I still ♥ London 2015 (8): Isle of Dogs, Greenwhich & Goodbye

De când am ajuns la Londra mi-am dorit ca cel puțin o seară să o petrec admirând apusul. În Londra există mai multe locuri unde poziția ușor elevată promite un apus spectaculos. Eu am ales Greenwhich și Doamne ce alegere bună am făcut! Pentru că nu numai că mi-am îndeplinit dorința, dar am primit cel mai frumos apus urban pe care l-am văzut vreodată.

Nu mai fusesem niciodată în zona asta a Londrei, și deși toată lumea știe de Greenwhich prin asociere cu meridianul 0, eu n-am mers acolo pentru asta, ci pentru apus :P

Iar înainte de asta am vrut să fac o plimbare și pe Insula Câinilor (Isle of Dogs) însă odată ce am ajuns acolo mi-am dat seama că am calculat prost și m-am trezit într-o super întârziere, așa că a trebuit să bag un super turbo ca să ajung cât mai repede posibil.

Isle of Dogs e de asemenea o zonă în care nu mai fusesem niciodată, și chiar eram curioasă, pentru că am trăit mereu cu impresia că e mult diferită de restul Londrei. Îmi amintesc că și în 2013 am vrut să merg acolo, dar n-a fost timp.

Și nici metroul ușor (DLR) nu îl mai luasem niciodată în Londra, dar venind de la slujba de seară de la St. Paul’s, am mers un pic pe jos până la Bank, am luat DLR-ul până pe Isle of Dogs și am coborât la Heron Quays, în mijlocul cartierului financiar Canary Wharf, un imens centru de business plin de clădiri „de sticlă” în care peste o sută de mii de oameni lucrează unii peste alții în fiecare zi de lucru, câteva fiind printre cele mai înalte clădiri din Europa.

DSC06909 DSC06921

Am dat cu ochii de ele imediat ce am coborât din metrou, după care mi-am făcut drum rapid spre Greenwhich, oprindu-mă doar de câteva ori pentru câteva secunde să fac o poză. Unul dintre aceste momente a fost când mi-au picat ochii pe un pod basculant, moment în care instantaneu am simțit ca locul are un iz puternic de Amsterdam. Habar nu aveam că există așa ceva în Londra!

DSC06929

Impresia mea (total nefondată până la acel moment) cum că Isle of Dogs e total diferită de restul Londrei mi s-a confirmat, chiar și după ce am ieșit dintre clădirile „de sticlă”. De la docuri mi-am făcut drum spre pasajul subteran ca să ajung în Greenwhich, și fiindcă traseul trecea pe lângă parcul Millwall, am zis să scurtez prin el. Doar ca imediat ce am intrat m-am trezit singură pe o alee îngustă mărginită de boscheți înalți pe o parte și pe alta și a devenit foarte repede atât de creepy că nu știam pe unde naiba să ies mai repede :)))

Când am ajuns la pasajul pietonal ce trece pe sub Tamisa aproape alergam. Am luat liftul, am coborât, și apoi am luat-o repejor la pas nereușind să mă abțin de la a face câteva poze din când în când.

DSC06966

Prin tunel nu ai voie să mergi pe bicicletă, ci doar pe lângă ea, dar asta nu înseamnă că oamenii nu încalcă regulile. Am văzut cel puțin vreo 10 pedalând de zor. N-am reușit să prind niciunul în flagrant, erau prea rapizi. În schimb, iată un om cinstit:

DSC06982 DSC06977

Când am ieșit la lumină la Greenwhich Pier și am privit spre apus, spectacolul deja începuse. Mai era destul până la căderea cortinei, dar grație unor nori extrem de interesanți, cerul era deja destul de darnic.

DSC06984 DSC06988DSC07016

Am fugit de acolo înspre parcul Greenwhich, mai exact în vârful dealului, la Statuia Generalului James Wolfe. Acolo se strânge lume în fiecare seară ca să admire apusul, și nici aceea nu a făcut excepție. Și pe bună dreptate, priveliștea este fabuloasă, cu Muzeul Maritim și Queen’s House în prim plan, clădirile „de sticlă” din Canary Wharf peste Tamisa și centrul Londrei în depărtare.

DSC07036 DSC07034

Totuși, parcă prea multă aglomerație nu se potrivește în mintea mea cu un apus în tihnă, așa că am făcut câțiva pași mai la dreapta, pe One Tree Hill, unde nu mai erau decât vreo 2 oameni. Cerul deja începea să se coloreze din ce în ce mai tare.DSC07095 DSC07087

Dar nu am rămas nici acolo. La doar câteva minute de parcul Greenwhich se află un loc mult mai retras și după părerea mea foarte deosebit pentru un apus special. Se numește The Point, și este un delușor micuț în „vârful” căruia se află doar 2 băncuțe strategic așezate spre apus și… atât.

DSC07104

Când am ajuns acolo cu câteva clipe înainte de ultimele raze de lumină, doar una dintre bănci era ocupată, de un cuplu. Cumva în liniștea și izolarea aceea, primul lucru natural care ne-a venit să-l facem a fost să ne salutăm reciproc. După care cu toții ne-am întors privirile spre soare și ne-am lăsat bucurați de nori și de culori.DSC07131 DSC07111

Nu cred că ar fi fost mai potrivit niciun alt loc sau moment pentru ultima mea seară în Londra.

DSC07113

A doua zi, cu părere de rău, a trebuit să-mi împachetez ultimele lucruri și să iau calea aeroportului. La plecare am plâns. Trăgeam trolerul după mine și plângeam. Deja nu mai conta că mă putea vedea cineva. Nu neapărat pentru că părăseam Londra, ci pentru ceea ce lăsam în urmă, pentru că unele lucruri n-au fost să fie… pentru că despărțirile sunt mereu grele.

Nobody said it was easy, no one ever said it would be this hard…

Coldplay

Dar una peste alta, în final nu am de spus decât un mare mulțumesc. Pentru tot. În timp ce zburam deasupra norilor, deasupra apelor și deasupra peticelor colorate de teren, mi-am amintit fiecare moment frumos petrecut la Londra, fiecare zâmbet și fiecare „cadou” pe care l-am primit. Toate când aveam cea mai mare nevoie, când chiar nu mă așteptam, și CUM nu mă așteptam.

DSC07151 DSC07169

Până și faptul că atât la dus cât și la întors am primit cu totul întâmplător loc la geam a fost un cadou :)

DSC07175 DSC07180

Un cumulonimbus și un avion (da, scama aia mică, știu că tre să aduci lupa să îl vezi) care zbura periculos de aproape de el

DSC07193

Am aterizat în București sâmbătă seară, în jur de ora 22, și chiar dacă era întuneric, căldura se simțea în aer ca o apăsare grea. Aproape o puteam mirosi. Venind de la răcoarea din Londra, am simțit-o ca un șoc, ca o palmă peste față. Uneori e bine să mai și revii cu picioarele pe pământ. În cazul ăsta, și la propriu, și la figurat :) The end.

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

3 comentarii:

  1. Intr-adevar, neplacute sunt despartirile, chiar si cele de un oras, o tara indragita, cand te gandesti ca acolo unde te intorci nu regasesti nimic din ce ai descoperit in “vacanta”.

    PS: Cam spooky pasajul acela, recunosc ca nu mi-ar face mare placere sa il strabat singura :D

  2. și eu vreau să mulțumesc, chiar nu mă așteptam la un apus de soare în Londra :), Și pentru mine tu ești maestrul care a făcut posibil apusul, thank you, Alexandra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *