Ceahlau: inca un vis implinit in haine de toamna

Încă din 2011, când am încercat să urcăm în Ceahlău dar din cauza vremii proaste a trebuit să ne mulțumim doar cu o scurtă plimbare până la Cascada Duruitoarea, am tot visat să ne întoarcem acolo. Și fiindcă Ceahlăul e unul dintre acei munți care se îmbracă în cele mai frumoase haine de toamnă, am pândit fiecare octombrie de atunci. Dar vremea rea sau alte detalii obiective ne-au ținut departe.

În 2013 am vrut să mergem, dar auzisem că e în toi renovarea Cabanei Dochia, așa că am zis să mai suferim o amânare de încă un an. Și din fericire, în octombrie 2014 mi s-a îndeplinit în sfârșit visul. Cu ochii mari am urmărit toată săptămâna de dinainte de weekendul din mijlocul lunii cum vremea se anunța excelentă, de am ajuns vineri să mă întreb dacă nu e chiar PREA bună vremea. Prognoza era cer senin bec, fără niciun fel de nor, și cald peste temperaturile normale. Și cu toții știm că nu e nimic fotogenic la un cer albastru fără nici măcar o urmă de ceva pufos :P Mai mult decât atât, mi-era teamă că fiind atât de cald, vom rata unul dintre cele mai frumoase fenomene care pare să fie foarte des întâlnit în Ceahlău, mai ales la răsărit: marea de nori. Dar am zis: fie ce-o fi! Acum ori niciodată! :) Să mergem deci!

Masivul Ceahlău
Punct plecare Cabana Izvorul Muntelui (800 m)
Altitudine max. Vf. Toaca (1900 m)
Traseu Sâmbătă:
Cabana Izvorul Muntelui – Clăile lui Miron – Cabana Dochia 5h
Duminică:
Cabana Dochia – Vf. Toaca – Cabana Dochia 1h30
Cabana Dochia – Piatra cu Apă – Cabana Izvorul Muntelui 2h30
Diferență nivel +1200m / -1200m
Tip traseu drumeție
Surse apă Cabana Dochia
Stare marcaje bună
Data 11-12 octombrie 2014
Echipa Beatrice + Cristi + eu

Fiindcă Ceahlăul nu e tocmai la o aruncătură de băț față de București, am plecat la drum de vineri seară, dormind peste noapte la Sinaia, ca să mai scurtăm din drumul de parcurs sâmbătă. Și se pare că nu am fost singurii care au avut ideea asta strălucită, pentru că a fost foarte aglomerat, nu mai țin minte exact dacă până la ieșirea din București sau mai departe, spre Comarnic, dar știu că am ajuns abia pe la ora 21 în Sinaia, și astfel am pierdut prima jumătate de oră din Vocea României (ce probleme au unii :))

DSC01690La 30 de ani am învățat și eu în sfârșit să am răbdarea să îmi fac bagajele frumos :)

SÂMBĂTĂ, 11 OCTOMBRIE 2014

Sâmbătă dimineață cu ochii mijiți ne-am trezit pe la o oră foarte trist de matinală (cred că era încă întuneric) și am avut un mic șoc când am ieșit afară și am constatat cât de frig poate să fie.

DSC01698

După ce am făcut dreapta înainte de Brașov, am intrat brusc într-o ceață așa de groasă că uneori abia mai vedeai la 10 metri în față. Și a ținut-o așa mult și bine, până după Miercurea-Ciuc. Dar când a început să se ridice… am avut cea mai frumoasă surpriză:

DSC01701Culorile toamnei au început să se arate de după valul de ceață ca fața miresei când i se ridică voalul :)

Apoi am parcurs încetișor serpentinele din Cheile Bicazului, admirând Piatra Altarului și nuanțele arămii ale frunzelor în contract cu stânca, bucurându-ne că suntem aproape singuri pe drum (încă era destul de dimineață). Bine, noi și o cireadă de vaci cu care ne-am întâlnit fix înainte de tunel și care ocupa cu cea mai mare seninătate toată șoseaua. Dar distracția mare n-a fost că ne blocau trecerea, și a trebuit să stăm în fundul lor, ci că odată ce-am intrat în tunel a început un adevărat concert de tălăngi care răsunau cu ecou de ziceai că îți bate cineva clopotele-n cap, iar când mai dădea una câte un muuuuuuu, leșinai de râs. Mă și mir c-am reușit să țin camera cât de cât dreaptă și să filmez.

Continuând mai departe cu auzul ușor afectat, când am ajuns în Bicaz și am văzut prima dată versanții împăduriți plin ochi de zeci de nuanțe de toamnă, așa de tare m-am entuziasmat că am greșit și drumul :))) Prima dată am luat-o aiurea spre Piatra Neamț, dar m-am prins imediat și am făcut cale întoarsă spre direcția bună.

Pe drumul spre Izvorul Muntelui am avut parte de una dintre cele mai frumoase întâlniri cu un munte nou. Mai văzusem Ceahlăul înainte, dar din Durău, sau de la depărtare din Hășmaș, dar acum era pentru prima dată când îi vedeam fața estică. Pe măsură ce înaintam pe drum am urmărit cu ochi mari cum în față îmi apăreau locuri noi, locuri pe care nu le știam decât din poze sau pe care doar mi le imaginasem, am văzut cum sus de tot pare a fi chiar Cabana Dochia, destinația noastră, și am încercat să-mi imaginez pe unde prin tot peisajul acela superb o să urcăm într-acolo.

Iar pădurea…. O nebunie curată! Dacă n-ai văzut niciodată păduri pline ochi de culori frumoase toamnă, e suficient să mergi acolo și te umpli de energie frumoasă cât pentru un an întreg. Liniștea, lumina frumoasă, soarele, casele și căpițele de fân… toate formau cadrul perfect, căruia până la urmă n-am mai putut să-i rezist și l-am rugat pe Cristi să oprească un pic mașina ca să îl pot imortaliza.

DSC01729

Cu așa bucurie în suflet, când am ajuns la Cabana Izvorul Muntelui deja eram și mai nerăbdătoare să pornim pe traseu. Însă mai întâi am parcat mașina, am mers la ghișeul parcului național, am plătit mica taxă de acces (2 lei), ne-am echipat cu ce mai era nevoie și abia apoi am pornit la drum.

Pentru prima zi am ales traseul ocolit marcat cu bandă roșie care trece pe la Clăile lui Miron.

 Cabana Izvorul Muntelui (800 m) – Poiana Maicilor – Clăile lui Miron (1635 m) – Cabana Dochia (1790 m): 5h

Pentru a intra pe traseu, am mers un pic în continuarea drumului asfaltat în sus, după care am făcut dreapta în pădure când a apărut marcajul bandă roșie. Am început apoi să urcăm încetișor prin pădurea frumoasă pe care se vedea că toamna deja pusese stăpânire. Urcușul nu era greu, și din vorbă-n vorbă, nici nu ne-am dat seama când am scos capul dintre copaci și am ajuns la golul alpin. Din păcate tot drumul și restul zilei am avut niște dureri foarte incomode și ciudate la nivelul inferior al stomacului care habar n-am din ce motiv s-au găsit să mă supere, de pe alocuri abia eram în stare să urc. Dar din fericire toate lucrurile frumoase primite în tura asta au fost la foarte mare înălțime, întrucât acum cu greu mi-am amintit acest mic detaliu neplăcut. Omul e făcut în așa fel încât cu timpul să uite durerile fizice…

DSC01766-2

Odată ce-am ieșit „la lumină”, Cristi a dispărut nu știu pe unde (probabil zburda pe vreundeva), în timp ce eu și Beatrice am rămas în cărare studiind și pozând de zor toate floricelele și picăturile de apă de pe iarbă uitând cu desăvârșire că parcă mai era încă cineva cu noi… :))))

DSC01785

Ne-am reunit un pic mai sus, unde Cristi se oprise să ne aștepte, obișnuit cu astfel de pauze bruște și inexplicabile în care mă chircesc la nesfârșit în te miri ce poziție ca să fac nu știu ce poză :P

Curând am ajuns și în Poiana Maicilor, de unde am văzut prima dată de la înălțime o bucățică din Lacul Izvorul Muntelui.

DSC01793

Schimbând macazul total dreapta, un pic mai dus pe potecă de printre copaci au început să ni se arate timid Clăile frumoase ale lui Miron, dar pentru un moment atenția ne-a fost din nou distrasă de încă un punct de belvedere spre lac, parcă și mai spectaculos decât cel dinainte.

DSC01835

Până la lac, cât vedeai cu ochii erau numai culori de toamnă împrăștiate peste tot. Lumina deja nu ne mai ajuta foarte tare, căci era deja trecut de ora 13, dar asta nu ne-a oprit să facem zeci de mii de poze în încercarea total nerealistă de a captura pe „film” EXACT ceea ce vedeam cu ochii.

De aici, după încă un mic urcuș, am ajuns în sfârșit la cetatea de stâncă a Clăilor lui Miron. Acesta este unul dintre acele locuri în care ne putem da seama cât de mici suntem ca oameni față de cât de puternică este natura și cât de fascinantă este ea că a dat naștere la asemenea formațiuni.

DSC01906

Doar câteva minute mai sus, când am ajuns pe platou, am hotărât că e timpul să facem o pauză ca să ronțăim ceva, nu de alta dar ne cam ajunsese foamea. Din acel loc se poate vedea Vf. Ocolașul Mare, cel mai înalt din Ceahlău, care este în Rezervația Științifică și turiștii nu au voie să urce pe el, însă din păcate chiar când făceam noi pauză am văzut un grup ignorând indicatoarele cu accesul interzis și am zărit și oameni cocoțați sus. Nu știu dacă aveau autorizație să fie acolo sus, dar mă cam îndoiesc… Și cred că asta se întâmplă destul de des… Regulile chiar nu înseamnă nimic pentru unii…

DSC01912

Mai departe traseul ne-a condus nu după mult timp înapoi la umbra copacilor, unde am intrat într-o pădure parcă fermecată, cu niște plante frumoase înalte cu flori ca de vată (nu știu cum se numesc, dacă știți cumva să îmi spuneți vă rog) și tufe de zmeuriș (mmmm, yam yam!) în care am dat imediat iama (până nu venea ursul :))), chiar dacă nu mai erau chiar pline.

DSC01943 DSC01945

Cu ochii mereu fugind după zmeură, aproape că era să ne lăsăm păcăliți de traseul care, în loc să urce, cobora. Mai să fie! Iară coborâm ca să avem de unde urca? :))) Răspunsul a venit imediat, mai exact după panoul din dreptul Jgheabului Ursariei, când am început din nou să urcăm, de data asta abrupt și anevoios, așa ca de final :)))

Doar că finalul nu era tocmai chiar după colț, pentru că până la cabană am mai avut ceva ce mers. Iar când s-a arătat într-un final, în loc să mă grăbesc spre ea, am făcut încă o pauză din aia de-a mea bruscă pe la rădăcina ierbii :)))) pentru că lumina era așa frumoasă și caldă încât n-am putut să mă abțin să nu profit de ea. Numai că așa de bine mă pitisem prin tufișuri încât Cristi mă pierduse de tot. Heeeeei, unde ești??? Aiiiiici, vin acuuuuum! Stai că mai am un fir de iarbă de pozaaaaat :)))

DSC01969 DSC02000-2 DSC01988

După momentul frumos a venit și o mare dezamăgire. Înainte de cabană, în locul oficial de campare am găsit o mizerie de nedescris, ceva ce n-am mai văzut în viața mea pe munte, oricât de multe gunoaie aș fi întâlnit. Arăta efectiv ca un mare wc în aer liber, ceva strigător la cer. Nu îmi dau seama cam la ce nivel de needucare poate fi cineva ca să facă așa ceva…

DSC02005

Am fugit consternată mai departe spre cabană, deși la cum am găsit-o nu mă atrăgea nici ea prea tare. Nu am văzut-o niciodată cum era înainte, însă comparând pozele, pot să spun că așa veche cum era, mi se părea mult mai frumoasă. Nu neg, renovările sunt mereu binevenite, mai ales că la noi sunt multe cabane care sunt vai mama lor, dar să vopsești cu alb o cabană de munte, cum vopsești o casă la oraș, mi se pare de-a dreptul o aberație. Unde mai este integrarea în mediul natural? Și așa cum aveam să văd și înăuntru, farmecul de cabană s-a pierdut aproape de tot. Iar din câte știu, Cabana Dochia era una foarte îndrăgită și la care mulți munțomani se simțeau bine, ceea ce e mare păcat.

În camere n-am ce zice, am găsit paturi foarte ok, cu așternuturi curate, în care am dormit foarte bine, băi civilizate și foarte multe lucruri care fac șederea la cabană mai comodă, iar doamna cabanieră ne-a spus că urmează să aducă și centrală ca să aibă apă caldă, ceea ce nu e rău.

Poate nu mi-a plăcut foarte mult și din cauză că am nimerit când încă erau lucrări neterminate. Sala de mese, care e locul ăla în care iei o masă în tihnă și mai mereu e o încăpere cozy, am găsit-o rece și total neprimitoare. Era văruită de asemenea complet în alb, mesele erau acoperite cu fețe de masă tot albe… ne-am simțit mai degrabă ca la spital sau la cantina săracilor, nu ca la cabană, și nici mâncarea n-a fost chiar excelentă. Sper însă că a fost doar o întâmplare nefericită, și că după ce se va finaliza complet renovarea, lucrurile să arate mult mai bine (deși exteriorul alb tot ca nuca în perete o să fie, dar mă rog).

DSC02057DSC02077-EditDSC02052 DSC02060-Edit DSC02042 DSC02075

La ora apusului am ieșit în căutarea soarelui, așa că am mers spre mănăstire și am ales un loc ideal unde să lenevim puțin în timp ce urmărim cum dispare sub orizont. Odată ce s-a lăsat întunericul, ne-am întors la căldurica din cameră, și am încheiat ziua în mod plăcut, stând un pic la povești cu un grup de colegi de cameră la fel de iubitori de munte ca și noi.

DUMINICĂ, 12 OCTOMBRIE 2014

Ora 6:30. Mi-am pus ceasul să sune pentru răsărit, dar așa de bine mi-e în sacul de dormit că încă mai moțăi bucurându-mă de căldurică, mai ales că afară încă pare că e întuneric și cred că-i un frig de-o să-mi clănțăne toți dinții. Să dăm un snooze așadar :)))

Nu apuc însă o a doua alarmă, că nu e frumos chiar așa să trezim pe toată lumea din somn, așa că fac un mega efort să ies din sac și să mă duc să mă uit pe geam să văd ce se petrece afară.

Iar când am văzut că deja se zărește o geană portocalie la orizont, aproape că era să trec direct prin ușă la cât de repede am vrut să ies din cameră, cine mai avea timp să o deschidă? :))))

Am sărit repede ca arsă, m-am echipat cu viteza luminii (nici dacă se dădeau bani gratis afară nu cred că reușeam să mă îmbrac așa de repede) și nici măcar la baie nu m-am dus. În valul vârtej ce eram, am încercat să îi trezesc și pe Cristi și Beatrice, și să le spun că îi aștept afară, dar în același timp am încercat să nu trezesc chiar toată camera. Ați încercat vreodată să țipați în șoaptă? :))) Eh, cam așa eram eu.

Odată ce m-am asigurat că m-au auzit, am zburat în jos pe scări și în 2 secunde eram afară. Pfiu, e ok, n-am ratat momentul.

Afară deja era o mână de oameni, toți apăsând cu spor pe butoanele telefoanelor sau aparatelor foto, încercând să surprindă momentul.

Și dincolo de ei, deasupra întregii văi, era EA. Marea de nori. ACEA mare de nori din Ceahlău, pe care o văzusem în atâtea poze și de care mă temeam că nu o să avem parte. Dar se pare că norocul a fost de partea noastră. Cred că de fapt se formează așa de des aici încât nu cred să fi fost mulți oameni care să fi urcat la Cabana Dochia și să nu o fi văzut.

Chiar dacă e greu de perceput cu ochiul liber mișcarea ei continuă, marea se revărsa valuri valuri, și nicio poză din exact același unghi nu arăta la fel chiar și la câteva momente depărtare. Chiar dacă am mai văzut mări de nori și în alte rânduri și locații, ca de fiecare dată, cea pe care o vezi în momentul acela ți se pare cea mai și cea mai frumoasă din lume. Și așa a fost și în acea dimineață în Ceahlău.

Cu aparatul n-am putut suprinde culorile și minunăția ce se întâmpla acolo, dar am dat un pic pe fast ca să vedeți mișcarea mării. Watch carefully:

Când mi s-au alăturat și Beatrice și Cristi, soarele încă nu răsărise, și am pornit împreună pentru a găsi în apropiere un loc ideal de a surprinde momentul magic. Ochisem de cu seara un punct mai înalt nu departe de cabană, însă acum deja era cineva pe el în poziție, plus că nici n-am reușit să găsesc la timp pe unde se urcă , așa că m-am mulțumit cu un alt loc din apropiere, de unde am urmărit în continuare spectacolul la care aveam norocul să asistăm, chiar de pe primul rând din „sală” :) Locuri mai bune nici că puteam avea :)

DSC02178 DSC02133

Ca orice lucru bun, această mică minune care se întâmplă în fiecare zi dar pe care o ratăm atât de des dormind sau alergând spre serviciu în orașe, s-a terminat mult prea repede.

DSC02176-Edit

Am avut la dispoziție doar câteva momente în care să încerc să surprind pe cameră tot ce vedeam și tot ce trăiam, după care lumina a devenit prea puternică și ne-am întors la cabană să ne schimbăm pentru traseu. Am luat doar câteva ronțăieli în rucsac ca să nu murim de foame dacă ne apucă, și am pornit spre Vf. Toaca imediat, cât încă mai era liniște și lumină frumoasă.

 Cabana Dochia (1790 m) – Vf. Toaca (1900 m): 40 min

DSC02182 DSC02220

La cabană erau venite și vreo 2 grupuri mari de copii destul de gălăgioși, drept pentru care aș fi făcut orice ca să profit de liniște cât mai mult. Spre vârf am luat-o agale, fără să ne grăbim prea tare dar nici să ne lălăim aiurea, ajungând numaidecât la Stația meteo de la baza vârfului.

De acolo doar un urcuș abrupt ne-a mai despărțit de vârf, unde am ajuns la ora 9, când doar 2 din colegele noastre de cameră mai erau prin zonă și tocmai coborau. În rest, liniște și pace, priveliște superbă de jur împrejur, de nu știam unde să ne uităm mai departe.

DSC02309DSC02265

Spre vest am văzut binecunoscuta umbră a vârfului, suprapusă peste cețurile ce acopereau și acolo văile, iar după o poză chinuită pe vârf, am făcut o pauză mai lunguță cu vedere tot spre est, de unde am admirat din nou marea de nori și Panaghia (formațiunea stâncoasă cu o cruce în vârf). Din tot jocul valurilor mării de nori, cel mai mult îmi plac de fiecare dată vălătucii ce se formează la întâlnirea dintre ceață și culmile împădurite. E ca o magie, un loc în care totul e învăluit în mister, o mângâiere dintre nori și pământ. Aș putea privi ore în șir acest fenomen fără să mă plictisesc.

DSC02286-EditDSC02314

N-am stat acum chiar ore în șir, firește, însă minute multe la rând tot am stat. Și abia după ce am considerat că ne-am încărcat cu o porție suficientă de energie, am coborât înapoi spre cabană. Pe drum ne-am întâlnit și cu trupa de copii gălăgioși ce se ducea spre vârf ca o ceată de cotropitori. Ce bine că am plecat cât mai dimineață!

 Vf. Toaca (1900 m) – Cabana Dochia (1790 m): 35 min

DSC02347

Reveniți în camere, am strâns restul bagajelor, am mai servit un pic de mic dejun de la cabană și apoi am pornit încetișor spre poteca de coborâre, nu înainte de a ne lua la revedere de la cățelușii simpatici și jucăuși de la cabană, care nu stăteau locului nici o clipă. Mai puțin la plecare, când era să mor de râs când l-am văzut pe ăsta micu cum dormea el ca un om mare cu capul pe pernă, pernă care era… un bolovan :)))))

DSC02359

 Cabana Dochia (1790 m) – Detunatele – Piatra cu Apă – Polița cu Crini – Cabana Izvorul Muntelui (800 m): 2h30

Pentru coborâre am ales traseul marcat cu bandă albastră care trece pe la Detunate, Piatra cu Apă și Polița cu Crini, însă spre deosebire de traseul de ieri, acesta se desfășoară numai prin pădure, și punctele de belvedere cam lipsesc. Detunatele sunt spectaculoase când ajungem lângă ele, dar nu am putut face cine știe ce poze din cauza pădurii care mă despărțea de ele. Un pic mai jos însă am putut arunca un ochi un urmă, de unde se vedeau mai bine, cu cabana în depărtare.

DSC02412

Polița cu Crini este o denumire ce poate duce în eroare dacă nu știi despre ce este vorba, pentru că la locul faptei nu se găsește nicio floare de crin :) Este de fapt vorba despre arborele de zadă, specia protejată care se mai numește și crin.

DSC02473

DSC02475

Nu mult după aceasta am revenit în frumoasa pădure de foioase îmbrăcată toată în culorile toamnei, de unde nu mai voiam să mă mai dau dusă, așa că ne-am tot lălăit pozând și bucurându-ne cât mai puteam de ultimele clipe pe munte.

DSC02479Don’t forget to also look up once in a while :)

DSC02449-2

DSC02423 - Copy

 

Traseul nostru s-a încheiat curând, dar înainte de a lua drumul spre casă am făcut un pic stânga la ieșirea în drumul național pentru o mică oprire pe barajul Izvorul Muntelui, ca să facem câteva poze la lac, după care la întoarcere am oprit jumătate de oră și la Lacul Roșu, deși lumina nu ne ajuta prea tare pentru poze.

DSC02497Lacul Izvorul MunteluiDSC02521

Am luat însă aparatul foto cu mine când am coborât din mașină, și odată ce-am ajuns la malului lacului, am zis hai totuși să încerc să trag o poză două. Dau eu să îmi găsesc un loc bun, pun aparatul la ochi și deodată…. FLEOȘC! Intru cu piciorul stâng în apă. De fapt… nu chiar în lac, ci în niște zone cu vegetație inundată de la mal, care seamănă foarte mult cu iarba dacă nu ești atent, dar nu e :)))

DSC02552

Trecând peste micul șoc inițial, am evaluat că nu s-a produs nicio tragedie (bine că n-am căzut cu totul în apă :))), doar că aveam o șosetă leoarcă pe mine. Dar am concluzionat că rezist un pic să ne plimbăm un pic pe-acolo și să cumpărăm niște kurtos (I love kurtos, I can not resist). Iar de acest kurtos am fost extrem de încântată, pentru că în sfârșit am găsit o tanti vânzătoare care s-a lăsat convinsă să îmi dea un kurtos simplu dar să-mi mai pună și un topping de zahăr peste. Dialogurile mele pe această temă erau întotdeauna la fel:

– Puteți vă rog să îmi dați un kurtos simplu, dar să-i mai puneți un pic de zahăr pe deasupra?
– Dar ARE deja zahăr pe el.
– Da, știu, dar eu aș mai vrea ÎNCĂ un pic de zahăr.
Să fim serioși, zahărul ăla de-l are kurtosul simplu e o bătaie de joc… abia îl vezi :)))

N-am reușit niciodată să obțin un răspuns pozitiv în trecut. E drept nici nu prea m-am chinuit, dar de regulă replica era ori „nu am aici zahărul”, „nu pot” sau alte variațiuni pe aceeași temă.

Dar de data asta, I nailed it! :))) Ce tanti drăguță! :D A trebuit să aștept 15 minute pentru kurtosul ăsta magic, dar și când a fost gata… am fost maxim de satisfăcută de rezultat :)) Îmi venea să-l mănânc de cât de bine arăta! Oh, wait, fix asta am și făcut :))) Dar asta doar după perioada aia super enervantă în care, după ce ai luat kurtosul direct de pe „foc”, nu poți să te-atingi de el pentru că frige, și stai cu el în pungă salivând disperat în timp ce aștepți să se răcească măcar un pic, ca să poți să te năpustești asupra lui. Such excruciating pain!! :)))

Dar în zona era oricum mult prea aglomerat și nu prea mai aveam ce să facem, deci până înapoi la mașină kurtosul avea timp să se răcească un pic :P Așa că am plecat. Eu fleoșca fleoșca pe drum cu piciorul meu ud (barem de mă udam la ambele, știam o treabă) eram ca un cățel sau pisoi din ăla care săracul s-a udat doar la o lăbuță și pe urmă scutură disperat din picior într-o parte, doar doar s-o usca instantaneu ca prin minune :)))

Noroc că eram în sandale și mai aveam o pereche de șosete uscate la mașină, că altfel mă și vedeam bandajându-mi laba piciorului cu fașa elastică din trusa de prim ajutor doar ca să nu mor de frig :P

Dar, totul e bine când se termină cu bine: cu piciorul cald și cu kurtosul răcit, am plecat mai departe la drum cu zâmbetul până la urechi. Aaah… ce bună-i viața înfulecând dintr-un kurtos având șosete uscate în picioare! :))))

The end

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

harta ceahlau - Copy - CopyVerde – ziua 1, Roșu – ziua 2

INDICATOARE

INDICAȚII / OBSERVAȚII TRASEU

ATENȚIE!!! Aviz celor ce vor să urce de la Cabana Izvorul Muntelui spre Cabana Dochia pe bandă albastră (traseul pe care am coborât noi duminică):

Când am coborât de la Cabana Dochia pe traseul marcat cu bandă albastră spre Cabana Izvorul Muntelui, la intersecția traseului cu șoseaua (15 minute mai sus de Cabana Izvorul Muntelui), am întâlnit o săgeată care indica, greșit, 2 ore până la cabana Dochia. Asta în condițiile în care jos când am ajuns la Cabana Izvorul Muntelui, 15 minute mai târziu, săgeata de acolo arăta, corect, 3 ore până sus. Am văzut o mașină parcată în acel loc, deci dacă nu știi cât faci până sus și nu lași mașina acolo unde trebuie, adică la Cabana Izvorul Muntelui (gândindu-te că mai salvezi niște timp dacă mai urci un pic cu mașina), s-ar putea să ai o mare surpriză când urci ca disperatul de 2 ore și cabana nu e deloc aproape.

Ne-am gândit că dacă nu e o greșeală nevinovată, nu e exclus să fie una intenționată, ca să îi pedepsească pe cei ce parchează acolo și nu plătesc taxa de acces în parcul național :))))

DESFĂȘURĂTOR

11:30 Cabana Izvorul Muntelui 08:00 Cabana Dochia
13:30 Poiana Maicilor 08:40 Vf. Toaca
14:30 Clăile lui Miron 09:10 Plecare de pe Vf. Toaca
15:00 Platou 09:45 Cabana Dochia
pauză 30 min ***
16:00 Panou Jgheabul Ursariei 11:00 Plecare de la Cabana Dochia
16:30 Cabana Dochia 11:15 Detunatele
11:40 Piatra cu Apă
12:45 Curmătura Lutul Roșu
13:30 Cabana Izvorul Muntelui

CABANA DOCHIA

Condiții:

  • În octombrie 2014 cabana era spre finalul unui proces amplu de renovare
  • Personal am dormit într-un dormitor comun cu 16 locuri. Paturile mi s-au părut comode, așternuturile curate, totul ok. Pe fiecare pat erau câte 2 pături și o pernă.
  • Preț în dormitoarele mari: 20 lei / persoană / noapte
  • În cabană sunt și camere cu 2, 3, 4 sau 7 locuri
  • Preț în camerele cu mai puține locuri: între 30 și 50 de lei / persoană / noapte.
  • În fiecare cameră erau montate deja calorifere moderne care urmau să fie racordate la o centrală care avea să fie adusă în viitorul apropiat
  • Băile erau pe palier, cu condiții bune. La momentul respectiv era doar apă rece la chiuvete, dar urma să fie și apă caldă
  • Mâncarea nu mi s-a părut prea grozavă, dar sper să fi fost un accident
  • Nu aveau pâine, ci doar niște chifle făcute inhouse, care din păcate erau cam tari

Telefon rezervare: 0730.603.801; 0730.880.004

DSC02010

DSC02199

ACCES

Teoretic drumul mai scurt din București până la Izvorul Muntelui este prin Buzău. Eu am ales să merg pe DN1 doar pentru că aveam unde dormi în Sinaia și pentru că nu-mi place deloc drumul acela cu 1,5 benzi de pe cealaltă variantă.

Dacă veniți dinspre Gheorghieni, în Bicaz faceți stânga spre Vatra Dornei. Dacă veniți dinspre Piatra Neamț, în Bicaz pur și simplu mergeți înainte. Până să ajungeți la Barajul Izvorul Muntelui, într-o curbă va apărea un indicator spre Izvorul Muntelui spre stânga. Faceți stânga acolo și mergeți încă 8 km, până la Cabana Izvorul Muntelui, unde se poate parca mașina pe partea stângă, chiar vis-a-vis de cabană.

Drumul asfaltat se continuă mai departe de acest loc, ajungând în final în Durău. Parcarea pentru mașini este chiar înainte de locul unde drumul cotește la stânga, pe care îl recunoașteți după o poartă din aceea înaltă care restricționează înălțimea vehiculelor (nu știu exact cum se cheamă) vopsită în negru și galben. Chiar înainte de asta este și ghișeul Parcului Național unde trebuie plătită taxa de acces (5 lei / persoană).

22 comentarii:

  1. Bună! Asta da priveliște! Curios e că sunt mai aproape decât credeam de locție, eu fiind la Onești, poate merg și eu! Frumos articol :)

  2. Te salut Alexandra,

    E prima data cand ajung pe blogul tau :)
    Te felicit pentru articol si poveste! Felul in care m-ai purtat prin poveste, cu experiente scrise si imagini ma face sa zic BRAVO! Ti-au trebuit multe ore de munca, in mod sigur, dar rezultatul merita cu varf si-ndesat.
    Ii clar: o sa vizitez Ceahlaul :) Dar, mai am de umblat intai pe partea de vest a Tarii. Luna viitoare ma asteapta Muntii Apuseni.
    Merci pentru sumedenia de informatii!

    • Buna Radu!
      Iti urez bun venit pe blogul meu, atunci! :) Mersi tare mult pentru aprecieri! Intr-adevar, fiecare jurnal inseamna multa munca, dar e din placere, asa ca nu simt :)
      Ce frumos ca mergi in Apuseni! Asa de multe locuri deosebite sunt de descoperit si acolo…
      Iti doresc vreme excelenta luna viitoare si la fel de buna si cand vei ajunge si in Ceahlau :)

      Te mai astept cu drag pe aici! :)

  3. Ce dor de munte imi trezeste articolul asta! :) Imaginile sunt superbe. La inceputul lui iulie am facut si noi o tura pe Ceahlau si e dragut sa vad cum s-au colorat peisajele care vara erau de un verde intens. Pasiunea ta pentru munte cred ca devine molipsitoare. :)

  4. Bună, Alexandra!

    Felicitări că ai ales să împărtăşeşti şi cu alţii – persoane din virtual, experienţele tale, povestite cu atâta dăruire şi pasiune. Muntele, ca formă de relief, nu-mi spune prea multe, eu neavând o condiţie fizică care să-mi permită o asemenea drumeţie…

    Oricum, m-au fascinat povestirea şi imaginile preluate. Au “trezit” în mine dorinţa de a explora cât de puţin din frumuseţile naturii României, mai ales partea văzută mai mult la pas, în drumeţie.

    În afară de aprecierea mea pt efortul depus în furniza cititorilor ocazionali informaţii cu atâta acurateţe, mă întrebam dacă nu mai este loc de încă un drumeţ în “peripeţiile” voastre…. EU… :)
    M-aş bucura mult să mă pot integra unui grup iubitor de frumos, de natură şi de escapade în aer liber.

    Îţi doresc un an nou 2015 cu cât mai multe “ieşiri”, toate pe placul tău şi al echipei voastre.

    • Buna Daniela! In primul rand multumesc frumos pentru aprecieri!
      E mereu o bucurie sa primesc astfel de mesaje!

      Sa stii ca lipsa conditiei fizice e doar o bariera pe care ne-o punem noi insine. De la 0 am inceput si eu. Uite, daca esti curioasa, citeste povestea mea aici: http://bloguldecalatorii.ro/despre

      Eu nu-ti imagina ca merg la sala de 3 ori pe saptamana si am conditie de pot sa alerg la maratoane. Nici gand. Ai fi surprisa ce usor e sa mergi pe munte atunci cand iti doresti cu adevarat. E vorba de ceva efort, intr-adevar, mai ales la urcare, dar cand te uiti in jur si vezi cat de rasplatit esti pentru el, deja nu mai conteaza.

      Noi de fapt nu suntem un “grup”, suntem doar eu si sotul meu, si ocazional mai luam cu noi prieteni apropiati. Fiind la inceput, ar fi greu sa te luam cu noi pentru ca turele pe care le facem sunt deja destul de solicitante si lungi pentru un incepator.

      Insa asta nu inseamna ca nu exista alte solutii. Exista de exemplu site-ul Carpati.org, unde se organizeaza mereu ture de toate felurile, la care poti participa. Nu trebuie decat sa iti faci un cont si sa te inscrii atunci cand apare o tura care te tenteaza. Sunt si ture mai usoare, si mai grele, pentru toate gusturile. Daca ai nevoie de ajutor sa navighezi la inceput, te pot indruma cu mare drag!

      Mersi inca o data pentru mesaj!

  5. Mulţumesc mult pt recomandări. Am să mă înscriu pe site-ul respectiv în eventualitatea unei participări/expediţii.

    Se întâmplă adesea să mă plictisesc de groază în week-end-uri şi taaare mult m-aş bucura să fructific acest răgaz între zilele de lucru din săptămână, să explorez zone şi teritorii atât de faine pt orice privitor.

    Nici n-am idee cum ţi-am descoperit blog-ul, dar sunt extrem de încântată. Am reuşit să citesc câteva dintre expediţiile efectuate. Pot să spun că am “sorbit cu nesaţ” fiecare cuvinţel. Parcă eram transpusă în acel univers şi trăiam alături de tine, prin descrierile tale, momentele respective. Ai talent descriptiv, cu siguranţă.

    Felicitări încă o dată pt toată abnegaţia cu care ne pui la dispoziţie aceste informaţii. Cred că sunt în asentimentul tuturor cititorilor când spun că faci o treabă excelentă şi că reprezinţi o adiere proaspătă în peisajul autohton, varianta feminină a sec. al XXI-lea a lui Calistrat Hogaş.

    Cu prietenie şi respect pt activitatea ta,

    • Daniela, iti multumesc din suflet pentru aprecieri! Sunt flatata de cuvintele tale, ma inclin!
      Cu mare drag fac tot ce se vede aici pe blog.
      E o mare bucurie sa stiu ca reusesc sa transmit cititorilor ceea ce imi doresc, iti multumesc mult pentru ca te-ai oprit sa imi scrii acest comentariu!
      Daca te pot ajuta vreodata cu ceva legat de munte sau calatorii, idei, recomandari sau sfaturi, iti stau la dispozitie!

  6. Saluti Alexandra!

    Toata stima pentru articol, pentru blog si pentru atitudine. Vreau sa fac o mica corectura, legata de traseul de la urcarea prin Poiana Maicilor. Nu ati ajuns in Jgheabul Ursariei. Ati vazut indicatorul cu Jgheabul, dar acel indicator indica sfarsitul traseului Jgheabul Ursilor. Acest traseu este destul de dificil pentru un incepator si nu este marcat. Nu de alta, dar poate vin pe Ceahlau ceva turisti mai putin experimentati si se avanta de acest traseu…

    Traseul pe care ati coborat se numeste Lutul Rosu

    Succes si sper sa ne intalnim vreodat’ pe ceva carari de munte! :)

    • Mersi frumos, Catalin!

      Stiu ca nu am ajuns in Jgheabul Ursariei, dar ai dreptate, din felul cum am scris, e posibil sa se inteleaga gresit. Voi modifica textul ca sa fie mai clar. Mersi frumos de atentionare.

      Legat de Lutul Rosu, stiu ca se numeste asa, am scris cumva pe undeva gresit? Ca nu imi dau seama…

      Multa bafta si tie!

  7. Buna!
    Imi place mult blogul tau. Eu nu am urcat niciodată pe munte, dar sotul meu ar fi foarte incantat sa mergem pe Ceahlău. Cred ca prima data o sa incercam cascada Duruitoarea si mai apoi poate ne incumetam sa urcam pana la cabana Dochia.
    Intrebarea mea pt tine este: Ce imi trebuie in bagaj? Ai vreo lista dupa care te ghidezi care sa ma ajute?
    Mulțumesc mult!

    • Buna Cristina!
      Este foarte bine asa, incepeti cu trasee mai micute, si vedeti pe urma :)
      Sunt sigura ca o sa iti placa si o sa vrei mai mult.
      Legat de bagaj, daca te uiti la ultimele jurnale de tura, o sa vezi ca la final am inceput sa pun si lista de echipamente pe care le iau cu mine.
      O sa fac asta de acum incolo, deci poti urmari in continuare.

  8. buna Alexandra multumesc pentru tot ceace impartasesti cu noi ,,mai ales ca o faci cu atata pasiune ,,inca un obiectiv aflat prin aceasta cale si asa de frumos expusa,sper ca luna iulie sa fie frumoasa si vacanta in romania sa fie dupa visurile si planurile facute,,,,es fenomenala iar pasiunea ta de invidiat ,molipsitoare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *