România: Sibiu (iul 2015) – 2/2

Escapada în Transilvania s-a încheiat cu o vizită fulger în Sibiu, unde am urcat în turnul Catedralei, pe care m-am bucurat mult că l-am găsit deschis acum, căci ultima oară când trecusem pe acolo era în renovare.

DSC01506-Edit

Nu mai urcasem niciodată în el, așa că a fost o premieră, iar priveliștea de sus a meritat toți banii (aia mulții, vreo 3 sau 4 lei parcă, nici nu mai știu :)) și tot efortul.

DSC01488 DSC01489 DSC01490 DSC01493

A fost încă un cadou pe lista lungă de cadouri frumoase pe care le-am primit în acea călătorie, și culmea, deși credeam că va fi ultimul, nu a fost nicidecum așa, pentru că până și drumul până înapoi acasă a fost presărat cu surprize: o carte primită în gară, Făgărașii care mi-au făcut cu ochiul din tren, Bucegii care m-au întâmpinat în lumina serii, și în final apusul ce înroșea trenul și care m-a ținut afară pe geam aproape o oră întreagă.


A fost poate cea mai frumoasă călătorie cu trenul pe care am făcut-o vreodată, care a trecut dincolo de înțelesul clasic al unui simplu drum care unește două puncte de pe hartă, pentru că pe măsură ce mai trecea câte un kilometru, simțeam că mă depărtez de ceea ce fusesem până atunci, în același timp apropiindu-mă de ceea ce am fost acum mulți ani, dar cu mintea de acum. Știu că e greu de înțeles (că e tare greu și de explicat :P) dar călătoria asta a trecut de noțiunile clasice de spațiu și timp.

DSC01516

Astfel că cele 5 ore jumătate până acasă au trecut pe nesimțite (cum au trecut și cele 7 de la dus), chiar dacă am fost de una singură. Și parcă numai cât aș fi clipit m-am trezit înapoi în București, unde, imediat ce am coborât din tren, n-am putut să mă abțin și m-am oprit să-mi scot aparatul din rucsac, unde tocmai ce-l băgasem bine, numai ca să nu uit cumva culorile de pe cer din acea seară.

DSC01542

Uneori e extraordinar de copleșitor cum primești în viață EXACT ceea ce ai nevoie EXACT când ai nevoie mai tare :) Și tu tot ce trebuie să faci este să zici DA.

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

0

Leave a Reply

Your email address will not be published.