Piatra Craiului: Creasta Sudică – tură de 2 zile de la Cabana Brusturet

Scris de | Alexandra

După tura pe Moldoveanu de ziua mea, care în mod cert a fost cea mai intensă din ultima vreme (din păcate în mod negativ în a doua parte), nu mă gândeam că o să mai trăiesc prea curând ceva la o intensitate la fel de mare (și sincer nici nu îmi doream). Însă ca de obicei, așteptările mi-au fost depășite. Pentru că după doar o săptămână am plecat singură în Piatra Craiului și am petrecut o noapte de luni spre marți în refugiul Grind 2. Și pur și simplu n-are CUM să nu se întâmple nimic când pleci singură să dormi în pustietate. Chiar n-are cum :)))

Bine, n-am pățit ca în Făgăraș să mă prindă vreo furtună și să ajung să mă rog pentru viața mea și a prietenilor mei (din fericire), dar la final am putut să zic… „Doamne cât de genial a fost! Dar nu mai îmi trebuie” :))))

LUNI, 24 august 2015

Din cauză că vremea în weekend nu era bună, am ajuns iarăși să plec singură pe munte într-o zi de luni (ca și prima dată, când am fost la Bâlea). Nu aveam vreo dorință arzătoare să merg în cursul săptămânii, când șansele să nu văd pe nimeni pe acolo ar fi fost maxime, dar nu prea am avut de ales. M-am urcat frumos luni dimineață în Ouțul Adinei, am tăiat-o pe autostradă spre Pitești, m-am rătăcit oleacă pe la Mioveni (am încercat eu să fac o combinație ca să evit drumul în lucru, dar mi-a ieșit mai mult de-o grămadă), iar pe la 10 jumate intram pe drumul forestier spre Cabana Brusturet.

Cred că aveam emoții, că m-am încurcat și pe acolo un pic (nu mai fusesem niciodată), și pierdusem ceva timp și dimineață (când mi-a sunat alarma la 5, i-am dat snooze la greu până pe la 5:30 și era cât pe ce să mă culc la loc) , așa că am ajuns destul de târziu la Cabana Brusturet.

N-am plecat eu foarte panicată de acasă, dar când am ajuns acolo, frica numărul 1 mi s-a activat instant. Mă apropiam cu mașina de cabană și la un moment dat trec pe lângă un văcar care era pe-acolo cu vacile. Și fiindcă mergeam încet din cauza drumului, am avut timp să fac un contact vizual. Zic… băăăăi, ăsta s-a uitat cam ciudat la mine, așa… parcă i-am întrezărit o licărire în ochi chiar. Gata, mă duc repede, parchez, mă echipez rapid și fug. Să n-aibă timp să vină după mine dacă e ceva.

Zis și făcut. Mă duc până în capăt, întorc, parchez pe dreapta, când mă uit spre el… venea de zor spre mine. La naiba! Repede, mă dau jos, deschid portbagajul, umflu rucsacul (pfuai ce greu e!), mi-l arunc în spate și mă uit iar.

Maaaamă, are și un topor în mână. E clar. Ăsta mă taie. O să mă caute ăștia ca pe Elodia :)))))

Și fix ca-n filmele de groază, chiar când încercam să-mi închid fermoarul de la capacul rucsacului, pe care deja mi-l pusesem în spate, mi se prinde elasticul de păr (pe care îl aveam pe mână) în fermoar. F@%#!!! Fix acuma??? Pe bune???

Până să reușesc eu să mă desprind, văcarul a ajuns la mine. Gulp!

– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Ce faceți domnișoară pe aici?

Apăi ce dracu să fac, o caut cu lumânarea :)))) (în gândul meu)

– Mno… ce să fac… mă duc și eu la o plimbare…
– Pe unde?
– Păi… pe-acia…

Mă uit stânga, mă uit dreapta, nu mai era nici naiba pe-acolo, pustiu total, doar eu si văcarul. Acu ce să-i zic eu lu’ ăsta? Că umblu teleleu singură de nebună prin munți?

Mi-era frică să îi spun că vreau să dorm singură în refugiu, că deja m-imaginam că mă trezesc cu o trupă de ciobani peste mine :)))) Că ăștia urcă în juma de oră ce urc eu în 3 ore :)))) Chiar și seara dacă se pornesc, tot au timp să ajungă. Zic:

– Mă duc și eu până în creastă și pe urmă… văd eu…
– Dar aveți apă, mâncare, tot ce vă trebuie?
– Am, am.
– Da’ nu vă e frică să mergeți așa singură?

A, bun, deci n-a observat că îmi tremură bețele.

Zic:

– Eh… nu mi-e frică, apăi ce poate să se întâmple?
– Nu știu, domnișoară, că mie mi-ar fi urât. Eu umblu pe-aicea singur, dar măcar îs cu vacile astea. Și uitați, pe-aicea pe valea asta de umblu eu, e un urs mare… Ai de capul meu! Nu vă e frică de urs?
– Apăi până să ziceți nu-mi era așa tare, da’ acuma mi-e! :)))))))

Și din vorbă-n vorbă…. 5 minute mai târziu făceam un selfie împreună :)))

DSC08239

Omul suuuper de treabă! Pe cât era de mirat că sunt singură pe-acolo, pe-atât de îngrijorat era pentru mine. Mi-a dat numărul lui de telefon, mi-a zis că orice problemă am, la orice oră, să îl sun, că are el nu știu ce aro și ajunge imediat în capătul drumului și vine să mă ajute. Zic, vai, mulțumesc, chiar nu cred că o să fie cazul, dar e bine de știut. I-am zis până la urmă tot, și pe unde mă duc, și unde vreau să dorm, și pe unde vreau să mă întorc a doua zi.

Zice: bine! Să aveți grijă, domnișoară, mai ales mâine la întoarcere, că e ursul ăla pe unde vreți dumneavoastră să coborâți. Vedeți că eu am o vuvuzelă, mai dau din ea din când în când. Zic bine, așa să faceți, să speriați ursul din calea mea :)))

Îmi iau la revedere, plec, și în timp ce mă îndepărtam de el deja aveam o stare de nota 10. Încrederea îmi revenise și mă gândeam: doaaaamne, ce speriată de bombe eram! Iaca ce om cumsecade.

DSC08237

Și nu apuc bine să îmi termin gândul că imediat ce trec de Cabana Brusturet văd un domn pe dreapta, la foișor. Zic:

– Bună ziua!
– Bună ziua! Încotro mergeți?
– Spre refugiul Grind. Veniți?
– Aaaah, ce bine! Da! Tocmai mă gândeam că parcă mi-e cam urât să mă mai duc o dată singur încolo, că am fost și ieri.

Ce coincidență. Și mie.

Și iaca m-am pricopsit cu un coleg de drum. Adevărul e că să fi mers singură pe drumul ăla forestier chiar nu îmi surâdea deloc.

  Cabana Brusturet – Cheile Brusturetului – Poiana Grind:  1h 30

Intrăm imediat și vorbă și în ritm. Abia după 5 minute îmi dau seama că nu am făcut cunoștință. Îl întreb cum îl cheamă.

– Alexandru.
– Ah, ce coincidență :) Sunteți tizul meu :)

DSC08251

Domnul Alexandru e cam de vârsta alor mei (undeva la 60 de ani cred, nu am întrebat) dar are o viteză că abia mă pot adapta ritmului. E profesor de limba germană și are copiii plecați în UK. Tot drumul pălăvrăgim vrute și nevrute, și nici nu-mi dau seama când a și trecut timpul și am ajuns în Poiana Grind.

DSC08273

Aici facem o pauză, după care ne despărțim. Mă întrebase dacă are timp să se ducă până în satul Peștera și să se întoarcă înapoi în Dâmbovicioara în aceeași zi și i-am zis că eu cred că da. Am scos harta să-i arăt un pic cam cum vine traseul și pe unde trebuie să o ia, după care am făcut schimb de numere de telefon și ne-am luat la revedere.

E luni dimineață și în interval de 2 ore deja am 2 numere de telefon. Alexandra, da te descurci bine, nu glumă :))))))))))))

N-apuc de fapt să îmi pun rucsacul în spate și să plec din loc că apar 2 omuleți. Sunt străini, dar reușim să ne înțelegem cu ei și să aflăm că vor să meargă la Refugiul Grind. Aaaaa, my friends, come with me, și eu merg tot acolo.

Zic ia uite frate, zici că e un făcut. Am venit până aici cu cineva, de aici plec cu încă cineva, zici că ăștia m-așteptau toți pe mine, nu alta.

Pornim mai departe în formulă de 3. Eu și cei doi italieni, Silvia și Guido. Sunt din Torino, și asta e a treia vacanță pe care o fac în România. Îi întreb dacă ceva au rude aici de au venit de atâtea ori.

– Nu, doar ne place foarte mult.

:)

 Poiana Grind – Refugiul Grind 1: 40 min

Din Poiana Grind până la Refugiul Grind e o porțiune aproape numai prin pădure. În timp ce urc mă gândesc că nu prea mi-ar fi plăcut să fiu singură pe-acolo. Ce bine că am parteneri de drum. Mă minunez din nou cum s-a nimerit potriveala asta, și în același timp mă gândesc că de la Grind apăi CHIAR o să urc singură. Cine naiba să fie luni pe-acolo? Dar no, măcar o să fie gol alpin. Pe acolo nu mi-e teama să fiu singură.

Dar din nou, nu apuc să îmi termin gândul, că ieșim din pădure, și cu câteva minute înainte de refugiu întâlnim un grup de 3 persoane.

– Salutare!
– Salutare!
– Urcați sau coborâți? (îi întreb)
– Urcăm!

Na mai zi ceva!

Mi se pare absolut incredibil! Din nou, parcă mă așteptau pe mine. De unde eram sigură că fiind luni, n-o să văd picior de om 2 zile, m-am trezit cu 3 colegi de drum sau grupuri care m-au însoțit tot traseul.

DSC08309
DSC08318

Ba mai mult, la refugiu mai erau 2 persoane, un cuplu, dar care nu mai urcau, ci urmau să coboare. După ce am făcut o mică pauză acolo, ne-am unit forțele și am pornit toți 4 mai departe: eu, Cristian, fata lui, Ștefania, și prietenul ei, Ovidiu. Cristian e un tată foarte tânăr (aproape nu mi-a venit să cred că Ștefania e fata lui) și cei doi tinerei foarte simpatici.

DSC08332

 Refugiul Grind 1 – Vf. La Om: 2h

Am luat împreună în primire urcușul până pe Vf. La Om, bucurându-ne de vremea bună, de abrupturile Craiului și de șansa de a ne afla acolo. În partea a doua a traseului cerul s-a mai înnorat un pic și a început un vânticel care m-a determinat să trag încă un strat pe mine, dar șanse de ploaie nu existau.

DSC08353
DSC08363
DSC08393
DSC08400
DSC08417
DSC08452

Spre surprinderea mea, pe traseu am mai întâlnit până sus încă vreo 3 sau chiar 4 grupuri care coborau, din care unul chiar măricel și unul de străini (un cuplu). Din nou nu-mi venea să cred că e atâta lume luni pe munte. Am umblat de atâtea ori în weekend și nu vedeam atâta lume într-o zi, darmite în cursul săptămânii.

Cu o companie așa de bună nici n-am simțit când a trecut timpul. Sus când am ajuns pe vârf deja mi se părea că ne cunoaștem de ani, nu de câteva ore.

DSC08483
DSC08557

Au urmat clipe în care simțeam cum zâmbește sufletul în mine. Deși nu era prima dată când o vedeam, m-am bucurat ca un copil mic când am dat cu ochii de creasta nordică, mi venea să țopăi de fericire când ieșea soarele de după nori și lumina abrupturile, și abia după un sfert de oră cred că m-am potolit un pic cât să mă așez să mănânc ceva. Dar n-am apucat să mă așez bine că am primit un vizitator.

DSC08528

Mi se mai întâmplase să îmi vină fluturi în palmă de vreo 2 ori, dar niciunul nu a stat cu mine mai mult de câteva clipe. Acest fluturaș însă, pur și simplu nu voia să se mai dezlipească. A stat cu mine mai bine de 10 minute, și cred că ar mai fi mai stat mult și bine dacă nu l-aș fi pus pe genunchi ca să pot mânca, de unde și-a luat zborul (probabil nu-i plăcea decât când simțea căldura umană :)

M-am uitat și m-am minunat de el minute în șir până când mi-am dat seama că am timp berechet să-i fac și o poză. Ba chiar mai multe. Era atât de mic și de fragil, și se ținea așa de bine cu piciorușele lui firave de mine încât pentru câteva momente m-am simțit cel mai norocos om din lume că o ființă atât de delicată a ales să mă răsfețe cu prezența ei. Cred că întâlnirile cu vietățile necuvântătoare sunt printre cele mai frumoase momente pe care le poți trăi în natură. Și nici măcar nu știam încă ce urma să se întâmple.

DSC08550

Am rămas pe vârf mai bine de o oră, chiar dacă vântul bătea destul de binișor. Era încă devreme, refugiul era super aproape, nu era ca și cum mă grăbeam să ajung vreundeva. Am mai stat de vorbă cu Cristian și cei doi tineri, am împărțit biscuiți, am râs, am pus și o poză pe facebook chiar, după care a rămas să ne găsim online.

DSC08564

În timp ce-mi puneam rucsacul în spate și mă pregăteam să mă duc spre refugiu, eram foarte fericită. Mă gândeam că primisem așa de multe în acea zi încât chiar dacă tura ar fi fost super banală până la final, tot aș fi fost super încântată de ea. Și atunci le-am văzut prima dată. Erau două. O mămică și un pui. Le-am urmărit minute în șir cum și-au făcut drum spre creasta principală, îndreptându-se în aceeași direcție cu cea în care urma să plec și eu.

 Vf. La Om – Refugiul Grind 2: 15 min

Când nu le-am mai văzut, mi-am luat la revedere de la noii mei prieteni și am pornit și eu. N-am mers mai mult de 2 minute că a trebuit să mă opresc.

DSC08614

Le ajunsesem din urmă. Și abia atunci m-am minunat cu adevărat. Pentru că nu numai că erau foarte aproape de mine, dar nici măcar nu s-au speriat, și și-au văzut în continuare de treabă, mergând înainte pe potecă, rămânând mereu la maxim 20 de metri de mine.

Nu-mi venea să cred. Ele mergeau în față, eu în spate. Parcă eram colegi de tură. Mă opream uneori să mai fac câte o poză, și tot nu pricepeam dacă e pe bune sau visez. M-am uitat stânga, m-am uitat dreapta, dar nu aveam cu cine să verific. Dacă aș fi avut un coleg de tură, l-aș fi întrebat: E real? Ție îți vine să crezi? Chestia asta chiar e pe bune?

DSC08631

Am ajuns la refugiu la ora 17:40. Nu era nimeni. Decât caprele, bineînțeles. Am intrat, mi-am lăsat rucsacul, și am ieșit iar. În dreapta refugiului erau cele două capre de mai devreme, în stânga altele 2. Am început să plâng și să râd în același timp. De mult nu mai plânsesem de fericire. M-am întrebat… ce oare am făcut să merit ceva atât de frumos?…. Și Doamne…. când mă gândesc că era cât pe ce să închid alarma dimineață și să mă culc la loc…

DSC08658

DSC08707

Cam atât de aproape erau

N-am avut stare mai bine de 40 de minute, timp în care prin zonă se perindau caprele ca la ele acasă. Oh, wait, chiar ERAU la ele în casă. În toată treaba asta doar eu eram intrusul, și grămada de metal în care urma să dorm. Numai noi nu aveam ce căuta în peisaj. Dar iată că mă acceptaseră.

DSC08698
DSC08701
DSC08703

În doar alea 40 de minute cred că am văzut vreo 8-9. Nici nu mai știu exact câte au fost, la un moment dat le-am pierdut numărul. Din când în când mai intram în refugiu să mă adăpostesc de vânt, dar ieșeam imediat înapoi, și n-a existat dată să ies afară și să nu fie cel puțin una sau două fix în fata mea. La un moment dat m-am trezit cu un puiuț la 5 metri de mine. Am rămas mască. N-aveam aparatul la mine, așa că m-am uitat doar. El se uita la mine, eu la el, și am stat așa vreo 5 minute. Timp in care el mai mânca un pic, se mai uita în zare, dar de mine nici că-i păsa.

Pe la 18:30 încep s-aud niște voci. Opaaa, vine cineva. Mă uit spre lanțuri, și văd niște băieși pe traseu. Aveam rucsaci mari și urcau greu. Îi încurajez: hai că mai aveți puțin, you can do it! Mă uit mai atent și număr: 1 băiat, doi, trei, patru, cinci, șase. Băi da’ n-aveți și voi o fată, ceva?

Nu știam dacă să mă bucur sau să mă sperii. Să mă bucur că vine cineva sau să mă sperii că e un grup exclusiv de băieți. N-aveam de ales, a trebuit să aștept.

Când au venit primii dintre ei, i-am întrebat dacă rămân. Mi-au spus că ei vor să ajungă la Curmătura și să doarmă la cort, dar îi așteaptă pe ceilalți să decidă, pentru că erau super obosiți. Acu nu știam ce să-mi doresc, să stea ca să nu dorm singură cuc, sau să plece că să nu stau stresată că se-mbată și le vin idei (sau le vin și nebăuți :))))

După o mică deliberare se hotărăsc să plece. Simt o oarecare eliberare pe de o parte, pe de alta un mic disconfort la gândul că poate chiar nu mai vine nimeni și dorm singură. Spuneau că merg foarte rar pe munte (lucru care se și vedea din echipament și felul în care arătau rucsacii lor – peste măsură de imenși și cu chestii agățate) și i-am avertizat că traseul pe creastă e dificil și chiar dacă se încadrează în timp, la Curmătura oricum vor ajunge pe întuneric. Le-am urat baftă și au plecat, iar eu am rămas din nou singură.

DSC08733
DSC08740

Mă rog, nu chiar singură, caprele mai erau prin zonă , dar un pic mai departe. M-am gândit… ok, e timpul să mănânc ceva. Am mâncat, am băut (apă, desigur)…. jumate de oră mai încolo era încă lumină afară și eu nu mai aveam ce să fac. Am ieșit afară, am căutat un loc cât de cât ferit de vânt și m-am așezat pe iarbă.

Soarele încă mai încălzea un pic și era plăcut. Pe coama de vis-a-vis apare o capră neagră. Face câțiva pași, după care se așază încet și ea pe iarbă și rămâne așa. Nu doarme, nu mănâncă, doar se uită. Eu spre ea, ea oarecum spre mine, și singurul lucru care se aude e vântul. Pentru un moment cred că am uitat să respir. Totul părea atât de ireal și în același timp am realizat cât de real este totul. Abia atunci am realizat cu adevărat. Că sunt departe de orice înseamnă civilizație, că sunt singură, înconjurată de animale sălbatice, animale pașnice și frumoase, care mi-au permis să mă plimb prin lumea lor și să le observ îndeaproape, și că e printre cele mai deosebite experiențe pe care le-am trăit vreodată pe munte.

DSC08798

Am închis ochii și aproape am adormit. Când i-am deschis din nou, capra era încă acolo. Deja mă obișnuisem. Vezi, așa e omul, se obișnuiește repede cu binele :))

Prin jurul meu nu mai erau alte capre, și neavând mintea ocupată cu nimic… am început să mă plictisesc. Am sunat pe mama, am sunat încă vreo 2 prieteni, dar semnal nu prea aveam decât într-un loc sau două, și nu prea puteam sta nemișcată pentru că bătea vântul, și de cele mai multe ori pica chiar și în locurile alea… Și apăi cât să vorbești și la telefon…. Nu aveam la mine nicio carte, nimic, dar chiar dacă aș fi avut, nu cred că m-aș fi putut concentra la ea pentru că eram ușor stresată că nu știam dacă urma să mai vină cineva sau nu, și dacă da, cine. Aș fi preferat să vină un cuplu sau un grup mai mare de oameni ok, dar luni seară? Câte speranțe să trag la asta?

La un moment dat mi-am adus aminte că am reportofonul la mine, așa că l-am scos din rucsac și am început să vorbesc în el. Am povestit cum a fost ziua, cum a fost traseul, am spus tot ce simțeam, tot ce gândeam… doar doar mi-oi ocupa timpul cu ceva. Recunosc că a fost un pic silly să stau să vorbesc așa singură de nebună (dacă venea cineva și mă auzea cred că zicea că-s plecată cu cercul) dar a fost o metodă foarte bună nu numai pentru ocuparea timpului dar și ca să mă exteriorizez și să-mi conștientizez gândurile și trăirile.

După vreo jumătate de oră însă n-am mai putut sta afară din cauza vântului, așa că m-am mutat înăuntru. Am investigat dacă pot închide ușa pe dinăuntru, dar spre dezamăgirea mea, nu se putea. E și normal, dacă e cineva în refugiu și doarme dus, cine are nevoie să intre trebuie să poată deschidă ușa de afară. În plus de asta… m-am gândit în sinea mea… chiar dacă aș fi putut închide ușa pe dinăuntru, în caz că vine cineva și bate la ușă, apăi tre să îi deschid, că nu știu dinainte dacă e om bun sau rău.

Mi-am dat seama că sunt chiar stresată de chestia asta. Așa că mi-am propus să încerc să mă relaxez măcar după ora 12. Că dacă nu vine nimeni până atunci, apăi după aia chiar nu cred că mai vine nici naiba. Dar ce pisici fac până la 12, că nici 8 nu e?

DSC08801
DSC_7129

Afară era încă lumină, dar vântul începuse să bată așa tare că nu mai puteam sta mai mult de 5 minute, așa că m-am băgat un pic în sac și am bombănit iarăși în reportofon în așteptarea apusului.

La 8 fără 10 am ieșit afară, și soarele se pregătea să plece. Nu era un cer extrem de spectaculos, dar m-am bucurat ca de fiecare dată de momentul apusului. Această mică minune care se întâmplă în fiecare zi, dar pe care o ignorăm cu regularitate. În doar 15 minute s-a și terminat. În ultimele secunde am zis… Goodbye sun! See you tomorrow! Și în momentul ăla mi-a venit în minte întrebarea „Ce-ar fi dacă mâine de fapt nu ar mai apărea soarele?”. Hâm, ce gând straniu.

DSC08818
DSC08866
DSC08875

Am mers înapoi în refugiu și m-am băgat înapoi în sac. Ei, acu-i acu. E abia 8. Ce naiba fac până la 12? Ce naiba fac până mâine DIMINEAȚĂ?? Nu voiam să mă culc încă, voiam să mai stau un pic ca să apuce să se întunece ca lumea și să ies să văd stelele.

Așa că am avut iarăși timp să mă gândesc la toate lucrurile posibile și imposibile. Țin minte că mă gândeam că acum câțiva ani îmi era frică și să dorm singură la mine acasă… iar acuma m-am dus să dorm singură într-un refugiu, pe munte, la 2200 de metri. Așa că am concluzionat: „Nuuuu sunt sănătoasă la cap” :))))

Afară era o lună plină care lumina așa de tare că aveam mereu impresia că nu s-a întunecat de tot. Am ieșit la steluțe pe la 10, după care zic hai să mă culc. Da… ce glumă bună. Adormi Alexandro dacă poți. Nu-mi era somn deloc. Nu mă obosisem suficient pe traseu, trebuia să fi făcut unul de 12 ore, poate doar așa să am șanse să adorm.

A urmat o noapte destul de chinuită. Nu am putut să dorm ca lumea, mă trezeam din oră în oră și mă uitam la ceas și mi-a fost și cam frig, deși am dormit cu pufoaica pe mine și m-am înfofolit cu tot ce se putea. Trebuie să recunosc că a fost cel puțin straniu să fiu singura cuc acolo sus, în timp ce vântul vuia de cântau toate plexiglasurile și toată tabla de ziceai că din minut în minut își iau zborul. Dar dacă ăsta a fost prețul pe care a trebuit sa îl plătesc pentru ce primisem în ziua precedentă, atunci cred ca a fost unul destul de mic.

MARTI, 25 august 2015

M-am trezit dimineață pe la 6 pentru răsărit. Și-a făcut apariția abia pe la 6 jumătate. Și odată cu el și primele cornițe.

DSC08894
DSC08902
DSC08925

Am încercat să-mi fac un selfie. Nu mi-a ieșit :))))

Afară încă bătea vântul rău de tot și abia puteai sta locului dar pe ea părea că n-o deranjează. Cu ochii după soare, nici măcar nu m-am uitat în partea opusă decât după vreo 5 minute. Abia atunci am observat că tot versantul de vis-a-vis era plin de capre negre. Să fi fost vreo 10 cel puțin.

Fiindcă era mult prea frig și mult prea devreme, după răsărit m-am băgat înapoi în sac. Am încercat să mai dorm puțin, și cred că am și reușit, dar nu prea mult sau prea adânc. Apoi m-am trezit de-a binelea, am mâncat, și la 9:20 am luat-o din loc. 14 ore de vânt continuu mă terminaseră la cap pur și simplu. Nu mai puteam. Abia așteptam să pornesc pe creasta, pentru că speram să se mai potolească un pic.

În sfârșit eram față în față cu Creasta Sudică. Mă gândeam la ea de mulți ani. Multă apă cursese pe Dunăre de când făcusem Nordica în 2011. Îmi păreau o mie de ani trecuți de atunci, nu doar 4. Parcă eram alt om, parcă era altă viață. Atunci pornisem din același punct spre nord-est, acum porneam în direcție opusă, spre sud-vest.

 Refugiul Grind 2 – Șaua Funduri: 2h 50

Deși mult mai ușoară tehnic decât Creasta Nordică, și Sudica m-a solicitat un picuț, cu destul de multe urcușuri și coborâșuri. N-am fost eu chiar în cea mai bună formă după o noapte dormită chinuit (mai mult nedormită de fapt), dar m-am mișcat binișor și m-am bucurat de fiecare pasaj și peisaj :)

DSC08952
DSC08954
DSC08996

Spre Iezer-Păpușa

DSC08997
DSC09002

Spre deosebire de ziua anterioară, nu am văzut nici picior de om tot traseul, am avut doar 2 camarazi necuvântători pentru 2 clipe extrem de scurte.

DSC09018
DSC09039

Trebuie să recunosc că după ce acum îmi trecuse teama de oameni, s-a activat teama de animal. Nu mă gândeam decât la ursul ăla de mă speriase văcarul cu o zi înainte și la faptul că trebuia să traversez 2 bucăți de pădure.

DSC09042
DSC09045

Am făcut și un pic de „jnepening”, deajuns cât să mă satur

 Șaua Funduri –  Poiana Funduri: 1h 10

La Refugiul Funduri când am ajuns nici n-am putut sta locului prea mult. Afară mi se părea că se aud chestii ciudate și înăuntru nu puteam sta nici 2 minute că se încinsese așa de tare de ziceai că e saună înăuntru. Și mai scârțâia și o chestie pe acoperiș așa de spooky că aveam impresia că sunt într-un film de groază. Așa că mi-am înșfăcat rucsacul imediat, mi-am făcut curaj, și i-am dat la vale.

Vreau să zic că în viața mea nu cred că am avut asemenea viteză. I-am dat ca migul. Aproape alergam pe alocuri :)))) Norocul meu că nici nu era cine știe ce de pozat, așa că nu prea aveam de ce să mă opresc. O singură dată am scos aparatul și am tras un cadru pe nerăsuflate, că se vedea fain creasta de pe are venisem, dar în rest… full speed ahead!

DSC09070

Când am ajuns jos în drumulețul ce leagă Poiana Lespezi de Poiana Funduri, nu mi-a venit să cred. Făcusem o oră, iar eu estimasem că fac aproape dublu :))) Ce înseamnă să-ți țâțâie fundu’ :)))))

De acolo în vreo 10 minute am ajuns în Poiana Funduri. Am găsit o mulțime de vaci, dar niciun om. Am încercat să-l sun pe nea Puiu văcarul, dar nu avea semnal. Sau nu aveam eu, nu mai știu. Zic hai că tre să fie pe aici pe undeva. Sincer voiam să văd un om mai mult ca orice. Nu mai văzusem pe nimeni de aproape 24 de ore. Nici nu conta cine era, om sa fie.

Și tot căutând eu așa printre vaci, am dat până la urmă de un om. Era văcarul, dar altul. Am stat de vorbă cred că vreo 15 minute cel puțin. L-am întrebat dacă e și nea Puiu pe acolo dar mi-a zis că el are altă zonă. No bine, da’ ia ziceți, cât mai fac de aici până la Brusturet? (în gândul meu… să știu cât îmi mai țâțâie fundul)

– Păi…. depinde cum mergi…
– Apăi nu merg ca mata, dar la cât de frică mi-e de urs, aș zice că merg destul de repede :)))
– Atunci… maxim o oră.
– Bine da’ ursu’? Știți ceva de urs? Că mi-a zis nea Puiu ieri că umblă pe-aici.
– Aaaa, stați domnișoară fără grijă, că ursului i-e și mai frică de dumneavoastră. Vă simte și fuge.

Mno, teoria asta o știu și eu, dar până una alta el are câteva sute de kilograme și eu un pic sub 50. Qed :))))

Dar n-am vrut să mă gândesc la asta încă. După turbo-ul pe care îl băgasem din creastă până aici, asta după ce făcusem aproape fără pauză și Sudica, am simțit nevoia să mă odihnesc un pic. Printre văcuțe fiind, chiar mă simțeam super safe (nu știu exact de ce) așa că nici nu m-am ridicat de jos mai bine de jumătate de oră. Doaaaamne ce bine a fost!

DSC09077
DSC09082

Dar la un moment dat a venit și vremea să îmi fac curaj și pentru ultima bucată de drum. Ei, acu-i acu. Cover me, I’m going in! Până la intrarea în pădure n-a fost problemă, dar la lizieră am tras adânc aer în piept și i-am dat.

  Poiana Funduri – Cabana Brusturet: 45 min

Viteză tati! Viteză și fluier. Dacă n-am suflat în fluierul ăla de mi se și încleștase gura pe el la un moment dat. Și când nu mai puteam, îi dădeam cu vocea. Am și inventat un cântecel. Cam de copii analfabeți așa… Suna ceva de genul ăsta:

Ursuleee ursuleee
Nu-mi ieși te rog în caleeee
Că mi-e fricăăăă deeee mataleeee
:))))))

Sincer nu-mi mai amintesc exact linia melodică, dar cert e că am răcnit cât m-au ținut pe mine plămânii. Nu conta că suna ca dracu :))))

La un moment dat îmi sună telefonul. Ah, e nea Puiu. Răspund. Îmi zice că e jos pe Valea Seacă, la vreo 15 minute de Brusturet. Zic perfect, eu sunt pe culme pe sus, doar că nu știu cam cât mai am. Ok, ne vedem mai încolo. Și îi dau mai departe prin pădure.

Și bineînțeles că nici nu era o pădure din aia frumoasă și drăguță, cu mușchiuleț și lumină angelică. Nu. Era deasă, urâtă și cu țepi :))))

Într-un singur loc am văzut ceva frumos și m-am oprit să fac și o poză (ceea ce mă mir), că în rest… cine avea timp de poze.

Ursuleee ursuleee
Nu-mi ieși te rog în caleeee
Că mi-e fricăăăă deeee mataleeee
:))))))

Iar când mă lăsa vocea, băgam iar fluierul. Și tot așa, până când la un moment dat, după ce am dat câteva fluierături zdravene, aud deodată cel mai divin sunet auzit vreodată: o vuvuzelă :)))))))

I’m saaaaved! Era nea Puiu care îmi auzise fluierul din vale, și îmi răspundea. Am dat din nou din fluier ca să mă asigur că nu a fost accidental, și mi-a răspuns iar. Yuhuuuu, înseamnă că nu mai am mult.

În 10 minute am fost jos. Îmi luase jumate de oră de la intrarea în pădure, deci cam 45 din poiană. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă arunc direct în pârâu, după care m-am descălțat și m-am făcut poster pe primul petec de iarbă pe care l-am văzut. Doaaaaamne, ce bine e! :)

În vreo 10 minute a venit și nea Puiu.

– Vai, ce bine că ați ajuns! Tot weekendul am stat cu grijă pentru dumneavoastră. Eu chiar nu știu cum v-ați dus așa singură, eu unu nu m-aș duce nici să mă bați.

Apăi asta cred că-mi trebuie și mie. O bătaie bună :)))

Glumesc. Sincer, mi-a plăcut la nebunie experiența. Pe lângă faptul că am primit atât de multe lucruri frumoase pe care nu le-aș da pentru nimic în lume, sunt foarte recunoscătoare chiar și pentru frică. Am învățat foarte multe despre mine, mi-am depășit niște limite în mod cert, dar pe viitor de dormit sigură în refugiu nu prea cred că o să mai dorm. În primul rând pentru că personal cred că pentru o femeie e destul de periculos să faci asta (chiar nu știi peste cine poți să dai, sau mai bine zis cine poate da peste tine) și în al doilea rând pentru că i-am promis mamei, care a stat cu grijă tot weekendul, că nu mai fac din astea. I-am zis însă că nu pot să promit că nu mai merg niciodată singură pe munte, ci că doar voi avea grijă să nu mai dorm singură în pustietate :)

Singura părere de rău pe care o am după această tură este că nu am făcut schimb de numere de telefon cu Cristian, Ștefania și Ovidiu, cu care am urcat până pe vârf, ci doar mi-au spus cum îi cheamă ca să îi caut pe facebook, numai că atunci când am ajuns acasă și i-am căutat, nu i-am găsit. Am încercat în toate modurile posibile, dar n-am reușit. Așa că am pierdut legătura și mi-ar fi plăcut măcar să le dau pozele pe care le am cu ei. Deci dacă cumva îi cunoaște cineva din întâmplare, let me know, aș fi foarte recunoscătoare!

Munții: Piatra Craiului
Punct plecare: Cabana Brusturet (1000 m)
Altitudine max.: Vf. La Om (2238 m)
Traseu: Luni

Cabana Brusturet – Cheile Brusturetului – Poiana Grind- Vf. La Om – Refugiul Grind 2: 5h 30
Marți

Refugiul Grind 2 – Șaua Funduri – Poiana Funduri – Cabana Brusturet: 5h 30
Diferență nivel: +1450 m / -1450m (din care S: + 1240 m și D: +200m / -1400m)
Tip traseu: drumeție
Surse apă,: 
Stare marcaje: bună
Atenționări: pe creastă sunt și porțiuni expuse și câteva porțiuni unde trebuie folosite și mâinile
Sezonalitate: traseu periculos pe timp de iarnă
Hartă folosită: MN 02 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Piatra Craiului
Data: 24-25 august 2015

harta crai

Verde: Traseul de luni, Roz: Traseul de marți

DESFĂȘURĂTOR

Luni

11:00 Cabana Brusturet

12:00 Intersecție spre Curmătura Groapelor

12:30 Poiana Grind

Pauză 30 min

13:45 Refugiul Grind 1

Pauză 15 min

16:00 Vf. La Om

Pauză 1 h 15

17:30 Refugiul Grind 2


Marți
09:20 Plecare
12:10 Șaua Funduri
13:20 Poiana Funduri
Pauză 40 min
14:45 Cabana Brusturet

INDICATOARE

Atenție! Pe indicatorul de la Cabana Brusturet scrie 2h 30 – 3h până în Poiana Grind, dar eu am făcut 1h 30 și nu am mers repede.

ACCES

De pe Culoarul Rucăr-Bran, după localitatea Rucăr (venind din direcția Pitești) se face stânga înainte de Podul Dâmbăviței, spre Dâmbovicioara. Se trece prin Cheile Dâmbovicioarei, și apoi se ține stânga spre Peștera Dâmbovicioarei. Până în zona peșterii drumul este asfaltat. Apoi, de la Peștera Dâmbovicioarei până la Cabana Brusturet sunt aprox. 3,6 km de drum neasfaltat, dar practicabil cu orice mașină (august 2015). Mașina se poate lăsa pe marginea drumului un pic înainte de Cabana Brusturet.

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Felicitări pentru tură, felicitări pentru R.T. Le-am citit pe nerăsuflate… chiar te pricepi. Mi-a plăcut să revăd crestele Craiului. Numai gânduri bune de aici din Arad, și La mulți ani!

  2. Am citit cu sufletul la gura pana la sfarsit sa vad daca te-ai intalnit sau nu cu Mos Martin :) Bravo Alexandra, esti o fata curajoasa! P.S. Noi vedem capre negre in drumul spre serviciu, pe un versant de langa sosea. In sezonul cald cobor mai jos ca sa manance. Le-am intalnit si de vreo doua ori in drumetii, insa au fost foarte sperioase si nu am avut norocul tau.

  3. Am citit cu mare placere si nostalgie. Mi-am adus aminte trseul facut acum 2 ani (Folea – La Table – Ref. Grind – Vf. La Om si retur intr-o singura zi), cand m-am intalnit si eu cu capre negre . Mi-am amintit ca si eu ma miram cat sunt de blande (adica nu sunt sperioase). In Fagaras erau mult mai sperioase. Nu te puteai apropia la mai putin de 100m. Si eu am plecat tot singur, dar pe traseu m-am alaturat unui grup de 3 tineri. Nici nu ne gandeam ca ar putea fi ursi prin prejma. Asta am aflat la intoarcere. Impresia turei a fost extraordinara, desi pentru mine a fost extrm de obositoare. Mi s-a parut unul din cele mai grele trasee facute in viata mea, dar si printre cele mai frumoase. Probabil si pentru ca am o varsta (mai mare decat a parintilor tai). Inchei cu felicitari pentru postare si mai ales pentru imagini. Cred ca acesta este cel mai interesant si folositor blog de calatorii, din cat am vazut.
    Iti doresc sanatate si noroc !

  4. Ce de prieteni ti-ai facut! Cat despre treaba cu dormitul singura acolo, Doamne Fereste!! Mie inca mi-e frica sa dorm singura in casa, iar cand se intampla (rar, ce-i drept) dorm cu cel putin un bec aprins si cu televizorul pe volum (sa aud mereu ca vorbeste cineva:)) ) Cred totusi ca ai putin Prea Mult curaj pentru o fata si uneori nu-i o treaba prea benefica… :)

  5. Bravo Alexandra.Inca o data ai reusit sa scoti un articol plin precum un cos de bunatati, de nota 10 ce mai. :-)

  6. M-a binedispus foarte mult articolul si poezia cu ursul e bestiala :)) pe viitor poate mai pui o strofa, doua :))

  7. Frantura de roman politist… Ma bucur ca te-ai intors bine din aceasta tura si ca ai promis ca nu mai pleci singura! O ADEVARATA INCANTARE FOTOGRAFIILE TALE, CA DE OBICEI! Numai bine!

  8. Felicitări pentru curaj! Eu… nu…! Nu mi-e frică să dorm singură în casă… dar la regugiu…? Io?! Nu!
    Experienţe din astea ne întăresc – deşi în timpul desfăşurării „experimentului” nu conştientizăm. Spun „noi” pentru că, deşi nu se compară cu experienţa ta, eu mi-am luat lumea în cap pentru 11 zile, în 2003, şi am cutreierat de una singură munţi (trasee relativ uşurele) şi oraşe. Acum, a intrat spaima în mine – de te miri ce „cunoştinţe” întâlneşti pe drum, dar şi de urşi (pe care urs l-am văzut la 10 metri, în 2005).
    Nu ştiu ce m-a apucat anul acesta şi am aşternut online povestea acelei călătorii solitare… şi câte amintiri mi-au revenit deodată!

    Traseul tău noi l-am făcut în sens invers – am coborât de la La Om la Grind I şi am urcat o mare parte din ceea ce ai coborât tu. Din păcate, la Grind I am auzit despre un accident groaznic petrecut cu puţin timp înainte… (plus că pe noi ne-a bătut un pic şi grindina).
    P.S. Anul acesta am cunoscut o mulţime de persoane de 60+ ani care nu numai că au o viteză supersonică, dar ne-au şi condus pe nişte trasee la care nici nu visam.

  9. Buna Ale,

    As vrea sa cred ca totusi la aceste inaltimi pe care tu le colinzi nu se pot intampla rautati gen unu/mai multi baieti care sa te „intimideze”. Nu spun ca daca urci pe munte (fara masina, ATV) esti mai smecher, spun doar ca totusi pentru asta trebuie sa ai ceva (incredere/realism/chiar omenie) pe umeri.

    Sper ca acest gand sa iti reduca teama pana la nivelul precaut si in rest totul sa fie cel putin ca in aceasta tura.

    Numai bine si incerc sa fiu „doi pasi in urma ta”, dar nu ca sa te intimidez :). In acest sens sper sa am o tura pe Valea Sambetei in urmatoarele zile.

    Ture faine!!!
    Florin

  10. Foarte frumoasa tura. Esti foarte curajoasa si norocoasa :)

    Si mie imi place sa merg singur. Mersul solitar, desi nerecomandat decat celor experimentati ( si nici lor defapt ), cred ca are un farmec aparte. Cand esti doar tu si natura, cand poti merge in ritmul tau si nu trebuie sa ai grija de nimeni.

    In weekend-ul care a urmat am fost si eu pe Crai ( creasta integrala ) si am dormit tot in Saua Grind, insa nu am fost atat de norocos ca si tine – refugiul era plin si, pentru ca nu aveam cort, a trebuit sa dorm sub priciuri ( de fapt am stat treaz toata noaptea, pentru ca aveam o bucata de stanca sub mine :)) ).

    Cat mai multe ture frumoase iti doresc si carari insorite.

  11. Un adevarat deliciu sunt povestirile tale. Am stat cu sufletul la gura pana ce am citit tot. Felicitari pentru curaj. :)

  12. Pfff… pai si ursul?
    hai frate, am asteptat (citit) atata ca sa aflu ca nu e urs… :)
    imi vreau banii inapoi! :)

  13. Frumos, da riscant sa mergi singură, da pana la urma rămâi cu partea frumoasa si vremea buna.

  14. N-am fost acolo ,poate ajung. Cred ca merg la culcare ca deja am 5 ore de vizionat blogul tau ,mulțumim pt povestiri .

  15. Buna Eu personal cred CA m-am indragostit de aventurile tale si de povestile postate.esti superba,super cool imi place de tine ,de still tau de viata.Felicitari
    Daca imi permiti (poate Ioana va citi acest mesaj) sa stai 11zile in sabaticie si singura e EXTRAORDINAR sunt uimit,surprins.Eu personal pot sa iti spun ca am vazut capra neagra la intoarcere Saua Tampei spre oras pe Liceul Forester chiar fata in fata pe potecuta aia la 2m de Sub Tampa
    O capra neagra ascunsa dupa un
    Brad manca,ma obseva si se uita LA mine se afla LA vreo 3m distanta nu sa speriat era calma a fost foarte placut si emotional (stiam ca acestea sunt pe Cale de disparitie) niciodata nu mai vazusem o ASA splendoare a naturii.a doua oara cand am observat aceasta specie a fost prin noiembrie 2013 m-am aventurat prin salbatice in zona Rasnov-Bucegi vroiam sa explorez acea zona( find prima oara evident)pornid din oras catre partea Nordica a Bucegiului
    trec prin padure pe dealuri si deodata in spatele meu o Capra neagra trece galopand speriata dinspre dr.(marginea paduri catre Bucegi)desi au fost cateva sec nici in vis nu mi se intampla ASA ceva.dupa acea ajung aproape de baza Bucegiului mai aveam 2
    dealuri de trecut ditamai haita de
    lupi au inceput howlingul ,se auzea de parca sar fi aflat la 10m
    de mine nu LA vreo 300m(apreciez)intre mine si lupi se aflau cateva dealuri ,de speriat ce am fost scot potolul(imi luasem tona de gusa deoarece avea grasime si carne stind ca ofera carnea proteine iar grasimea energie)arunc potolul si o iau la speedy Gonzales printer copaci cazuti cobor spre un parau si observ o urma Gryzlly atunci am inteles ce era umbra suspecta de langa stanca nu am mai facut cercetari sau pozai imi era frica dar si emotional si foarte entuziasmat (mai ales de eroismul meu).am ajuns teafar acasa dar era my cool daca masi fi pregatiti ptr asa ceva.iar Nam baterie PA te pup
    .

    • Multumesc mult, Vasile, pentru povestioara! :)
      Nu e nevoie sa ma admiri foarte tare, n-am stat decat 2 zile singura pe munte, nu 11 :P
      Nu stiu daca as rezista asa mult, dar cu siguranta acuma sunt un pic curioasa daca as putea :)

  16. Multumesc ptr e-mail mia placut .a fost o adevarata surpriza .iti amintesti de Ioana? ea a scris in blog ca a stat in salbatice 11 zile
    LA ea mam referit in story .am mentionat-o . Eu unul nu am
    fost pe Piatra Craiului dar imi doresc demult sa explorez zona
    pana aproape de muntii Fagaras
    inima mea bate pentru asta,daca
    voi reusi vreau sa fac poze cu acel teren vigin inclusiv lupi,lynxul euroasiatic,capreolus capreolus si pisica salbatica.aproape de muntii Fagaras spre est Piatra Craiului
    se afla un lac este posibil sa nu poti avea acces dar daca ai spirit
    de aventura ,camera foto ,harta satelit,GPS,si o mica echipa cu tine fa tot ce poti sa ajungi in acel
    loc splendid.Merita efortul.
    Ai scris pe blog ca si muzica e
    una dintre pasiuni.mie nu imi plac manelele,populara ramurile
    muzicale rock si jazz.Dintre cantaretii romanii imi plac Smiley.Puya si who else then Parazitii:))))))))))))))))))))))))))
    Din Europa imi plac cei de la A-ha
    dar primii sunt Americanii:Dr.Dre,Nas,Eminem,Xzibit,Nonchalant doar 5 o’clock,
    Busta Rhymes,Farrell Williams, Bubba Sparx,iubitul Justin Timberlake, 50cent,Nelly Furtado,
    iar dintre filme:American Pie,Jason Bourne trilogia,Un alt film despre adolescenti,Hawaii 5-O,Big Time Rush,iCarly,Sam&Cat,
    Victorious-(fara papusa AIA ridicola Rex) si gagicile:))))))))
    PA mai vorbim.miam amintit ceva !cum iti pot trimite o poza ?

  17. Stiu ca apar greselile de ortografie dar smartphonul imi face feste „corectanduma” sau retragandusi tastatura sau chiar se autoresrteaza mi se intampla
    mereu. mai vorbim Peace

  18. Foarte frumoasa drumetie! Ceea ce te-a speriat, a facut pana la urma aceasta tura atat de speciala (nu cred ca o sa o uiti prea repede). Sper sa o parcurg si eu curand ca prea mi-ai facut pofta! :)

  19. De prin iarna tot dau de blogul tau in cautari de ture si am gasit cateva surse de inspiratie, pentru care iti multumesc. Dar trebuie sa mentionez ca, desi suntem muntomani de ani bun (acum iesim mai rar, avem joburi de stat jos la birou), tura asta ne-a pus in dificultate. Asteptarile ne-au fost setate la timpii pe care i-ai facut tu (hai, o idee mai mult! ) dar din pacate ne-a luat mult mai mult.. si stii cum e cu moralul.
    Stiu ca ai disclaimer, dar ai putea sa mentionezi ca tu ai viteza pe munte, chiar daca poate nu ai zis-o , mergi foarte bine. Si traseele chiar sunt facute ca timpi medii.
    Altfel, la cat mai multe ture faine!

    • Buna Raluca!
      Iti multumesc frumos pentru aprecieri!
      Sincer, chiar nu am viteza :P Eu de regula ma opresc mult sa fac poze sau filmulete, si mereu ma incadrez in timpii indicati pe harti sau sageti, ba chiar ii depasesc adesea. Datile cand am facut sub acei timpi sunt exceptii.
      Imi poti spune te rog pe ce segmente ati intampinati dificultati in sensul ca ati facut mai mult?
      Nu de alta dar in afara de a doua zi pe segmentul Saua Funduri – Cabana Brusturet, pe care chiar am mentionat ca am bagat super viteza, deci am facut clar sub timpii indicati pe sageti, in rest nu m-am grabit deloc. Mersi frumos!

      • Da, si noi tot in timpii de pe indicatoare ne incadram de obicei. cel mai mult ne-a luat sudica, portiunea de creasta propriu-zisa, ne-a picat moralul pentru ca la un moment dat parea fara sfarsit, cred ca are vreo 8 culmi de urcat/coborat. E adevarat, au fost alte conditii, am avut bagaj cu cort si muuulta apa. Si tot incercam sa rememorez povestea ta pe potiunea asta dar nu retinusem decat ca ai zburat p’acolo… A fost o placere, dar nu parea asa lunga nici privind-o din creasta nici de jos.

        • O da, si mie mi s-a parut interminabila :))
          Si nici nu aveam cort in spate, deci va inteleg perfect.
          Aceeasi senzatie am avut-o si pe Nordica acum 2 saptamani, cand am facut din nou acest traseu minunat.
          Cam asa e cu creasta asta a Craiului, ne da de furca, dar e frumoasa rau! :)
          Multe carari frumoase cu soare va doresc!

  20. Buna Alexandra,
    Am descoperit blogul tau cautand un traseu. :)
    Imi place mult felul tau de a povesti, amuzant. In acelasi timp oferi informatii foarte utile, iar fotografiile sunt incantatoare.
    Cu ce faci pozele?
    Mie nu mi-au iesit niciodata, chiar daca peisajele din fata mea erau de basm. :)

  21. Buna Alexandra!
    Felicitari pentru tura solo de la un incepator in ale muntelui. As avea cateva intrebari:
    1. Cam cat se face din Bucuresti pana la cabana Brusturet?
    2. As vrea sa fac un traseu Brusturet-refugiul Grind-Piscul Baciului si retur. Cam la cat ai estima durata? Si pe unde ar fi mai rapid, prin chei sau prin Poiana Funduri?
    Stiu ca timpii sunt relativi si noi ( eu+sotia ) nu avem multe trasee la activ, dar ca sa-ti faci o idee am facut acum 2 saptamani Gura Diham-Take Ionescu-Malaiesti-Diham-Gura Diham in 9 ore, cu o ora pauza la Malaiesti
    Merci anticipat pt raspuns!

    • Buna Silviu! Mersi frumos!

      1. Depinde unde stai in Bucuresti si cate lucrari mai sunt pe drum :) Poti face 3h30 dar la fel de bine 4h30. Cred ca Waze te poate ajuta mai exact sa vezi cat vei face pana acolo, in functie de ziua si ora la care vrei sa pleci.
      2. Eu, ai vazut, am facut 5h30 de la Brusturet pana pe varf. Inapoi nu stiu cat se face, dar as estima undeva la 10 ore tura cu tot cu pauze, poate maxim 12 daca sunteti incepatori. Trebuie sa tineti cont ca diferenta de nivel este de aproape 1500 de metri, ceea ce nu e tocmai o tura usoara. Tura mentionata de tine spre Malaiesti a presupus o diferenta de nivel de aprox. 800 m (care pe acea distanta, nu se simte asa de puternic). In orice caz, ar trebui facuta vara daca vreti sa plecati din Bucuresti si sa o faceti dus intors in aceeasi zi, pentru ca acum e cam greu sa te incadrezi cu toate astea doar in cele 12h30 de lumina.
      Multa bafta!

      • Merci mult Alexandra! Noi ne gandeam sa stam vineri spre sambata la o pensiune in zona Moieciu-Dambovicioara si sa intram cat mai repede in traseu pe la 8 maxim 9 dimineata. Dar ai dreptate, ziua e cam scurta si diferenta de nivel cam mare si obositoare. Am renuntat de exemplu acum o luna sa facem Negoiu ( nu se vedea nimic din portita din cauza cetii) si de ziua mea cu cea mai mare parere de rau ne-am intors de pe Lespezi de pe la 2100-2200m pentru ca nu mai vedeam nimic stanga- dreapta, iar vreo 3 grupuri care coborau ziceau ca s-au intors din cauza vantului de pe creasta care „batea dinspre Laitel spre Leapezi si te lipea de perete cand ocoleai prin dreapta, dar la 300m de varf, desi il vedeau, nu puteau sa se tina pe picioare””. Eu am preferat varianta safe si m-am intors

        • Foarte bine ati decis, Silviu! Cea mai buna decizie in astfel de situatii este intoarcerea. Cu siguranta vei reveni pe prognoza mai prietenoasa si atunci de vei bucura inzecit! Multa multa bafta! Iti tin pumnii!

  22. Ai un talent la povestit?!!! foarte comic ai povestit,m-a pufnit sincer si rasul la faza cu cantatul in padure :))
    Dar intrebarea mea este,din cate vad in total dus-intors ar fi fost 11ore,adica se putea intr-o zi.de ce nu ai facut intr-o zi tura asta??oricum din ce ai scris,ai stat multe ore in zona refugiului,si plus nu a fost o experienta placuta.Urmeaza sa urc pe creasta pe la lanturi,dar nu stiu daca sa fac creasta nordica sau sudica,pornind de la plaiul foii.Si toate astea intr-o zi as vrea,de la rasarit si pana la apus.

    • Mersi frumos! :) Ma bucur ca ai ras :)
      Da, stiu, se putea intr-o zi, insa eu tocmai asta am vrut, sa dorm sus in creasta :) Timpul in zona refugiului nu a fost neplacut, din contra, doar ca in afara de momentele cu caprele, nu prea am avut ce sa fac…

  23. Draga Andreea,
    E vineri seara, ma pregatesc sa ma duc acasa si am cazut peste blogul tau. Iti multumesc. Am retrait bucuria de a calatorii singur. Angoasele, frica de necunoscut, bucuria cand vezi ca reusesti, tristetea cand trebuie sa te intorci in lume. Acum vreo 5 ani am facut drmul spre Compostella plecat din Puy en Velay in Franta. 1800km. Pe urma viata m-a facut sa uit … m-a domesticit, ramane doar aminitirea bucuriei pe care am trait-o. Nici nu poti sa o povestesti si nici macar nu mai stii cum e… Doar stii ca a fost. Tu mi-ai adus-o in prezent si dorinta de a pleca din nou pe drumuri singur. Mult curaj, nu lasa viata sa te domesticeasca.

  24. Draga Alexandra,
    Mersi pentru descrierile tale exacte (durata, marcaj, fotografii, etc). Faci o munca enorma tracand la fapte dupa fiecare tura: scrie si iar scrie, pragateste si uplodeaza fotografii, calculeaza toti timpii, denivelarile, distantele, etc etc.
    Felicitari, multumiri si plecaciuni :)) !!

    Eu pregatesc o tura prin Piatra Craiului (in perioada 4 – 16 august, ramane de vazut exact cand), impreuna cu sotia mea, si cele trei fete pe care le avem (16, 15 si 14 ani; iar noi parintii avec 47 :)). Noi locuim in Franta, si pregatesc tura de aici … Anul trecut, am venit in vara, si am facut doua ture: Muntii Ciucas, si un traseu (putin) mai greu in Bucegi (Gura Diham => Malaiesti, in ziua 1, si Malaiesti => Vf Omul => Babele, in ziua 2). Am mai facut si alte ture prin Pirineii francezi (Vf. Canigou 2785m, si Vf. Carlit 2921m). Acum douazeci si cinci de ani, pe vremea cand locuiam in Romania, si eram necasatorit, faceam turele tineretii; mai apoi insa, cu sotie si copii, m-am vazut obligat sa investesc concediile in mare si iar mare!

    Mica mea companie nu este prea puternica fizic, dar putem urca! In plus, voi pleca in mod sigur fara harti, pentru ca stiu in Romania hartile se gasesc cam greu… Anul treut am pregatit traseele mai dinainte, cu ajutorul celor ca tine, care explica turele pas cu pas :). Stiu ca pot gasi harti la Bucuresti, dar e prea mult de umblat, si timpul meu e limitat (daca ai avea o adresa buna de unde pot cumpara orice harta, ti-as fi recunoscator.).

    In plus, mai vreau sa facem si niste ture de la Balea Lac (poate chiar Vf. Negoiu), ceea ce am anulat acum doua saptamani, datorita vremii rele :((. Nu stiu daca o sa mai facem si asta …

    Iata ce vreau sa te intreb: m-am uitat la fotografiile tale, si nu-mi pare ca ai purta in spate un sac de dormit, sau o mica salteluta-foaie, mi se pare ca rucsacul din spatele tau e mic si leger: cum si pe ce ai dormit in refugiul Grind 2? Sunt pãturi acolo (cred ca nu!)? Ai dormit oare pe „blana lemnului”, imbracata in pufoiaica de care pomenesti, dar fara sac de dormit?

    Eu as vrea sa ramanem o noapte, toti cinci, le Grind 2, exact cum ai facut tu, pentru ca sotia mea urca mai incet (pe frantuzeste, c’est la maillon faible de la famille :)), si in plus e un vis mai vechi sa petrec o noapte pe un varf.
    Mersi frumos!

    Marian

    • Buna, draga Marian!
      Iti multumes frumos pentru mesaj! :) Ma bucur sa stiu ca am fost de ajutor!
      Legat de rucsac, cand am fost in Crai la refugiu si am dormit acolo, nu am avut rucsac mic, ci unul de 40 de litri unde am carat sac de dormit si o salteluta autogonflabila. In refugiu nu se gaseste nimic in afara de priciuri.
      Iar legat de harti, descarca-ti aplicatia Muntii Nostri si acolo vei avea gratuit toate hartile care te intereseaza (Crai, Fagaras, Bucegi, si multe altele). POti planifica turele cu ajutorul lor si la fata locului, prin GPS, iti apata si unde pe harta te afli. Sunt foarte utile!
      Sper sa fie de ajutor!
      Multa bafta cu vremea! Va tin pumnii!

  25. Buna Alexandra,
    Felicitari, multumiri si plecaciuni pentru toata munca enorma de pe blog!

    Pregatesc o tura in Piatra Craiului pentru saptamana viitoare, tocmai din … Franta, somehow blindly.
    Voi urca impreuna cu sotia mea, si fetele noastre cele trei :)) (16, 15 si 14 ani; iar noi parintii avem 47 :)))

    Noi nu ne deplasam cu cortul, si as vrea sa putem dormi in refugii, la nevoie (sau nu).

    Te rog frumos: cum se face ca in rucsacul tau de 40 litri, incap si un sac de dormit, si o saltea autogonflabila si o perne autog …? Plus altele! Am cotrobait pe blogul tam, si m-am uitat in toate pozele in care ma gandesc ca te-a surprins aparatul (e dreot nu prea multe), si vad in spatele tau un rucsac rezonabil, fara lucruri atarnate, nici sulul saltelutei… ?

    Multumesc frumos Alexandra!
    Marian

    • Mii de scuze, azi dimineata mesajul postat aseara nu aparea, si m-am gandit ca fiind eu prea obosit aseara, nu l-am postat bine :(

      Atunci, am scris unul mai scurt, si am re-postat …
      Scuze pentru poluare!

    • Alexandra,
      Ca-mi raspunzi, ca nu-mi raspunzi, nu-i bai!
      Imi mai permit o idee (scuze!): vad ca in general inchiei cu lista „Echipamente pe care le-am avut la mine (și alte obiecte de trebuință)”.
      Mersi, scopul primordial fiind ca cei ce citesc sa fie ajutati sa nu calce stramb pe munte!

      Cred ca ar fi foarte util daca ti-ai poza (vorbesc cu un pro foto-video!) tot echipamentul, item by item, si le-ai pune pe blog, chiar in sectiunea „Echipamente pe …” (sau unde gasesti tu mai nimerit).
      Asta ar demistifica subiectul echipamentului, si i-ar ajuta enorm pe multi „ne-profesionisti” ai muntelui.

      Mersi frumos si sa te citesc cu bine!

      • Ce chestie! Am avut o astfel de pagina cu toate echipamentele mele pozate, dar chiar acum vreo 2 saptamani am dezactivat-o. Lucrez la o noua infatisare a blogului si am eliminat-o. Voi vedea pe viitor daca o voi pune la loc. Mersi oricum de feedback! Ajuta sa stiu cum se vad lucrurile din afara.

    • A, daaa, merge! Sacul de dormit a fost strans la maxim, salteluta de asemenea e destul de mica, iar pe langa astea am avut in rucsac putine lucruri. Mancare doar cat aveam nevoie, geaca de puf care ocupa f putin loc, o bluza de polar in plus si pantaloni de polar. Ma rog, si alte maruntisuri, dar acelea ocupa f putin loc. Se poate! :)

  26. Buna Alexandra,

    Te felicit pt blogul asta si pt turele facute, ai niste idei foarte bune de trasee, nu de putine ori inspirandu-ma de la tine.

    De data asta am ales sa fac creasta sudica, iar traseul propus de tine a fost genial. A existat insa o mica mare problema si anume legata de timpii pe care i-ai oferit pt segmentele de intors. Tu zici ca de la Vf la Om pana la Saua Funduri ai facut cam 3h – cred aici ca ar fi bine de precizat ca semnul arata ca e un traseu de 4-5h. Pt mine nu prea e plauzibila durata de 3h avand in vedere ca partea asta e mai tehnica. In plus, pt segmentul Poiana Funduri – Brusturet ai spus ca ai facut 45 min – si aici ar fi bine de precizat ca marcajul este de 1h30′-2h. In conditiile in care am mers in continuu in ritm alert am scos 1h10′, mi-e absolut foarte greu de crezut ca poti scoate 45 min pe segmentul acesta fara sa alergi. Per total am avut o abatere la intors de 1h30min la care nu ma asteptam, avand in vedere ca la traseul de dus am scos timpi mai buni decat ai tai. Cu siguranta stii cat de important este sa cunosti bine timpii de traseu, mai ales daca vrei sa faci totul intr-o singura zi. Diferenta de 1h30′ inseamna enorm si asta poate duce la a te prinde noaptea prin padure, a te accidenta din lispa vizibilitatii, etc.

    Am mai obervat si o problema la timpii pe care i-ai scris in tabelul de final – anume ca de la Brusturet pana la Refugiul Grind 2 ai facut 5h30′(daca adun timpii din descriere ne da 4h25′), iar pt intoarcere 5h30′(daca adun timpii ne da 4h45′).

    In concluzie, mai multa atentie cu timpii pe care ii treci aici pt ca acestia conteaza enorm. Primul scop al acestui blog ar trebui sa fie de informare si pe urma alte tente de comic sau ce mai vrei tu(povestioara de aici m-a amuzat mult). Scriu toata postarea asta pt ca pe mine m-a impactat mult diferenta de 1h30′ si s-ar putea sa ajute si pe ceilalti care vor face acest traseu.

    Numai bine,
    Bogdan!

    • Buna Bogdan! Imi pare sincer rau daca postarea mea ti-a creat probleme!
      Insa scopul blogului nu „trebuie” sa fie de informare, scriu pentru mine in primul rand, si nu ma plateste nimeni sa fac asta, deci cei care citesc au responsabilitatea de a se informa, fie cu atentie din ce am scris, fie si din alte surse.
      Eu am mentionat in articol ca am alergat la coborare, si am spus si alte detalii importante legate de timpi. Trebuie doar citit cu atentie.
      Mai mult decat atat, atat timpii de pe sagetile gasite pe munte, precum si cei dati de diferite persoane pe internet nu trebuie luate ad literam. Am gasit de-a lungul anilor zeci de sageti cu timpi extrem de scurti sau extrem de lungi, uneori gasesti chiar 2 sageti in fix acelasi loc (una veche, alta noua) care dau timpi foarte diferiti de ex (3 ore versus 4 ore). Nu mai vorbesc de timpul estimat de o persoana mai rapida versus o persoana cu bagaj mare sau experienta mai putina. Niciodata nu m-am bazat 100% pe timpi dati pe internet, mereu mi-am lasat o marja de eroare, tocmai ca sa evit sa ma prinda intunericul sau sa ma epuizez din cauza ca nu m-am putut pregati psihic.

      Iar eu nu am spus ca am facut 3 ore de la Vf. la Om pana in Saua Funduri, ci de la Refugiul Grind 2 pana in Saua Funduri (refugiul nu e pe varf). In plus, nu stiu ce semn spui ca arata 4-5 ore, caci eu am o poze cu sageata de la Refugiul Grind (si alta pe vf. la om) pe care scrie negru pe alb ca pana in Saua Funduri sunt 3-4 ore, deci nu vad cu ce am gresit ca am facut 3 ore si nu mai mult. Daca eu singura, cu bagaj destul de mare in spate, fara sa alerg, am putut face 3 ore, sunt convinsa ca si altii pot.

      Cat despre timpii din tabelul de la final, aceia sunt mai mari pentru ca includ si pauzele pe care le-am facut. In desfasurator se vede foarte usor exact cat am facut pe trasee din puct in punct si cat am stat in rapaos.

      Blogul meu prezinta SUBIECTIV experienta mea, nu este ghid de turism, si nici harta montana, unde autorii prezinta timpii medii. Eu prezint timpii facuti de mine, in conditiile in care am mers eu (uneori mai antrenata, alte ori mai putin antrenata, cu bagaj mic, alteori cu bagaj mare, pe repede inainte sau la relanti). Cum folosesc cititorii informatiile din aceste experiente subiective nu pot controla si este responsabilitatea lor.

      Multa bafta pe viitor!

  27. Buna Alexandra,
    Excelente informatiile si descrierea traseului, practic tot ce ai scris tu s-a confirmat pe teren, am lasat vineri masina la cabana Brusturet la 10.15, la ora 11.45 am ajuns la refugiul Grind 1, pauza de 30 de minute si apoi la 14.15 eram sus pe varful La Om. Acolo am intalnit primii oameni pe traseu, am coborat la refugiul Grind 2 unde toata dupa-amiaza au mai trecut 8 oameni dar am avut norocul ca pe seara sa ajunga si sa ramana peste noapte un cuplu de tineri germani (doctoranzi in meteorologie si biologie, great people, very smart and funny). Ne-au vizitat inclusiv capre negre, o mama cu 3 pui, cred ca se plimba tot timpul pe creasta in zona asta.
    Sambata am facut creasta nordica, 2h45min pana la vf.Ascutit, a fost mai bine decat as fi crezut si chiar mi-a placut catararea pe stanci; 2 ore pe triunghi albastru coborare la Curmatura (grohotisul a fost cel mai enervant de departe din toata tura) si apoi 1h15min pana la Fantana lui Botorog. De aici m-a luat un var din Sirnea si m-a dus sa imi recuperez masina de la Brusturet.
    Multumesc mult pentru postare (and all the others), a fost de un real ajutor.
    Keep it up,
    Cosmin

      • Am stat in iulie 8 zile in Zermatt (soare si fara o picatura de ploaie cand in Bucuresti ploua non-stop) si am facut mai multe trasee de hiking dar usoare, mai interesanta un pic si ca panorama de vis a fost urcarea pe Matterhorn pana la Hornlihutte – 3260 m (vorba ta in postarea cu Zugspitze, de nepronuntat denumirile in germana), dupa cabana incepeau ascensiunile alpinistilor pentru varf, plecau la 4-5 dimineata si le lua intre 7-10 ore – really out of my league.

  28. Mi.a placut tare mult povestea ta si curajul de care ai dat dovada in a te aventura singura pe munte.
    Sunt si eu împătimita a muntelui si nu ratez nicio ocazie in a face un traseu. Ca sa nu mai fi singura pe munte, te-as putea insoti. Pana acum am fost in Ceahlau (Vf. Toaca, La Cabana Dochia)…in Fagaras (Vanatoarea lui Buteanu)…Bucegi si Piatra Craiului (Vf. Turnu) si m.am indragostit de fiecare loc, fiecare are frumusetea lui. Mi-am propus ca in cativa ani sa merg peste tot si sa ating cat mai multe varfuri montane si sa parcurg trasee cat mai dificile. Abia astept sa iti citesc si restul povestilor din blog.

  29. Am citit povestea asta, atunci cand a ai postato, de 2,3 ori și acum in 2019 cu aceasi bucurie
    Multumesc!

  30. Tocmai am terminat de făcut traseul propus de tine aici.
    Cu toată experiența anterioară,Traseul a fost mult mai periculos de cât L-ai prezentat aici. Nu ai spus nimic de apa, și a fost destul de greu și acest fapt.
    Deasemena timpii estimați de tine nu au fost cei reali, in unele cazuri ne-a luat și dublu!
    Mulțumim de idee totuși, dar dacă știam ca e așa de periculos alegeam alt traseu.

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei