Cum fac sa am bani de calatorii

Una dintre cele mai dese întrebări pe care le primesc de când am blogul este „cum faci să ai bani să călătorești atâta??

Mulți dintre cei ce-mi citesc articolele sau mă urmăresc pe facebook îmi spun „Oh, ce viață frumoasă ai…” și imediat se gândesc că sigur trebuie să am vreun sac de bani fără fund ascuns pe undeva pe sub pat.

Da, am o viață frumoasă. Dar am o viață frumoasă datorită călătoriilor (și a multor alte lucruri), nu călătoresc PENTRU CĂ viața mea este frumoasă. Am de fapt o viață cât se poate normală, care vine la pachet și cu lucrurile mai puțin plăcute (despre care nu mă apuc să scriu pe blog), cu greutăți, probleme de sănătate, credit la bancă (ce se va termina anul acesta, slavă Domnului!), pierderea unor oameni dragi și așa mai departe. Dar nu, nu mă scald în bani. Nici pe departe. Și să fim serioși, nici nu călătoresc ATÂT de mult, ci eventual doar ceva mai mult decât alții. Însă în aceeași măsură, sunt mulți care călătoresc mult mai mult decât mine.

Da, locuiesc în București, unde salariile sunt mai mari decât în provincie, dar și costul de trai este mai ridicat, astfel că până la urmă, când tragi linie, tot cam pe-acolo ieși.

Nu am un soț care să fie vreun mare șef de corporație care face mai mulți bani decât știm ce să facem cu ei. Din contră, amândoi avem niște venituri normale, iar în cazul meu de fapt este unul fluctuant, pentru că lucrez pe cont propriu de ceva ani deja. Nu am un salariu fix pe care pot să mă bazez, ca orice angajat, că-mi intră-n cont în fiecare lună la data de x, și nu mă pot bucura de eventuali timpi morți, pe principiul „timpul trece, salariul merge” :) Ba chiar am avut și probleme cu banii în trecut, și am luat câteva decizii financiare proaste care nu ne-au făcut viața deloc ușoară, așa că probabil ne asemănăm mult mai mult decât crezi.

Adevărul este că… nu am niciun secret. Chiar nu am. Și acest articol nu conține niciun secret știut de mine și DOAR de mine despre cum poți avea bani să călătorești (sau să călătorești mai mult). De fapt, marele secret este doar o schimbare completă de mentalitate. Mulți nu vor să audă de așa ceva, dar asta în principiu pentru că nu știu cum să facă și de unde să înceapă. Cu toate astea, este mai ușor decât crezi. Și făcând asta, nu numai că vei putea călători (mai mult), dar de fapt vei putea face orice altceva te pasionează, pentru că majoritatea principiilor se pot aplica pentru orice altceva îți dorești. Nu este vorba doar despre călătorit, ci despre orice lucru pentru care consideri că nu ai bani.

Ca și paranteză, înainte să intru în „pâine”, trebuie să menționez că reușesc să am bani pentru călătorii pentru că asta e pasiunea mea, și consider că oamenii întotdeauna găsesc resurse pentru ceea ce iubesc și își doresc cu adevărat. Astfel că majoritatea banilor mei care rămân după ce trag linie merg spre călătorii. Cu toate astea, gestionarea tuturor cheltuielilor nu e treabă tocmai ușoară, și de aceea mulți ajung să aibă o grămadă de datorii, să trăiască de la salariu la salariu, mereu în rat race (been there, done that, știu cum e).

Să începem deci. Cum fac să am bani de călătorii:

1. NU ÎMI PLAC UNELE LUCRURI PE CARE MULȚI OAMENI DAU O CĂRUȚĂ DE BANI

Presupun că pot zice că sunt și un pic norocoasă, pentru că unele dintre metodele prin care economisesc o grămadă de bani nu presupun niciun fel de efort din partea mea. Sunt lucruri care țin de felul meu de-a fi de când mă știu, și nu sunt reguli pe care trebuie să mi le impun sau lucruri pentru care trebuie să depun eforturi ca să le țin departe de mine.

• Nu beau și nu fumez

În plus, sunt foarte norocoasă că nu îmi plac nici băuturile carbogazoase sau cafeaua. Nefiind un consumator al acestor produse (alcool, țigări, cafea, băuturi carbogazoase), nu numai că economisesc o grămadă de bani, dar îmi protejez și sănătatea, ceea ce de fapt înseamnă că economisesc bani de 2 ori, sau poate chiar de la 10 ori în sus, dat fiind cât de scumpe sunt tratamentele pentru cancer sau diverse operații sau transplanturi.

Acum, dacă ești cumva amator al unora dintre lucrurile de mai sus, nu spun că trebuie să le elimini complet, dar ar trebui să încerci să le reduci cât mai mult posibil din viața ta. Și în cazul fumatului și al băuturilor carbogazoase (gen Cola & restul), îndrăznesc să spun că ar TREBUI eliminate complet.

Dacă fumezi de exemplu, ai calculat vreodată câți bani dai pe țigări pe lună? Cu suma respectivă ai putea face cel puțin o excursie de weekend (dacă nu chiar două). Chiar vrei să cheltui așa mulți bani pe ceva ce ar putea să te omoare într-o zi sau mai degrabă ai vrea să-i dai pe ceva ce iubești?

Știu că nu e tocmai floare la ureche să te lași de fumat, dar cred cu tărie că dacă chiar îți dorești ceva cu adevărat, vei găsi metode ca să reușești.

• Nu-mi place să merg în cluburi

Nu mă înțelege greșit. Îmi place la nebunie muzica și să mă distrez împreună cu prietenii, dar un loc super aglomerat plin de fum de țigară de-l tai cu cuțitul și oameni mai mult sau mai puțin beți e departe de ideea mea de distracție de calitate. Mersul în cluburi e pur și simplu ceva ce nu mă entuziasmează (acum. În liceu mi-a plăcut).

Dacă pe de altă parte ție îți place să mergi în cluburi dar vrei să ai bani și pentru călătorii sau orice alt hobby pe care-l ai, încearcă să mergi mai rar, dat fiind că nu e tocmai ieftin să mergi în club o dată sau de 2 ori pe săptămână (ceea ce sunt convinsă că știi și tu foarte bine).

• Nu-mi place să merg la cumpărături

Știu că pot părea un pic plecată cu cercul, dar e adevărat. Sunt femeie și nu-mi place să merg la cumpărături :))) Să merg din magazin în magazin răsfoind prin cantități industriale de haine este ceva ce nu-mi provoacă nici cea mai vagă plăcere. E de fapt chiar foarte enervant în 99% din cazuri (cred că trebuie să se alinieze stelele, sau ceva ce genul ăsta, ca să mă simt bine la cumpărături).
Dacă ție în schimb îți place să faci cumpărături, nu e neapărat ceva rău, dar dacă te trezești că de fiecare dată cheltuiești mult prea mult, încearcă să aloci un buget pentru asta și să pleci de acasă fără niciun card la tine, doar cu o sumă de bani cash pe care nu vrei să o depășești.

2. NU SIMT NEVOIA SĂ DAU BANII PE O GRĂMADĂ DE LUCRURI

• Nu simt nevoia să iau masa în restaurante (scumpe) în fiecare zi / săptămână / lună
Bineînțeles că îmi place și mie să mă răsfăț (sau să fiu răsfățată) din când în când cu o cină specială la un restaurant special, dar nu simt nevoia să fac un obicei din asta. Dacă aș face asta, atunci probabil n-aș mai aprecia experiența la fel de mult.

• Nu simt nevoia să îmi fac părul sau unghiile la salon în fiecare zi / săptămână / lună
Bineînțeles că toată lumea are nevoie de un tuns de calitate din când în când, dar în rest pot la fel de bine să mă descurc și singură acasă. De exemplu, nu îmi place să am unghii colorate (pur și simplu nu e stilul meu) și pot foarte ușor să îmi fac singură unghiile cu un lac incolor, ceea ce mă costă de zeci de ori mai puțin.

• Nu am nevoie de multă mobilă sau decorațiuni
Sunt adepta stilului minimalist, cu foarte puține decorațiuni și doar mobilierul de care am nevoie, nu obiecte care nu înseamnă decât o suprafață mai mare de pe care trebuie să șterg praful.

• N-am nevoie de lucruri scumpe
N-am simțit niciodată vreo dorință arzătoare să dețin lucruri scumpe. Nu am nevoie de cea mai scumpă mașină cu toate dotările posibile și imposibile, nu am nevoie de cea mai mare plasmă care există pe lumea asta, nu am nevoie de cel mai nou smartphone, nu am nevoie de haine de designer (deși cheltui destul de mulți bani pe echipamente și haine de munte, dar asta e altă poveste :D), etc.

Dacă mă gândesc bine, n-am avut niciodată un calculator nou, și momentan dețin un smartphone la mâna a doua. Nu fac lucrurile astea pentru că aș fi zgârcită, ci pentru că pur și simplu sunt lucruri care nu prea mă interesează. De exemplu, nu mă entuziasmează cu absolut nimic gândul de a-mi cumpăra ultimul iPhone.

3. ÎNCERC SĂ NU CUMPĂR LUCRURI DE CARE CRED CĂ AM NEVOIE DAR DE FAPT N-AM

Dacă la punctul 1 și 2 de mai sus am vorbit despre lucruri care sunt naturale pentru mine, există însă altele care nu sunt tocmai floare la ureche. Sunt cele de care cu toții ne lovim în fiecare zi. Și de aceea, de fiecare dată când vreau să cumpăr ceva, mai întâi mă întreb „CHIAR AM NEVOIE DE CHESTIA ASTA?”. De 2 ori.

Dar chiar și dacă fac asta, tot nu e foarte ușor, și uneori ajung să cumpăr lucruri de care nu am neapărată nevoie. De ce e așa greu? Pentru că de-a lungul timpului ni s-au servit pe tavă o mulțime de idei spălătoare pe creier că avem nevoie de aia și de ailaltă, când de fapt toate vin din nevoia companiilor de a-și vinde produsele. Produse de care nu avem neapărată nevoie, dar fără de care, prin spălarea generală de creiere, am ajuns să credem că nu putem trăi. Ce putem face pentru a nu ne lăsa influențați?

Trebuie să punem TOTUL sub semnul întrebării.

De fiecare dată când vrei să cumperi ceva, fie că ești într-un magazin real sau online, gândește-te bine: Vrei să cumperi acel ceva pentru că crezi cu adevărat că îți va fi util sau îți va îmbunătăți considerabil viața, sau vrei să îl cumperi pentru că toată lumea are unul și ai ajuns să crezi că așa merg lucrurile? De exemplu: chiar ai nevoie de o bibliotecă în sufragerie? (Dacă ești colecționar de cărți, atunci poate răspunsul este da). Sau ai putea trăi și fără, iar televizorul l-ai putea pune direct pe perete (dacă ai un televizor. Dacă nu, cu atât mai bine).

Apoi, dacă chiar și după ce te-ai gândit bine ai concluzionat că ai nevoie de el, nu te grăbi să-l cumperi încă. De ce? Pentru că trăim într-o societate de consum. Toată lumea care vinde ceva încearcă să facă un profit, iar în unele cazuri un profit URIAȘ. Dar doar pentru că majoritatea magazinelor au tupeul să ceară prețuri exorbitante pentru produsele pe care le vând, nu înseamnă că trebuie să ne conformăm orbește și să plătim.

În schimb, e momentul să gândim în afara tiparelor, să fim creativi și să ne punem și mai multe întrebări (ușchite):

  1. E ceva ce îmi trebuie neapărat nou?
  2. E ceva ce nu pot face și singur cu mult mai puțini bani?
  3. E ceva ce nu pot găsi în altă parte mai ieftin?
  4. E ceva care nu se găsește într-o altă variantă mai ieftină?
  5. E ceva ce nu pot împrumuta?

Acum, numai dacă după ce ai analizat bine de tot situația și ai făcut și un pic de cercetare (unele lucruri le poți confecționa singur mult mai ușor decât crezi – e plin internetul de tutoriale), răspunsul la toate cele 5 întrebări de mai sus este DA, poți liniștit să cumperi produsul respectiv.

Dacă nu, alege una dintre cele 5 variante. Exemple:

Chiar am nevoie să cumpăr un pat nou sau pot economisi o grămadă de bani făcându-mi singur un pat din paleți spre exemplu? Chiar am nevoie de o lustră de 500 de lei (Doamne cât de scumpe sunt lustrele!!) sau aș putea merge un pic mai departe (în locuri gen Europa/Dragonul Roșu) unde găsesc fix același lucru dar de 3 ori mai ieftin? Chiar am nevoie de mobilă nouă sau pot găsi lucruri aproape noi (sau chiar noi) la niște prețuri super ok pe site-uri precum Okazii/OLX? Chiar am nevoie să-mi cumpăr haine de la mall sau pot găsi fix aceeași calitate în alte locuri care nu practică prețuri atât de mari? (orice, dar nu mai mergeți la mall! E doar o invenție sugătoare de bani!). Chiar am nevoie, dar CHIAR am nevoie de o nuntă tradițională într-un loc scump, cu inșpe mii de feluri de mâncare care oricum se aruncă pe jumătate la gunoi? Sau pot face o nuntă mai discretă și mai intimă?

Eu și Cristi am cheltuit o TONĂ de bani pe nunta noastră, numai ca să realizăm la final că nu a fost în totalitate stilul nostru, și că doar ne-am lăsat purtați de val făcând exact ce văzusem că face toată lumea: acea nuntă tradițională într-un restaurant foarte frumos (nu pot să mă plâng), cu o grămadă de lucruri scumpe pe lângă. Nu îmi pare rău, am avut o nuntă superbă, dar cred că aș fi fost la fel de fericită (sau chiar și mai) cu o nuntă mai simplă și mai… altfel (poate undeva pe la munte). În schimb, am ajuns să trăim cu cureaua strânsă la maxim întreg anul de dinainte de nuntă, și plătind și acumulând datorii tot anul de după. A fost extrem de greu, nu mai vreau să trec prin așa ceva în viața mea!

Apoi, când ai un copil de exemplu, înainte să cumperi fiecare obiect pe care îl găsești într-un magazin pentru copii, întreabă-te dacă tu (sau copilul) chiar aveți nevoie de acel obiect. Au fost inventate o mulțime de chestii în ultimii ani care promit să facă viața mai ușoară părinților. Dar înainte să cumperi ceva, întreabă-te dacă chiar e așa. Dacă cumpăr acest obiect, viața mea va fi mult mai ușoară decât dacă nu l-aș cumpăra?

Părinții aflați la primul lor copil sunt cei care cad în această capcană cel mai ușor. Pentru că atunci când ai primul tău copul, ești panicat, ai impresia că n-ai nici cea mai vagă idee cum să-ți crești și să ai grijă cel mai bine de copilul tău, și totul pare înfricoșător. Și e ușor să crezi că tot ce se vinde într-un magazin pentru copii este ceva de care copilul tău va avea nevoie. Dar de fapt, 70% din ceea ce vând magazinele astea (și multe altele de fapt) sunt porcării inutile care nu fac altceva decât să adune praf prin casă și să ocupe atât de mult spațiu încât ajungi să crezi că ai nevoie de o casă mai mare. Și uite așa groapa se-adâncește.

Acum, dacă deja ai o grămadă de chestii inutile prin casă (ce glumă pe capul meu, normal că ai, cu TOȚII avem), poți să remediezi un pic situația și chiar să faci și niște bani în același timp. Cum?

Uită-te la fiecare obiect din casă și dacă nu îl folosești, vinde-l. Pe Okazii, pe OLX, unde vrei tu. Te asigur că nu ai nevoie nici măcar de jumătate de lucrurile pe care le ai. Anul trecut am făcut o sumă frumușică făcând fix asta. Ai fi surprins ce lucruri se vând pe aceste site-uri. Mi-am vândut chiar și o imprimantă veche pe care suspectam că nimeni nu o va vrea. Sau calculatorul meu vechi care era aproape piesă de muzeu, dar încă funcționa perfect (cam ca o râșniță cu manivelă, dar oricum). Toate chestiile astea nu făceau decât să-mi ocupe spațiu prin casă și să nu mă ajute cu nimic.

Mi-am vândut până și perdelele pe care deja nu le mai suportam de vreo 4 ani dar nu-mi venea să cumpăr altele pentru că, să fim serioși, perdelele sunt (și ele) extrem de scumpe! Dar apoi, după ce le-am vândut pe cele vechi, am folosit banii ca să-mi cumpăr unele noi.

4. CĂLĂTORESC IEFTIN

În acest moment, cu bugetul anual pe care îl am pentru călătorii, aș putea:

1) să am o singură vacanță scumpă
sau
2) să merg în 2-3 călătorii mai ieftine și cel puțin vreo 15 ture de weekend pe munte în România

E de fapt destul de simplu, matematică de bază: dacă nu ai un venit care să îți permită să pleci în vacanțe scumpe și să stai în hoteluri de 5 stele, atunci pentru a călători (mai) mult, trebuie să călătorești (mai) ieftin (cel puțin până când reușești să faci mai mulți bani).

Ieftin nu înseamnă că trebuie să te abții de la tot ÎN PERMANENȚĂ, ci înseamnă mai degrabă că trebuie să încerci să găsești uneori alternative pentru lucrurile convenționale.

Pentru cazare de exemplu, încearcă să-ți rogi prietenii care locuiesc în afara țării să te găzduiască, sau întreabă-ți prietenii dacă prietenii lor care locuiesc în afara țării te pot găzdui. Dacă nu reușești așa, caută o cazare prin couchsurfing. E un mod grozav de a întâlni o grămadă de oameni interesanți și pe deasupra mai este și GRATIS. Sau poate poți încerca hosteluri în loc de hoteluri. Sau hoteluri low-cost. Ai prins ideea.

Pentru transport, caută întotdeauna oferte la biletele de avion. Când călătorești cu mașina, ia niște prieteni cu tine ca mașina să fie plină și să împărțiți costul benzinei/motorinei. Dacă ești doar tu sau călătorești în 2, caută să găsești o mașină pe site-urile de carpooling sau fă autostopul gratis. Ok, poate că nu poți face autostopul dacă călătorești cu copilul tău de 2 ani, dar soluții există întotdeauna, trebuie doar să gândești un pic dincolo de tipare. Nimeni nu te forțează să faci ceva ce ți-ar transforma călătoria într-un chin, dar încearcă lucruri noi și vezi ce anume îți place și ce nu.

Când vine vorba de luat masa, e la mintea cocoșului că trebuie să stai departe de restaurantele scumpe. Încearcă să faci un pic de muncă de detectiv înainte să pleci. Vorbești cu niște localnici și întreabă-i unde mănâncă ei. Pentru că știu cu toții unde poți mânca bine pe bani puțini. Dacă ai găsit cazare prin couchsurfing, gazda va ști cu siguranță să-ți dea câteva ponturi legat de mâncare. Tripadvisor este de asemenea un loc foarte bun unde poți începe să cauți idei și să ceri sfatul localnicilor.

În ceea ce privește transportul local, nu cumpăra un abonament scump. Dacă stai la un couchsurfer, încearcă să găsești unul care locuiește în centru, ca să nu trebuiască să folosești transportul în comun prea mult sau chiar deloc.

Iar când vine vorba de vizitat, nu intra și tu chiar în FIECARE muzeu. Ieși și plimbă-te pe străzi, studiază arhitectura, oamenii, tot ce prinzi, nu pierde timp în interior. Oricum așa vei învăța mai multe despre un loc decât dintr-un muzeu. De asemenea, caută un pic pe internet în faza de planificare pentru a afla care sunt locurile cu intrare gratuită din orașul/orașele pe care îți dorești să le vizitezi sau în ce zi a lunii au intrare gratuită diferite obiective (cum ar fi Muzeul Louvre sau Muzeele Vaticanului, multe au intrare gratuită o dată pe lună). De asemenea, nu cumpăra Travel pass-uri decât dacă chiar ai studiat un pic problema dinainte și ai găsit că ieși în câștig (ceea ce rar se întâmplă). Caută informații despre fiecare atracție pe care vrei să o vezi și încearcă să afli dacă chiar merită. Majoritatea sunt capcane pentru turiști, nu trebuie să cazi în plasă.

În plus, gândește-te singur dacă o atracție chiar ar fi ceva ce e musai să vezi. De exemplu, dacă nu ești pasionat de artă și nu știi nimic despre asta, nu te duce la Louvre doar pentru că TOATĂ lumea se duce și că „vai, dar nu pot să merg la Paris și să nu văd Mona Lisa”. E o prostie să stai la coadă o grămadă și/sau să plătești biletul de intrare (care nu e chiar ieftin), doar ca să intri să vezi Mona Lisa și în rest să te uiți ca mâța-n calendar, că oricum nu pricepi nimic. Dacă poți nimeri când e intrare gratuită, intră și aruncă un ochi, dacă nu, treci peste.

5. CITESC DESPRE EDUCAȚIE FINANCIARĂ

O să fiu sinceră. Am avut datorii și am trăit de la salariu la salariu muuult timp. Și ca majoritatea oamenilor care se confruntă cu probleme financiare, am avut astfel de probleme pentru că nu aveam niciun fel de educație financiară. Dacă și tu ești în aceeași situație, nu trebuie să-ți fie prea multă rușine, pentru că nimeni nu ne învață despre asta. Dar ar trebui de fapt să fie una dintre materiile obligatorii în școală, încă de la vârste mici. La școală suntem învățați cum să FACEM bani, dar nimeni nu ne învață și cum se CHELTUIE banii. Așa că majoritatea îi cheltuie prost. Eu clar am făcut asta.

Am vrut inițial să spun că TOȚI oamenii care se luptă cu datoriile au ajuns în această situație pentru că nu au educație financiară, dar din păcate mai există și cazul celor ce au avut cazuri de boli grave în familie și a trebuit să se împrumute de la bancă pentru a putea plăti operații sau tratamente extrem de scumpe. Și indiferent câți bani ai puși deoparte, în cazurile astea pur și simplu nu ai cum să ai de ajuns ca să acoperi cheltuieli atât de mari.

Ok, dar cum învățăm despre educație financiară? Păi, la fel ca la școală, trebuie să citim. Cât mai mult posibil. Cu toate astea, nu tot ce este scris merită citit.

Există o mulțime de cărți, dar majoritatea spun exact aceleași lucruri. Multe îți promit că vei scăpa de datorii în 2 timpi și 3 mișcări, în timp ce altele îți promit chiar că te vei îmbogăți. Nu e cazul să cazi în plasa asta. Astea sunt doar titluri folosite de autori ca să vândă cartea mai ușor și cât mai mult. Adevărul este că niciuna dintre aceste cărți nu îți va spune un secret incredibil care te va ajuta să scapi de datorii sau să te îmbogățești peste noapte, un secret pe care doar ei l-au descoperit și nimeni altcineva nu-l știe.

Nu, toate cărțile conțin cam aceleași principii financiare care te pot ajuta să te pui pe picioare (dacă ai datorii) sau să economisești sau să investești bani. Singura diferență între ele este cât de clar au fost structurate informațiile în pași și cât de bine a reușit autorul să le prezinte într-o manieră simplă și utilă astfel încât chiar să te ajute și să-ți vină ușor să te apuci de treabă și să te organizezi.

Pentru începători, o carte bună ar putea fi The Total Money Makeover sau Your Money or Your Life. Fii pregătit să ți se servească și o grămadă de bla bla inspirațional și motivațional, dar dacă filtrezi conținutul, vei găsi niște metode și principii sănătoase pe care le poți aplica pentru a-ți pune finanțele în ordine (deși majoritatea nu sunt ușor de aplicat, atenție!).

Un alt instrument pe care îl găsesc foarte util este să citesc bloguri de finanțe personale/educație financiară. În română nu sunt foarte multe și nu am găsit niciunul care să îmi placă în mod extraordinar, dar în engleză sunt o grămadă. Cel cu care am simțit că rezonez cel mai bine este The Simple Dollar. E un blog început de Trent Hamm, un american obișnuit care ajunsese să aibă o grămadă de datorii și a reușit să se pună singur pe picioare. După mai mulți ani în care s-a ocupat singur de blog, l-a vândut, dar a continuat să fie unul dintre contribuitori și să scrie articole valoroase, și ale lui sunt cele care îmi plac cel mai mult.

Mai sunt și alte bloguri care poate merită luate în considerare pentru a vedea care ți se potrivește cel mai bine, cum ar fi Budgets are sexy, Wise bread, MoneyNing, MintLife Blog, etc. Merită de asemenea scotocit și prin arhiva acestor bloguri, în special prin articolele scrise în primul an sau primii doi ani (valabil și pentru The Simple Dollar), mai ales dacă ești începător.

Însă nu uita! La fel cum nu este de ajuns doar să citești articolul meu ca să îți schimbi mentalitatea peste noapte și să integrezi sfaturile în stilul tău de viață, n-o să te ajute cu nimic să deschizi acum aceste bloguri și să închizi ferestrele câteva minute mai târziu.

De fapt, nici nu trebuie să petreci acum niciun pic de timp răsfoindu-le (mai ales după ce ai „pierdut” deja atât de mult citind articolul meu :))). Nu trebuie decât să te abonezi la vreo 2, 3 newslettere și să aștepți să îți trimită ei vești (și abia mai apoi, când o să ai un pic de timp, poți intra să scotocești prin arhiva lor). Acesta este singurul mod în care chiar poți începe să-ți formezi un obicei, și citind MĂCAR un articol de finanțe personale pe zi poți rămâne permanent conectat la conceptul de educație financiară, primești idei noi în fiecare zi și ai ceva care îți amintește mereu de obiectivul pe care ți l-ai propus. Și încet încet, îți poți schimba în mod treptat mentalitatea și stilul de viață.

6. NU ACUMULEZ DATORII

Am avut în trecut o căruță de datorii. Și pe lângă faptul că aveam datorii, continuam să acumulez și altele. De ce? Pentru că trăim într-o societate care a reușit să facă oamenii să creadă că e OK să cheltui bani pe care nu-i ai, e OK să ai datorii, e OK să iei credit de la bancă pentru aproape orice. Numai că nu e DELOC ok.

Acum câțiva ani, nu eram conștientă că uneori cumpăram chestii de care nu aveam neapărată nevoie și nu aveam mentalitatea de a încerca să găsesc alternative pentru cele de care chiar aveam nevoie. Dar când văd acum la televizor reclame care cu atâta ușurință și normalitate îndeamnă oamenii să-și facă credit ca să-și poată lua o plasmă gigantică, să-și renoveze casa, să plece în vacanță, să cumpere un câine sau mai știu eu ce tâmpenii, mi se urcă tot sângele-n cap.

Principiul de bază este foarte simplu: nu cumpăra nimic pentru care nu ai deja bani. Este cel mai sănătos mod de a trăi. Câți oameni au mașini scumpe cumpărate pe leasing? Câți și-au cumpărat telefoane plătind rate la ele chiar și după ce li s-a redus valoarea la jumătate? Sau câți oameni nu plătesc un abonament de telefonie imens doar pentru că au vrut să-și cumpere un telefon scump la un preț mai mic? Astea sunt deciziile proaste care ne ruinează!

Există, desigur, și cazuri în care POATE ar fi ok să iei un credit, și anume atunci când vrei să cumperi o locuință. DAR (mare dar!) chiar dacă pe hârtie totul pare în regulă (rata lunară e mai mică decât ai da pe chirie), s-ar putea să vrei să iei în considerare și următoarele aspecte:

  • Ești sigur că vrei să te înhami la un împrumut pe 20 sau 30 de ani? Nu e un pic cam mare perioada în care o mare parte din salariul tău se va duce direct la bancă?
  • Chiar vrei să ajungi să plătești în final de 2 sau de 3 ori valoarea locuinței?
  • Ești sigur că vei locui acolo pentru tot restul vieții? (dacă răspunsul este nu dar crezi că o să poți pur și simplu să-o închiriezi dacă pleci în altă țară/oraș, gândește-te din nou. Ai idee cât de greu este să fii proprietar de la distanță??)
  • Ești sigur că-ți permiți să plătești rata aceea lunară mare?
  • Locuința pe care vrei să o cumperi este cumva atât de departe de orice (job, centru) încât îți va atrage de asemenea și costuri mari de transport?
  • Ce se întâmplă dacă-ți pierzi locul de muncă sau suferi un accident grav sau descoperi că ai o boală serioasă, precum cancer? (în 20 sau 30 de ani se pot întâmpla ATÂT de multe).

Sunt multe lucruri de analizat și de întors pe toate părțile, așadar gândește-te bine de tot înainte de a lua decizia de a lua banca de nevastă ca să poți să te alegi cu o casă.

Pe lângă credite, la fel de mult trebuie să te ferești și de cărțile de credit (care de fapt sunt tot un fel de credit, numai că pe mai puțini bani, dar cu riscuri mult mai mari). Este destul de simplu: nu folosi cărți de credit! Orice ai face, nu le folosi. Deloc.

Și pentru numele lui Dumnezeu, nu îți pune overdraft pe cardul pe care primești salariul! Știu atât de mulți oameni care au avut probleme financiare mari din cauza asta încât aș putea vorbi ore întregi despre subiectul cărți de credit. La început le folosești o dată sau de două ori, după care într-o bună zi te trezești că plătești TOTUL cu ele. Nu trăi pe cartea de credit! Dacă ai ajuns deja acolo, știi cât de groaznic este!

Și nu folosi nici cărți de credit precum Card avantaj! Sau orice alt tip de carte de credit care îți permite să plătești rate egale, cu dobândă 0. Am făcut-o și pe asta. Știu cum e! Ți se pare o super afacere că nu plătești niciun fel de dobândă atâta timp cât îți plătești rata la timp în fiecare lună. Dar nu e!

În schimb, ratele încep să se adune în timp și te trezești la un moment dat cu o rată lunară uriașă, care devine din ce în ce mai greu de plătit pe măsură ce trece timpul. Devine un chin, și când primești extrasul lunar pe email care îți spune cât ai de plătit până la următoarea dată scadentă și îți dai seama că nu ai bani să plătești sau va trebui să faci pe dracu-n patru să îi obții, intri în panică. Ai impresia că cineva încearcă să te strângă de gât!

Sunt sigură că ai impresia că genul ăsta de cărți de credit sunt ok, căci așa obișnuiam să gândesc și eu. Și sunt de asemenea convinsă că nu vei înțelege asta doar pentru că așa zic eu. Dar dacă citești câteva cărți bune de educație financiară și/sau bloguri, îți vei da seama că nu sunt și că trebuie să stai cât mai de departe poți de ele. După părerea mea, singurul scop al unei cărți de credit este acela de a mă ajuta atunci când nu pot închiria o mașină în vacanță fără ea.

7. NU PIERD (MULT) TIMP LIBER CU ACTIVITĂȚI INUTILE

Nu e nicio noutate că timpul înseamnă bani. Așadar, pierderea de timp este echivalentă cu pierderea de bani, chiar dacă direct sau indirect.

Având ziua împărțită între muncă, blog, chestii de făcut prin casă, citit despre pasiunile pe care le am și cititul despre educația financiară, îmi rămâne foarte puțin timp pentru altceva. Cu toate astea, cu toții avem un pic de timp liber pentru alte activități (în unele cazuri un pic mai mult). Și modul în care alegem cum petrecem acel timp liber poate face o mare diferențe atunci când vine vorba de finanțele personale. Așadar:

  • Nu-mi pierd timp cu oameni care nu îmi plac
  • Nu mă uit la televizor (decât atunci când e vorba de ceva educativ sau ceva ce chiar mă relaxează sau mă amuză, ceea ce e foarte rar)
  • Nu dorm mai mult decât am nevoie
  • Nu fac lucruri care nu-mi plac doar pentru că există o presiune socială
  • Nu mă las convinsă să fac lucruri care nu-mi plac
  • Nu fac lucruri doar pentru că cineva zice că așa trebuie
  • Nu-mi pierd (mult) timp pe facebook, mail, etc (sau măcar încerc :)))

În schimb, folosesc puținul timp liber pe care-l am într-un mod cât mai util: încercând să generez venit pasiv, investind în mine (citind, învățând lucruri noi, etc.) și, desigur, relaxându-mă un pic, pentru că a fi în priză de dimineață până seara are mai devreme sau mai târziu efecte negative asupra sănătății.

Este de fapt foarte simplu: dacă un lucru nu e util, plăcut sau relaxant/amuzant, nu îl fac. Și dacă mă trezesc că fac ceva de genul ăsta, încerc să elimin respectiva activitate cât mai curând. Cu toate astea, nu este tocmai un lucru ușor de făcut, și necesită cantități industriale de determinare, putere de stăpânire și luciditate.

Gânduri finale

Majoritatea oamenilor au impresia că un astfel de stil de viață (economisirea, alegerea unor variante mai ieftine în detrimentul celor mai scumpe, investirea timpului liber în activități utile) înseamnă pur și simplu o viață mizerabilă, fără niciun fel de bucurie. Dar e complet neadevărat. Un astfel de stil de viață nu înseamnă că trebuie să-ți refuzi TOATE plăcerile și să dai banii doar pe necesități și nimic mai mult.

Nu, de fapt tot ce trebuie să faci e să acorzi mai puțini bani și timp lucrurilor care oricum nu sunt foarte importante pentru tine, celor care oricum nu le-ai duce lipsa, celor care oricum nu-ți fac viața mai frumoasă. Și în felul ăsta vei descoperi că poți avea timp și bani pentru acelea pe care într-adevăr le iubești, cele care te pasionează (în cazul meu, călătoriile :), cele care chiar merită. Pentru că atunci când faci sacrificii pentru ceva ce iubești, nu prea poți să spui că sunt sacrificii, nu-i așa?

124 comentarii:

  1. Foarte bun articolul! Asta cu venitul pasiv mi-a amintit de Kiyosaki :))
    Cred ca este unul dintre cele mai utile articole de pe blogul tau. Structurat, se cunoaste ca ai lucrat la el.
    Nu sunt in target, in mare parte sunt de acord cu ceea ce spui si le aplic dar mi-a facut placere sa citesc tot fluviul :))

    • :))) E bine spus „fluviu” :P Ce sa fac, stii cum sunt aia de vorbesc până li se duce gura la spate? Ei, cam asa si eu, numai ca eu scriu până mi se duce sotul la culcare =))))
      Mersi frumos pentru aprecieri, ma bucur ca ti-a placut!
      Si eu cred ca la Kiyosaki am auzit prima data de venitul pasiv, acum muuulți ani. Cartea lui, „Tata bogat, tata sarac”, mi s-a parut buna asa in mare, dar are si multe minciunele si disconsiderari care nu prea-si au locul.

  2. Tipul de pe blogul nomadicmatt are cred ca zeci de articole pe tema asta. De fapt din asta face bani: din a vinde informatii legate de calatorit ieftin. Insa nu ponturile lui ma uimesc ci incapatanarea celor ce spun ca nu e posibil sa calatoresti daca nu ai parinti bogati sau vreo mostenire ceva. Cu cat Matt incearca mai tare sa convinga lumea ca daca vrei sa calatoresti vei gasi si solutii sa o faci cu atat sunt unii porniti sa il faca ipocrit si mincinos.
    Pana la urma principalil lucru care tine omul acasa sau in casa nu e bugetul ( nu tre sa mergi neaparat in Bora Bora daca vrei mare si soare) ci mentalitatea.

  3. Buna Alexandra,
    Iti citesc de foarte mult timp blogul si am invatat foarte multe lucruri utile.
    Pot sa spun ca azi ma bucur in mod special ca ai scris acest articol, mai ales ca si eu ma lupt cu tot felul de tentatii cand vine vorba de a cumpara, dar imi revin relativ repede cand ma gandesc la o poiana insorita sau la un nou varf cucerit.
    Imi place mult cum gandesti, referitor la credite si prudenta financiara.
    La cat mai multe calatorii! :)

    • Buna Catalina!
      Multumesc tare mult! Ma bucura foarte tare sa aud ca ai avut de invatat din lucrurile pe care le-am scris! E o onoare pt mine! :)
      Te mai astept cu drag pe aici oricand!
      Daca ai vreodata intrebari, nu te sfii sa ma tragi de maneca! :)

  4. Salut Alexandra, rezonez cumplet cu tine si de aceea vreau sa iti scriu aceste randuri.

    Romanii, cel putin, majoritatea iubesc sa deie mari :) de la case, la masini pana excursii si de aceea sper ca articolul tau sa ajunga cat mai multe persoane, astfel incat se spaga “bula” de sapun in care traiesc.

    Iar problema cea mai mare este ca nu avem o “cultura” a finantelor, a banului muncit, a calatoriilor si cred ca o parte de vina au si anii in care am trait in comunism.

    Eu iubesc sa ma cazez in hosteluri si la inceput, o parte prietenii mei ziceau, ceva de genul asta ca “de ce te cazezi in hosteluri, nu ai bani de hotel?”, ce nu intelegeau ei, este ca ma cazam in hosteluri pentru atmosfera si oamenii de acolo, nu pentru cei patru pereti:)) oricat de luxos ar fi acolo.:)

    Toate cele bune si felicitari pentru articol.:)

    • Multumesc frumos, Dorin! Complet de acord cu tine!

      Si noi am incercat recent hostelurile si spuneam nu demult ca hostelul e ca o cabana de munte, numai ca e in oras :) Pe langa faptul ca e mai ieftin, mai sunt si alte avantaje, prin care si cele mentionate de tine. Din pacate nu toti inteleg asta. Dar in acelasi timp nu putem nici sa pretindem ca toata lumea ar trebui sa inteleaga si nici ca e ceva ce s-ar potrivi oricui. Ce-ar mai fi daca toata lumea s-ar caza la hostel? :))

      Si eu sper ca articolul meu sa ajunga la cat mai multi. Bula nu se va sparge la cei ce simt nevoia sa epateze, dar sper sa ajute pe cat mai multi din cei ce nu au avut pana acum de unde sa afle de educatia financiara si alte aspecte ce merg mana in mana cu asta, pe cei ce chiar au probleme cu datorii sau nu reusesc sa puna un ban deoparte pentru calatorii la care viseaza.

      Numai bine si tie!

  5. E si chestie de rusine. Cum sa mergi in Elvetia si sa dormi in camping? Mai bine cu ce platesti 2 nopti de camping acolo, dormi o noapte in hotel scump in Romania.

  6. Un articol lung si foarte informativ, frumos rezumat si pe intelesul tuturor. Am scris si eu la un moment dat despre sacrificiile pe care le fac ca sa-mi permit sa merg in vacante. Totusi azi nu mai simt ca trebuie sa fac atatea sacrificii fiindca stiu sa dramuiesc mult mai bine banii. Am renuntat total la suveniruri inutile (pana si la magneti, vederi, tablouri), caut de fiecare data cele mai bune hoteluri la preturi mici (si doar o data mi-am luat teapa, in rest as putea sa jur ca aceste cazari pe bani de nimic, sunt mult mai moderne si bine administrate decat hotelurile de cateva stele, dar vechi de 100 de ani), vanez cele mai mici preturi la avioane si inca prind bilete de avion la 150 ron dus-intors. Mancarea nu cred ca e o problema, intrucat Billa sau LIDL se gasesc peste tot, la fel si fast-food-uri si piete locale. Insa eu nu sunt chiar un model de a calatori cu buget redus fiindca fumez, consum bauturi alcoolice si mananc in restaurante.

    Datorii nu am avut niciodata, nici nu stiu cum e sa ai si nici nu-mi doresc. Eu sunt genul ce are mereu o suma frumusica pusa de o parte, pe care o completez (uneori dublez) la final de an. Asa ca pe an ce trece economiile sunt mai mari si nu ma ating deloc de banii aceeia, sunt de rezerva, in caz de ceva.

    • Mersi frumos, Alice!

      Nici eu nu sunt chiar cel mai bun model in calatorii, in sensul ca si acolo am prioritati. De exemplu, niciodata nu gatesc in vacante. E litera de lege :)) Pentru mine aia inseamna relaxare in vacanta, sa nu trebuiasca sa imi fac griji pentru nimic, deci nici pentru mancare. Asa ca prefer sa reduc cheltuielile in alte parti (cazare, transport, etc) ca sa pot sa nu am grija asta. Bine, nu mananc in restaurante decat foarte foarte rar (si niciodata in restaurante scumpe), dar oricum. Altii au alte prioritati, prefera sa taie din cheltuielile cu mancarea dar sa dea mai mult la altele. Fiecare cum ii place, fiecare cu prioritatile lui. Important e sa ne simtim bine.

      Cu bauturile alcoolice iti dai seama… ma refeream ca nu fac excese si nu ma bag pe sub mese :)) Dar un pahar de vin din cand in cand nu cred ca dauneaza nimanui, din contra :)

      Rezerva aceea de care spui este foarte importanta! Foarte bine ca o ai si te ocupi mereu sa o maresti! E cam cel mai important principiu de educatie financiara. Si e printre primii pasi din orice carte. Mai intai iti faci o rezerva, ca sa poti sta dupa aceea linistit, si abia pe urma incepi sa iti platesti datoriile, daca ai.

      • Am gatit de cateva ori cand am fost la camping in Italia dar nu am facut nici o economie. Am platit in total 50 euro pe carne, ulei, condimente, cartofi, legume pentru salata si fructe. E drept ca am mancat 3 adulti, 2 cine, dar oricum la 7 euro poti gasi paste sau pizza si la restaurant, fara sa mai pierzi timp curatind cartofi si pazind gratarul….
        Dupa experienta asta, am ajuns la concluzia ca nu are nici un rost sa ne umplem de fum si sa ne deranjam doua ore, cand putem sta bine mersi intr-un restaurant (taverna) de localnici.

        Bine, nici eu nu cumpar vinuri prin restaurante ca asta m-ar falimenta, dar in general obisnuiesc sa ma opresc la terasa seara si sa consum ceva.

    • :)) Si ma descurc si cu hartile, si cu sofatul, ceva clar e dubios! :)))) Tata isi dorea baiat, asa ca mi-a cumparat mai multe masinute si camioane de dinainte sa ma nasc (pe vremea aia nu se putea sti sexul dinainte, ca acum :P) si mie chiar mi-au placut. Poate de-acolo mi se trage :))

  7. Touché!
    Cam la toate eram “da, da, da”… doar la lista de “Nu”-uri mai am de lucru. :)
    Aa, si toate ca toate… “Doamne cât de scumpe sunt lustrele!!” DA! Noi avem una singura in toata casa. :)

  8. Pierd zilnic destul (prea mult) timp pe net, si pot sa zic ca articolul asta este cel mai bun lucru pe care l-am citit de muuuulta vreme incoace. Chiar mi-a deschis ochii cumva. Multumesc!
    E foarte tare blogul tau!

  9. Foarte bun articolul.
    Daca inca ma mai uit pe facebook este pentru a gasi articole interesante de citit. Ca acesta.
    Ma bucur mult cand vad ca din ce in ce mai multa lume se decide sa isi investeasca banii mai inteligent.
    Si eu sunt un mare pasionat al calatoriilor. As pleca in fiecare weekend undeva sa ma relaxez impreuna cu familia.
    Sunt fericit ca si eu am gasit o modalitate de a calatorii ieftin.
    Tocmai m-am intors dintr-un city brake planificat din scurt.

    Inca odata felicitari pentru articol.

    • Mersi mult pentru aprecieri, Catalin!
      Felicitari si tie pentru modul frumos in care alegi sa-ti pretreci timpul cu familia!
      Calatoriile alaturi de cei dragi sunt unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le avem!

  10. Fain articolul, in legatura cu cartile de credit, nu stiu cum este in Romania, dar in SUA principalul avantaj la cartile de credit este cashback-ul (1-5%) . De aceea toata lumea prefera sa plateasca cu cartea de credit, si nu de debit. La sfarsitul saptamanii, sau lunii, suma cheltuita cu creditul se transfera din debit. Cred ca in Romania creditul are mai mult sens de imprumut, sume mari, cand chiar nu-ti permiti. Toate cele bune & ms pt sfaturi!

    • Mersi frumos!
      Asa e, in America esti recompensat destul de ok. La noi din pacate procentul de cashback este extraordinar de mic (0.3% de exemplu la Card Avantaj). Au inceput insa sa se destepte bancile si pe la noi. BCR-ul daca nu ma insel parca are 2% cash-back… in rest nu stiu exact ce si cum. Dar nici la BCR nu iti da 2% pe tot ce cumperi (la mancare de exemplu nu iti da decat 1%, iar mancarea constituie cheltuelile cele mai mari ale unei familii cu venituri medii). In orice caz, consider ca trebuie sa fii extrem de bine organizat si cumpatat ca sa poti plati totul cu cartea de credit si sa poti gestiona platile in asa fel incat sa nu ai probleme. Si in primul rand sa ai deja o rezerva de bani pentru cazuri neprevazute.

    • Si cu cash-back, tot pacaleala este, shaks! Doar ca este mai dezvoltata! Gandeste-te ca tot de la americani au aparut in lume si celebrele instrumente financiare derivate care au declansat criza din 2008. La ei este foarte poluat aerul in privinta consumerismului. Dar, in aceeasi masura, cine vrea sa urmeze sfaturile Alexandrei sau ale altor “Alexandre” din SUA, va fi cu atat mai castigat!
      Felicitari Alexandra pentru articol!! Ar trebui sa apara la TV in fiecare seara, dupa modelul “Pt. sanatatea dvs consumati zilnic minim 2 l de apa”. In loc de ‘manaci,bei, mesteci orbit’ sau ‘cu cine faci banking’ sau celebrele (si toxicele) paste de dinti promovate, fiecare dintre ele cu fluor!

    • Totusi utilizarea cartilor de credit (debit) iti modifica comportamentul la cumparaturi. Se zice (sunt studii) – utilizatorii acestor instrumente cheltuie cu 30-40% in plus fata de cei care platesc cash. In acest context, cashback de 1-5% nu este neaparat un avantaj. Cand tu de fapt ai cheltuit aiurea sau, hai sa zicem mai elegant, pe lucruri de care nu ai nevoie, primesti inapoi o suma. Cheltuielile nejustificate raman, scopul comerciantului a fost atins.
      Va spune cineva care are 2 carduri de credit, le utilizeaza aproape exclusiv pentru plati si beneficiaza din plin de cashback (am “economisit” sume frumusele).

  11. Fain articolul. Daca m-as fi apucat de scris un articol pe tema asta cred mi-ar fi iesit ceva foarte asemanator. Cu diferenta ca eu am aplicat principiile expuse de tine de la bun inceput. Si aplicindu-le nu a fost nevoie sa imi iau vreodata credit ori sa am alte datorii. Felicitari.

    • Da, Io, poate se vor gasi cateva agentii de media care sa faca un promo, un banner, etc! Se poate promova foarte frumos si in concursurile sportive. S-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie (din fericire!) cursele de alergare – maraton, semi, etc. De oras, montane, si altele. N-ar fi foarte complicat de facut niste bannere sau afise.

  12. Eu alcool consum ocazional şi cu moderație, nu fumez, nu merg în cluburi, nu dau banii pe lucruri care nu-mi trebuie…
    Prefer să mi-i drămuiesc calumea și să-mi mai rămână și de drumeții, călătorii.
    Îmi place cum procedezi. :D.

  13. Vaaii, ai scris in proportie de 80% ce gândesc eu si cand citeam ma gândeam ca ma reprezinta foarte, foarte bine! Imi place foarte mult cum ai scris articolul si cum ai descris fiecare element. Esti tare!
    Citesc si ma informez destul de mult când mergem intr-un loc nou, ce costuri implica, nu imi plae sa dau mai mult de 50 euro/2 persoane pentru cazare si mergem mult si pe jos. Plus ca urmaresc oferte la zboruri si daca mergem cu masina de obicei mergem mai multi si impartim costurile. Vizitam si muzee dar nu pe toate si nu oriunde…depinde ce buget avem peste asta.
    p.s. in legatura cu nunta asa am fost si noi, nunta fff frumoasa, dar cu un an inainte toti banii i-am investit in nunta si dupa un an tot pe datoriile de la nunta s-au dus, de abia acum ne-am linistit. (in 2013 a fost nunta)

    • :) Si eu am 50 euro / camera dubla / noapte prag psihologic. Am dat si peste suma asta, dar doar de vreo 2 ori, cand chiar nu aveam incotro.
      Avem multe in comun :)
      Mersi frumos de aprecieri!

  14. Excelent articolul, am o singura observație însă: cat ești tânăr poți sta cu chirie dar la batranete ma îndoiesc ca îți mai poți permite sa plătești o chirie din pensie. Tu probabil stai cu chirie acum dar mai târziu ce vei face?

  15. Am intrat pt prima oara pe acest blog insa mi-a placut maxim modul tau de a gandi si de ati aranja lucrurile. In mare parte pot spune ca ma regasesc insa mai sunt cateva lucruri la care nu m-as fi gandit ceea ce am sa le pun in balanta. Toate cele bune si cat mai multe calatorii :p

  16. Bun articol.
    Am avut ocazia să merg la schi cu familia în Austria, un loc fain, scump şi prestigios, unde lumea bună nu se prea uită la banii pe care îi cheltuie.
    Mare mi-a fost mirarea cînd am descoperit în cadrul Centrului de alimentaţie de pe gletcer, unde un meniu simplu valora de la 25-30 euro în sus, o sală mare separată, destinată turiştilor veniţi cu tartina şi termosul cu ceai (cafea) de acasă. Ne-am amuzat cu soţia – “aici mănîncă săracii Europei”. La o adică, sala era destul de aglomerată.
    Astfel, dacă îţi stabileşti corect priorităţile, ai bani pentru multe lucruri preferate. Succes.

  17. Si eu tot pentru prima data pe aici…Dupa ce am citit tot articolul mi-am dat seama ca semeni cu mine:))Pe scurt,nu-mi plac datoriile,nu mai renovez nimic in casa, mai bine calatoresc cu acei bani ,ma gandesc cand ajung la casa in supermarket daca tot ce am cumparat e cu adevarat necesar,locuiesc langa un supermarket si cumpar mereu ofertele si reducerile(de la -50%),imi place mai mult muntele decat marea,nu fumez nu beau,imi fac manichiura si pedichiura singura,nu merg in cluburi si eram baietoasa cand eram mica,purtam numai pantaloni scurti.Deci ce zici?

  18. Sunt intru totul de acord cu “spalatul creierului” cu ajutorul reclamelor de catre marile “magazine” si nu numai de catre acestia. Ideea e sa cumparam tot timpul cate ceva ca sa nu mai ai timp sa te gandesti la ceea ce cumperi ca poate asa incepi sa “gandesti” si nu e in regula. In rest toata stima pentru articol, e buuun. merita citit si urmat mesajul. Cele bune.

  19. Multumim ca ne-ai dat lumina, dar personal mi se par sfaturi pentru hipioti..Cine si-ar dori o sotie care nu se aranjeaza, e tot timpul cu ochiul pe preturi (pe principiul “halatu’, cat e halatul..?”, are “prag psihologic” la hoteluri (prefera vacantele romantice in casa/pe canapeaua unor necunoscuti…) etc etc. Eu personal prefer calitatea si nu cantitatea…

    • Cred ca ai inteles un pic gresit, sau exagerezi. Eu doar am spus cum fac EU ca sa calatoresc mai mult. Nu inseamna ca sunt constant stresata si cu ochii pe preturi, nu inseamna ca MEREU calatoresc ieftin. Si nici nu inseamna ca toata lumea trebuie sa faca la fel ca mine. Daca tu preferi sa ai vacante mai putine dar toate in conditii de la 4 stele in sus, e ok. Inseamna ca nu te afli printre cei ce isi doresc sa calatoreasca mai mult decat in prezent, deci nu esti in target.

      Nu stiu exact de ce consideri ca o femeie e nearanjata daca nu se aranjeaza la salon ci acasa. Dar cu siguranta ai tu motivele tale. Iti sugerez insa sa te uiti un pic pe facebook sa vezi cum arat si sa imi spui daca ti se par nearanjata :)

      Iar daca ai fi citit ceva in plus scris de mine in afara de articolul asta, ai fi vazut ca fix in articolul despre couchsurfing am scris ca nu fac asta penrtu vacantele romantice. Citez ce am scris:

      “Couchsurfing nu e pentru toată lumea. Mai mult decât atât, nu se pretează oricând. Nu este o formă de cazare pe care aș folosi-o în orice fel de călătorie/vacanță. De exemplu, n-aș folosi Couchsurfing:

      – Dacă vreau să am o vacanță romantică în 2
      – Dacă vreau să stau toată ziua pe malul mării și să nu fac nimic
      – Dacă vreau să umblu de dimineață până seara prin oraș și deci nu am timp să socializez cu gazda mea
      – Dacă vreau o vacanță confortabilă la hotel/pensiune
      – Dacă am nevoie să stau undeva doar o noapte, ajung seara și plec dimineața (e nerespectuos)
      – Dacă pur și simplu nu am chef să socializez
      – Dacă plec într-o vacanță montană și fac trasee de dimineață până seara”

  20. (Uau, câte comentarii a strâns articolul tău!
    Important e, aşa cum menţionai mai sus într-un comentariu, ca oamenii – bine, tu ai zis unul… – să pună în aplicare cele spuse de tine şi să i se schimbe viaţa în bine)
    Ţi-am mai spus şi cu altă ocazie, te admir pentru modul cum gândeşti şi, la fel de important, cum acţionezi în consecinţă!
    E atât de important în viaţă să-ţi găseşti o pasiune şi să o urmezi, să faci anumite sacrificii (care n-o să ţi se pară chiar sacrificii la un moment dat, având în vedere rezultatul; ai scris şi tu asta la final) pentru a o urma.
    Din păcate, shopping-ul este o componentă importantă a societăţii actuale – una duce la alta, hipermarketurile, mall-urile şi cardurile de credit sunt o invenţie „excelentă”. Fiecare poate evita (sau nu) acete cerşetoare de bani.
    Dacă înainte dădeam banii pe orice prostie, acum mă gândesc şi răzgândesc şi eu de „o mie” de ori!
    Eu una dau bani ceva mai mulţi pe mâncare – nu excentrităţi, dar ceva mai natural (nu am mania bio).
    Important e ca fiecare să îşi găsească stilul de viaţă care i se potriveşte, în orice domeniu, fie că ne referim la călătorii, sănătate sau altceva…

    • Mersi frumos, Ioana!
      Si eu sa stii ca dau cam multisori bani pe mancare. E ceva ce imi asum.
      Spunea cineva mai sus ca stau cu ochii mereu pe preturi. Vreau sa zic ca habar n-am cat costa un kg de rosii sau mai stiu eu ce. Sunt atenta la preturi, dar daca ma duc la piata de exemplu, nu fac un tur de piata ca sa gasesc taraba cu cele mai ieftine rosii. As putea face asta, dar nu mi se pare ca merita timpul pentru o economie de 1 leu sau ceva de genul asta.
      Sunt situatii si situatii, prioritati si prioritati. Unii prefera sa economiseasca intr-o parte, altii in alta. Exact cum ai spus si tu, fiecare trebuie sa aleaga cum ii place mai mult.

  21. Fain si bine documentat,eu fac cea ce tu ai scris aici de mai bine de 20 de ani..:) chiar daca acuma sunt la un alt nivel din punct de vedere financiar,al meu comportament financiar a ramas ca acum 20 de ani,adica sunt foarte atent pe ce dau bani..la fel de modest…la fel si al meu caine,toby…:)

    • :) Exact asta e cheia succesului. Oamenii de regula cand isi maresc veniturile (de ex primesc o marire de salariu) automat isi sporesc si cheltuielile, ajungand din nou fix unde erau si inainte. Important e sa ne crestem diferenta dintre venituri si cheltuieli, nu sa ne crestem mereu cheltuielile in conformitate cu cresterea veniturilor.
      Vezi tu, modestia e ceva foarte rar pe lumea asta… :)

  22. Au mai zis și ceilalți înainte, dar zic și eu: foarte bun articolul! :)
    Sunt de acord că nu e nevoie să cheltui aiurea ca să te simți bine și că nu doar ce e scump e bun.
    E bună ideea cu vândutul lucrurilor inutile de prin casă, eu de obicei le dau, pur și simplu, dar o să încerc să văd dacă pot să fac ceva bani din asta. Nu strică niciodată. :)
    Și eu am multe postări cu ture pe munte, mai puține cele din „civilizație”, dar sper să reușesc să le echilibrez în viitorul apropiat.
    Succes și o să mai vin pe aici. ;)

  23. Nici eu nu sunt fan cele mai noi gadgeturi si alte chestii, ba chiar mi-e dor de un telefon “cu butoane” :)), nici nu arunc f mult bani pe haine si alte cele, dar… viciul ala de scoate fum :D ma trage mult inapoi…

    • Alexandra, nu pot decat sa-ti doresc sa ai mult mult curaj, determinare si ambitie, si o sa poti scapa si de ala :)
      Stiu ca e foarte greu, dar stiu si ca fiecare dintre noi are in el puterea aia sa faca si lucruri foarte foarte grele.

  24. Servus,

    :)

    Alexandra, iti marturisesc ca urmaresc blog-ul tau de ceva timp si postarile pe facebook. De multe ori urmaresc filmele pe care …poate nu am reusit sa le vad pana atunci. Imi place foarte mult cum gandesti si ai toata stima si respectul din partea mea. Pentru?…..pentru ca esti o persoana normala, naturala, o persoana care stie sa recunoasca simplitatea si frumosul, din jurul ei :* .
    Iti doresc multa sanatate :)

  25. Salutare. Iti urmaresc de ceva timp blogul, insa asta este primul meu post aici. Imi place mult ce citesc, iar ultimul articol a fost chiar bun. Daca vrei sa calatoresti, ar fi cazul sa te abtii de la anumite lucruri si asa cum ai spus si tu, cei care dau banii pe alcool si tigari, nu doar ca isi fac rau singuri, dar de acei bani ar putea vedea locuri noi si ar putea trai experiente frumoase. Ar fi interesant pe viitor daca ai putea face un articol cu toate locurile pe care le-ai vizitat pana acum si un top 5 orase vizitate. Stii “chestiile” alea de pe facebook, cand pui agrafa in locul in care ai fost, acea harta. Nu stiu daca te incanta ideea neaparat, dar ar fi interesant. In rest numai urari de bine si la cat mai multe articole frumoase!

  26. Pingback: Cum să faci să ai bani de călătorii | #diez

  27. Buna Alex,

    De acord cu tine mai la toate capitolele. Dar eu cred ca ar merge un card de credit poate chiar doua. Nu neaparat sa le folosesti la cumparaturi, ci mai ales in calatorii.
    Ca sa ajungi sa faci toate cele expuse de tine, trebuie sa fii cat de cat riguros cu tine, sa te (re)educi si sa crezi in ceea ce faci. Si dureaza pana sa se intample toate astea, pentru ca este destul de greu, pentru ca tentatiile sunt la tot pasul. Acum pe bune, daca am avea si ne-am permite, cred ca ar straluci pamantul mai tare ca soarele :)
    O concluzie: banii nu aduc fericirea, ci doar confortul. Oricat de cliseu ar suna, banii chiar nu conteaza atat de mult in viata, ci… altele.

  28. Mama, ce de comentarii aici la tine!!!

    Unele idei ti le impartasesc, altele nu, fiecare cu prioritatile lui, insa per-ansamblu eu cred ca ultimul paragraf sintetizeaza ideea cel mai bine: intotdeauna gasim o modalitate de a pune niste banuti deoparte pentru activitati, hobbyuri, lucruri care ne plac cu adevarat. Daca nu, atunci poate ca nu ne plac suficient. Economisim mai mult sau mai putin, dupa posibilitatile fiecaruia si vorbim aici, in principiu, de oameni cu venituri cel putin medii, pentru ca din pacate sunt o multime de persoane care, oricat si-ar dori, chiar nu pot strange bani pentru tot ce isi doresc.

    PS: ma bucur ca in sfarsit, de ceva vreme, nu mai dau banii pe tigari :))

    • “Daca nu, atunci poate ca nu ne plac suficient”. Ca bine zici :)

      Ma bucur mult ca ai reusit sa te lasi de fumat! ;) Cine zice ca nu se poate, probabil nu a incercat sau nu si-a dorit suficient de mult.

      • Citind atent tot ce ai scris, dar si ce au mai comentat ceilalti, mi-am dat seama ca eu am urmat aproape totul si astfel am ajuns la cei 67 de ani sa fi vazut deja aproape toti muntii Romaniei. Uneori chiar de 2-3 ori, pe trasee diferite.
        Nici cu alte tari nu stau prea rau. Acolo am descoperit cu adevarat campingul si avantajele lui.
        Cred ca asta s-a datorat educatiei primita in copilarie de la mama. La ea am auzit pentru prima data expresia: “NU CUMPARA DECAT LUCRURI DE CARE AI NEAPARATA NEVOIE”. Ulterior, cand am ajuns la leafa mea, am mai cumparat si lucruri care imi placeau, fara sa-mi fie neaparat necesare. Am mai descoprit ca de astfel de lucruri te plictisesti cel mai repde.
        Legat de calatorii, eu le planific din timp (acum am deja planul facut pentru la vara, pe zile si chiar pe ore, cu buget cu tot). Cred ca astfel, adica “rumegand” mai mult timp planul, vei putea sa faci cu aceiasi bani, mai multe lucruri. Plus ca vei simti cu atat mai intens placerea fiecarei zile de calatorie sau drumetie. Plecatul “la nimereala” pe principiul “la’s ca ne-om descurca noi”, produce cele mai mari dezamagiri. Am vazut la altii, care credeau ca astfel este mai “cool”, mai interesant, mai plin de adrenalina. Prostii!
        Nerespectarea principiilor enuntate mai sus, duce la ce am observat in ultimii ani: pe munte intalnesc tot mai putini romani. Se vorbeste mai mult nemteste sau englezeste. Asta mi se pare foarte grav.
        Cu stima si apreciere pentru munca depusa pe acest blog. Felicitari!

  29. Alexandra, esti o inspiratie pentru mine. Desi sunt mai mare ca tine (45 ani) 2 copii, de cand te-am descoperit te citesc tot ce postezi, listez si prelucrez impreuna cu familia. Datorita tie am fost la inceputul lui februarie 4 zile la Brasov si intentionam sa incepem si calatorii mai indraznete. Eu te consider o buna prietena a mea (vorbesc despre tine si celorlalti) chiar daca nu am avut indrazneala sa-ti cer prietenia pe facebook.

    • Elena, este o onoare pentru mine! Iti multumesc din suflet pentru mesaj, pentru apreciere, pentru tot! Esti cu adevarat minunata! :)
      Mi-ai facut o bucurie foarte frumoasa pe ziua de azi! :)
      Te mai astept cu drag pe aici oricand ai intrebari sau doar vrei sa te inspiri pentru calatoriile voastre!

  30. Felicitari, Alexandra pentru tot ceea ce faci si pentru omul integru care esti.
    Te urmaresc de prin 2010 si pot sa iti spun ca am folosit de multe ori recomandarile tale in calatoriile nostre, care ne-au fost de mare ajutor.
    Multumesc tare mult, te pup.

    • Mulțumesc tare mult, Aurelia! Mă bucur foarte tare să aud asta!
      Și sărumana pentru aprecieri!
      Ești lângă mine aproape de la început, este o onoare pentru mine!

  31. Bună Alexandra,

    E prima dată când intru la tine pe blog.A dat un prieten share pe facebook la postarea cu ponturile pentru fotografie și am intrat.Nu mi-am dat seama ca ești fată decât atunci când am văzut o poză cu tine :)
    Spunea cineva mai sus că parcă ai fi un barbat,așa lucruri practice și bune scrii.

    Apoi am citit postul acesta care mi-a plăcut și mai mult.E bine structurat și foarte bine scris.Îmi place că spui lucruri concrete despre ce să faci cu banii,nu doar bla-bla uri care nu ar folosi nimănui.
    Și eu aplic într-o proporție foarte mare ceea ce spui aici.Niciodată nu mi-a plăcut sa am datorii și nici nu am avut.Nu cheltuiesc bani pe ultimele telefoane sau laptop-uri.Electronicelor le scade valoarea imediat după ce le-ai cumpărat.Deci nu-i nici o afacere.

    Din pacate nu călatoresc atât cât mi-ar plăcea.In trecut nici nu prea am avut bani pentru ca nu am avut un job stabil.
    Sper ca de anul acesta să o fac mai des și sa merg în locuri noi.Trebuie sa-mi prioritizez timpul liber si activitățile pentru a putea ajunge acolo unde doresc.

    Am pus blogul la favorite,cred ca vei scrie la fel și in continuare.

    • Buna Razvan! Multumesc mult pentru comentariu!
      Ma bucur mult ca ti s-a parut util articolul meu si ti-a placut ce ai gasit in el.
      Genul acesta de articole sunt mai rare, in sensul ca blogul meu este mai mult un jurnal de bord al tuturor calatoriilor mele, insa daca ti-a placut cum scriu, poate iti vor placea si povestile mele despre calatoriile pe care le fac, care sunt de asemenea insotite de multe informatii practice care sunt menite sa ajute pe cei ce vor sa faca aceeasi tura / calatorie / etc :)
      Mersi mult pentru vizita!

  32. Pingback: blog.kaki.ro » Blog Archive » Blogul de Călătorii

  33. Excelent articol de educatie financiara! Felicitari Alexandra!
    Iti impartasesc in totalitate principiile enuntate referitoare la gestionarea banilor. Si eu mi-as dori foarte mult ca educatia financiara să fie una dintre materiile obligatorii în școală, încă din clasele primare. Din pacate lucrurile nu stau deloc asa, cei care decid soarta invatamantului romanesc manifestand indiferenta totala sau avand mereu alte preocupari, numai de ei stiute.
    Multumim pentru articolele utile si captivante pe care le scrii! Urmaresc de cativa ani blogul tau (l-am salvat la favorite, chiar daca inca n-am citit chiar tot ce ai scris) si trebuie sa recunosc ca scrii articole din ce in ce mai interesante.
    Sa ai parte de cat mai multe ture frumoase in continuare!

  34. Un articol despre dezvoltare personala pe un blog de travel :) Felicitari :D
    PS: Nu beau si nu fumez: pai ia calculati aia care va stiti si vedeti cati bani se pierd aici :-|

  35. Ca de la o calatoare impatimita la alta, pot sa zic ca ma identific aproape in totalitate cu ce ai scris tu aici. Si pe mine ma enerveaza toti care ma intreaba cum imi permit sa calatoresc asa mult si se socheaza cand afla ca am salariul mai mic decat ei. :)) Secretul? N-am credite (si nici carti de credit), nu platesc chirie, nu ma pasioneaza shopping-ul de genti, boarfe, posete si bijuterii, nu am masina. Iar in materie de cazare in calatorii: Airbnb-ul, chiar daca mi se pare de la an la an ca isi maresc taxele, tot sunt mai ieftini decat multe hoteluri si hosteluri. Mancarea in calatorie? Majoritatea meselor procurate de la supermarket si pastrat bani pentru cateva experiente culinare deosebite din cultura locului.

  36. Chiar inainte de a intra aici ma gandeam ca nu gasesc un blog care sa-mi placa care sa ofere informatii genuine pe anumite teme si am dat de acest articol. Imi place stilul tau foarte clar si argumentativ. Un mic comentariu, despre nunta ta, sa nu ai regrete, eu am facut o nunta lipsita de fast tocmai ca nu ma interesa subiectul, dar acum privind inapoi ma gandesc ca poate ar fi fost bine sa punctez mai bine momentul… aveam poze mai frumoase :)… e o vorba… mai bine sa-ti para rau ca ai facut ceva dacat sa ai regrete ca nu ai facut :). Acum intru si in arhiva…

    • Multumesc frumos, Mihaela!
      Ai dreptate! De fapt nu pot sa spun ca am regrete legate de nunta, doar ca as fi facut un pic altfel. In orice caz, la fotograf n-as fi facut concesii :)

  37. Multumesc pentru sinceritate.
    Eu cred ca cel mai bine dar in acelasi timp si cel mai greu este sa mergi pe calea de mijloc. Sa nu faci risipa dar nici sa tai prea mult din bucuriile vietii.
    In final fiecare experienta are farmecul ei. La cat mai multe experiente!

  38. Felicitari,totul este foarte adevarat dar din pacate putini romani reusesc sa aplice tot ceea ce ai scris mai sus.Este foarte realist sa te chibzuiesti,sa-ti organizezi din timp cazarile si tot ceea ce iti place sa vezi.Numai astfel reusesti sa vezi multe lucruri cu un efort minim.Cit despre card este bine sa fugi ca “dracu de tamaie”,in primul rind nu ai control asupra banilor de pe el si in al doilea rind nu te poti oprii.Stiu este comod ,dar este mai bine cu cash chiar si in strainatate.Asupra banilor ai control,cu cardul mai putin si poti avea multe probleme de toate felurile cu el.Poporul roman nu prea este un popor prea calculat din pacate,si cam uita masurile in vacanta motivind de cele mai multe ori ca nu merge sa se chinuie si sa doarma in nu stiu ce conditii sau sa manince nu stiu pe unde.Ar fi multe de spus , dar ma opresc aici .
    Calatorii si alegeri inspirate la toata lumea.

    • Multumesc mult pentru comentariu, Fane! Asa este, foarte putini reusesc sa aplice toate astea. Nici macar EU nu pot aplica mereu tot ce am scris, si uneori nici nu vreau. Important este sa gasim fiecare un echilibru bun pentru noi insine si sa fim impacati cu alegerile pe care le facem :)
      Numai bine si tie!

  39. Te-as descrie ca fiind varianta mea feminina :) Unde te-ai ascuns pe vremea cand eram in Romania? :) Toate bune si frumoase dar ce faci cu ceilalti membri ai familiei care nu se incadreaza in tiparul descris de tine? :) Problema e ca fiecare e diferit (chiar si in cadrul aceleasi familii) si uneori pentru a nu iti strica vacanta contrazicandu-te pe tema unui hotel nu destul de bun sau a mancatului in locuri mai ieftine pur si simplu preferi sa “uiti” unele reguli personale.
    Ajung curand in tara si poate reusesc macar acum sa ma tin de “postulatele” enuntate in articol :) si cu care sunt in totalitate de acord.

    • :)
      Da… e mai aiurea cand ceilalti memebri ai familiei nu impartasesc aceleasi principii financiare…
      Trebuie gasit mereu un echilibru ca toata lumea sa fie fericita :)

  40. Cu toate ca subiectul s-a mai racit putin postarea fiind din martie, subiectul este la fel de actual. Fiind perioada concediilor am descoperit intamplator blogul in cautare de idei de vacante si azi de la amiaza citesc intr-una postarile ca pe un roman bun, o revelatie in materie de a calatori si nu numai .
    De apreciat este efortul de a informa complet, onest si dezinteresat intr-o societate in general egoista.

    Articolul financiar este deasemenea foarte reusit, felicitari !

    Calatorii reusite sa aveti in continuare , pe care sa le impartasesti si cu noi cititorii !

    • Sorin, multumesc din suflet! M-a bucurat mult mesajul tau! :)
      Ma bucur ca mi-ai descoperit blogul si ti-a placut ce ai gasit pe el. Te mai astept pe aici cu mare drag! :)

  41. Mi-a facut placere sa citesc articolul si suntem pe aceeasi lungime de unda:) si eu am descoperit ca poti face multe lucruri daca iti doresti cu adevarat si nu cauti mereu scuze….e o chestie de alegere personala.

    Ma bucur ca am gasit blogul tau pentru ca vreau sa incep sa urc pe munte cat mai des…in Romania:) si de aici ma inspir pentru drumetii si trasee.
    Bafta multe in continuare!

    • Multumesc frumos, Raluca! Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda! :)
      Te astept cu drag pe aici pe blog si daca ai intrebari, nu ezita sa imi scrii!

  42. Foarte interesant…practic…articolul tau. Este prima data cand intru pe acest blog si singurul articol pe care la-m citit. Dar mi se pare foarte cu picioarele pe pamant. Ma bucur ca sunt persoane ca tine care au reusit sa se delimiteze foarte bine de comercial si care reusesc sa-si traiasca viata asa cum le place. Chestia cu nunta chiar m-a dat pe spate pentru ca stiu multe cazuri care cheltuie o avere doar ca sa dea bine si sa nu comenteze neamurile….iar la final sesizeaza ca nu a fost chiar ceea ce-si doreau cu adevarat. Felicitari !

  43. Am intrat pentru prima data pe acest blog si sunt placut surprinsa de bogatia de informatii si cat de clar sunt prezentate toate aspectele socio-economice ale vietii. I-mi plac instantaneele foto si -mi sunt de folos informatiile oferite cu privire la fotografie.
    Mult succes si la mai multe si mai bune articole!

  44. Draga Alexandra,

    si eu iti citesc blogul, si imi place mult de tine.
    vreau sa iti spun ca dupa ce am citit acest articol m-am ambitionat si am returnat 80% din creditul pe care il aveam pe un card de cumparaturi. si ma simt foarte bine !…nu ma puteam organiza sa returnez mai mult decat rata minima lunara…datorita tie am reusit!
    te pup si te urmaresc cu admiratie !

    din constanta, Rodica

    • Nici nu stii ce tare ma bucur sa aud asta!
      Bravo!!!! Esti foarte tare! Si cu asa ambitie cu siguranta vei reusi sa lichidezi toate datoriile cat ai zice peste! :)
      Tin pumnii in continuare! :)
      Te pup!

  45. In urma cu cateva minute am urmarit o emisiune interesanta “Fericire cu bani putini” pe DigiLife despre adoptarea unui stil de viata minimalist si mi-am adus aminte de articolul acesta. Recomand vizionarea.

  46. Frumos gandit si exprimat modul tau de abordare a situatiei… care este intr-un fel chiar modul nostru de viata. M-am gandit de atatea ori ca noi, iubitorii muntelui, trebuie din start sa lasam deoparte multe din pretentii, pentru ca prin ele ne impunem singuri limite uneori stupide. Vive la liberte! Bravo, Alexandra, ce placut e aici in atmosfera blogului tau!

  47. Felicitari pentru articol
    Ceea ce spui tu Alexandra e sanatos si frumos. Si mie mi-ar placea sa calatoresc dar nu reusesc.
    Am peste 50 de ani, sotul a fumat toata viata, nu am reusit niciodata sa smulg macar o promisiune ca va incerca sa se lase iar chestia cu redusul e stiut ca nu e valabila. Stiu ca la tigari se duce bugetul care daca ar fi fost alocat pentru alte placeri, mai sanatoase, am fi in primul rand mai sanatosi. Dar asta e, viata merge inainte !

    ava

  48. Teoretic ai dreptate. Practic….
    Sa vedem:
    1. Mi-am cumparat din economiile mele primul dslr, am invatat, am inceput sa merg la evenimente, dar aparatul nu mai era suficient asa ca a tebuit sa imi cumpar o trusa ma buna (aparat+obiective) cu banii pe care nu-i aveam (am folosit card de credit pe care l-am acoperit in 12 luni); mai apoi s-au marit asteptarile sia trebuit imbunatatita trusa si iarasi….Daca as fi asteptat sa strag toti banii necesari ar fi durat 2-3 ani si nu ar mai fi avut rost achizitia;
    2. Nu poti calatori ieftin daca ai un copil, mai ales mic. Sub nici o forma.
    As vrea sa vad cine merge la camping cu un copil de 1-2 ani.
    3. Cardurile care iti permit cumpraturi fra dobanda sunt foarte bune daca esti disciplinat si iti platesti rata in fiecare luna. Punct.
    4. In rest sfaturile sunt de bun simt.

    Numai bine

    PS Sunt prima data pe blog. Sper sa revin!

  49. Pingback: Sharing is caring - 30 Days Challenge: Day #14

  50. Felicitari pentru articol. Este mai ieftin sa calatoresti prin muntii Romaniei, decat crede lumea. Cand esti pe munte nu ai timp sa cheltui bani. Cand te duci la Busteni sa stai la terase si sa mananci de 3 ori pe zi la restaurante, normal ca nu mai pare atat de accesibil.
    Am facut o drumetie cu 80 de lei toti banii (de o zi ce-i drept). Mi-a placut foarte mult ce ai spus la inceput si anume ca traiesti o viata frumoasa pentru ca ai parte de astfel de calatorii si nu invers.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *