Despre mersul pe munte iarna si niste semnale de alarma

 

Motivul pentru care am vrut să scriu un astfel de articol este că, de când urmăresc îndeaproape lumea montană din România, mi-e destul de ușor să fiu la curent cu tot ce se petrece în acest domeniu și nu în ultimul rând, să aflu de mai toate accidentele care se întâmplă în munții noștri (și în cazul accidentelor foarte grave, și din alte colțuri ale lumii). Și astfel, de-a lungul timpului am observat multe nereguli în felul în care se desfășoară unele activități la noi în țară și am simțit nevoia să atrag atenția asupra lor.

Sunt 2 categorii de nereguli destul de diferite: pe de o parte sunt nereguli observate la nivelul celor ce oferă servicii de ghidaj și de instruire în domeniul montan, și pe de alta sunt probleme la nivelul turiștilor și alpiniștilor ce merg pe munte iarna, și voi vorbi în cele ce urmează despre ambele.

Asta pentru că toate lucrurile acestea (mai ales cele din prima categorie), nu le-am putut observa de la început, pentru că sunt destul de ascunse de ochii unui simplu privitor, fie el și un montaniard pasionat, și este foarte ușor, mai ales ca începător, să nu realizezi pericolele la care te poți expune.

Din păcate însă, nu numai începătorii sunt în situația asta. Foarte multă lume pur și simplu nu realizează sau, mai rău, ignoră diferența dintre a merge pe munte vara și a merge pe munte iarna.

Indiferent în ce anotimp mergem pe munte, primul lucru pe care trebuie să-l conștientizăm este că muntele este un teren care prezintă anumite pericole. ÎNSĂ, dacă pe timp de vară, în special pe traseele marcate, aceste pericole sunt de natură subiectivă și dacă știm să le gestionăm, riscul este aproape 0 sau foarte mic, iarna lucrurile stau complet diferit, pentru că apar pericolele obiective, și în plus, pericolele subiective se amplifică.

Și dacă pe cele subiective, cu experiență acumulată în timp, le putem reduce la 0 (sau cât mai aproape de 0), pericolele obiective din păcate nu le putem reduce. Ele sunt acolo. Iar dacă alegem să mergem pe munte iarna, nu avem încotro decât să le conștientizăm și să ne asumăm că ne expunem la o serie de riscuri, indiferent câte cunoștințe și experiență am avea. Iar dacă suntem dispuși să ne asumăm asta, singurul lucru pe care îl putem face pentru siguranța vieții noastre este să învățăm cum putem evita pericolele obiective ce pot fi evitate, și astfel să ne asumăm riscuri MINIME.

CUM REDUCEM RISCURILE LA MINIM

În cele ce urmează voi încerca să detaliez care cred eu că sunt pașii care trebuie urmați pentru a reduce riscurile la minim pe timp de iarnă. Consider că acești pași sunt complementari și obligatorii, nu-l poți face doar pe unul sau pe altul. Pasul 2 este chiar permanent, nu de „unică folosință”. Eventual poate s-ar putea renunța la punctul 4, însă există un motiv pentru care ar fi ideal să profităm de el.

1. INCEPEM CU TRASEE SIMPLE, CARE NU PREZINTĂ PERICOLE OBIECTIVE

dacă până acum ai mers pe munte doar vara (sau mă rog, în lipsa zăpezii), ideal este să începi cu niște trasee ușurele de iarnă, care nu prezintă pericole obiective. Asta ca să poți să îți dai seama dacă îți place, dacă vrei să treci la trasee și mai grele. Poate de exemplu nu îți place frigul sau nu poți face față la efortul sporit care îl implică traseele de iarnă. Sunt foarte multe lucruri pe are le afli despre tine mergând pe munte. Li se-ntâmplă tuturor și mi s-a întâmplat și mie. Sunt unele lucruri pe care nu îmi place să le fac iarna pe munte, și astfel am ales să le evit. Dar nu ai cum să afli ce anume îți place și ce nu până nu încerci.

Cum faci să alegi trasee sigure, fără pericole obiective precum avalanșele?

• În primă fază poți studia hărțile, pentru că pe ele este menționat de regulă dacă traseul respectiv este sau nu recomandat iarna. Cu toate astea, cu excepția hărților noi, de multe ori nu se înțelege exact dacă un traseu întreg este problematic iarna sau doar unele părți din el. De exemplu, orice traseu din Bușteni spre Platoul Bucegi este periculos iarna, însă poți merge liniștit din Bușteni până la Cabana Poiana izvoarelor (pe traseul ce duce spre Omu) sau până la Diham fără nicio problemă. În primul rând, majoritatea traseelor prin pădure sunt sigure. Și la noi în țară poți face destul de multe trasee din acestea, care chiar dacă pot părea neinteresante, sunt foarte frumoase (traseul dinspre Râșnov spre Mălăiești e un exemplu excelent).

În plus, există și trasee de golul alpin destul de sigure, pentru că se pot parcurge exclusiv pe linia matematică a crestelor (de exemplu în Baiului). Deci atenție, chiar dacă un traseu nu este marcat pe hartă ca periculos iarna, acesta nu trebuie parcurs orbește pe poteca de vară, ci trebuie parcurse matematic.

• Rogi oameni cu experiență să îți dea niște exemple de câteva trasee cu care poți începe și/sau citești câteva surse de încredere pe internet. Te poți inspira de exemplu din această discuție de pe Carpați, și de asemene poți arunca pe un ochi pe ce am scris și eu aici.

• Dacă ai ajuns la o cabană pe un traseu sigur și te bate gândul să faci un traseu în gol alpin pornind de acolo, întreabă cabanierul. El este cel ce ar trebui să știe cel mai bine condițiile reale, pentru că locuiește chiar la locul faptei și îl cunoaște foarte bine (spun „ar trebui” pentru că sunt, din păcate și cabanieri care nu știu pe ce lume sunt sau pur și simplu nu vor/consideră că nu e de competența lor să te ajute).

2. INVĂȚĂM PE CONT PROPRIU

Dacă după câteva ture ușurele de iarnă ai realizat că îți place foarte mult și vrei să continui, atunci e momentul să începi să înveți pe cont propriu. Este un proces care, dacă chiar ești foarte pasionat și își dorești din tot sufletul să progresezi în acest domeniu, va veni de la sine și va fi continuu, deci poate fi făcut concomitent cu pașii de mai jos.

Cum poți să înveți pe cont propriu despre mersul pe munte iarna? (ordinea celor de mai jos e aleatorie, dar din nou, punctele sunt complementare)

• NE „CONECTĂM” LA LUMEA ALPINA

Ce înseamnă asta? Adică să urmărești să fii la curent cu tot ce se petrece în acest domeniu. De ce? Ca să afli mereu de cursuri care se organizează, de resurse utile, să vezi activitatea altor oameni ce merg iarna pe munte și să înveți din toate. De exemplu:

– Fă-ți cont pe Carpați.org (dacă nu ai deja) și urmărește Știrile, Activitățile și Articolele pe acolo. Idem pentru Alpinet dacă îți place mai mult sau de asemenea.
– Urmărește câteva bloguri (sau jurnale de pe Carpați) ale unor oameni care merg pe munte iarna (atenție că nu toți cei ce fac asta și scriu pe bloguri sunt neapărat niște exemple de urmat)
– Urmărește de facebook oamenii de mai sus
– Urmărește de facebook câțiva oameni care merg pe munte iarna, dar care nu au blog. Din păcate, sunt puțini cei care postează și detalii din care poți învăța, dar mai sunt și excepții. Poți de exemplu să urmărești oameni precum Adrian Vălean, Alin Tănase sau Cătălin Pobega.
– Urmărește site-uri care oferă informații utile, cum ar fi blogul lui Adrian Vălean despre avalanșe sau blogul domnului Mititeanu, la care merită scotocit și în urmă, pentru a citit articole utile (precum cele despre avalanșe, accidente sau școala muntelui)
– Caută câteva resurse online de încredere și abonează-te la newsletterele lor. Uite de exemplu o chestie foarte interesantă pe care am găsit-o acum vreo 2 ani: Route Finding Exercises
– Înscrie-te într-un club alpin activ, care are printre membri mulți oameni cu experiență. În afară de clubul din care fac și eu parte (CAR Secția Universitară Cluj), nu știu alt club pe care l-aș putea recomanda. Nu doar pentru că personal consider că e cel mai bun club alpin din care ai putea face parte în România, dar mai ales pentru că efectiv nu cunosc activitatea din niciun alt club, deci nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea. Într-un astfel de club, nu numai că poți participa la ture cu oameni cu experiență, însă poți cere sfaturi sau poți participa sau asista la discuții online din care ai o mulțime de învățat.

• DIN ACCIDENTELE ALTORA

Fiind conectat la lumea alpină, vei afla de aproape fiecare dată când se produce un accident sau, mai rău, cineva moare în munții noștri. Nu vorbesc aici despre ceea ce se anunță în presa tradițională, pentru că în ziare sau la TV de regulă se spun numai aberații despre accidentele montane. Motivul e simplu: oamenii respectivi nu au cunoștințe de specialitate (1 la mână) și caută doar să facă rating și vânzări, să prezinte ceva senzațional (2 la mână).

Vorbesc despre accidentele anunțate pe site-urile de munte sau pe facebook. Urmărește tot ceea ce se discută online atunci când se produce un accident. Încearcă să-ți dai seama ce s-a întâmplat și unde a greșit victima. Dacă motivul a fost că nu era echipat corespunzător, învață să te echipezi corespunzător. Dacă a fost prins într-o avalanșă, încearcă să afli de ce, ce greșeli a făcut și cum ar fi putut evita asta. Dacă a alunecat undeva, încearcă să afli de ce nu s-a putut opri. Ș.a.m.d.

Trebuie să ții totuși cont că în afară de victimă (dacă a supraviețuit) și colegii ei (dacă existau) care se aflau acolo la momentul accidentului, nimeni nu știe adevărul adevărat.

Și chiar dacă victima sau colegii lui explică accidentul, s-ar putea ca din cauza adrenalinei de la acel moment, sau ulterior, din dorința de a ascunde anumite greșeli (din jenă), să povestească denaturat ceea ce s-a întâmplat, sau să omită detalii importante. Cu atât mai mult trebuie avut grijă la ceea ce se povestește dacă cel ce povestește nu a fost la locul accidentului.

Un al lucru de care trebuie ținut cont este că nu trebuie să iei de bune toate părerile când se discută despre un accident. Sunt din păcate și oameni care habar nu au pe ce lume sunt și le place doar să se bage în seamă, să se audă vorbind, sau să semene râcă aiurea, sunt oameni care exagerează sau oameni care subestimează, dar sunt și oameni care știu cu ce se mănâncă subiectul.

Trebuie doar să analizezi bine un accident (chiar dacă nu e relatat de victimă sau cineva care a fost acolo), gândind limpede și logic, și să filtrezi discuțiile, și astfel nu-ți va fi greu să extragi învățăminte corecte din ceea ce s-a întâmplat.

O mare greșeală pe care o fac mulți este să ignore și să nu acorde atenție accidentelor altora, pe principiul „ah, mie nu are cum să mi se întâmple”. Nu încerca să găsești motive pentru care nu ți s-ar putea întâmpla și ție, pentru că și cel ce a pierit într-un accident montan poate gândea așa, dar iată că i s-a întâmplat.

Pentru că nu de puține ori să întâmplă să nu gândim 100% limpede acolo sus, când suntem puși în fața unei situații delicate, sau să nu realizăm pur și simplu un pericol, sau să fim 1 secundă neatenți. Pentru că acesta este adevărul, este nevoie doar de 1 secundă de neatenție pentru a face o greșeală fatală. Trebuie în permanență să fim vigilenți și cu puțină teamă în suflet, pentru că lipsa fricii înseamnă de fapt inconștiență, nicidecum curaj. Curajul e doar atunci când faci ceva chiar dacă ți-e frică de acel ceva.

Încearcă în schimb să identifici greșelile care au fost făcute, și să încerci să înveți cum le vei putea tu evita într-o eventuală situație similară.

E drept că din greșelile tale înveți cel mai bine și cel mai ușor, dar din păcate s-ar putea ca unele greșeli să fie așa de mari și norocul tău atât de mic, încât să nu mai apuci pe lumea asta să înveți din ele. Așa că e important e să ne străduim să învățăm cât mai mult din greșelile altora. Dacă reușim să facem asta, suntem cei mai câștigați.

Mai rău este că din păcate, unii nici măcar din greșelile lor nu învață. Sunt oameni care au un super noroc și se întorc acasă (fie cu ceva în ghips, fie nevătămați) dar care nu sunt în stare își dea seama sau să recunoască că singurii vinovați pentru accident sunt ei înșiși, și chiar când li se explică cu calm și logică unde au greșit, insistă că a fost pur ghinion (da, există și cazuri de pur ghinion, dar acestea sunt foarte rare). Sunt genul care spun „da, da, ți-e simplu să judeci din fața calculatorului, tu n-ai fost acolo cu mine să vezi ce s-a petrecut”.

Sunt însă din fericire și oameni care în urma scăpării unui accident, vin acasă și din dorința să ajute și pe alții să evite greșelile pe care le-au făcut ei, expun toate detaliile accidentului și recunosc public unde și de ce au greșit. Și de la ACEȘTI oameni trebuie să căutăm mereu să învățăm.

• DIN CĂRȚI

Oricât de multe resurse s-ar găsi pe tot internetul, uneori chestiile de bază se pot învăța tot din cărți. Desigur, cărțile = teorie, și teoria fără practică e cam degeaba, dar nici practica fără teorie nu e prea indicată.

Una dintre cărțile de tip „biblie” sau manual în domeniul montan este Mountaineering: The Freedom of the Hills, din care vei putea învăța de la cele mai banale echipamente (precum îmbrăcămintea de munte) până la cele mai complicate tehnici de cățărare sau chiar salvare.

De asemenea, dacă ești pasionat, poți citi și povești din experiența proprie a unor mari alpiniști, atât cei ce au reușit să ajungă întregi la bătrânețe, precum Reinhold Messner, Walter Bonatti, cât și cei ce n-au reușit treaba asta, cum ar fi Lionel Terray. Avem de învățat în aceeași măsură atât de la cei din prima categorie cât și de la cei din a doua.

O altă carte care mie personal mi-a plăcut foarte mult și din care înveți ce însemnă de fapt Everest, comercializarea munților, goana după celebritate, cât de ușor poți face greșeli chiar și ca ghid, și multe altele, este Into Thin Air, scrisă de scriitorul și alpinistul Jon Krakauer despre dezastrul de pe Everest din 1996, care până în 2014 a fost anul cu cele mai multe fatalități pe Everest.

• DIN CLIPURI VIDEO

Acum câțiva ani discutam despre munte cu cineva care nu practică niciun sport montan, și când i-am spus că vreau să fac un curs de alpinism de iarnă, m-a întrebat: da’ de ce nu înveți de pe youtube? Știi câte chestii poți învăța de pe youtube?

Am râs. Consideram că alpinismul este unul dintre acele lucruri pe care e imposibil să le înveți de pe youtube. Și în continuare cred cu tărie acest lucru. Dar de atunci și până în prezent, am descoperit că pe internet există totuși și resurse video din care se pot învăța multe. Singura condiție este însă să nu crezi că ORICE clip de pe internet conține informații corecte (deci să știi care sunt sursele de încredere – de exemplu La Chamoniarde) și, cel mai important, să nu crezi că poți învăța alpinism DOAR uitându-te la niște clipuri pe internet. Niște clipuri nu pot niciodată înlocui cursurile practice și experiența pe munte, ci pot doar să le complementeze.

Un exemplu de clip foarte bun, cu foarte multe informații utile condensate într-un timp foarte scurt, este acesta:

Clipul este excelent, foarte educativ și util, și cine vrea să învețe din el, învăță foarte mult. Și chiar dacă în el este vorba cu precădere despre practicarea ski-ului, informațiile sunt perfect valabile pentru orice alte sporturi de iarnă precum drumeție, alpinism, etc. De asemenea, chiar dacă în clip apar avalanșe spectaculoase pe versanți foarte înclinați, nu este un secret faptul că avalanșele se întâmplă și pe pante mult mai mici, în munți mai mici, etc. Sunt însă și 2 lucruri în el cu care nu sunt de acord:

1. „For those who do not have experience, it is important to read the avalanche report”. În traducere: „Pentru cei ce nu au experiență, este important să citească Buletinul nivometeorologic”.

E drept, în Alpi sau alte zone montane dezvoltate din lume, buletinele nivo (sau rapoarte de avalanșă, cum le numesc ei) sunt făcute cu mult mai mult simț de răspundere, și în special în zonele de ski, există panouri imense care sunt actualizate zilnic, și care avertizează clar în privința pericolului de avalanșă. Însă nici acolo nu merge nimeni în fiecare zi, din metru în metru, pe văi alpine sau zone în care se practică alpinismul clasic (de exemplu oricare din rutele spre Mont Blanc) ca să facă profil de zăpadă.

Cu ATÂT mai mult, în România stăm rău din acest punct de vedere. Buletinul nivo emis de ANM o dată la x zile este valabil, ATENȚIE (șoc și groază, nu? :)))) DOAR în Bucegi și în Făgăraș. Dacă vreau să merg în orice alți munți (care nu sunt tocmai puțini, din fericire), nu am nici cea mai vagă informație despre riscul de avalanșă, evoluția vremii sau straturile de zăpadă. MAI MULT DECÂT ATÂT, profilurile de zăpadă se fac în zona alpină DOAR în 2 locuri din ȚARĂ: la Omu și la Bâlea. DOUĂ. Două puncte, atât! Mă-nțelegeți ce zic??

În rest, buletinul menționează doar că „În zonele adăpostite și pe văi sunt depozite însemnate de zăpadă”, ceea ce ORICUM era la mintea cocoșului. Astfel că, șoc și groază, nu mă ajută cu absolut nimic informația asta, pentru că dacă vreau să fac o tură, traversez cel puțin 4-5 zone cu profiluri diferite de zăpadă (în unele cazuri peste 10) până să ajung la Omu sau la Bâlea (nu mai vorbesc de alte zone unde nu a făcut nimeni profil de zăpadă), nu mă teleportez direct în acel loc.

Iar dacă nu era suficient, indiferent cât de exhaustiv și de bine făcut ar putea fi un buletin nivo, stabilitatea straturilor de zăpadă nu numai că variază extrem de mult de la startul traseului și până la finalul lui, ci variază extrem de mult de la oră la oră. Astfel că dacă e relativ sigur să treci prin zona X la ora 9 dimineața, la 14 s-ar putea să fie extrem de periculos.

Desigur, buletinul conține și câteva informații despre evoluția vremii (dacă a nins, dacă a plouat, dacă a fost vânt, etc) pe baza cărora îți poți face o idee mai bună, dar acestea pot fi interpretate corect doar de cei care au experiență în monitorizarea vremii de la distanță, niciun caz de cei ce nu au experiență.

Și ca să închei subiectul buletin nivo, o să mai adaug doar atât: la noi în țară (și nu numai) au fost cazuri de oameni „surprinși” de avalanșă (unele cazuri fiind chiar mortale) când buletinul nivo indica risc de avalanșă scăzut pentru muntele respectiv. I rest my case.

2. „With a little bit of experience, you can learn very fast to read & evaluate the terrain correctly.” În traducere: „Cu nițică experiență, poți învăța foarte repede să interpretezi și să evaluezi terenul corect.”

Acest lucru este doar parțial adevărat. Adică da, poți învăța destul de repede să eviți zonele clasice în care se pot produce avalanșe (de exemplu să eviți vâlcelele, să urmărești mereu matematic creasta și să nu tai pante) însă sunt multe cazuri în care într-o tură nu poți merge DOAR pe creste. Și atunci degeaba știi să interpretezi terenul dacă nu știi să interpretezi condițiile. Pentru că de fapt în asta constă dificultatea.

Și dacă ar fi atât de ușor să înveți REPEDE să analizezi și să evaluezi situația și condițiile în teren, atunci n-ar mai fi cazuri în care oameni cu foarte multă experiență (ghizi, salvamontiști, alpiniști de renume) și-au găsit sfârșitul pe munte în avalanșe, crevase sau alte situații similare.

În schimb, poate cel mai mare adevăr din clip este următorul:

„If you want to be active in the mountains at a low risk, you have to be well prepared.” În traducere: „Dacă vrei să mergi pe munte și să te expui la riscuri minime, trebuie să fii bine pregătit”.

Iar din clip se poate vedea foarte ușor că acest „bine pregătit” înseamnă să monitorizezi mereu vremea în locurile în care vrei să mergi să faci tură sau să schiezi off-piste iarna (cât a nins, dacă a fost vânt, cât de frig a fost, etc). Ori dacă nu cumva trăiești fix acolo în creierul munților, trebuie să poți să faci asta de la distanță, ceea ce nu este deloc ușor sau la îndemâna oricui. Dacă ai o viață sau un job care nu îți permite asta, sau dacă ți se pare prea complicat, atunci înseamnă că nu poți fi suficient de bine pregătit pentru a merge pe munte iarna în zone cu pericole obiective. Dacă nu, atunci poți liniștit să cauți să faci unul – două cursuri de alpinism de iarnă.

3. MERGEM LA CURSURI

Ok, mergem la cursuri? Dar cu cine? Ei, aici intervine o chestiune foarte problematică, la care, din păcate, poți foarte ușor să-și iei țeapă și nici să nu-ți dai seama, nici măcar la finalul cursului.

Treaba stă în felul următor: în România există în prezent o serie de oameni (sau asociații/organizații/firme) care organizează cursuri de alpinism. Problema este că din aceștia toți, pe cei care sunt atestați în mod legal și, atenție, COMPETENȚI, să organizeze astfel de cursuri, îi poți număra pe degete. Și nu, nu mă refer la TOATE cele 20 de degete ale unui om, și nici măcar la degetele de la mâini. Mă refer doar la degetele de la o mână, și nici alea nu îmi trebuie toate.

Din nou, ȘOC și groază, nu?

E realitatea. Majoritatea celor ce vedeți pe site-urile lor sau pe facebook că oferă cursuri de alpinism nu sunt atestați în mod legal să facă asta. De ce? Pentru că pentru a organiza cursuri de alpinism (și a putea în mod legal încasa bani din asta), un om trebuie în primul rând să fie ghid montan în România sau instructor de alpinism. Ori, majoritatea nu sunt nici măcar ghizi montani sau instructori de alpinism.

Să luăm cazul ghizilor montani. Ca cineva să fie atestat ca ghid montan în România, trebuie:

1. să aibă finalizate cu diplomă un curs de ghid montan (de exemplu de la AGMR sau, începând cu 2015, SGLM)
2. să aibă ȘI diplomă de ghid de turism

DOAR având aceste 2 diplome cineva poate fi ATESTAT și poate profesa ca ghid montan în România și, implicit, poate organiza cursuri de alpinism.

Este adevărat că legislația în România e făcută cu orice altceva decât cu capul, și un om ce are diplomă de ghid montan își pune întrebarea: de ce, ca să pot duce oameni pe munte sau să prestez cursuri de alpinism, am nevoie și de o diplomă de ghid de turism? Dar din păcate… legea e lege.

De asemenea este adevărat și că o parte din cei ce nu sunt atestați în mod legal ca ghizi montani sunt oameni competenți, în care poți avea încredere să te învețe ceva, iar o parte din aceștia au diploma de ghid montan și le lipsește doar diploma de ghid de turism, dar din păcate majoritatea dintre ei nu au nici una, nici alta, și sunt de asemenea și foarte departe de a avea competențele și cunoștințele montane necesare (nu mai vorbesc de cei ce n-au nici cea mai vagă înclinație didactică și nu au competențele necesare să te învețe ceva (orice), chiar dacă ei poate au cunoștințele necesare. Să ne înțelegem, nu ORICINE poate învăța pe altcineva CEVA, nu degeaba există pe lumea asta cursuri de pedagogie dacă vrei să devii profesor sau curs de trainer dacă vrei să fii trainer, ș.a.m.d.).

Aceștia sunt oamenii de care trebuie să ne ferim, dacă-mi permiteți, ca dracu de tămâie. Pentru că sunt oameni care te învăță lucruri greșit sau incomplet fără ca nici măcar să îți dai seama. Iar acestea sunt lucruri pe care nu doar le-am auzit, ci le-am văzut cu ochii mei. De aceea am și pus accent pe faptul că înainte de a merge la un curs, trebuie mai întâi să ne informăm și singuri. Pentru că eu de exemplu dacă merg la medicină și la școală un profesor mă învață ceva greșit, eu n-am de unde să știu că e greșit dacă nu belesc ochii și într-o carte.

Diferența e că atunci când mergi la medicină, știi din start că înveți de la oameni autorizați să te învețe, nu de la incompetenți (deși sunt și acolo profesori praf, noi să fim sănătoși). Ori când vine vorba de cursurile de munte, dacă ești începător poți cădea foarte ușor în plasă. În altă ordine de idei, dacă vrei să înveți medicină, ai încredere să o înveți de la cineva care SPUNE că are experiență dar nu poate demonstra asta cu o diplomă, sau te duci frumos să înveți medicină de la Facultatea de Medicină, de la profesori atestați?

Cum ne ferim de „ghizi” care nu sunt ghizi sau de „instructori” care nu sunt instructori?

Destul de simplu, cel puțin în cazul ghizilor. În primul rând e foarte ușor de verificat dacă un om este atestat în mod legal ca ghid montan sau nu. Chiar dacă cineva scrie pe site-ul său că este ghid montan, aceasta ar putea fi o minciună sau ar putea însemna că are doar diplomă de ghid montan, nu și pe cea de ghid de turism.

Pe site-ul ANT însă există o listă intitulată „Lista ghizilor care dețin atestat de ghid montan” (adică cei ce dețin ambele diplome necesare), care se actualizează anual, și pe care oricine o poate consulta oricând. În dreptul fiecărui om atestat ca ghid montan este trecut cuvântul „montan”. Dacă are doar diplomă de ghid de turism, va avea în dreptul lui cuvântul „național”. În prezent de exemplu există în România 107 ghizi montani (+/- câțiva care au rezolvat actele de la ultima actualizare încoace), din care aproape jumătate nici măcar nu profesează.

Atenție însă, în momentul de față, singurele asociații care organizează cursuri de formare de ghizi montani pe care te poți și baza sunt AGMR și SGMR. În afară de acestea două, mai sunt 2 instituții care organizează în mod legal cursuri de formare de ghizi montani, însă acelea durează doar câteva luni, și în niciun caz nu sunt ceva serios.

Atenție însă că o parte din aceștia sunt ghizi formați în cursuri de calitate îndoielnică (de câteva luni, insuficiente pentru a asimila cunoștințele și experiența necesară unui ghid montan).

În cazul instructorilor de alpinism, din păcate nu am găsit o modalitate de verificare. Probabil doar contactând FRAE se poate afla de la sursă sigură dacă o anumită persoană este sau nu instructor de alpinism.

Mai mult decât atât, nu consider că este de ajuns să verificăm dacă un om este în mod legal ghid montan sau instructor de alpinism ca să aflăm dacă un om este competent să te învețe alpinism. Așa că trebuie să mai întrebi și-n stânga și-n dreapta pe oameni informați. „Băi, zi și mie, cu cine să fac și eu un curs de alpinism serios?”.

Personal, în momentul de față, nu pot recomanda decât vreo 2 oameni din România la care aș avea încredere să-mi trimit și viitorii copii la curs :)))) Este vorba de Marian Anghel și Cosmin Andron.

Dacă ai de gând în viitor să mergi prin Alpi sau alte zone din lumea asta unde altitudinile depășesc cu mult ceea ce avem la noi în țară, atenție însă! La noi în țară nu există ghețari, și deci nici crevase, astfel că orice simulare a unei salvări din crevasă este în neconcordanță cu terenul real al unei crevase.

Pentru asta, un curs de alpinism în România este obligatoriu însă nu tocmai suficient. În acest sens recomand din suflet un curs sau mini-curs și la fața locului. De exemplu, în Chamonix se organizează anual, atât iarna cât și vara, cursuri gratuite de 1 zi sau 2 zile (sau foarte ieftine), unde practic înveți de la cei mai buni dintre cei mai buni, FIX în terenul în care vrei să faci ture. Sunt niște cursuri care merită din plin efortul de a merge în zonă cu câteva zile înainte de tura pe care vrei să o faci, sau eventual câteva luni înainte, în funcție de posibilități.

Trăgând linie și concluzionând că este imperativ să faci niște cursuri cu niște oameni competenți (fie că doar la noi în țară, fie că și în afară), cursurile sunt totuși… doar niște cursuri. La cursuri nu te ia nimeni de mână să faci tură de dimineața până seara, în condiții reale, ca să înveți cum să iei decizii pus în fața unei zăpezi instabile sau a altor condiții nefavorabile, sau invers, cum știi că totul e ok și poți să-i dai înainte la deal fără grijă. Cursurile se fac de regulă într-o zonă nu foarte îndepărtată de baza la care se face cazarea, adică o cabană pe munte.

La cursuri în general înveți de fapt cum să folosești echipamentele, anumite tehnici, cum să faci profil de zăpadă, etc., dar niciun curs, chiar dacă e practic și se ține pe munte, nu te va învăța (decât poate superficial) cum să interpretezi condițiile într-o tură obișnuită doar privind ceea ce ai în față și „simțind” zăpada atunci când o calci.

Dacă n-ar fi foarte util în înțelegerea teoriei formării straturilor de zăpadă și efectiv vizualizarea lor suprapusă, cam degeaba înveți să faci un profil de zăpadă, pentru că într-o tură obișnuită nimeni nu are timp să se oprească din jumătate în jumătate de oră, sau din oră în oră să facă câte un profil de zăpadă. ȘI chiar dacă ar avea, tot n-ar fi suficient. Astfel că oricâte cursuri ai face, nimic nu poate substitui experiența în teren. Ceea ce e un pic paradox, nu? E ca la job, când ieși din facultate. Nimeni nu vrea să te angajeze dacă n-ai experiență, dar totuși unde faci experiența aia dacă nu te angajează nimeni?

Și atunci se pune întrebarea: cum pot învăța să interpretez terenul și condițiile iarna pe munte fără să mă expun la riscuri? Ei, din păcate, nu prea poți. E ca la școală, nu poți învăța doar teorie, trebuie și practică. Pentru că doar în practică te lovești de o gamă largă de situații diferite, situații pe care nicio teorie nu le poate acoperi. Câți dintre noi nu ne-am trezit la sfârșitul facultății, după ce am învățat ani buni zeci de cursuri teoretice, că nu suntem deloc pregătiți pentru un job în lumea reală? Așa e și cu muntele. Singura diferență, majoră însă, este că în viața de zi cu zi nu își riscă nimeni viața făcând practică în domeniul pentru care s-au pregătit în facultate, pe când pe munte da.

Problema este că majoritatea oamenilor cu foarte multă experiență care sunt capabili să meargă într-o tură de iarnă reducând la minim pericolele obiective sunt oameni care în trecut au scăpat cu viață din accidente, și au învățat din ele. Fie au fost luați de avalanșă, fie au alunecat pe undeva cumva, fie au făcut orice alte greșeli care din fericire nu le-au fost fatale.

Și atunci, întrebarea pe care ar trebui să ți-o pui mai devreme sau mai târziu este dacă un asemenea risc chiar merită pentru tine.

Dacă răspunsul este da, atunci pasul următor este să îți cumperi echipamentele de care ai nevoie și să mergi să exersezi tot ce ai învățat la cursuri, de preferință, cel puțin în primă fază, însoțit de un ghid.

4. MERGEM CU GHID

Una din regulile pe care le am când vine vorba de munte este că „dacă nu mă simt în stare să merg fără ghid, nu merg nici cu ghid”. Asta pentru că ghidul nu e așa o chestie magică ce te îmbracă într-un scut de protecție care te salvează în orice situație, nu e Dumnezeu, e tot om. Dacă nu știi ce faci și ești legat în coardă cu un ghid, poți foarte bine să mori și să îl tragi și pe el după tine. Sau mai rău, tu trăiești și el moare, și atunci ai pe conștiință un om.

Dacă te simți însă în stare (adică ai făcut ceva ture de iarnă, un curs – două, și știi deja să folosești echipamentul de alpinism de iarnă (piolet, colțari, etc)), dar nu ai experiența necesară să interpretezi corect condițiile, atunci are foarte mult sens să mergi pe munte cu un ghid.

Ghidul te poate ajuta mult în interpretarea condițiilor și luarea unor decizii care pot face diferența între viață și moarte. Cu alte cuvinte, nu iei un ghid dacă nu ai învățat încă să folosești echipamentele și le-ai folosit deja măcar în câteva ture care nu prezentau pericole obiective. Atenție însă, așa cum spuneam și mai sus, nici această variantă nu este 100% sigură, pentru că au existat (și vor exista în continuare) cazuri în care ghizii au murit alături de clienții lor. Și asta pentru că în alpinismul de iarnă NIMENI, nici cei mai experimentați dintre cei mai experimentați, nu pot reduce pericolele obiective la 0.

Mai mult decât atât, intervine problema de care am vorbit și mai sus: există așa-ziși ghizi care de fapt nu sunt ghizi, și practic dacă nu te informezi bine înainte să îi angajezi să te ghideze pe munte, s-ar putea să-ți încredințezi viața unui om care nu știe mult mai multe decât tine despre alpinism și/sau interpretarea condițiilor pe teren, sau mai rău, s-ar putea să știe niște lucruri greșit. Sunt oameni care nu știu alpinism nici ei, darmite să-i mai învețe pe alții sau să-i ducă pe munții de la noi sau munții de mare altitudine din afară. Sunt oameni cu care nu m-aș lega iarna în coarda nici să mă duc până la colț de stradă, darmite să mi le încredințez viața pe munte. Pentru că pe munte, în momentul în care te legi cu cineva în coardă, asta faci, îi încredințezi viața ta, și vice-versa.

O să spun o chestie care poate părea șocantă pentru mulți munțomani din România, dar este adevărul: în România nu există NICIUN ghid care să poată duce în mod legal oameni pe Mont Blanc. Cu alte cuvinte, dintre cei ce susțin și chiar duc anual oameni pe Mont Blanc, NICIUNUL nu face asta în mod legal.

De ce? Pentru că cineva poate duce oameni în Alpi (și în orice alte țară unde profesia de ghid montan este reglementată – practic aproape toate țările din Europa și multe altele) doar dacă este în primul rând ghid montan în România și are certificat național de alpinism pentru țara în care vrea să ducă clienți. Sau, în loc de asta, să fie ghid montan recunoscut internațional (high mountain guide/guide de haute montagne).

Ori în România nu există niciun ghid recunoscut internațional sau ghid montan român cu certificare pentru Franța.

Ghizii de orice naționalitate care sunt prinși în Alpi că prestează servicii de ghidaj fără a avea recunoaștere internațională sau națională de la țara respectivă în care se află, primesc amenzi usturătoare și, în cazul unui accident grav al unui client, fac chiar închisoare (s-a întâmplat, nu vorbesc din cărți).

Ca și concluzie, continui analogia cu medicina. Înainte să te legi în coardă cu un om care nu are voie să îți fie ghid în mod legal, pune-ți următoarea întrebare: ți-ai încredința viața pe masa de operație unui om care SPUNE că a învățat medicină și că are experiență, dar nu poate demonstra cu diplomă? Eu zic că nu.

Personal recomand, pentru cazurile în care vrei să mergi cu ghid în munții din afară, să te orientezi către asociațiile de ghizi montani locale (în felul ăsta te asiguri că nu nimerești un impostor străin). Pentru zona Chamonix Mont Blanc de exemplu, mergi frumos direct la Office du Haute Montagne, la Maison de la Montagne. Pot chiar să te ajut să aranjezi ceva chiar dinainte să pleci într-acolo, dacă vrei.

Așadar, concluzionând, MARE ATENȚIE cu cine mergem pe munte! Pe lângă subiectul „ghizi”, mare atenție și la:

– Așa numitele școli de ghizi (autointitulate), care de fapt numai școli de ghizi nu sunt, ci doar niște asociații care organizează ture în care se merge în turmă (de la 20—30—40 persoane în sus) și care pretind că te învață să fii ghid, dar de fapt nu sunt autorizate să te învețe nimic
– Turele de pe Carpați. Nu zic să nu te înscrii în ele deloc, ci să nu te înscrii dacă tu încă nu ai experiența necesară să evaluezi traseul propus de organizator și să decizi dacă e o idee bună sau nu, și să poți lua decizii la fața locului în funcțiile de condițiile găsite în teren. Este o mare greșeală să presupui că organizatorul știe ce face și să te lași doar în baza lui.
– Idem și când vine vorba de prieteni sau oameni pe care îi cunoști. Indiferent cât de experimentat este acel om, tot om este, și oamenii pot face greșeli. A greși e omenește. Așa că din nou, dacă tu nu ai încă experiența necesară pentru traseul respectiv, nu te baza doar pe cunoștințele și experiența unui prieten.

IN LOC DE INCHEIERE

Să rezumăm așadar ce trebuie reținut:

  • Este foarte ușor, mai ales ca începător, să nu realizezi pericolele la care te poți expune
  • Iarna pe munte există pericole obiective pe care nu le putem reduce, ci doar putem învăța să le evităm
  • Dacă vrem să mergem iarna pe munte, trebuie să fim conștienți că ne expunem la riscuri ce nu pot fi reduse la 0
  • Buletinul nivometeorologic emis de ANM este valabil doar pentru Bucegi și Făgăraș, și doar punctual, pentru că profilurile de zăpadă se fac doar în două puncte, la Omu și La Bâlea
  • Un traseu poate fi relativ sigur astăzi, dar mâine să fie foarte periculos
  • Un traseu poate fi relativ sigur astăzi, dar unul similar, la câțiva km mai la stânga sau mai la dreapta, poate fi foarte periculos, exact în aceeași zi (cazul văilor de abrupt din Bucegi de exemplu)
  • Un traseu poate fi relativ sigur la ora x, și foarte periculos la câteva ore mai târziu sau mai devreme
  • La noi în țară (și nu numai) au fost cazuri de oameni „surprinși” de avalanșă (unele cazuri fiind chiar mortale) când buletinul nivo indica risc de avalanșă scăzut pentru muntele respectiv
  • Dacă ar fi ușor să înveți REPEDE să analizezi și să evaluezi situația și condițiile în teren, atunci n-ar mai fi cazuri în care oameni cu foarte multă experiență (ghizi, salvamontiști, alpiniști de renume) și-au găsit sfârșitul pe munte în avalanșe, crevase sau alte situații similare
  • Dacă vrei să mergi pe munte și să te expui la riscuri minime, trebuie să fii bine pregătit
  • A fi bine pregătit înseamnă printre altele, să vrei, să poți, să ai timp și să știi să monitorizezi vremea în locurile în care vrei să mergi să faci tură sau să schiezi off-piste iarna
  • Majoritatea celor ce oferă servicii de ghidaj sau cursuri de alpinism în România nu sunt atestați în mod legal să facă asta
  • Ca să fii atestat ca ghid montan în România, trebuie să ai finalizate cu diplomă cursuri de ghid montan ȘI să ai diplomă de ghid de turism.
  • Oricâte cursuri ai face, nimic nu poate substitui experiența în teren
  • Majoritatea oamenilor cu foarte multă experiență care sunt capabili să meargă într-o tură de iarnă reducând la minim pericolele obiective sunt oameni care în trecut au scăpat cu viață din accidente, și au învățat din ele
  • În alpinismul de iarnă NIMENI, nici cei mai experimentați dintre cei mai experimentați, nu pot reduce pericolele obiective la 0.
  • Pe munte, în momentul în care te legi cu cineva în coardă îi încredințezi viața ta, și vice-versa
  • În România nu există NICIUN ghid care să poată duce în mod legal oameni pe Mont Blanc
  • Ca cineva să poată duce oameni în Alpi, trebuie să fie high mountain guide/guide de haute montagne sau să fie ghid montan în România și să aibă certificat național de alpinism pentru țara în care vrea să ducă clienți

26 comentarii:

  1. Buna,
    Articolul este foarte interesant si linkurile utile, dar as avea doua comentarii/observatii:
    1. Nu mentionezi nicaieri echipamentul de securitate (ARVA/ARTVA/Pieps, sonda, lopata). Indiferent cum alegem traseul, mai ales in gol alpin iarna nu ar trebui sa se mearga fara.
    2. Comentariul relativ la ultilitatea buletinului nivo si la oamenii suprinsi de avalansa pe risc 1 mi se pare putin superifical. Cifrele alea sunt un indice de risc, deci o probabilitate. Nu zice nimeni ca risc 1 inseamna nici un risc, ci doar ca e risc scazut, dar probabilitatea unei avalanse exista. Buletinul ajuta decizia alegerii traseului dar nu inlocuieste prudenta. Daca vezi o placa de vant nu te duci pe ea doar ca este risc 1 azi si poti. Dar poate pe risc 1 poti sa cobori o panta abrupta pe care ai ocoli-o pe risc mai mare. Apoi, buletinul este util in primul rand cand decizi daca pleci de acasa. Daca esti incepator nu e recomandat sa iesi pe risc mai mare de 2. In al doilea rand buletinul trebuie urmarit constant tot sezonul pentru ca iti da niste informatii despre ce s-a intamplat cu zapada in zilele dintre doua buletine: de exemplu 2 e diferit daca scade de la 3 la 2, sau daca creste de la 1 la 2. Si ar mai fi argumente…

    • Buna Ana!

      Asa este, nu am mentionat nimic despre echipamentul de securitate pentru ca despre el se invata la cursuri. Fara un curs de iarna mi se pare imprudent sa te apuci sa mergi iarna pe munte si astfel nu recomand cumpararea unui echipament fara sa fii mai intai invatat cum sa-l folosesti.
      Legat de buletinul nivo, voiam doar sa mentionez ca informatiile din el nu sunt suficiente pentru a lua decizia de a pleca sau nu.

  2. Foarte, foarte bun articolul. Cam acestea sunt lucrurile pe care le spun si eu celor care mai ma intreaba pe unde sa mearga, cu accent pe faptul ca pe munte, mai ales iarna, nu exista risc zero.

    Legat de traseele accesibile iarna, cu permisiunea ta daca crezi ca aduce un plus discutiei, o sa las un link catre un articol scris de mine anul trecut in care am incercat sa tratez subiectul traseelor accesibile iarna din Muntii Bucegi: http://povestidespremunte.ro/lumea-outdoor/trasee-muntii-bucegi-accesibile-iarna/

    • Inseamna linia care uneste cele mai inalte puncte de pe o creasta. Practic daca parcurgi creasta matematica, nu ai niciodata niciun punct mai inalt decat tine in stanga sau in dreapta. Luand exemplul crestei Fagarasului, traseul de creasta (marcat cu banda rosie) de multe ori nu urmeaza creasta matematica, ci ocoleste unele varfuri pe sub el, pe curba de nivel. Asta pentru ca uneori creasta matematica ar fi un traseu prea greu, mai ales daca vorbim de zone stancoase.
      Iarna in schimb, a urma traseul de “vara” este foarte periculos, pentru ca acesta taie multe pante. Si cand taiem pante, e foarte posibil sa declansam avalanse. De aceea, iarna e bine de mers numai pe creasta matematica, pentru ca e cel mai sigur.
      Daca nu am reusit sa explic foarte bine, te rog sa imi spui :)

  3. Câte informaţii utile!!! Eu una mulţumesc!
    Prefer să merg iarna pe trasee uşurele – chiar în acest weekend am fost în Baiului; bine, traseul e ok, dar nu a fost chiar „uşor” cu vântul puternic, cu gheaţa şi cu zăpada în obraji.
    Că tot veni vorba despre cluburile montane, anul acesta i-am cunoscut pe cei de la Amicii Salvamont Braşov, de la care am avut o mulţime de lucruri de învăţat.

  4. Noi am pornit din Azuga şi, cam la o oră şi jumătate, am mers numai prin zăpadă, destul de îngheţată – nu ştiu altitudinea.
    Pe creastă, un vânt rău, zăpadă cu ceva pelicule de gheaţă. Se putea merge OK – dar, aşa cum spuneam, vântul şi-a făcut rău de cap şi ne-a „plouat” cu zăpadă spulberată în faţă.

  5. Binevenit articol, si foarte pragmatica abordarea! Intr-adevar, poate o treime, as zice, din accidentele montane au legatura cu zapada, cu starea ei si cu necunoasterea in a aborda situatiile date.
    Din modesta mea experienta in ture de iarna, tot m-as incumeta in a aduce niste elemente cumva simplificatoare. Astfel, am gasit zapada “structurata” cam in patru sau cinci feluri:
    – a) zapada proaspata venita direct pe sol – la vremea primelor ninsori de septembrie-octombrie-noiembrie (sosirea zapezii depinde mult de la an la an);
    – b) zapada proaspata, grea si umeda, cazuta peste strate de zapada mai vechi, mai inghetate si cu structura total diferita fata de zapada noua; eu o consider cea mai predispusa la crearea de avalanse, mai mult decat cea cazuta direct pe sol, unde gaseste o aderenta mai buna decat pe stratul de zapada veche inghetata;
    – c) zapada in strat mare, cristalizata “pulver” – seamana cu cristalele de zahar- pe intreaga grosime pana la sol, si cu o crusta mai dura deasupra, rezultata din topirea/reinghetarea stratului superficial; crusta cedeaza la pasii nostri si lasam urme adanci, ferme, stabile, cu rezistenta buna ca “prize de picior” pentru cei care ne urmeaza; asta e forma in care am gasit-o sambata in Valea Doamnei (Fagaras) dupa ninsorile din preajma lui 1 Decembrie; in forma asta, ea da o siguranta acceptabila la parcurgerea pantelor, dar nu la cele mai accentuate (bineinteles la aprecierea fiecaruia si cu subiectivismul de care bine pomeneai);
    – d) zapada in strat gros, compact si bine stabilizat, care nu cedeaza la apasarea pasului, dar se preteaza foarte bine la cramponajul in coltari si piolet, chiar in pante mai accentuate; dar sa nu uitam placile de gheata care se formeaza pe ea (placi de vant, cum le mai numim), in care pentru siguranta noastra si a echipei saparea temeinica de urme-prize de picior este esentiala, chiar daca dureaza si duce la intarzieri;
    – e) zapada tarzie, in topire la venirea primaverii, pe care o gasim in diverse forme, de la strat gros moale si umed in orele calde ale amiezelor (poate constitutia cea mai “pacatoasa”, care intruneste perfect conditiile de avalansa, si daca e nevoie sa mai spunem, in statistica cel mai des avalansele se produc primavara si abia pe locul doi sunt avalansele din plina iarna dupa ninsori abundente si incalzire temporara) la placi sau limbi de zapada mai compacta, uneori moale in stratul superficial, si care permite abordarea relativ lejera la piolet si coltari; atata ca trebuie sa avem rabdare si sa ne punem/scoatem coltarii de zece ori sau de douazeci de ori intr-un traseu de patru ore in creasta sau in vai abrupte;
    – conditiile de “zapada primavaratica” la altitudine le putem intalni foarte frecvent in lunile mai-iunie; anul acesta, pe 30 mai, iesind in Saua Surului, in vestul Crestei Fagarasene, limbile de zapada compacte din traseul de creasta si echipamentul (bocanci de vara… ce piolet, ce coltari?) m-au indemnat sa abandonez planul turei, iar cei doi amici ai mei continuand au avut o zi de peripetii aproape de cosmar, care puteau sa-i coste viata.
    S-ar mai putea scrie romane despre starile zapezii (pentru care cica eschimosii in limba lor au vreo treizeci de termeni…) si despre cum trebuie interpretate in trasee. Dar ce ne ramane de facut e sa ne imbunatatim experienta prin ture abordate cu curaj dublat de prudenta si invatand din cele traite de altii.
    Si un truc simplu pe care-l folosesc, in nota prudentei de care pomeneam: in zilele de iarna / primavara cu temperaturi pozitive in orele amiezii, eu unul de la cabana n-o sa ma ambitionez cu planuri de vai abrupte, creasta etc, ci o sa le las pe data viitoare fara incrancenare si fara nici o remuscare… Hai sa mai ramanem si senini in raport cu Maria Sa Muntele, nu incruntati si razboinici, ca oricum nu putem fi mai tari decat el..
    Drumuri bune, Alexandra, si la fel cititorilor tai!

  6. Felicitari pentru articol Alexandra.
    Legislatia la noi e departe de ce ar trebui sa fie pentru ca aceasta activitate sa se dezvolte normal si sanatos. As vrea totusi sa precizez ca lista ghizilor AGMR de pe site-ul asociatiei este alcatuita din cei care sunt si membrii ai asociatiei, adica platesc cotizatie anual pentru statutul de membru si se pot implica in functionarea asociatiei. Lista celor care au primit diploma de ghid montan din partea AGMR e mult mai mare si sincer nu stiu daca este publica. Cursul este relativ usor iar absolventi sunt anual (trebuie sa traiasca si asociatia din ceva :) ), desi numarul de clienti nu creste neaparat proportional. Cunosc ghizi absolventi AGMR care nu au skill-urile necesare sa conduca o tura de alpinism de exemplu, dar cunosc si alpinisti cu multa experienta si stil didactic care sunt mult mai capabili decat cei cu patalama. Legislatia poate se va imbunatati sau poate nu. Pana la urma scoala muntelui se face pe munte si nu cred ca nu ai de invatat de la cineva care a petrecut o viata pe munte chiar daca are sau nu diploma. Este important totusi (indiferent de tara sau continent) ca atunci cand de hotarasti sa te apuci de mers pe munte sa ciulesti urechile si sa te documentezi continuu si don’t take things for granted.
    Ai spus ca sunt doi ghizi romani care sunt recunoscuti international (desi exprimarea nu e tocmai exacta). Sunt UIAGM (adica de haute montagne)? Poate aflam si noi de ei, nu de alta dar sigur am avea ceva de invatat. Merci si spor pe munte

    • Mersi frumos, Mihnea!
      Total de acord ca exista alpinisti la noi fara diploma de ghid montan dar care sunt mult mai capabili decat unul cu diploma. Din pacate asta e situatie. Dar totusi nu pot sa nu ma intreb… de ce nu isi pun actele in ordine?

      “Este important totusi (indiferent de tara sau continent) ca atunci cand de hotarasti sa te apuci de mers pe munte sa ciulesti urechile si sa te documentezi continuu si don’t take things for granted.” – n-as fi putut rezuma mai bine ceea ce am vrut sa transmit cu acest mesaj :)

      Unul dintre cei 2 ghizi de care spuneam este Leslie Fucsko (locuieste in Franta). Cel de-al doilea locuieste in Andorra, unde si lucreaza, dar nu stiu exact numele (Dan este prenumele).

      • De ce nu-si pun actele in ordine oamenii cu experienta montana? M-am uitat la cursul de Agent Turism- Ghid, obligatoriu pentru a putea ajunge oficial ghid montan. Ai vazut ca ai nevoie de o gramada de timp liber pentru a-l face? Cum faci rost de vreo 20 de zile libere pe luna, timp de 8 luni, si de o suma de bani destul de mare pentru un ipotetic somer? :))

        Daca citeam chestiile astea acum vreo 20 de ani si daca aveam o familie care sa ma poata sustine financiar pe durata scolarizarii ghid ma faceam! Dar in situatia mea, nu-mi ramane de facut decat sa fac drumetii cand imi permit si sa acumulez experienta neacoperita si de diploma.

        E frumos pe munte dar, din punctul meu de vedere, sunt cam multi care isi permit sa isi ia diplome dupa care transforma natura in vaca de muls.

        In ciuda conditiilor legale din ce in ce mai vitrege, incerc totusi sa raman un simplu iubitor de natura, neafiliat.

  7. Apreciez tare mult articolul tau, dar ce mă impresionează este “grija” pe care o porti celor care vor să meargă pe munte şi bunăvoința de care dai dovadă.
    Iti doresc cărări însorite, si nu doar pe munte, presărate numai cu oameni frumosi. (Si cu capre negre, ca am vazut ca tare mult te-au bucurat…frumoase poze)

  8. Buna Alexandra

    Foarte bun articolul.
    Am doar o precizare, pe care am transmis-o de altfel si celor de la SGLM de unde a si pornit informatia originala. Nici domnul Bara (Andorra) si nici domnul Fuscko (Franta) NU sunt ghizi (nici vorba de UIAGM) asa cum transmit domnii de la SGLM.

    On 5 November 2015 at 16:29:49, TAIRRAZ Eléonore (eleonore.tairraz@ensm.sports.gouv.fr) wrote:

    Dear Mr. ANDREESCU,
    We are sorry to confirm you that either M. BARA either Mr. FUCSKO never haven been certified as French mountain guides at ENSA.

    Best regards

    De : Raul V ANDREESCU [mailto:raulviorelandreescu@icloud.com]
    Envoyé : lundi 2 novembre 2015 21:44
    À : TAIRRAZ Eléonore
    Objet : Guides trained at ENSA

    Dear Ms Tairraz,
    I am researching for informations about two guides saying they are trained at ENSA. Can you please confirm that the tow people i write here are UIAGM Mountain Guides with training at ENSA?

    MIHAI BARA – certified as UIAGM mountain guide by ENSA, no information on the year, Romanian resident in Andorra

    LASZLO FUCSKO (also LESLIE FUCSKO) – certified as UIAGM mountain guide by ENSA, year of 1990, 1991 or 1992, Romanian resident in France

    Thank you,
    Raul Andreescu

  9. Pentru mine Touching the Void ramane cartea favorita de munte.
    De aici cred ca deduci ca pentru mine sa merg iarna pe munte este exclus, din motive de frica – da , imi e frica pe munte iarna, am luat o cazatura zdravana in Cindrel in 1998 si nu am mai fost iarna pe munte de atunci – , iar acum si din motive de reumatism, care, la frig, face urat in cazul meu, in special in umarul stang, urmare a unui accident auto.
    Asa ca…aviz amatorilor: nu esti fizic si psihic in forma pentru urcat iarna pe munte, stai acasa!

  10. Pingback: Siguranţa pe pârtie: Cum reduci pericolele atunci cînd schiezi – Travel TV – Moldova

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *