Creasta Baiului: Sinaia -> Posada

În decembrie 2014, după 5 ani consecutivi în care pe 29 decembrie am făcut tură pe Platoul Bucegi, am considerat că 5 e o cifră destul de rotundă și suficientă pentru această tradiție, și ne-am gândit, așa cum spuneam în jurnalul turei de pe 29 decembrie 2013, să mai schimbăm un pic macazul.

Drept și prin urmare, într-o duminică frumoasă (chiar PREA frumoasă) pe la jumătatea lunii decembrie am zis să facem o tură în Baiului, mai exact să ne continuăm creasta începută în 2011. Pe atunci am făcut pe timp de primăvară-vară porțiunea de creastă dintre Azuga și Sinaia, de data asta voiam să vedem cum e și spre Posada, mai ales că acum aveam în sfârșit o hartă ca lumea cu Munții Baiului, primită cadou de Moș Nicolae :D.

Zis și făcut. Dat fiind că eram cu mașina, am gândit planul în felul următor: mergem la gara Sinaia și ne cumpărăm bilete Posada -> Sinaia la trenul de 16:29, lăsăm mașina la intrarea pe traseul marcat cu punct albastru care urcă pe Piciorul Câinelui (cel pe care coborâsem în 2011), care nu e desparte de gară, și apoi la finalul traseului, luăm trenul din Posada până înapoi din Sinaia, ca să ne întoarcem la mașină. Peeeerfect.

DSC02994

Ne cumpărăm bilete de tren și la ora 8:30 fix suntem gata echipați și pornim pe traseu. Ca de obicei, Cristi mă întreabă: și cam cât o să dureze traseul de azi? Mă gândesc un pic… și zic: Păi… maaaaxim 8 ore. El de colo: 8 ore??? Așa mult??? Zic… eiii… nu… am estimat și eu așa…. în plus, eu zic că facem mai puțin.

Vara traseul ăsta cred că durează maxim 6 ore, însă dat fiind că ne propusesem să facem totul ca la carte, adică să mergem numai și numai pe creasta matematică, evitând orice risc, oricât de mic, am zis să adaug așa, grosso modo, cam 2 ore în plus. Decât să-i zic că facem 7 ore și să facem 8, mai bine îi zic că facem 8 ore și facem 7. Iar strategia asta funcționează și cu mine. Prefer să fiu pregătită psihic pentru mai mult decât pentru mai puțin, ca să îmi dozez efortul cât mai bine. În felul ăsta e greu să ajung vreodată leșinată de obosită la final.

În momentul respectiv nu bănuiam nici pentru o clipă ce avea să se întâmple. Am plecat foarte flower power la drum, cu gândul că avem timp BE-RE-CHET ca să ajungem să prindem trenul de la 16:29, care era fix peste 8 ore. BE-RE-CHET!

 Strada Piscul Câinelui (Sinaia) – Piscul Câinelui: 4h 30

Începem așadar să urcăm încetișor serpentinele spre Cabana Piscul Câinelui, rugându-ne să apară cât mai repede zăpada, ca să nu mai urcăm cu bocancii de iarnă așa… pe uscat. Chiar după cabană, când drumul forestier se termină, rugile ne sunt ascultate, și zăpada apare „la orizont”, chit că nu prea multă.

DSC03008

În același timp însă apare și ditamai panta, urcușul fiind din ce în ce mai abrupt, lucru de care nu-mi aduc aminte deloc de la coborârea din 2011… Au trecut ceva ani, dar văd că nici pe blog nu am zis nimic de asta. Probabil am perceput altfel atunci traseul în sens invers.

DSC03009-Edit

Cam într-o oră, o oră jumate, panta se domolește. Apare chiar o porțiune foarte plăcută printre copaci frumoși, aproape la orizontală chiar. Ba mai încolo chiar coboară un pic, lucru de care iarăși nu țineam minte deloc din 2011, ceea ce mă miră, căci mă gândesc că aș fi sesizat atunci că traseul urcă în loc să coboare, mai ales că era spre final de tură. Probabil eram mult prea încântată de cât de frumos fusese traseul sus pe creastă ca să mai bag la cap micul efort de urcare de la final.

DSC03021

Nu mult după aceasta ieșim în sfârșit în golul alpin, unde ne așteaptă o măsuță cu 2 băncuțe. Hai să facem o mică pauză. Studiind orizonturile, ne dăm seama că mai avem o grămadă până pe Piscul Câinelui. Lucru pe care îl știam deja, dar alta-i când realizezi văzând cu ochii. Timp însă mai avem în continuare berechet, nu ne facem probleme. Nu stăm decât vreo 10 minute la băncuță, și pornim mai departe.

Chiar dacă am ieșit în golul alpin, traseul se continuă mai departe pe un culoar de fapt, pădurea însoțindu-ne pe ambele părți pentru încă o bună bucată de vreme.

Amintindu-mi perfect un copac superb pe care îl văzusem în zona asta în 2011, urc nerăbdătoare spre el, deși știu că acum trebuie să fie golaș. Ce m-a atras atunci la el a fost chiar coroana lui bogată și rotundă, care, deși trunchiul e strâmb, s-a mulat perfect pe cocoaşa pe care stă. O mândrie de copac, ce să mai :) Și odată ce ajungem la el, îmi vine ideea să facem ceva drăguț:

DSC03087Mai 2011 vs. Decembrie 2014 :)

Copacul nostru special marchează de asemenea un moment foarte important, și anume punctul din care se poate vedea frumoasa priveliște pentru care am urcat în Baiului. Da, chiar ea, panorama cu Munții Bucegi :) nu trebuie decât să întorci privirea (aviz celor ce se uită doar în direcția de mers, nu uitați să mai priviți și înapoi ;)

DSC03095

Cu cât aveam să urcăm mai sus însă, cu atât lucrurile aveau să fie din ce în ce mai bune, așa că i-am dat mai departe la deal cu spor.

Parcursul nostru matematic începe chiar de aici, de pe porțiunea golașă a piciorului Câinelui, așadar ignorăm orice drumulețe care ocolesc vârfulețele. Drumulețe care dacă ar fi fost zăpadă mai mare nici nu cred că s-ar mai fi zărit vreun pic. Și vârfulețe care… oricât de mici ar părea, uneori ne pun serios la muncă :)

DSC03177

În primul vârfuleț dezgolit de zăpadă, care e chiar deasupra Stânei Piscul Câinelui, hotărâm să facem o pauză de 10-15 minute să ronțăim ceva. Locul este de asemenea perfect pentru a ne bucura la maxim de priveliștea spre Bucegi. Ah… ce bună e viața :)

DSC03188

Când să ne ridicăm, observăm că din urma noastră mai vine un grup. Par că se mișcă super repede și chiar ne întrebăm ce or fi mâncat de au așa viteză :))) Când colo, ce să vedem, sunt pe schiuri de tură :) Ei ocolesc vârful pe dedesubt, pe dreapta, și după ce coborâm și noi de pe el ne întâlnim cu ei. Când mă uit mai atent, surpriză, e Gianina Tănase cu încă 3 prieteni :)

DSC03200 cb

Ne oprim un pic să schimbăm două vorbe, aflăm că nu o să parcurgem același traseu, ci ei o să coboare în Valea Rea, și ne continuăm drumul mai departe, ei oprindu-se un pic pentru o mică pauză.

DSC03213

În față realizăm că înainte de a ajunge în creasta principală a Baiului mai este încă un vârfuleț de urcat, care stă fără jenă între noi și Piscul Câinelui.

Dar nu-i bai (deși suntem în Baiului :)), fiecare oprire e o scuză ca să mai privim în urmă și să mai scoatem aparatul foto din gentuță :D Bucegii sunt ca un magnet, nu ne lasă deloc să urcăm, și facem poze înspre ei în continuu. De am putea urca la deal cu spatele… :))

DSC03249

Chiar înainte de ultima urcare, schiorii ne ajung din urmă și tot acolo drumurile noastre se despart, ei făcând stânga și noi continuând drept înainte. Ajungem în sfârșit în creastă, iar pe Piscul Câinelui găsim o mică miiiică bornă de beton. Eu nici n-o observasem dar Cristi se distrează un pic urcându-se pe ea. I can flyyyyy!!

DSC03281

Și în timp ce el se joacă acolo pe bornă și eu îi fac poze, deodată ridică privirea, se oprește brusc și îmi zice: auzi, aia e o avalanșă??

Eu: Ceeee? Unde?

DSC03285

And there it was… chiar în fața noastră (de fapt un pic spre dreapta), plecată chiar dintr-un punct de pe creastă prin care urma să trecem, o avalanșă cursă. Bine, de fapt o mini-avalanșă, dar oricum, e pentru prima dată când vedem una. Bineînțeles că nu avem de unde ști când a curs, dar pornim mai departe curioși să ajungem deasupra ei să vedem dacă ne putem da seama dacă a fost autodeclanșată sau nu.

DSC03299

 Piscul Câinelui – Posada: 3h 30 (marcajul este doar teoretic, nu există)

Facem deci dreapta pe creastă, în direcția Posada, și nu după mult timp ajungem în locul de unde a plecat avalanșa, desigur menținând o distanță de siguranță arhisuficientă. E drept că acolo creasta e ceva mai îngustă decât în rest, dar dacă ne gândim cât de lată e creasta Baiului față de alte creste, acest „îngust” e de fapt o boierie. E vorba de câțiva metri serioși.

DSC03305

Când am ajuns în punctul cu pricina, nu am putut zări vreo urmă evidentă de picior sau ski care să o fi declanșat, și oricum, chiar și doar studiind-o din primul loc din care am văzut-o, părea că cel mai probabil a fost autodeclanșată, mica cornișă ce se formase acolo rupându-se singură.

Lăsând avalanșa în urmă, ne pregătim să ne apucăm serios de treabă. Numai în fața noastră se văd deja 3 vârfuri pe care va trebui să le urcăm și să le coborâm, și cine știe ce mai urmează și după astea 3. Teoretic traseul de vară merge pe poteca lată (deja drum) care ocolește toate aceste vârfuri și urcă foarte domol, dar noi acum nu avem de gând să părăsim creasta matematică.

Așa că punem osul la treabă. Îi dăm și-i dăm până ne apucă toate căldurile, din când în când oprindu-ne să mai studiem un pic harta ca să ne dăm seama cât mai avem de tras, sau să aruncăm încă un ochi înapoi spre Bucegi.

DSC03350

Cristi de colo: da’ nu ziceai că trebuie să COBORÂM spre Posada? De ce tot urcăm??? :))) Răspunsul e cel pe care îl știm deja cu toți: ca să avem de unde coborî :)

Primul vârf pe care îl urcăm este Vornicul, după care un vârfuleț din care pleacă Piciorul Mierlelor (frate cu Vf. Mierlei) și apoi încă unul mic de după Mierlei, notat pe hartă cu 1632 m, dar fără nume.

În zona asta vedem și singurii oameni din creastă, dar sunt destul de departe de noi, pregătindu-se probabil să coboare pe Culmea Gagul Mare spre Valea Largă. Seara aveam să descopăr cu bucurie că printre ei se afla și cineva care mă urmărește pe facebook, și când a văzut poza mea postată ziua de pe telefon cu vederea spre Bucegi, mi-a spus nu numai că ne-au zărit în creastă, dar chiar ne-au făcut o poză. Furnicilea alea două suntem noi doi :D

DSC03347-2Foto: Cristina Stroia

Din ultimul vârfuleț din cele trei, ne cam luăm la revedere de la Bucegii ce s-au făcut din ce în ce mai mici în spate, și coborâm abrupt spre Șaua Mierlei, după care constatăm că mai urmează ÎNCĂ un vârfuleț, Vf. Răzoare.

Teoretic traseul ar merge pe drumeagul de pe curba de nivel, pe sub el, dar ne ambiționăm să îl urcăm și pe acesta, în ideea că dacă până acum ne-am ținut de creasta matematică, doar n-o să ne lăsăm păgubași fix acum. Așa că ne apucăm de treabă, cu speranța că de data asta chiar e ultima urcare pe ziua de azi, mai ales că pe hartă chiar nu văd altceva care ar putea să ne oblige la o alta.

DSC03352

Și odată ce ajungem în vârf, ne dăm seama că  alegerea a fost mai mult decât cea corectă, a fost una de milioane, pentru că de acolo de sus avem parte de o vedere superbă spre Valea Prahovei, așa cum n-o mai văzusem niciodată până atunci. Râul șerpuiește fotogenic în nenumărate S-uri, și drumul național 1 îi urmează îndeaproape cursul, chiar dacă mult mai puțin unduit.

DSC03376

Iar după vf. Răzoare, chiar nu mai urmează decât coborâre. Zărim pe partea stângă stâna ce apărea și pe hartă, trecem de Vf. Doamnele Tituleni, și apoi ne orientăm ușor spre dreapta.

DSC03380

Știm că trebuie la un moment dat să părăsim spre dreapta drumul bătătorit chiar înainte să facă vreo 3 serpentine, dar nu știm sigur dacă o să identificăm ușor locul cu pricina. Însă instinctul ne conduce perfect pe unde trebuie și când realizăm că suntem pe drumul cel bun, hotărâm să facem o pauză. Scurtă, cât să ronțăim ceva.

Și cum stăm noi așa și ne odihnim un pic oasele, când să mă uit la ceas… să am un șoc, nu alta: este ora 15. Mai avem doar 1 oră jumătate până la tren.

Aproape nu ne vine să credem. Când s-a făcut așa târziu? Că n-am stat deloc, și nici nu prea ne-am lălăit (decât un pic pe Piciorul Câinelui, recunosc). Evaluez un pic situația, mă mai uit un pic pe hartă și estimez că în teorie ar fi de-ajuns timp să ajungem în halta Posada până la 16:30. Pardon, 16:29 :)

Dar pare la limită. Și cine știe dacă reușim să găsim drumul din prima, că marcaj pe aici nu prea există. Așa că sărim în sus ca arși, bag harta la piept ca să o am la îndemână și o tulim la vale cu cea mai mare viteză de care suntem în stare. Nu ne punem chiar pe alergat, decât pe porțiuni extrem de scurte, dar oricum… băgăm pasul cel mai alert din dotare. Inițial nu mă panichez prea tare, pentru că mă gândesc că oricum la cum știm că funcționează CFR-ul, cred că mă pot baza liniștită pe faptul că trenul va avea MĂCAR câteva minute întârziere, așa că n-are rost să mă stresez.

Pe prima porțiune coborârea este destul de lină, și deși în jur nu mai este zăpadă, fix pe culoarul pe care coborâm noi mai este suficientă cât să ne ajute să coborâm mai repede. Apoi urmează o mică pantă mai abruptă, printre ceva brazi, și la final ajungem la limita pădurii. Ei, acu-i acu. Încercăm să găsim marcajul… ia-l de unde nu-i! Încercăm să găsim măcar o urmă de drum, ceva… ia-l de unde nu-i! Orbecăim amândoi în direcții diferite câteva minute, și până la urmă găsim două dâre ca de drum. Yuppyyyy! Pe aici e!

O perioadă îi dăm la vale urmărind cele două dâre, după care ajungem la un fel de intersecție de drumuri ceva mai late. E ora 15:45. Yikes!!!

Traseul nostru pare că merge spre stânga, dar parcă zărim o variantă și drept înainte. Cristi se uită și el pe hartă și decretează: aaaaa, hai pe aici prin față, că e scurtătură, pe drumul ăla spre stânga nu vezi că ocolim?

Uooookei.

Și mă iau după el. Ei… dar nu mergem mult și mă bagă al meu prin niște râpe abrupte și înnoroiate…. de-am zis că naiba mă ia!

Zic: mă, da’ cum naiba de găsești tu toate râpele astea…. nu știu! Că mereu mă iau după tine și uite unde-ajung :)))

10 minute mai târziu… suntem înnămoliți, mocirliți și înnăclăiți „până la gât” (ok, recunosc, mai mult eu :))) Bombăn eu ce bombăm… dar până la urmă pare că am ajuns bine. Dăm de niște marcaje cam ciudate (bandă roșie întoarsă), dar presimțim că e bine. E ora 16:10. Hai că mai avem 19 minute.

Nu mai zic că simțeam că am șiretul desfăcut la un bocanc de vreo juma de oră… dar cine mai avea timp să se oprească, să dea parazăpada jos, să se lege iar și să încheie la loc parazăpada????

La ora 16:17 ajungem la șosea, exact la Podul peste Valea Florei. Am reușiiiit!!! Am găsit drumul! Dar stai, halta nu e sub pod, mai avem de mers. Dar pe unde coborâm de pe pod???

Aoleu, sper că nu era pe drumul ăla ocolit care ajungea pe sub pod, și aia era singura cale spre haltă!! Dacă e așa, atunci putem să ne luăm la revedere de la tren, că nu mai avem nicio șansă să-l prindem.

Dar traversăm repede șoseaua, și Cristi vede o „breșă” ascunsă. Uite! Pe aici!!!

Yuppyyyy! E o uliță îngustă care duce fix spre cale ferată!! Dar să nu zicem hop până nu sărim gardul! Să ne grăbim!! Halta nu se vede, dar știu că nu e departe! Și oricum, dacă întârzie trenul, chiar n-avem nicio treabă. Dar ce vorbesc eu? SIGUR o să întârzie!

La ora 16:20 treceam în viteză printre gardurile caselor, pe lângă găini :)

DSC03399Hai că sigur am timp să trag repede o poză :))) Oricum trenul o să întârzie.

În 2 minute suntem lângă linia ferată. Halta e în fața ochilor. Dar peronul e limitat de un gard, trebuie să mergem pe lângă el tocmai până la clădirea Haltei.

DSC03400

Bocancul aproape îmi cade din picior, dar nu mă las! Mai avem puțiiiiin! Aaaaand…. we made it!!! We made it!!!!! :))))) Cristi dă din coadă: vezi, dacă nu ziceam noi să o luăm pe râpele alea, nu ajungeam la timp :)))

Intrăm pe peron la ora 16:25, când soarele deja se pregătea să apună. Mai avem chiar 4 minute până la tren! Ce lux!!!

DSC03402

Dar după nici jumătate de minut, ce să vezi? Apare trenul!!! Nu pot să cred!!! Cum adică??? Nu e 16:29! Ne uităm nedumeriți unul la altul. Eu încerc să trag repede o poză cu ceasul și cu trenul. Îmi iese neclară.

DSC03405

Eh, ghinion. Am avut o singură șansă. La a doua apăsare pe butonul aparatului, trenul e deja oprit în stație.

DSC03407

Ne urcăm în câteva secunde și imediat după aceea… pleacă. Amândoi suntem șocați! Așa ceva nu credeam că o să trăiesc să văd vreodată!! Nu numai că trenul nu a întârziat, așa cum speram, dar a venit MAI DEVREME!!! Un tren din România! Doaaamne ferește! Șocul și mai mare îl avem în momentul în care ne dăm seama că dacă ajungeam la fix 16:29 (sau hai, chiar și 16:28) am fi pierdut trenul!!! Așa ceva e de-a dreptul halucinant!!

Bine, acuma să nu exagerăm. Nu era nicio tragedie dacă pierdeam trenul. Biletele nu costaseră decât 7 lei (mă ia și râsul când mă gândesc), și ca să ajungem înapoi în Sinaia nu trebuia decât să facem autostopul sau să vedem dacă există vreun maxi taxi care merge încolo. Și în cel mai rău caz, așteptam următorul tren, care era la ora 19. Dar sigur nu ajungeam acolo. Însă atunci când eram pe ultima sută de metri, chiar a fost o adevărată cursă contra cronometru, în care era ușor să ne ia valul că trebuie musai să ajungem :)

În tren, nu apucăm să ne așezăm bine că hop, apare nașu’. Mamă, ce bine că am cumpărat bilete! :))) Inițial mă gândisem pentru o secundă să nu ne mai deranjăm să ne luăm, că e doar o singură stație, dar ideea mi-a trecut repede, așa cum mi-a și venit. Și bine am făcut! :)

Apoi nu apucăm bine să ne dăm parazăpezile jos și să le strângem, că am și ajuns în Sinaia. Între halta Posada și Gara Sinaia e vorba de numai 15 minute cu trenul :)

Mno, suntem nebuni că noi am vrut să facem 8 ore pe jos? Mmmmm… neaaaaah! :)

 ~ . ~

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

 

Traseu                 Gara Sinaia – Piscul Câinelui – Posada
Marcaj  + nemarcat
Durată 8h (iarna)
Munții Baiului
Punct plecare Gara Sinaia (850 m)
Altitudine max. Piscul Câinelui (1650 m)
Punct sosire Posada (628 m)
Diferență nivel + 1000 m / – 1150 m
Tip traseu drumeție de iarnă
Surse apă -
Stare marcaj  – ok dar doar din Sinaia până la ieșirea în golul alpin
apoi iarna nu mai există niciun marcaj
în creastă ar trebui să fie  dar nu mai există
Echipament iarna neapărat ochelari de soare și cremă de protecție solară
Data 14 decembrie 2014
Echipa Cristi & me

INDICAȚII / OBSERVAȚII TRASEU

Atenție! Nu încercați acest traseu iarna decât dacă l-ați parcurs în prealabil vara sau dacă măcar aveți hartă bună și cunoștințe bune de orientare în lipsa marcajelor (lucruri de care este nevoie și dacă îl încercați în orice alt anotimp). De asemenea nu încercați acest traseu pe timp rău, căci dat fiind că nu există marcaje, șansele de rătăcire sunt maxime.

Harta Muntii Baiului traseu Sinaia - PosadaAceastă hartă este doar orientativă. Pentru o orientare corectă în teren este nevoie de o hartă detaliată, precum cea din colecția Munții Noștri publicată recent.

DESFĂȘURĂTOR
08:30 Strada Piscul Câinelui din Sinaia 14:00 Șaua Mierlei
09:05 Cabana Piscul Câinelui 15:30 Intrăm în pădure
10:40 Măsuța cu băncuțe 16:17 Podul de pe DN1 peste Valea Florei
13:00 Piscul Baciului 16:25 Halta Posada

ACCES

Pentru cei ce vin cu mașina: Am notat pe harta de mai sus exact punctul de unde începe traseul marcat cu punct albastru pe Piciorul Câinelui (zoom cu rotița de scroll pe hartă).

Este în apropiere de Penny Market. La intersecția dintre Strada Valea Rea și Strada Piscul Câinelui este un limitator din acela care restricționează înălțimea vehiculelor, vopsit în dungi galben/negru. Nu se intră prin acest limitator, ci se poate lăsa mașina în mica parcare din fața unui Autoservice. Chiar acolo este o plăcuță ruginită pe gard pe care scrie Strada Piscul Câinelui și un stâlp pe care apare marcajul punct albastru. De acolo se merge un pic înainte pe drum, se traversează calea ferată, și apoi încep serpentinele spre Cabana Piscul Câinelui. Marcajul este bun.

Pentru cei ce vin cu trenul: de la gara Sinaia se merge aproximativ 5 minute pe jos, pe marginea șoselei în direcția București, până la intersecția dintre Strada Valea Rea și Strada Piscul Câinelui. Din acest punct se aplică ce am scris în paragraful anterior.

12 comentarii:

  1. Si eu sunt super pasionata de calatorit; cred ca are un rol important in formarea caracterului si educatia copiilor. Cred ca ti-a luat o buna bucata de vreme sa scrii tot articolul, dar rezultatul este foarte bun. Ce tara superba avem! Multumim si continua sa ne incanti cu experientele tale.

    • Total de acord, calatoriile sunt cea mai buna scoala dupa parerea mea.
      Textul nu dureaza de multe ori mai mult de cateva ore, dar sortarea si prelucrarea fotografiilor dureaza destul de mult. Multumesc frumos de aprecieri!

  2. Muntii Baiului sunt recunoscuti iarna pentru vantul puternic si faptul ca pe viscol turele nu sunt foarte usoare. Sunt probleme de orientare din cauza lipsei reperelor, totul fiind de un alb imaculat. In acea zona cu avalansa se vede clar cum a batut vantul. In partea din stanga se vede iarba iar inspre dreapta e versantul de acumulare a zapezii unde s-au format si cornise. Pare greu de crezut dar in Baiului chiar se formeaza avalanse.

  3. Doamne, trebuie sa fii un om foarte organizat de ai timp sa scrii jurnalele atat de meticulos. :) In 2014 eu am urcat de trei ori din Posada si de fiecare data am ales alta varianta de ajungere in creasta. A fost amuzant. Si tot nu m-am saturat. Imi place mult zona asta a Baiului. Amestecul geometric de foioase, conifere si zada este genial. Sa incercati toamna prin zona, sa vezi atunci nebunie de culori… Prima oara am vazut si eu banda rosie intoarsa, insa doar ultima oara (cand v-am vazut si pe voi) am gasit banda rosie adevarata (prin padure doar). Practic, de la Podul Florei se merge o bucata pe forestierul paralel cu raul si doar inainte de a ajunge la niste case (care apar si pe harta) se urca in stanga, pe poteca, pe banda rosie care se mai pierde din cand in cand.
    Cand povesteai cum trageati sa prindeti trenul (stresanta descriere pentru cititor – mai sa-mi stea inima-n loc :))) ), chiar ma intrebam de ce nu v-ati gandit la ocazie ca erati doar doua persoane si tot va lua cineva. :)) Cand ne punem in cap sa prindem un tren… Cunosc senzatia. :)
    Fotografiile sunt foarte reusite. Jurnalul e haios, concis, plin de informatii utile. Trebuie sa ma tin pe langa tine caci ma inspiri. :)

    • Cristina, esti minunata! Multumesc din suflet, atat pentru mesaj, cat si pentru poza pe care ne-ai facut-o in creasta! :)
      Sa stii ca fix anul trecut mi-am trecut pe lista si o tura de toamna in Baiului, ca stiu ca e nebunie! :)

      Sa stii ca nu-s chiar asa de organizata pe cum par, in facultate eram mult mai experta in time management, dar sper sa ajung din nou la acel nivel. Adevarul adevarat e ca dedic foarte mult timp blogului. Jurnalele nu dureaza asa mult timp sa le sciu (asta de exemplu a fost chiar scurt!!), pozele imi mananca cel mai mult timp. Dar stii cum e, cand faci ceva cu placere, nu prea te mai deranjeaza ca iti ia mult timp.

      Mersi inca o data pentru mesaj, esti o draguta si ma bucur enorm ca pot inspira!

  4. Salut

    Track-ul GPX de pe situl Schubert&Franzke nu e tocmai precis pe portiunea Piciorul Florei. Eu l-am urmat urcind din Posada, am intersectat asa zis-ul marcaj BR (care, atunci cind exista, arata asa:
    http://i241.photobucket.com/albums/ff4/tozlovanuvlad/Divers/181020152624_zpszpcjzzwh.jpg

    http://i241.photobucket.com/albums/ff4/tozlovanuvlad/Divers/181020152626_zpsylz42zez.jpg) dar putin dupa ce ajungi la poarta aceasta (45°17’13.11″N/25°37’39.80″E) marcajul se pierde si te lasa in maracini. Track-ul duce inainte, prin niste tufe impenetrabile.
    Cineva ar trebui sa refaca marcajul pe aceasta portiune si, daca tot il fac, macar sa ii puna culoarea corecta, banda galbena – asa cum apare in Asaltul Carpatilor.

  5. Absolut superbi muntii Baiului, am inteles ca sunt vara rai de MTB!
    Si cand te gandesti ca sunt niste specimene care vor sa faca sosea pe acolo.Transbaiului ar fi denumirea…
    De curand am publicat pe blogul unde colaborez un articol despre aceste dragute sosele, care au costat , estimez eu, aproape de 1 miliard. De euro.
    Adica bani pe proiecte, bani pe executie, bani pe intretinere.
    Utilitatea acestor proiecte este destul de indoielnica, deoarece nu atrag traficul pe care, de exemplu, il atrag asa numitele scenic byways de la americani, mai laes ca multe sosele de promenada din lume sunt deschise tot timpul anului, ceea ce la noi nu se intampla, cu exceptia soselei Transsemenic, cred.DE acord, peisajele sunt spectaculoase, nimic de zis, poti ajunge mai usor unde vrei sa ajungi, dar in rest..utilitatea, randamentul economic, unde sunt?
    Si mai sunt si greu de gasit unele dintre ele, ca sunt semnalizari asa de muuulte!
    Ultima nebunie, pe langa Transbaiului, este finalizarea “drumului lui base”, adica DN66A Campul lui Neag-Cerna Sat, fix prin mijlocul unor arii protejate si a Parcului National Retezat. Se cere vreo 60 de milioane de euro, explicatia fiind…dinamizarea turismului in zona vailor Cernei si Jiului.
    Daa, si noi suntem prosti si nu se doreste a se taia masiv padurile din zona!

  6. Din pacate Transsemenic, care a costat vreo 21 milioane de euro, a fost deja construit
    https://www.youtube.com/watch?v=q6hXIu2b2D4
    Daca urmati linkul puteti vedea drumul filmat cu o camera GoPro, traficul este foarte “intens”.
    La fel pe Transrarau.
    Nenorocirea numita DN66A, care traverseaza situri protejate, l-ati utilizat cand ati mers in Piatra Iorgovanului. Vi s-a parut vreun drum intens circulat?

    • Da, dar 66A inca nu se continua spre Valea Cernei cu asfalt… Si nu poate fi parcurs momentan cu masini normale. Si sper sa nu se intample niciodata asta.
      Nu, nu e deloc circulat. Cel putin eu l-am gast aproape pustiu. Dar nu stiu cum e in toiul verii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *