I still ♥ London 2015 (5): Kensington & Chelsea

Deși mă mai plimbasem prin Kensington și în 2013, unul din tururile pietonale din lista celor de la London Walks m-a atras din nou în această zonă cosmopolită a Londrei. Turul se cheamă „Old Kensington – London’s Royal Village” și deși nu e unul din primele tururi la care s-ar înghesui lumea, se pare că am dat lovitura cu el. Am avut parte de un ghid foaaarte simpatic și năstrușnic (Adam), care ne-a purtat pe un traseu super interesant, ne-a arătat câteva cotloane cu adevărat ieșite din comun de care nici măcar nu auzisem vreodată, și ne-a spun multe povești deosebite.

Mai mult decât atât, ne-am trezit chiar și cu presa peste noi, mai exact o echipă de filmare de la BBC care îl contactase pe Adam cu puțin timp înainte de tur în ideea de a face un interviu. Una peste alta, am avut o experiență de nota 10, după care mi-am prelungit-o pe cont propriu până la nota 12, cu o plimbare și prin Chelsea, vecinul la fel de cosmopolit al lui Kensington, alături de care formează The Royal Borough of Kensington and Chelsea.

Așa că dacă în 2013 explorasem într-o zi Kensington și Notting Hill, de data asta combinația 2 în 1 a fost Kensington și Chelsea, și culmea, nu știu cum am reușit, dar anul ăsta nu mai ajuns prin niciun loc din Kensington prin care mă plimbasem în 2013, deci totul a fost complet nou.

Ca scurtă introducere, ca să știm despre ce vorbim aici, The Royal Borough Of Kensington and Chelsea este cel mai mic borough al Londrei, însă în același timp unul dintre cele mai dens populate zone din UK. Ceea ce e și mai interesant este că deși este cunoscut pentru cele mai scumpe reședințe din Londra și chiar din întreaga lume de fapt, include și cartiere cu o pondere mare de locuințe sociale și cartiere sărace. Deci până la urmă, dacă ne gândim, în Kensington și Chelsea este de fapt loc pentru toată lumea.

În Evul mediu, Kensington și Chelsea erau doar două sătuce (înființate din perioada Anglo-saxonă) aflate la câțiva kilometri de Londra, însă cu timpul Londra s-a extins din ce în ce mai mult până le-a înglobat (ceea ce s-a întâmplat de altfel cu multe alte sătuce care acum sunt cartiere ale Londrei).

Familia Regală s-a mutat pentru prima dată în această zonă în secolul 17, când regele William III și-a stabilit reședința în Kensington Palace. Regina Victoria s-a născut în acest palat în 1819. Conform dorințelor ei, Kensington a primit denumirea de „Royal Borough” în 1901, după moartea ei. Dar Kensington și Chelsea au fost unite în același borough abia în 1965, la formarea Londrei Mari (Great London).

KENSINGTON

Am început turul Old Kensington din fața stației de metrou High Street Kensington. Era 6 august, și se întâmpla să fie a doua zi a unei greve de metrou. Nu mai știu cu ce am ajuns acolo tocmai din Camberwell, dar știu că am făcut o oră jumătate cu 2 autobuze, cu jumătate de oră mai mult decât ar fi trebuit în mod normal. Mă rog, asta dacă o oră e ceva normal :))

Ghidul nostru, Adam, deja ne aștepta acolo, și după ce grupul s-a strâns și Adam ne-a făcut o mică introducere, am pornit în traseu. L-am urmărit îndeaproape câțiva pași pe strada principală, Kensington High Street, după care a cotit brusc la dreapta și după alți câțiva pași am ajuns la prima și cea mai impresionantă oprire de pe tot traseul.

Adam ne-a oprit în fața unor uși de sticlă, și ne-a spus că acum o să vedem parcul vechiul sătuc Kensington (numit la modul general „the village green”). Toată lumea nedumerită… ne uitam stânga, ne uitam dreapta, dar nu vedea nimeni nimic verde la orizont.

Bine, bine, și parcul unde e?
Păi… la etajul 6.
Ah, ok, ne-am linistit. Wait, what??? Cum să fie un parc la etajul 6 al unei clădiri? Ei, uite-așa bine.

Cu ochii mari, l-am urmat pe Adam prin ușile de sticlă (nu chiar PRIN uși, au glisat când ne-am apropiat de ele :)))), ne-am înregistrat la recepție, am luat liftul (! da, am luat liftul ca să mergem în parc :)))), și am coborât la etajul 6, așa cum ni s-a spus.

Emoția și nerăbdarea erau la cote înalte. Când am coborât din lift, jumătate din noi au trebuit să aștepte cuminței ca liftul să facă din nou „ping!”, semnalul care ne anunța că a sosit și Adam împreună cu cealaltă jumătate de grup (pentru că nu încăpeam cu toții deodată).

DSC06024

Imediat ce grupul s-a întregit, ne-am încolonat repejor în spatele lui Adam și am ieșit printr-un alt rând de uși glisante, însă parcul nu se afla imediat dincolo de ele, ci Adam ne-a condus printr-un cotlon strâmt de cărămidă, unde anticipația a căpătat cote și mai mari, iar după ce culoarul a cotit la dreapta, șocul a fost maxim.

DSC06031DSC06064

Ne-am trezit în mijlocul unei grădini englezești superbe, dichisită până la ultimul detaliu, și până când să apuc să mă dezmeticesc, în fața mea apare… Bill:

DSC06048

Prima dată am zis că mi se pare. Sau că e de plastic, dar în secunda 2 a început să se miște. Ok, cred că visez. La 2 metri de mine se plimbă un flamingo. What da’….?

Dar nu, nu visam, în Kensington se află un parc la etajul 6 al unei clădiri, și în el se plimbă 4 flamingo, pe care îi cheamă Bill, Ben, Splosh and Pecks.

Trebuie să spun că preț de vreo 5 minute n-am știut ce să fac mai degrabă: să îl ascult pe Adam, să pozez flamingo sau să mă minunez că sunt într-o grădină de 6000 de metri pătrați pe acoperișul unei clădiri. Alergam de colo colo ca musca fără cap încercând să le fac pe toate deodată, și nu o dată a trebuit să mă ciupesc ca să îmi aduc aminte că nu sunt pe pământ la propriu, pentru că zău dacă nu era ușor să uiți asta.

Kensington Roof Gardens sunt, așa cum le spune numele, niște grădini de acoperiș (grădini suspendate) care până în 2012 au fost cele mai mari grădini suspendate din Europa. Sunt împărțite în 3 secțiuni, Grădina englezească, Grădina spaniolă, și Grădina în stil Tudor, și au fost incluse pe lista siturilor istorice de Grad II din Anglia din 1978 (ele fiind realizate în anii ‘30).

DSC06082

Cel mai important este însă asta: grădinile sunt PUBLICE. Oricine poate să le vadă, trebuie doar să intrați în clădire, să vă înregistrați la recepție și să urcați. Mai mult decât atât, e GRATIS! :) Singurul asterisc este că atunci când sunt evenimente în grădini (se pot închiria pentru diverse recepții), nu se pot vizita. Deci vă sfătuiesc să nu încercați în weekend sau pe seară, ca să vă maximizați șansele.

Cu așa un început fulminant, nu credeam că pe mai departe Adam ne-ar mai putea arăta ceva la fel de deosebit sau că s-ar putea întâmpla ceva la fel de interesant, dar cum am coborât din lift ne-am trezit cu o echipă de filmare de la BBC care voia să facă un material cu Adam și cu noi.

DSC06122Adam este echipat cu microfon

Așadar echipa ne-a însoțit mai departe pe aproape întreg turul, luându-i din când în când interviu lui Adam sau participanților.

Tema era de fapt legată de impactul pe care îl avea greva de la metrou asupra diverselor activități din Londra, dar se pare că pe Adam nu l-a afectat prea tare, grupul nostru fiind destul de numeros încât să nu sesizeze o diferență față de medie.

Seara materialul a apărut la BBC News, însă eu nu am ajuns în timp util să-l urmăresc, și din păcate nu poate fi vizualizat online. Dar faza super tare a fost că a doua zi, când am mers la turul Hidden London (despre care am povestit deja), întâmplarea întâmplărilor a făcut să mă întâlnesc cu un cuplu care fusese și la turul acesta din Kensington, și când m-au recunoscut, mi-au zis că ei văzuseră materialul la televizor cu o seară înainte și îl filmaseră cu telefonul :))) Și mi l-au arătat și mie. Foarte fain a fost, chiar îmi pare rău că nu am avut cum să îl văd și eu online. Dar ca să vedeți ce-nseamnă coincidențele….

Să revenim la tur. A doua oprire după Roof Gardens a fost în Kensington Square, cea mai veche piață cu grădină din Londra, datând din 1685, care are de jur împrejur clădiri superbe din secolele 17 – 18.

DSC06106

DSC06115

DSC06140

DSC06156

Apoi Adam ne-a condus printr-un pasaj gotic superb până în curtea Biserici St. Mary Abbots, după care am intrat pe Kensington Church Walk, una dintre cea mai pitorești străduțe din Kensington. Ai zice în primă fază, când o vezi cât e de îngustă, că e pietonală, dar de unde? În timp ce stăteam în fața magazinului Hornets ciorchine în jurul lui Adam, a trebuit să ne dăm la un moment dat la o parte ca o mașinuță să poată trece.

DSC06170DSC06182 DSC06203 DSC06216

Nu mi-a fost greu să-mi imaginez cum arăta străduța asta acum câteva sute de ani, cu piatră cubică, pe vremea când pe ea nu se circula cu mașina ci cu trăsura sau doar pe jos.

DSC06206Adam povestindu-ne despre îmbrăcămintea aristocraților în fața vitrinei magazinului Hornets

DSC06191Picturi Murale pe Kensington Church Walk

DSC06197

DSC06234

Ultima oprire din cadrul turului a fost la Kensington Palace, reședință a familiei regale din secolul 17. Aici au locuit Prințul Charles și Diana, și din câte înțeleg în prezent ar locui, pe lângă alte altețe regale, și Prințul Harry.

DSC06269

Chiar când traversam strada spre Palat, Adam m-a întrebat ca fapt divers de unde sunt. Și când i-am spus că din România, mi-a zis zâmbitor: „Ah, uite, fix acolo e Ambasada României!” (arătându-mi spre un rând de clădiri din spatele nostru). Ca să vedeți ce poziție de fițe are ambasada României în UK :)

DSC06251

DSC06262

Strânși în jurul lui Adam în timp ce ne povestea despre stâlpii de iluminat cu gaz

Personal mi se pare fascinantă istoria acestor stâlpi, precum și situația actuală. În Londra mai există 1500 de astfel de stâlpi de iluminat pe gaz din perioada Victoriană, de care are grijă o echipă de 5 lampagii. Cinci, atât. Pe vremuri erau sute, acum au rămas doar cinci. Sunt de fapt ingineri de gaze, și sunt foarte mândri de ceea ce fac, pe bună dreptate aș zice eu. Se autointitulează „Gardienii felinarelor” și, dacă aveți un pic de noroc, îi puteți vedea la apus cocotați pe o scară, având grijă ca fiecare stâlp să funcționeze perfect.

Adam ne-a îndemnat ca dacă dăm vreodată peste unul dintre ei, să nu ezităm să îl tragem de mânecă, pentru că în general le place să stea la povești :)

Dacă aveți vreodată posibilitatea, porniți la o plimbare după lăsarea întunericului pe bulevardul Kensington Palace Gardens, cel plin de ambasade (inclusiv Ambasada României) și case ale milionarilor, care este integral luminat de stâlpi pe gaz, și veți putea experimenta cum arăta Londra pe vremea lui Dickens.

Și dacă mergem dincolo de asta, imaginați-vă că înainte să existe lampagii, Londra era un oraș cufundat în beznă după apusul soarelui. Trebuia să fii foarte curajos (dacă nu nebun) să ieși seara pe întuneric pe stradă dacă nu aveai servitori care să te ghideze cu un felinar.

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe, puteți citi acest articol din Daily Mail, care merită chiar și doar pentru fotografiile cu lampagii din zilele noastre și imaginile vechi alb negru din secolul trecut.

Ne-am mutat apoi în fața porților aurii ale palatului, unde Adam și-a amintit și ne-a povestit, vizibil mișcat, de zilele ce au urmat după moartea Prințesei Diana. Aceasta fiind reședința ei la acel moment, zeci de mii de oameni au început să vină să depună flori în fața porților, iar ceea ce s-a întâmplat ulterior probabil n-a mai fost niciodată repetat. Au fost aduse atât de multe buchete de flori încât efectiv se formase un zid din ele, care pe alocuri avea și 1,5 metri înălțime, după care, ca un covor, florile au început să se extindă spre parc. În total se estimează că au fost peste un milion de buchete. Ce țin minte cel mai bine din ce ne-a povestit Adam este că își amintește că atunci când a trecut pe acolo în una din zilele acelea, parfumul florilor l-a „lovit” cu cel puțin 5 minute înainte să ajungă acolo.

DSC06280

Cam așa arătau porțile Palatului Kensington cu buchetele depuse în cinstea Prințesei Diana:

Flowers_for_Princess_Diana's_FuneralSursă foto: Wikipedia

Cu această imagine în minte s-a încheiat turul nostru prin Kensington sub ghidarea lui Adam. Am profitat apoi de vremea excelentă (era prima zi când în sfârșit mi-a fost suficient de cald încât să trebuiască să-mi dau jos geaca de pe mine (!) – era subțire de oricum, vorbim de luna august, da?) și am rămas un pic în jurul lacului rotund (Round Pond) din Kensington Gardens de lângă palat și am mai admirat câteva momente lebedele și celelalte numeroase păsări care se bucurau de soare ca și mine.

DSC06294 DSC06296 DSC06332 DSC06305 DSC06315

Nu foarte departe de aici, fanii Freddy Mercury pot arunca un ochi la ultima lui reședință, aflată pe strada Logan Place. De fapt, mai degrabă la gardul reședinței, pentru că este atât de înalt încât casa nu se vede deloc. Am găsit, ca și la casa lui Amy Winehouse, trandafiri lăsați la poartă și o grămadă de mesaje lipite. Unul era chiar de la niște români :)

DSC04703 DSC04699 DSC04695 DSC04696

Aici am oprit într-o altă zi, după ce am revenit din Cotswolds, însă după ce am terminat turul pietonal prin Kensington, am luat-o ușurel la picior spre Chelsea, fără niciun traseu prestabilit, alegând aleatoriu pe ce stradă să continui la fiecare colț. Am descoperit astfel cel mai îngrijit cartier din Londra, după părerea mea, cu unele dintre cele mai dichisite străzi pe care m-am plimbat în tot orașul.

DSC06349

CHELSEA

Sigur că toată lumea se gândește probabil la faimoasa echipă de fotbal când aude cuvântul „Chelsea”. Chiar mi s-a întâmplat într-o zi, când așteptam autobuzul pe lângă Big Ben, să mă întrebe niște turiști italieni cum ajung la Stamford Bridge. Eu, ca o ignorantă ce sunt: Unde?? Ce-i aia? :)))) Abia când mi-au zis că e stadionul clubului Chelsea FC m-am prins cam pe unde ar fi. Chiar mă gândeam foarte inocent în sinea mea „Băi da’ ce pod o fi ăsta și de ce naiba or vrea ăștia să ajungă la el? Că eu n-am auzit în viața mea de el…” :))))

Dar Chelsea este despre mult mai mult decât numele unei echipe faimoase de fotbal. Chelsea înseamnă străduțe dichisite care încă mai păstrează spiritul vechiului sătuc (așa cum spuneam și la începutul articolului, Chelsea a apărut prima dată în istorie ca un sat anglosaxon la câțiva kilometri distanță de Londra), înseamnă parcuri istorice și grădini, clădiri vechi de 2-3 secole, înseamnă o multitudine de plăci albastre (blue plaques) pentru că în perioada în care Chelsea era un cartier boem, care atrăgea artiștii, în zonă au locuit o mulțime de muzicieni, scriitori sau pictori (Oscar Wilde de exemplu a trăit pe strada Tite începând cu 1884).

DSC06384 DSC06366DSC06395DSC06394 DSC06393DSC06414 DSC06403

DSC06417

DSC06372

Acum însă lucrurile nu prea mai stau așa, ci e ocupat mai degrabă de oameni cu averi considerabile (de exemplu bancheri de investiții, actori faimoși de cinema sau muzicieni celebri – The Beatles, The Rolling Stones). Chelsea de fapt a fost un cartier la modă printre bogați încă din secolele 16-17, dar probabil săracii artiști nu mai au bani în zilele noastre să își permită luxul de a locui în Chelsea dat fiind că prețurile au crescut până la cer.

De fiecare dată când vorbesc de zona aceasta a Londrei, și mai ales de Chelsea, îmi amintesc de o hartă haioasă pe care am găsit-o întâmplător pe internet în 2013. Se numește „Harta simplificată a Londrei”, și arată așa:

london-map

:)))

Lăsând gluma la o parte, eu am găsit în zilele noastre Chelsea extrem de dichisit și de curat (cred că cel mai curat cartier londonez din cele prin care am ajuns), peste măsură de liniștit, cu niște străduțe de-ți era mai mare dragul să te plimbi pe ele, și nu în ultimul rând, cu mașini scumpe sau de epocă (care nici alea nu cred că-s tocmai ieftine) parcate nonșalant pe marginea lor.

DSC06459 DSC06390 DSC06403 DSC06362 DSC06410 DSC06431 DSC06437 DSC06457 DSC06462

DSC06357

DSC06375

Din străduță în străduță, mi-am făcut drum tocmai până la Tamisa, unde am stat un pic să mă odihnesc pe una din băncuțele fancy de pe mal, că mersesem toată ziua și abia îmi mai simțeam picioarele.

DSC06470 DSC06481 DSC06467

Am trecut și pe lângă Chelsea Physic Garden, cea mai veche grădină botanică din Londra (înființată în 1673) și a doua cea mai veche din întreaga Mare Britanie, un obiectiv foarte interesant care chiar merită vizitat. Eu nu am intrat din păcate, pentru că eram obosită frântă și n-aș mai fi avut răbdare să vizitez pe îndelete, plus că nici nu prea mai aveam mult timp la dispoziție, și n-aș fi vrut să dau 10 lire ca să nu profit la maxim de vizită.

DSC06499 DSC06505

Așadar după ce m-am odihnit un pic pe malul apei, am pornit mai departe pe jos spre Sloane Square, de unde urma să iau autobuzul, pentru că metroul, ia-l de unde nu-i, dat fiind că era grevă.

DSC06512

Tube strike. Nobody gets in nobody gets out.DSC06356

Cam atât din Kensington & Chelsea. Over and out. Revin săptămâna viitoare cu ceva ce știu că abia așteaptă unii din voi: excursia în Cotswolds :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Articol susținut de:

banner

7 comentarii:

  1. Pfuuu, ce de amintiri mi-ai rascolit cu articolul asta! Am locuit aproape 2 ani in zona Chelsea – Earls Court si cateva luni in Kensington… Ce vremuri! Acolo mergeam la cursuri la Institutul Francez, apoi la piata sambata dimineata, ma rasfatam cu o cafea buna cat citeam ziarul sau o revista, poate luam pranzul cu o prietena la Le Pain Quotidien sau savuram cele mai bune cookies de la Ben’s Cookies, chiar la statia de metrou din Kensington. Kensington e unul dintre cele mai frumoase, sofisticate, dar si vesele cartiere din Londra, iar pozele tale i-au surprins perfect personalitatea. Intr-o zi insorita zona aia e pur si simplu incredibila. N-o sa uit niciodata cum am dat peste… nimeni altul decat Hugh Grant intr-o sambata oarecare, intr-o cafenea din Chelsea. Un om perfect normal, imbracat in trening. :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *