mă mai poate pune pe picioare, oameni care mi-au adus aminte că e ok să plângi când e de plâns, care mi-au oferit clipe speciale, oameni care m-au făcut să simt lucruri pe care nu le mai simțisem de ani de zile (sau poate niciodată), oameni care pur și simplu mi-au schimbat viața, și spun asta fără să exagerez nici măcar un pic. Multora nu cred că o să le pot întoarce vreodată ajutorul, dar sper că viața va fi bună cu ei și că vor primi tot ce e mai frumos, exact atunci când vor avea nevoie mai tare.
  • Iar cel mai frumos lucru pe care am reușit să-l fac în 2015 a fost să mă apuc de lecții de pian la care visam cu atâta jind de mai bine de 5-6 ani (nici nu mai știu exact) și pe care mereu le amânam pentru când o să am mai mult timp sau mai mulți bani. But guess what, niciodată nu o să avem mai mult timp, iar banii vin și pleacă. Imboldul l-am primit în mod întâmplător. Un prieten bun mi-a spus într-o zi (când nu eram eu foarte bine) că m-ar ajuta mult să introduc în viața mea un lucru nou, exciting, care să îmi aducă bucurii. S-a gândit că eu cumva deja fac asta, merg pe munte, îmi iau de acolo energie pozitivă. Dar în momentul ăla am știut că nu este suficient. Muntele, oricât de multe bucurii mi-ar aduce, nu mai era de mult un lucru nou pentru mine. Era deja un stil de viață pe care îl am de ani buni. Cuvintele lui mi-au răsunat câteva zile în cap, până când într-o zi, mi-a picat fisa. Pianul. Unu lucru nou, la care visez de atâta timp, un lucru exciting, un lucru al meu și numai al meu, care îmi va aduce atâtea bucurii. Câteva zile mai târziu eram pentru prima dată pe scaun în fața a 8 octave, minunându-mă de imensitatea de pian cu coadă pe care aveam voie să-l ating. La început a fost greu. Să cânt cu ambele mâini deodată mi s-a părut rocket science în primele 2 luni. Și încă mi se pare, pentru că dacă la început a fost greu, apoi a devenit și mai greu :))) Dar în același timp, este cel mai minunat lucru din viața mea. Chiar și când sunt ruptă de oboseală, când mă așez la clape îmi trece orice. Îmi sare somnul, uit de probleme, nu mai contează nimic altceva. E singurul lucru pe care îl pot face la orice oră din zi sau din noapte. Mulțumesc, Radu, I owe you big time!!

Câteva dintre momentele mele preferate din 2015: seara înstelată de la Mălăiești, prima mea tură singură (toată, nu pot alege un singur moment din ea), clipele speciale petrecute la Colțești, momentul în care am găsit-o pe Holly după ce reușisem să o dăm jos de pe stâncă și dispăruse, cățărarea de pe Valea Horoabele, momentul în care am aflat că Holly și-a găsit stăpâni, când m-am urcat în avionul spre Londra, întâlnirea de pe Vf. Moldoveanu de ziua mea, seara și dimineața pline de capre negre de la Refugiul Grind 2, momentul în care am reușit să găsesc bilet la Festivalul George Enescu și cele 2 ore petrecute în Sala Palatului la concert, apusul din Latoriței, și ar mai fi câteva… dar prefer să le țin pentru mine.

S-au întâmplat multe lucruri frumoase în 2015:) Iar pe lista mea din carnețel am mult mai multe notate, o grămadă de mici bucurii, care de fapt contează la fel de mult, dar am ales aici doar pe cele mai substanțiale. Și sunt sigură că sunt și lucruri pe care le-am uitat, dar ce să faci cu memoria asta, așa e când îmbătrânim… :)))

Și pentru că deja e destul bla bla pentru o recapitulare de an :) să trecem totuși și la locurile prin care am avut privilegiul să calc în 2015:

IANUARIE

Prima tură din an a fost una dintre cele mai neobișnuite ture pe care le-am făcut vreodată. Plecasem la o tură de 2 zile în zona Tâmpa – Postăvaru, și în a doua zi, nu mult după intrarea pe traseu ne-am trezit că auzim un schelălăit. Tura a fost abandonată și în schimb ne-am ales cu o cățelușă Husky cu care nu știam ce să facem. Din fericire peripeția a avut un happy end.

FEBRUARIE

În februarie mi-am împlinit visul de a merge la Mălăiești pe timp de iarnă. Și pentru că am avut-o alături pe Adina, tura s-a dovedit una dintre cele mai frumoase din tot anul. Ca de obicei, am râs de ne-a venit rău, am vorbit de ni s-a dus gura la spate și la plecare deja nu mai știam să grăim românește, ci doar moldovenește :))) Ce înseamnă să pui 2 moldovence la un loc :)))

MARTIE

În luna martie, imediat după un cod galben care acoperise din nou în haine de zăpadă toți brazii, am dat o fugă până în Piatra Mare, pentru că îmi doream de mult să petrec o noapte sus la cabană iarna. M-am bucurat de apus și de răsărit prin troienele de zăpadă, de vremea excelentă și de o coborăre cu peripeții prin Canionul Tamina, la finalul căreia am ajuns cu zâmbetul până la urechi.

APRILIE

1. În aprilie, imediat după ce am fost acasă la Galați de Paște, pe drumul de întoarcere spre București am oprit nițel și în Măcin, mai exact la Lacul Iacobdeal, Și am avut un super noroc, pentru că am avut parte de o zi cu o vreme superbă, așa că mi-am făcut de cap cu aparatul foto.


2. Iar după câteva zile am tras o fugă și până în Piatra Craiului o zi, în căutarea ghioceilor și a brândușelor pe la poale. Am făcut un circuit prin Prăpăstiile Zărneșilor, Cheile Pisicii, Șaua Joaca și apoi întoarcere prin satul Măgura, pe „balconul” de pe care am putut admira Bucegii. Și deși am întâlnit floricele din plin, am găsit că iarna nu plecase încă nici măcar de la altitudinile mici.

MAI

1. În mai am profitat de weekendul prelungit de 1 mai și am pornit spre o zonă pe care nu o explorasem suficient în trecut. Am urcat în sfârșit pe Ciucarul Mare, am admirat liliacul, am descoperit comori nebănuite în Severin, Tg. Jiu și Cheile Sohodolului, și nu în ultimul rând am făcut o plimbare pe la câteva puncte de belvedere de deasupra Băilor Herculane care ne-au dat pe spate.

2. Iar la sfârșitul lui mai am profitat de al doilea weekend prelungit, cel de Rusalii, și am pornit spre Sighișoara, unde visam de mult să rămân peste noapte și să n-o ma văd doar pe fugă. Visul mi-a fost împlinit, și în plus de asta, la dus am mai făcut o oprire și la Lacul de Smarald de lângă Racoș, la care n-am putut ajunge în septembrie 2014 când mai trecusem prin zonă.

IUNIE

1. În prima zi din iunie, după o mică bălăceală în piscină, la întoarcere din Sighișoara am ales ruta prin Mediaș, că de când tot ziceam că vreau să văd și eu măcar un pic centrul istoric, că tare fain părea din poze. Și chiar așa l-am și găsit. Ba și mai frumos! Iar cerul albastru și norișorii pufoși au completat perfect peisajul.

2. Tot în iunie, mai exact în ziua de luni, 22, am făcut și primul pas pe munte singură. A fost poate cea mai frumoasă tură pe care am făcut-o vreodată pe munte, și nu pentru că am fost singură, ci pentru tot ce am primit acolo sus, deasupra căldării Bâlea, începând de la zăpada așternută peste iarba verde și până la dansurile de nori care păreau că fac spectacol pentru mine și numai pentru mine.


3. Și nu în ultimul rând, în iunie am participat cu mare drag la o nouă acțiune Free Miorița de montat panouri solare, de data asta în satul meu de suflet, Holbav. Am fost extrem de bucuroasă că am putut da o miiică mică mână de ajutor și din tot sufletul pot spune că m-am întors un pic alt om decât cel ce plecasem.

IULIE

1. Luna iulie am început-o cu o plecare mai mult decât spontană la Rimetea – Colțești. M-am hotărât în vreo 5 minute să fac asta. A fost unul dintre cele mai crazy lucruri pe care le-am făcut vreodată, dar intuiția nu m-a înșelat. Au fost 4 din cele mai liniștite și faine zile din tot anul, și dovada clară că uneori universul îți oferă exact ceea ce îți dorești.

2. După 2 săptămâni am dat o a doua tură prin Bucegi pe 2015, de data asta prin Cheile Horoabei, prin care tot visam să mă cațăr de ceva vreme. Iar așteptările mi-au fost întrecute. Traseul a fost fantastic, am savurat fiecare săritoare și fiecare priză, vremea a fost excelentă, și nici cu pozele de la răsărit nu mi-e rușine :P


3. Iar finalul lui iulie m-a prins la Londra, unde nici măcar nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi mai ajunge prea curând, darmite anul ăsta. A fost o surpriză fantastică făcută de cineva drag, și în momentul în care am aflat, aproape nu mi-a venit să cred. Cu doar 2 săptămâni înainte nu mă gândeam că o să zbor pe 2015.

AUGUST

1. La Londra am stat 2 săptămâni, iar în prima zi din august am făcut o scurtă excursie de 1 zi, unde altundeva decât în Cotswods, de care mă îndrăgostisem cu aproximativ 2 ani în urmă. De data asta am vizitat sătucul pitoresc Castle Combe, orășelul Broadway și turnul cu același nume, de unde am putut admira o frumoasă panoramă a zonei rurale tipică pentru Anglia.

2. Iar la o săptămână de la revenirea în țară am plecat alături de Adina și Gabi să ne cocoțăm pe Moldoveanu, unde mi-am serbat ziua de naștere. Am fost foarte fericită că am putut sărbători într-un loc pe sufletul meu și în compania unor oameni atât de dragi, dar în același timp a fost o tură așa de nebună încât pentru scurt timp am crezut că nu ne mai întoarcem din ea.


3. Iar la final de august am făcut una și mai lată: prima tură în care am dormit singură la refugiu, mai exact în Crai. Cum spuneam și mai sus, a fost cel mai scary lucru pe care l-am făcut vreodată dar în cele două zile am trăit atât de intens și am primit niște experiențe atât de frumoase încât aș face-o din nou fără să clipesc de 2 ori.

OCTOMBRIE

1. După o odihnă binemeritată în septembrie, în octombrie am revenit cu forțe noi și am fugit într-o zi de toamnă, când spectacolul culorilor era în toi, în Munții Vrancei, pe Cheile Tișiței, lângă Lepșa. A fost o tură de plimbare mai mult, dar cei 18 km m-au energizat și mi-au clătit ochii atât de bine încât lucrurile s-au văzut mult mai clar după asta :)


2. Iar la final de octombrie, mulțumită lui Andrei, care a organizat o tură pe carpați pe Brâna Aeriană, am ajuns pentru a treia oară în Bucegi pe 2015 și mi-am îndeplinit încă un vis. Traseul a fost absolut fantastic, compania de nota 10 și m-am bucurat că am mai scos și casca un pic la „plimbare”, nu de alta dar se scâncea săraca de vreun an în dulap.

NOIEMBRIE

În noiembrie am tras o fugă din nou în Făgăraș, tot solo, ca și în iunie. De data asta pe la Fereastra Zmeilor, dar cu un punct comun cu tura din iunie: Lacul Capra. A fost o plimbare mică, dar cu însemnătate mare. Când am ajuns la Capra am simțit că se încheiase un cerc, ca lucrurile se așezaseră, că relația mea cu muntele se mai transformase un pic.

DECEMBRIE

1. La început de decembrie, de Moș Nicolae, am avut parte de prima tură pe zăpadă din sezonul de iarnă 2015-2016, în care am fost pentru prima dată în Latoriței și m-am „dat” prima dată pe rachete. Multe premiere, iar apusul deasupra lacului Vidra a fost unul dintre cele mai faine din tot anul. Mulțumesc „ghidului”! :)


2. Și uite așa am ajuns la final de an, pe care l-am petrecut mai frumos decât în orice alt an de când merg pe munte, pentru că am sărbătorit venirea lui 2016 la altitudine, unde deși a fost un ger de-am zis că nu-i adevărat, compania și peisajele au compensat cu vârf și îndesat. Am cunoscut niște oameni faini tare de tot, am avut ocazia să văd Ceahlăul în haine de iarnă, și am avut parte de un ultim apus pe 2015 și un prim răsărit pe 2016 de vis. Mulțumesc Dorin pentru invitație!

A fost un an plin, în care am avut o grămadă de plecări neplanificate (contrar stilului meu obișnuit :) dar care mi-au prins extrem de bine. O vreme mi s-a părut un haos. Dar un haos frumos, de care aveam nevoie. Și chiar dacă anul meu n-a arătat deloc așa cum îl visasem la început de ianuarie din punct de vedere al călătoriilor (sau din orice alt punct de vedere de fapt), a fost o nebunie frumoasă. Și chiar dacă n-am mai putut ajunge în Dolomiții la care visez atât de tare de atâția ani să mă întorc, de fapt am reușit să ajung în mult mai multe locuri decât m-aș fi gândit.

Iar pentru 2016…. dacă anul trecut spuneam că pentru 2015 nu mi-am făcut niciun plan de călătorit decât în ceea ce privește turele pe munte, acum nu mi-am făcut CHIAR niciun plan, nici măcar pentru munte. De nicio culoare. În anii trecuți, în decembrie deja aveam o schiță cu turele pe care voiam să le fac în anul următor, acum nu am făcut nimic. Și nu pentru că nu mai vreau să merg pe munte (Doamne ferește!!!, pentru că de munte nu cred că mă voi lăsa secolul ăsta), dar pur și simplu nu mai simt nevoia să bat ceva în cuie. Voi fi mai spontană anul acesta. Să vedem cu ce se mănâncă și asta :) Până acum a mers chiar bine :) Singurul lucru pe care vreau să îl fac musai este să merg în Dolomiți. Anul ăsta chiar nu îmi mai accept nicio scuză. În rest… să vedem ce și cum, nu fac niciun plan. Asta pentru că anul acesta visul cel mare este să-mi cumpăr pian, și asta cât mai curând, așa că excursiile peste graniță nu sunt prioritare. Dar om vedea, până acum am avut parte de o grămadă de surprize, cine știe ce va fi și de-acum încolo :)

45 comentarii:

  1. Nici nu prea ştiu ce să adaug la cuvintele astea din suflet…!
    Nu pot decât să te felicit pentru ture (pentru cele solitare, mai ales), pentru fotografii şi pentru faptul că ai trecut peste momentele mai puţin plăcute aşa cum ştii tu, frumos.

  2. Eu iti doresc un an nou mai bun decat cel care s-a incheiat, sa ai parte de bucurii, impliniri si tot ce-ti doresti. Viata nu merge mereu in linie dreapta, pana la urma tot ce conteaza cred este sa incercam sa vedem si sa extragem din ea lucrurile bune care ni se intampla, ceea ce-mi pare ca tu deja ai facut :)

    Foarte dragut cu pianul, mi se pare super interesant chiar daca eu sunt complet pe din-afara cu muzica! Spor la lectii si la cumparat!

  3. Cum se face ca cel ce a avut marele noroc si sansa sa fie in lumea ta,sa faca parte din micul marele univers frumos,asa cum il vad eu..sa nu inteleaga ca o comoara asa de rara nu se lasa de izbanda…
    Pacat ca unele suflete ajung pe mana cui nu trebuie..si din pacate,regenararea unui suflet feminin…se face cu multe eforturi..si increderea intr-un alt barbat se va face in multi ani…
    Eu si toby ..al meu caine te imbratisam cum mult drag..si iti dam din obtimizmul nostru…:)
    ps: eu ma pregatesc sa fac cea mai lunga excursie din viata mea,cu toby..o sa plec 8 luni in ASIA…sper sa reusesc,sa descopar o alta latura a sufletului meu…

  4. Felicitari pentru ce ai realizat anul trecut, pentru modul in care ai depasit situatiile neplacute, iti doresc inca o data sa iti indeplinesti cat mai multe dorinte si un 2016 de mii de ori mai bun decat cel ce a trecut.

    Si felicitari pentru interviul de la Antenaa, ai fost super simpatica!

  5. Te admir pentru chestia cu pianul…ai mei m-au dat la lecţii de pian, am făcut până în clasa a VIII-a, dar mi se părea o obligaţie şi nu-mi plăcea, dar totuşi, conştiincioasă fiind de fel, învăţasem să cânt foarte frumos, chiar şi partituri grele. Pe urmă…a trebuit să mă concentrez pe română, matematică…deh…Acum ţin să îţi spun că am uitat de tot…anii au trecut fără să mai exersez…Când îmi amintesc, mă întristez că am pierdut acest “dar”…e trist..
    Te admir pentru modul în care ştii să te bucuri de fiecare lucru frumos care ţi s-a întâmplat şi ţi se întâmplă…e minunat că poţi să te bucuri la intensitate maximă şi să pui în valoare în sufletul tău fiecare moment frumos, deosebit, pe care l-ai trăit…cred că trebuie să învăţ de la tine…eu, deşi am avut în anul ce a trecut 99 de ture pe munte (dar nicidecum nu spun asta ca să mă laud), nici măcar nu mă simt în stare să fac o retrospectivă a anului 2015…De multe ori mi se pare că nu mă bucur suficient…nu retrăiesc momentele…nu realizez toate “darurile” pe care le primesc…o tură (de exemplu) se desfăşoară, trece, şi gata…Mai mult mă gândesc la ce n-am reuşit, decât la ce am reuşit…Trebuie să îţi urmez exemplul…dar off, mi-ar prinde bine o încurajare… :)
    Mă scuzi că poate m-am întins la vorbă şi ţi-am spus toate aceste lucruri…dar aşa am simţit…şi cred că şi tu vei simţi o bucurie ştiind că articolul tău, uite, are impact în sufletele oamenilor…O să încerc şi eu să văd mai mult părţile bune…să mă bucur mai mult…să fiu mai optimistă..
    Eu îţi doresc din suflet să poţi să îţi îndeplineşti toate visele…şi să ai parte de cât mai multe momente minunate, frumoase…pe care să ni le împărtăşeşti şi nouă, celor ce te îndrăgim…Cu drag, Sorina.

    • Sorina, iti multumesc tare mult pentru mesaj si pentru cuvintele frumoase!
      Si felicitari din suflet pentru ce ai realizat! Stiu cum e viata, nu e deloc la indemana sa ne bucuram de lucrurile frumoase si sa le ignoram pe cele rele.
      Unora le este mai usor, pentru ca asa le e firea (cred ca ma numar printre ei), pe cand altora un pic mai greu. Dar se poate invata si asta :)
      Eu ti-as recomanda in prima faza un exercitiu zilnic, de a nota la sfarsitul zilei toate lucrurile pozitive din ziua respectiva (pe mine m-a ajutat mult asta), dupa care sa iti notezi doar periodic, intr-un carnetel (asa cum spuneam si eu in articol ca fac) lucrurile frumoase care ti se intampla. Ai sa vezi ca o sa fii surprinsa cat de multe sunt! :)
      Iti doresc din suflet si tie mult succes in implinirea viselor si .. nu uita sa zambesti! :)
      Tine-ma la curent!
      Cu drag,
      Alexandra

      • Mersi mult de tot de răspuns…mă ajută mult ce mi-ai scris…îţi voi urma sfaturile…şi cred că ai dreptate, unora le este mai uşor pentru că aşa le este firea. Dar, cred că dacă voi aprecia mult mai mult lucrurile frumoase care mi se întâmplă, voi constata că nu am niciun motiv să fiu posacă (în paranteză fie spus e chiar nasol să te simţi posac, fără chef…parcă simţi că îţi trece ziua degeaba).

        Am vrut să mai spun că în urma turei tale în Latoriţei (care mi-a plăcut foooooarte mult şi pentru care demult vroiam să te felicit, dar nu am apucat), mi-am programat să merg şi eu acolo în luna mai (înainte să urce turmele de oi) şi te rog mult dacă poţi să îmi dai câteva detalii/indicii despre cum se porneşte în traseu din Curmătura Vidruţei (cred/sper că odată intrată în traseu, îmi voi pune la încercare simţul de orientare şi mă voi descurca mai departe). Nu este nicio grabă, am citit că ai o perioadă aglomerată, îmi răspunzi când poţi, când ai tu un pic de timp..
        Sper că poate într-o zi drumurile ni se vor intersecta şi ne vom întâlni pe munte (şanse sunt, culmea în 2015 de 3 ori ne-am nimerit în aceeaşi zi în acelaşi masiv!..doar că pe trasee diferite)…Ceea ce ştiu sigur e că te voi recunoaşte de departe :)…te-am văzut în atâtea poze…:)

        Să ai spor şi succes în tot ceea ce faci! Deşi nu ne cunoaştem personal, eu te îmbrăţişez cu drag,
        Sorina.

        • Esti tare scumpa, Sorina! Iti multumesc din suflet pentru tot!
          Si eu sper sa ne intersectam intr-o zi pe munte :) Esti un om deosebit!
          In Curmatura Vidrutei e foarte usor de pornit in traseu. Nu am fost vara, dar sigur vei vedea ditamai poteca (sau chiar drumeag) ce porneste in sus.
          Venind dinspre Voineasa, cand ajungi in Curmatura Vidrutei, vei vedea sigur masini oprite pe partea stanga. De acolo porneste traseul, de pe partea stanga a soselei, si poteca/drumeagul vei vedea ca urca usor spre dreapta spre padure.
          Multa bafta si carari cu soare!
          Iti doresc din suflet sa ajungi peste tot pe unde visezi!

          • Şi tu eşti o drăguţă şi un om super deosebit :)
            Mersi din suflet pentru explicaţii, dar şi pentru urări şi gândurile bune către mine…Am înţeles cum trebuie mers, aşa că mă bucur că o să pot face o tură într-un munte nou pentru mine..:)
            PS. Cum trebuie procedat să apară o poză în dreptul numelui? Am văzut la unii dintre cititorii tăi care postează comentarii că au şi o mică poză, dar nu ştiu cum fac ei acest lucru, spre ruşinea mea…La câmpurile destinate postării unui comentariu nu am văzut un astfel de loc unde să poţi insera o poză…sau doar cei cu website pot face asta?

            Din suflet îţi doresc încă o dată toate cele bune…şi vremea să ţină cu tine oriunde îţi vei purta paşii anul acesta…şi nu numai anul acesta!..:)

  6. Ai avut un an plin de invataminte, cu bune si cu rele. Iti doresc 2016 sa fie mult mai bun :). Si acum o intrebare, care sunt camerele de evadare din care n-ai reusit sa iesi? :) Nu de alta dar inseamna ca sunt grele si as dori sa le incerc si eu.

    • Mersi mult de tot, Andreea! Si tie iti doresc la fel!
      Camerele din care nu am iesit sunt Poirot Investigation de la Entrapment (http://entrapment.ro/) – dar am inteles ca s-ar fi inchis (nu stiu sigur) si Voodoo de la Mind Trap.
      Dar nu inseamna ca sunt grele :) Ci ca am avut colegi incompetenti :))))))) Just kidding! La Voodoo erau multe joculele de rezolvat si nu prea am avut timp, ca eram doar 2, iar la Poirot am fost 5… dar intr-adevar unele joculete erau ceva mai greute, si in plus de asta nu mai lucrasem niciodata impreuna in formula respectiva de echipa si probabil de aceea n-am iesit. Mult succes! :)

  7. Faina ideea de a face o retrospectiva a anului ce tocmai a trecut si chiar am simtit articolul tau avand in vedere ca si pt mine anul 2015 s-a desfasurat intr-un mod identic ca aspect general si chiar si cu cateva detalii similare, cum ar fi de exemplu prima tura pe munte singur , care culmea, tot in Fagaras s-a desfasurat. :)
    Iar sapt trecuta am reusit premiera si unei prime excursii in afara tarii singur si imi place ideea avand in vedere ca programul ti-l faci dupa bunul plac.
    Ma bucur ca am citit acest articol, simt ca mi-a dat energie si incredere in plus. In incheiere felicitari pt taria de care ai dat dovada si pt iesirile pe anul 2015 si un 2016 cat mai bogat in evenimente placute si deosebite. Si poate ar fi o interesanta si o inregistrare in care canti la pian. :)

    • Multumesc tare mult, Alex!
      Super tare! Felicitari si tie! :)
      Iti doresc de asemenea un 2016 cat mai fain, cu multe visuri implinite! :)
      PS. Mai am muuuuuult tare de tot pana sa pot (avea curajul de a) publica o inregistrare cu mine la pian :P

  8. Alexandra,
    Esti o fata minunata! Apreciez sinceritatea si faptul ca esti o persoana atat de sensibila, dar totodata puternica. Urmaresc blogul tau cu interes si ma las purtata de cuvintele tale din fiecare postare, imaginandu-ma pe mine in oricare ipostaza traita de tine.
    Cred ca cea mai palpitanta experienta prezentata de tine este cea in care ai pornit singura pe munte, intalnirea cu ciobanul… :)) , cazatul in casuta de refugiu (SINGURA!) , numai de aici se poate observa cu usurinta ca esti o femeie puternica, neinfricata.Desi poate ai avut ezitari ,e si normal, cred ca natura te-a rasplatit, cum face ea de fiecare data.
    Ma regasesc de multe ori in post-urile tale si chiar pot sa spun ca ne asemnam. Eu in luna decembrie a anului 2015 am calatorit pentru prima data singura. Destinatia mea a fost Polonia. Am pornit cu mici rezerve, in ciuda faptului ca toti apropiatii mei m-au catalogat ca fiind “nebuna” :))).
    Concluzia e ca mi-a placut ENORM! Am reusit sa ma cunosc mai bine, am avut timp sa ma observ. Concluzia e ca mi-a placut enorm si ca dovada deja mi-am rezervat urmatoarea destinatie, tot singura, pentru luna iunie a acestui an.

    In final vreau sa iti doresc multa sanatate, ca de asta avem nevoie, iar conform zicalei: ” Daca avem sanatate, le facem si pe restu…!”, iti doresc sa ai parte de multa fericire in noul an, fiindca meriti!

    Cu drag,

    Andreea L.

    • Andreea, iti multumesc din suflet! :)
      Mi-ai facut ziua mai frumoasa!

      N-as zice ca sunt neinfricata, din contra, mi-a fost super frica in tura aceea in care am dormit singura la refugiu, dar cum ai spus tu, chiar am fost rasplatita peste masura, asa ca nu regret nimic :)

      Ma bucur ca ai avut curaj sa pleci singura si ai extras din experienta asta exact ce am extras si eu: autocunoastere si o latura diferita a calatoriilor. Multa bafta in noua calatorie singura! :) Sunt sigura ca o sa fie super!

      Iti multumesc mult pentru urari si cuvintele calde si iti doresc din suflet cat mai multe calatorii si experiente frumoase, exact cum ti le doresti tu! :)

  9. Revin cu un comentariu…Mersi frumos, am înţeles cu Gravatar.

    Da, sigur că o să îţi spun cum a decurs tura în Latoriţei, după ce mă voi duce…:) Dar până atunci, trebuie să îţi spun că fără să ştii tocmai mi-ai făcut un mare bine: am fost de curând (2 martie 2016) într-o tură în Piatra Craiului şi coborârea am făcut-o prin satul Măgura, deci aveam nevoie să nimeresc intrarea pe poteca BR (marcaj aproape inexistent) ce coboară de la Măgura spre Fântâna lui Botorog…m-au ajutat mult informaţiile din tura ta din 19 aprilie 2015 şi mai ales pozele, pe care le-am vizualizat “căscând bine ochii” :) înainte de a pleca în tură, fără de care nu ştiu dacă nimeream intrarea pe poteca sus-amintită, mai ales că deja era târziu şi nu mai aveam chef de căutări. În caz că nu găseam intrarea, ar fi trebuit să cobor de la Măgura pe jos pe drumul de maşină, ceea ce nu îmi surâdea (sau să chem taxiul, care cere frumoasa sumă de 45 de lei de la Măgura până la Zărneşti, m-am interesat). Dar bine că am găsit-o…şi mi s-a părut nostimă această potecuţă ce merge mai mult “printre garduri”. Aşa că ţi-am mulţumit în gând în acea zi (şi ţi-am dedicat ţie pozele cu ghiocei făcute pe traseu) şi acum îţi mulţumesc şi aici pe blog…şi îţi doresc din suflet o primăvară frumoasă, cu gânduri senine! :)
    Cu drag,
    Sorina.

  10. M-am bucurat si m-am intristat odata cu tine citindu-ti articolele . Ceea ce mi se pare minunat este faptul ca peste tot in scrierile tale predomina si invinge pozitivul , binele . Ai o energie constructiva cu care nu stiu de unde te incarci , dar eu sigur m-am incarcat de multe ori de la tine citindu-te . Nu reusesc sa fiu un cititor foarte fidel timpul liber nepermitandu-mi asta , dar de cate ori o fac raman cu o stare de bine , lucru pentru care iti multumesc . Sa ai un an frumos si luminos ca tine :)

    • Steluta, iti multumesc din suflet pentru acest mesaj! Mi-ai facut ziua tare frumoasa!
      Sincer nici eu nu stiu de unde ma incarc cu energia asta (probabil o parte am primit-o cadou de la nastere din fericire, si o parte e de la munte, cu siguranta), dar nu stii cat ma bucur sa aud ca te-ai incercat si tu pozitiv citindu-mi articolele :) Pentru mine este o imensa realizare! Iti multumesc tare mult si iti doresc si tie un an minunat! :)

  11. Draga Alexandra, te citesc de mult timp si vreau sa te felicit pentru acest blog si pentru ca iti aloci din timpul tau sa ne oferi informatii pretioase. Iti doresc mult succes pe mai departe, pe toate planurile! Scurta intrebare: aveai tu la un moment dat pe blog un bucket list. Tin minte ca era foarte inspiring. L-am cautat de curand, dar nu l-am mai gasit. A disparut sau nu l-am cautat eu bine? :)

  12. Dolomitii sunt si pe wishlist-ul nostru in acest an. Facem sapaturi dupa avione si cazari. Daca vrei sa mergi intr-o echipa mai mare, te rog, da-ne de veste. O zi plina de zambete!

  13. Se pare ca ai avut un an pe cinste . Recent am inceput sa frecventez blog-uri despre “turism” ( sa zic asa ) si se pare ca pe al tau o sa il pun la favorite . Ai un alt “fan” de acum incolo . :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *