Plimbare de primavara la Lacul Iacobdeal (14 aprilie 2015)

Mergând și anul acesta de Paști acasă la părinți, la Galați, am profitat de asta și ne-am croit din nou drum spre Munții Măcin pentru a face o primă ieșire de primăvară în natură pe 2015. Eram destul de sătulă de zăpadă și de iarnă, și mi-era un mare dor de verde. N-am făcut un traseu marcat, ca în ultimii doi ani, ci o simplă plimbărică pe la Lacul Iacobdeal, la care nu mai ajunsesem niciodată.

Cu vreo 2-3 săptămâni înainte de Paști, în timp ce mutam canalele la televizor, am prins o mega știre: de Paști va ploua în toată țara. Zic, wow, ce chestie, oare cum or știi oamenii ăștia cu precizie cum va fi vremea peste atâta amar de vreme? Oare au descoperit ei vreo invenție nouă? Aș! Vezi să nu! Făceau și ei niște senzație (nu știu exact spre interesul cui, probabil doar ca să se afle-n treabă, ce le mai place să vorbească aiurea…).

De Paști… ce crezi? 4 (PATRU!!!) zile una după alta în care nu numai că n-a plouat, dar la Galați (cel puțin) a fost soare cu cer senin de dimineață până seara și peste 20 de grade Celsius. Când am văzut înainte de Paști prognoza ce anunța treaba asta atât la Galați când și pentru Munții Măcin, am zis… măi nene, e grav. Apăi vremea ceasta e PREA BUNĂ! Nu se poate! Aveam de gând să mergem la dus pe la Lacul Iacobdeal, dar când am văzut pe-așa, am zis hai să mergem direct la Galați și poate avem noroc la întors să fie măcar un nor amețit pe cer.

Zis și făcut. Am mers la Galați, 4 zile am murit de cald și m-am rugat la ceruri (literally :)) implorând niște norișori pufoși, iar marți când am plecat înapoi spre București, părea că situația chiar se schimbase, însă Dumnezeu știa dacă în bine.

Site-urile meteo pe care le urmăresc dădeau 3 prognoze diferite, de nu mai știai pe care să o crezi mai degrabă. Una zicea că e înnorat dimineața, alta că după-amiaza, iar alta că e cam înnorat cam toată ziua. Ne-am urcat în mașină total confuzi. Acuma… fie ce-o fi. Tot drumul de la Galați la Brăila m-am uitat ușor îngrozită că în față aveam un cer albicios bun de nimic, iar în spate albeața se ducea și lăsam un cer perfect, cu nori albi răzleți. Ba chiar mi-a dat la un moment dat prin cap să o lăsăm baltă și să încercăm la anu’. Dar când am ajuns la punctul în care trebuie cotit stânga spre bac, am „mirosit” că de fapt cerul se spărgea dinspre Galați spre Brăila, și că de fapt s-ar putea să avem super noroc ca până să ajungem la lac, albeața să se ducă de tot.

Cu bacul am pierdut destul de mult timp, pentru că după noi s-au mai urcat destul de multe mașini, inclusiv 2 tiruri, dintre care unul din acela ce transportă mașini noi, și s-a urcat la milimetru lângă celălalt tir. Am urmărit curioși operațiunea, întrebându-mă dacă nu cumva cu tot cu el se depășește gabaritul maxim și minunându-mă ca de fiecare dată de invenția asta care se numește bac :)))

DSC06712

Mereu am fost fascinată de bac, chiar dacă am copilărit lângă Dunăre și am trecut de multe ori pe celălalt mal (o dată am chiulit și m-am dus să fac plajă pe cealaltă parte; dacă știa mama că în loc să fiu la liceu eu eram în alt județ… :)))) Și poate un pic temătoare de fiecare dacă când mă urc cu mașina pe el. E una dintre chestiile alea care știu foarte bine cum funcționează, dar care tot îmi dă un pic de neliniște. Poate pentru că atunci când eram mică s-a întâmplat catastrofa de la Cotul Pisicii în care au murit aproape toți oamenii de la bord și am avut un coleg de școală și vecin căruia îi muriseră ambii părinți pe vasul Mogoșoaia… Nu știu. Dar știu că încă de pe atunci mi-e cam teamă de nave mari. Bine, bacul nu e tocmai cea mai mare navă, dar oricum, tot pe apă ești :)))

În fine… mai mult durează îmbarcatul și debarcatul, că de trecut Dunărea la Brăila o treci în doar 10 minute. Ajunși din nou pe asfalt, i-am dat bice mai departe spre Turcoaia, fără a intra însă în sat, ci cotind la stânga înainte de el (la final se găsește harta cu toate detaliile de acces). Am înaintat încă un pic cu mașina, după care am „abandonat-o” pe dreapta, ne-am încălțat mai acătării și am continuat pe jos.

Locul este destul de auster, și ni s-a arătat din start caracterul antropic al zonei și efectele fostei cariere de granit ce a fost acolo. În zonă sunt chiar și vreo două schelete de clădiri vechi dărâmate sau niciodată finalizate care cam strică peisajul, dar cu toate astea, simplu fapt că eram iarăși în natură ne-a transpus automat în altă stare, și am urcat nerăbdători pe drum, curioși să vedem în sfârșit minunăția de lac de care doar auzisem până atunci.

Surpriza n-a fost deloc mică atunci când, după nici 5 minute, în fața ochilor ni s-au arătat apele albăstrui-verzui ale lacului, moment în care am simțit aceeași bucurie care mă cuprinde de fiecare dată când ajungem prima dată la un lac glaciar. De altfel, Lacul Iacobdeal, acoperind perfect cavitatea din care s-a extras în trecut granit, seamănă foarte mult cu un lac glaciar care se formează într-o căldare. Aici în schimb, formarea lacului este cât de poate de deosebită.

Se pare că în timpul exploatării, s-a efectuat o dinamitare care a avut un rezultat destul de neașteptat: pânza freatică la care se ajunsese a răbufnit sub debit puternic și a inundat toată căldarea, dând astfel naștere lacului Iacobdeal. La fel de interesant este și faptul că acest lac nu are nicio legătură cu alte ape curgătoare. Nu deversează în Dunăre și nu are niciun afluent, ci se alimentează doar din izvoare subterane și din precipitații.

Imediat ce am ajuns la mal am observat și grota de care auzisem, dar ne-am abținut de la a intra în ea la început (omu’ când vede o gaură, dacă nu se bagă-n ea… nu se simte bine :)))) și am lăsat-o pentru final. Ne-am propus de la început să dăm un rotocol lacului, să îl vedem din toate unghiurile, așa că am pornit spre stânga, continuând în sens orar în jurul lui. Nu există poteci ca pe munte, ci doar vagi cărărui întrerupte, făcute tot de alți oameni, iar pe prima porțiune se traversează chiar foarte de-a coasta și trebuie atenție să nu alunecăm la vale, însă ulterior treaba se mai aplatizează, că să zic așa :)

DSC06740DSC06744

Cu norișorii am avut într-adevăr norocul mult sperat, și cerul ne-a încântat cu o plimbare continuă a lor, soarele acoperindu-se din când în când, lăsându-ne să simțim mai bine vântul ce bătea chiar zdravăn.

Lacul m-a cucerit chiar din prima. Am început să trag cadre peste cadre spre el, minunându-mă de felul cum astfel de locuri se află parcă ascunse în cele mai neașteptate locuri, și nu știu să strige sau să te tragă de nas să mergi la ele. Stau acolo liniștite, în pace, și așteaptă. Dacă te duci sau nu, pentru ele e cam tot una.

DSC06769DSC06779

Când am ajuns pe partea opusă a grotei, am găsit un pietroi. Unu așa măricel, nu glumă. M-am apropiat să văd dacă mă ajută să fac un cadru interesant și diferit, și m-am trezit că mă urc pe el. Mi-era așa un dor să simt stânca la mână și avea niște prize atâta de frumoase și de sănătoase încât nu aveai CUM să nu te cațeri pe el. Ar fi fost păcat! Numai că nu te ruga să te urci! Dacă ar avea și el gură….

DSC06787

Când m-am dat jos, deja eram în lumea piticilor. M-am lăsat pe vine să studiez pământul, asupra căruia de multe ori doar copiii se mai apleacă, dar care are atâtea de arătat și ne învață atât de multe, cum am fi de exemplu să nu uităm să ne bucurăm de lucrurile simple. Un fir de iarbă, un mugur, o floricică, o picătură de apă…

DSC06808 DSC06801

Aici în deosebi, pământul numai că nu ne trage de nas să ne spună povestea lui. Datorită rocii granitice, apa lacului are, se pare, o radioactivitate ceva mai ridicată, astfel că vegetația este foarte săracă și atipică zonei.

DSC06817 DSC06810

Ne-am așezat un pic pe malul abrupt de deasupra lacului, și am rămas un pic așa… să stăm degeaba. În oraș nu prea e timp de asta. Și nici liniște. Aici, ca de multe ori când suntem pe munte (chiar dacă aici e un munte mic mic de tot), nu suntem decât noi și natura. N-am zărit decât o mașină sosită înaintea noastră, cu care 2 bărbați veniseră la pescuit (deși e interzis și nu prea știu ce prind ei din lacul cesta sterp, dar n-avem noi treabă…), dar sunt așa departe că e ca și cum n-ar fi deloc.

După o vreme ne-am ridicat (nu știu cât, că am uitat de ceasuri), și făcând doi pași pe drumul ce ne-a apărut în spate, abia atunci am observat că duce spre o altă apă. Ia uite…. asta chiar nu știam! Mai este un lac aici? Hai să vedem!!!!

DSC06831

Entuziasmul explorării ne-a îndemnat să vedem ce se petrece acolo, și ne-am îndreptat cu pași repezi spre apa necunoscută. Drumul de exploatare părea că merge fix spre ea și apoi este înghițit de apă, dar o mică ridicătură de pământ ne-a permis să trecem mai departe. De fapt, era vorba de două ape separate, de adâncime foarte mică, probabil strânse doar din precipitații, dar cât se poate de interesante.

DSC06842

Și pentru a ne prelungi plimbarea prin natură, i-am propus lui Cristi să urcăm pe vârfulețul sub care ne aflam, ca să avem și o vedere mai de ansamblu. Din față părea „foarte” vertical și aproape imposibil de abordat, dar cam orice munte cu o față foarte abruptă are o alta mult mai prietenoasă, așa că de ce ar face ăsta micu’ excepție?

M-am gândit că poate prin spate găsim noi cumva o cale de a ne urca pe el, așa că i-am dat un ocol prin dreapta. N-am apucat să facem semicerc în jurul lui că am și găsit o linie promițătoare, chiar dacă tot destul de abruptă, dar măcar părea abordabilă. Apăi ce ieșire în natură e aia în care nici măcar un pic să nu ne punem sângele ca lumea în mișcare și plămânii la un pic de treabă?

Mă poticnesc însă de la primul pas. Și nu pentru că aș fi întâmpinat vreo problemă, ci pentru că uitându-mă pe sus să văd pe unde să urcăm, n-am fost atentă la picioare și am speriat un gușter atâta de tare încât săracul nu știa pe unde să mai fugă și a dat cu capul fix de piciorul meu. O fracțiune de secundă nici eu n-am știut ce să fac mai degrabă ca să-i eliberez calea să fugă mai repede, că nu voiam să se sperie și mai tare, dar nu-i bai, că la cât de rapizi sunt, vreau să zic că nici n-am apucat să-l văd bine că a și dispărut. Săracul ce spaimă a tras.

Mai sus n-am urcat mult că am și găsit încă o reptiluță, de data asta mai mică și pe care am văzut-o la timp, și am încercat să o pozez cât mai de departe și cât mai nemișcat, ca să nu o mai sperii și pe ea. O frumusețe, nu alta!

DSC06909

Încă un pic de urcat pieptiș și am ajuns sus pe vârfuleț, de unde se vedeau nu numai apele mici pe care tocmai le descoperisem (care de sus de fapt nu se vedeau deloc mai interesant decât de jos :P) dar și Lacul Iacobdeal.

DSC06859 DSC06866 DSC06867

Vântul bătea acolo sus așa de tare încât pantalonii mi se zbăteau ca nebunii pe picioare, și n-am putut sta foarte mult pentru că ne-a intrat repede frigul în oase, așa că am hotărât să coborâm la loc spre malul lacului Iacobdeal de unde deviasem, dar nu pe unde urcasem, ci pe o altă cale pe care am zărit-o de sus.

DSC06877Apropo de oase…

DSC06884DSC06898

După revenire la malul lacului, am continuat rotocolul nostru în jurul lui, și spre final, apropiindu-ne de capătul în care pescuiau cei doi bărbați, am dat bună ziua și ne-am dus mai departe spre grota ce o lăsasem ca încheiere.

DSC06915

Nu mică a fost surpriza când, apropiindu-ne de ea, ne-am dat seama că nu are înălțimea unui om pe micuța galerie de acces, nici pe departe, lucru pe care nu îl observasem în primă fază. Noroc că am făcut mersul piticului la școală, m-am făcut mică mică de tot, am băgat capul la cutiuță și m-am adaptat situației, și după puțin efort am ajuns pe partea cealaltă, exact la malul apei, unde grota are aproximativ înălțimea mea și am putut sta în picioare, fără însă a uita că trebuie să am grijă să nu dau cu capul în tavanul colțuros.

DSC06929

Am stat aproape vreo 2 ore la lac în total, cu tot cu mica noastră explorare în sud-vestul lacului, rezultând în final o plimbare în formă de 8 în zonă (mă rog, un soi de 8 cu inimioară și codiță :))

google earth r

2 ore care echivalează poate cu 2 zile de energie, cu o amintire frumoasă și cu multe multe alte lucruri de preț intangibile.

Deși nu e cine știe ce obiectiv turistic, nu există în zonă niciun panou sau săgeată către el și nici nu face parte din aria protejată a Parcului național Munții Măcinului, Lacul Iacobdeal ne-a oferit o nouă ocazie să admirăm peisajul inedit și liniștitor ai acestor munți speciali. Chiar și după ce ne-am urcat înapoi în mașină și am pornit spre București, am urmărit zeci de minute în șir dealurile domoale, formele de relief deosebite și culorile frumoase din această zonă, mai ales pe timp de primăvară. Rapița încă nu înflorise, dar căutând-o insistent de la geam, am zărit pe aici colo câteva punctulețe galbene miiiici mici mici de tot, semn că nici mult nu mai e. Mâine poimâine…

Data: 14 aprilie 2015

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

Cheltuieli
Trecere BAC Brăila 21 lei 1 autoturism cu șofer
Trecere BAC Brăila 1.5 lei pasager
Trecere pod Vadu Oii 11 lei 1 autoturism

 

ACCES

Venind dinspre Galați / Brăila, se trece de Măcin, și apoi, după ce se trece de intersecția spre satul Greci, din drumul județean DJ 22 se face dreapta spre Turcoaia pe Drumul județean DJ 222H.

Venind dinspre București / Tulcea / Constanța pe Drumul județean DJ 22D, după ce se trece prin satul Cerna se face prima la stânga spre Turcoaia pe Drumul județean DJ 222H.

Nu se merge până în satul Turcoaia, ci se cotește imediat prima la stânga, pe un drum pietruit în stare bună. Se continuă pe acesta încă aprox. 2,5, după care mașina se poate lăsa la o intersecție în formă de cruce. La stânga pornește un drum pietruit, la dreapta un drum de pământ, care se urmează pe jos încă 5 minute până la lac.

Aici se lasă mașina:

DSC06726

Sursă informații despre Lacul Iacobdeal: ecomuntiimacinului.wordpress.co

14 comentarii:

  1. Si noi am fost la Lacul Iacobdeal tot marti. Ar fi fost frumos sa ne intalnim acolo.Voiam sa facem traseul spre Tutuiatu dar am renuntat din cauza vantului. Cand am ajuns noi la lac batea vantul asa de tare ca nu am rezistat mai mult de 10 minute.

  2. Dennis_the_menace

    Interesant locul in care ai fost, eu personal n am auzit desi prin liceu mergeam des pe la olimpiada de geografie si ar fi trebuit teoretic sa aud macar de el.

    Hai sa-ti zic un lac misto din Romania. Lacul Vulturilor din Muntii Siriu. Sa cauti pe google poze ;)

    • Da, știu de Lacul Vulturilor, n-am ajuns încă prin Siriu, de mult timp tot zic să mergem, dar mereu parcă apar alte priorități :)
      Să-ți zic și eu un lac :P Lacul de smarald (sau lacul Brazi) de lângă Racoș. E similar cu Iacobdeal, adică tot într-o fostă carieră. Are o culoare… ceva de vis! Chiar am fost anul trecut în zonă, dar nu știam de el. Așa că tre să-mi fac din nou drum :)

  3. Salut. Am descoperit de curand blogul tau si am citit cu placere multe din calatoriile tale. Am vazut locuri frumoase, sau am revazut locuri in care am fost, prin povestiri si prin obiectivul tau (de la care o sa invete si al meu sa faca poze mai faine).
    Profit de provocarea lansata de Dennis_the_menace, (nici eu n-am ajuns la lacul Vulturilor, si locuiesc de ceva timp in Brasov), si te intreb daca ai fost, sau ai auzit de lacul Cuiejdel din jud. Neamt, de pe plaiurile mele natale, de data asta. Este cel mai mare lac de baraj natural din Romania, s-a format in urma unor alunecari de teren prin anii 60-70, E mai mare decat lacul Rosu, cel despre care prin anii ’98 eu inca mai invatam la geografia romaniei ca este cel mai mare. Profesoara ne-a zis ceva neoficial despre lacul Cuiejdel, si ca e la o aruncatura de bat fata de orasul nostru Piatra Neamt. Unii colegi avusesera curajul sa mearga pana la el cu bicicleta. Am facut-o si eu, insa mult mai tarziu. Lacul inca nu e foarte cunoscut, desi in ultimii ani s-a promovat mult pe internet, pe malurile lui petrec la gratare mai mult localnicii si pescarii. Este o minune a naturii din zilele noastre, ce inca nu este exploatata turistic, dupa modelul tipic romanesc… deci merita vazut. http://eusuntdaniela.ro/suntem-contemporani-cu-lacul-cuiejdel/

    • Buna Sebi! Mersi frumos!
      Uite n-am auzit de Cuejdel, un nou lac interesant! Chiar merita vazut din cate vad, mersi frumos de pont! :)
      Te mai astept cu drag pe aici! :)

      • 20 Jun 2015 am -vizitat lacul, o incantare.
        20 Jun 2015 pm – revenit la lac dupa o partida de pescuit la Dunare. Gasit cel mai mare dusman al naturii: cocalarul! Masina trasa pana la marginea lacului, Parazitii, BUG Mafia dat la maxim, limbajul cocalarului din apa si de pe mal asisderea, doze de bere goale, pungi de plastic, peturi, pachete de tigari, sticla sparta peste tot… si in apa si pe mal.
        Daca mai traia neamtul ala cu noua ordine, probabil cocalarul era bagat la materia prima de facut sapun. Desi nici sapun nu cred ca poti face… ca nu face clabuc!

        • Offff…. nu pot decat sa ma bucur ca:
          1. Atunci cand am fost eu n-am gasit asemenea specimene si peisaj alterat
          2. Ca ai vazut totusi lacul si dimineata, cand te-ai putut bucura de el :)

  4. Buna.

    Am fost si eu pe 19 iulie 2015 cand ma intorceam de la tulcea sa vad si eu frumosul lac dar cand am ajuns acolo am avut un soc.
    Au aflat toti de acest lac si bineinteles ca se bat acum in gratare, peturi, doze de bere aruncate pe jos si marele concurs spargerea semintelor pe stanci.

    • Buna! Din pacate nu au aflat acum, ci asta e situatia de mult timp… Vara in weekend in orice loc de genul asta o sa gasesti asa ceva…
      Daca ai posibilitatea, mergi in timpul saptamanii, o sa te poti bucura in voie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *