Am fost Alexandra Rosu

M-am gândit foarte multă vreme dacă să scriu acest articol sau nu. Dar până la urmă, pentru liniștea mea sufletească și fiindcă sunt un om deschis și îmi place să fiu sinceră, am decis că nu ar avea niciun rost să mă fac că plouă. Mai ales că mă gândesc că poate chiar va ajuta pe cineva în vreun fel experiența mea.

Poate că pentru unii va fi o veste contrariantă, sau poate unii deja bănuiau. But it is what it is. De câteva luni, eu și Cristi nu mai formăm cu cuplu. S-a întâmplat ca drumul nostru comun să se bifurce la o răscruce, și de acolo mai departe, unul dintre noi a luat-o la stânga, iar celălalt la dreapta. Dacă aș putea face o paralelă cu potecile pe care le îndrăgesc atât de mult, eu am ales o poteca care să mă poarte în continuare pe munte, iar el a ales o potecă pe care să coboare spre o altă destinație.

Până în luna mai 2015 mi-a fost atât partener de viață cât și partener de călătorie, fiindu-mi alături în 99% din turele și vacanțele pe care le-am făcut. Mai departe însă… viața mea s-a schimbat aproape la 180 de grade, și m-am trezit în situația în care a trebuit (și trebuie) să o iau de la 0. Și nu doar pe plan personal, cât și profesional (căci de, s-au nimerit toate deodată, don’t you love it when that happens?).

Dar din fericire m-a ajutat Dumnezeu și m-a înzestrat cu un sistem de suport de nota 10 (fără familie și prieteni n-aș fi reușit, și nu pot decât să mă consider extrem de norocoasă și recunoscătoare pentru asta), și în plus m-a mai înzestrat de la naștere cu optimism peste medie, și deși am traversat o perioadă foarte dificilă (care fără să exagerez pot să spun că a fost cea mai grea din viața mea până acum), am încercat să mă ghidez după principiile „orice șut în fund e un pas înainte” și „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”.

Și din ȘI mai multă fericire pentru mine, deși cu o mână mi s-au luat foarte multe, cu cealaltă mână am și avut norocul să primesc foarte multe lucruri și experiențe frumoase și să îmi iasă în cale niște oameni frumoși EXACT la momentul potrivit, și astfel am reușit să mă mențin deasupra liniei de plutire (chiar dacă uneori mai luam și niște guri de apă). Astfel că acum pot spune că sunt bine, și sunt sigură că peste încă ceva timp voi fi și mai bine.

Poate că de pe facebook sau din articolele pe care le-am scris pe blog în ultimele luni a părut că sunt super happy, poate chiar mai happy decât de obicei, dar asta doar pentru că am apreciat cu atât mai mult toate experiențele faine și frumoase care mi s-au dat, fiindcă numai când ai fost jos de tot poți aprecia la maxim cum e când ți se întâmplă ceva minunat, așa cum numai un om care a fost foarte bolnav poate aprecia cu adevărat ce înseamnă să fii sănătos.

În aceeași idee am încercat să nu mă las pradă negativității și să mă tăvălesc pe jos de durere în public. Am ales să împărtășesc cu lumea tot ce mi se întâmpla bun, pentru că nu era momentul să împărtășesc ce era rău.

Dar acum că lucrurile s-au mai liniștit un pic, am ales să spun toate astea pe blog (în ciuda faptului că n-a fost tocmai ușor să scriu despre asta) pentru că așa cum în jurnalele mele mereu povestesc toate lucrurile bune care mi se întâmplă, dar și cele rele (fie că sunt din ghinion, din cauza altora, sau din cauza mea), așa și acum am considerat că, acesta fiind și un blog personal dincolo de a fi un blog de călătorii, și toți cititorii (mai ales cei fideli) știu cu cine îmi împărțeam călătoriile, ar fi de bun simț și util să povestesc și de părțile mai puțin plăcute din viața mea. Iar în cazul ăsta e una deloc plăcută.

Asta pentru că îmi scriu din când în când oameni care îmi spun că îmi invidiază viața și ar vrea să fie în locul meu. Ei, oameni buni, nu e cazul să mă invidiați. Nici pe mine, și de fapt pe nimeni altcineva. Fiți mereu fericiți cu viața pe care o aveți și, dacă e ceva ce nu vă place la ea, încercați să o îmbunătățiți pe ACEEA, nu să visați la a altuia. Pentru că de fapt nu știi niciodată ce poveri cară altul. Da, poate el e un om foarte pozitiv, emană entuziasm și împărtășește lucruri frumoase, dar ca orice om de pe lumea asta, suferă pierderi, trece prin traume.

Precum mulți alții, mi s-au furat de-a lungul timpului oameni dragi. Poate în cazul meu aș putea spune că un pic cam mulți, dar dacă așa a vrut Dumnezeu…

Mi-au fost furați de bătrânețe, de boli crunte, sau alte chinuri… Și nu îi voi mai revedea niciodată. Iar acum am trecut printr-un divorț.

Cum e experiența unui divorț? Exact așa de traumatică precum se spune. N-aș vrea să detaliez aici. Pentru că de fapt nici n-aș putea în doar câteva cuvinte. Pot doar să spun că nu o doresc nimănui. Dar, partea bună e că… așa cum ziceam și mai sus… orice șut în fund e un pas înainte.

Nu sunt însă clarvăzător și nu știu ce va fi de-acum înainte. Cum spuneam, viața mea s-a schimbat. Și va continua să se schimbe. Și simt lucruri noi și îmi pun o grămadă de întrebări. Printre primele lucruri pe care le-am simțit a fost o nevoie acută să merg singură pe munte. Era de fapt o curiozitate și o nevoie de a fi eu singură cu mine, și ce loc ar fi fost mai potrivit pentru asta decât locul pe care îl iubesc cel mai mult pe lume, muntele? Și s-a dovedit a fi o experiența extraordinară, căreia aș vrea să îi mai fac loc în viața mea din când în când. Așa că întrebarea „cum ar fi să merg singură pe munte?” și-a găsit repede răspuns. Însă mai sunt și întrebări la care nu cunosc răspunsul. Cel puțin nu încă…

Voi continua să călătoresc la fel de des ca până acum? Sau mai rar? Nu știu. Va fi la fel de ușor? Sau mai greu? Habar n-am. Vor fi situații în care voi vrea să merg undeva dar nu voi putea? Posibil, din motive de logistică. Vor fi situații în care nu voi vrea să merg singură dar nu voi avea cu cine? Probabil. Mă sperie toate astea? Un pic. Dar orice va fi, va fi, și voi continua să povestesc aici pe blog, cu bune și cu rele ca și până acum, și am speranța că oricum va fi, în afară de mine vor avea și alții de învățat de pe urma experiențelor mele. Eu una… voi lua lucrurile exact așa cum le primesc, și voi fi recunoscătoare pentru tot ce îmi va ieși în cale, și în egală măsură pentru lecțiile pe care le voi primi, fie ele grele sau neplăcute.

Încep astfel un nou capitol, atât în real life cât și pe blog. Sunt single după foaaarte mulți ani și nu-mi rămâne decât să învăț cu ce se mănâncă asta, atât în viața de zi cu zi (despre care nu voi povesti aici, că ar fi prea boring :)) cât și în viața de călător. Mno… Doamne ajută! :)

PS. Cei ce mă urmăriți pe facebook, dacă vă apare de astăzi în Timeline una de o cheamă Alexandra Pușcașu, să știți că eu sunt :)

Vrei să fii primul care află când postez un articol nou pe blog?

Alexandra

Salut! Dacă e prima dată când intri pe blogul meu, îți urez bun venit! :) Scriu aici din 2009, despre marile mele pasiuni: muntele și călătoriile. Mai multe despre mine poți citi aici. Multumesc pentru vizită! Te mai aștept! :)

129 comentarii:

  1. Te admir pentru curaj și sinceritate! Ai mare dreptate cu a fi fericit cu viața pe care o ai, fără a-ți dori să o trăiești pe a altuia. Voi continua să îți citesc blogul din când în când, iar duminică voi cinsti un pahar de roze, cu alte 2 Alexandre, gândidu-mă și la tine! La mulți ani, să ai o aniversare surprinzător de frumoasă!

  2. Iti admir delicatetea si sinceritatea de care dai dovada cand povestesti despre ultimele evenimente din viata ta. As vrea sa spun ca te inteleg, ca stiu ce simt, dar ar insemna sa mint – stiu doar ce inseamna o despartire de un om iubit, nu un divort.

    Te imbratisez cu drag, de la suflet la suflet. Si daca ai vreodata nevoie de parteneri de tura pentru munte, mi-ar face placere sa vii o data cu mine (sau eu cu tine – cum e corect :) ?)

    Capul sus, draga mea! Lucruri bune asteapta dupa colt :)

  3. Ca ai FOST “rosu” sau alta “culoare”, nu are importanta. ESTI Alexandra si atata timp cat ESTI, poti sa te bucuri de orice spectacol iti va pune viata in scena. Cei care sunt indragostiti de natura, de munte, SUNT asa pentru ca acolo pot experimenta prezentul; acolo pe crestele muntilor se rup de trecut si se regasesc, asa, “tavaliti” de efortul psihic si fizic depus, dar in starea ideala de a contempla frumusetea din jurul lor. Daca poti regasi starea aia in viata de zi cu zi, orice “tavaleala” devine automat efortul dinaintea starii de fericire. FERICIREA DE A FI!

  4. Sunt convins ca pentru a scrie pe blog despre o problema personala nu a fost usor pentru tine ,ceea ce nu imi ramane decat sa iti apreciez puterea ta de 110% si sunt sigur ca nu sunt singurul.Oricine care a trecut prin astfel de momente stie ca este greu sa vorbesti cu cei cunoscuti despre asta daramite cu persoane de pe blog pe care majoritatea nu ii cunosti.Sper sa treci cu bine peste aceasta experinta ,sper acest sut sa fie mai mult decat un pas inainte si sa nu te lasi de blog pentru ca cel putin pe mine m-a ajutat foarte mult articolele tale.

    ”Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile, pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat” .Rabindranath Tagore în Maitreyi.

  5. Imi pare rau sa aud asta, dar nu stii niciodata ce iti rezerva viatza. Chiar mi-au placut pozele voastre in straie de nunta pe munte si sa stii ca nu multe sunt cuplurile care impartasesc aceasta dragoste pentru munte si calatorii in aceeasi masura.Sa iti spun drept ma gandeam ieri cand am vazut chestia cu caprepe negre in Crai de ce oare mergi singura vara asta. Ti-am povestit recent ca o pornisem si eu intr-o zi singur, dar asta era o exceptie. Iti doresc sa iti regasesti fericirea in continuare si sa ne bucuri in continuare cu review-uri faine de pe munte. Daca consideri potrivit ti-as trimite un friend request si pe facebook. Capul sus si vremuri mai bune sa ai in viitorul apropiat

  6. Si te invit cu cel mai mare drag la noi in vizita, oricand! Nu avem munti :)) dar si nordul Olandei merita explorat :) Te pup cu drag!

  7. Banuiam eu ca ceva s-a schimat, poate nu chiar asta, dar ceva. Te citesc de mult timp i-ar stilul a fost in pic diferit in ultima vreme.

    Imi pare rau sa citesc asta, nu este un eveniment fericit, dar poate ca e mai bine asa. Daca nu acum, sigur peste un timp. Relatiile sunt complicate, iar atinci cand nu mai merg mai bine pornim singuri decat sa nu complacem intr-un compromis care oricum nu ne-ar face fericiti. Fii tu insati, mergi mai departe, bucura-te de ce te face fericita!
    Te imbratisez si te astept pe aici pe la mine. Sigur ti-au ramas cateva castele de vizitat. Ofer gazduire si ghid ;).
    Te pup!

  8. Dragă Alexandra,
    Sunt cititoare a blogului tău de doar câteva săptămâni, dar îmi ești tare dragă și urmăresc cu plăcere ce publici aici și pe Facebook. Am ajuns pe blogul tău pentru că am hotărât ca de la anu’ să încep să merg pe munte, dar, cum îmi place să fiu pregătită foarte bine înainte, am făcut liste cu cele necesare. Articolele tale mi-au fost de foarte mare ajutor.

    Sunt tristă că treci printr-o perioadă așa dificilă. Numai tu știi prin ce treci, dar voiam să-ți spun că apreciez că ai hotărât să împărtășești cu noi. Nu am cuvinte de consolare, nu mă pricep la așa ceva. Îți pot spune doar că am mai învațat ceva de la tine azi: să-mi acord timp în vremuri tulburi și să fiu mai atentă la și recunoscătoare pentru lucrurile care contribuie la starea mea de bine.

    Îți doresc zile senine!

    Cu drag,
    Madi

  9. Viata merge inainte, am trecut prin ce treci tu nu cu multi ani in urma…..
    Muntele a fost si este un prieten pentru mine, ne respectam reciproc, eu nu distrug, nu uit gunoaie…..el ma binecuvanteaza cu peisaje de vis despre care nu gasesc cuvinte sa le descriu…..
    Ce poate fi mai frumos decat sa numeri stelele intins pe scafarlia lui……
    Si nu ma cearta cand vreau sa plang sau sa ma cert cu cineva imaginar…..
    Capul sus, privirea inainte…….zambeste…….

  10. Buna Alexandra! Ma emotioneaza fiecare articol al tau, iar acesta cu atat mai mult! Iti citesc fiecare postare/articol cu mare drag si sper sa fii tot mai puternica si mai increzatoare in tine si in visurile tale! Daca as fi langa tine, te-as imbratisa!

  11. Imi pare rau sa aud ca treci prin asa ceva. Ai toata sustinerea din partea unuia care stie cu ce se mananca un astfel de eveniment neobisnuit.

  12. Nu te cunosc decat din mediul virtual dar esti genul de om pe care il indragesti la primul cuvant. Mi-a parut rau sa citesc de perioada grea dar dupa ploaie vine si soare. Iti doresc numai bine si sa treci cat mai rpd peste “ploaie”.

  13. off….greu de dat cu parerea mai ales ca nu am trecut peste. mai ales ca spui ca erai in acea relatie de foarte multi ani nici nu pot sa imi imaginez cat de greu iti este acum si nu pot decat sa spun ca ma bucur ca nu trec si eu prin asta (inca si sper ca niciodata).

    o sa le iau aleatoriu:

    – ai spus ca lumea nu trebuie sa te invidieze. ba trebuie. trebuie pentru ca traim intr-o lume plina de inculti, aroganti si ignoranti care au impresia ca sunt plin de dusmani care ii invidiaza (desi abia le pasa parintilor lor de ei). persoane care nu fac absolut nimic cu viata lor si totusi auzi foarte des pe retelele de socializare sau chiar din gura lor ca sunt plini de dusmani lumea nu mai poate de invidie cand ii vede. iar tu…care..stii si tu cine esti..consideri ca nu trebuiesti invidiata. ba da draga mea, trebuie sa fii invidiata si de asta te invidiez cu tot dragul din lume :)), ai si greutati in viata e adevarat, dar toti avem. in schimb fata de majoritatea oamenilor care traim in monotonie si depresie tu ai reusit sa iti gasesti de multe ori drumul spre fericire. din acest motiv sunt foarte multi oameni (zeci..? sute..? mii..? tu stii mai bine) care gasesc un moment de relaxare si placere in articolele tale si unii din ei nu doar traiesc viata prin ochii tai si uneori chiar ii faci sa reactioneze: “fuck it!! i can do this too!!!”. si din acest motiv…noi te vom invidia din toata inima :) .

    – oarecum poate simti acum ca se schimba totul in viata ta. pe plan sentimental si al patului care s-a marit peste noapte nu pot sa iti ofer niciun sfat (nestiind motivele divortului), dar pe partea cu calatoritul … stai linistita, totul o sa fie bine. tot ce iti trebuie ca sa calatoresti este “dorinta” pe care o ai din belsug si cu care te-ai invatat deja cum sa o hranesti. esti si o persoana sociabila si iti va fi usor sa iti gasesti alte persoane cu care sa calatoresti (va dura ceva timp pana vei gasi persoanele potrivite…noi am fost pana acum cu 6 cupluri pe munte si..inca nu ne-am gasit jumatatea :)) ).

    – si ca un ultim punct: nu doar o data ti-am citit articolele din “Honeymoon” si sincer cred ca a fost cea mai frumoasa luna de miere de care am auzit vreodata. deci…vezi partea buna, ai posibilitatea sa mai traiesti o astfel de luna de miere inca o data :)), cei mai ghinionisti o traim o singura data :)), desi majoritatea si-o traiesc in monotonia de prin mamaia sau ceva de genul.

    astea fiind spus…nu pot sa iti doresc decat tot binele din lume cu toata invidia din suflet :)

    • Uh… de unde sa incep? M-ai impresionat si emotionat foarte tare cu mesajul tau! Ar fi putin sa spun doar “iti multumesc”…. Numai faptul ca ti-ai rupt atat din timp ca sa imi scrii inseamna enorm pentru mine… iar toate aprecierile, incurajarile si cuvintele frumoase nu fac decat sa ma simt foarte foarte norocoasa ca am un cititor ca si tine! Iti doresc inzecit tot binele pe care mi-l doresti mie si sa aiba Dumnezeu grija de tine! :)

  14. Draga mea iti citesc blogul de foarte mult timp, pana acum nu am considerat necesar sa iti las un comentariu, dar acum a venit momentul :iti doresc mult succes in noua etapa din viata si sa uiti niciodata de pasiunea ta pentru calatorii !

  15. Mă surprinde vestea și îmi pare rău că doi oameni care au fost împreună atâta timp au ales să meargă pe drumuri diferite. Fii puternică și bucură-te în continuare de lucrurile frumoase pe care ți le oferă viața!

  16. Buna Alexandra! Am 38 de ani, iar acum 4 pe vremea asta renuntasem total la pasiunea tineretii, muntele. Nici obiceiurile cotidiene, nici un genunchi rebel, nici greutatea nu mi-o mai permiteau. Atunci am descoperit blogul tau. Si tot atunci a reinviat in mine nu doar dragostea de munte, ci si dragostea de simplu. De atunci am facut ordine in viata. Astazi am greutatea ideala, m-am reconciliat cu genunchiul rebel si, intre timp am “cucerit” Ciucasul, Cozia, Ceahlaul, Pietrosul, Moldoveanu, ba chiar Ipsario si Musala, plus alte o gramada de trasee de toate formele si duratele, pentru toate tipurile de picioare. In aproape toate, despre care ai scris, opiniile tale mi-au insotit harta, timpii, semnele de orientare, chiar si glumele. Desi nu te cunosc, te-am citit si te-am purtat in rucsac de atatea ori…

    Iti scriu cele de mai sus, pentru ca exact in acest moment al vietii tale vreau sa iti multumesc. Esti o fire minunata, un condei simplu si curat si o devoratoare de frumos. Mie, experienta profesionala imi aduce divorțuri in atenție lunar, cu toate dramele consumate adiacent lor. Nu sunt usoare deloc. Dar in care traseu ai pleca daca ti-ar fi egal cu drumul din bucatarie la baie? De cate ori nu ne-ai scris despre momente in care picioarele, suflul erau la limita pe un varf ori altul? Asa cum atunci, impacandu-te cu muntele si nu luptând contra lui, te-ai echilibrat, la fel se va intampla si acum. In jurul nostru al tuturor frumosul e omniprezent, iar tu esti dintre aceea care stiu sa-l culeaga.

    Cat despre incertitudini…sunt ca norii povestirilor tale. Mereu prezenti, dar desfatator de darnici atunci cand știu sa se desfaca la timp, ca o recompensa urcusului si sa-ti devoaleze maretia unui peisaj.

    Bafta in tot ceea ce faci. In rucsacul meu vei fi tot timpul. Desigur, cu tot ce ma vei desfata pe mai departe, in calitatea mea de lector asiduu.

    • Mihai, trebuie sa recunosc ca de la a doilea rand am citit comentariul tau cu lacrimi in ochi… Nu am cuvinte sa iti multumesc! M-am impresionat extrem de tare si nu pot decat sa ma bucur ca astfel de oameni ma citesc…
      E o onoare! Iti multumesc din suflet! Inseamna enorm pentru mine cuvintele tale!
      Iti doresc din toata inima multa sanatate si sa ai parte de tot ce iti doresti in viata!

      • E randul meu sa multumesc pentru bunele si frumoasele cuvinte. Însă,dincolo de lacrimi (de tristete uneori,de bucurie alteori,de emotie – de cele mai multe ori) din ochii tai sau ai altora,ma simt dator sa remarc un lucru deosebit.

        Multi din cei ce ti-au scris,marturisesc ca se afla la primul comment pe blog,desi iti sunt cititori vechi. Iar asta spune multe despre solidaritate.

        Ce-mi atrage atenția insa nu e doar solidaritatea,pentru simplu motiv ca ea presupune o cauza,iar noi,privitorii,comentatorii, amanunte nu stim,deci nimic despre cauzalitate.

        Si atunci, de ce aceasta emulație de incurajari si ocrotitoare povete?

        Daca erau babutze cu broboada,as fi zis ca e spiritul de can-can,dar fiind in majoritate iubitori de munte,de frumos, de sincer, eu cred ca adevarata explicatie rezida in dorinta tuturor de a sustine bunatatea.

        Pentru ca (si aici cred ca nimeni dintre subscriitori nu ma poate contrazice),cu totii am intuit in tine un om bun. Si sincer. Valori care trec dincolo de senzational, de can-can,de curiozitatea precupetelor, ba chiar si de munte.

        Asa ca, daca de maine vei scrie si-un blog despre mare,alge,nisip si meduze,vei vedea ca si acolo vei primi aceleasi incurajari.

        Pentru ca dincolo de Rosu sau Puscasu, tuturor ne-ai aratat o Alexandra Buna si Sincera. Astea sunt adevarate nume de familie.

        Iertata fie-mi disertatia,uneori ma prinde :)

        • Uf… de data asta CHIAR m-ai lasat fara cuvinte…
          Imi pare rau ca nu am talentul tau sa spun lucruri atat de frumoase :)

          Vreau doar sa stii ca m-ai emotionat foarte tare si ca ceea ce ai scris tu e dincolo de orice m-as fi asteptat vreodata sa primesc cu ocazia asta…

          Sper sa ai parte in viata ta de cel putin la fel de multa bunatate cat oferi!

          • Ei…rosesc :))

            Nici pe departe atat de bun. Si nici atat de talentat. Doar un om obisnuit. Dintre noi, tu ești cea cu condei vechi si apreciat. Eu sunt doar un om obisnuit. Atata doar ca de ceva vreme,cand intalnesc alti oameni, copii răsfățați sau nevoiasi,băbuțe cersetoare sau tineri fitzosi,ori chiar pitzi buzate,ma intreb daca pot lasa ceva bun in viata lor. Si daca da,o fac fara ezitare. Culmea e ca toate aceste seminte mi se intorc.

            Cel mai recent exemplu. Acest comment ti-l scriu din vecinătatea Crucii Caraiman,loc de suflet pentru min e si unde nu mai fusessm de vreo 10 ani.
            Am ezitat intre ce zi sa aleg,functie de vreme. Am ales azi si mi s-a oferit ocazia rara de a vedea un spectacol acolo,cu 30 militari dintr-o asociatie istorica militara,îmbrăcați ca la 1918, un tricolor imens arborat deasupra vaii, salve de pusca, tare tare fain. Si soare. Nu stiu daca si cum as putea sa-ti dau o poza, plina de culoare. De la Cruce,ganduri bune!

          • Cred ca sunt ultimul “martian” . Nu am FB :))))
            Si cred ca si aici locvacitatea mi-a consumat toate Reply-urile, acum nemaiaparandu-mi. E o limita de 3, ceva gen Turandot? :))

          • Adica exact asa cum am facut, deci un prim test trecut. Mai ramane sa mananc un cuptor de paine si sa aduc varza din gradina ursului (n-am mai citit Harap Alb de vreo 25 de ani). Glumesc. Daca te-am facut sa razi de…patru paranteze in doua randuri, e perfect. In plus,zambetul ne face pe toti mai frumosi. A nu se intelege ca ai avea nevoie. Dimpotriva;) Ca atare, daca vreodata imi voi face cont de FB,fii sigura ca voi accesa linkul de mai sus (sau mai jos,avand in vedere ca eu acum dau reply de-un pic mai de sus :) – glumesc iar). Iar daca trec anii si nu ma las convins, coboară si catre fanii neinregimentati in sfera retelisticii de socializare. Eu am crescut cu mirc si messenger…ce vremuri :)

  17. Imi pare ft rau. Iti doresc tot binele din lume. Am “trait” niste momente super faine pe blogul tau si sper sa mai ai parte de aventuri cu care sa ne bucuri. Nu stiu ce sa mai spun!!! Inca odata imi pare rau pt problemele prin care ai trecut.

  18. Servus Alexandra,

    Îmi pare rău să aud că ai trecut prin această experiență.
    Și eu sunt însă de părere că orice șut în dos te duce cu un pas înainte și că atitudinea pozitivă rezolvă și vindecă orice.
    Fiecare părticică din noi, care ne părăsește cu timpul (luată de alții de obicei), o vom înlocui cu o amintire sau învățătură, lucruri de nelipsit pentru drumul ce urmează.
    Fără a continua melodrama, ți-am scris de fapt să îmi exprim regretele și să te asigur că cel puțin 2 cititori anonimi :-), care îți calcă des urmele lăsate prin călătoriile tale, au fost, sunt și vor fi alături de tine și la bine și la greu.
    Noi încă sperăm să te ajungem din urmă la un moment dat și să apucăm să te însoțim într-o drumeție ca să îți mulțumim personal pentru articolele tale :-)

    Toate gândurile bune și însorite de la Brașov

    • Iti multumesc din suflet, Cristian!
      Inseamna enorm pentru mine cuvintele tale! Sper sa ne si vedem in tura aia! :) Mi-ar placea si mie sa va cunosc! :)
      Numai bine si voua!

  19. Sper ca lucrul asta sa nu alunge energia pozitiva cu care e improscat blogul tau si iti doresc sa intalnesti, si nu doar pe cararile muntilor, numai oameni frumosi. Cum de altfel imi pari a fi.
    P.S frumoasa paralela…si subtila :)

  20. Oricat ar fi de dureros, si chiar e, niciodata nu vei fi singura! Statistic maxim 4 ani e durata in care ne mai amintim de un partener de viata. Durerea scade direct proportional cu trecerea timpului! Sustinatori ai,parteneri de drumetii ai,munti exista!

  21. In momentul asta pot doar sa-mi amintesc ce mi-a spus un prieten candva: fata asta va ajunge mare si va influenta mai multa lume decat o face acum cu blogul. Sunt sigur de asta.

  22. Mda… am zambit putin cand am citit postarea, pentru ca o asteptam de cand ai inceput sa postezi turele facute singura. Da, suna cinic (imi cer scuze) dar… intuitia nu da gres. (It’s my gift. It’s my curse).
    Ce sa zic… been there, done that… Te rupi in miliarde de particule.
    Si pe deplin nu te vei “vindeca” niciodata, mai ales daca a fost o casatorie fericita. Si a fost. De fapt, poate ca asta doare cel mai mult atunci cand revii… in amintiri…
    De aici incolo, divortatii sunt buimaciti si incep sa faca printre multe alte greseli si cea, poate cea mai grava, de a compara. Comparam tot ce vine cu tot ce a fost in vechea relatie. Inclusiv oameni. Anyway… nu vreau sa fiu diletant in materie de psihoterapie.
    Nu stiu ce sa iti urez. Nu te cunosc, desi te citesc de ceva timp. Si oricum suntem persoane diferite iar experientele au fost diferite.
    Nu lua personal comentariul meu. Eu de obicei nu prea comentez articolele tale, desi imi plac mult. Am simtit doar sa iti scriu ceva, sa impartasesc ceva, si poate sa empatizez.

  23. Salut,
    Sincer, am banuit ceva, mai ales ca ultimile calatorii ai fost singura…
    Emotionanta postare, abia am asteptat sa ies din sedinta s-o citesc “pe indelete”. Nu obisnuiesc sa dau sfaturi in astfel de situatii dar imi place foarte mult optimismul tau si mai ales motto-ul: “Un sut in fund, un pas inainte”, dar as indrazni sa-ti spun un singur lucru: nu inceta sa scrii pe acest blog: pe multi i-ai ajutat cu postarile tale, iar pe mine extraordinar: am redescoperit muntele cu tot ce are el mai frumos si mai ales am redescoperit placerea de a merge pe munte pe jos, cu rucsacul in spate….
    In rest: muuuuuuuuuuuuuuulta bafta!!!

    • Multumesc mult de tot, Adrian!
      Nu, cu singuranta nu voi inceta sa scriu pe blog :) You can count on that :)
      Cum as putea sa incetez cand primesc atat de multe mesaje frumoase de la oameni ca tine? :)

  24. Salut, Alexandra,
    Nu iti spun cuvinte de incurajare pentru ca stii tu singura ce ai de facut si pentru ca cei care au scris mai sus, au scris si ce as fi vrut sa zic eu.
    Nu comentez de obicei la postarile de aici, dar azi vreau sa iti multumesc pentru ca exista acest blog unde si eu am invatat despre munte, despre frumos, dar si despre mine.
    Iti doresc sa te bucuri de viata si sa nu uiti: you can do anything because anything is possible. :)

  25. Si noi te luam cu noi la munte daca ne vrei, dat fiind ca la rândul nostru te-am insotit de multe ori cu gândul in călătoriile tale?
    Fruntea sus, nimic in viata asta nu e întâmplător! Cu siguranta portia ta de fericire asteapta răbdătoare dupa colt!
    Răsare el soarele iarasi si pe poteca ta!Ai sa vezi!?

  26. Asa tanara si atat de inteleapta ! Hm, mi s-a confirmat inca odata ca viata este imprevizibila , oricate planuri am face noi ! Incercarile acestea te vor cali , iar D-zeu iubeste oamenii frumosi si curati ca tine, si sunt convinsa ca te asteapta multe lucruri frumoase de trait . Fii mereu tu insuti, si vei avea parte de iubire . Multa sanatate iti urez !

  27. Buna, Alexandra! Cu toate ca te citesc de mult timp si simt ca te cunosc, e prima oara cand iti scriu pentru ca am simtit ca acum este momentul perfect sa iti spun cat esti de speciala si cat de mult imi place sa te citesc. Sunt foarte putine persoane cu care simt asa o conexiune fara sa le cunosc personal, numai din cuvinte:)
    M-a intristat foarte tare postarea ta, mai mai sa imi dea lacrimile in metrou si chiar nu mi-a venit sa cred cand am citit, spre deosebire de cei care au comentat aici, eu chiar nu am intuit nimic. Mi-a parut foarte rau pentru suferinta ta si mi-as fi dorit sa te ajut in orice fel, dar stiu ca nu am cu ce. Sunt convinsa ca vei trece cu bine peste asta, pentru ca asa esti construita plina de optimism, putere interioara si dragoste de oameni si lucruri frumoase. So prepare yourself, great things are just around the corner! :D

    • Ioana, iti multumesc din suflet! Chiar inseamna mult pentru mine mesajul tau.
      Stiu ca am spus asta de multe ori, dar chiar e adevarat, pentru fiecare dintre voi in parte!

  28. Buna Alexandra, m-am hotarat destul de greu sa iti scriu cateva randruri, nu de alta dar e o prima oara cand scriu pe blogul cuiva. Am descoperit blogul tau din intamplare si trebuie sa recunosc ca am fost ,, f f suparat pe tine ” :)))))), m-ai facut sa retraiesc cei aproape 20 de ani de umblat ,, cu casa in spate “, de la biscuitii cu mustar din gara Pui, pana la furtuna din Cetatile Radesei ( asta ai patit-o si tu :))))))) ), fapt pentru care iti multumesc din suflet, chiar daca m-a costat o sapunela din partea ,,sefului” , in weekendul respectiv mi-am adus de lucru acasa :)))) dar pana la urma am avut ceva mai placut si mai important de facut :))) . Imi pare sincer rau de ce ti-sa intamplat, dar ma bucur ca am intuit corect, in sensul ca sunt multi ,, anonimi” ca mine care te apreciaza, pt care nu conteaza numele de familie ci omul deosebit care esti, si ca iti sunt alaturi sincer acum si iti ofera suportul lor . Sper si aici recunosc, sunt un pic ,, egoist” sa ma pot bucura alaturi de tine de ce va urma, macar asa mai ajung si eu pe munte, daca altfel nu se poate :)))) ( motorul vrea si poate dar sasiul nu mai rezista :)))) ). Ma bucur ca reusesti sa fii optimista, desi stiu ca e al nabii de greu in astfel de momente dar ori cat am spunem ca stim cum e, ca am trait asa ceva, pana la urma doar sufletul tau stie cat de greu este, si de aceeia ma bucur pentru optimizmul tau si sper din tot sufletul ca esti bine si sa te bucuri de ani ce vor venii. Si pentru ca in aceasi perioada in care am descoperit muntele si m-am molipsit de ,, boala ” asta, am mai descoperit o ,,stare de spirit” pe care ori de cate ori imi e greu o ascult, sper sa iti faca si tie placere sa o asculti http://www.youtube.com/watch?v=a9sFd3Ennhs, si sa fii convinsa ca ori cat de greu iti va fi candva mereu iti va fi alaturi cineva, totul este sa ramai asa cum esti tu, un om bun cu mult har. Scuze daca am scris prea mult . Iti doresc tot ce e bai bun, carari cu soare si bucurie in priviri. P.s. am si eu o rugaminte la tine, sper sa nu te superi dar vorba aia tot patitul e cu 5 minute mai destept :)))))), nu mai purta cand iti e cald bluza legata in jurul taliei, mai bine pune-o in rucsac, 2 degete de la mana mea dreapta pot depune marturie ca e mai bine asa :)))))))
    Succes Alexandra, in tot ce iti propui !!

    • Fred, in primul rand iti multumesc tare tare mult pentru mesaj, pentru aprecieri, pentru cuvintele frumoase, pentru intentie… pentru tot! :)
      Chiar apreciez tare mult ca mi-ai scris, nu e deloc mic lucru!
      Iti doresc si tie tot binele din lume si mult mult succes! :)

      PS. Cu bluza, sa stii ca nu o mai pun in jurul taliei de faoaaarte mult timp! Nu stiu exact ce ai patit tu (si imi pare rau daca e atat de grav pe cat imi imaginez), dar eu personal am constatat pur si simplu ca nu e deloc estetic :)

  29. Peste ceva timp vei privi momentul acesta ca pe unul fara de care viata ta nu ar fi putut cunoaste armonia, frumusetea si dragostea. Femeia faina din tine abia de acum va incepe sa isi arate fata. Si te va surprinde!

    Enjoy!

  30. Nu stiu ce simti si probabil nu e usor prin ce treci, dar cum am citit sau mai bine zis cum am frunzarit comentariile, ”tu” ca persoana si blogul tau nu inseamna un nume de familie sau altul….capul sus si privirea inainte…tot raul spre bine…probabil ca CEL de sus are alte planuri pentru tine.
    Este a doua oara cand iti scriu, prima a fost cu voluntariatul…pe mine m-ai facut sa-mi placa muntele si mi-ai trezit interesul de a calatori si de a descoperi lumea…Fi puternica !

  31. Pfff… ce sa zic, imi pare rau. Sincer. Si eu stiu, din pacate, ce inseamna acest capitol din viata. Apreciez curajul si sinceritatea ta.

    Eh, stii cum e… si cu bune si cu rele. Dar mereu e loc si de mai bine.

    Good luck!

  32. Buna,

    Imi pare rau ca a trebuit sa bei din acest pahar de amareala. Mersul pe munte va ajuta la cicatrizarea ranilor si nu numai. Da-i solo, mergi in grup, dar cauta sa te feresti de un anturaj care sa te compatimeasca – nu face decat sa-ti intretina o stare de spirit de care nu ai nevoie, si conduce la scurgeri de putere si energie. Din orice reusita sau esec invatam – ceea ce duce la maturizare, la acumulare de cunostinte. Ai ales sa iesi dintr-o zona de confort si sa patrunzi in “cufarul cu comori”care este necunoscutul. Take your time si ai incredere – intreaga viata nu este decat o suma de calatorii :) Ca si pe munte, cauta confort in risc in loc sa-l cauti intr-o destinatie. Savureaza calatoria!

  33. Atâta vreme cât vei continua să fii tu însăţi, să nu te iei după ce spun alţii, să nu te „îngropi” în compromisuri… atâta vreme cât sinceritatea şi buna dispoziţie (nu numai acelea pe care le emani aici, pe blog) nu te vor părăsi, atâta timp cât muntele va face parte din viaţa ta… da, o să fie bine!
    Cu drag,
    Ioana

  34. La mulți ani, Alexandra !
    Iți spun „la mulți ani” pentru că azi este ziua ta. Incă este, la ora la care scriu. Dar dincolo de o zi numită după un sfînt trecut în calendar, ar trebui ca fiecare zi să o simți ca pe o sărbătoare, în care să trăieşti cu pasiunea care te caracterizează. Să arzi, flacără, bucurîndu-te de seninul cerului sau de norişorii care-ți ies aşa de frumos în fotografii, minunîndu-te de stropii de rouă pe iarbă, de gîze, capre negre şi alte cele, care te fac să revii din călătorii cu un miliard de imagini pe care să le amesteci cu litere aşezate mesteşugit şi să le oferi net-ului, ca mai apoi ochii noştri, dornici de frumos, să se desfete cu jurnalele scrise.
    Te citesc de mult, de ani de zile, plimbîndu-mă printre rînduri ca pe nişte poteci. Revin după un timp şi, ca şi în munți, găsesc, în aceleaşi cuvinte, noi înțelesuri, alte imagini.
    Nu ți-am scris pînă acum pentru că mă simțeam ca un ins întîlnit întîmplător pe potecă şi care merge alături de tine pentru că aşa duce drumul. Nu aveai nevoie de prezența mea şi încercam să stau deoparte pentru a nu-ți strica pozele.
    Iți scriu acum din postura călătorului care încearcă să întindă o mînă de ajutor tovarăşului de drum ajuns într-o zonă mai dificilă. Nu neapărat să fie acceptată, dar măcar ca încurajare: „Du-te, sînt aici”.
    Nu am dreptul să analizez cum poteca marcată s-a transformat într-un hățaş impracticabil, dar îmi aduc aminte cînd scriai: „Sar iute din pat, merg să mă spăl şi în câteva minute sunt îmbrăcată de traseu. Trag ca de obicei de Cristi să se mişte din pat şi după ce bifam nervii de dimineaţă fiindcă eu sunt gata la uşă şi el încă se încheie tacticos la bocanci…”.
    Alt ritm, altă trăire, o pasiune de viață care te-a făcut să alegi „…o potecă care să te poarte în continuare pe munte, iar el a ales o potecă pe care să coboare spre o altă destinație”.
    Aşa a fost să fie ! Felicitări pentru curajul de a renunța la acest traseu cînd furtuna permanentă nu putea fi evitată. A fost greu. Este, încă, greu. Si cîteodată te vei mai gîndi: “oare nu aş fi putut să fac ceva să nu se ajungă aici?”.
    Oricine a citit măcar unul dintre jurnalele tale te-a descoperit, dincolo de pasiunea scrisului şi a fotografiei, ca pe o persoană foarte chibzuită, meticuloasă, care nu se aruncă cu capul înainte fără să analizeze temeinic situația. Dar pentru asta nu există ghiduri sau hărți, iar dacă ai ajuns aici înseamnă că nu aveai altă soluție. Capul sus şi să nu-ți fie frică să călătoreşti singură pentru o vreme. Adu-ți aminte:
    „Nu sînt niciodată prea singur în munţi
    Mă-ntîmpină brazii şi jepii mărunţi
    Izvorul mă-ntreabă urcusul de-i greu
    Si-asteaptă răspunsul din cîntecul meu.”

    • Mihai, iti multumesc din suflet pentru mesaj!
      E greu pentru mine sa explic ce simt cand primesc astfel de mesaje frumoase, lungi, cuprinzatoare, atent scrise, cu cuvinte frumoase, cuvinte alese, nu scrise la intamplare… de la oameni care nu ma cunosc personal. Sunt cu adevarat coplesita si uneori parca nu-mi vine sa cred ca-i adevarat. Cand am postat acest articol, nu m-am asteptat nicio clipa sa primesc atat de multa iubire din partea voastra.

      Iti multumesc tare mult pentru intreg mesajul tau, pentru incurajari, pentru absolut tot! Esti un om minuat!

      Cat despre ce spuneam legat de dimineata plecarii… au trecut muuulti ani de atunci. Parca sunt o mie. Acum imi pare un pic rau ca am scris asta, poate nu era cazul. Lucrurile nu stateau chiar asa de negru pe alb si nu stateau asa mereu. Mi-a fost greu si am considerat ca nu e cazul sa dau aici detalii personale legate de despartire, dar as vrea ca lumea sa inteleaga ca nu s-a ajuns aici dupa ani de relatie in care unuia ii era super bine si celuilalt super rau. Si nici ca marul discordeiei a fost muntele. Lucrurile sunt mult mai complicate decat atat, si oricine a trecut prin asa ceva stie ca motivele pentru care oamenii ajung la divort sunt mai multe si nicidata nu se poate pune punctul pe unul singur. Nimeni nu se desparte de cineva doar pentru ca nu duce gunoiul, atat, ca in rest totul e perfect :)

      Iar in acest moment, motivele de fapt nu mai conteaza, important e ca fiecare sa-si gaseasca fericirea separat, daca impreuna nu s-a putut :)

      • Am fost plecat cîteva zile în care nu am accesat net-ul. Scuze şi multumiri totodată pentru răspunsul amplu.

        Există NU şi DA în rîndurile mele de azi.

        NU trebuie să ne detaliezi nici un motiv: nici de ce mergi pe munte, nici de ce ai fost Roşu. Nici măcar de ce ai un blog. Sînt fapte de viată, alegerile tale, pe care NIMENI nu are dreptul să le judece.
        Cînd am scris: Alt ritm, altă trăire, o pasiune de viață…, nu mă refeream la munte ca la un posibil măr al discordiei, ci la flacăra care te face să simti că, uneori, oamenii din jurul tău sînt pe altă lungime de undă. Tu vibrezi, iar ei…
        NU referitor la munte. NU la dusul gunoiului. NU la alb şi negru. Ci la gesturi mici, posibil considerate gri, care se adună de-a lungul timpului şi atunci Lucrurile sunt mult mai complicate.

        DA, posibil să fii o persoana incredibil de dificila si plina de ea
        , după cum zicea cel ce se consideră calator pe poteci. Dar si eu sînt la fel. Ne asemănăm pentru că :
        …Revin după un timp şi, ca şi în munți, găsesc, în aceleaşi cuvinte, noi înțelesuri, alte imagini.
        Nu o dată mi s-a întâmplat să fac același traseu a doua oară și să-l găsesc complet diferit…
        DA, te citesc pentru că descopăr în cuvintele tale trăiri pe care, uneori, le-am încercat. Mirări, uimiri, bucuria descoperirii, înjurătura clipei de efort :).
        DA, te citesc pentru că mă regăsesc pe poteci în drumurile tale (chiar dacă, uneori, aş face altfel – de ex mi se pare mai practic, nu mai confortabil, izoprenul :)), şi aceste drumuri, cu bune şi rele, cu curajul acceptării lor, scot la iveală Omul, după cum zicea Kipling în If.

        In munți sau dincolo de ei, există DA şi NU în viața noastră de fiecare zi.
        Drum bun, Alexandra !

        • Mihai, iti multumesc tare mult!
          Ai inteles mult prea bine despre ce este vorba (in tot :) si iti multumesc ca esti aici cu sufletul si cu asemanarile pe care le avem! :)

          Drum bun si tie!

  35. Uita-te mai sus cat de iubita esti!! Nici nu se putea altfel! Iti doresc din suflet si mai mult curaj, ambitie, optimism si o viata din ce in ce mai frumoasa! Eu intotdeauna am crezut ca o etapa ia sfarsit pentru a permite unei alte “etape” si mai frumoase sa inceapa! Te pup si te imbratisez cu muuul, muuult drag! :*:*
    PS: La multi ani pentru ieri! :D:D

  36. Nu e usor sa vezi cum se darima lucruri pe care le credeai stabile, oamenii se mai schimba, asa a fost de cind lumea..
    Asa este, un sut in fund e uneori un excelent mijloc de propulsie:)), conteaza cel mai mult echilibrul interior, ca acolo e fiinta noastra..
    Ti-am citit posturile, am admirat stilul tau foarte deschis, pasional, si bine argumentat, am vazut si pozele, studiat-echilibrate..Cu cine ai facut desenul in liceu? Si eu tot leveist, si inginer navalist, si cu bunicii materni tot din Bujoru, dar mai vechi ca tine, am facut liceul pe vremea “ailalta”
    Mi-a placut mult postul despre Galati, mi-am mai adus aminte de plimbarile pe Domneasca, faleza, ciorbele de burta cu gust de libertate din studentie..Multe si frumoase amintiri..Mai scrie despre orasul cu tei, ca nostalgiile se aseaza singure in armonii, cind sint conduse de pasiune:)

    • Mersi mult de mesaj, Florin! :)
      Mai, sa stii ca nu am facut desen in liceu :P Doar in scoala generala :)
      Oricum, pictura n-a fost niciodata un punct extrem de forte al meu, mai degraba mi-a placut desenul tehnic mai tarziu in facultate :)
      Multumesc inca o data pentru incurajari si aprecieri!

  37. Buna,Alexandra, iti scriu prima data..te urmaresc de ceva timp si imi place foarte mult ceea ce faci…prin ce ai trecut,nu doresc nimanui. Nici nu stiu ce sa spun…speranta moare ultima. Iti urez sa ai speranta, optimizm si sa te bucuri de clipile traite. Multe realizari frumoase si pline de emotii pozitive. P.S. Merci mult pentru ceea ce faci si scuze de greseli gramaticale.

  38. am gasit acest blog intimplator si acum i-mi explic acea tura solitara…din fagaras . Alexandra Pușcașu asa cum te-am descoperit sau mai simplu doar Alexandra .fericire separat de o persoana da se poate dar nu singura ..acum ne ai pe noi cei ce te citim si o sa-mi fac timp sa citesc tot ce ai scris si bineinteles pozele realizate ..care sint superbe.

  39. Oare chiar nu ti-a scris nimeni sau ai sters tu comentariile in care ti s-ar fi scris ca esti o persoana incredibil de dificila si plina de ea si ca poate de asta? Il salut pe bietul Cristi si il felicit ca a reusit sa faca “exit”.

  40. Bună! De urmăresc de multă vreme, ador stilul tău de a povesti și ador și fotografiile. Nu te lăsa niciodată de blog, nu uita niciodată muntele, pentru că asta ești tu. Muntele te definește :) Este primul comentariu lăsat, pentru că am preferat să te citesc din umbră, probabil la fel ca mulți alții (pentru că știu sigur ca mai sunt foarte mulți cititori care nu au curajul sa îți scrie).
    Îți doresc numai bine, să treci (treceți) decent peste asta și cu toate că este greu să vezi cum deodată viața ia o întorsătură la 360 de grade, timpul le va rezolva pe toate.
    Mergi în continuare pe munți, zâmbește-le și lasă-i să panseze rănile! Încrede-te în munți, pentru că ei vor fi acolo de câte ori vei avea nevoie de ei! :)

  41. Alexandra, in primul rand imi pare rau ca ai indurat atata durere. O sa treaca si ce este mai important: ce nu te omoara, te intareste. Peste ceva timp, ai sa vezi cu alti ochi si ai sa simti cu alt suflet, totul. Nu o sa uiti necazul (o sa fie cu tine toata viata ta), dar inima n-o sa te mai impunga, iar gaura din piept o sa se estompeze. Timpul le rezolva pe toate. Tu pari un om puternic, iar pasiunile tale cu siguranta te vor ajuta.
    Am vazut ca ai primit o multime de comentarii frumoase si foarte frumoase (mai putin unul). Oamenii te iubesc si iti sunt alaturi, ceea ce conteaza cel mai mult.
    Si sa stii ca eu tot te invidiez pentru plimbarile tale! :)
    Iti urez sa ma faci invidioasa in continuare!

  42. Trista poveste… e o felie de viata (e drept, mai aparte) intre atatea pe care ni le-ai oferit cu generozitate spre stire noua, cei care te citim… Curajul, indrazneala si umorul tau tonic, dulce amarui, te vor scoate de-aici din cumpana asta. Poate te-au si scos deja, si m-as bucura.
    Si ce sa zic despre poza, cat de relevanta este si cata filozofie contine imaginea unei siluete indepartandu-se… M-a marcat profund…

      • Chiar n-aveam vreo indoiala ca e o silueta aparte, nu una la intamplare… Atata fior nostalgic contine fotografia, incat m-a induiosat..

      • Cer contopit la orizont cu viatza,
        Pasi pe omatul sufletului meu,
        Privesc in mine intorcandu-mi fatza
        Si vad putin din tine… un pic eu …

        Ploua in mine si prin tine ploua
        Si de picioare ne atarna muntzi.
        Respir adanc invaluit in roua:
        O alta zi ..iar noi.. mult mai caruntzi.

  43. Hey…

    Ce sa zic…asa e viatza…si cu bune si cu rele…dar totul se echilibreaza incredibil de matematic la un moment dat… Alexandra, ce ai in cap si in suflet nu iti ia nimeni niciodata! Acolo e frumusetea, acolo e bogatia, de acolo porneste totul. Nu te cunosc personal , dar de doi ani de cand ti-am descoperit blogul, ai fost langa mine cand mi-am facut prima data rucsacul, si cand am planificat prima tura pe munte, cand mi-am ales bocancii sau cand m-am uitat ca o curca la o harta :))) Acum stiu Retezatul din toate partile, pe marcate si nemarcate, sunt addicted si ma ia cu fiori si cand vad un deal mai inalt putin si ti-as inapoia cumva din darul tau…de sfaturi probabil ti-e plin podul, asa ca eu iti ofer o tura, sau doua…sau cate vrei tu :) Sunt din Alba Iulia, asa ca nu umbla singura pe carari, ca ai cu cine daca vrei, cand vrei.

    Mihaela

    • Mihaela, iti multumesc din suflet! Atat pentru ca mi-ai scris cat si pentru CE mi-ai scris!
      Esti foarte draguta! Chiar mi-ai facut ziua mai frumoasa! :)
      Am sa tin minte invitatia ta!
      Numai bine iti doresc!

  44. Draga Alexandra,
    Pentru mine ai fost tot timpul Alexandra pe care am gasit-o intamplator cautand rewiuri ptr echipamente de mers pe munte, bête, sac de dorm-it…..m-ai ajutat enorm. Asa ti-am descoperit blogul de care m-am indragostit pe loc…inca nu am ajuns pe munte(probleme de sanatatate, Casa in scantier si cea mai mare prieteni care nu imi impartasesc pasiunea majoritatea au copii mici, nu l-am gasit inca pe mr wright pe care sa il “car” dupa mine. Te invidiam sincer ca mergi pe munte with your best friend care Iti impartaseste pasiunea si se bucura cu tine de orice poteca, padure, apus si rasarit.
    Ti-am admirat abilitatile organizatorice si sincer cu tine as merge in orice tura pe munte cu ochii inchisi….nu am experienta nici curajul tau si singura nu ma incumet …..Vreau sa merg pe munte dar din pacate ca femeie singura imi este frica …..Imi pare rau ca treci prin aceste momente grele, dar dupa ploaie tot timpul iese soarele….Alexandra ai o multime de prieteni in toate colturile tarii…..Alexandra noi te iubim ptr ca ne Porti cu tine in toate aventurile tale montane si ne dai curaj sa ne urmam pasiunea.Daca vreodata ai nevoie de o partenera de Tura eu ma ofer…..Daca ma iei lol!!!! Va veni si mr right pe care sa il caram dupa noi eventually care sa ne spree de ciobani si alte aratari umane care bat muntii… Am ras cu lacrimi cum fugeai de domnul cioban … Si ce om de treaba s-a dovedit! Ar trebui sa faci un meetup poate ne gasim o gasca de nebune,I care sa mergem pe munte!!! Te imbratisez din tot sufletul si mult curaj si putere! Alexandra te iubimmmmm!!!!!si suntem cu tine cu tot sufletul.. Daca mai treci prin Sibiu poate ne vedem la o cafea….

    • Ina, esti un om foarte foarte special, iti multumesc din suflet pentru mesajul tau atat de frumos! :) M-au miscat foarte tare cuvintele tale, realmente nu cred ca iti pot multumi suficient!
      Greul a ramas in urma, sa stii ca sunt foarte bine acum si … viata merge inainte! :)
      Sigur voi face un meetup la un moment dat, mi-ar placea mult sa cunosc din oamenii ce imi citesc blogul :)
      Dau un semn cand mai vin prin Sibiu! Te pup cu drag!

  45. Anul asta sarbatoresc 20 de ani de cand sunt alaturi de omul cel mai drag sufletului meu. Dupa atatia ani de casnicie inca nu sunt in stare sa dau sfaturi ori macar o definitie simpla privind viata de cuplu. Si nici nu le vad utilitatea ptr ca fiecare traieste diferit si actioneaza diferit iar sfaturile mele nu se potrivesc nimanui. Cum nici cartile motivationale din punctul meu de vedere sunt maculatura. Toti ne slefuim experientele de viata prin alegerile facute, prin oamenii cu care interactiom, prin educatia si autoeducatia dedicata…Sunt sigura ca iti vei gasi jumatatea iar forta interioara de care dai dovada te va ajuta sa-ti gasesti pacea interioara si te va tine pe drumul dorit.

  46. Salutare,

    Imi pare rau pentru pierderea suferita (ma refer la job) si ma bucur ca ai ales potecile muntilor pentru relaxare. Citind blogul tau, am inceput sa ma “refugiez” si eu in acest areal + plimbarile cu motocicleta. Aproape nimic nu e mai linistitor decat sa mergi pe munte si doar sa admiri….. fara vorbarie…. sa atingi doar cu picioarele si cu ochiul frumusetile intalnite.
    Ce am mai invatat de la tine? Daca stau sa le enumar, va trebui sa iti maresti spatiul de stocare al paginii. Cel mai important: urmeaza-ti pasiunile!
    Mult succes in tot ceea ce iti doresti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *