Prima data in Latoritei – Fratosteanu Mare (5 decembrie 2015)

Cred că în viața unui munțoman, oricât de experimentat ar fi, întotdeauna apare ceva nou. Asta de fapt cred că e și frumusețea acestui hobby de a merge pe munte. Mereu ai parte de premiere. Mai multe la început, ce-i drept, de genul „prima noapte petrecută la cabană”, „prima tură cu cortul”, „primul răsărit la peste 2000 de metri”, „prima tură iarna”, „prima dată în munții …..”, „prima tură de dimineața până seara”, după care, treptat, distanța dintre premiere se lungește, dar rămâne întotdeauna măsurabilă.

Iar eu nu fac excepție. Deși merg de ceva ani pe munte, mereu am parte de premiere, mai ales când vine vorba de munți noi. Din cauza distanței sau a lipsei marcajelor sau a informațiilor în unele cazuri, mai sunt încă munți în România în care nu am ajuns încă, iar de cei din afară nici nu mai vorbesc. N-am șanse viața asta să îi văd pe toți. Poate în următoarea doar. Sau în următoarele 10 mai bine zis :)

Unii dintre acești munți prin care nu călcasem încă, deși adulmecasem zona de mai multe ori, sunt Latoriței. Am ajuns acolo la începutul lui decembrie, după prima ninsoare serioasă din sezonul de iarnă 2015-2016, la invitația lui Radu, care mai fusese de multe ori în zonă și în felul ăsta am putut aborda un traseu nemarcat pe care nu m-aș fi încumetat singură.

Traseul apare de fapt marcat cu cruce albastră pe harta veche a munților Latoriței (la 1987 o fi fost marcat săracu’…), însă la fața locului nu se zărește niciun marcaj. Dat fiind că n-am fost eu „șefa” de data asta :)))) și n-a trebuit să-mi fac temele înainte de tură, n-am fost foarte atentă dacă traseul se poate dibui cu ușurință sau dacă există puncte mai delicate în care să fie probleme de orientare, dar judecând per total, cred că e destul de intuitiv, mai ales iarna dacă sunt și urme făcute deja în față.

Am ajuns în Curmătura Vidruței destul de târziu într-o zi super senină de sâmbătă, și după ce ne-am echipat cu tot ce trebuie + ceva complet nou pentru mine (rachete de zăpadă – o altă premieră), am pornit cătinel pe traseu. Și când spun cătinel, mă refer la mine, pentru că încercam să mă obișnuiesc cu aceste inginerii date naibii numite rachete, cu care nu mă mai jucasem până atunci. Mă rog, rachetele erau de fapt o scuză, eu de fapt nu merg niciodată repede :)))) Vorba aia, am doar 2 viteze: încet și foarte încet :)))

DSC02417

Treaba asta cu rachetele trebuie să recunosc că e foarte tare. În trecut am făcut o mulțime de trasee cu zăpadă în care te afundai sănătos, dar niciodată cu rachete, ci la bocanc, de multe ori depunând un efort considerabil care mai devreme sau mai târziu mă obosea. Dar nu mă gândisem niciodată să îmi cumpăr rachete. Sincer mi se părea un accesoriu mai mult așa… de fițe :))) Dar acum că le-am încercat și am văzut diferența… încep să-mi schimb părerea :))) Poți acoperi o distanță mai mare în același timp, și nici nu te chinui ca nebunul când e zăpadă în care te-ai afunda dacă ai fi doar la bocanc. Totuși… mă mai gândesc dacă să mi le iau și eu pe ale mele personale sau nu.

DSC02427

Prima bucată a traseului este destul de lină, ceea ce mi-a permis să-mi fac un pic încălzirea, după care am trecut de stâna din Nopteasa, și cam pe acolo am început, din câte îmi amintesc, un urcuș ceva mai pronunțat. Ne-am croit apoi drum printre încă o serie de brazi, iar după aceea am ieșit cu totul în golul alpin, urmând încă un push spre „colosul” Nopteasa, acest vârf stâncos la care chiar nu mă așteptam, dat fiind că atunci când ne gândim la Latoriței, ne gândim la niște munți destul de domoli, care se pretează bine la ture de iarnă fără risc de avalanșă (atâta vreme cât se ține creasta) și care nu prezintă tehnicitate.

DSC02448

Drept dovadă că după Nopteasa urmează un platou aproape ca în palmă pe care am avut impresia că suntem pe Lună, după care nu a mai fost nevoie decât de un ultim mic efort ca să dovedim ultima cocoașă, și la vreo 2 ore jumătate de la plecare am fost pe vârf. Frotoșteanu Mare pe numele său. Nice to meet you :)

DSC02460 DSC02464 DSC02475 DSC02504 DSC02508 DSC02515Între Nopteasa și Fratoșteanu Mare (tocmai am realizat că n-am făcut poză pe vârf :))))

DSC02535

Pe vârf n-am stat mult, era un vânticel care băga frigul în oase destul de repede, așa că am coborât mai departe un pic (nu de alta dar ca să avem ce urca pe urmă la loc :))), încercând să găsim un loc bunicel pentru pauza de masă. N-am găsit noi cine știe ce adăpost, dar a trebuit să ne mulțumim cu ce am putut obține la dosul unei pietre care oferea cât de cât un loc un pic ferit.

DSC02549

La întoarcere ne-am gândit noi că nu o să mai avem nevoie de rachete (nu mai știu de ce) așa că ne-am chinuit vreo 15 minute ca niște ingineri care suntem să facem un contraption ca să prindem ambele perechi de rachete pe rucsacul lui Radu. Ne-am chinuit ceva, dar până le urmă le-am prins pe fraiere. Iar după ce am făcut 100 de metri prin zăpadă, ne-am dat seama ca fraierii suntem noi de fapt, pentru că era un mare chin să coborâm fără ele. Nu știu ce-a fost în capul nostru :))) Așa că am le-am dat jos de pe rucsac și ni le-am pus la loc. Aaaaaah, altă viață! :)))

DSC02553 DSC02567 DSC02582

Nu mult după asta am realizat că ne va prinde întunericul pe traseu (constatarea vieții. De parcă era și greu să îmi fi dat seama mai devreme :))) Cu toate astea nu ne-am grăbit. Am stat la poze, fiecare chinuit de propriul talent :))), după care am realizat că ne prinde apusul în creastă și ne-am lăsat și mai mult chinuiți de talent :)))

DSC02590

Momentul cel mai frumos a fost când cerul s-a colorat parcă deodată într-un roz dulce tare de tot și când, coborând repejor spre el, am dat pentru prima dată cu ochii de Lacul Vidra, și a fost…. woooow.

DSC02613DSC02631 DSC02663 DSC02679

5 minute mai târziu dacă ajungeam… am fi ratat spectacolul. Talk about perfect timing.

DSC02694

De aici…. n-a mai rămas decât să ne închidem aparatele, să le punem la culcare pentru restul zilei, și să coborâm în tihnă spre mașină, la lumina frontalelor, pe care n-a durat mult până când a trebuit să le aprindem.

Și cam așa s-a încheiat o tură perfectă. O singură strângere de inimă m-a încercat acolo sus. În timp ce priveam cu sufletul plin de bucurie spre lac și spre cerul frumos colorat, un pic mai sus dacă ridicam privirea, dădeam cu ochii de pădure. O pădure frumoasă, din care din păcate s-a mușcat și s-a tot mușcat până când a ajuns s-arate ca o haină mâncată de molii. Ca iubitor de natură n-ai cum să nu observi că s-a tăiat din ea cu lăcomie, de parcă n-ar mai fi ziua de mâine. De parcă e acolo ca oricine să ia din ea oricât și oricând. Iar jos în partea dreaptă dacă coborâm privirea, dăm cu ochii de stațiunea fantomă Vidra, care ar fi putut fi una dintre cele mai prospere stațiuni din România, dar care a fost lăsată în paragină.

Nu îmi dau seama de ce mai exact s-au întâmplat și se întâmplă lucrurile astea într-o zonă care ar fi catalogată paradis în orice colț al planetei. Lucrurile încep să se miște încet încet în zonă (a se vedea domeniul schiabil Transalpina) dar lucrurile sunt extrem de incipiente și foarte departe de ceea ce ar trebui să fie. Se pot face mult muuult mai multe acolo și pot doar să sper că zona se va dezvolta din potențialul imens pe care îl are și că nu se va dezvolta oricum, ci responsabil și cu bun simț.

Iar un exemplu de bun simț și că se poate, chiar dacă resursele sunt limitate și nu sunt aliniate chiar toate planetele, este la Cabana Groapa Seacă, unde am petrecut seara, o cabană de care știam de multă vreme, dar în care nu intrasem niciodată. Dar iată că am avut parte de o surpriză mai mult decât frumoasă. Și nu pentru că n-am avut așteptări, ci pentru că oamenii de acolo sunt fără îndoială unii dintre cele mai primitoare gazde pe care le-am întâlnit vreodată. Ne-au făcut să ne simțim de-ai casei, ne-au servit cu mâncărică gustoasă, ne-au încălzit camera din timp și am avut până și apă caldă… ba chiar și o mâță alintată pe care s-o smotocesc… ce poți să-ți dorești mai mult de la o cabană? Eu una… nimic altceva.

DSC02728 DSC02737

Privind înapoi spre această primă tură în munții Latoriței, trebuie să recunosc că nu mă așteptam deloc să fie atât de fain. Mai ales că fusese o zi senină, fără niciun nor, și nu visa nimeni la apusul vieții. Am plecat din start cu așteptări destul de mici de la acești munți, și de fapt nici măcar nu m-am gândit cum va fi. Ci doar am mers. Și tare bine am făcut :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

Traseu                                           Curmătura Vidruței – Vf. Fratoșteanu Mare și retur
Marcaj nemarcat
Durată 4h30 – 5h30
Munții Latoriței
Punct plecare Curmătura Vidruței (1500 m)
Altitudine max. Vf. Fratoșteanu Mare (2053 m)
Diferență nivel    + 550 m / – 550 m
Tip traseu drumeție
Sezonalitate tot timpul anului
Data 5 decembrie 2015
Echipa Radu & me

ACCES

De pe Valea Oltului, după Mânăstirea Cozia se face stânga spre Brezoi (venind din direcția București/Pitești) și apoi se merge pe DN7A până în Curmătura Vidruței. Este punctul cel mai înalt de pe șosea, foarte greu de ratat. Se poate lăsa mașina pe partea stângă, de regulă sunt mai multe mașini parcate acolo (mai ales vara).

Pentru Cabana Groapa Seacă se continuă pe DN7A pe malul Lacului Vidra, se trece de Obârșia Lotrului, și după încă 10 km (cu ceva serpentine neasfaltate), se ajunge la cabană (pe partea dreaptă).

Vara drumul se poate parcuge fără probleme cu orice mașină, chiar dacă sunt și porțiuni neasfaltate, dar acum iarna, fiindcă abia ninsese, chiar dacă per total drumul era degajat, în porțiunile neasfaltate era încă zăpadă pe drum (dat fiind că lama nu avea cum să o ia) și sincer fără un 4×4 nu știu dacă se putea accesa cabana dinspre Obârșia Lotrului cel puțin. Sau poate se putea, dar cu mari emoții. Cel mai bine e să sunați la cabană ca să cereți informații despre drum și acces, ca să nu aveți surprize.

CABANA GROAPA SEACĂ

Condiții:

  • Condiții foarte bune și oameni foarte primitori
  • Camere de 2 – 5 locuri cu baie în cameră sau comună
  • Camerele duble au baie în cameră, cu apă caldă
  • Camerele sunt dotate cu radiatoare (la noi cel puțin a fost foarte cald și bine)
  • Se servește masa (yum! :)
  • Preț cazare: 50 lei / persoană

Telefon rezervare: 076-659-5653 sau 076-633-7077
Website: www.cabanagroapaseaca.ro

Echipamente pe care le-am avut la mine (și alte obiecte de trebuință)

Bocanci Bețe de trekking
Rucsac 17 l Aparat foto
Pantaloni softshell Trusă medicală + Prim ajutor
Bluză termică de corp Mănuși și supramănuși
Bluză polar Buff
Fes Ochelari soare
Pufoaică Cremă de soare SPF 50
Fontală + baterii rezervă Pungi de gunoi
Folie supraviețuire Apă + mâncare + dulciuri

18 comentarii:

  1. Si mie mi s-a parut ca rachetele sunt un accesoriu in plus, asta pana am descoperit ca aici nu exista drumetie de iarna fara ele. Cand am mers in 2013 iarna in bocanci prin Masivul Central toata lumea se uita la noi ca la extraterestrii. A doua zi am inchiriat si noi niste astfel de ustensilele ca sa fim in rand cu lumea si ne-a cam placut, astfel ca in anul urmator ne-am cumparat rachetele noastre, ceva mai de calitate. Poate ca suna a fita, dar sincera sa fiu n-as mai face drumetii pe zapada fara ele :)). Nu te afunzi, parcurgi o distanta mai mare intr-un timp mai scurt, au crampoane daca este un pic gheata, etc.
    La cat mai multe ture in rachete ;)!

  2. Frumos moment surpins cu lacul Vidra, a meritat chinuiala de talent si un drum la frontala. :)
    Nu stiam absolut nimic de acesti munti, ma bucur ca i-am cunoscut cu aceasta ocazie.

  3. Bună, Alexandra!

    Ați avut o tură frumoasă, imaginile spun totul! Cred că ar trebui să te plătească Sony pentru reclama pe care le-o faci la aparat.

    Anul trecut am urcat și eu iarna în munții Latoriței, dar în partea vestică, mergând de pe Ștefanu până la pârtie. Doar la bocanc, iar în zona jnepenișurilor de pe vârf m-am afundat în zăpadă până peste brâu :)

    Îmi caut și eu de ceva vreme rachete de zăpadă, iarna asta aș vrea să vizitez câteva zone mai sălbatice (adică mai fără potecă bătută – precum Latorița), unde rachetele sunt o necesitate. Am ajuns la o listă scurtă, dar mi-ar prinde bine dacă mi-ai spune ce marcă ai luat tu :)

    Chiar, nu ați găsit urme de animale prin pădure? Eu am urcat o bucată de drum pe urmele unui lup :D

    Cu bine!

  4. Având in vedere faptul că munții sunt destul de umblați vara – mașini pe strategic, biciclete pe strategic – lupii nu prea colindă zona de pe creste. Pe văi și pe la case au fost însă ceva atacuri la animalele domestice.
    Da, Latorița este încă o zonă salbatică și trebuie să rămâna așa. Sunt câteva locuri încă virgine. Sunt deosebite!

    Au fost ceva urme de cocoș de munte și vulpi.

  5. Asa scurt articol? :( Ma pregatisem eu cu cappuccino si chestia de o sa fie interzisa in locuri publice :))

    PS: Imi place de mor ultima poza! E ca si cum primavara, cu vegetatie mananca ultima parte din iarna si din zapada :D Sa vina ghioceii!!

    • :)))) Si eu care credeam ca fac un bine ca nu scriu un kilometru de fiecare data :)))
      Si mie imi place mult ultima poza, dar nu din acelasi motiv. Sincer… eu nu iubesc deloc iarna la oras, dar la munte as prefera sa fie iarna macar 3 luni pe an… Altfel e destul de nenatural. Ghioceii sa vina, dar in martie :D

  6. Bună Alexandra, felicitări pentru blog și turele pe munte, articolele sunt foarte faine!

    Nu am mers niciodată pe munte cu rachete de zăpadă, aș avea câteva întrebări:
    1. Pe ce fel de trasee se pretează? Dacă panta este mai abruptă, sau puțină gheață, sunt ok?
    2. Sunt zone pe care ai simțit că te îngreunează și mergi mai repede doar cu bocanci?
    3. Ai nevoie de bețe de trekking când folosești rachetele?

    • Multumesc tare mult, Alex!
      1. De regula pe trasee unde zapada este moale, in strat gros. Adica daca mergi la bocanc prin asemenea zapada, te afunzi la fiecare pas si inaintezi greu.
      2. Nu.
      3. E de preferat…

  7. In regiunea Savoie unde locuim, rachetele sunt un lucru obisnuit in cotidianul unei persoane ce frecventeaza cat de cat muntele. A nins in sfarsit zilele astea si avem zapada pufoasa si la altitudini mici. Chiar ne gandeam sa facem weekend-ul prima tura in rachete cu cel mic.

    P.S. Super fotografiile, ca de obicei!

  8. Va rog sa ma scuzati, n-am citit cu atentie articolul si am intrebat usor deplasat pe Facebook despre stana. Totusi, spuneti ca “după care am trecut de stâna din Nopteasa… ne-am croit apoi drum printre încă o serie de brazi…” Eu am bantuit zona aia intr-o vara, acum vreo 12 ani, intr-un concediu. Imi amintesc ca stana era in golul alpin. Poate au mutat-o ! Sau sa fi crescut brazi ? M-ar cam mira, si una si alta ! Sa fie vorba de alta stana ? Cea de care imi amintesc era pe dreapta cum se urca.

    • Nu, este vorba de aceeasi stana, pe dreapta.
      Da, este in golul alpin, dar intre ea si vf. Nopteasa mai exista o mica serie de brazi. Portiunea este foarte scurta, poate de aceea nu vi-o amintiti :)

  9. Vara , cine se incumeta , poate face Strategica in Latoritei. Este un traseu lung, ce pleaca de undeva dinainte de Voineasa si se termina pe Transalpina, in Saua Stefanu; strabate toata culmea acestor munti. Visez la acest traseu, am vazut poze si cred ca este superb.
    Dumneavoastra ati urcat pe o portiune din acest traseu, nu-I asa?
    Foarte frumos blogul, eu colaborez cu cineva la blogul lui, sunt guest commentator, poate odata si odata imi fac si eu, sanatate sa fie!

  10. Atentie ! Pe “strategica” sunt turme/stane cu niste caini deosebit de periculosi ! Cu bicicleta e foarte frumos dar poate fi critic ! Eu am fost cu masina de la Saua Stefanu (Transalpina) cale de vreo 10 km si am intalnit niste dulai de iti dadeau fiori ! Si culegatori (tigani) de ciuperci ! Astia nu muscau !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *