Piatra Craiului: Creasta Sudica si cum a fost singura la refugiu (24-25 august 2015)

După tura pe Moldoveanu de ziua mea, care în mod cert a fost cea mai intensă din ultima vreme (din păcate în mod negativ în a doua parte), nu mă gândeam că o să mai trăiesc prea curând ceva la o intensitate la fel de mare (și sincer nici nu îmi doream). Însă ca de obicei, așteptările mi-au fost depășite. Pentru că după doar o săptămână am plecat singură în Piatra Craiului și am petrecut o noapte de luni spre marți în refugiul Grind 2. Și pur și simplu n-are CUM să nu se întâmple nimic când pleci singură să dormi în pustietate. Chiar n-are cum :)))

Bine, n-am pățit ca în Făgăraș să mă prindă vreo furtună și să ajung să mă rog pentru viața mea și a prietenilor mei (din fericire), dar la final am putut să zic… „Doamne cât de genial a fost! Dar nu mai îmi trebuie” :))))

LUNI, 24 august 2015

Din cauză că vremea în weekend nu era bună, am ajuns iarăși să plec singură pe munte într-o zi de luni (ca și prima dată, când am fost la Bâlea). Nu aveam vreo dorință arzătoare să merg în cursul săptămânii, când șansele să nu văd pe nimeni pe acolo ar fi fost maxime, dar nu prea am avut de ales. M-am urcat frumos luni dimineață în Ouțul Adinei, am tăiat-o pe autostradă spre Pitești, m-am rătăcit oleacă pe la Mioveni (am încercat eu să fac o combinație ca să evit drumul în lucru, dar mi-a ieșit mai mult de-o grămadă), iar pe la 10 jumate intram pe drumul forestier spre Cabana Brusturet.

Cred că aveam emoții, că m-am încurcat și pe acolo un pic (nu mai fusesem niciodată), și pierdusem ceva timp și dimineață (când mi-a sunat alarma la 5, i-am dat snooze la greu până pe la 5:30 și era cât pe ce să mă culc la loc) , așa că am ajuns destul de târziu la Cabana Brusturet.

N-am plecat eu foarte panicată de acasă, dar când am ajuns acolo, frica numărul 1 mi s-a activat instant. Mă apropiam cu mașina de cabană și la un moment dat trec pe lângă un văcar care era pe-acolo cu vacile. Și fiindcă mergeam încet din cauza drumului, am avut timp să fac un contact vizual. Zic… băăăăi, ăsta s-a uitat cam ciudat la mine, așa… parcă i-am întrezărit o licărire în ochi chiar. Gata, mă duc repede, parchez, mă echipez rapid și fug. Să n-aibă timp să vină după mine dacă e ceva.

Zis și făcut. Mă duc până în capăt, întorc, parchez pe dreapta, când mă uit spre el… venea de zor spre mine. La naiba! Repede, mă dau jos, deschid portbagajul, umflu rucsacul (pfuai ce greu e!), mi-l arunc în spate și mă uit iar.

Maaaamă, are și un topor în mână. E clar. Ăsta mă taie. O să mă caute ăștia ca pe Elodia :)))))

Și fix ca-n filmele de groază, chiar când încercam să-mi închid fermoarul de la capacul rucsacului, pe care deja mi-l pusesem în spate, mi se prinde elasticul de păr (pe care îl aveam pe mână) în fermoar. F@%#!!! Fix acuma??? Pe bune???

Până să reușesc eu să mă desprind, văcarul a ajuns la mine. Gulp!

– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Ce faceți domnișoară pe aici?

Apăi ce dracu să fac, o caut cu lumânarea :)))) (în gândul meu)

– Mno… ce să fac… mă duc și eu la o plimbare…
– Pe unde?
– Păi… pe-acia…

Mă uit stânga, mă uit dreapta, nu mai era nici naiba pe-acolo, pustiu total, doar eu si văcarul. Acu ce să-i zic eu lu’ ăsta? Că umblu teleleu singură de nebună prin munți?

Mi-era frică să îi spun că vreau să dorm singură în refugiu, că deja m-imaginam că mă trezesc cu o trupă de ciobani peste mine :)))) Că ăștia urcă în juma de oră ce urc eu în 3 ore :)))) Chiar și seara dacă se pornesc, tot au timp să ajungă. Zic:

– Mă duc și eu până în creastă și pe urmă… văd eu…
– Dar aveți apă, mâncare, tot ce vă trebuie?
– Am, am.
– Da’ nu vă e frică să mergeți așa singură?

A, bun, deci n-a observat că îmi tremură bețele.

Zic:

– Eh… nu mi-e frică, apăi ce poate să se întâmple?
– Nu știu, domnișoară, că mie mi-ar fi urât. Eu umblu pe-aicea singur, dar măcar îs cu vacile astea. Și uitați, pe-aicea pe valea asta de umblu eu, e un urs mare… Ai de capul meu! Nu vă e frică de urs?
– Apăi până să ziceți nu-mi era așa tare, da’ acuma mi-e! :)))))))

Și din vorbă-n vorbă…. 5 minute mai târziu făceam un selfie împreună :)))

DSC08239

Omul suuuper de treabă! Pe cât era de mirat că sunt singură pe-acolo, pe-atât de îngrijorat era pentru mine. Mi-a dat numărul lui de telefon, mi-a zis că orice problemă am, la orice oră, să îl sun, că are el nu știu ce aro și ajunge imediat în capătul drumului și vine să mă ajute. Zic, vai, mulțumesc, chiar nu cred că o să fie cazul, dar e bine de știut. I-am zis până la urmă tot, și pe unde mă duc, și unde vreau să dorm, și pe unde vreau să mă întorc a doua zi.

Zice: bine! Să aveți grijă, domnișoară, mai ales mâine la întoarcere, că e ursul ăla pe unde vreți dumneavoastră să coborâți. Vedeți că eu am o vuvuzelă, mai dau din ea din când în când. Zic bine, așa să faceți, să speriați ursul din calea mea :)))

Îmi iau la revedere, plec, și în timp ce mă îndepărtam de el deja aveam o stare de nota 10. Încrederea îmi revenise și mă gândeam: doaaaamne, ce speriată de bombe eram! Iaca ce om cumsecade.

DSC08237

Și nu apuc bine să îmi termin gândul că imediat ce trec de Cabana Brusturet văd un domn pe dreapta, la foișor. Zic:

– Bună ziua!
– Bună ziua! Încotro mergeți?
– Spre refugiul Grind. Veniți?
– Aaaah, ce bine! Da! Tocmai mă gândeam că parcă mi-e cam urât să mă mai duc o dată singur încolo, că am fost și ieri.

Ce coincidență. Și mie.

Și iaca m-am pricopsit cu un coleg de drum. Adevărul e că să fi mers singură pe drumul ăla forestier chiar nu îmi surâdea deloc.

  Cabana Brusturet – Cheile Brusturetului – Poiana Grind:  1h 30

Intrăm imediat și vorbă și în ritm. Abia după 5 minute îmi dau seama că nu am făcut cunoștință. Îl întreb cum îl cheamă.

– Alexandru.
– Ah, ce coincidență :) Sunteți tizul meu :)

DSC08251

Domnul Alexandru e cam de vârsta alor mei (undeva la 60 de ani cred, nu am întrebat) dar are o viteză că abia mă pot adapta ritmului. E profesor de limba germană și are copiii plecați în UK. Tot drumul pălăvrăgim vrute și nevrute, și nici nu-mi dau seama când a și trecut timpul și am ajuns în Poiana Grind.

DSC08273

Aici facem o pauză, după care ne despărțim. Mă întrebase dacă are timp să se ducă până în satul Peștera și să se întoarcă înapoi în Dâmbovicioara în aceeași zi și i-am zis că eu cred că da. Am scos harta să-i arăt un pic cam cum vine traseul și pe unde trebuie să o ia, după care am făcut schimb de numere de telefon și ne-am luat la revedere.

E luni dimineață și în interval de 2 ore deja am 2 numere de telefon. Alexandra, da te descurci bine, nu glumă :))))))))))))

N-apuc de fapt să îmi pun rucsacul în spate și să plec din loc că apar 2 omuleți. Sunt străini, dar reușim să ne înțelegem cu ei și să aflăm că vor să meargă la Refugiul Grind. Aaaaa, my friends, come with me, și eu merg tot acolo.

Zic ia uite frate, zici că e un făcut. Am venit până aici cu cineva, de aici plec cu încă cineva, zici că ăștia m-așteptau toți pe mine, nu alta.

Pornim mai departe în formulă de 3. Eu și cei doi italieni, Silvia și Guido. Sunt din Torino, și asta e a treia vacanță pe care o fac în România. Îi întreb dacă ceva au rude aici de au venit de atâtea ori.

– Nu, doar ne place foarte mult.

:)

 Poiana Grind – Refugiul Grind 1: 40 min

Din Poiana Grind până la Refugiul Grind e o porțiune aproape numai prin pădure. În timp ce urc mă gândesc că nu prea mi-ar fi plăcut să fiu singură pe-acolo. Ce bine că am parteneri de drum. Mă minunez din nou cum s-a nimerit potriveala asta, și în același timp mă gândesc că de la Grind apăi CHIAR o să urc singură. Cine naiba să fie luni pe-acolo? Dar no, măcar o să fie gol alpin. Pe acolo nu mi-e teama să fiu singură.

Dar din nou, nu apuc să îmi termin gândul, că ieșim din pădure, și cu câteva minute înainte de refugiu întâlnim un grup de 3 persoane.

– Salutare!
– Salutare!
– Urcați sau coborâți? (îi întreb)
– Urcăm!

Na mai zi ceva!

Mi se pare absolut incredibil! Din nou, parcă mă așteptau pe mine. De unde eram sigură că fiind luni, n-o să văd picior de om 2 zile, m-am trezit cu 3 colegi de drum sau grupuri care m-au însoțit tot traseul.

DSC08309 DSC08318

Ba mai mult, la refugiu mai erau 2 persoane, un cuplu, dar care nu mai urcau, ci urmau să coboare. După ce am făcut o mică pauză acolo, ne-am unit forțele și am pornit toți 4 mai departe: eu, Cristian, fata lui, Ștefania, și prietenul ei, Ovidiu. Cristian e un tată foarte tânăr (aproape nu mi-a venit să cred că Ștefania e fata lui) și cei doi tinerei foarte simpatici.

DSC08332

 Refugiul Grind 1 – Vf. La Om: 2h

Am luat împreună în primire urcușul până pe Vf. La Om, bucurându-ne de vremea bună, de abrupturile Craiului și de șansa de a ne afla acolo. În partea a doua a traseului cerul s-a mai înnorat un pic și a început un vânticel care m-a determinat să trag încă un strat pe mine, dar șanse de ploaie nu existau.

DSC08353 DSC08363 DSC08393 DSC08400 DSC08417 DSC08452

Spre surprinderea mea, pe traseu am mai întâlnit până sus încă vreo 3 sau chiar 4 grupuri care coborau, din care unul chiar măricel și unul de străini (un cuplu). Din nou nu-mi venea să cred că e atâta lume luni pe munte. Am umblat de atâtea ori în weekend și nu vedeam atâta lume într-o zi, darmite în cursul săptămânii.

Cu o companie așa de bună nici n-am simțit când a trecut timpul. Sus când am ajuns pe vârf deja mi se părea că ne cunoaștem de ani, nu de câteva ore.

DSC08483DSC08557

Au urmat clipe în care simțeam cum zâmbește sufletul în mine. Deși nu era prima dată când o vedeam, m-am bucurat ca un copil mic când am dat cu ochii de creasta nordică, mi venea să țopăi de fericire când ieșea soarele de după nori și lumina abrupturile, și abia după un sfert de oră cred că m-am potolit un pic cât să mă așez să mănânc ceva. Dar n-am apucat să mă așez bine că am primit un vizitator.

DSC08528

Mi se mai întâmplase să îmi vină fluturi în palmă de vreo 2 ori, dar niciunul nu a stat cu mine mai mult de câteva clipe. Acest fluturaș însă, pur și simplu nu voia să se mai dezlipească. A stat cu mine mai bine de 10 minute, și cred că ar mai fi mai stat mult și bine dacă nu l-aș fi pus pe genunchi ca să pot mânca, de unde și-a luat zborul (probabil nu-i plăcea decât când simțea căldura umană :)

M-am uitat și m-am minunat de el minute în șir până când mi-am dat seama că am timp berechet să-i fac și o poză. Ba chiar mai multe. Era atât de mic și de fragil, și se ținea așa de bine cu piciorușele lui firave de mine încât pentru câteva momente m-am simțit cel mai norocos om din lume că o ființă atât de delicată a ales să mă răsfețe cu prezența ei. Cred că întâlnirile cu vietățile necuvântătoare sunt printre cele mai frumoase momente pe care le poți trăi în natură. Și nici măcar nu știam încă ce urma să se întâmple.

DSC08550

Am rămas pe vârf mai bine de o oră, chiar dacă vântul bătea destul de binișor. Era încă devreme, refugiul era super aproape, nu era ca și cum mă grăbeam să ajung vreundeva. Am mai stat de vorbă cu Cristian și cei doi tineri, am împărțit biscuiți, am râs, am pus și o poză pe facebook chiar, după care a rămas să ne găsim online.

DSC08564

În timp ce-mi puneam rucsacul în spate și mă pregăteam să mă duc spre refugiu, eram foarte fericită. Mă gândeam că primisem așa de multe în acea zi încât chiar dacă tura ar fi fost super banală până la final, tot aș fi fost super încântată de ea. Și atunci le-am văzut prima dată. Erau două. O mămică și un pui. Le-am urmărit minute în șir cum și-au făcut drum spre creasta principală, îndreptându-se în aceeași direcție cu cea în care urma să plec și eu.

