Minivacanta de 1 mai 2015, ziua 1: Ciucarul mare

Deși mai fusesem în zonă și în trecut, visam de multă vreme la o nouă excursie la Cazane, și ce putea fi mai potrivit decât un weekend prelungit de 3 zile ca cel de 1 mai?

Gândul îmi zbura la Ciucarul mare și/sau Ciucarul mic, la liliac, la Herculane… cu alte cuvinte 3 zile nu foarte aglomerate, dar pline de diversitatea și frumusețea acelor locuri unice.

Am pornit vineri pe 1 mai din București nu foarte devreme, și după aproximativ 5 ore am ajuns la Statuia lui Decebal, am făcut câteva poze și am continuat încă un pic până la Pensiunea Decebal pentru a ne potoli foamea.

DSC07800Un copac perfect prins pe drum din mers

DSC07815Rapițaaa :)

Un loc foarte deosebit această pensiune, mai exact terasa și pontonul de la malul Dunării, unde o serie întreagă de hidrobiciclete-lebede erau „parcate” fotogenic în semicerc, și tot timpul cât am mâncat abia am așteptat momentul în care vom merge să ne tolănim lângă ele pe șezlonguri și să ne bucurăm de priveliștea malului sârbesc ale Cazanelor.

DSC07850 DSC07858

După pauza necesară de după masă, ca să nu plecăm totuși pe traseu cu burta plină și mâncarea neașezată, am urcat din nou în mașină și am mai condus doar încă vreo 2 km, până la intrarea în traseul spre Ciucarul Mare.

Fiindcă era deja cam târziu, nu a mai rămas timp să urcăm și pe Ciucarul mic, acela rămânând pentru o tură viitoare, că mereu e bine să mai lași ceva și pentru altă dată.

Nu știam exact cum va fi acest traseu, știam doar că este destul de scurt dar plin cu locuri superbe de belvedere, din care văzusem multe poze cu adevărat spectaculoase.

Datorită acestor fotografii am avut așteptări destul de mari, însă chiar și așa, acestea mi-au fost depășite, și ce am primit pe acest traseu a fost mult peste efortul depus. Urcarea până în platou a fost foarte ușoară, doar în vreo 2 locuri un pic mai abruptă, și sus nu mi-a venit să cred că am ajuns atât de repede.

La doar 30 de minute după intrarea în traseu am ajuns la primul punct de belvedere, și a fost… wow!

DSC07976 DSC07985

Iar wow-urile s-au menținut în fiecare astfel de punct, unde o nouă perspectivă ni se ivea în fața ochilor. În total cred că au fost în jur de 4 puncte de belvedere, iar ca să nu le ratați, recomand să folosiți aplicația Maps me pe telefon, căci acolo sunt trecute fiecare dintre ele.

DSC08004 DSC08013 DSC08078 DSC08081

Traseul pe Ciucarul Mare este de fapt un fel de circuit, doar o mică bucățică fiind comună la urcare și la coborâre (se înțelege perfect pe harta de la final), iar sensul normal de parcurgere este invers acelor de ceasornic, sensul în care l-am parcurs și noi de altfel.

Când am ajuns la ultimul punct de belvedere, cel de deasupra bazinetului Dubova, soarele deja se cam ascunsese, dar chiar și așa panorama a fost la înălțime. Atât la propriu cât și la figurat :)

DSC08102 DSC08112 DSC08117 DSC08128

Poate singurul lucru care cu timpul se va pierde din memorie, și pe care nu pot să vi-l arăt și vouă aici pe blog, este parfumul incredibil de frumos care ne-a însoțit pe parcursul întregului traseu. Motiv pentru care și recomand acest traseu primăvara.

Apusul n-a fost unul spectaculos, pentru că cerul era destul de acoperit, însă am oprit totuși să fac niște poze în golfuleț cu trepiedul, nu de alta dar tot nu prea folosisem mai deloc filtrul de densitate neutră de când mi l-am luat.

DSC08155

Și cam asta a fost prima zi din minivacanța de 1 mai, la finalul căruia ne-am retras în Drobeta Turnul Severin la pensiunea unde rezervasem cele 2 nopți, pentru că din păcate m-am „trezit” cam târziu și când să caut cazare în Herculane (unde aș fi vrut să găsesc), absolut totul era ocupat. Deh… toată lumea merge la Herculane de 1 mai :)

Până la urmă a fost însă mai mult decât o alegere fericită acea pensiune din Severin, dar motivele pentru asta le voi povesti în episodul următor :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Traseu                                           Dubova – Vf. Ciucarul Mare – Dubova
Marcaj
Durată 2h
Munții Almăjului
Punct plecare Dubova
Altitudine max. Vf. Ciucarul Mare (318 m)
Tip traseu drumeție
Surse apă nu există
Stare marcaj ok
Atenționări zonă unde se pot întâlni vipere
Data 1 mai 2015
Echipa Adina + Ciprian + Cristi + eu

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

harta ciucarul mareSursă hartă: www.pnportiledefier.ro

ACCES

Venind dinspre Orșova pe DN57, se trece de Eșelnița, apoi de Statuia lui Decebal (pe dreapta), iar după ieșirea din Dubova se va vedea pe partea stângă a drumului un stâlp cu săgeată spre traseul spre Vârful  Ciucarul Mare. Mașina se poate lăsa undeva în zonă.

15 comentarii:

  1. Am trecut în viteză prin zonă, în drum spre Cheile Nerei, şi nu am avut timp de ascensiuni, de privelişti… data viitoare îmi rezerv o zi numai pentru belvederi!
    Dar, vorba ta, „mereu e bine să mai lași ceva și pentru altă dată” :)
    Fotografiile sunt pur şi simplu tablouri!
    Ioana

  2. Buna Alexandra,

    Imi place mult cum scrii si locuri pe care le vitezi. Romania este o tara fantastica care nu este promovata asa cum ar trebui sa fie.Sunt sigur ca este tara in care rasuna din pieptul strainilor si a romanilor cel mai mult cuvantul “wow” ca nicaieri oriunde.
    Nu stiu daca ai auzit Derek Baron dar iti pot povesti despre el ca este unul dintre buni travel blogger-uri din lume care a inceput sa calatoreasca din 1999 vizitand peste 89 tari printre care si Romania. La inceput isi finanta calatoriile din joburi gasite in tarile respective (ghid turistic,teaching english, lucrand pe vase de croazira etc),acum detine un blog, a scris carti in domeniu travelling-ului, donatii si anul trecut a lasat o platforma online pentru travel advisor in special blogari foarte buni cunoscatori a zonelor vizitate.Site-ul se numeste http://www.plansify.com.
    Sunt convins ca experienta si pasiunea ta poate fi benefica pentru promovarea Romania in fata globe traveller-ilor cat mai detaliat si profesionist. Pe langa faptul ca impartasesti din ceea ce iti place sa faci esti rasplatit financiar.Iti fixezi o taxa pentru informatia pretioasa furnizata.
    Am savurat idee acestui tip foarte mult de aceea am decis este un prilej s-o impartasesc. Blogari de travel fiind un vector decisiv pentru cautatori de turism romanesc.

    Romania merita admirata.

  3. Cat de norocos e sotul tau … cat de rare sunt fetele care vor natura , plimbari lucruri simple si nu cluburi si masini scumpe !

    Tot respectul din lume pentru tine . Iti doresc tot binele din lume , datorita tie am facut niste excursii care sau dovedit a fi top 3 cele mai bune vacante ! am copiat efectiv HONEYMOON -ul vostru best days of my life .
    Pace and love

    • Iti multumesc tare mult! :)
      Mmmm… chestia asta cu norocul e relativa… Adica.. nu stiu cat de rare sunt fetele care vor natura si chestii simple, or fi, dar e norocos doar cel ce isi si DORESTE o astfel de fata langa el. Ca daca nu iti doresti, nu te mai consideri norocos :)
      Drept urmare ca uite, in cazul nostru a survenit o despartire…

  4. Urmeaza sa facem si noi acest traseu pe 20 sau 21 iunie.
    Vom sta cazati la cort in rezervatia Cheile Nerei, vom face doua zile de canoe pe Nera, drumetie la cascada Beusnita, lacul Ochiul Beiului (toate astea pentru a doua oara) si la plecare ne oprim in Orsova. Nu stiam ce sa facem prin Orsova si iata ca am descoperit minunatul tau blog (de fapt mi-a fost recomandat, nu l-am descoperit eu)…si avem in plan sa facem acest traseu, dupa ce ne vom plimba pe Dunare, pe la Cazane etc.
    Mi-e cam teama de viperele astea…dar sper sa nu ne intalnim cu ele :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *