Traseu circuit de 1 zi pe la Fereastra Zmeilor și Lacul Capra

Scris de | Alexandra

Săptămâna de după incendiul din Colectiv a fost probabil una dintre cele mai tensionate pentru România. A fost doliu, foarte multă agitație, au fost proteste, și cel puțin în București a fost o durere pe care aproape o puteai atinge cu mâna. Am încercat să mă țin tare, dar toate astea m-au copleșit. Așa că la sfârșitul săptămânii am simțit nevoia să fug din București. Pe munte, acolo unde întotdeauna mi-am găsit liniștea. M-am întors solo în locul unde începusem solo în iunie, adică tot în Făgăraș, unde îmi doream mult să mai ajung o dată până să dea zăpada permanentă.

Am plecat din București pe același traseu, numai că acum n-am mai urcat până la Bâlea, ci am oprit la 1 km mai sus de Cabana Capra, în curba de unde pornește traseul marcat cu triunghi galben spre Fereastra Zmeilor. Am avut ceva emoții până acolo, nu de alta dar de la Lacul Vidraru încolo temperatura scăzuse mult și pe alocuri era un polei de era să mă fac poster de vreo 3 ori cu tot cu mașină. Noroc că știu să patinez, că altfel…. :))))

Dat fiind că a trebuit să merg foarte încet pe alocuri, am ajuns la startul traseului abia pe la 10. Cred că e de la sine înțeles că la ora aia într-o sâmbătă de noiembrie nu era nici naiba pe acolo. Ceea ce era și bine, era și rău. Abia îmi venea să mă dau jos din mașină. Dar până la urmă mi-am făcut curaj, m-am echipat repejor, nu de alta dar bătea vântul cam tare, și am pornit.

Nu mai făcusem niciodată traseul ăsta, așa că eram curioasă. Nu mă așteptam însă la cine știe ce peisaje spectaculoase, mai ales că cerul era muuult prea albastru și fără pic de nor, dar nu venisem decât pentru mișcare și liniște. Dar ca de obicei, am primit mult mai mult de atât :)

 Cota 1620 Transfăgărășan – Fereastra Zmeilor: 1 h 30

Până la Fereastra Zmeilor urcarea a fost lină, inițial ușurică de-a lungul văii, apoi un pic de efort pentru a depăși pragul de dinainte de Refugiul Fereastra Zmeilor, și în doi timpi și trei mișcări am și ajuns la frumoasa Fereastră. Îmi era dor de ea, n-o mai văzusem la ochi din 2010.

DSC01499
DSC01558
DSC01572

 Fereastra Zmeilor – Lacul Capra – Șaua Capra: 2h 15

Nici mai departe, pe sub Creasta Arpășel Vârtopel nu s-a întâmplat mare lucru, dar înainte de urcarea de dinainte de Monumentul Alpiniștilor au început să apară surprizele.

DSC01613
DSC01652

Acolo, dat fiind orientarea versantului, este o porțiune care e aproape toată ziua în umbră, și din cauza asta am găsit gheață tun. Parcă un râu întreg cursese fix peste potecă și înghețase în secunda 2.

DSC01672
DSC01675

A fost o diferență de la cer la pământ față de poteca urcată și însorită pe care o urmasem până acolo. Dar din fericire, cu puțină atenție am găsit destul de ușor posibilități de a ocoli gheața 100%. Și cum mă concentram eu acolo să nu mă împrăștii pe jos, ce nu știam eu era că în zonă mai băteau vreo 2 inimi în afară de a mea.

Pentru că imediat ce am ridicat un pic ochii să analizez împrejurimile, am zărit în dreapta 2 căprițe care se odihneau liniștite în iarbă. Erau destul de departe, așa că nu s-au mișcat din loc, chiar dacă mă văzuseră. Aparatul nu m-a ajutat să pot face o poză din care chiar să înțeleagă ceva și altcineva decât mine, dar m-am bucurat de prezența lor și am zâmbit cu toată inima.

Și n-am apucat să urc mai mult de 5 metri după asta, că de sus am realizat că mă mai urmăresc 2 ochi:

DSC01682


3 căprițe în doar 5 minute. Cum să nu mă consider norocoasă?

DSC01687

Sus când am ajuns pe teren mai plat m-am gândit că e timpul să fac o pauză. Soarele era din belșug, așa că după ce am mâncat un pic, m-am întins la plajă. Și atunci am găsit liniștea pe care o căutăm, liniștea după care plecasem. Nu că până acolo n-ar fi fost liniște, dar în momentul ăla în care ești întins, ai ochii închiși și respiri aerul de la 2000 de metri, abia atunci lași de fapt liniștea să intre în tine. Pentru că nu mă refer doar la lipsa zgomotului când spun „liniște”, ci și la lipsa agitației interioare, a tensiunii pe care o resimțisem atât de puternic în București, în mijlocul evenimentelor triste și apăsătoare care avuseseră și încă mai aveau loc.

Ajutase și faptul că până acolo nu văzusem pe nimeni. Și am crezut că lucrul ăsta se va schimba curând în momentul în care am început să aud voci. Numai că m-am uitat stânga, m-am uitat dreapta, și nu vedeam pe nimeni. Zic, băi, oi fi eu plecată un pic cu cercul, dar parcă nici chiar așa de rău n-am ajuns, să aud voci :)))))

Dar totuși, am așteptat și-am așteptat, și n-am văzut pe nimeni. Mi-am dat seama că probabil sunt alpiniști pe Arpășel-Vârtopel. Dar pe urmă au început să cânte. Zic băi, dă-o-ncolo, acu chiar e culmea! Iar mă uit dreapta, mă uit stânga, nimic. În spatele meu doar crucea și placa de marmură albă dedicată speologilor orădeni ce au murit în 2002.

Am zâmbit. Mai în glumă mai în serios, nu știu ce am auzit, dar dacă oamenii ăia zburdau pe acolo în viața de apoi și cântau, înseamnă că le e bine :)

Am pornit mai departe. Dar n-am mai mers mult că m-am oprit iar, chiar înainte de Lacul Capra. Nu de alta dar a trebuit să dau prioritate de dreapta:

DSC01714

O căpriță avea treabă să traverseze poteca :)))) Era atât de mare și de grasă încât cred că era țap. Nu mai văzusem niciodată, așa că m-am bucurat ca un copil mic de premieră. Nu părea că se grăbește foarte tare. Se mai oprea din când în când să se uite spre mine să vadă ce gând am, dar când vedea că nu reprezint niciun pericol, își continua agale drumul mai departe. Abia când m-am apropiat un pic mai tare să încerc să-l prind mai de aproape a făcut câteva salturi ca să ajungă mai repede mai sus.

DSC01730

Era a patra capră neagră pe care o vedeam în ultima oră. Și acum dacă mă gândesc bine, nu cred că mai văzusem niciodată în Făgăraș capre atât de aproape și atât de multe. Mai văzusem multe o dată demult parcă, dar erau foaaarte departe. Ce înseamnă să umbli singur, și în „extrasezon” pe deasupra…

Abia la Lacul Capra am văzut primii oameni. Erau două fete care luau o pauză pe malul lacului. Lacul avea o pojghiță subțire de gheață pe deasupra. Se pregătea de hibernare.

DSC01745
DSC01746
DSC01755

Era cam târziu. Ca și în iunie, aveam de gând să urc și pe Vânătoarea lui Buteanu, dar mi-am dat seama că ar trebui să mă grăbesc cam tare ca să mai apuc să mă întorc la mașină pe lumină, și nu voiam să nu mă bucur în tihnă, așa că am renunțat. Dar m-am dus totuși o fugă până în Șaua Capra, și bine am făcut, căci am prins câteva valuri de nori trecători ce tocmai atunci se găsiseră să plutească prin zonă.

DSC01776
DSC01778

 Șaua Capra – Lacul Capra: 10 min

De acolo m-am întors spre Lacul Capra, și am mai poposit 5 minute în locul din care îl admirasem și în acea zi de final de iunie, când zăpada acoperise aproape tot în jur.

DSC01766

Acum, după 4 luni jumătate, am găsit totul atât de diferit… Atât peisajul, cât și eu, toate se schimbaseră. Recunosc că în iunie nu prea aveam habar pe ce lume sunt, era o varză totală în capul meu. Acum am găsit liniște, atât în exterior, cât și pe interior.

Și atunci, în acel moment și în acel loc, am simțit că s-a încheiat un cerc. Nu numai că se încheiase vara, și nu se mai simțea căldura, dar nici eu nu mai simțeam acea nevoie acută de a merge singură pe munte pe care am simțit-o la începutul verii. Lucrurile se așezaseră așa cum trebuiau să se așeze, și deși m-am simțit excelent pe tot traseul, am simțit că am trecut într-o altă etapă din viața mea, iar relația mea cu muntele s-a mai transformat nițel. Cu siguranță voi mai face ture singură, însă momentan nu mai simt asta ca fiind o prioritate. Nu pot să neg că, deși îmi place mult să simt muntele singură și că este o experiență unică și total diferită de cea în care ești pe traseu împreună cu alți oameni, cred că bucuria pe care o trăiești atunci când simți muntele alături de cineva care îl iubește la fel de mult ca tine n-ar trebui să lipsească din viața niciunul munțoman. Așa că nu pot decât să sper că va face parte din viața mea cât mai mult posibil.

 Lacul Capra – Cota 1620 Transfăgărășan: 1h 30

Cu gândurile astea în minte, am pornit de la Lacul Capra în coborâre spre mașină, de data asta pe bandă albastră, un alt traseu pe care nu mai fusesem niciodată. Chiar când treceam pe lângă lac, cele două fete pe care le văzusem mai devreme se pregăteau și ele să plece. Inițial m-am gândit că vor intra pe același traseu ca și mine, dar, spre surprinderea mea, au început să urce spre stânga. Abia atunci mi-am dat seama că s-ar putea ca undeva mai sus să fie o tabără de corturi, și de la ei să fi auzit mai devreme cântat. Că altfel… chiar nu știu ce altceva decât fantome aș fi putut auzi :))

DSC01791
DSC01801

Pe potecă până jos în mod evident că iar n-am mai văzut pe nimeni. Bine, nici nu mă așteptam să văd, dar mi-a plăcut mult acest traseu, are un parcurs foarte interesant.

Mi s-a părut un pic ciudat din prima că pe săgeata de la Lacul Capra scria 3 ore până la Cabana Capra. M-am gândit că n-are cum să dureze chiar așa de mult. Iar bănuiala mea s-a dovedit a fi întemeiată. După doar 20 de minute mi-a apărut prima dată în față o panoramă frumoasă cu curbele Transfăgărășanului, iar după 1 oră și 15 de la plecarea de la lac, am și ieșit la șosea. De acolo eu am făcut stânga spre mașină, până la care am mai făcut vreo 10 minute, dar practic dacă aș fi continuat din punctul în care am ieșit în șosea spre Cabana Capra, mai mult de 20 de minute maaaxim nu cred c-aș fi făcut, deci estimez aprox. 1 h 35 de la Lacul Capra la Cabana Capra (pe bandă albastră), ceea ce e foarte departe de 3 ore.

DSC01820
DSC01823
DSC01830
DSC01854
DSC01857

Când am ajuns la mașină n-am putut să mă urc imediat în ea, nu de alta dar aș fi ratat frumusețe de spectacol. În dreapta, de dincolo de creastă un nor se revărsa peste vârfuri, iar în stânga soarele își arăta ultimele raze înainte de a se pregăti să apună. Lumina era atât de frumoasă încât nu-mi venea să mai plec, dar din păcate a trebuit să o iau din loc până la urmă, pentru că voiam să trec cât mai repede de porțiunea pe care găsisem polei dimineață, ca să nu mai am probleme.

DSC01901

Și din fericire am reușit să ajung la barajul Vidraru fix înainte să se lase întunericul, la țanc pentru a prinde un cer superb cu accente roz care în doar câteva secunde au și dispărut.

DSC01913

N-a lipsit nici întâlnirea obișnuită cu trupa de cățeluși frumoși care mă înconjoară absolut de fiecare dată când opresc acolo. Cu mici excepții, cred că de fiecare dată sunt alții, dar mereu sunt mulți și așa flămânzi că mi se rupe sufletul. Le-am dat tot ce mai aveam prin rucsac, dar erau prea mulți ca să le ajungă ca lumea. Am zis că de-acuma plec cu un sac de boabe după mine când mai trec pe-acolo, e prea dureros să-i văd cum se luptă pentru o bucățică de ceva.

Ca și în iunie, după tură am oprit la restaurantul de lângă centrală ca să-mi potolesc foamea, dar din păcate nu mai aveau mâncarea mea preferată :( așa că a trebuit să mă mulțumesc cu altceva. Dar n-a fost bai, oricum, vorba aia „mâncare să fie”.

Pe drumul de întoarcere, între Curtea de Argeș și Pitești a fost o ceață…. cum nu cred că mai văzusem în viața mea. Era joasă de tot, la nivelul solului, și venea în valuri, ca niște aburi, de nu vedeam nici banda de pe mijlocul drumului. Am avut o bucata pe care am mers cu 35-40 la oră… Daca eram legata la ochi, tot aia era :)))) Trebuia să mă concentrez așa de tare încât nici măcar să întind mâna să schimb postul de radio nu puteam. Am ascultat o tâmpenie de post preț de vreo 15 minute cred :)))

Problema era că eram prima în coloană, și cei de după mine mergeau ca boierii urmărindu-mi luminile, dar până la urmă i s-a făcut unuia milă și m-a schimbat, în felul ăsta mi-am mai odihnit și eu ochii și am mers după el.

Iar din Pitești noroc că a început autostrada, și chiar dacă a mai fost nițică ceață, n-au fost probleme, așa că la 9 am fost acasă. Nu-mi mai amintesc ce am făcut după asta, cred că pentru că cel mai probabil am picat lată la somn :P

The end.

O mică serie B & W:

DSC01686
DSC01690
DSC01729
DSC01774
DSC01800
DSC01805
DSC01878
DSC01887

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Traseu                                          Cabana Capra – Fereastra Zmeilor – Lacul Capra – Șaua Capra – Lacul Capra – Cabana Capra
Marcaj +  + 
Durată5h – 5h 30
MunțiiFăgărașului
Punct plecareCota 1620 m Transfăgărășan (un pic mai sus de Cabana Capra)
Altitudine max.Șaua Capra (2314 m)
Diferență nivel   + 650 m / – 650 m
Tip traseudrumeție
Stare marcajok
Hartă folosităMN 07 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Făgăraș
Sezonalitatetraseu periculos pe timp de iarnă
Data7 noiembrie 2015
Echipatură solo
DESFĂȘURĂTOR
10:30 Start14:25 Șaua Capra
11:45 Refugiul Fereastra Zmeilor14:35 Lacul Capra
12:00 Fereastra Zmeilor15:50 Ieșire la șosea
14:10 Lacul Capra16:00 Finish

 

harta fagaras fereastra zmeilor

 

 

INDICATOARE

ACCES

Urcând pe Transfăgăsășan dinspre Lacul Vidraru, începutul traseului este la 1,3 km mai sus de Cabana Capra (pe partea dreaptă), într-o curbă. Acolo este loc de lăsat mașina (cam 3 locuri cel puțin). Din acea curbă începe un drumeag neasfaltat, pe care se merge un pic în prima parte a traseului.

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Urmăresc blogul tău cu multă plăcere Alexandra. Nu aveam cum să nu opserv că ai pris gustul turelor solo, chiar si de mai multe zile, așa că te felicit petru curaj și pentru că împarți experiențele tale cu noi.
    Tura pe care o prezinți aici mi-a trezit multe amintiri din 2013 când am făcut o tura solo de 4 zile în care am parcurs și traseul prezentat aici. Am avut parte de aceleași minunații ca și tine, capre negre, urs(am tremurat un pic in caldare la Podraghel), dar și marmote care păreau că mă iau peste picior, intrau pe cărare la 3-4 metri in urma mea si se asezau la soare. Chiar dacă mă opream nu se deranjau până nu lăsam rucsacul jos pentru a scoate aparatul. Desi este o zona relativ aproape de Bâlea Lac si este destul de umlată, sunt sanse mari sa vezi multe dacă ești acolo destul de devreme. Fotografiile tale sunt din ce in ce mai bune, iar mirrorless camera este o alegere pe care am facut-o si eu de curand pentru ture mai dificile. Sărbători Fericite și un Am Nou cu multe împliniri!
    Ioan

    • Mersi mult de tot, Ioan!
      Foarte fain, eu uite ca n-am vazut niciodata marmote in Romania, doar le-am auzit. Ah, iar in Fagaras n-am vazut niciodata ursul, slava Domnului! :)) De fapt l-am vazut o singura data, in Bucegi.
      Sarbatori fericite si tie!
      Te mai astept cu drag pe aici! :)

      • Adevărul este că nu a fost tură solo în care să nu văd ceva…anul ăsta în septembrie am văzut marmote si capre în Retezat la o tură de cătărat, sub Bucura 2, chiar și in Ciucaș am vazut capre negre deși e plin de stâne si câini. Cele mai multe capre negre, le-am văzut în zona Urlea din Făgăraș, cred că erau peste 14 capre într-un singur loc(eram cu 3 prieteni atunci).
        Usul pe care l-am văzut in Făgăraș cred că era într-o situație dificilă, blocat pe stancă după ce probabil a coborăt după iezișori pe o față mai abruptă, se chinua să găsească o ieșire si părea cam agitat… cred că nu-i plăceau afinele:)) era plin versantul. S-a descurcat până la urmă și nu a avut treabă cu mine:))
        Cum postezi ceva nou cum vin pe la tine!:)

  2. Mulțumesc mult pentru RT. Mi-a făcut o mare plăcere să îl citesc și să-ți admir pozele (deși, personal, nu sunt mare fan, pozelor alb-negru, prefer albastrul infinit al cerului, și bogăția de culori asociată turelor prin munții noștri). Cu excepția drumului de urcare-coborâre, tot restul traseului l-am făcut în urmă cu ceva ani (prea mulți aș zice, dacă nu intervine nimic, la vară mă întorc și eu în Făgăraș și tare aș vrea să refac grupa de tineri cu care am fost atunci…) când am urcat de la Bâlea după 4 zile de ploaie și ceață, până la Podragu.

    Sărbători fericite alături de cei dragi. La mulți ani, îți urez cu drag, un an nou mai bun, cu multe bucurii!

  3. Taaare-mi plac povestile tale, de-o vreme le urmaresc incantat.
    Emana de-adreptul acel miros de munte magic. Am re-auzit/trait acea liniste, am resimtit si aerul de peste 2000 de-acasa. Sunt fascinat si vorba ta, ma simt norocos. Iti multumesc!, felicitari si la cat mai multe!
    Sunt si foarte utile pentru oricine viseaza munte cu descrieri foarte minutioase ale traselor, smd. Recomand si la alte suflete pe aceeasi vibratie. Sarbatori Fericite asa cum ti le doresti si La Multi Ani!

  4. Alexandra, sint foarte frumoase articolele tale si-ti multumesc mult.
    Insa am o miriiala: te rog sa nu mai mergi singura. Poate in plin sezon turistic. Am facut-o si eu si o mai fac, insa toamna tirziu se poate lasa cu necazuri mari de tot. (Acum multi ani eu era s-o-ncurc in Retezat iarna de unul singur si ma mai gaseau primavara…). Da, singuratatea pe munte are un ceva al ei insa …, stii ce spun, da? :)
    Te rog sa-ti descarci in telefon app-ul Salvamont si sa-l pornesti (inclusiv trackingul) cind intri in tura. Da si un telefon la Baza Salvamont din zona, macar sa fii sigura ca stiu oamenii aia ca esti in zona lor si pe ce traseu vei merge.
    Un app foarte foarte bun e si Alpine Quest. Iti poti descarca din el in telefon si harta zonei unde vei merge si o poti folosi offline.

    • Da, stiu ce spui :)
      Mersi frumos pentru apreciei si pentru sfaturi! :)
      Sa stii ca iarna chiar nu prea am de gand sa merg singura pe munte, deci nu m-as baga in situatii asa delicate :)

  5. Bună! Ce chestie! Pe 18 iulie, şi eu eram în Bucegi (pe Valea Ciubotei). Pe 7 noiembrie, şi eu am fost tot în Făgăraş! Am urcat de la Refugiul Bâlea-Tunel (unde sunt cabanieri foarte primitori) pe traseul marcat cu CA („poteca lui Grigore”) până la Lacul şi Refugiul Călţun, iar de acolo pe traseul de creastă BR am mers pe Vf. Lăiţel (2390 m). Nu am dat de porţiuni de gheaţă ca tine, dar am avut ocazia să admir, de la Lacul Călţun, peretele cu ţurţuri şi zone cu gheaţă al Muntelui Lespezi. În zona de creastă a bătut vântul tare. M-am întors pe acelaşi traseu pe care am venit, la Refugiul Bâlea-Tunel. Atât la dus, cât şi la întors, am văzut capre negre în Căldarea Mare a Paltinului + alte 2 capre sub Vf. Lăiţel. Urmăresc de mai mult timp blogul tău, îţi doresc din suflet ture cât mai reuşite şi să ai parte de vreme bună, după cum este şi sufletul tău !

  6. Mi-a placut mult!

    Eu raman mereu placut impresionat de faptul ca iti pastrezi spiritul artistic chiar si in momentele in care ai tras tare, inima iti bubuie in piept, iar tot ce vrei sa faci este ori sa stai jos si doar sa admiri privelistea ori sa tragi tare mai departe.

    Nu stiu daca din fericire sau din pacate eu intru la cei ce trag tare in continuare deasta nu am publicat nimic si totul e pus in standby. Am preferat sa duc cele doua roti ale mele cat mai sus si pe distante cat mai mari.

    Acum ca sportivul din mine este antrenat trebuie sa-l combin cu fotograful din mine. La anul vom vedea ce o sa iasa. Sper sa-mi pot atinge scopul de „1 week 4 epic rides, 4 stories”.

    Toate cele bune! Keep rocking!

  7. Mie una mi-a îngheţat… sufletul de câteva ori când (doar) am citit povestea ta. Dar m-am şi bucurat alături de tine, am simţit fericirea ta, dincolo de ecranul calaculatorului.
    La mulţi ani şi la cât mai multe călătorii… aşa cum simţi tu!

  8. Cele bune sa se adune si in 2016 Alexandra! Si cele rele bineinteles sa se spele! Iti doresc tot ce iti doresti tu si ceva in plus de la mine, ca-s generoasa :).

  9. In primul rand: La multi aanii!! Sa fii fericita si sa ai parte doar de cine te merita!
    In al doilea rand, dar la fel de important, tare imi place cum scrii, ador umorul tau: „O caprita atat de mare si grasa incat cred ca era tap” :)) :*

  10. Buna Alexandra e frumos acest articol ,imi plac si pozele.ti-am scris 3 comentarii la subiectul
    Piatra Mare insa comentarile 2 si 3
    te-am trimis deoarece pe primul l-am sters din greseala .cand am intrat pe net m-am gandit sa verific e-mailul nu face nimic CA nu mi-ai scris insa comentarile
    mele au disparut de pe blog .
    Imi pare rau daca team deranjat
    cu ceva speram sa ne cunoastem
    mai bine,sa iti trimiti o poza cu Mona catelusa mea care e cea
    mai cuminte finta din lume si cea
    mai iubitoare infine daca nu mai
    vrei sa iti scriu ,nu iti place ceva la mine imi poti trimite un e-mail
    nu ma va deranja sa fi sincera cu
    mine sa stiu ce sa fac.Pa astept RS.

    • Vasile, nu m-ai deranjat cu nimic :) Doar ca n-am apucat pana acum sa citesc comentariile si sa le public. Le vei regasi pe toate la articolele la care le-ai postat :)
      Abia astept sa vad poza cu catelusa ta! :)

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei