Lista mea de echipament montan

Pentru că primesc din ce în ce mai des întrebări legate de echipamentul pe care îl folosesc pe munte, atât de la cei ce au nevoie de o părere punctuală, cât și de la începători care au nevoie de ajutor ca să știe de unde să o apuce și ce sau de unde să-și cumpere, m-am gândit să pun cap la cap o listă cu toate echipamentele montane pe care le am, sau pe care le-am avut și nu ne mai foloesc sau nu le mai am, din diverse motive. (Am inclus la final și echipamente de bărbați, ca să ajutăm și partea masculină a „audienței” :).

Așa că am făcut un excel :D Moment în care m-am întrebat de ce oare n-am făcut asta de la bun început?!? Este ATÂT de fun! :)) E drept, în primii doi ani am ținut o oarecare evidență, însă ulterior am abandonat-o.

Așadar am avut mult de muncă, nu glumă. De la adunat poze pentru fiecare produs în parte și pozat produsele care nu se mai găsesc online, la căutat denumirile exacte ale produselor, la făcut eforturi colosale să îmi amintesc sau să încerc să găsesc cât a costat una alta, sau când anume le-am cumpărat. Dar până la urmă am scos-o la capăt. Prețurile date, chiar dacă pe alocuri sunt aproximative, se apropie foarte mult de realitate.

Pentru fiecare produs am atașat o scurtă părere proprie despre cum mă împac sau m-am împăcat cu ele, prețul, magazinul de unde le-am luat și data cumpărării. Acolo unde am făcut deja un review detaliat, am adăugat și linkul către acesta.

Și acum că am reușit această centralizare, voi completa aici de fiecare dată când îmi mai achiziționez vreo ceva pentru munte.

Sper să fie utilă pentru cât mai multă lume și dacă aveți întrebări, nu ezitați să îmi scrieți printr-un comentariu mai jos sau prin formularul de contact. Recunosc că am făcut centralizarea asta și pentru mine, pentru că mă ajută mult să țin o evidență clară a echipamentelor, așa că măcar pentru 1 persoană știu sigur că e utilă :))

Legendă și instrucțiuni:

r = produs cumpărat la preț redus (promoții)
~ = preț aproximativ
Click pe poză pentru a accesa linkul de unde se poate cumpăra produsul. Dacă nu mai este disponibil pe piață, nu am pus niciun link în spatele pozelor și la click pe poză se va deschide poza la o dimensiune un pic mai mare.

Vesta ultra light UNIQLO

E o vestă de puf foarte subțire care îmi place foarte mult, am primit-o cadou de la Moș Crăciun :D E extrem de ușoară și  foarte călduroasă.

Preț: –
Magazin: – (primită cadou :)

Fes Wed’ze

Căptușeală din fleece. Netestat încă.

Preț: 30 lei (decembrie 2015)
Magazin: Decathlon

Mănuși Icebreaker Merino

Deși subțiri, sunt călduroase datorită lânii merino și foarte confortabile. Se scămoșează repede la degetul mare și cel arătător dacă se folosesc bețe de trekking. Dar per total recomand. Nu sunt mănuși impermeabile.

Preț: le-am primit cadou (noiembrie 2015)
Magazin: –

Bentiță reversibilă Wed’ze

Netestată încă.

Preț: 12 lei (noiembrie 2015)
Magazin: Decathlon

Saltea Autogonflabilă Pinguin Peak Short 2,5 cm

O salteluță scurtă (120 cm) excelentă. Diferența între o astfel de saltea și un izopren, indiferent cât de gros, este imensă. Iar avantajul major e că ocupă mai puțin decât un izopren. Prețul mi se pare excelent dat fiind confortul oferit. Avantajul major este că are aproximativ aceeași greutate (450 g) cu un izopren. Din punctul meu de vedere merită toți banii. După ce am dormit pe ea, n-aș mai dormi în veci pe un izopren. Dezavantajul este că este scurtă, și mie personal mi-a fost frig la picioare (laba piciorului) dar nu știu dacă a fost din cauza saltelei sau doar pentru că era frig.

După ce se lasă câteva minute să se umfle singură, mai trebuie suflat un pic și cu gura, pentru că n-are cum să se umfle complet de una singură.

Preț: –
Magazin: – (am avut-o cu împrumut)

Borsetă Newfeel

Nu e tocmai un echipament montan, dar mie îmi pare foarte utilă pe munte. Mi-am luat-o în locul gentuței foto, pentru că pe lângă aparat, îmi pot ține în ea, la îndemână, și telefonul, banii, sau alte chestiuțe utile.

Preț: 45 lei (august 2015)
Magazin: Decathlon

Sac de dormit Quechua Forclaz 10 grade

Un sac de dormit destul de bun zic eu. Nu m-aș propunța chiar complet, pentru că l-am testat o singură dată.

Mie mi-a fost frig cu el, dar asta pentru că cred că am dormit sub cele 10 grade cât e temperatura de confort. Avantaje: mi s-a părut foarte confortabil, husa de compresie își face treaba, și e destul de ușor (1kg). Dezavantaje: Gluga mi s-a părut ca are un sistem de strângere cam aiurea și nu prea am reușit să o strâng foarte bine pe cap și în jurul gâtului astfel încât să nu intre deloc frig. Dar e posibil să nu mă fi străduit eu prea tare să-mi dau seama cum se face.

Totuși, pentru aproximativ aceeași temperatură de confort (11 grade în loc de 10) am găsit pe piață modelul Trimm Summer, care are doar 780 de grame față de 1 kg. Nu l-am testat însă și pe acela să văd cum e.

Preț: 229 lei (august 2015) – doar testat
Magazin: Decathlon

1 termos primus 1 l

Termos Primus 1 l

Un termos foarte bun, dar la prețul acesta nici nu mă așteptam la altceva. Un review detaliat am scris aici.

Preț: 109 lei (martie 2015) – r
Magazin: Montrek

1. polar-drumetii-forclaz-50-roz-quechua-dama

Polar Quechua Forclaz 50

Un polar banal, dar ieftin și care își face treaba foarte bine. Este un polar de densitate (grosime) mică spre medie. Mi l-am luat pentru iarnă, de purtat pe sub geacă, când nu am nevoie de un polar cu fermoar de sus până jos (și mi se pare incomod să am un polar gros). Singura chestie care nu-mi place la el este croiala (cele două cusături de pe piept sunt total aiurea) dar pot să trec peste. Nu are buzunare.

Preț: 35 lei (martie 2015)
Magazin: Decathlon

3 bidon-drumetii-convertube-source

Convertube sistem de hidratare

Este un tub de hidratare care se poate conecta la orice sticlă de plastic. E foarte util, însă vara sincer mi se pare aiurea să nu beau direct din sticlă ci să trag dintr-un tub, iar iarna oricum folosesc termos.

Preț: 65 lei x 2 (februarie 2015)
Magazin: Decathlon

2. colanti-alergare-ekiden-warm-negru-dama

Colanți Kalenji Ekiden Warm

Colanți pentru timp rece (toamnă sau primăvară). Au o căptușeală subțirică dintr-un fel de polar care ține cald. Personal am trecut la colanți în loc de pantaloni clasici de trekking pentru că nu au nevoie de curele și nu au cusături, găici și alte chestii proeminente în talie care să mă incomodeze la contactul cu rucsacul.

Preț: 50 lei (octombrie 2014)
Magazin: Decathlon

3 kalenji-running_veste_jacheta_kalenji_play_

Jachetă Kalenji Play

Una din puținele piese de munte pe care mi le-am luat chiar dacă nu aveam neapărată nevoie de ea, dar n-am putut să-i rezist, era prea frumoasă :D Are 2 buzunare laterale micuțe și unul pentru telefon pe braț (e jachetă de alergare teoretic). Are o căptușeală subțirică ca de polar care ține un pic de cald. I love it :D

Preț: 150 lei (octombrie 2014)
Magazin: Decathlon

4. bat-forclaz-500-light

Bețe Quechua Forclaz 500 Light

Mi le-am cumpărat după ce bețele vechi deja ajunseseră spre finalul vieții. Spre deosebire de Forclaz 300, sunt mult mai ușoare, glisează super ușor (prima dată am avut un șoc, plăcut desigur), au mâner din spumă (foarte ok la atingere) și o curea mult mai bună. Sunt foarte mulțumită de ele. Au 3 segmente.

Preț: 150 lei (octombrie 2014)
Magazin: Decathlon

bluza comptoir des montagnes

Bluză Comptoir des Montagnes Thermal Stretch

Aceasta este „bluza vieții”, cumpărată din Chamonix :)) Am luat-o din unul din cele 2 sau 3 magazine din tot Chamonixul unde prețurile nu sunt atât de mari încât să vrei să o iei la sănătoasa :))) Totuși, la standardul de acolo probabil e un preț de nimic, pentru că nu e chiar cea mai bună calitate. Bluza e super ok per total, dar se scămoșează acolo unde face contact cu elemente ale rucsacului care nu sunt complet fixe (de exemplu unde se freacă chinga de pe piept). Dar îmi place așa mult culoarea și croiala încât nu mă interesează :P O port în general în combinație cu Jacheta Play sau, când nu e foarte frig, fără nimic pe deasupra.

Preț: 30 € (august 2014)
Magazin: Comptoir des Montagnes (Chamonix)

6. uniqlo-down-jacket-spring

Pufoiacă ultra light UNIQLO

E o pufoaică foarte subțire care nu e destinată neapărat pentru munte, dar mi-a trimis-o verișoara mea din State și am băgat-o imediat la dulapul cu haine de munte :D Îmi place foarte mult, are o croială frumoasă, singura chestie care lipsește e gluga, dar probabil n-ar mai avea același farmec. Nu mă întrebați când o iau pe asta și când pe cea cu glugă de la Wed’ze, că e ceva mult prea complicat (nici eu nu știu :)))) Cert e că o dată sau de 2 ori le-am luat pe amândouă :))

Preț: –
Magazin: – (căpătată de la verișoara mea din State :)

tricou nike

Tricou Nike Running Dry fit

În sfârșit un tricou în care nu arăți de parcă ai luat un sac de rafie pe tine :))) E un tricou super frumos, cu croială deosebită, cambrată, construit cu super atenție la detalii. Se vede de la o poștă calitatea. Eu înainte de asta nu m-am gândit niciodată să mă duc la Nike să-mi caut tricouri de munte, dar cu ocazia asta am descoperit că e o super idee. E un tricou trimis tot de verișoara mea din America, deci nu știu dacă s-a comercializat sau se aduce așa ceva la noi, dar o să caut să văd la departamentul de alergare. Singura lui bubă e că e albastru, și mă cam confund cu cerul vara :))

Preț: –
Magazin: – (căpătat de la verișoara mea din State :)

4 caciula_zajo_power_lt_4

Fes Zajo Power LT

Este un fes subțirel, care se poartă pe sub cască. Nu prea ține de cald, pentru că nu are niciun fel de căptușeală, dar la temperaturi acceptabile e chiar super ok.

Preț: 49 lei x 2 (iulie 2014)
Magazin: Mormota

15 cagula Kroda Windtex

Cagulă Kroda Windtex

Netestată încă.

Preț: 59 lei x 2 (iulie 2014)
Magazin: Mormota

18 ochelari-soare-copii-gri-si-rosu

Ochelari de soare Orao Indiana copii

Da, mi-am luat ochelari de soare de la copii :)) Am fața un pic mai îngustă decât media, și în general toți ochelarii pe care îi probez îmi sunt cam lați, așa că… de ce nu? :) Sunt ok, n-am avut nicio prolemă cu ei, singura chestie e că nu m-am dus cu lentilele de contact pe ochi atunci când m-am dus să mi-i cumpăr, și fiind nevoită să-mi dau jos ochelarii de vedere ca să îi probez, n-am zărit prea bine în oglindă că nu prea îmi place cum se potrivește forma lor pe fața mea :)) (ce înseamnă să fii blind as a bat :))) O să îmi caut alții, dar până una alta sunt buni și ăștia…

Preț: 70 lei (mai 2014)
Magazin: Decathlon

16 caraba via ferrata singing rock

Carabe Singing Rock pt. Via ferrata (K5330PE)

Netestate încă, dar am mai folosit tipul ăsta de carabă la via ferrata și este excelentă. Este singurul tip de carabă pe care o recomand pentru via ferrata.

Preț: 30 lei x 4 (martie 2014)
Magazin: Nootka

17 Kit via ferrata Singing Rock Tofana

Kit via ferrata Singing Rock Tofana

Netestat încă.

Preț: 199 lei x 2 (martie 2014)
Magazin: Mormota

19 scriptele petzl oscillante_0

Scripete Petzl Oscilante

Cumpărat pentru salvare din crevasă. Netestat încă (din fericire) decât la exersare, și mi s-a părut foarte ușor de manevrat și are o greutate foarte mică.

Preț: 45 lei x 2 (martie 2014)
Magazin: Mormota

19 anou beal

Anouri Beal 80 cm

Au fost luate tot pentru salvare din crevasă, și din fericire nu le-am testat decât la exersare. Îmi par foarte ok.

Preț: 21 lei x 2 (martie 2014)
Magazin: Mormota

20 prim ajutor gentuta goala

Gentuță de prim ajutor goală Pinguin

Când am căutat să cumpăr o gentuță pentru trusa de prim ajutor m-am uitat la cât mai multe și asta e cea care mi s-a părut cel mai bine compartimentată. Are buzunare atât cu fermoar cât și fără, și îmi încape în ea tot ce am nevoie.

Preț: 46 lei (martie 2014)
Magazin: Mormota

 

20 Parazapezi Milo Creek

Parazăpezi Milo Creek

Deși am fost reticentă inițial să-mi iau niște parazăpezi cu prindere sub bocanc din cauciuc în loc de cablu de oțel, s-au dovedit foarte ok. Cauciucul nu s-a rupt și nu s-a deteriorat cine știe ce nici după 2 ierni de folosire. Se închid cu fermoar și velcro. Singura chestie care nu îmi place la ele este că fermoarul se închide de jos în sus, astfel că dacă simt că mi s-a desfăcut șiretul la bocanc, trebuie să îmi deschid toată parazăpada, și e incomod.

Preț: 90 lei (ianuarie 2014)
Magazin: Montrek

21 folie supravietuire

Folii supraviețuire

N-am avut ocazia să o folosesc (din fericire) dar e nelipsită din rucsac. Cântărește doar câteva grame și ocupă foarte puțin. Better safe than sorry (or dead :)))

Preț: 10 lei x 2 (2014)
Magazin: Decathlon

22 asolo stream

Bocanci Asolo Streamer

Iubesc acești bocanci, și sper să mă țină cât mai mult. Sunt undeva între semigheată și bocanc, în sensul că au carambul un pic mai jos decât bocancii, dar nici fără caramb nu sunt. Eu sunt adepta unor bocanci de 3 sezoane cât mai flexibili și mai ușori, și ei îndeplinesc perfect criteriile acestea. Au goretex, talpă vibram, și se vede că au o construcție de calitate. Am avut super noroc să prind ultima pereche, la un preț super redus (de la 579 de lei). Am intrat la un moment dat din greșeală cu jumătate de gheată în apă, și n-am avut nicio problemă, nu m-am udat, nimic.

Preț: 285 lei (ianuarie 2014) – r
Magazin: Decathlon

18 frontala-4-led-pro energizer

Frontală Energizer 4 led pro

O frontală foarte ok. Nu face lumină orbitoare, dar e un pic mai puternică decât Tikkina 2 de la Petzl. Are și mod de luminare roșu, pe lângă puternic și economic.

Preț: 80 lei (2014)
Magazin: Decathlon

23 quechua_sac_a_dos_mt_17l

Rucsac Quechua MT 17l

Un rucsac teoretic pentru alergare, dar destul de încăpător la cei 17 litri ai săi. Foarte indicat pentru cei cu probleme cu spatele. Eu mă împac foarte bine cu el, chiar și când e destul de plin și greu. Asta pentru că centura de brâu este suficient de lată și de căptușită cât să poată prelua ca lumea greutatea de pe umeri și să o transmită la șolduri. Are 2 buzunare laterale foarte utile pe această centură. În interior are un buzunar măricel pe spate și unul micuț cu fermoar pe față. Singurele lui bube sunt că este negru și nu are buzunare exterioare pentru sticlele de apă.

Preț: 140 lei (2013)
Magazin: Decathlon

21 pufoaica doondoon wedze

Pufoaică ultra light Wed’ze Doondoon

O pufoaică subțirică pe care am luat-o de la bărbați (cele de la femei arătau ca naiba). Cred că e cea mai bună achiziție pe care am făcut-o vreodată pentru munte. Este nelipsită din rucsac, indiferent de anotimp. Asta pentru că este extrem de ușoară și ocupă super puțin loc, dar în schimb asigură fix cantitatea de căldură care trebuie. Un raport preț/calitate excelent. Are glugă. Teoretic se poate strânge într-un buzunar mare de pe interior (în care era strânsă inițial), dar eu niciodată nu m-am chinuit să fac asta, mi se pare prea complicat să o îndes acolo.

Preț: 250 lei (decembrie 2013)
Magazin: Decathlon

19 Colanti Kalenji KIPRUN STRETCH

Colanți Kalenji Kiprun Stretch

Niște colanți foarte drăguți, buni doar vara, pentru că nu au niciun fel de căptușeală și nu țin de cald de nicio culoare. Chiar și vara, dacă bate vântul tare, mai ales în creastă, mi-e un pic frig cu ei. Dar per total sunt ok. Au un buzunar la spate cu fermoar și unul pentru telefon pe picior.

Preț: 119 lei (octombrie 2013)
Magazin: Decathlon

maieu quechua

Maiou Quechua Equarea

Un maiou pe care nu prea îl folosesc, pentru că deși este XS, tot arată ca un mic săculeț de rafie (ciudată croială), și în plus de asta, la noi rareori e suficient de cald la altitudini mari încât să pot să stau doar în maiou.

Preț: ~50 lei (iulie 2013)
Magazin: Decathlon

22 izoprene

Izoprene Polifoam 10 mm

Am dormit pe el în refugiu, și mi s-au părut insuficienți cei 10 mm. A fost foarte inconfortabil :( Bine, dar eu nici nu sunt obișnuită să dorm pe așa ceva… Pentru un confort mai sporit recomand totuși pentru dormit la cort/refugiu PE munte salteluțe autogonflabile, pentru că izoprenul oricât de gros e, nu consider că e suficient de confortabil.

Preț: 39 lei x 2 (iulie 2013)
Magazin: Nootka

25 bocanci de iarna garmont pinnacle

Bocanci Garmont Pinnacle

Bocanci de iarnă semi-tehnici. Despre ei am scris un review detaliat aici. Per total, mi se par ok dacă sunt folosiți doar pe zăpadă, însă devin un calvar pe potecă uscată, mai ales în coborâre, pentru că sunt foarte rigizi. Nu știu dacă e o problemă de la mine, că am gleznele subțiri, sau e ceva universal, dar dacă îi strâng prea tare îmi sugrumă glezna, iar dacă îi strâng normal, îmi joacă un pic și mă dor degetele la coborâre pentru că mi se duce tot piciorul în față.

Preț: 581 lei (februarie 2013)
Magazin: Nootka

26 polar mammut aconcagua

Polar Mammut Aconcagua

Un polar fain, pe care l-am primit cadou înainte să plec în Tabăra de fotografie pentru bloggeri, atâta doar că mi-e cam mare (e M și eu port S sau chiar XS) și nu prea mă pot bucura de el. Plus că e verde, și vara mă confund cu iarba :)) N-are buzunare laterale, ci doar unul pe piept, dar destul de lung.

Preț: –
Magazin: – (primit cadou)

27 manusi dakine

Mănuși de vară Dakine

Mănușile pe care mi le-am cumpărat în TMB după ce a trebuit să folosesc șosete pe post de mănuși într-o zi, pentru că îmi înghețau mâinile de la vânt (bineînțeles că după ce mi le-am cumpărat n-a mai fost în nicio zi așa un vânt și n-am mai avut nevoie de ele atunci :)) Sunt subțiri, ideale pentru vară, primăvară și toamnă. Deși mă așteptam să fie super calitate dat fiind că le-am luat din Franța, m-au cam dezamăgit. După foarte puțin timp mi s-a descusut pe câțiva cm cusătura principală circulară de la manșetă (pe care am cusut-o eu la loc, dar oricum) și per total s-au scămoșat destul de tare. Nu mai arată mai deloc ca la început dar cred că o mai duc câțiva ani buni cu ele așa. Acum se găsesc și la noi mănuși subțiri foarte faine; mai ales cele care sunt și foarte moi la atingere mi se par cele mai grozave.

Preț: ~ 16 € (iulie 2012)

Magazin: – (luate din Franța)

23 devold m-01

Bluze Devold din lână merino

Am primit-o cadou de la o prietenă din Norvegia. Este excelentă, nu s-a lăbărțat aproape deloc în timp.

Preț: –
Magazin: – (primite cadou)

24 caraba Austrialpin

Carabe cu filet Austrialpin

Le-am cumpărat pentru că am avut la un moment dat împrumut un kit de via ferrata mai ciudățel, care nu se putea conecta de ham fără carabă. La altceva nu le-am folosit.

Preț: ~ 35 lei x 2 (iunie 2012)
Magazin: Decathlon

28 petzl elia

Cască Petzl Elia women

O cască foarte ok, nu sunt multe de spus despre ea. Chiar e foarte ok pentru fete, pentru că are în spate un decupaj și poți prinde părul în coadă. Singura chestie care nu îmi place (nu știu ce a fost în capul meu când am cumpărat-o) este că e gri (și când te cațări, ghici ce, și peretele e tot gri :))

Preț: 200 lei (iunie 2012)
Magazin: Ascent

25 mummy_travel_liner

Liner Sac de dormit Trekmate

Este un fel de sac de dormit din cearșaf, pe care l-am luat pentru TMB, pentru că e obligatoriu să ai așa ceva dacă dormi la cabane (deși nu ne-a verificat nimeni). Este foarte ok. Se strânge într-o husă micuță (un pic cam prea micuță, trebuie rulat foarte bine ca să intre în ea).

Preț: 69 lei x 2 (mai 2012)
Magazin: Mormota

 

29 polar gotech penta

Polar Gotech Penta

Polarul meu cel roșu care până nu demult era nelipsit din orice tură. Acum am și polarul roz și jacheta Play și le mai alternez. Un polar de densitate mare (destul de gros și bățos). Până acum îl purtam în orice anotimp, dar după câțiva ani mi-am dat seama că e foarte incomod și enervant să am iarna pe sub geacă un polar așa gros și pe deasupra cu fermoar de sus până jos. Per total un polar foarte bun, singura lui bubă e că are gulerul prea înalt și mă cam deranjează când închid fermoarul până sus.

Preț: ~ 200 lei (decembrie 2011)
Magazin: – (primit cadou)

26 manusi via ferrata camp

Mănuși via ferrata Camp

Le-am comandat pentru via ferrata înainte să merg prima dată în Dolomiți, dar le-am folosit și în România pe trasee cu cabluri sau orice alt traseu care implica scrambling, fac lucrurile mult mai comode. Recomand.

Preț: 96 lei x 2 (august 2011)
Magazin: Alpinexpe

30 lafuma

Pantaloni softshell Lafuma

Niște pantaloni softshell foarte ok, dar eu a trebuit să le dau jos bretelele și să le pun curea, că altfel nu mă înțelegeam deloc cu ei.

Preț: ~ 140 lei (martie 2011) – r
Magazin: Ascent

31 pelerina ploaie Quechua Forclaz 1300

Pelerină ploaie Quechua Forclaz 1300

O pelerină lungă foarte bună. Se închide cu fermoar și velcro, iar gluga se poate strânge cu șnur. Se poate pune și deasupra rucsacului dacă nu e foarte mare. E un pic cam grea pentru gustul meu (330 g), dar merge…

Preț: 80 lei (2011)
Magazin: Decathlon

32 tricouri quechua-01

Tricouri Quechua

Tricouri banale, ieftine, dar care își fac treaba. Nuanțele de albastru sunt foarte drăguțe, dar, din nou, mă cam confund cu cerul :))

Preț: ~ 25 lei x 2 (2011)
Magazin: Decathlon

33 wed'ze stratermic base layer

Bluză de corp Wed’ze

Teoretic e o bluză de corp pentru ski, dar la o adică poate avea și alte întrebuințări. Are o căptușeală dintr-un fel de polar pe interior, care ține cald. Nu prea o mai folosesc de când am bluza de corp din merino.

Preț: ~ 50 lei (2011)
Magazin: Decathlon

34 arpenaz 50 semighete

Semighete Quechua Arpenaz 50 lady

O altă achiziție foarte bună. Nu le folosesc pe munte decât la ture foarte scurte și foarte ușoare sau simple plimbări, dar sunt excelente. Le port mereu în mașină pe drum până la munte, mai ales iarna. Raport preț/calitate excelent.

Preț: 70 lei (2011)
Magazin: Decathlon

27 MSR_Packtowl_Original

Prosopel MSR Packtowl

Din dorința de a avea un rucsac cât mai ușor, am căutat să cumpărăm un prosopel micuț pentru turele mai lungi de 1 zi. Nimic nu e mai neplăcut să te speli dimineața sau seara pe față/mâini/dinți și să nu ai cu ce să te ștergi în condițiile în care e frig afară. Inițial mi s-a părut o soluție foarte bună, dar în timp a ajuns să semene prea mult cu o cârpă și nu prea îmi vine să mă șterg cu el deși știu că e curat, că doar îl spăl după fiecare tură.

Preț: ~ 35 lei (2011)
Magazin: MMSport

28 primus_express_stove_piezo

Arzător Primus Express Stove

N-am avut nicio problemă cu el, e super ok. Are piezo, se pliază, și are o husă micuță și practică în care se păstrează.

Preț: ~ 150 lei (2011)
Magazin: Ascent

29 Primus Butelie

Butelie Primus 100 g

N-am avut nicio problemă cu ea, nm-a ținut o grămadă.

Preț: ~ 20 lei (2011)
Magazin: Ascent

30 set vase

Set vase aluminiu

Mânerul e un pic diferit de ceea ce se vede în poză, dar n-am găsit o poză cu fix ce am eu. În orice caz, e super ok, n-am avut probleme.

Preț: ~40 lei (2011)
Magazin: ?

geaca north face

Jachetă The North Face GB Shell

O gecuță de vânt foarte subțire și ușoară, ideală vara peste tricou sau bluză de corp. I love it :D

Preț: –
Magazin: – (primită cadou)

39 zajo pantaloni polar

Pantaloni de polar Zajo

Pantaloni pe care îi port noaptea când dorm la cort sau în cabană. Foarte ok și confortabili. S-au cam lăbărțat în timp, dar e și normal de altfel…

Preț: 129 lei (iunie 2010)
Magazin: Ascent

40 husa rucsac solitaire

Husă rucsac Solitaire 40 l

Nu sunt multe de spus, e o husă foarte ok.

Preț: 25 lei (iunie 2010)
Magazin: Himalaya

41 sac dormit pinguin mistral

Sac de dormit Pinguin Mistral

Un sac de dormit sintetic cu temperatura de confort la -5 grade Celsius, însă eu ca persoană foarte friguroasă mi s-a părut că ar avea temperatura de confort mai degrabă la +5 grade Celsius. În primul an de utilizare, vara la Omu mi-a fost la limită ok dormind în cort, asta în condițiile în care m-am și îmbrăcat foarte bine. Ca orice sac de dormit, mai ales sintetic, proprietățile de izolare s-au mai redus un pic cu timpul, chiar dacă am avut grijă de el și nu l-am ținut niciodată strâns acasă. Acum mi-e un pic frig cu el în aceleași condiții dar la altitudini mai mici decât Vf. Omu. Dar din nou, eu nu sunt un etalon, pentru că sunt foarte friguroasă.

Preț: 179 lei (iunie 2010)
Magazin: Mormota

 

43 kalenji ceas

Ceas Kalenji

Un ceas banal, foarte ok ca preț, aș zice chiar ieftin. Nu știe să facă nimic special. Arată ora :))) Și are buton de lumină pe timp de noapte.

Preț: ~ 40 lei (2010 ?)
Magazin: Decathlon

31 perna-autogonflabila-300x196

Pernă gonflabilă Quechua

Am luat-o pentru dormit la cort pe munte sau în cabană. Când campez lângă mașină prefer să iau perna mare de acasă, pentru că și așa nu mă odihnesc excelent, măcar să fac tot posibilul să sporesc confortul cât mai mult. Se umflă cu gura, ceea ce nu e tocmai comod, dar au volum destul de mic, și se rezolvă repede. Nu e ea cea mai comodă pernă, dar decât deloc…

Preț: 22 lei x 2 (2010)
Magazin: Decathlon

37 wedze manusi ski

Mănuși Wed’ze Novadry

Sunt un fel de supramănuși. Au căptușeală foarte mare și călduroasă, astfel că le-am folosit numai când temperaturile era foarte scăzute. În rest, țin mult prea cald.

Preț: 55 lei x 2 (decembrie 2009)
Magazin: Decathlon

36 Quechua-Forclaz-401

Rucsac Quechua Forclaz 40l

Rucsac excelent pentru cât am dat pe el și cât de rezistent e. Raport preț/calitate grozav. Cel mai mult îmi place la el că are fermoarul acela de jur împrejur, mi se pare extrem de utilă treaba asta. Singura bubă e că nu poate fi reglat pe înălțime, deci pentru bărbați nu prea merge (sau persoane cu spatele mai înalt). Pentru spatele meu destul de mic este în schimb perfect. Ah, și nu are buzunare laterale deschise pentru sticle de apă (are, dar sunt cu fermoar). După peste 5 ani de utilizare încă n-are nici cea mai mică problemă. Un review detaliat despre acest rucsac am scris aici.

Preț: 135 lei (decembrie 2009)
Magazin: Decathlon

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ECHIPAMENTE PE CARE NU LE MAI AM SAU NU LE MAI FOLOSESC

1 manusi-tactile-drumetii-forclaz-500-negru

Mănuși tactile Quechua Forclaz 500

Niște mănuși foarte ok, dar parcă mi-ar fi plăcut să fie o idee mai călduroase, pentru că le-am luat pentru iarnă. Îmi plăcea mult că erau tactile și puteam folosi telefonul mobil fără să trebuiască să-mi scot mănușa. Din păcate le-am pierdut.

Preț: ~ 60 lei (decembrie 2014)
Magazin: Decathlon
Pierdute.

2 geaca lowe alpine crescent

Geacă Lowe Alpine Crescent

O geacă de tip foiță (membrană waterproof & breathable) pe care am rugat-o pe verișoara mea să mi-o împrumute și am purtat-o de câteva ori. E foarte bună, atâta doar că mi se pare că are o croială cam ciudată. E drept că eu am mâinile cam lungi, dar îmi era cam scurtă la mâneci în condițiile în care îmi era și cu vreo 2 numere mai mare.

Preț: –
Magazin: – (am avut-o cu împrumut)

 

14 pantaloni trimm

Pantaloni Trimm

Niște pantaloni de vară foarte ok, din material ușor elastic (cei bățoși nu îmi plac), deci foarte comozi. Totuși elasticitatea asta are și un dezavantaj, pentru că s-au cam lăbărțat un pic în timp, dar presupun că e ceva cât de cât normal. Nu prea îi mai port de când am trecut pe colanți. Sunt de vânzare dacă îi vrea cineva (nu sunt negri, sunt gri) :)

Preț: 180 lei (septembrie 2012)
Magazin: Himalaya

15 Carabiniera Mammut HMS

Carabinieră Mammut HMS

Am cumpărat-o pentru via ferrata pentru că mă grăbeam și nu am mai găsit cu spring lock automat dar a fost groaznică. Nu recomand sub nicio formă twist lock pentru via ferrata. Pentru altceva sunt sigură că e ok, dar nu pentru asta.

Preț: 50 lei (iunie 2012)
Magazin: Himalaya
Vândută

16 rando-light-5l-waist-pouch-50-off-rrp-367-p

Rucsac lombar Raid Light Rando Light 5l

Un rucsac lombar teoretic pentru alergare, însă are o capacitate destul de generoasă și poate fi folosit și la hiking, mai ales de persoanele care au probleme cu spatele. Un review detaliat am scris aici. Nu prea îl mai folosesc pentru că mă înțeleg bine și cu rucsacul de 17 l. E de vânzare dacă îl vrea cineva :)

Preț: 44 € (iulie 2012)

Magazin: – (cumpărat din Courmayeur)

17 trimm cool lady

Geacă Softshell Trimm Cool Lady

O geacă softshell foarte ok, nu am avut ce-i reproșa, atâta doar că am primit-o cadou și îmi era un pic mică, așa că până la urmă am vândut-o (nu m-am prins din prima, ca să mă fi dus să o schimb).

Preț: ~ 400 lei (decembrie 2011)
Magazin: Himalaya
Vândută

18 pantalon-forclaz-900-negru

Pantaloni Quechua Forclaz 900

Niște pantaloni cu care nu prea m-am înțeles, în principal din cauză că după prima spălare au intrat un pic la apă și de unde deja îmi erau un pic scurți (am picioarele cam lungi), au devenit și mai scurți. Sunt de vânzare în caz că e cineva interesat :)

Preț: 180 lei (august 2011)
Magazin: Decathlon

38 palarie

Pălărie Quechua

Am luat-o un pic din exces de zel, și am și purtat-o o vreme, dar nu-mi place deloc cum îmi vine și am aruncat-o într-un colț.

Preț: 40 lei (iulie 2010)
Magazin: Decathlon

19 cort quechua 2 seconds III

Cort Quechua 2 seconds III (3 persoane)

Este cort proprietate comună Viajoa :) Este excelent pentru campat lângă mașină, se montează chiar super rapid și ușor și are tot ce-i trebuie. Stă în picioare și fără a fi fixat în cuie. Recomand cel de 3 persoane chiar dacă dorm doar 2 persoane în el, e mai spațios. Nu se poate merge cu el pe munte, pentru că se strânge sub forma unui cerc de dimensiuni mari.

Preț: 260 lei (iunie 2011)
Magazin: Decathlon

20 atta serac 60

Rucsac Atta Serac 60 l

Un rucsac cu care Cristi nu prea s-a împăcat bine, așa că l-am vândut.

Preț: 240 lei (iunie 2010)
Magazin: Ascent
Vândut

21 forclaz 100

Polar Forclaz 100

Un polar de densitate medie care mi-a plăcut foarte mult ca aspect. Cred că era o ediție specială ceva (avea un desen roz foarte drăguț), pentru că n-am mai găsit acum o poză cu el. Avea un buzunar frontal cu două intrări laterale. L-am dat prietenei mele Adina. N-aș avea ce să îi reproșez decât că era gri :P

Preț: ~ 70 lei (2010)
Magazin: Decathlon
Dat

pantaloni quechua 3-4

Pantaloni Quechua 3/4

Niște pantaloni care îmi plac foarte mult ca aspect, dar care nu prea au aplicabilitate. În sensul că nu prea am unde să port pantaloni 3 sferturi pentru că de regulă mi-ar fi prea frig cu ei. Plus că nici nu prea îmi arde să merg cu picioarele dezgolite în condițiile în care căpușele abia așteaptă. I-am purtat doar de vreo 2 ori.

Preț: 75 lei (2010)
Magazin: Decathlon

23 rezervor-apa-2l-drumetii-forclaz

Rezervor de apă Quechua 2 l

L-am cumpărat pe la început, când mi se părea o chestie foarte utilă, dar după ce am început să-l folosesc, am realizat că e doar o bătaie de cap (pentru mine, alții știu că se înțeleg bine cu așa ceva). Mie personal mi se pare prea incomod să umpli așa ceva, mai ales vara când pe parcursul zilei trebuie să faci plinul cel puțin încă o dată, și nici trasul din tub nu mi se pare chiar grozav. Nu îl mai folosesc.

Preț: 40 lei (2010)
Magazin: Decathlon

24 pant-for-100-l-grey-ss14

Pantaloni Forclaz 100

Sunt primii mei pantaloni de vară, dar nu prea m-am înțeles bine cu ei. Sunt prea bățoși pentru gustul meu. I-am vândut.

Preț: 110 lei (2010)
Magazin: Decathlon
Vânduți

pantaloni husky

Pantaloni Husky

Primii pantaloni de vară ai lui Cristi. Nici el nu s-a împăcat prea bine cu ei, din același motiv, pentru că erau prea bățoși. În plus, fermoarele acelea care transformă pantalonii lungi în pantaloni 3 sferturi nu fac decât să incomodeze, că de fapt nu sunt chiar așa utile pe cât par. Nu i-a mai folosit de mulți ani.

Preț: 180 lei (2010)
Magazin: Montrek

 

27 husa-foto-crumpler-jbo500-003

Geantă foto Crumpler Top Loader

Este gentuța foto pe care o cumpărasem pe vremea când aveam DSLR. Era foarte faină pentru că avea o centură lungă ce se putea trece peste trunchi și o chingă micuță cu care se putea fixa pe picior, în lateral. Am cumpărat-o special pentru că ne trebuia o gentuță foto care să nu incomodeze la traseele mai expuse sau care implicau și cățărare. O purta Cristi. El spunea că se împaca super bine cu ea, dar eu când mi-o puneam mi se părea foarte ciudat, aveam impresia că merg cu o cărămidă legată de picior :))) Mă rog, depinde de fiecare persoană… Țin minte că am stat în magazinul vechi f64 vreo jumate de oră ca să ne gândim dacă să o cumpărăm sau nu, pentru că era 200 de lei, destul de mult. Dar până la urmă ne-a convins faptul că avea garanție pe viață. Un an jumătate mai târziu ne-a fost furată din mașină. E bine că am rezolvat o treabă :))

Preț: 200 lei (2010)
Magazin: f64
Furată

28 ochelari goggle

Ochelari de soare Google

Am reușit să îi pierd. Erau foarte ok.

Preț: 85 lei (2010)
Magazin: Decathlon
Pierduți

pelerine ploaie raincut quechua-01-01

Pelerină de ploaie Quechua Raincut

O pelerină care teoretic face față, dar fiind scurtă, nu protejează și picioarele. În plus, nu are șnur la glugă, astfel că nu stă niciodată pe cap decât dacă eventual stăteai nemișcat și nu bătea niciun vânt (ceea ce nu se-ntâmplă NICIODATĂ). Am văzut că modelul actual are șnur la glugă și încă ceva îmbunătățiri, dar tot nu schimbă faptul că nu este lungă și practic ai nevoie și de pantaloni impermeabili. Personal prefer o pelerină mai lungă, de care mi-am și cumpărat ulterior. E o variantă mult mai practică și ieftină decât să iei o pelerină scurtă + pantaloni impermeabili.

Preț: 35 lei x 2 (2010)
Magazin: Decathlon

31 bete-treking

Bețe din Auchan

Nu mai știu exact ce firmă le-a produs, dar sunt probabil cele mai proaste bețe care se pot găsi. Nu știu ce a fost în capul meu să iau bețe de trekking din Auchan, dar am zis că la prețul ăsta merită încercat. Greșit! Nu merita încercat deloc. Pe lângă faptul că erau super grele, chiar și față de Forclaz 300, mi s-a și blocat un băț după nici 3 utilizări. Le-am aruncat direct la gunoi.

Preț: 40 lei (2010)
Magazin: Auchan

33 quechua forclaz 500 women

Bocanci Forclaz 500 damă

Primii mei bocanci de 3 sezoane. M-au ținut vreo 4 ani de zile de folosire intensă, și abia spre final au dat semne de cedare. Ba i-am purtat și iarna în toți acei ani. Mă cam umezeam un pic la șosete la turele mai lunguțe sau dacă mă băgam cu ei în zăpadă mare, dar per total erau ok chiar și iarna. Un raport preț/calitate bun. Nu aveau talpă vibram, dar nici n-am simțit lipsa. N-am avut niciodată nicio problemă cu ei. Foarte ușori și flexibili, nu încorsetau piciorul. Există și acum, dar modelul este ușor modificat și are alte culori.

Preț: 210 lei (2010)
Magazin: Decathlon

35 opinel

Cuțit Opinel

Un cuțit pliabil foarte ok și ușor. Uneori am impresia că se umfla lemnul sau ceva, și nu reușeam să-l mai deschid foarte ușor, dar per total recomand. Din păcate l-am pierdut.

Preț: 38 lei (2010)
Magazin: Ascent
Pierdut

36 cort -Trimm-Alfa

Cort Trimm Alfa D 2 persoane

Un cort foarte ok pe care l-am primit împrumut de mai multe ori de la o prietenă. E un pic cam greu (3 kg), dar în rest nu prea aș avea ce să-i reproșez. Era de 2 persoane, și era cam înghesuit înăuntru dacă intrai doi cu tot cu rucsaci, dar pentru o noapte – două pe munte nu e problemă. Se montează ușor și repede, are plasă de țânțari și buzunare practice în interior. Am dormit cu el și la altitudini mici și la altitudini mari, și pe ploaie și pe vânt, și a fost ok.

Preț: –
Magazin: – (l-am avut cu împrumut)

37 saltea-autogonflabila-300x300

Saltea autogonflabilă Term-a-rest Women

O salteluță autogonflabilă pe care am avut-o tot așa cu împrumut, o dată cu cortul. Diferența între o astfel de saltea și un izopren, indiferent cât de gros, este imensă. Iar avantajul major e că ocupă mai puțin decât un izopren. Dezavantajele sunt prețul și greutatea, un pic mai mare decât a unui izopren, însă comparativ cu alte saltele autogonflabile, este printre cele mai ușoare. După ce se lasă câteva minute să se umfle singură, mai trebuie suflat un pic și cu gura, pentru că n-are cum să se umfle complet de una singură.

Preț: –
Magazin: – (am avut-o cu împrumut)

1. polar-drumetii-forclaz-50 verde

Polar Quechua Forclaz 50

O variantă mai veche a polarului Forclaz 50 care se găsește acum la Decathlon, dar în mare este fix la fel. Mi-am luat acum același lucru dar pe roz pentru că acesta verde mi-l luasem prea mare, și în plus, nu mă mai coafa culoarea :))

Preț: 20 lei (decembrie 2009)
Magazin: Decathlon

39 frontala-quechua-300x195

Frontală Quechua Geonaute

O glumiță de frontală. Nu merită banii, indiferent cât de ieftină e. Abia e bună să te poți duce noaptea până la baie…

Preț: 43 lei (decembrie 2009)
Magazin: Decathlon

40 Bete Quechua Forclaz 300

Bețe Quechua Forclaz 300

Primele mele bețe de trekking. Au fost bune câțiva ani buni, dar ajunseseră să gliseze extrem de greu și să mi se închidă în timp ce mergeam. Nici eu nu prea am avut grijă de ele, așa că nu pot să mă plâng foarte tare.

Preț: 110 lei (decembrie 2009)
Magazin: Decathlon

41 Hiking-Backpack-20L-Quechua-

Rucsac Arpenaz 20 l

Un rucsăcel micuț, bun de ture de 1 zi, dar care are o centură de brâu doar de formă, pentru că e foarte subțire și nu are cum să preia nicio greutate de pe umeri. Eu nu prea m-am împăcat cu el, din cauza problemelor pe care le am cu spatele. În schimb mi-am luat ulterior rucsacul de alergare de 17 l care, culmea, deși e mai mic și e de alergare, are centură bună în brâu.

Preț: 70 lei (decembrie 2009)
Magazin: Decathlon
Dat

32 1pcsfoam-mat-tent-exercise-camping-mattress

Izopren 7 mm Quechua

Primul meu izoperen. Le-am luat pe cel mai ieftin din Decathlon, care, în mod evident, însemna și cel mai subțire. Am dormit pe el tot circuitul prin România de 2 săptămâni din 2009, și nu știam de ce naiba mă trezesc în fiecare dimineață cu spatele înțepenit :))) Ce poți să ceri de la 7 mm?

Ulterior le-am folosit doar ocazional, să stau pe el pe lângă cort sau la plajă, dar din păcate mi-a fost furat.

Preț: 22 lei x 2 (2009)
Magazin: Decathlon
Furate

ECHIPAMENTE BĂRBAȚI

1 casca_climbing_technology_casca_galaxy

Cască Climbing Technology Galaxy

Netestată încă. Sunt foarte puține modele pe piață cu protecție sub bărbie, dar prima dată când a probat o cască cu așa ceva, a zis că vrea neapărat, pentru că i se pare incomod fără. Problema e că primele două pe care le-a probat cu protecție sub bărbie nu i se așezau bine pe cap, și aceasta a fost abia a treia.

Preț: 185 lei (martie 2015)
Magazin: Craimont

2 ham black diamond momentum speed adjust

Ham Black Diamond momentum speed adjust

Netestat încă, dar i-au plăcut cataramele speed adjust, se reglează foarte repede și ușor. Analizând mai multe modele de hamuri, personal mi se pare că cele de la Black Diamond sunt lucrate mult mai frumos și calitativ decât multe altele, inclusiv Petzl, care mie îmi par mai din topor.

Preț: 189 lei (martie 2015) – r
Magazin: Montrek

3. Polar Quechua Forclaz 500

Polar Quechua Forclaz 500

Un polar cu fermoar de sus până jos, de densitate medie spre mare. Este ok, atâta doar că mie mi se pare că are o croială cam ciudată, cu trunchiul cam mic ca înălțime. Câțiva cm în plus n-ar fi stricat.

Preț: ~ 100 lei (decembrie 2014)
Magazin: Decathlon

14 manusi Kroda Gore Windstopper 8404

Mănuși Gore Windstopper Kroda

Mănuși rezistente la vânt și teoretic și la zăpadă, însă la contactul cu zăpada se umezesc. În plus, sunt chipurile recomandate pentru iarnă, însă au o căptușeală foarte subțire și nu prea țin cine știe ce cald. Dacă temperaturile sunt scăzute, nu sunt suficiente iarna.

Preț: 69 lei (iulie 2014)
Magazin: Mormota

15 arpenaz 100 bocanci

Bocanci Quechua Arpenaz 100

Niște bocanci de 3 sezoane super banali, nici măcar n-au talpă Vibram, dar sunt mai mult decât ok. Au fost cumpărați din același principiu ca și ai mei: cât mai ușori și cât mai flexibili. Și ei au carambul o idee mai mic decât la alți bocanci, dar nu sunt nici semighete. Genul acesta de bocanci n-au teoretic viață mai lungă de 4-5 ani, dar la prețul acesta mi se pare un raport preț/calitate excelent.

Preț: 160 lei (iulie 2014)
Magazin: Decathlon

16 ochelari goggle bento-t381

Ochelari de soare Google Bento

Teoretic au fog block, dar nu prea funcționează. În rest, sunt foarte ok, nu a avut probleme cu ei.

Preț: 69 lei (iunie 2014)
Magazin: Decathlon

42 tikkina 2 petzl

Frontală Petzl Tikkina

Frontală decentă, rezonabilă având în vedere prețul. Nu face ea chiar lumină orbitoare, dar nici nu dai cu stângu-n dreptu pe întuneric. Are doar 2 moduri: puternic și economic.

Preț: 65 lei (2010)
Magazin: Decathlon

17 protest-nori-down-jacket-green

Pufoaică ultra light Protest Nori

Ca și în cazul meu, o piesă care nu lipsește din rucsac în nicio tură. Raport preț/calitate excelent. Are și o husă în care se strânge, extrem de utilă.

Preț: 199 lei (martie 2014)
Magazin: Ascent

19 garmont-vetta-mnt-plus-gtx-bergstiefel

Bocanci Garmont Vetta

Bocanci semi-tehnici semi-rigizi. Teoretic sunt făcuți pentru mers vara pe ghețar, însă pot fi folosiți și iarna. Mie personal nu-mi plac, dar Cristi zicea că se împăca ok cu ei și că erau comozi. Un review detaliat am scris aici.

Preț: 480 lei (aprilie 2013) – r
Magazin: Nootka

20 rucsac milo lahap

Rucsac Milo Lahap 45 l

Un rucsac foarte ok, cu minusuri inexistente sau neimportante. Se poate regla pe înălțime și are prinderi pentru bețe / pioleți. Mie personal mi s-a părut că bretelele și centura de brâu sunt prea subțirele, dar Cristi zicea că sunt ok. Un review detaliat am scris aici.

Preț: 270 lei (februarie 2013)
Magazin: Nootka

22 softshell Trimm-Slope

Jachetă Softshell Trimm Slope

O geacă softshell foarte bună dar cam grea. Pe de altă parte, are și un fel de căptușeală (lipită, nu detașabilă) dintr-un fel de polar, deci poate e justificată greutatea.

Preț: ~400 lei (februarie 2013)
Magazin: Himalaya

21 pantalon softshell WWD gravity

Pantaloni softshell Gravity WWD A

Sunt foarte ok, au întărituri pe fund și pe partea interioară a gleznei și prețul este bun. Nu știu dacă e o întâmplare, dar în cazul lui Cristi s-a întâmplat ca după o vreme să se tocească între picioare (fix sub fermoar) și să se crape membrana. Trebuie peticiți. Sper să nu fie ceva ce ține de producător sau manoperă, ci doar că a avut el ghinion.

Preț: 250 lei (februarie 2013)
Magazin: Ascent

23 solitaire scout rucsac

Rucsac Solitaire Scout 60 l

Un rucsac de 60 l mai bun decât vechiul Atta Serac pe care l-a avut înainte. Per total e mulțumit de el.

Preț: ~250 lei (2011)
Magazin: Ascent

24 pantaloni trimm

Pantaloni Trimm

Niște pantaloni de vară foarte ok, din material ușor elastic (cei bățoși nu îi plac), deci foarte comozi. Totuși elasticitatea asta are și un dezavantaj, pentru că s-au cam lăbărțat un pic în timp, dar presupun că e ceva cât de cât normal.

Preț: ~180 lei (2011)
Magazin: Himalaya

25 tricou-drumetii-techfresh-50-barbati-01

Tricouri Quechua

Tricouri banale, ieftine, dar care își fac treaba. Se scămoșează acolo unde fac contactul cu rucsacul.

Preț: ~25 lei x 2 (2011)
Magazin: Decathlon

26 geonaute-kalenji-110s-watch-black-8175450

Ceas Geonaute

Un ceas obișnuit, fără nimic special. Arată ora și are buton de lumină pe timp de noapte.

Preț: ~40 lei (2011 ?)
Magazin: Decathlon

27 sac dormit atta trekker.

Sac de dormit Atta Trekker

Un sac de dormit sintetic cu temperatura de confort de 0 grade celsius. Cristi zicea că e destul de ok. Foarte rar a zis că i-a fost frig în el, în condițiile în care nu era îmbrăcat la fel de gros ca mine. Însă și la el proprietățile de izolare termică s-au redus nițel în timp, chiar dacă nu a fost ținut strâns în casă.

Preț: 160 lei (iunie 2010)
Magazin: Mormota

28 husa rucsac mammut 60 l

Husa rucsac Mammut 60 l

Nu sunt multe de spus, e o husă foarte ok.

Preț: 30 lei (2010)
Magazin: Himalaya

29 base layer quechua

Bluză Quechua base layer

O bluză de corp ok, dar inferioară celor de merino. S-a lăbărțat un picuț în timp, dar per total este foarte bună pentru cât a costat.

Preț: ~ 50 lei (2010)
Magazin: Decathlon

30 parazapezi maramont

Parazăpezi Maramont AV

Inițiam am cumpărat parazăpezile acestea pentru mine, însă din păcate au agățătoarea metalică prea departe și îmi depășește ultima buclă a șiretului, astfel că nu stătea niciodată prinsă. Așa că mi-am luat eu altele și i le-am dat lui Cristi pe acestea, convinsă că la un picior mai mare nu vor mai fi problemele astea. Din păcate, nici la el nu se agață foarte bine, deși am mai și strâns agățătorile metalice. La unul dintre bocanci nu stă niciodată prinsă. Nu știu care ar fi soluția. În orice caz, nu le recomand pentru fete, ci doar pentru bărbați cu piciorul de minim 43. În rest, sunt foarte ok, nimic de reproșat.

Preț: 80 lei (decembrie 2009)
Magazin: Mormota

2 termos_esbit_2 1l

Termos Esbit 1 l

Un termos bun, în concordanță cu prețul. Un pic mai slăbuț ca Primusul. Nu recomand pentru ture foarte lungi. Un review detaliat am scris aici.

Preț: 85 lei (martie 2015) – r
Magazin: Mormota

43 comentarii:

  1. In 2010 mi-am cumparat bocancii astia (de fapt o versiune mai veche care era alta culoare):
    http://www.berghut.be/schoenen/schoenen-dames/schoenen-dames-type-b/w-borneo-2-dunkelbraun
    Si spre marea mea surpriza in continuare sunt bocancii mei de baza. Este adevarat ca sunt mai grei dar sunt extrem de confortabili si extrem de buni. Tin glezna foarte bine. Nu aluneci. Si nu faci bataturi. Si nu s-au deteriorat deloc. In plus imi place foarte mult ca au complet piele pe interior.
    Sunt atat de confortabili incat (in ciuda greutatii) ii folosesc pana si la cursa de 100 de km de mers pe jos (Dodentocht). Este singura pereche de incaltaminte pe care o detin cu care pot merge continuu 20 de ore fara sa fac vreo rana.
    Pentru haine sunt mare fan Mammut. Sunt scumpe este adevarat dar nu au nici un termen de comparatie. Am de la ei lenjerie termica, pantaloni, geaca de ploaie si cateva polare si imi plac la nebunie. De polare m-as lipsi. Si cele de la Quechua sunt ok. Iar lenjeria termica de la Odlo mi se pare mai buna. Dar pantalonii si geaca nu i-as inlocui pentru nimic in lume.
    Aveam inainte o geaca de ploaie de la quechua si desi ploaia nu trecea prin ea, eram uda loarca pentru ca transpirai ca intr-o sauna. In cea pe care o am acum nu am deloc problema asta.

  2. Lista e impresionanta si foarte utila celor pasionati. In acelasi timp denota ca pasiunea asta e una costisitoare dar cel putin hainele si lucrurile ce le cumperi o data le ai pentru multi ani. Ma intreb cum de tii minte toate preturile? ai o memorie foarte buna sau le notezi?

    ps: mi-am luat din dechatlon acum 2 ani sandale de vara (de mers pe munte). In prima zi de drumetie mi s-au rupt, dupa ce am calcat in apa cu ele. Le-am dus inapoi si mi-au dat altele, dar era ofticata rau vanzatoarea ca cica trebuia sa citesc ca nu sunt de umblat prin apa. Bine dar la munte sunt siroaie, pe care uneori nu poti sa le eviti.
    Oricum cele noi sunt ok dar acum umblu tot cu grija cu ele.

    • Mersi mult, Alice! Atat pentru apreciere cat si pentru completare! E fain cand vad ca oamenii share-uriesc si ei din experienta lor! :)
      Sa stii ca in primii doi ani mi-am notat undeva toate preturile, ca atunci am cumparat cel mai des, si chiar eram curioasa sa tin o evidenta sa vedem cati bani bagam in asta. Dar ulteior n-am mai notat si multe preturi ne-am cam chinuit sa ni le aducem aminte. Nu stiu daca avem memorie f buna, dar pe majoritatea ni le-am adus aminte, daca nu fix, macar aproximativ.

      E posibil sa fi avut pur ghinion cu acele sandale care s-au rupt din prima. E cam ciudat ca ti-a zis ca nu trebuia sa te bagi in apa cu ele, ca ma gandesc ca nu ai traversat un rau rapid, ci doar ai calcat un pic prin apa. Oricum, la Decathlon politica lor de returnare e foarte ok, si mereu iti rezolva problemele, chiar daca poate nu le convine. Aici in Bucuresti n-am patit niciodata sa mi se strambe din nas sau ceva, poate a fost o intamplare si asta.

  3. Buna! Sunt curios cum iti miros picioarele de la bocancii luati din Decathlon. Nu doar eu am impresia ca astia vand plastice. Am prieteni care au luat pentru copii. Si sunt “ucigatori”. …Cred ca dormi cu picioarele afara din cort :)

    • Mai, ce sa zic, sa stii ca noi nu avem probleme de genul acesta :P
      Problemele cu mirosurile neplacute pot veni atat de la incaltaminte cat si de la o problema de santatate a persoanei. Desigur, daca copilul respectiv nu avea problemele astea decat cu incaltamintea Quechua, atunci sigur era de la ele, dar nu stiu ce sa-ti zic… Noi chiar ne-am impacat bine cu bocancii de la Decathlon. Eu am Asolo acum, si nu e nicio diferenta cu cei vechi Quechua in ceea ce priveste… mirosurile :)

  4. Multumesc pentru informatiile in sine si pentru forma usor de parcurs a articolului! La capitolul bocanci, am avut experienta neplacuta cu Salomon Discovery GTX, carora li s-a dezlipit talpa intermediara de cea exterioara. Mi i-au lipit insa la prima drumetie (imediat dupa expirarea perioadei de garantie) s-au desfacut si mai mult. Nu stiu ce sa fac cu ei. Erau foarte confortabili. Oricum este un targ prost sa iti cumperi bocanci care sa te tina numai 2 ani. Am cumparat acum S-Karp Sherpa, la recomandarea lui Ioan Stoenica.

    • Da, nu e tocmai grozav sa ai asemenea probleme cu bocancii sau sa iei bicste bocanci care sa te tina asa putin…
      Dar din cate stiu asta, se cam poate intampla cu orice bocanc. Cand e sa ai ghinion… asta e…
      Sper sa ai mai mult noroc cu noii bocanci! :)

  5. Nu intotdeauna de vina pentru mirosul urat este incaltamintea. Se poate sa fie si soseta. Si de cele mai mute ori asta e partea unde nu se da prea multa atentie si cu atat mai putin nu se investeste cine stie ce. Desi oricine petrece mult timp mergand pe munte sau mai la ses distante lungi stie ca o soseta buna face mare diferenta.
    Si daca tot am scris in primul post despre ce folosesc si imi place sa spun si la sosesete – cele din lana merino (de la smartwool) sunt preferatele mele. Nu iti transpira piciorul in ele. Nu miros urat ca unele sintetice. Se usuca rpd. Foarte bune.

    Astea sunt mai groase dar exista si alte variante:
    http://www.campmor.com/smartwool-merino-mountaineer-socks.shtml

    Alteori folosesc ceva de genul asta daca turele sunt mai lungi pt ca mi se par mai comode datorita intariturilor:
    http://www.berghut.be/dameskleding/dames-kousen/dames-kousen/w-coolfusion-light-hiker-spring-green

    • Ah, exact, soseta! Stiam eu c-am uitat ceva! :) Mersi mult de completare, Adela!
      Și eu pun mare preț pe șosete, sunt extrem de importante!
      Am vrut sa le includ si pe ele in aceasta lista, dar din pacate la astea chiar nu mai pot sa-mi aduc aminte din urma…

      • Sosetele sunt mult mai importante decat cred multi.
        Si multi zic ca sunt nebuna ca am sosete speciale pt hiking, altele pt alergat si altele pentru schiat :)
        Dar zau ca isi merita pretul destul de piperat.
        La cursa de 100 de km cu sosetele din linkul doi si bocancii mentionati nu am avut nici o batatura. Apoi intr-un an mi-am uitat sosetele si am folosit unele normale. Rezultatul a fost ca mi-au cazut unghiile de la ambele degete mari.
        Sosetele au fost singura diferenta.

    • Sergiu, intrebarea este:Exista “produse mult mai calitative” la acelasi pret?
      Nu toate produsele de la Decathlon sunt “entry level” si oricum raportul pret/calitate este dintre cele mai bune.

  6. Câtă răbdare ai avut cu lista asta!!! Apropo de comentariul de mai sus, şi eu mă aprovizionez în mare parte de la Dechatlon.
    Am şi câteva produse indentice din „listuţă” – mă bucur că îţi place jacheta Kalenji Play; eu am luat-o (la reducere) pentru alergare, nu am încercat-o până acum pe munte. Chiar ţine de cald!
    Ioana

  7. Convertube!!! Nu stiam ca exista asa ceva, multumesc de blog post. Am dat deja comanda pentru 2 :)

    Incredibil cum ai retinut toate detaliile la echipament. Eu cred ca nu mai stiu nici macar toate magazinele din care am cumparat. De preturi sau anul achizitiei nici nu se pune problema.

  8. salut! fain articol, ai acoperit muuult:)

    ce rucsac pt ture de o zi mi-ai recomanda, dar de care sa imi pot prinde si betele? ceva rezonabil ca pret…

    multumesc!

    • Mersi frumos, Stef!
      Depinde de anotimp si de cate vrei/trebuie sa iei la tine.
      Eu fac multe ture de 1 zi doar cu rucsacul de 17l, dar in unele cazuri s-ar putea sa nu fie de ajuns.
      Pentru ture de o zi in principiu e recomandat un rucsac de aprox. 20-30 de litri, numai ca din pacate majoritatea rucsacilor de acest litraj nu au centura de brau ca lumea. Si fiindca in acest caz greutatea nu e preluata de pe umeri la solduri, multi oameni au probleme cu ele. Aici depinde de tine cum te simti. Stiu si oameni care se impaca bine cu rucsaci de 20 de litri fara centura de brau.
      Poti incerca asta http://www.decathlon.ro/rucsac-alpinism-22-light-id_8170107.html
      sau asta http://www.decathlon.ro/rucsac-alpinism-32-id_8170105.html

      Insa daca vrei centura ca lumea de brau, as incerca deuter, dar sunt mai scumpi.

      • Eu am 3 rucsaci de la Deuter si cei mici – 18 respectiv 28 de litri nu au sustinere foarte buna la brau insa sunt extrem de confortabili. Spre deosebire de cei ieftini se aseaza foarte bine pe spate si repartizeaza mult mai bine greutatea spre mijloc. Materialul care vine pe solduri in laterale nu este foarte mare din cauza dimensiunii totale a rucsacului si nu poate sa preia foarte multa greutate. Ajuta dar tot imi pare ca cel mai mare avantaj al lor este dat de constructie. In plus au o plasa in dreptul spatelui si sunt curbati incat singurele puncte de contact cu corpul sunt in partile de jos respectiv sus ceea ce reduce transpiratia.

        La cel de 65+15 lucrurile stau altfel. Este foarte mult material la solduri si are un sistem sa impinga greutatea spre mijlocul corpului chiar daca te balansezi in lateral.

        Mai am 2 rucsaci mai vechi – 40, respectiv 80+ litri iar diferenta fata de Deuter este enorma. In principiu daca tii permiti merita, altfel exista suficiente variante mai ieftine insa nu le-am testat. Practic dupa primul Deuter nu am mai putut cumpara altceva.

        • Thanks for sharing, Cristi!
          Eu nu am avut Deuter, dar am auzit numai lucruri bune, exact cele spuse si de tine. Si sunt convinsa ca merita din plin. La chestia aia cu spatele curbat ma uitam si eu, mi se pare cea mai tare chestie.
          Nu mi-am permis inca sa imi iau un Deuter, si nici nu am avut motiv intemeiat, dar cand m-o lasa rucsacul actual (sper nu foarte curand), cu siguranta voi face o investitie intr-un deuter.

  9. Multumesc tare frumos! Pana la urma mi-am ales chiar ieri asa ceva http://www.maramont.ro/rucsac-tec.html de la Maramont; au prindere si la piept si la brau; vine bine pe spate si nici nu e asa “ïnalt” cum ar fi unul de 30 l de ex; am luat si o husa de ploaie. In plus am zis ca prin asta si sprijin economia “locala”, ei fiind o firma din judetul meu (Maramures).

    Multumesc inca o data! :)

  10. Deşi am făcut câteva ture de cercetare prin Decathlon, nici eu nu dădusem peste convertube. Mă gândesc că e interesant de folosit pentru alergare, în situaţia în care ai un rucsac mic şi comod fără sistem de hidratare. Arunci un bidon cu apă, pui furtunul şi alergi până-ţi toceşti tălpile. :) Ai cumva idee dacă se potriveşte şi la bidoanele de 0,75l (ca cele de apă plată din Decathlon sau Cora, de exemplu)?

    Folia de supravieţuire este foarte bine să o ai tot timpul în rucsac. Eu am folosit-o şi la mare. Luam băuturi reci din magazin, mergeam pe plajă, înveleam bidoanele în folie de supravieţuire şi aveam băutura cât de cât rece mult timp. Fără folie, băutura răcoritoare s-ar fi transformat rapid în “ciorbă”. :)

    Revenind la munte, dacă eşti ceva mai friguroasă, poţi să pui o folie de supravieţuire peste izopren, alta peste sacii de dormit şi te asigur că o să îţi fie ceva mai cald. Am făcut treaba asta pentru prima dată într-o noapte de final de noiembrie petrecută în cort la Mălăieşti. Măsurând temperatura înainte şi după aşezarea foliilor, am constatat că am câştigat 8 grade.

    A mai fost extrem de utilă folia de supravieţuire când am plecat în Făgăraş pe cod roşu de ploi şi vânt. Am ajuns în creastă ud fleaşcă (pe atunci nu aveam impermeabile cu Goretex), am încercat să punem cortul dar nu ne-a permis vântul aşa că, obosiţi fiind, ne-am aşezat pe folie, ne-am învelit cât de cât cu folie, am stat aşa cât să ne încălzim un pic şi să mâncăm apoi ne-am întors până în Turnu Roşu cât de cât refăcuţi. Că se auzea foşnetul foliei de la 1 km deja nu mai conta. :)

    Legat de pelerine, înţeleg să nu-ţi placă dacă te uzi la picioare dar o pelerină lungă îţi reduce mult din libertarea de mişcare. Până la urmă, sunt de părere că e mai bună o pelerină scurtă combinată cu un pantalon care să te păstreze cât de cât uscat decât o pelerină lungă în care să te împiedici.

    Nu obişnuiam să vizitez prea des blogul tău dar cele citite azi m-au convins că e bine să revin.

    Ture faine!

    • Pe site-ul decathlon scrie ca Convertube este compatibil cu bidoanele din aluminiu Quechua şi cu sticlele de plastic. Nu stiu exact cum sunt bidoanele de 0,75, dar daca au fix aceeasi gura ca sticlele de 0,5, atunci merge :)

      Mersi frumos pentru sfaturile cu folia! O sa le pun in aplicare! Chiar sunt friguroasa :P
      Cu pelerinele cred ca tine de preferintele personale. E adevarat ca o pelerina lunga te poate incurca, dar mie cu a mea nu mi s-a intamplat sa am probleme. Ma inteleg foarte bine cu ea. Depinde desigur si cat mergi prin ploaie, ce fel de traseu faci si cam ce fel de ploaie e, ca daca toarna cu galeata.. oricum e jale :P

      Ture faine si tie! :) Te mai astept cu drag pe aici :)

  11. Buna Alexandra.Zilele astea cautand o geaca impermeabila la un pret rezonabil gasesc una de la Trimm care are coloana de apa 8000mm si respirabilitate 5000 la 400 ron.Ce parere ai?Am vazut ca cele de la Mammut sunt cel putin duble ca pret.Voi folositi mai multe articole de la Trimm dupa cate observ,sunteti multumiti sau……

    • Buna Laurentiu! Da, in principiu sunt ok gecile de la Trimm. Membrana este ok, noi nu am testat-o in conditii de ploaie torentiala, dar in rest si-a facut treaba.

  12. Buna Alexandra. Urmaresc de ceva timp blogul tau si tin sa te felicit pentru calatoriile si munca intreprinsa. O idee de articol foarte buna , care m-a inspirat si pe mine in inventarierea a ce lucruri de munte mi-ar mai trebui. Pana acum iarna nu prea am fost la munte, dar cu ocazia urmatorului sezon as dori sa frecventez mai des, motiv pentru care m-ar ajuta un sfat pentru a vedea daca am priceput bine din ce m-am documentat de pe diverse siteuri. Din ce am inteles cea mai buna varianta pentru perioadele de activitate este cel compus din stratul de corp, polar si o jacheta softshell respirabila (fara fleece pe interior) la care ar trebui adaugata o jacheta de puf pentru momentele de repaos pentru asigurarea confortului termic. Legat de jachetele hardshell, eu am inteles ca iarna nu prea sunt utile.

    Multumesc fain cu anticipatie!

    • Buna Alex!
      Mersi mult! Ma bucur ca ti-a fost de folos articolul!
      Legat de echipamentul de iarna, exista urmatoarele straturi: baselayer, polar sau primaloft, softshell, hardshell si pufoaica. Dar ele nu se poarta aproape niciodata toate deodata, ci te joci cu ele in functie de temperatura, vant, umiditate, etc.
      In principiu ar fi cam asa:

      Daca e ud/zapada mare, se merge cu baselayer + polar/primaloft + hardshell.
      Daca e cald si ud (primavara), doar baselayer + hardshell.
      Daca e e cald si uscat (iarna), doar baselayer + softsell.
      Daca e vant si frig si zapada atunci baselayer + polar/primaloft + softshell + hardshell.
      Pufoaica se pune pe deasupra de obicei doar cand te opresti.

      Acum depinde de fiecare. Sunt oameni mai frigurosi care au mereu nevoie si de polar sau primaloft, si sunt oameni deloc frigurosi care nu au niciodata nevoie de unul.
      Eu personal folosesc polar iarna, dar pe de alta parte, desi am avut jacheta softshell, nu prea am folosit-o, ci m-am descurcat combinand celelalte straturi (baselayer, polar, hardshell, pufoaica).
      Din punctul meu de vedere, indispensabil e hardshellul, nu softshellul. Stiu multi care nici macar nu au un softshell in garderoba de munte.
      Dar cred ca depinde mult de preferintele fiecaruia, nu e o parere universal valabila si nici vreo regula care trebuie musai respectata. Fiecare face cum crede…
      Si mai depinde mult si de ce fel de ture faci (dificultate, conditii, durata).
      Sper ca te-am ajutat cat de cat.
      Multa bafta si ture faine!

  13. Salutări,

    Mulţumesc pentru întocmirea listei, poate fi folosită ca referinţă de mulţi începători sau uituci :)

    Când povesteai de parazăpezi te “plângeai” de şireturi deslegate. Ai rezolvat problema ? Dacă nu, eu folosesc următoarea metodă pentru a-mi legat şireturile, este foarte uşoară şi rapidă, destul de sigură încât să ţină o zi de hiking sau un maraton montan: http://www.fieggen.com/shoelace/secureknot.htm

    Succes!

    • Da, am reusit, le trec printr-o gaica pe care o are bocancul si fac si 2 noduri, si numai am probleme acum.
      Dar e foarte tare si nodul facut de tine, multumesc mult! :)

  14. Bunaa!
    Imi place mult postarea ta, pot spune ca m-a inspirat si ,totoadata, m-a ajutat sa ma deci in legatura cu unele articole. Insa as vrea sa te intreb ceva. Bocancii astia sunt cei pe care i-ai achizitionat si tu in 2010, nu? http://www.decathlon.ro/ghete-inalte-quechua-forclaz-500-dama-pentru-drumetii-id_8287393.html Imi dai mai multe detalii despre ei? Intelesesem ca aluneca talpa foarte rau si ca sunt prea caldurosi. Sau, daca poti, imi recomanzi niste bocanci tot cam la acelasi pret? Nu am nevoie de ceva prea scump si nici pentru drumetie pe timp de iarna :D
    Tine-o tot asa cu blogul, este super! O zi faina!

  15. Buna si bravo
    Poti sa imi zici mai precis la ce neplaceri sa ma astept de la carabele twist lock pe via ferrata? Urmeaza sa, si asa mi-s echipate lonjele ….

    • Buna Bobi! Carabinierele twist lock nu sunt facute pentru via ferrata! Daca asa ai echipate lonjele si vrei sa faci via ferrata, iti recomand puternic sa le schimbi cu spring lock!! Neplacerile sunt multiple. Twist lock inseamna ca in loc sa actionezi deschiderea carabinierei lejer, cu un singur deget, de jos in sus, trebuie sa rasucesti cu 2 degete si APOI sa tragi in jos (e o miscare extrem de dificila si incomoda ca sa o poti face de zeci sau sute de ori intr-o zi). Cu twist lock efectiv iti ranesti mainile dupa o ferrata mai lunga, fiecare mutare a carabinierei de pe o lungime de cablu la alta este un chin, dureaza de 2 ori mai mult sa le muti… Eu una iti spun sincer, nici sa ma bati nu as mai folosi asa ceva. Imi pare rau sa fiu cea cu vestile proaste… Multa bafta iti doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *