Review Saltea autogonflabila Pinguin Peak 25 Short vs. izopren: diferenta de la cer la pamant

Fac acest review fulger pentru că experiența dormitului pe saltea autogonflabilă și pe izopren mi-este foarte proaspătă în minte, și diferența dintre ele este atât de colosală încât nu am cum să nu scriu despre asta.

În ultima lună am avut ocazia să petrec două nopți în refugii montane. Primele mele nopți la refugiu de altfel. Prima a fost în Șaua Bătrâna, în Bucegi, acum câteva săptămâni, iar a doua a fost la Refugiul Grind 2, în Piatra Craiului, chiar weekendul trecut.

În primul caz am dormit pe un izopren clasic (Polifoam) de 10 mm grosime, în al doilea pe o saltea autogonflabilă Pinguin Peak 25 Short.

Haios este că aveam acest izopren de cel puțin 2 ani, dar niciodată nu dormisem pe el. Îl tot folosisem în diverse ocazii cu orice alt scop, dar nu pentru dormit. Și ultima oară când dormisem pe un izopren a fost acum muuulți ani, prin 2009 cred, și deși îmi aduceam și acum aminte că a fost inconfortabil, amintirea se cam estompase. Plus că acela pe care dormisem demult era de 7 mm grosime, așa că m-am gândit că „taci că pe ăsta de 10 mm siiiigur e mult mai bine!”. Așa că am plecat frumos cu el în Bucegi. După o noapte petrecută pe el…. am zis că nu-i adevărat! N-am închis niciun ochi. Când m-am dat jos dimineață să ies afară la răsărit, m-am simțit de parcă mă călcase trenul. Aveam omoplații anchilozați și eram moartă de somn.

Pentru cei ce n-au dormit niciodată la refugiu… e foarte simplu de explicat: dormi pe o scândură. Dacă mă întrebi pe mine, mai confortabil ar fi să dormi pe pământ (atâta vreme cât suprafața nu e denivelată). Iar izoprenul ăla, că are 7, 10 sau 15 mm, e fix tot aia. O chestie tare pusă peste o chestie extrem de tare. Na dormi dacă poți.

Ok, sunt conștientă că FOARTE mulți dorm așa fără nicio problemă, dar mie personal mi se pare un chin. Spatele meu nu e obișnuit cu așa ceva, și sincer chiar nu găsesc niciun motiv bun pentru care ar trebui să vreau să îl obișnuiesc.

Pentru că brusc după experiența asta traumatizantă mi-am adus aminte de anii în care am mers cu cortul pe munte, am dormit pe saltea autogonflabilă, și viața era tare bună. Așa că înainte de a pleca în Piatra Craiului am întrebat dacă o pot primi din nou împrumut și , yuhuuu, lucky me, am primit-o.

Diferența a fost de la cer la pământ. Și am experimentat-o chiar de dinainte de plecare, întinzându-le pe ambele pe jos în living, una lângă alta. Când mă întindeam pe izopren simțeam că mă ia plânsu’, când mă rostogoleam pe saltea simțeam că am ajuns în rai. Apoi iar mă rostogoleam înapoi pe izopren și mă apuca depresia, după care înapoi pe saltea :))) E fantastic ce pot să facă 2 centimetri jumătate de aer.

După experiența asta nu mi-au venit decât două gânduri în cap:

1. DE CE Doamne iartă-mă ai vrea să dormi pe un izopren și nu pe o saltea?
2. Eu una nu mai merg cât oi trăi cu izopren pe munte!

Sigur, mulți ar răspunde rapid la prima întrebare: e mult mai ieftin!

E drept, e mai ieftin, dar din punctul meu de vedere, diferența de preț se justifică din plin, și de fapt nici nu e așa de mare. Și mai mult decât atât, prețul este cam singurul avantaj al izoprenului; în afară de acesta, are numai dezavantaje dacă mă întrebi pe mine. Voi încerca mai jos o comparație, atât din punct de vedere al specificațiilor tehnice ale celor două produse comparate (Izopren Polifoam 10 mm vs. Saltea Autogonflabilă Pinguin Peak 25 Short), cât și din punct de vedere al avantajelor și dezavantajelor identificate de mine.

COMPARATIE INFORMATII TEHNICE

Izopren Polifoam 10 mm   Saltea Autogonflabilă Pinguin Peak 25 Short
Dimensiuni 1800 x 550 x 10 mm 1200 x 510 x 25 mm
Greutate* 465 g 490 g
Dimensiuni împachetat Ø18 x 51 cm Ø14 x 29 cm**
Preț 30-35 lei 134 lei

*Greutatea a fost măsurată de mine cu un cântar electronic. Și după cum se poate vedea, este aproximativ aceeași greutate.

Varianta testată de mine a fost Short, adică, atunci când e folosită de un adult, picioarele rămân pe afară (are o lungime de 120 de cm). Ceea ce nu constituie un dezavantaj decât dacă se doarme la cort (caz în care ar fi prea rece pentru picioare). Dar atâta vreme cât se doarme la refugiu (sau poate și în cort dar la altitudini mai mici) de fapt e un lucru bun, pentru că astfel se salvează atât din greutate, cât și din preț. Pentru cei ce vor sau au neapărată nevoie varianta lungă, aceea are 690 de grame și costă în prezent aprox. 190 de lei.

** Dimensiunea în formă împachetată declarată de producător este Ø12 x 26 cm, însă eu am măsurat-o ca fiind Ø14 x 29 cm.

AVANTAJE și DEZAVANTAJE

izoprem polifoamIzopren Polifoam 10 mm

AVANTAJE

  • Preț mic
  • Rezistență la uzură; nu se poate sparge

DEZAVANTAJE

  • Confort 0
  • Ocupă foarte mult spațiu și din cauza asta nu prea merge băgat în rucsac; ci de regulă trebuie agățat PE rucsac; ceea ce este extrem de deficitar mai ales când ai de parcurs trasee cu poteci înguste (de exemplu printre jnepeni; etc)

4316-karimatka_pinguin_peak_short_cid0_3_1Saltea Autogonflabilă Pinguin Peak 25 Short

AVANTAJE

  • Ocupă foarte puțin loc
  • Confort sporit
  • Nu incomodează pe rucsac; se poate băga foarte elegant în rucsac

DEZAVANTAJE

  • Preț mai mare decât în cazul izoprenului
  • Rezistență mai mică la uzură;  se poate înțepa
  • Iarna nu oferă o izolare termică suficientă
  • Dacă se doarme la cort, trebuie varianta lungă (nu aceasta, short)

CONCLUZIE

Pentru mine e destul de clar, dat fiind că pe izopren nu am putut dormi: personal prefer să dau un ban în plus pe o saltea autogonflabilă dar să dorm. În plus, dimensiunea în formă împachetată e mult mai mică decât a unui izopren (lucru ce se poate observa foarte bine din prima poză), deci nici nu trebuie să merg cu o chestie voluminoasă agățată pe rucsac și să mă prind în toate crăcile de pe traseu.

36 comentarii:

  1. Mda, si pe mine ma intereseaza o saltea din asta, am tot zis ca studiez un pic problema pe net, dar nu a fost chiar asa urgent vara asta. In mai am dormit pe munte pe izoprene in Corsica si a fost groaznic, am zis ca nu mai fac asta niciodata, mai ales ca acolo sunt slabe sansele sa gasesti un loc fara pietricele. Asa ca multam pentru review :)!

    • Cu placere… Mie mi se par lucrurile asa de evidente acum incat chiar nu pot sa-mi explic ce a fost in capul meu cand am luat izoprenul in tura aia.
      Ce e curios e ca in 2009 cand am dormit pe izopren de 7 mmm, CHIAR dormeam in cursul noptii, si au fost cel putin vreo 7 nopti la cort in vacanta aia. Nu mereu consecutive, dar oricum.
      Iar acum, nu cred sa fi atipit mai mult de 15 minute legat, a fost chinul de pe lume. Cred ca e de la varsta :))))

  2. Salutare!

    Unul dintre avantajele izoprenului față de saltea este acela că păstrează energia termică emisă de corp și chiar întoarce căldura, pe când la saltea aceasta se pierde :)
    Așadar poți să le combini pentru maximum de confort: sac de dormit+izopren+saltea, deși – așa cum spui și tu – devine incomod să le porți pe amândouă pe poteci strâmte :)
    Mulțumim pentru scriituri!

    • Da, asa e, am uitat sa mentionez ca de fapt izoprenul are mai mult scop de izolare termica, nicidecum de confort :)
      Insa si saltele astea mai noi au capacitate termoizolatoare foarte buna, plus ca o “perna” de aer intre tine si suprafata de dormit iti asigura intotdeauna izolarea.
      Ca nu iti da nimic inapoi, aia e alta treaba. Cel mai bun e un prieten cu care sa te tii in brate pentru asta :))))

      Partea buna la refugii fata de dormitul la cort e ca nu dormi pe ceva rece.
      Oricum, maximul de confort e cand dormi la cort pe saltea gonflabila de 15 cm :)))) Dar cine e nebun sa o care pe aia pe munte? ?)))

      • Izoprenul de 35 de lei izolant termic , e cea mai tare gluma . De obicei asfel de Izoprenul au celula deschisa.da izolează dar în nici un caz mai bine decât salteaua. Au exact același indice de transfer termic . Deci Izoprenul nu are acest avantaj. Acum dacă vorbim de Izoprenul cu adevărat izolante termin.cele cu celulele închise alta este treaba dar acelea costa cam 120 ron iar grosimea este mai mare sau egala cu 15 mm

    • Mie mi s-a parut destul de ok. Practic de la genunchi in jos nu simti in mod neaparat nevoia sa pui picioarele pe ceva moale. Probabil la cort insa ar fi destul de rece.
      Desigur, depinde de nivelul de confort dorit de fiecare. Eu personal as cara 200 de grame in plus ca sa am varianta lunga, insa daca cineva vrea pretul minim si greutatea minima poate opta pentru aceasta varianta, Short, testata de mine.

  3. Salut,

    Prima precizare: nu prea sunt fan refugii; consider ca refugiul e strict pentru înnoptări neplanificate… In ceea ce ma privește, prefer sac de dormit + folie de supraviețuire.

    Revenind la subiectul articolului: salteaua este mai comoda, însă izoprenul e mai rezistent la uzura. Il poți utiliza nu doar in cort, ci si direct pe pământ, pietre, iarba etc. Salteaua, odată intepata, nu prea mai face doi bani…

    Iar la gradul de confort contribuie si sacul de dormit; eu folosesc un sac Husky Anapurna care e destul de gros încât somnul pe un izopren sa fie totuși confortabil, deși izoprenul nu este…

    • Nici eu nu sunt fan refugii, din acelasi motiv nici nu am folosit unul pana acum, pentru ca trebuie lasat liber pentru oameni care chiar au nevoie de el. Acum insa am facut 2 mici exceptii.

      Asa este, izoprenul are si avantajul rezistentei la uzura. Totusi, nici saltelele nu sunt la foarte mare distanta, daca se inteapa se pot repara. Exista kituri de reparare foarte bune pe piata in acest moment.

      Si sacul contribuie, asa e. Mersi frumos de completari!

  4. Buna, aduc si eu o completare. Cele mai multe saltele autogonflabile, nu au un coeficient de izolare bun. Pentru sezonul cald sunt potrivite, dar, din experienta personala, iarna volumul de aer din saltea nu-l poti incalzi si tine rece.

    Ca un compromis, am ajuns sa folosesc TermaRest RidgeRest, care este confectionat dintr-un material de calitate asemanator izolirului, are canale pe ambele parti, care au rolul de a face capsule mici de aer, cu rol de izolatie.

    Totodata, canalele saltelei prin comprimare cand te intinzi pe ea, o fac mai confortabila decat un izolir clasic, si in aceste canale, umplutura sacului se poate expanda. Deci nu tocesti in totalitate holofibra / puful din partea de jos a sacului, din nou rezulta o izolatie termica mai buna.

    Si inca un plus, are o folie care mareste reflectarea caldurii catre utilizator.

    Multumim pentru impresii si bafta in continuare!
    Marius

    • Confirm. Eu folosesc un izopren Therm-a-Rest® Z Lite™ Sol Regular si este atat comod cat si calduros. Este rezistent la tavaleala si relativ compact.
      Ultima data l-am folosit w/e trecut la Vf. Omu, cand am dormit in fata cabanei. Combinatia a fost: Izopren, suprasac Ferino, sac Annapurna. Nu pot sa-ti zic ca am murit de cald, insa pana sa mai dau jos din haine am adormit…

      • Oooh, da! Izoprenul asta de care spui tu e genial! Deja nu mai poti spune ca e izopren, ci saltea de-a dreptul :) Are celule inchise si de aceea e asa confortabil. Dezavantajul lui e ca e cam greu (din cate vad eu, aprox. 860 g). Tu de unde ti l-ai luat si cam cat ai dat pe el?

  5. Nu am folosit niciodata o saltea gonflabila, desi am tot zis ca poate pentru ture de iarna ar fi cazul. Eu dorm foarte bine pe izopren, dormitul “pe tare” e chiar considerat sanatos. E drept insa ca de multe ori poate fi incomod, cand solul nu e chiar drept si simti prin izopren unele denivelari.

    Probabil tine si de obisnuinta, dar putini sunt oamenii care sa fi dormit foarte bine chiar din prima noapte in cort (eu n-as judeca dupa prima experienta, e utila cel putin o repetare, ca sa fie clar despre ce e vorba).

    Eu folosesc izopren din mai multe motive: e mai usor, mai ieftin, suficient de comod, izoleaza suficient de bine (trebuie sa fie adecvat sezonului), nu imi pare rau de el daca se zgarie in crengi, e usor de transportat pe rucsac (ceea ce e un avantaj, ca ramane spatiu in interior pentru ceea ce nu merge pus pe exterior – in felul asta pot folosi un rucsac de 37 de litri si la ture de 3 zile. Daca as baga saltea in rucsac, oricat de mica ar fi ea, tot nu ar mai avea loc si haine si mancare si sac de dormit etc – ar trebui luat un rucsac mai mare).

    O saltea short nu as folosi pe munte, iti va face picioarele sa inghete daca dormi in cort, pentru ca solul tine mult mai rece decat un prici de lemn suspendat – si cu siguranta nu o poti folosi iarna. Iar 300 de grame in plus la rucsac pentru mine conteaza :D

    Nu mi-am luat saltea pentru ca: sunt scumpe, se pot intepa foarte usor (mai ales daca mergi mult), sunt mai grele (sau foarte scumpe daca sunt mai usoare). De ce mi-as lua saltea: pentru ca ofera mai mult confort si izoleaza mai bine datorita stratului de aer din interior – dar probabil as folosi-o doar iarna.

    In rest… noptile pe munte pot fi minunate – conteaza si ce echipament ai, dar e vorba si de deschiderea omului spre asa ceva, gradul de confort psihic fata de o noapte in natura etc. Multi nu reusesc sa doarma bine nici dupa 10 ture, nici pe saltea – deci nu e neaparat vina izoprenului ca n-ai dormit bine o data. Si cine stie, poate era vreun bob de mazare sub el :D

  6. Am dormit anul asta la stația meteo Iezer două zile. Plecasem cu izoprene de 10. Tiucu(de la meteo 0740 405 420 ) ne-a invitat la el. Dar noi tocmai ne luasem un cort nou Trimm Largo D de 3+1 și noi eram 2+1 și abia așteptăm să ne lăfăim după ce-l cărasem în cârcă. Dar Tiucu, gazdă bună, nu s-a lăsat până nu ne-a adus echipamentul lui. Nu cred că a mai dormit cineva la cort pe saletea Relaxa de 250mm :) . Are doar 20g x 1k și cortul a devenit cu 250mm mai puțin înalt. :(
    Evident au fost cele mai confortabile nopți la cort.

  7. Timp de cativa ani am avut saltea autogonflabila, intai ceva Hannah, destul de subtire, apoi Therm-a-Rest standard, aproape de doua ori mai gros decat Hannah-ul.

    Hannah-ul dupa vreo 2-3 ani a inceput sa se dezumfle, nu i-am gasit gaura nici bagat in apa in vana.

    Therm-a-Rest-ul l-am stricat dormind pe el in patul care avea arcurile cam uzate, unde am stat in chirie inainte.

    Acum folosesc din nou izolir (Therm-a-Rest Z-Lite). Ce nu-mi place la saltea e ca nu pot sa-l pun in fata cortului, sa stau pe el (de exemplu daca mai e o ora pana se intuneca si n-am ce face).

  8. Iti spun eu de ce ALEG MEREU IZOPREMUL fata de saltea! Eu am suferit doua saptamani, de dureri groaznice de rinichi, dupa ce mi s a desumflat salteaua, si a sotului meu s a desumflat cu cateva luni inainte, am bagat o in cada si iese aierul, fin, dar peste tot pe la imbinari, dupa ce am dormit o noapte pe jos, pt ca nu izoleaza daca nu e umflata, eu zic ca izopremu e sfant, iar cei 400lei au fost cheltuiti inutil pe doua saltele din Dechatlon! NU RECOMAND SALTELELE GONFLABILE! cele autogomflabile mai au ceva chestii in ele, poate sunt mai bune, poate nu, nu stiu, tot ce am invatat este insa, ca pe izoprem te poti baza suta la suta, ca te tine departe de durerile de rinichi, pe cand saltelele te tin, pana intr o noapte cand, nu te mai tin….

  9. eram foarte fericit ca primesc astfel de informatii dar mi-ai cam luat din elan la partea cu 120 cm. vreau si eu sa am pregatesc din timp si in vara sa fac vreo 5 zile prin fagaras si cum nu imi place sa admir rasaritul incercand sa imi asez oasele la loc am hotarat sa imi iau o saltea. spune-mi te rog, de cati litri e rucsacul tau? nu ia mult din spatiu din rucsac? eu principalul avantaj pe care il vad la izopren e ca poate fi prins foarte lejer in afara rucsacului..ceea ce e mai greu la multe saltele.
    cat despre salteaua luata….un link pentru cumparaturi? :D

    • Eu am rucsac de 40 de litri si imi incape tot ce-mi trebuie in el, inclusiv sacul de dormit (asta fara cort ma refer). Daca ai si cort, s-ar putea sa nu iti ajunga 40 de litri pentru cele 5 zile. Si da, daca mergi cu cortul, probabil nu e o idee buna varianta short de 120 cm, ci ar trebui sa o iei pe cea lunga.
      Aici e varianta scurta: http://goo.gl/83jpE1
      Aici cea lunga: https://goo.gl/nJ1hFG

      • multam.

        am mai trecut si pe site la mormota si nu stiu cum de nu am observat-o pana acum acea saltea. acum spune-mi te rog, din experienta ta…ai spus ca pentru 5 probabil nu mi-ar ajunge un rucsacu de 40, dar daca am fi 2 persoane (un cuplu) cu cate 40 litri fiecare crezi ca ar ajunge 5 zile la cort? sau eventual ceva la 50-55 pentru mine si 40 pentru ea? (nu se pune problema sa duca mai mult de 40…probleme cu spatele). is si eu destul de umblat pe munte dar vreau sa ma apuc de umblat cu cortul de acum si sa las patul pentru la batranete. de ceva timp ma cam atrage si ideea de tour du mont blanc…care stii si tu foarte bine cum l-ai facut…cam ce rucsace ne-ar trebuii pentru un astfel de drum? (stiu ca tu nu ai fost cu cortul..eu as vrea sa il fac cu cortul :D )

        • Daca sunteti foarte economi cu ce luati la voi, eu zic ca va ajunge un rucsac de 50-60 la tine si 40 la ea.
          Singura solutie ca sa fiti siguri e sa faceti o proba dinainte. Bagati in rucsac toate echipamentele care va trebuie si vedeti cat loc va ramane pentru mancare si apa.
          Trebuie sa organizati rucsacul foarte foarte bine si sa nu luati nimic inutil, altfel nu cred ca reusiti fara 2 rucsaci de 60.

          Noi in tour du Mont Blanc am avut eu rucsac de 40 si el de 60, insa ne-am luat multe lucruri pe care le-am fi putut lasa bine mersi acasa. Ne-am fi descurcat lejer cu 2 rucsaci de 40. Nu am avut la noi corturi, saltele si nici saci de dormit decat din aceia mici de tip sleeping bag liner, si in cursul unei zile nu caram decat un mic pachet de mancare pe care il luam dimineata de la cabana si il consumam tot in acea zi pe traseu.

    • Varianta scurta salveaza 200g si 0,5l in rucsac, e pentru situatiile in care fiecare gram conteaza. Faptul ca e mai scurta nu incomodeaza cu adevarat, oricum sub cap trebuie sa folosesti ceva cu rol de perna iar pentru picioare se poate compensa lipsa saltelei cu o pereche de sosete suplimentara sau rucsacul (daca nu-l folosesti pe post de perna deja).
      Pentru activitatile montane de 2-3 zile, si care nu presupun echipament specializat, recomand varianta intreaga (180cm) cu grosimea de 3 cm.

  10. Nu am testat saltea autogonflabila, dar m-ai facut curios chiar dacama impac de minune cu izoprenul. Daca tin minte al meu e tot de 10mm.

    Pe baza a ceea ce ai povestit mai sus eu as da un ban in plus pentru faptul ca este mai compacta fata de un izopren.

    Eu am reusit sa fac franjuri jumatate de izopren cand am avut de mers prin zona Azuga pe traseu nemarcat ce facea slalom printre fagi tineri destul de desi. Mi se agata izoprenul de toate tulpinile oricat de mult incercam eu sa ma strecor printre fagi.

  11. Ha, ha ,ha …………….uite cum fac muntii noua generatie !!!!!! ce de confort,ce de rasfaturi, ce de culori……..
    -pai sa va spun eu , o bucatica de om de vreo 1.57 cm,cum mergeam cam prin anii “60-70 ai secolului trecut, cu rucksacii nostrii asemanatori cu ranitele militare ,de culoare kaki, prinse cu curele zdravene de piele, sfori si catarame metalice(nu existau capse,scai,fermoare) . Pelerina de ploaie o foaie de cort, grea, grea , o caram in orice conditii deseori utilizand-o si ca patura de invelit. Bocancii tot militari ca sa nu ne deranjeze pietrele erau si vara si iarna folositi, chiar si 10 ani, aproape ca nu ne doream o pereche noua ,deoarece ne rodeau teribil pana ii ” muiam”.Cat priveste dormitul pe ceva crengi ca izolare de pamant , apoi un biet sac de dormit umplut cu vata sintetica , era arhisuficient, somnul venea oricum.Mancare putina (biscuitii populari,pateu in conserve si peste la fel, slanina si bomboane iar apa eu beam direct din rauri),traseuri lungi,lungi si cabane vechi ,simple dar minunat asezate, ridicate in mare parte de impatimitii locurilor, de regula sasi.Culmea era ca majoritatea dintre noi, care am facut sute de excursii prin munti,pesteri, manastiri, situri arheologice etc .ne consideram niste norocosi ai sortii ca ne puteam permite harti,un aparat foto si ultima moda ! imbracamintea de fas, care ne apara de vant si ploaie. Ce calatorii am facut ? Pot sa va dau o tema ! Am plecat din Brasov sa vedem de unde izvoreste Muresul si Oltul, am strabatut muntii pana in Piatra Neamt, am gasit in drum o singura cabana si 2 stane.
    In 3 zile am ajuns la destinatie !

  12. Da, stiu ce spuneti, si eu am facut asa ceva – fara cine stie ce echipament, fara telefon mobil, GPS sau alte fineturi. Dormit la prici sau pe unde apucam. Cele mai frumoase excursii ! Daca ar fi trebuit sa tin cont de cat de modest imi era echipamentul, ramaneam acasa ! Nu am facut asa ceva ! Nu trebuie neglijata, dar nici absolutizata si teoretizata prea mult problema echipamentului.

  13. Multumesc pentru raspuns !
    Eu sant interesat in acest moment de o saltea buna de pus pe bicicleta, deci si usoara, si de buna calitate, si la un pret accesibil. Vreau cam multe…
    Ai vre’ o sugestie ?

  14. Salutări,

    Împărtăşesc experienţa personală cu saltelele autogonflabile, poate ajută pe cineva să decidă ce-i mai potrivit pentru el:
    Am achiziţionat acum 2 ani două saltele Thermarest Trail Lite Regular (link mai jos), cântărite au 760g fiecare fară sacul pentru transport, care este prea mare. Pentru a le transporta le scot aerul, le pliez în jumătate pe lungime după care le rulez şi le depozitez în buzunarele ataşabile Deuter (link mai jos), intrând foarte bine în aceste buzunare, rămânând comprimate.
    Pentru depozitare le desfăşor, deschid supapa de aer şi le ascund după dulap, stând în picioare.

    Ca nivel de confort nu am găsit altceva mai potrivit pentru mine şi consoartă, pe izopren este prea tare şi denivelat suportul de dormit, iar pe saltelele gonflabile de 15cm este suportul prea moale, indiferent de presiunea din saltea.

    Saltelele noastre sunt duble ca şi greutate faţă de izopren, la 1/3 din dimensiunea acestuia, cu un coeficient (zic eu) de izolare net superior. Iar confortul..confortul este nesperat :) Diferenţa de greutate dintre cele două am câştigat-o din alte componente ultra-uşoare ale echipamentului, aşadar merită cu vârf şi îndesat cele 3-400g în plus !

    Pentru cei ce folosesc izopren şi mai pot găsi ceva spaţiu în rucsac, le recomand ca la început de împachetat bagaje să introducă în rucsac izoprenul, pe care să-l extindă pe pereţii rucsacului, astfel încât rucsacul va fi “căptuşit” pe interior cu izoprenul, iar în centrul rucsacului (interiorul izoprenului) să depoziteze restul echipamentului. Nu mi-a plăcut vreodată cum arată şi nici nu am mers cu izoprenul atârnat de rucsac, indiferent de poziţie.

    Călătorii sigure şi zâmbete nestăvilite!

    http://www.cascadedesigns.com/therm-a-rest/mattresses/trek-and-travel/trail-lite/product
    http://www.deuter.com/US/us/outdoor/external-pockets-39970-136.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *