In cautarea primaverii pe la poalele Craiului (19 aprilie 2015)

În căutare de brândușe, ghiocei și orice alte semne ale primăverii, am profitat de o zi de duminică din aprilie pentru care se prevestea vreme cel puțin interesantă și am tras o fugă până în Piatra Craiului, mai exact pe la poale.

Am plecat din București pe o vreme absolut genială. Cu cât ne apropiam mai mult de Ploiești, cu atât norii dansau mai frumos pe cer, razele de soare se jucau v-ați-ascunselea cu ei, și munții ni se arătau cu vârfurile lor încă albe la orizont. La văzul lor, nu mai aveam stare, aproape să țopăi în scaun de nerăbdare. Voiam să mergem ca vântul și ca gândul dacă se putea, dar din păcate nu aveam încotro decât să mă mulțumesc cu limita de viteză legală (plus vreo 10 km/h în plus, așa, de la noi :))

DSC07004DSC07011

Exact cum bănuiam cu doar câteva zile înainte, când ne întorsesem după Paște de la Galați și trecusem pe la Lacul Iacobdeal, rapița tocmai ce înflorise și completa perfect tabloul de care ne era dat să ne bucurăm de la bordul mașinii.

DSC06995

În Sinaia când am ajuns și am văzut pentru prima data munții în fața ochilor, am simțit ceea ce simt de fiecare dată când îi văd după 1, 2, 3 sau 4 săptămâni de pauză. Nu contează că i-am mai văzut de sute de ori înainte, mă cuprinde exact aceeași senzație. Simt că… mă curăță. Nu știu… e greu de explicat. Simt că parcă mă spală pe dinăuntru, că toate grijile și supărările dispar, că nu mai e nimic rău pe lume. Că nu mai sunt probleme.

DSC07029

Așa am simțit și acum. Lucrurile pe cer se mai schimbaseră un pic, soarele se cam ascunsese și norii coborâseră mult peste Bucegi și-i înveleau de zor. Cel mai probabil ca nu cumva să le fie frig, săracii. Era și-acolo o joacă continuă între ei, așa că nu mi-am făcut mari griji. Și oricum, decât cer albastru, mai bine vreme așa schimbătoare, mereu are în mâneca ceva muuult mai interesant :)

La Predeal am făcut țuști stânga spre Pârâul Rece, am coborât serpentinele pe care mereu îmi aduc aminte că în 2009 am văzut un pui de urs, după care pe măsură ce ne-am apropiat de Zărnești ni s-a arătat mare în fața ochilor impunătorul Crai, de care tare îmi era dor.

DSC07052

Cu câțiva copăcei înfloriți pe trotuare și arhitectura săsească a caselor, am observat pentru prima dată că Zărnești e chiar un orășel foarte frumos, chiar dacă mai trecusem prin el de atâtea ori. Adesea ne scapă imaginea de ansamblu, și uităm să vedem pădurea din pricina copacilor.

Spre deosebire de dățile când făceam dreapta spre Plaiul Foii, acum am ținut stânga ca să ne îndreptăm spre Prăpăstiile Zărneștilor. Nu mai fusesem în prăpăstii de aproape 10 ani, și sincer nu mai țineam minte aproape nimic.

Am trecut de Cabana Gura Râului și cam în același loc asfaltul s-a terminat, iar noi am intrat ca barca pe valuri. Drumul era plin de gropițe lângă gropițe și a trebuit să încetinim mult ca să putem înainta. Dar oricum, nici n-a fost chiar așa de rău și nici n-a durat mult, pentru că la doar 1,5 km am ajuns la Fântâna lui Botorog, unde am lăsat mașina și am început plimbarea.

Traseu                                         Fântâna lui Botorog – Cheile Zărneștilor – Cheile Pisicii – La Table – Șaua Joaca – Casa Folea – Fântâna lui Botorog
Marcaj  + 
Durată 6h
Munții Piatra Craiului
Punct plecare Fântâna lui Botorog (820 m)
Altitudine max. Șaua Joaca (1445 m)
Diferență nivel + 650 m / – 650 m
Tip traseu drumeție
Surse apă izvor la Fântâna lui Botorog
apă permanentă prin chei până la Poiana Vlădușca
Stare marcaj ok până în Șaua Joaca ()
apoi foarte rar sau inexistent ()
Hartă folosită MN 02 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Piatra Craiului
Sezonalitate secțiunea din Cheile Pisicii poate fi periculoasă pe timp de iarnă
Data 19 aprilie 2015
Echipa Cristi & me

Soarele era prezent, dar înșelător, pentru că temperaturile erau foarte scăzute (doar câteva grade peste 0), așa că ne-am baricadat bine și abia apoi am pornit.

 Fântâna lui Botorog – Cheile Zărneștilor – Cheile Pisicii – La Table:  3h 15

Prima porțiune, până la intrarea efectivă în chei, este destul de neinteresantă ca peisaj, dar a avut rolul de a mă ajuta să intru numaidecât în legătură cu muntele, iar când am ajuns la pereții înalți ai prăpăstiilor, deja mă primise în sânul ei și mi-a amintit cât de mică sunt față de el.

DSC07137

DSC07142

Lume nu prea era, dar la un moment dat am întâlnit un grup măricel de străini ce venea din sens opus, cu copii mici care se bucurau de natură și se alergau unii pe alții. M-am bucurat, ca de fiecare dată, că am întâlnit străini pe meleagurile noastre, și am continuat mai departe pe muzica ce venea din susurul apei.

Când am ajuns la bifurcația cu Cheile Pisicii, am făcut stânga spre ele, așa cum era planul, intrând pe teritoriu complet nou. Eram foarte curioasă ce ascund aceste chei, și un prim răspuns am primit chiar în secunda 2: ninsoare.

Prima dată am zis că ni se pare. E drept, soarele și norii se tot jucaseră în acest timp și ba era înnorat, ba ne trezeam încălziți de raze, dar norii nu erau unii de precipitații, așa că mi s-a părut cel puțin ciudat. Și de fapt nici măcar nu ningea ca lumea, ci părea mai degrabă că parcă pică ceva de pe sus, din copaci sau de undeva. De fapt, e un fenomen de care am auzit chiar recent la un curs de nivo, dar care din păcate n-am reținut cum se cheamă. E acea ninsoare cu fulgi extrem de mici și rari care se poate întâmpla și pe timp însorit, și nu este de fapt vorba de precipitații.

DSC07150

Atmosfera a devenit extrem de interesantă și am pătruns în Cheile Pisicii ca într-un tărâm misterios, mai ales că era și complet necunoscut nouă. A urmat o trecere țup țup pe pietre de pe o parte pe alta a pârăului (traseul desfășurându-se până la final ba pe stânga, ba pe dreapta), o cascadă frumoasă pe lângă care am urcat abrupt pe dreapta (cam singura urcare mai serioasă de pe tot traseul) și… o surpriză nesperată în această tură (dar nu cea mai mare)… o întâlnire cu niște ghiocei gigantici. Și pe lângă faptul că erau gigantici, mai erau și mulți. Niciodată nu-mi amintesc să fi văzut vreodată așa mulți ghiocei, și atât de mari.

DSC07192DSC07197DSC07218

După o pauză obligatorie pentru o mini ședință foto, am continuat mai departe, nu fără a observa cantitatea destul de mare de zăpadă care încă se mai găsea aici. Și noi care credeam că lăsasem iarna în urmă…

În egală măsură… pe unde nu dădeai peste zăpadă, aveai mari șanse să dai peste noroi… așa că la un moment dat am făcut-o lată și m-am scufundat bine de tot cu piciorul stâng… de mi-era mai mare milă de săracii mei bocanci frumoși. Acuma ziceți și voi…

DSC07230DSC07243

După terminarea Cheilor Pisicii, poteca s-a terminat și am intrat din nou pe un drum forestier, cel ce continuă pe Valea Vlădușca. Nu mult după asta, cum mergeam noi așa și ne minunam că ninge cu soare, îl văd pe Cristi, care era cu câțiva pași înainte mea, cum se oprește și spune încet, în șoaptă “he… ia uite-o!”. În dreapta noastră, cocoțată la doar câțiva metri mai sus, ce văd? O capră neagră!

DSC07260

Mă opresc și eu și rămânem nemișcați un moment, și câteva clipe mă uit uimită la ea. E atât de maaare, și de aproape, mai că aș putea s-o ating cu mâna dac-aș încerca. Desigur… a fost doar o iluzie, nu era CHIAR atât de aproape, dar oricum, a fost uimitor! Mai văzusem de câteva ori capre negre, dar niciodată atât de aproape. De cele mai multe ori erau chiar departe. Și spre fericirea noastră, odată ce ne-a zărit, nici nu s-a speriat de noi, nici după ce am scos ușor aparatul din gentuță ca să-i fac o poză. A continuat să mănânce și să urce încet încet mai sus, dar nu a luat-o la fugă, așa cum s-a întâmplat data trecută când am văzut capre în Piatra Craiului. E drept că atunci erau cam multe, eram mult mai sus, în golul alpin, și era și un pui printre ele și cred că le-am cam luat prin surprindere, dar oricum.

E mare lucru și m-am simțit cu adevărat norocoasă. Chiar nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că o să văd vreodată o capră neagră la o altitudine așa joasă (eram acolo cam la 1300 de metri altitudine).

Cu așa o surpriză de proporții, simțeam că tura deja fusese peste așteptări și îmi dăduse mult mai multe decât speram, dar încă nu eram nici la jumătate.

DSC07237

DSC07273

În curând am ajuns la intersecția cu triunghiul galben care ne-ar fi scos direct la Casa Folea. Însă m-am gândit că ar fi fost mult prea scurt traseul dacă am lua-o pe acolo și mi-am dorit să continuăm. La stânga oricum era zăpadă cu carul, așa că m-am gândit că dacă ne continuăm traseul pe drumul forestier care se arăta mult mai uscat, o să fie mult mai ok, mai ales că nu venisem cu parazăpezi, noi fiind chipurile în căutarea primăverii :P

Dar ce să vezi… după doar câteva zeci de metri am dat iar de o grămadă de zăpadă, pe care nu aveam cum s-o ocolim de nicio culoare. Așa că pe lângă vânt, care când dădea câte o rafală ne amintea numaidecât că afară nu erau decât vreo 2 grade Celsius, a trebuit să ne luptăm și cu zăpada prin care ne cam afundam pe alocuri, și care ne transmitea un mesaj foarte clar: că nici măcar prin acele locuri ale muntelui iarna încă nu se terminase.

DSC07281Ninge cu soare

DSC07325

Pe măsură ce ne-am apropiat de Poiana Vlădușca, au început să se arate abrupturile spectaculoase ale Craiului. Până atunci ne croisem drum printre pereți răcoroși, și abia de-acum încolo aveau să urmeze peisajele acelea de vis.

DSC07252

DSC07333

Iar după atâta zăpadă, nu voiam decât să ieșim cât mai repede la potecă uscată, și visam ca în Șaua Joaca să trecem efectiv dintr-un anotimp în altul, de la iarnă la primăvară.

DSC07341

Dar până acolo mai era. Când am ieșit din pădure și am dat de o maaaare de punctulețe movulii, aproape am uitat complet că soarele dispăruse ca măgarul în ceață, că ninsoarea cea firavă se transformase acum în ceva un pic mai serios și că se făcuse și mai frig. În tot acel peisaj zgribulit, acesta era semnul primăverii pentru care venisem și pe care îl căutam: brândușele.

DSC07367

Iar printre ele, nelipsiți, mai erau din loc în loc și aceeași ghiocei gigantici, care n-au scăpat nici ei nepozați din toate unghiurile posibile și imposibile.

DSC07381DSC07388

Valul ne-a luat atât de tare încât nu ne-am dat seama că ni se va face frig până când chiar ni s-a făcut. Stând să pozăm, am uitat de tot și de toate, și nu ne-am pus pe noi o pufoaică, ceva, ca atunci când facem o pauză de gustare sau de lenevit :)

Așa că la terminarea ședinței foto cu floricele numărul 2, a trebuit să o iau un pic la sănătoasa mai departe, ca să pun repede sângele în mișcare, că deja simțeam că mi-au înghețat toate cele :P

Am ajuns apoi nu după mult timp în locul numit La Table (Șaua Vlădușca), unde am cotit stânga și teoretic am schimbat crucea roșie cu banda roșie.

 La Table – Șaua Joaca – Casa Folea – Fântâna lui Botorog: 2h 45

Știam că de acolo nu mai aveam mult și ajungeam în Șaua Joaca, unde ne aștepta priveliștea spectaculoasă spre creastă și abrupturile Craiului, iar priveliștea nu a întârziat să apară, chiar de dinainte de șa. Ba printre copaci, ba pe după o delușor, aproape îmi venea să merg numai cu spatele ca să nu pierd nimic :)

DSC07414

Iar când am ajuns în șa, peisajul m-a lăsat la fel de mută ca în 2011 când mai ajunsesem pe acolo. Și nu pentru că ar fi fost mult diferit, pentru că atunci era toamnă și acum primăvară, ci pentru că… pur și simplu. E un loc care m-ar uimi poate și a 10-a oară.

Un loc în care nu ai cum să nu faci o pauză, tolănit pe spate, cu ochii spre munte, încercând să absorbi tot binele și tot frumosul din el.

DSC07427

Ba chiar am fost răsplătiți și cu un pic de soare în pauza asta, dar n-a durat mult, și următoarea rafală de vânt puternic ce a venit peste noi ne-a și trimis mai departe la drum, făcându-mă să nu știu cum să mă închei mai repede și mai bine la pufoaică și să mă baricadez.

DSC07459

De acolo practic am intrat pe traseu cunoscut, căci în 2011 venisem dinspre Peștera până în Șaua Joaca. Înainte de intrarea în pădure pe valea cea seacă a Pietrelor, am aruncat un ultim ochi în urmă la frumosul Crai, după care ne-am orientat privirile spre al doilea capitol al turei, Bucegii, care se preconizau timid în depărtare.

DSC07482O privire în urmă spre Crai

DSC07471Se ivesc Bucegii

DSC07488

Cu ocazia asta am lăsat și zăpada definitiv în spatele nostru, și am pășit încrezători spre primăvară, cu sufletul bucuros de revedere. Iar după ce poteca a cotit singură stânga și am intrat în linie dreapta spre Casa Folea, Bucegii noștri s-au arătat în toată splendoarea lor, mângâiați de valurile norilor albi.

Mi-aduceam bine aminte de priveliștea asta, și abia așteptam să o revăd în lumina după-amiezii, mai ales că acum aveam privilegiul de a vedea Bucegii cu mult mai multă zăpadă ca în 2011.

DSC07524

De când am intrat pe curba de nivel și până la casa Folea m-am oprit de nenumărate ori, câteodată efectiv la fiecare 5 pași, încercând să surprind ce mi-era dat să văd, uneori de peste gardul cel rustic, alteori de după el. E ceva în liniștea aceea de prin acele locuri speciale care mă făcea să nu vreau să mai plec, să stau să privesc nesfârșit, ca de la „balcon”: delușoarele, casele, culmile, munții din depărtare, animăluțele ce apăreau din când în când în curțile oamenilor…

DSC07535

Nu pot să zic că nu mi-ar plăcea să trăiesc acolo (chiar dacă știu că n-ar fi deloc ușor), dar poate dacă ar fi așa, m-aș obișnui… n-aș mai simți în fiecare zi când aș ieși pe ușă că îmi clătesc ochii sau că-mi saltă inima în mine de bucurie. Toate ar deveni parte din normalitate în ceva timp.

La întâlnirea cu săgețile indicatoare nu ne-am abătut la dreapta pe la Casa Folea (n-aveam de ce), ci am continuat tot drept înainte, urcând un mic prag de vreo 2-3 metri. Iar mai departe a urmat o a doua porțiune de „balcon”, pe care cu greu mă abțineam să nu mă opresc din nou la fiecare 5 pași. Am reușit. M-am oprit doar la fiecare 10 pași :)))

DSC07571 DSC07578

Foarte mult verde am întâlnit pe acolo, foarte multă liniște, ca și până atunci, și priveliști interesante spre cele două cocoașe de dincolo de satul Măgura: Gălbinarea și Măgura mare. Cândva poate om ajunge și pe-acolo….

DSC07588 DSC07622 DSC07634

În curând am ajuns și la intersecția cu drumul ce vine dinspre Mănăstirea Peștera, după care știam că nu mai trebuie să mergem pe drum decât câteva sute de metri și apoi să fim atenți pentru că marcajul (foarte slab spre inexistent) ar trebui să coboare spre stânga.

Acest drum, hilar sau nu, chiar dacă nu e în realitate mai mult de un drum prăfuit de căruță, poartă, dacă vă vine să credeți sau nu, titulatura de drum județean, mai exact DJ 112G!!! :)

Iar spre surprinderea noastră, pe această porțiune am găsit chiar doi stâlpi de marcaj (pe care nu cred să-i fi observat în 2011, dar cred că erau), din care al doilea e montat fix în punctul unde trebuie părăsit drumul spre stânga, pe o potecuță miiiică mică între două garduri ce delimitează proprietățile oamenilor.

DSC07652

Am purces așadar pe această potecuță, ca printr-un labirint interesant, și am început coborârea. La un moment dat gardurile dispar, și am fost un pic confuzi pentru câteva clipe, dar ne-am dat repede seama că trebuie să urmăm o potecă foarte firavă spre dreapta un pic, după care gardurile au reapărut și poteca și-a croit din nou loc printre ele (ne-a ajutat un pic și faptul c-am avut pe telefon aplicația Maps Me care are trecut pe hartă acest traseu și am verificat să vedem dacă suntem bine).

DSC07659 DSC07661

Au urmat o căsuță mică din lemn la care am continuat prin dreapta ei, apoi o curbă frumoasă de nivel, o mică pauză să gust ceva pentru că mă ajunsese foamea rău de tot, și apoi, după o coborâre destul de scurtă prin pădure, am ajuns înapoi, la doar câțiva pași de pod, unde lăsasem mașina cu 6 ore înainte.

De acolo am luat drumul spre casă, optând pentru Culoarul Rucăr Bran în loc de DN1, ceea ce s-a dovedit a fi o idee foarte proastă până la urmă, pentru că între Câmpulung și Pitești ÎÎÎNCĂ se mai lucra și mai erau un miliard de semafoare care ne-au terminat psihic, dar măcar am mai prins o vedere frumoasă din mașină cu Bucegii și în felul ăsta am făcut și o oprire la Castelul Bran pentru o poză, la fel cum făcusem și în 2013.

DSC07675DSC07689

Și astfel s-a încheiat o tură frumoasă de doar 1 zi, dar care a însemnat trecerea de la iarnă la primăvară, atât efectivă cât și simbolică, și care m-a încărcat din nou cu frumusețea munților, pe care o port mereu în suflet, chiar dacă locuiesc la oraș :)

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

harta mica

DESFĂȘURĂTOR
11:45 Fântâna lui Botorog 15:20 Șaua Joaca
12:35 Bifurcație Cheile Pisicii 16:25 Lângă Casa Folea
15:00 La Table (Șaua Vlădușca) 17:45 Fântâna lui Botorog

ACCES

Pentru a ajunge la Fântâna lui Botorog, în Zărnești urmați indicatoarele maro spre Prăpăstiile Zărneștilor. Locul se recunoaște ușor. În weekend sunt mereu mașini oprite acolo, pe dreapta este izvorul amenajat și pe stânga sunt podul și indicatoarele rutiere spre Măgura.

30 comentarii:

  1. Vaaaai, ce dor mi s-a făcut de Măgura! Am „lăsat-o” la începutul lui februarie mohorâtă şi cam în ceaţă… dar tot fermecată! Cum fermecate sunt şi fotografiile tale cu ghioceii şi brânduşele!
    Interesante şi Cheile astea ale Pisicii – poate ajung la vară; că acum m-am săturat de zăpadă pe munte. Am trecut în weekend prin Valea Dorului şi m-am îngropat de câteva ori în nămeţi. Şi nu numai acolo…
    …dacă te uiţi bine în fotografiile cu Bucegii, o să mă vezi şi pe mine, undeva, acolo, „pierdută” printre straturi de zăpadă :) Cred că ne-am făcut poze reciproc în acel 19 aprilie :)
    Ioana

    • :) Ce dragut! Intr-adevar, ne-am facut poze reciproc :)
      Pana acum cred ca s-a dus zapada din Cheile Pisicii, dar mai incolo de chei s-ar putea sa mai fie un pic, cine stie…
      Mersi frumos de aprecieri! :)

  2. Ce chestie?! Când ies de pe varianta Sinaiei, o secundă mă uit la trafic și multe altele privesc pe sub parasolar crestele Bucegilor. Numar Clăile, crestele, vaile, mi le enumăr în gând, aha și Gelepeanu, vai Peretele Văii Albe. Respir greu, nesigur, adânc de parcă emoția mă paralizează. Ajung în Bușteni, trec de complexul Caraiman, mai feresc un pieton mai mă uit pe geam în stânga. O iau de la capăt, dar mai amănunțit. Câteodată opresc pe dreapta. Adaug amănunte: Blidul Uriașului, Circurile, Albastra, analizez peretele Caraimanului. Când mă întorc din Predeal până în Azuga o perioadă scurtă se văd bine văile orientate spre nord-est. Periculoase și atrăgătoare ca o femeie în fața căreia știi că nu poți rezista și nu mai ai control, le vezi tolănite și complet expuse Văile Coștila și Seaca Caraimanului. Se văd multe altele, dar aici am eu sensibilitate foarte mare. Pe una am avut-o, pe una nu, dar la oricare visez mereu cu teamă și dorință deopotrivă. Hai că sunt razna!

  3. Ai mare dreptate cand spui că “între Câmpulung și Pitești ÎÎÎNCĂ se mai lucreaza”, din pacate acest “ÎÎÎNCĂ” se va mai prelungi o buna perioada de timp. In acest sens iti recomand alternativa ce trece prin localitatea Boteni, este un drum secundar dar te scapa de semafoarele interminabile si bonus vine si cu peisaje mai frumoase.
    Carari cu soare iti doresc.

    • Of Doamne…. ce le-o lua atata, nu stiu! Zici ca fac acolo metrou, nu alta!
      Mersi tare mult pentru varianta indicata! Uite chiar nu stiam, ma va ajuta mult! Sarumana!

      • Hmmm…nu doar metrou ci si o mica baza de lansare rachete catre Marte, poate vin omuleții verzi si termină drumul in locul lor :)
        Cat despre varianta indicată de mine vei gasi 2 porțiuni de 100-200m cam acidentate, dar per total drumul este bun.

        • :))) da… o baza NASA :))
          100-200 m accidentati sunt parfum!!! :) Asta nu-i nicio problema, important e sa nu mai stam ca prostii la o mie de semafoare…

  4. Ai incercat sa folosesti aplicatia “Muntii nostri” cu harta Pietrei Craiului? Pe Postavaru nu mi-a mers si nu imi dau seama daca nu e buna aplicatia sau gresesc eu undeva.

  5. Superb. Imi aduc aminte ce bine trebuie sa-i fi venit lui Calistrat Hogas, daca ar citi aceste randuri si cum s-ar fi regasit in imaginile de mai sus. Sau cat de bine se aseamana firele de idei demne de Ciresarii lui Chirita. O adevarata aventura, ademenita langa minunata simtire de liniste …

  6. Tinutul fermecat…:)) Eu vreau prima harta…te rog frumos spune-mi de unde o pot cumpara…ma intereseaza mai mult partea cu Magura.Multumesc!

  7. Super, mi-am permis sa-mi iau un weekend prelungit de 3 zile cu cazare la Magura si chiar ma gandeam la varianta asta de traseu pt duminica cu un circuit Magura-Prapastiile Zarnestilor-La Table-Saua Joaca-Pestera-Magura, dar nu gasisem o informatie concreta legata de timpul de desfasurare. Multumesc pt lamurire cu aceasta poveste. :)

      • M-am intors din minivacanta petrecuta la Magura si am ramas cu gura casca. :) Peisajul este fascinant , un loc de poveste, mai ca imi vine sa imi iau o casuta acolo daca mi-ar permite buzunarul. :)
        Am facut si acest traseu, am ramas placut impresionat de varietatea de peisaje pe care le poti intalni in calea lui , mereu gasind cate ceva nou. Dar cea mai puternica impresie mi-au lasat-o Cheile Pisicii. In nici un loc de la munte nu am simtit nicaieri o atmosfera asa de stranie ca si aici, parca ma simteam inconjurat de ochi lucitori care sclipeau undeva de dupa un desis sau o piatra. Chiar am simtit o usurare sufleteasca cand am iesit pe drumul forestier ce urmeaza Valea Vladusca.
        As vrea la anul sa parcurg si crestele Pietrei Craiului, zona deja atenteaza cu sanse mari la locatia de suflet din tara, a fost dragoste la prima vedere, probabil cu un mic ajutor si din partea culorilor de toamna.

  8. Traseul este intr-adevar fantastic…Cheile ne-au surprins prin formele lor zvelte si spectaculare…a fost destul de epuizant sa treci prin acea albie (cascada ,apa in general, nu era in aceasta perioada a anului) dar s-a meritat cu varf si indesat. Ajunsi in Poiana Vladusca am fost de-a dreptul hipnotizati de Maretul Crai..si cine a fost stie…dragoste la prima vedere…In jurul nostru se aflau o multime de vaci la pascut ceea ce dadea un plus de pitoresc locului…cum ne apropiam de Saua Vladusca,am dat peste o stana de vaci si aici s-a cam rupt filmul pentru noi…efectiv,am fost atacati de 7 caini si cand spun “atacati” o spun cat se poate de serios…dat fiind ca desteptul de mine uitasem sa scot fluierul din rucsac (care nu stiu cat de mult m-ar fi ajutat,dar,totusi era de ajutor) a trebuit sa strig din toate puterile poate,poate m-o auzi careva..cainii ne inconjurasera si aratau destul de agresivi..chiar daca stateam nemiscati tot se repezeau spre noi..Tania mea era sa lesine de frica..intr-un final a aparut si vacaru” si am scapat cu viata….Pentru cei ce doresc sa urmeze acest traseu in sezonul cald,ii atentionez sa aibe mare grija..eu deja mi-am facut comanda pentru doua bastoane cu electrosocuri pentru data viitoare..iubim animalele insa in asemenea situatii trebuie sa te aperi.Saua Joaca ne-a fascinat intru-totul..o asemenea priveliste iti incanta retina si te face sa iti doresti sa ramai acolo pe viata..in continuare,noi am luat-o prin Pestera si de acolo am revenit in Moieciu de Jos unde eram cazati. A doua zi am revenit in Saua Joaca..trebuia neaparat sa ajungem acolo din nou:)) A fost grozav,ne vom ntoarce in Magura in toamna si atunci vom reveni pe acest traseu pentru a vedea Craiul imbracat in alb…Multumim Alexandra!!!

    • Ma bucur ca v-a placut asa de mult! :)
      Cu cainii din pacate asa e, unori pot fi probleme serioase. Mi s-a intamplat si mie de cateva ori in trecut, si chiar recent in Rodnei, unde era sa o patim rau de tot.
      Tactica corecta si aplicata de noi cu succes este:

      1. Retragerea din zona lor de dominatie, spre o zona din afara razei lor vizuale. Retragerea se face musai cu cu fata spre ei, nu te intorci cu spatele, ca ataca imediat
      2. Se vorbeste cu ei ferm, dar nu rastit si nu cu tonul ridicat
      3. Daca ai bete de trekking (si recomand sa ai), le indrepti in lateral, cam la 45 de grade, astfel incat sa pari mai mare. ideal este, pentru grupuri de minim 3, sa stai spate in spate, cu betele indreptate in afara, in cazul inconjurarii de o haita
      4. nu se priveste cainele fix in ochi, ci un pic in jos
      5. nu se fuge
      6. nu le dai de mancare
      7. nu arunci rucsacul
      8. daca e vorba doar de 1-2 caini, scoti imediat sprayul si il actionezi daca vezi ca ataca (asta e ultima solutie, daca nimic nu merge)

      Sunt sigura ca o sa aveti mai multa bafta de acum incolo si o sa si aveti experienta sa gestionati mai bine situatia :) Multa bafta si carari cu soare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *