România: Mănăstirea Corbii de piatră & Lacul Învârtita (aug 2015) – 1/2

Moldoveanu…. acel vârf pe care orice munțoman (și nu numai) din România vrea să ajungă. S-ar fi putut chema oricum altcumva, dar atâta vreme cât numără cei mai mulți metri din țară, lumea se va înghesui mereu pe el.

Pe Moldoveanu am ajuns prima dată în 2010, pe ceață. N-am văzut nimic de pe vârf, dar mi-aduc aminte și acum cât de fericită am fost că reușisem. Am știut de atunci că voi mai reveni, cu speranța că a doua oară mă va lăsa să mă și bucur de priveliștea de pe acoperișul României, dar nu mă grăbeam. Vorba aia… „muntele nu pleacă nicăieri”. Și în niciun caz nici nu mi-ar fi trecut prin cap ce avea să se întâmple următoarea dată când voi ajunge acolo.

Tura asta a fost una planificată și răs-planificată de nu știu câte ori încă din 2013, când Adina m-a întrebat pentru prima oară „Nu-i așa că mă duci și pe mine pe Moldoveanu???” Apăi cum să n-o duc eu pe „surioara” mea mai mică unde-i dorește inimioara?

Așa că am început să punem totul la cale. Ca să fie un traseu doar de 1 zi și să fie ceva nou și pentru mine, am ales varianta Valea Rea. Am vorbit cu lumea, m-am interesat de traseu, de drum, de transport, s-au mai anunțat doritori, am făcut gașcă, ne-am pus data în calendar (+ o dată de back-up), toate bune și frumoase. Până când a venit ziua cu pricina și vremea se anunța proastă. După care și în ziua de back-up la fel.

Anul următor idem. Visat, planificat, stabilit, dar cum-necum, iară nu ne-a ieșit. Ori nu ne potriveam cu datele, ori era vremea proastă, cert e că oricum o dădeam nu era bine.

Și așa a venit anul de glorie 2015. Era al treilea an în care încercam. M-am gândit… hai că a treia oara TREBUIE să ne iasă, n-are cum! Cât ghinion să ai? A treia oară-i cu noroc, așa-i și vorba, e scris în stele.

Am vorbit cu lumea, gașca s-a mai subțiat, dar nu-i nimic, mergem înainte. Când să mergem? Gabi propune 16 august. Zic: ah, păi super! Fix de ziua mea! :D Nimic mai potrivit! Deci claaaaar, anul ăsta ne iese! Nu mai am niciun dubiu! :)

Ne notăm tura în calendar, Adina e pe poziții, eu sunt pe poziții, Gabi e pe poziții, a aranjat și transportul pe Valea Rea cu o Dacie papuc (tot cu Dacia faci treabă în țara asta măi frate), totul e pus la punct. Pe prognoză n-am curaj să mă uit decât cu 2 zile înainte. Deschid cu ochii semi-închiși site-urile de vreme (cred că simțeam eu ce simțeam) și găsesc asta:

Capture

27-28% șanse ploaie în prima parte a zilei, 43% după 14-15. Hmmm…. Ce să facem, ce să facem? Stau, mă gândesc, mă foiesc, mă-nvârtesc, mă hotărăsc, mă răzgândesc și iar o iau de la capăt de vreo 3 ori.

Jumătate din mine vrea să meargă mai mult ca orice. Parcă prea mult am tras să facem tura asta. Parcă prea e totul aranjat ca să mai dăm înapoi acum. Parcă n-am chef să rămân acasă de ziua mea. Nici măcar nu mi-am făcut un alt plan, de back-up. Poate totuși n-o să plouă. Sau dacă plouă, acuma doar n-o turna. Și câțiva stropi n-au omorât pe nimeni…

Iar cealaltă jumătate știe mai bine. Cealaltă jumătate a super precaută, așa cum a fost mereu și întotdeauna m-a ferit de neplăceri. Precauția îmi spune clar că e genul de prognoză pe care n-aș pleca în mod normal pe munte. Precauția îmi spune ca muntele nu pleacă nicăieri și putem merge altădată.

Dar cealaltă jumătate plusează, și îmi aduce aminte că planificăm de 3 ani tura asta, și că totul e aranjat de data asta. Trebuie doar să ne ducem. Și în final…. a câștigat.

„Hai frate să mergem! Acuma cââââât de rău poate să fie?”

Din păcate aveam să aflu. Nu mi-am dat seama la momentul respectiv, dar a fost poate cea mai proastă decizie pe care am luat-o până la acel moment legată de munte (și sper să rămână cea mai proastă și de aici încolo). A fost un fel de… “Here. Hold my beer”. N-are cum să se întâmple ceva bun după asta :))))

SÂMBĂTĂ, 15 august 2015

Sâmbătă dimineață nu ne-am grăbit cu plecatul. Am început cu o vizită în Auchan să luăm provizii, după care una scurtă în Decathlon să mai luăm fiecare câte una alta ce ne lipsea, și abia apoi am luat în primire drumul.

Nu aveam nimic de făcut decât să ajungem în satul Slatina, la căsuța moștenită de Gabi de la bunica ei, deci aveam timp și de hoinăreală.

Așa că am făcut o oprire la Mânăstirea Corbii de Piatră (pe care nu o mai văzusem din 2008), după care ne-am cocoțat pe deasupra ei, apoi Gabi ne-a dus să vedem Lacul Învârtita, după care ne-am cocoțat și deasupra lui pe niște coclauri pe care le știa Gabi, și abia spre seară am ajuns la Gabi la căsuță.

DSC07315 Mânăstirea Corbii de Piatră

DSC07340 DSC07402 DSC07424 DSC07442DSC07466

Doamna de la căsuța albastră ne invită să ne arate interiorul și… balaurul din piatrăDSC07455 DSC07459DSC07479 DSC07500

Lacul Învârtita

DSC07497

DSC07506

DSC07526 DSC07539

La căsuță ne aștepta deja tatăl lui Gabi cu totul pregătit, noi am adus doar niște materie primă și cărbunii, iar dânsul ne-a pregătit o masă super delicioasă, de nu știam cum să ne lingem mai degrabă pe degete. Cred că am mâncat și cu ochii. Mulțumim domnu’ tata lu’ Gabiiii! :)))

Seara am petrecut-o respirând aerul curat, urcându-ne în sură, minunându-ne de „curtea” imensă din jurul casei, întrebându-ne cum o fi oare viața asta în care ai la îndemână peste 10 pomi fructiferi (ai tăi!) și nu trebuie decât să întinzi mâna și să ai un fruct pe loc. Cât de diferit e totul față de ceea ce trăim noi acasă între betoane…

DSC07580 DSC07586

N-am stat foarte mult pe afară. În scurt timp a început o ploaie de am zis că nu-i adevărat. Nu mai văzusem de multă vreme așa o nebunie. Turna de rupea. M-am gândit în sinea mea: ah, taci, că e bine. Și pentru azi se anunțau ploi, dar a plouat abia seara. Înseamnă că și mâine va fi la fel. SI-GUR!

Și m-am culcat cu gândul ăsta, nu înainte de a încerca să fac o poză pe-afară după ce s-a eliberat cerul, doar doar oi avea noroc să prind o „stea căzătoare” (era vremea perseidelor – pe final, dar oricum). Nu mi-a ieșit. Nici steaua, nici poza.

DSC07643-2

Eh, asta e. Lasă că mâine e ziua meaaaa! :D :D

Va urma.

0

Leave a Reply

Your email address will not be published.