 Vf. La Om – Refugiul Grind 2: 15 min

Când nu le-am mai văzut, mi-am luat la revedere de la noii mei prieteni și am pornit și eu. N-am mers mai mult de 2 minute că a trebuit să mă opresc.

DSC08614

Le ajunsesem din urmă. Și abia atunci m-am minunat cu adevărat. Pentru că nu numai că erau foarte aproape de mine, dar nici măcar nu s-au speriat, și și-au văzut în continuare de treabă, mergând înainte pe potecă, rămânând mereu la maxim 20 de metri de mine.

Nu-mi venea să cred. Ele mergeau în față, eu în spate. Parcă eram colegi de tură. Mă opream uneori să mai fac câte o poză, și tot nu pricepeam dacă e pe bune sau visez. M-am uitat stânga, m-am uitat dreapta, dar nu aveam cu cine să verific. Dacă aș fi avut un coleg de tură, l-aș fi întrebat: E real? Ție îți vine să crezi? Chestia asta chiar e pe bune?

DSC08631

Am ajuns la refugiu la ora 17:40. Nu era nimeni. Decât caprele, bineînțeles. Am intrat, mi-am lăsat rucsacul, și am ieșit iar. În dreapta refugiului erau cele două capre de mai devreme, în stânga altele 2. Am început să plâng și să râd în același timp. De mult nu mai plânsesem de fericire. M-am întrebat… ce oare am făcut să merit ceva atât de frumos?…. Și Doamne…. când mă gândesc că era cât pe ce să închid alarma dimineață și să mă culc la loc…

DSC08658

DSC08707

Cam atât de aproape erau

N-am avut stare mai bine de 40 de minute, timp în care prin zonă se perindau caprele ca la ele acasă. Oh, wait, chiar ERAU la ele în casă. În toată treaba asta doar eu eram intrusul, și grămada de metal în care urma să dorm. Numai noi nu aveam ce căuta în peisaj. Dar iată că mă acceptaseră.

DSC08698 DSC08701 DSC08703

În doar alea 40 de minute cred că am văzut vreo 8-9. Nici nu mai știu exact câte au fost, la un moment dat le-am pierdut numărul. Din când în când mai intram în refugiu să mă adăpostesc de vânt, dar ieșeam imediat înapoi, și n-a existat dată să ies afară și să nu fie cel puțin una sau două fix în fata mea. La un moment dat m-am trezit cu un puiuț la 5 metri de mine. Am rămas mască. N-aveam aparatul la mine, așa că m-am uitat doar. El se uita la mine, eu la el, și am stat așa vreo 5 minute. Timp in care el mai mânca un pic, se mai uita în zare, dar de mine nici că-i păsa.

Pe la 18:30 încep s-aud niște voci. Opaaa, vine cineva. Mă uit spre lanțuri, și văd niște băieși pe traseu. Aveam rucsaci mari și urcau greu. Îi încurajez: hai că mai aveți puțin, you can do it! Mă uit mai atent și număr: 1 băiat, doi, trei, patru, cinci, șase. Băi da’ n-aveți și voi o fată, ceva?

Nu știam dacă să mă bucur sau să mă sperii. Să mă bucur că vine cineva sau să mă sperii că e un grup exclusiv de băieți. N-aveam de ales, a trebuit să aștept.

Când au venit primii dintre ei, i-am întrebat dacă rămân. Mi-au spus că ei vor să ajungă la Curmătura și să doarmă la cort, dar îi așteaptă pe ceilalți să decidă, pentru că erau super obosiți. Acu nu știam ce să-mi doresc, să stea ca să nu dorm singură cuc, sau să plece că să nu stau stresată că se-mbată și le vin idei (sau le vin și nebăuți :))))

După o mică deliberare se hotărăsc să plece. Simt o oarecare eliberare pe de o parte, pe de alta un mic disconfort la gândul că poate chiar nu mai vine nimeni și dorm singură. Spuneau că merg foarte rar pe munte (lucru care se și vedea din echipament și felul în care arătau rucsacii lor – peste măsură de imenși și cu chestii agățate) și i-am avertizat că traseul pe creastă e dificil și chiar dacă se încadrează în timp, la Curmătura oricum vor ajunge pe întuneric. Le-am urat baftă și au plecat, iar eu am rămas din nou singură.

DSC08733DSC08740

Mă rog, nu chiar singură, caprele mai erau prin zonă , dar un pic mai departe. M-am gândit… ok, e timpul să mănânc ceva. Am mâncat, am băut (apă, desigur)…. jumate de oră mai încolo era încă lumină afară și eu nu mai aveam ce să fac. Am ieșit afară, am căutat un loc cât de cât ferit de vânt și m-am așezat pe iarbă.

Soarele încă mai încălzea un pic și era plăcut. Pe coama de vis-a-vis apare o capră neagră. Face câțiva pași, după care se așază încet și ea pe iarbă și rămâne așa. Nu doarme, nu mănâncă, doar se uită. Eu spre ea, ea oarecum spre mine, și singurul lucru care se aude e vântul. Pentru un moment cred că am uitat să respir. Totul părea atât de ireal și în același timp am realizat cât de real este totul. Abia atunci am realizat cu adevărat. Că sunt departe de orice înseamnă civilizație, că sunt singură, înconjurată de animale sălbatice, animale pașnice și frumoase, care mi-au permis să mă plimb prin lumea lor și să le observ îndeaproape, și că e printre cele mai deosebite experiențe pe care le-am trăit vreodată pe munte.

DSC08798

Am închis ochii și aproape am adormit. Când i-am deschis din nou, capra era încă acolo. Deja mă obișnuisem. Vezi, așa e omul, se obișnuiește repede cu binele :))

Prin jurul meu nu mai erau alte capre, și neavând mintea ocupată cu nimic… am început să mă plictisesc. Am sunat pe mama, am sunat încă vreo 2 prieteni, dar semnal nu prea aveam decât într-un loc sau două, și nu prea puteam sta nemișcată pentru că bătea vântul, și de cele mai multe ori pica chiar și în locurile alea… Și apăi cât să vorbești și la telefon…. Nu aveam la mine nicio carte, nimic, dar chiar dacă aș fi avut, nu cred că m-aș fi putut concentra la ea pentru că eram ușor stresată că nu știam dacă urma să mai vină cineva sau nu, și dacă da, cine. Aș fi preferat să vină un cuplu sau un grup mai mare de oameni ok, dar luni seară? Câte speranțe să trag la asta?

La un moment dat mi-am adus aminte că am reportofonul la mine, așa că l-am scos din rucsac și am început să vorbesc în el. Am povestit cum a fost ziua, cum a fost traseul, am spus tot ce simțeam, tot ce gândeam… doar doar mi-oi ocupa timpul cu ceva. Recunosc că a fost un pic silly să stau să vorbesc așa singură de nebună (dacă venea cineva și mă auzea cred că zicea că-s plecată cu cercul) dar a fost o metodă foarte bună nu numai pentru ocuparea timpului dar și ca să mă exteriorizez și să-mi conștientizez gândurile și trăirile.

După vreo jumătate de oră însă n-am mai putut sta afară din cauza vântului, așa că m-am mutat înăuntru. Am investigat dacă pot închide ușa pe dinăuntru, dar spre dezamăgirea mea, nu se putea. E și normal, dacă e cineva în refugiu și doarme dus, cine are nevoie să intre trebuie să poată deschidă ușa de afară. În plus de asta… m-am gândit în sinea mea… chiar dacă aș fi putut închide ușa pe dinăuntru, în caz că vine cineva și bate la ușă, apăi tre să îi deschid, că nu știu dinainte dacă e om bun sau rău.

Mi-am dat seama că sunt chiar stresată de chestia asta. Așa că mi-am propus să încerc să mă relaxez măcar după ora 12. Că dacă nu vine nimeni până atunci, apăi după aia chiar nu cred că mai vine nici naiba. Dar ce pisici fac până la 12, că nici 8 nu e?

DSC08801DSC_7129

Afară era încă lumină, dar vântul începuse să bată așa tare că nu mai puteam sta mai mult de 5 minute, așa că m-am băgat un pic în sac și am bombănit iarăși în reportofon în așteptarea apusului.

La 8 fără 10 am ieșit afară, și soarele se pregătea să plece. Nu era un cer extrem de spectaculos, dar m-am bucurat ca de fiecare dată de momentul apusului. Această mică minune care se întâmplă în fiecare zi, dar pe care o ignorăm cu regularitate. În doar 15 minute s-a și terminat. În ultimele secunde am zis… Goodbye sun! See you tomorrow! Și în momentul ăla mi-a venit în minte întrebarea „Ce-ar fi dacă mâine de fapt nu ar mai apărea soarele?”. Hâm, ce gând straniu.

DSC08818 DSC08866 DSC08875

Am mers înapoi în refugiu și m-am băgat înapoi în sac. Ei, acu-i acu. E abia 8. Ce naiba fac până la 12? Ce naiba fac până mâine DIMINEAȚĂ?? Nu voiam să mă culc încă, voiam să mai stau un pic ca să apuce să se întunece ca lumea și să ies să văd stelele.

Așa că am avut iarăși timp să mă gândesc la toate lucrurile posibile și imposibile. Țin minte că mă gândeam că acum câțiva ani îmi era frică și să dorm singură la mine acasă… iar acuma m-am dus să dorm singură într-un refugiu, pe munte, la 2200 de metri. Așa că am concluzionat: „Nuuuu sunt sănătoasă la cap” :))))

Afară era o lună plină care lumina așa de tare că aveam mereu impresia că nu s-a întunecat de tot. Am ieșit la steluțe pe la 10, după care zic hai să mă culc. Da… ce glumă bună. Adormi Alexandro dacă poți. Nu-mi era somn deloc. Nu mă obosisem suficient pe traseu, trebuia să fi făcut unul de 12 ore, poate doar așa să am șanse să adorm.

A urmat o noapte destul de chinuită. Nu am putut să dorm ca lumea, mă trezeam din oră în oră și mă uitam la ceas și mi-a fost și cam frig, deși am dormit cu pufoaica pe mine și m-am înfofolit cu tot ce se putea. Trebuie să recunosc că a fost cel puțin straniu să fiu singura cuc acolo sus, în timp ce vântul vuia de cântau toate plexiglasurile și toată tabla de ziceai că din minut în minut își iau zborul. Dar dacă ăsta a fost prețul pe care a trebuit sa îl plătesc pentru ce primisem în ziua precedentă, atunci cred ca a fost unul destul de mic.

MARTI, 25 august 2015

M-am trezit dimineață pe la 6 pentru răsărit. Și-a făcut apariția abia pe la 6 jumătate. Și odată cu el și primele cornițe.

DSC08894 DSC08902 DSC08925

Am încercat să-mi fac un selfie. Nu mi-a ieșit :))))

Afară încă bătea vântul rău de tot și abia puteai sta locului dar pe ea părea că n-o deranjează. Cu ochii după soare, nici măcar nu m-am uitat în partea opusă decât după vreo 5 minute. Abia atunci am observat că tot versantul de vis-a-vis era plin de capre negre. Să fi fost vreo 10 cel puțin.

Fiindcă era mult prea frig și mult prea devreme, după răsărit m-am băgat înapoi în sac. Am încercat să mai dorm puțin, și cred că am și reușit, dar nu prea mult sau prea adânc. Apoi m-am trezit de-a binelea, am mâncat, și la 9:20 am luat-o din loc. 14 ore de vânt continuu mă terminaseră la cap pur și simplu. Nu mai puteam. Abia așteptam să pornesc pe creasta, pentru că speram să se mai potolească un pic.

În sfârșit eram față în față cu Creasta Sudică. Mă gândeam la ea de mulți ani. Multă apă cursese pe Dunăre de când făcusem Nordica în 2011. Îmi păreau o mie de ani trecuți de atunci, nu doar 4. Parcă eram alt om, parcă era altă viață. Atunci pornisem din același punct spre nord-est, acum porneam în direcție opusă, spre sud-vest.

 Refugiul Grind 2 – Șaua Funduri: 2h 50

Deși mult mai ușoară tehnic decât Creasta Nordică, și Sudica m-a solicitat un picuț, cu destul de multe urcușuri și coborâșuri. N-am fost eu chiar în cea mai bună formă după o noapte dormită chinuit (mai mult nedormită de fapt), dar m-am mișcat binișor și m-am bucurat de fiecare pasaj și peisaj :)

DSC08952 DSC08954 DSC08996Spre Iezer-Păpușa

DSC08997 DSC09002

Spre deosebire de ziua anterioară, nu am văzut nici picior de om tot traseul, am avut doar 2 camarazi necuvântători pentru 2 clipe extrem de scurte.

DSC09018 DSC09039

Trebuie să recunosc că după ce acum îmi trecuse teama de oameni, s-a activat teama de animal. Nu mă gândeam decât la ursul ăla de mă speriase văcarul cu o zi înainte și la faptul că trebuia să traversez 2 bucăți de pădure.

DSC09042

DSC09045Am făcut și un pic de „jnepening”, deajuns cât să mă satur

 Șaua Funduri –  Poiana Funduri: 1h 10

La Refugiul Funduri când am ajuns nici n-am putut sta locului prea mult. Afară mi se părea că se aud chestii ciudate și înăuntru nu puteam sta nici 2 minute că se încinsese așa de tare de ziceai că e saună înăuntru. Și mai scârțâia și o chestie pe acoperiș așa de spooky că aveam impresia că sunt într-un film de groază. Așa că mi-am înșfăcat rucsacul imediat, mi-am făcut curaj, și i-am dat la vale.

Vreau să zic că în viața mea nu cred că am avut asemenea viteză. I-am dat ca migul. Aproape alergam pe alocuri :)))) Norocul meu că nici nu era cine știe ce de pozat, așa că nu prea aveam de ce să mă opresc. O singură dată am scos aparatul și am tras un cadru pe nerăsuflate, că se vedea fain creasta de pe are venisem, dar în rest… full speed ahead!

DSC09070

Când am ajuns jos în drumulețul ce leagă Poiana Lespezi de Poiana Funduri, nu mi-a venit să cred. Făcusem o oră, iar eu estimasem că fac aproape dublu :))) Ce înseamnă să-ți țâțâie fundu’ :)))))

De acolo în vreo 10 minute am ajuns în Poiana Funduri. Am găsit o mulțime de vaci, dar niciun om. Am încercat să-l sun pe nea Puiu văcarul, dar nu avea semnal. Sau nu aveam eu, nu mai știu. Zic hai că tre să fie pe aici pe undeva. Sincer voiam să văd un om mai mult ca orice. Nu mai văzusem pe nimeni de aproape 24 de ore. Nici nu conta cine era, om sa fie.

Și tot căutând eu așa printre vaci, am dat până la urmă de un om. Era văcarul, dar altul. Am stat de vorbă cred că vreo 15 minute cel puțin. L-am întrebat dacă e și nea Puiu pe acolo dar mi-a zis că el are altă zonă. No bine, da’ ia ziceți, cât mai fac de aici până la Brusturet? (în gândul meu… să știu cât îmi mai țâțâie fundul)

– Păi…. depinde cum mergi…
– Apăi nu merg ca mata, dar la cât de frică mi-e de urs, aș zice că merg destul de repede :)))
– Atunci… maxim o oră.
– Bine da’ ursu’? Știți ceva de urs? Că mi-a zis nea Puiu ieri că umblă pe-aici.
– Aaaa, stați domnișoară fără grijă, că ursului i-e și mai frică de dumneavoastră. Vă simte și fuge.

Mno, teoria asta o știu și eu, dar până una alta el are câteva sute de kilograme și eu un pic sub 50. Qed :))))

Dar n-am vrut să mă gândesc la asta încă. După turbo-ul pe care îl băgasem din creastă până aici, asta după ce făcusem aproape fără pauză și Sudica, am simțit nevoia să mă odihnesc un pic. Printre văcuțe fiind, chiar mă simțeam super safe (nu știu exact de ce) așa că nici nu m-am ridicat de jos mai bine de jumătate de oră. Doaaaamne ce bine a fost!

DSC09077 DSC09082

Dar la un moment dat a venit și vremea să îmi fac curaj și pentru ultima bucată de drum. Ei, acu-i acu. Cover me, I’m going in! Până la intrarea în pădure n-a fost problemă, dar la lizieră am tras adânc aer în piept și i-am dat.

  Poiana Funduri – Cabana Brusturet: 45 min

Viteză tati! Viteză și fluier. Dacă n-am suflat în fluierul ăla de mi se și încleștase gura pe el la un moment dat. Și când nu mai puteam, îi dădeam cu vocea. Am și inventat un cântecel. Cam de copii analfabeți așa… Suna ceva de genul ăsta:

Ursuleee ursuleee
Nu-mi ieși te rog în caleeee
Că mi-e fricăăăă deeee mataleeee
:))))))

Sincer nu-mi mai amintesc exact linia melodică, dar cert e că am răcnit cât m-au ținut pe mine plămânii. Nu conta că suna ca dracu :))))

La un moment dat îmi sună telefonul. Ah, e nea Puiu. Răspund. Îmi zice că e jos pe Valea Seacă, la vreo 15 minute de Brusturet. Zic perfect, eu sunt pe culme pe sus, doar că nu știu cam cât mai am. Ok, ne vedem mai încolo. Și îi dau mai departe prin pădure.

Și bineînțeles că nici nu era o pădure din aia frumoasă și drăguță, cu mușchiuleț și lumină angelică. Nu. Era deasă, urâtă și cu țepi :))))

Într-un singur loc am văzut ceva frumos și m-am oprit să fac și o poză (ceea ce mă mir), că în rest… cine avea timp de poze.

Ursuleee ursuleee
Nu-mi ieși te rog în caleeee
Că mi-e fricăăăă deeee mataleeee
:))))))

Iar când mă lăsa vocea, băgam iar fluierul. Și tot așa, până când la un moment dat, după ce am dat câteva fluierături zdravene, aud deodată cel mai divin sunet auzit vreodată: o vuvuzelă :)))))))

I’m saaaaved! Era nea Puiu care îmi auzise fluierul din vale, și îmi răspundea. Am dat din nou din fluier ca să mă asigur că nu a fost accidental, și mi-a răspuns iar. Yuhuuuu, înseamnă că nu mai am mult.

În 10 minute am fost jos. Îmi luase jumate de oră de la intrarea în pădure, deci cam 45 din poiană. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă arunc direct în pârâu, după care m-am descălțat și m-am făcut poster pe primul petec de iarbă pe care l-am văzut. Doaaaaamne, ce bine e! :)

În vreo 10 minute a venit și nea Puiu.

– Vai, ce bine că ați ajuns! Tot weekendul am stat cu grijă pentru dumneavoastră. Eu chiar nu știu cum v-ați dus așa singură, eu unu nu m-aș duce nici să mă bați.

Apăi asta cred că-mi trebuie și mie. O bătaie bună :)))

Glumesc. Sincer, mi-a plăcut la nebunie experiența. Pe lângă faptul că am primit atât de multe lucruri frumoase pe care nu le-aș da pentru nimic în lume, sunt foarte recunoscătoare chiar și pentru frică. Am învățat foarte multe despre mine, mi-am depășit niște limite în mod cert, dar pe viitor de dormit sigură în refugiu nu prea cred că o să mai dorm. În primul rând pentru că personal cred că pentru o femeie e destul de periculos să faci asta (chiar nu știi peste cine poți să dai, sau mai bine zis cine poate da peste tine) și în al doilea rând pentru că i-am promis mamei, care a stat cu grijă tot weekendul, că nu mai fac din astea. I-am zis însă că nu pot să promit că nu mai merg niciodată singură pe munte, ci că doar voi avea grijă să nu mai dorm singură în pustietate :)

Singura părere de rău pe care o am după această tură este că nu am făcut schimb de numere de telefon cu Cristian, Ștefania și Ovidiu, cu care am urcat până pe vârf, ci doar mi-au spus cum îi cheamă ca să îi caut pe facebook, numai că atunci când am ajuns acasă și i-am căutat, nu i-am găsit. Am încercat în toate modurile posibile, dar n-am reușit. Așa că am pierdut legătura și mi-ar fi plăcut măcar să le dau pozele pe care le am cu ei. Deci dacă cumva îi cunoaște cineva din întâmplare, let me know, aș fi foarte recunoscătoare!

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Munții Piatra Craiului
Punct plecare  Cabana Brusturet (1000 m)
Altitudine max. Vf. La Om (2238 m)
Traseu Luni
 +  +  +                        Cabana Brusturet – Cheile Brusturetului – Poiana Grind- Vf. La Om – Refugiul Grind 2  5h 30
Marți
 +                  Refugiul Grind 2 – Șaua Funduri – Poiana Funduri – Cabana Brusturet              5h 30
Diferență nivel +1450 m / -1450m
(din care S: + 1240 m și D: +200m / -1400m)
Tip traseu drumeție
Surse apă   -
Stare marcaje bună
Atenționări pe creastă sunt și porțiuni expuse și câteva porțiuni unde trebuie folosite și mâinile
Sezonalitate traseu periculos pe timp de iarnă
Hartă folosită MN 02 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Piatra Craiului
Data 24-25 august 2015
Echipa tură solo

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

harta craiVerde: Traseul de luni, Roz: Traseul de marți

DESFĂȘURĂTOR
Luni Marți
11:00 Cabana Brusturet 09:20 Plecare
12:00 Intersecție spre Curmătura Groapelor 12:10 Șaua Funduri
12:30 Poiana Grind 13:20 Poiana Funduri
Pauză 30 min Pauză 40 min
13:45 Refugiul Grind 1 14:45 Cabana Brusturet
Pauză 15 min
16:00 Vf. La Om
Pauză 1 h 15
17:30 Refugiul Grind 2

Echipamente pe care le-am avut la mine (și alte obiecte de trebuință)

Bocanci Bețe de trekking
Rucsac 40 l Pelerină de ploaie
Sac de dormit Husă de ploaie pentru rucsac
Saltea autogonflabilă Hartă
Minipernă gonflablă Trusă medicală + Prim ajutor
Tricou Mănuși subțiri
Bluză polar Buff
Pantaloni tip colanți Minitrusă toaletă
Pufoaică subțire Cremă de soare SPF 50
Jachetă Aparat foto
Pantaloni polar Apă + mâncare + dulciuri
Șosete de schimb Pungi de gunoi
Fontală + baterii rezervă Folie supraviețuire

INDICATOARE

Atenție! Pe indicatorul de la Cabana Brusturet scrie 2h 30 – 3h până în Poiana Grind, dar eu am făcut 1h 30, și nu am mers repede.

ACCES

De pe Culoarul Rucăr-Bran, după localitatea Rucăr (venind din direcția Pitești) se face stânga înainte de Podul Dâmbăviței, spre Dâmbovicioara. Se trece prin Cheile Dâmbovicioarei, și apoi se ține stânga spre Peștera Dâmbovicioarei. Până în zona peșterii drumul este asfaltat. Apoi, de la Peștera Dâmbovicioarei până la Cabana Brusturet sunt aprox. 3,6 km de drum neasfaltat, dar practicabil cu orice mașină (august 2015). Mașina se poate lăsa pe marginea drumului un pic înainte de Cabana Brusturet.

56 comentarii:

  1. Felicitări pentru tură, felicitări pentru R.T. Le-am citit pe nerăsuflate… chiar te pricepi. Mi-a plăcut să revăd crestele Craiului. Numai gânduri bune de aici din Arad, și La mulți ani!

  2. Am citit cu sufletul la gura pana la sfarsit sa vad daca te-ai intalnit sau nu cu Mos Martin :) Bravo Alexandra, esti o fata curajoasa! P.S. Noi vedem capre negre in drumul spre serviciu, pe un versant de langa sosea. In sezonul cald cobor mai jos ca sa manance. Le-am intalnit si de vreo doua ori in drumetii, insa au fost foarte sperioase si nu am avut norocul tau.

  3. Am citit cu mare placere si nostalgie. Mi-am adus aminte trseul facut acum 2 ani (Folea – La Table – Ref. Grind – Vf. La Om si retur intr-o singura zi), cand m-am intalnit si eu cu capre negre . Mi-am amintit ca si eu ma miram cat sunt de blande (adica nu sunt sperioase). In Fagaras erau mult mai sperioase. Nu te puteai apropia la mai putin de 100m. Si eu am plecat tot singur, dar pe traseu m-am alaturat unui grup de 3 tineri. Nici nu ne gandeam ca ar putea fi ursi prin prejma. Asta am aflat la intoarcere. Impresia turei a fost extraordinara, desi pentru mine a fost extrm de obositoare. Mi s-a parut unul din cele mai grele trasee facute in viata mea, dar si printre cele mai frumoase. Probabil si pentru ca am o varsta (mai mare decat a parintilor tai). Inchei cu felicitari pentru postare si mai ales pentru imagini. Cred ca acesta este cel mai interesant si folositor blog de calatorii, din cat am vazut.
    Iti doresc sanatate si noroc !

  4. Ce de prieteni ti-ai facut! Cat despre treaba cu dormitul singura acolo, Doamne Fereste!! Mie inca mi-e frica sa dorm singura in casa, iar cand se intampla (rar, ce-i drept) dorm cu cel putin un bec aprins si cu televizorul pe volum (sa aud mereu ca vorbeste cineva:)) ) Cred totusi ca ai putin Prea Mult curaj pentru o fata si uneori nu-i o treaba prea benefica… :)

  5. Frantura de roman politist… Ma bucur ca te-ai intors bine din aceasta tura si ca ai promis ca nu mai pleci singura! O ADEVARATA INCANTARE FOTOGRAFIILE TALE, CA DE OBICEI! Numai bine!

  6. Felicitări pentru curaj! Eu… nu…! Nu mi-e frică să dorm singură în casă… dar la regugiu…? Io?! Nu!
    Experienţe din astea ne întăresc – deşi în timpul desfăşurării „experimentului” nu conştientizăm. Spun „noi” pentru că, deşi nu se compară cu experienţa ta, eu mi-am luat lumea în cap pentru 11 zile, în 2003, şi am cutreierat de una singură munţi (trasee relativ uşurele) şi oraşe. Acum, a intrat spaima în mine – de te miri ce „cunoştinţe” întâlneşti pe drum, dar şi de urşi (pe care urs l-am văzut la 10 metri, în 2005).
    Nu ştiu ce m-a apucat anul acesta şi am aşternut online povestea acelei călătorii solitare… şi câte amintiri mi-au revenit deodată!

    Traseul tău noi l-am făcut în sens invers – am coborât de la La Om la Grind I şi am urcat o mare parte din ceea ce ai coborât tu. Din păcate, la Grind I am auzit despre un accident groaznic petrecut cu puţin timp înainte… (plus că pe noi ne-a bătut un pic şi grindina).
    P.S. Anul acesta am cunoscut o mulţime de persoane de 60+ ani care nu numai că au o viteză supersonică, dar ne-au şi condus pe nişte trasee la care nici nu visam.

  7. Buna Ale,

    As vrea sa cred ca totusi la aceste inaltimi pe care tu le colinzi nu se pot intampla rautati gen unu/mai multi baieti care sa te “intimideze”. Nu spun ca daca urci pe munte (fara masina, ATV) esti mai smecher, spun doar ca totusi pentru asta trebuie sa ai ceva (incredere/realism/chiar omenie) pe umeri.

    Sper ca acest gand sa iti reduca teama pana la nivelul precaut si in rest totul sa fie cel putin ca in aceasta tura.

    Numai bine si incerc sa fiu “doi pasi in urma ta”, dar nu ca sa te intimidez :). In acest sens sper sa am o tura pe Valea Sambetei in urmatoarele zile.

    Ture faine!!!
    Florin

  8. Foarte frumoasa tura. Esti foarte curajoasa si norocoasa :)

    Si mie imi place sa merg singur. Mersul solitar, desi nerecomandat decat celor experimentati ( si nici lor defapt ), cred ca are un farmec aparte. Cand esti doar tu si natura, cand poti merge in ritmul tau si nu trebuie sa ai grija de nimeni.

    In weekend-ul care a urmat am fost si eu pe Crai ( creasta integrala ) si am dormit tot in Saua Grind, insa nu am fost atat de norocos ca si tine – refugiul era plin si, pentru ca nu aveam cort, a trebuit sa dorm sub priciuri ( de fapt am stat treaz toata noaptea, pentru ca aveam o bucata de stanca sub mine :)) ).

    Cat mai multe ture frumoase iti doresc si carari insorite.

  9. Un adevarat deliciu sunt povestirile tale. Am stat cu sufletul la gura pana ce am citit tot. Felicitari pentru curaj. :)

  10. N-am fost acolo ,poate ajung. Cred ca merg la culcare ca deja am 5 ore de vizionat blogul tau ,mulțumim pt povestiri .

  11. munteanu vasile

    Buna Eu personal cred CA m-am indragostit de aventurile tale si de povestile postate.esti superba,super cool imi place de tine ,de still tau de viata.Felicitari
    Daca imi permiti (poate Ioana va citi acest mesaj) sa stai 11zile in sabaticie si singura e EXTRAORDINAR sunt uimit,surprins.Eu personal pot sa iti spun ca am vazut capra neagra la intoarcere Saua Tampei spre oras pe Liceul Forester chiar fata in fata pe potecuta aia la 2m de Sub Tampa
    O capra neagra ascunsa dupa un
    Brad manca,ma obseva si se uita LA mine se afla LA vreo 3m distanta nu sa speriat era calma a fost foarte placut si emotional (stiam ca acestea sunt pe Cale de disparitie) niciodata nu mai vazusem o ASA splendoare a naturii.a doua oara cand am observat aceasta specie a fost prin noiembrie 2013 m-am aventurat prin salbatice in zona Rasnov-Bucegi vroiam sa explorez acea zona( find prima oara evident)pornid din oras catre partea Nordica a Bucegiului
    trec prin padure pe dealuri si deodata in spatele meu o Capra neagra trece galopand speriata dinspre dr.(marginea paduri catre Bucegi)desi au fost cateva sec nici in vis nu mi se intampla ASA ceva.dupa acea ajung aproape de baza Bucegiului mai aveam 2
    dealuri de trecut ditamai haita de
    lupi au inceput howlingul ,se auzea de parca sar fi aflat la 10m
    de mine nu LA vreo 300m(apreciez)intre mine si lupi se aflau cateva dealuri ,de speriat ce am fost scot potolul(imi luasem tona de gusa deoarece avea grasime si carne stind ca ofera carnea proteine iar grasimea energie)arunc potolul si o iau la speedy Gonzales printer copaci cazuti cobor spre un parau si observ o urma Gryzlly atunci am inteles ce era umbra suspecta de langa stanca nu am mai facut cercetari sau pozai imi era frica dar si emotional si foarte entuziasmat (mai ales de eroismul meu).am ajuns teafar acasa dar era my cool daca masi fi pregatiti ptr asa ceva.iar Nam baterie PA te pup
    .

    • Multumesc mult, Vasile, pentru povestioara! :)
      Nu e nevoie sa ma admiri foarte tare, n-am stat decat 2 zile singura pe munte, nu 11 :P
      Nu stiu daca as rezista asa mult, dar cu siguranta acuma sunt un pic curioasa daca as putea :)

  12. munteanu vasile

    Multumesc ptr e-mail mia placut .a fost o adevarata surpriza .iti amintesti de Ioana? ea a scris in blog ca a stat in salbatice 11 zile
    LA ea mam referit in story .am mentionat-o . Eu unul nu am
    fost pe Piatra Craiului dar imi doresc demult sa explorez zona
    pana aproape de muntii Fagaras
    inima mea bate pentru asta,daca
    voi reusi vreau sa fac poze cu acel teren vigin inclusiv lupi,lynxul euroasiatic,capreolus capreolus si pisica salbatica.aproape de muntii Fagaras spre est Piatra Craiului
    se afla un lac este posibil sa nu poti avea acces dar daca ai spirit
    de aventura ,camera foto ,harta satelit,GPS,si o mica echipa cu tine fa tot ce poti sa ajungi in acel
    loc splendid.Merita efortul.
    Ai scris pe blog ca si muzica e
    una dintre pasiuni.mie nu imi plac manelele,populara ramurile
    muzicale rock si jazz.Dintre cantaretii romanii imi plac Smiley.Puya si who else then Parazitii:))))))))))))))))))))))))))
    Din Europa imi plac cei de la A-ha
    dar primii sunt Americanii:Dr.Dre,Nas,Eminem,Xzibit,Nonchalant doar 5 o’clock,
    Busta Rhymes,Farrell Williams, Bubba Sparx,iubitul Justin Timberlake, 50cent,Nelly Furtado,
    iar dintre filme:American Pie,Jason Bourne trilogia,Un alt film despre adolescenti,Hawaii 5-O,Big Time Rush,iCarly,Sam&Cat,
    Victorious-(fara papusa AIA ridicola Rex) si gagicile:))))))))
    PA mai vorbim.miam amintit ceva !cum iti pot trimite o poza ?

  13. munteanu vasile

    Stiu ca apar greselile de ortografie dar smartphonul imi face feste “corectanduma” sau retragandusi tastatura sau chiar se autoresrteaza mi se intampla
    mereu. mai vorbim Peace

  14. Foarte frumoasa drumetie! Ceea ce te-a speriat, a facut pana la urma aceasta tura atat de speciala (nu cred ca o sa o uiti prea repede). Sper sa o parcurg si eu curand ca prea mi-ai facut pofta! :)

  15. De prin iarna tot dau de blogul tau in cautari de ture si am gasit cateva surse de inspiratie, pentru care iti multumesc. Dar trebuie sa mentionez ca, desi suntem muntomani de ani bun (acum iesim mai rar, avem joburi de stat jos la birou), tura asta ne-a pus in dificultate. Asteptarile ne-au fost setate la timpii pe care i-ai facut tu (hai, o idee mai mult! ) dar din pacate ne-a luat mult mai mult.. si stii cum e cu moralul.
    Stiu ca ai disclaimer, dar ai putea sa mentionezi ca tu ai viteza pe munte, chiar daca poate nu ai zis-o , mergi foarte bine. Si traseele chiar sunt facute ca timpi medii.
    Altfel, la cat mai multe ture faine!

    • Buna Raluca!
      Iti multumesc frumos pentru aprecieri!
      Sincer, chiar nu am viteza :P Eu de regula ma opresc mult sa fac poze sau filmulete, si mereu ma incadrez in timpii indicati pe harti sau sageti, ba chiar ii depasesc adesea. Datile cand am facut sub acei timpi sunt exceptii.
      Imi poti spune te rog pe ce segmente ati intampinati dificultati in sensul ca ati facut mai mult?
      Nu de alta dar in afara de a doua zi pe segmentul Saua Funduri – Cabana Brusturet, pe care chiar am mentionat ca am bagat super viteza, deci am facut clar sub timpii indicati pe sageti, in rest nu m-am grabit deloc. Mersi frumos!

      • Da, si noi tot in timpii de pe indicatoare ne incadram de obicei. cel mai mult ne-a luat sudica, portiunea de creasta propriu-zisa, ne-a picat moralul pentru ca la un moment dat parea fara sfarsit, cred ca are vreo 8 culmi de urcat/coborat. E adevarat, au fost alte conditii, am avut bagaj cu cort si muuulta apa. Si tot incercam sa rememorez povestea ta pe potiunea asta dar nu retinusem decat ca ai zburat p’acolo… A fost o placere, dar nu parea asa lunga nici privind-o din creasta nici de jos.

        • O da, si mie mi s-a parut interminabila :))
          Si nici nu aveam cort in spate, deci va inteleg perfect.
          Aceeasi senzatie am avut-o si pe Nordica acum 2 saptamani, cand am facut din nou acest traseu minunat.
          Cam asa e cu creasta asta a Craiului, ne da de furca, dar e frumoasa rau! :)
          Multe carari frumoase cu soare va doresc!

  16. Buna Alexandra,
    Am descoperit blogul tau cautand un traseu. :)
    Imi place mult felul tau de a povesti, amuzant. In acelasi timp oferi informatii foarte utile, iar fotografiile sunt incantatoare.
    Cu ce faci pozele?
    Mie nu mi-au iesit niciodata, chiar daca peisajele din fata mea erau de basm. :)

  17. Buna Alexandra!
    Felicitari pentru tura solo de la un incepator in ale muntelui. As avea cateva intrebari:
    1. Cam cat se face din Bucuresti pana la cabana Brusturet?
    2. As vrea sa fac un traseu Brusturet-refugiul Grind-Piscul Baciului si retur. Cam la cat ai estima durata? Si pe unde ar fi mai rapid, prin chei sau prin Poiana Funduri?
    Stiu ca timpii sunt relativi si noi ( eu+sotia ) nu avem multe trasee la activ, dar ca sa-ti faci o idee am facut acum 2 saptamani Gura Diham-Take Ionescu-Malaiesti-Diham-Gura Diham in 9 ore, cu o ora pauza la Malaiesti
    Merci anticipat pt raspuns!

    • Buna Silviu! Mersi frumos!

      1. Depinde unde stai in Bucuresti si cate lucrari mai sunt pe drum :) Poti face 3h30 dar la fel de bine 4h30. Cred ca Waze te poate ajuta mai exact sa vezi cat vei face pana acolo, in functie de ziua si ora la care vrei sa pleci.
      2. Eu, ai vazut, am facut 5h30 de la Brusturet pana pe varf. Inapoi nu stiu cat se face, dar as estima undeva la 10 ore tura cu tot cu pauze, poate maxim 12 daca sunteti incepatori. Trebuie sa tineti cont ca diferenta de nivel este de aproape 1500 de metri, ceea ce nu e tocmai o tura usoara. Tura mentionata de tine spre Malaiesti a presupus o diferenta de nivel de aprox. 800 m (care pe acea distanta, nu se simte asa de puternic). In orice caz, ar trebui facuta vara daca vreti sa plecati din Bucuresti si sa o faceti dus intors in aceeasi zi, pentru ca acum e cam greu sa te incadrezi cu toate astea doar in cele 12h30 de lumina.
      Multa bafta!

      • Merci mult Alexandra! Noi ne gandeam sa stam vineri spre sambata la o pensiune in zona Moieciu-Dambovicioara si sa intram cat mai repede in traseu pe la 8 maxim 9 dimineata. Dar ai dreptate, ziua e cam scurta si diferenta de nivel cam mare si obositoare. Am renuntat de exemplu acum o luna sa facem Negoiu ( nu se vedea nimic din portita din cauza cetii) si de ziua mea cu cea mai mare parere de rau ne-am intors de pe Lespezi de pe la 2100-2200m pentru ca nu mai vedeam nimic stanga- dreapta, iar vreo 3 grupuri care coborau ziceau ca s-au intors din cauza vantului de pe creasta care “batea dinspre Laitel spre Leapezi si te lipea de perete cand ocoleai prin dreapta, dar la 300m de varf, desi il vedeau, nu puteau sa se tina pe picioare””. Eu am preferat varianta safe si m-am intors

        • Foarte bine ati decis, Silviu! Cea mai buna decizie in astfel de situatii este intoarcerea. Cu siguranta vei reveni pe prognoza mai prietenoasa si atunci de vei bucura inzecit! Multa multa bafta! Iti tin pumnii!

  18. Ai un talent la povestit?!!! foarte comic ai povestit,m-a pufnit sincer si rasul la faza cu cantatul in padure :))
    Dar intrebarea mea este,din cate vad in total dus-intors ar fi fost 11ore,adica se putea intr-o zi.de ce nu ai facut intr-o zi tura asta??oricum din ce ai scris,ai stat multe ore in zona refugiului,si plus nu a fost o experienta placuta.Urmeaza sa urc pe creasta pe la lanturi,dar nu stiu daca sa fac creasta nordica sau sudica,pornind de la plaiul foii.Si toate astea intr-o zi as vrea,de la rasarit si pana la apus.

    • Mersi frumos! :) Ma bucur ca ai ras :)
      Da, stiu, se putea intr-o zi, insa eu tocmai asta am vrut, sa dorm sus in creasta :) Timpul in zona refugiului nu a fost neplacut, din contra, doar ca in afara de momentele cu caprele, nu prea am avut ce sa fac…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *