Londra: o zi plină prin City of Westminster

City of Westminster e unul dintre acele mari „burguri londoneze” (London Boroughs) prin care orice turist ajunge de cel puțin câteva ori. Și asta pentru că în el se află câteva dintre cele mai cunoscute puncte de interes din Londra, cum ar fi Big Ben, Westminster Abbey, Buckingham Palace sau Trafalgar Square. Însă pe lângă toate astea, mai include și câteva dintre cele mai interesante cartiere londoneze, cum ar fi Covent Garden, Soho sau Mayfair, precum și un număr mare de parcuri, printre care și Hyde Park.

M-am plimbat prin City of Westminster în mai multe zile diferite (practic e cam imposibil să acoperi totul într-o singură zi), dar am ales să includ într-un singur articol tot ce am văzut și am aflat în/despre Westminster, pentru o cât mai bună organizare :)

Denumirea de Westminster vine tocmai din secolul 11, când Regele Edward a început construcția unei abații în zonă (din care astăzi au mai rămas doar fundațiile). Un pic mai la est de Westminster era (și încă este) anticul City of London (zis și Square Mile), cea mai veche zonă a Londrei (unde se află Catedrala St. Paul’s), însă City of Westminster și City of London au fost două orașe distincte din punct de vedere geografic până în secolul 16 când a început să se construiască și pe câmpurile dintre cele două orașe, ajungând încet încet până la urmă la formarea Londrei Mari (Greater London).

În ziua de astăzi, spre deosebire de City of London, unde e plin de birouri dar unde locuiește atât de puțină lume încât majoritatea bisericilor sunt închise aproape tot timpul pentru că nu au enoriași (despre care o să vă povestesc mai multe în articolul următor), City of Westminster este majoritar rezidențial iar densitatea populației este foarte ridicată.

Dat fiind că ocupă o suprafața destul de mare, voi încerca să nu mă lungesc la povești interminabile, ci să mă concentrez în special pe locurile și detaliile deosebite pe care le-am descoperit în plimbările mele prin City of Westminster și din ce am reușit să citesc despre ele.

WESTMINSTER

Încep cu Westminster, cartierul după care își ia de fapt numele City of Westminster. Aici se găsesc faimosul Big Ben, Westminster Abbey (a nu se confunda cu Westminster Cathedral aflată la câteva străzi depărtare) și Buckingham Palace, care nu mai au nevoie de nicio introducere.

Dat fiind că zonele din jurul acestor atracții turistice sunt extrem de aglomerate întotdeauna și deja le văzusem în ambele mele vizite anterioare la Londra, nu am simțit nevoia să merg să le văd în mod special și să le fotografiez și de data asta. Deși am trecut de vreo 2 ori pe lângă Westminster Abbey, am constatat acasă că nu i-am făcut nicio poză, iar până la Buckingham nici măcar nu m-am mai dus, chiar dacă nu am văzut niciodată schimbarea gărzii acolo (ci doar la Windsor Castle). Pentru cei interesați, schimbarea gărzii are loc în general în fiecare zi pe timp de vară și din 2 în 2 zile în restul anului, de la ora 11:15 (datele exacte se găsesc aici).

ST. JAMES’S

Un pic mai la nord de Westminster se află un cartier micuț micuț cu formă aproximativ dreptunghiulară numit St. James’s, care a fost creat în secolul 17 pentru aristocrații Londrei, crema cremei, care nu puteau locui altundeva decât în buricul târgului, iar în secolul 19 aici au început să se înființeze cluburile private (așa numitele Gentlemen’s Clubs), ajungând la peste 100 de cluburi, din care 46 încă mai funcționează și astăzi. Și având în vedere că suprafața cartierului St. James’s este sub 800 de metri pătrați, vă puteți doar imagina densitatea de cluburi pe metrul pătrat, astfel că St. James’s a primit la un moment dat porecla de Clubland. Zic eu pe bună dreptate.

Ce mi se pare foarte interesant e că unele cluburi NICI ACUM nu acceptă femei ca membri (!!!), cum ar fi Pratt’s, White’s Club sau Brook’s (cluburi aristocratice), East India Club, Flyfishing Club (adică… n-am înțeles, femeile nu pescuiesc la muscă sau ce?), London Sketch Club (aici CHIAAAR nu înțeleg, femei artiști nu sunt o raritate, de ce nu au voie să intre în club? Chiar fac scandal…) și, lovitura sub centura, Travellers Club. Aici m-au dat gata cu „No women members” dar m-am amuzat copios când am văzut criteriul de intrare în club: „members must have travelled more than 500 miles distant from in a direct line”. No, ce să zic, bine măcar că în Alpine Club se acceptă și femei. M-am mai liniștit un pic.

The Athenaeum

Detaliu amuzant din fața Athenaeum Club din Waterloo Place. Pietrele pe care domnul din imagine stă cu fundul sunt acolo de mai bine de 170 de ani și erau folosite de Ducele de Wellington pentru a coborî și a urca pe cal atunci când venea la Club. Acum sunt folosite de turiști pe post de bănci, ca să se odihnească :))) Mi se pare extrem de hilar. Dacă n-aș fi citit despre asta habar n-aș fi avut și nici nu le-aș fi băgat în seamă de fapt.

Tot în St. James’s se află și Hatchard’s, cea mai veche librărie din Marea Britanie și una dintre cele mai faimoase librării din lume, înființată în 1797. Recunosc că am intrat în ea ca la muzeu, și am urcat până la al cincilea etaj, urmărind scările care, alături de șemineuri, sunt cele originale. Nu știu dacă și balustrada de lemn este originală, dar ceva vechime se vedea cu ochiul liber că are.

Ca să ajungi în St. James’s dinspre Westminster treci prin St. James’s Park. Eu mi-am făcut drum pe acolo pentru că am fost ademenită într-o carte că de pe Blue Bridge ai, citez, „stunning views in both directions”, dar recunosc că am fost un pic dezamăgită, că nici în una dintre cele 2 direcții nu mi s-a părut foarte stunning, darmite în ambele. E drept că în cartea respectivă îți zicea să te duci iarna (era o carte cu câte un lucru de făcut în Londra în fiecare zi a anului, foarte faină de altfel cartea), deci poate când e mai puțină vegetație e mai stunning. Mno, o fi… N-aș avea de unde să știu…

TRAFALGAR SQUARE

Un pic mai la est de St. James’s se află o altă atracție turistică arhicunoscută, Trafalgar Square. Aș îndrăzni să spun că e chiar cea mai aglomerată, dat fiind că mereu când am trecut pe acolo am zărit mulțimi efective de oameni, în general adunați în jurul unui artist de stradă care încearcă și el să facă un ban cinstit (sort of), sau care simt nevoia, dintr-un motiv care-mi scapă, să escaladeze cei patru lei care păzesc Coloana lui Nelson.

Deși e ușor de presupus că în piața asta chiar s-a întâmplat ceva super important în istoria Londrei, numele de Trafalgar vine de fapt de la Bătălia de la Trafalgar câștigată de Marea Britanie în Spania (bătălia a fost navală și s-a desfășurat în apropiere de Capul Trafalgar, Spania).

În Trafalgar Square se află The National Gallery (intrare liberă) , iar piața se vede cel mai bine de la intrarea în muzeu.

Câțiva pași dacă ne depărtăm de aglomerație, găsim pe o străduță The Sherlock Holmes, un local în care pasionații pot vedea o reconstrucție a camerei lui Sherlock Holmes.

Și nu departe de aici, la intersecția Carting Lane cu Savoy Place, găsim unul dintre cei mai frumoși stâlpi de iluminat pe gaz care încă mai funcționează în Londra cu gaz de la apa uzată din sistemul de canalizare subteran.

COVENT GARDEN

Dacă ne îndreptăm apoi spre nord, intrăm în Covent Garden, unul dintre cartierele mele preferate din Londra, în care am făcut și acum o plimbare deși îl vizitasem și în 2013.

Am ajuns acolo de data aceasta cu unul din celebrele și simpaticele autobuze RouteMaster (despre care o să vă povestesc în episodul următor), care m-a lăsat în apropiere de Royal Courts of Justice, o clădire care m-a impresionat la fel de mult ca și prima dată când am văzut-o.

La câțiva pași de ea se află Seven Stars, o clădire monument istoric care datează din 1602 și e una din puținele case care a supraviețuit marelui incendiu din 1666. În ea se află restaurantul The Seven Stars, condus de bucătarul Roxy, alături, până nu demult, de pisica ei Thomas Paine, care putea fi văzută zburdând prin zonă purtând la gât un guler alb tudorian (just adorable!). Din păcate Tom a plecat în raiul pisicilor acum câțiva ani…

Revenind, după ce am coborât la Royal Courts of Justice și am intrat pe Carey Street să văd Seven Stars, m-am îndreptat per pedes spre Covent Garden Market și am mai dat o raită pe la tarabe să văd ce chestii interesante se mai găsesc, după care m-am îndreptat din nou spre locul meu preferat din Covent Garden, Neal’s Yard.

Am nimerit de data asta în Neal’s Yard la ora prânzului, și l-am găsit plin de oameni în pauza de masă. Și nu numai oameni care vin să servească ceva la terasele din curte, ci sunt oameni care vin aici doar ca să fie aici, și-și aduc o carte sau mâncare la pachet și stau pe o băncuță în timp ce mai aruncă un ochi pe telefon. Doamne ce-aș vrea să avem și noi astfel de locuri drăguțe în București.

Nu m-am dus de data asta în zona Covent Garden doar pentru a mă plimba prin locurile pe care le știam deja, ci pentru a vâna câteva case cu ferestrele zidite. Care e faza cu ferestrele astea?

Sincer dacă nu aflam întâmplător despre asta habar n-aș fi avut și nici nu cred că le-aș fi observat. Prima dată când am fost pe aici nu le-am băgat în seamă de exemplu. E drept că e posibil să nu fi trecut pe lângă niciuna, dar șansele nu sunt foarte mari să fi fost așa, pentru că sunt destul de multe. E foarte ușor să mergi pe stradă și să îți scape detalii. Mi se întâmplă asta de multe ori și în București. Trec pe o stradă pe care am mai fost de zeci de ori, și brusc observ ceva ce era acolo „de când lumea”. Din simplu motiv că eram pe celălalt trotuar sau abia atunci am ridicat privirea spre etajele superioare.

Dar să revenim la Londra. Cred că ăsta e unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am aflat anul acesta despre Londra. În 1696, când Anglia era în criză financiară datorită războaielor (inclusiv cu Irlanda), pentru a putea plăti datoriile acumulate, regelui William III i-a venit într-o zi o idee super creață: să pună taxă pe ferestre (Window Tax).

Astfel că dacă aveai o casă cu mai mult de 6 ferestre, trebuia să sari cu banul. Dar cetățenii nu s-au lăsat mai prejos. Unii dintre ei s-au gândit „băi da’ ce? Noi suntem fraieri?” și le-a venit o idee și mai creață: să-și zidească toate ferestrele de la numărul 7 încolo, ca să fenteze legea și să nu plătească impozit aiurea.

Inventivi rău englezii ăștia. Cum se descurcă ei să fenteze legea. Ca și în cazul Turnului Oxo.

Impozitul pe ferestre a fost abrogat în 1851, dar multe case au rămas și până astăzi cu ferestrele zidite, și se pot admira la orice oră din zi și din noapte pe străzile londoneze. Iată câteva exemple:

Una din clădirile în care a locuit Charles Dickens:

Tot în Covent Garden se află și Rules, cel mai vechi restaurant din Londra, înființat în 1798. În fața lui am găsit un ușier foaaarte simandicos îmbrăcat, pe care l-am întrebat de peste stradă dacă e ok să-i fac o poză (nu de alta dar mă mai trezeam pe urmă că mă fugărește să șterg poza).

SOHO

Vecin cu Covent Garden la est, Soho este tot un cartier micuț destul de faimos, cunoscut ca locație ideală de distracție. În secolul 20 era baza pentru industria sexului, și rămășițe din acea „epocă” se mai găsesc și acum, deși nu atât de multe.

Soho e acum un cartier comercial la modă, cu zone de shopping precum Carnaby Street, birouri, restaurante de fițe, și nu în ultimul rând o viață de noapte colorată. În Soho găsești de toate, de la sex shopuri la saloane de tatuaje, ședințe foto pe stradă, oameni relaxați și clădiri colorate.

În Soho sunt și două foarte mici părculețe, Golden Square și Soho Square (trei dacă punem la socoteală și St. Anne’s Churchyard Gardens. În Golden Square am ajuns de asemenea la ora prânzului, și nu am găsit niciun loc pe niciuna din băncuțe, iar micile petice de iarbă erau de asemenea full, așa că am luat un loc pe o bordură ca să pot mânca totuși așezată. Alții s-au făcut comozi direct pe jos…

Ce-mi plac oamenii ăștia atât de relaxați…

Tot aici am dat peste una dintre cele mai amuzante reclame pe care le-am văzut vreodată. În caz că nu se vede clar, pe afiș scrie „No job too big”.

MAYFAIR

Dacă ne mutăm și mai la est, dăm de Mayfair, un cartier exclusivist binecunoscut, unde se găsesc tot felul de magazine și restaurante de fițe și cea mai mare concentrație de hoteluri de 5 stele din Londra. Chiriile care se practică aici sunt printre cele mai mari din Londra și de fapt din lume. Am ajuns aici întâmplător, în timp ce mă îndreptam dinspre Covent Garden spre Hyde Park, și m-am trezit că fac poze în stânga și-n dreapta la clădiri care mai de care mai interesante.

Denumirea de Mayfair vine de la târgul de mai (May Fair) care s-a ținut timp de aproape 100 de ani (între 1686 și 1764) în locul în care acum se numește Shepherds Market.

Că tot vă ziceam de magazine de fițe, mergeam la un moment dat pe o stradă și am dat peste un magazin Jimmy Choo alături de magazinul Victoria Beckham. Așa ceva TREBUIA să pozez :)))

Oaia neagră a Mayfair-ului, la propriu (pentru că e neagră) și la figurat (pentru că nu e o oaie) este casa de la nr. 50 din Berkley Square, care se spune că e cea mai bântuită casă din Londra. Chipurile o femeie s-a sinucis la un moment dat aruncându-se de la fereastra camerei sale din pod și, amatori de povești de groază cum sunt englezii, susțin că de atunci au mai avut loc tot felul de crime sau dispariții ciudate în clădire, aceasta ajungând în ziua de astăzi să fie inclusă chiar și în ghiduri turistice ca fiind „Cea mai bântuită casă din Londra”. Mie personal nu mi se pare deloc scary, ba chiar îmi place foarte mult fațada. N-aș zice nu dacă aș putea locui acolo :)

HYDE PARK

Din Mayfair dacă traversăm Park Lane (pe la intersecții sau prin pasajul de la stația de autobuz Dorchester Hotel) ajungem în Hyde Park, unul dintre Parcurile Regale din Londra și cel mai mare parc central din Londra. De fapt e o curiozitate cu parcul ăsta.

Dacă ne uităm pe hartă vedem o întindere mare și verde care pare toată un parc. Însă de fapt sunt două parcuri distincte adiacente. Cel din est este Hyde Park, și cel din vest este Kensington Gardens, ele fiind separate de West Carriage Drive, o stradă circulată, care le împarte aproape în două. Hyde Park are 142 de hectare și Kensington Gardens 111, ocupând în total o suprafață mai mare decât statul Monaco. Până și lacul din parc este împărțit în două, chiar dacă e, vorba aia, toată o apă. Apa din Hyde Park se cheamă The Serpentine, și apa din Kensington se cheamă The Long Water. Ca să vezi ce le-a mai fătat mintea și englezilor ăstora, de fapt reginei Queen Caroline, când a decis în 1728 să le separe (de ce…. cred că numai ea știe).

În 2013 când am fost la Londra recunosc că n-am avut curiozitatea să merg în Hyde Park, și chiar l-am evitat pentru că m-am gândit că e un parc foarte aglomerat. Dar la cât de mare e… apăi cât de aglomerat ar putea fi?

Așa că de data asta m-am dus. Și nu mi-a părut rău. Am admirat multitudinea de lebede, rațe și gâște

și am asistat chiar și la … cum se zice… introbăgarea unui copil într-un waterball. Sincer nu mi-am pus niciodată problema cum se umflă această minunată bilă, dar iaca am aflat. Cu o suflantă de aer care asurzea săracul copil. După care îl puneau pe apă și … zboară puiule zboară! Oh wait, de fapt nu zbura nimeni, ci doar plutea pe apă. Fun tare! Mai fun a fost să urmăresc eu tot procesul, că ăla micu’ a părut foarte dezorientat când a fost lansat pe apă.

La ieșire din parc, dacă cumva vă îndreptați spre National History Museum, aruncați un ochi pe partea stângă pe strada Queen’s Gate la numărul 2. Acolo a locuit actorul de comedie Benny Hill.

REGENT’S PARK

Un alt parc deosebit din City of Westminster este Regent’s Park, de asemenea un Parc Regal, care se găsește în partea nordică, spre Camden Town (dacă articolul meu anterior v-a convins să faceți o vizită prin Camden Town, să țineți cont că e și Regent’s Park în zonă).

Multă lume știe de el pentru că aici se află și London Zoo, dar eu cum sunt anti-zoo, nu pot decât să vă recomand să NU vă duceți ci să faceți o plimbare pentru a descoperi parcul.

Ca și în Hyde Park, în Regent’s Park se află un lac destul de mare (numit Boating Lake) pe malul căruia se găsesc o mulțime de păsări de apă (rațe, gâște, lebede – aici am văzut și puiuți) și pe care am zărit și oameni cu hidrobiciclete sau bărci închiriate.

Ce mi s-a părut interesant la acest parc este arhitectura. De jur împrejur are un inel exterior (Outer Circle), și în mijlocul parcului, un inel interior (Inner Circle), pe care se circulă cu mașinile, conectat cu două străzi micuțe de inelul exterior. Pe acest inel interior se poate parca, iar în spațiul verde delimitat de el se află o frumoasă grădină de trandafiri. Aici am găsit-o și pe mademoiselle:

care în mod evident era foarte ocupată și nu avea timp de poze. Veverițele sunt de altfel o chestie obișnuită în parcurile din Londra, dar una să sape în pământ nu mai văzusem până atunci. M-a amuzat în mod special cât de preocupată era ea acolo cu capul vârât de zici că era cârtiță nu veveriță.

Am ajuns în Regent’s Park spre seară, și aici mi-am încheiat plimbarea pe ziua respectivă. Fiind cam frântă de oboseală de la atâta mers, când am zărit la „orizont” câteva șezlonguri pe iarbă, am zis aleluia. Știi momentul ăla când ai mers așa de mult că nici nu mai ții minte când te-ai așezat ultima oară și când în sfârșit te întinzi, mai ales pe ceva confortabil, scoți un aaaaaahhh, ca atunci când bei apă după ce ai îndurat o veșnicie? :)

Am stat pe șezlongul ăla aproape jumate de oră, de nu mai îmi venea să plec. Am ascultat muzică, m-am bucurat de temperatura ideală (în sfârșit nu-mi era nici frig nici cald), cu rațe și veverițe plimbându-se prin preajmă, așa că m-am urnit cu chiu cu vai. Și abia când am plecat am văzut că șezlongurile astea de fapt se plătesc :)))) Ei, asta e, dacă nu mi-a cerut nimeni niciun ban… acu să fie sănătoși!

Cam atât din City of Westminster :) Revin săptămâna viitoare cu vecinul, cea mai veche zonă din Londra, The Square Mile (The City of London).

PS. Da, știu că am zis că nu mă lungesc la povești și a ieșit iar un kilometru, dar zău dacă n-am zis doar ce era important :) Sper că v-a plăcut :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm