Traseu circuit de 1 zi prin Vârful Lespezi și Cornul Călțunului

Scris de | Alexandra

La doar 2 săptămâni după tura de la Bârcaciu, am simțit că stelele s-au aliniat din nou. Povestea turei a început de asemenea cu vreo 3 ani în urmă, în 2011, când am încercat să urcăm pe Lespezi duminică, după ce sâmbătă făcusem Valea lui Stan și dormisem noaptea cu cortul pe Transfăgărășan. Dar dimineața a venit cu vreme foarte rea și am fost nevoiți să abandonăm.

O tentativă a fost și în 2012 cred, însă nu mi-o mai aduc bine aminte. În 2013, la începutul lui septembrie, eram iar cu ochii pe vreme ca pe butelie, și din nou a tura trebuit anulată. Vreme rea și iarăși rea. Zilele scurtându-se din ce în ce mai mult și gândindu-mă că acuș acuș vine prima zăpadă serioasă în Făgăraș, eram pe cale să abandonez ideea și să reprogramez tura pentru 2014, când într-o zi am primit un mesaj foarte interesant pe facebook: un domn care îmi urmărea pagina mă anunța că tocmai fusese pe vârfurile Lespezi și Cornul Călțunului și montase un stâlp cu plăcuță pe cel de-al doilea, pe care nu erau până atunci decât niște momâi de piatră, fiind în afara circuitului turistic marcat. Însă nu este un vârf greu de atins de turiștii cu experiență în gestionarea pasajelor delicate în teren nemarcat.

Pe cât de surprinsă am fost la primirea acestei vești, pe atât am fost de dornică să văd rezultatele și să încerc să ajung și pe Cornul Călțunului, despre care nu știam multe până atunci și drept urmare nu era în plan. Așa că am încercat în continuare să găsesc o zi cu vreme bună până nu venea prima zăpadă sau nu se scurta ziua atât de tare încât să nu avem timp să terminăm traseul pe lumină. Dar de data asta nu voiam vreme doar bună, ci perfectă, pentru că până și cel mai inofensiv val de ceață ar fi fost motiv bun de a nu încerca să abordăm porțiunea între Lespezi și Cornul Călțunului, pentru că ar fi riscant. Dar ia prognoza perfectă de unde nu-i… am așteptat-o mult și bine… dar până la prima zăpadă n-a venit, așa că sezonul s-a încheiat cu încă o resemnare.

Astfel că la începutul verii 2014 aveam cel puțin 4-5 amânări la activ pentru acest traseu. Dar ca și la tura precedentă, this year…. I wasn’t gonna take no for an answer! :D

Începutul lunii iulie m-a găsit din nou pe poziții studiind prognozele. Dar în primul weekend pare-mi-se că n-am putut merge, iar pe măsură ce ne apropiam de al doilea, veștile nu erau deloc roz. Vineri priveam destul de debusolată la prognoza urâțică pentru sâmbătă, și destul de nehotărâtă la cea pentru duminică, despre care încă nu puteam să mă pronunț.

Dar sâmbătă dimineață când m-am trezit și am deschis într-o clipă calculatorul, am găsit o surpriză de proporții: vremea se anunța țais pentru a doua zi. FINALLY! Așteptarea a luat sfârșit!!!

Fiind o tură de o zi, duminică ne-am trezit super dimineață și am luat în primire drumul spre Transfăgărășan. În câteva ore am ajuns la Piscul Negru, unde am lăsat mașina și am pornit pe punctul roșu spre Lespezi, pe o vreme ideală, cu cer senin așa cum spunea prognoza. Însă chiar dacă totul se anunța perfect, nu eram chiar 100% fără emoții, pentru că în Făgăraș mereu poți avea surprize neplăcute cu vremea și niciodată nu te poți încrede orbește în prognoze. Așa că ne-am propus să ajungem cât mai repede posibil pe Lespezi, ca să avem șanse cât mai mari să putem aborda trecerea spre Cornul Călțunului în condiții de vizibilitate bună.

 Piscul Negru (1300 m) – Stână – Vf. Lespezi (2517 m): 3h 40

Traseul începe să urce spre stânga, trece pe lângă o structură veche (probabil abandonată în timpul construcției), cu o soluție tehnică ciudată (câte 2 rânduri de blocuri BCA intercalate cu câte 2 rânduri de cărămidă), și apoi urcă prin pădure cam 45 de minute până ajunge la o stână, de unde începe golul alpin.

Spre surprinderea noastră, în loc de clasicele oițe suntem întâmpinați de o grămadă de porcușori roz cu pete negre și murdărei, după care apar pe rând și căței, și cai, și vaci… o întreagă fermă, nu glumă.

Fiindcă la ultima noastră întâlnire cu porci pe munte era să ne-o luăm, suntem atenți să nu țâșnească de pe undeva o scroafă nervoasă, că cine știe ce atac ne așteaptă. Toate animăluțe par însă foarte pașnice, și ne lasă să ne continuăm liniștiți drumul mai departe.

Oricum, noi avem o grijă mult mai mare: încă de la ieșirea din pădure când am obținut primul contact vizual spre vârf, am avut o surpriză destul de neplăcută: Vârful Lespezi e tot acoperit de un nor imens care îl înghite de parcă nici c-ar vrea să-i mai dea drumul.

Situația nu ne încântă deloc, însă nu renunțăm, ci pornim mai departe optimiști, cu speranța că poate poate până ajungem noi acolo, norul va dispărea. Totuși nu pot să nu mă întreb cât de mari sunt șansele să se întâmple asta. Dacă de dimineață e un nor agățat în vârf, de regulă sunt mai multe șanse ca situația să se înrăutățească, nu să se îmbuneze. Dar încercarea moarte n-are! Am venit până aici, îi dăm înainte!

Traseul pe Piciorul Lespezilor nu e tocmai ușor, ne ține în continuă urcare, dar nu e ca și cum nu ne așteptam. Iar când trebuie să ne tragem sufletul un pic, mai facem câte o poză la o floricică sau la alte minuni care ne-ncântă ochii.

DSC01529

O bucată de timp vârful nu mai este în raza noastră vizuală, dar când îl vedem iar, surpriză de proporții: norul dă semne clare că se ridică! Yuhuuu!

DSC01560

Îi dăm mai departe cu spor, timp în care pe jumătate parcă îmi vine să sper și mai mult că până ajungem sus norul va dispărea de tot, și pe cealaltă jumătate încerc să mă temperez, pentru că știu bine că dansul norilor e atât de imprevizibil încât poate oricând să acapareze din nou toată creasta.

Surprizele însă nu încetează să apară: la un moment dat ne iese în cale, ca de nicăieri parcă, o piatră cu marcaj „brodată” pe mijloc cu o tufă de rhododendron. Și dacă cu 2 săptămâni în urmă în tura de la Bârcaciu nu prea îndrăzneam să mă aștept să mai găsim un pic de rhododendron și am întâlnit chiar mai mult decât puteam spera, acum chiar nici prin cap nu-mi dădea că o să mai ne iasă așa ceva în cale.

DSC01568

Apoi, încă o surpriză: la piatra mare cea ascuțită care parcă ne indică direcția spre vârf, observăm că norul s-a ridicat complet! Aproape că nu-mi vine să cred!

DSC01578

Mai departe a urmat un amestec nebun de emoții, trăiri și peisaje. Jumătate din mine nu știa cum să se mai grăbească mai repede ca să nu cumva să vină iarăși norul buclucaș, în timp ce jumătatea cealaltă era înnebunită de peisaje și voia să se oprească la fiecare 2 pași să facă poze. De cele mai multe ori câștiga a doua :))

Iar surpriza maximă abia acum avea să urmeze. Din punctul cu piatra mare ascuțită, traseul ocolește un pic creasta matematică pe partea dreaptă, ducându-ne pentru puțin timp parcă în cu totul altă lume. Cum am coborât un pic pe dreapta aproape am avut un șoc! Unul plăcut, desigur. Versantul traversat era plin ochi de rhododendron, iar spre dreapta aveam priveliști incredibil de frumoase spre Vf. Lăițel.

DSC01627-Edit-2
DSC01616

Pentru o clipă am uitat complet că ne grăbeam și m-am oprit pentru poze, greu venindu-mi să cred că am avut noroc anul acesta de nu mai puțin de 4 ture cu rhododendron, pe când în anii trecuți abia dacă prindeam una, și nici aia în perioada de înflorire maximă.

DSC01610

Cu atâta energie acumulată pornim mai departe pe ultimul urcuș spre vârf, dar hop! Se pare că mai avem un ultimul obstacol de trecut (zici că-i cursă cu garduri :))). Între noi și vârf stă o turmă de oi care fix acum traversează poteca, și doi câini par că ne așteaptă în gardă. Dar deși suntem și noi atenți să vedem dacă sunt puși pe lătrat/mușcat, nu pot să nu mă amuz când îi văd pe amândoi cu niște moace de zici că-s Lolek și Bolek.

DSC01631

Și intuiția nu mi-a dat greș nici de data asta. Pe măsură ce ne-am apropiat de ei am văzut că sunt mai pașnici ca oile, ba chiar cel mai mare și mai lățos ne-a lăsat să-l și mângâiem. De nicăieri însă, a ieșit deodată unu mic și rău lătrând ca turbatu, de am zis că naiba ne ia. Dar de unde, până la urmă și el era un drăguț și jumătate, că de fapt n-avea treabă cu noi, ci sarcina lui principală era să țină oile pe partea dreaptă a culmii. Îmi pare rău că am uitat cum îl chema, că avea un nume tare amuzant (Grigore?), iar cât am stat noi de vorbă un pic cu ciobanii, din când în când mai era trimis în misiune după vreo oaie amețită care o luase aiurea. După care venea la loc și se mai odihnea un pic în iarba…

DSC01642

Văzând vârful dezgolit dar și dansul norilor din dreapta, i-am dat înainte full-speed pe ultima porțiune de urcare intensă, ajungând într-un final lângă roza cea verde de pe Vf. Lespezi, pe care o cunoșteam atât de bine din poze. Și apoi, fiindcă știam că vârful ascunde o priveliște ce ușor poate fi ratată dacă nu ai idee că-i acolo, am coborât câțiva pași înspre dreapta până când în fața ochilor mi-a apărut mic cât un stop de apă frumosul Lac Călțun. Sub picioare nu e decât un imens și amețitor hău, spre care nu putem privi decât cu emoție.

DSC01680
DSC01696
DSC01679

Pe vârf am făcut o mică pauză să mănânce și Cristi ceva, pentru că era cam leșinat, după care am pornit spre Cornul Călțunului.

 ! Nemarcat: Vf. Lespezi (2517 m) – Vf. Cornul Călțunului (2510 m): 30 min

Culmea e că deși aveam indicații de la dl. Dan Gioara care montase stâlpul cu un an înainte, la fața locului ne-am grăbit și nu am reușit să găsim calea cea mai simplă, însă până la urmă ne-am descurcat. Așa cum mă așteptam, nu este un pasaj ușor, și nu este indicat celor ce nu au experiență cu porțiuni expuse, porțiuni unde trebuie folosite și mâinile, și mai ales experiență cu orientarea în teren nemarcat. Pentru cei ce se descurcă în astfel de situații, voi include la final câteva indicații.

Când am ajuns pe Cornul Călțunului, nu cred că am apucat să ne bucurăm mult de moment că imediat dansul norilor a ajuns asupra noastră. Printre valuri de ceață am reușit să vedem de câteva ori vârful Lespezi de pe care tocmai venisem și peretele de sub el, și să aruncăm câteva priviri spre Lacul Călțun, care apoi a fost înghițit complet de ceață și am rămas total deconectați de lumea din nord.

DSC01730
DSC01733

Stâlpul montat de dl. Dan Gioara și prietenii săi de la Club Transalpina anul trecut s-a rupt din păcate în cursul iernii, acum are doar 2 segmente în loc de 3, dar a fost așezat bine între lespezi de cineva și pare să reziste.

Gândindu-mă că poate norul se va mai ridica o dată, am zis să încercăm să mai rămânem un pic pe loc, drept pentru care Cristi s-a gândit să „tragă un mic pui de somn” 15 minute. Din unghiul în care stăteam, se vedea foarte interesant, de parcă se întinsese fix pe marginea „prăpastiei”, dar de fapt situația nu era nicidecum chiar atât de extremă :)

DSC01750

Somn extrem :)

După încă vreun sfert de oră însă, norul nu părea că vrea să plece la plimbare, și mânați de frig am hotărât să coborâm. Pentru a evita să revenim pe același traseu, mă gândisem de acasă să urmăm culmea spre Șeuța Lespezilor, după care să coborâm spre Șaua Podeanului. Până în Șeuța Lespezilor credeam că e nemarcat, dar de pe vârf părea destul de „făcubilă” creasta respectivă.

! Nemarcat: Vf. Cornul Călțunului – sub Vf. Lespezi: 20 min

Surpriza a venit însă în momentul în care, după ce am revenit sub Vf. Lespezi și am făcut câțiva pași în direcția Șeuței Lespezilor, a apărut un marcaj (tot) punct roșu. Oh, super! Ce surpriză plăcută!

 sub Vf. Lespezi – Șeuța Lespezilor: 40 min

Am urmat astfel marcajul pe creastă, ce ne-a condus de fapt în prima parte preponderent în dreapta liniei crestei, după care în a doua parte preponderent pe creasta matematică. Cu mici pasaje de scrambling și presărată cu tufe de rhododendron, această porțiune ne-a plăcut la nebunie, atât mie cât și lui Cristi.

DSC01815
DSC01818

În urmă lăsam din ce în ce mai mici cei doi coloși stâncoși Lespezi și Cornul Călțunului, și nu o dată ne oprim să mai privim încă o dată și încă o dată spre creasta principală, unde aproape putem atinge cu mâna Custura Sărății, Vf. Șerbota, precum și celelalte ce urmează: Musceaua Scării, Scara, Ciortea pe care numai ce fusesem cu 2 săptămâni în urmă, etc, ce încă erau în soare, în timp ce la noi se cam înnorase.

Odată ajunși în Șeuța Lespezilor am întâlnit marcajul bandă albastră ce vine dinspre Căldarea Berbecilor, însă pe stâlp nu mai există nicio săgeată (bănuiesc că au fost cândva…).

 Șeuța Lespezilor (2265 m) – Șaua Podeanului (1871 m): 1h

Apoi ne-am încadrat și noi pe marcajul bandă albastră și am continuat pe culme spre Vf. Podeanu. A urmat o coborâre nu foarte plăcută până în Șaua Podeanului, pe un versant pe care nu prea aș vrea să urc, fiind extrem de monoton. Marcajul era rar sau lipsea cu desăvârșire, dar fiind vizibilitate perfectă, vedeam clar destinația. Pe ceață însă… nu știu cât de ușor ar fi, pe porțiunea aceasta neexistând o potecă formată, ci se coboară de-a dreptul.

În Șaua Podeanului se întâlnesc câteva drumuri (neasfaltate bineînțeles) ce vin dinspre sud. Deși știam că trebuie făcut stânga pentru a ajunge înapoi la Piscul Negru, am mers până la stâlpul cu indicatoare ca să le pozez (le găsiți mai jos) și apoi l-am urmat pe Cristi ce tăiase panta de mai devreme în direcția bună.

 Șaua Podeanului (1871 m) – Stână – Piscul Negru (1300 m): 1h 45

Ne-am încadrat așadar pe marcaj cruce roșie / cruce galbenă spre stâna pe la care trecusem dimineață. În prima parte pare că „poteca” este un fel de drum de căruță, care se termină la un moment dat destul de brusc, dispărând ca și cum n-ar fi fost niciodată și se transformă în potecă normală până la stână. Pe aeastă ultimă porțiune până la stână marcajul era uneori ușor ambiguu, dar nu punea probleme de orientare.

Înainte de a ajunge la stână am avut parte de o vedere amplă asupra întregului traseu pe care urcasem, dar și de o surpriză, niște căluți frumoși care fie pășteau, fie stăteau tolăniți în iarbă moțăind, printre care chiar și un mânz drăgălaș.

DSC01891
DSC01895

La stână ne-am reunit cu marcajul punct roșu pe care urcasem dimineață și după aceea, până înapoi la Piscul Negru, practic cele 3 marcaje (cruce galbenă, cruce roșie și punct roșu) merg împreună, pe același traseu pe care am urcat. Și astfel s-a încheiat a doua noastră tură în Făgăraș de anul acesta, dar… nu și ultima ;) Stay tunned! :)

Piscul Negru – Vf. Lespezi – Vf. Cornul Călțunului – Șeuța Lespezilor – Șaua Podeanului – Piscul Negru

Durată: 8h
Punct plecare: Piscul Negru (1300 m)
Altitudine max.: Vf. Lespezi (2517 m)
Diferență nivel: + 1300 m / – 1300 m
Tip traseu: drumeție + scrambling
Surse apă:
Stare marcaj: banda albastră este rară pe alocuri; restul marcajelor sunt ok. Între Lespezi și Cornul Călțunului traseul nu este marcat!
Data: 13 iulie 2014

DSC01908-EditAceasta este o hartă pe care am găsit-o pe un panou la Hotel Piscul Negru.

DESFĂȘURĂTOR
08:30 Piscul Negru
09:20 Stână
12:10 Vf. Lespezi
12:30 Plecăm de pe Vf. Lespezi
13:00 Cornul Călțunului
13:30 Plecăm de pe Cornul Călțunului
14:30 Șeuța Lespezilor
15:30 Șaua Podeanului
16:30 Stână
17:15 Piscul Negru

INDICAȚII / OBSERVAȚII TRASEU

Pentru a urca pe Piciorul Lespezilor, de la Stână trebuie ținut dreapta. Până pe Vf. Lespezi nu sunt probleme de orientare și marcajul este foarte bun.

Mai departe o să încerc să dau câteva explicații pentru cei ce doresc să ajungă pe Vf. Cornul Călțunului. Repet, nu este un pasaj ușor și nu este indicat celor care nu au experiență cu porțiuni expuse, porțiuni unde trebuie folosite și mâinile, și mai ales experiență cu orientarea în teren nemarcat. Pe cei ce nu au experiența necesară îi rog să meargă doar însoțiți de cineva care îi poate ghida.

Am încercat să fac o schiță ca să fie mai ușor de înțeles, pentru că eu la fața locului am realizat că nu e tocmai ușor de dibuit.

DOC041214-0001

Pentru a ajunge pe Cornul Călțunului venind dinspre Vf. Lespezi, trebuie mai întâi coborât un pic în direcția culmii ce merge spre Șeuța Lespezilor (care este aproximativ perpendiculară pe Piciorul Lespezilor pe care ați urcat până pe Vf. Lespezi). Nu trebuie coborât doar câțiva pași, ci destul de mult, cam 5 minute aș zice. Apoi trebuie schimbată direcția complet dreapta, se traversează un fel de „râpă” mai roșiatică, după care trebuie ținută oarecum cota de nivel, ieșind în vreo 10 minute în mica șa dintre cele două vârfuri, sub care începe un horn.

Din această mică șa, cel mai simplu este să se continue tot pe partea stângă a crestei matematice, și în 5-10 minute se ajunge pe Cornul Colțunului.

Am ilustrat explicația și pe această poză:

DSC01846_3

Probabil ar fi un pic mai simplu de dibuit venind dinspre Șaua Podeanului, și m-am gândit și eu să facem circuitul invers, însă am vrut să ajungem pe vârf cât mai devreme posibil, ca să avem șanse cât mai mari să nu vină ceața peste vârfuri, dar urcarea prin Șaua Podeanului ar fi fost mai lungă.

ACCES

Venind dinspre Curtea de Argeș, după Lacul Vidraru se continuă pe Transfăgărășan până la Piscul Negru. După ce vedeți un indicator care arată dreapta spre Hotel Piscul Negru, se mai merge 300 m pe Transfăgărășan și se face stânga acolo unde apare un indicator către Mănăstirea Sf. Ilie. Se coboară până la un pod, se traversează podul, iar mașina se poate lăsa în partea stângă, unde nu există nimic amenajat. În fața podului (ușor dreapta) este o parcare amenajată pentru clienții pensiunilor (nu lăsați mașina acolo), iar apoi în dreapta urmează complexul turistic Piscul Negru cu câteva pensiuni și hotel Siesta, și apoi Mănăstirea Sf. Ilie.

Dacă veniți din direcție opusă, faceți dreapta la un indicator roșu către Hotel și restaurant Siesta.

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Doamna draga, va multumim ca existati ! Va rog insistent sa-i aratati lui Cristi acest mesaj. Pentru ca trebuie si domnia sa sa stie ca va iubesc dar ca nu are niciun motiv de ingrijorare, eu va iubesc altfel. Va iubesc pentru ceea ce faceti, pentru talentul cu care scrieti si pentru informatiile nepretuite pe care ni le dati ! Jos palaria, bravo !

  2. Urmăresc de mult blogul! A spune că este interesant pare o banalitate. Este scris cu har, pasiune și delicatețe (prin folosirea diminutivelor, de ex. animăluțe etc.) Aceste postări adunate poate fi o excelentă carte de drumeție montană, imbinată cu sfaturi practice de la doi tineri care au înțeles că viața este frumoasă când ți-o petreci în mod util. În tinerețe (acum am 66 ani) am colindat și eu munții României. Chiar îmi spuneam mie însumi că o parte din inima mea este îngropată sub stâncile Retezatului, spălată cu apa lacurilor sale, muntele meu de suflet.
    Vă urez să aveți parte de multe satisfacții de acest fel și în viitorul an 2015!

  3. Blogul este foarte interesant, bogat ilustrat cu imagini făcute cu gust artistic, cu relatări pline de pasiunea drumeției și cu sfaturi din practica drumeției alpine. Alexandra ai talentul descrierii și al metaforelor, al utilizării diminutivelor (ex. animăluțe). Vă urez să aveți și în anul 2015 același satisfacții legate de drumeția alpină!

  4. Buna Alexandra,
    Felicitarile celor ce au mai citit le ai deja, nu pot decat sa subscriu.
    Incerc sa impartasesc si eu din experienta trecutului:
    – marcajul cu punct rosu exista si pe vale, in trecut am urcat pe acolo: se separa dupa iesierea din padure cred ca putin inainte stana, se traverseaza firul vaii (apa) si se urca cu apa in dreapta; ca si bonus, din vale se vede la un moment dat si o cascada maricica pe apa in dreapta, desi e cam departe de traseul marcat;
    – eu am mers ca si voi pe sub varful Lespezi pana in seuta dintre el si Cornul Caltunului dar mi s-a parut mai neplacut pe lespezile acelea inclinate, dupa mine a venit cineva ce a descatarat in seuta venind chiar pe creasta din varful Lespezi, s-ar putea sa fie mai usor asa (cu conditia sa te descurci la descatarat pe stanca); cel ce a venit dupa mine a ajuns mai rapid, daca te descurci la descatarat cred ca e o varianta mai buna

    • Mersi mult pentru completare, Dragos!
      Da, se poate si pe creasta matermatica, e cu siguranta mai usor din punct de vedere al orientarii si un pic mai rapid, dar e mai tehnic. Cum ai spus si tu, nu se recomanda decat celor care au experienta de catarare (si implici si descatarare :)

  5. Dinspre Lacul Caltun se poate aborda Vf. Lespezi și Cornul Căltunului? Detineti vreo informatie in acest sens, o schita, harta etc.?
    Va multumesc!

    • Din cate stiu eu, da, se poate aborda. Dar nu este traseu marcat si implica ceva catarare (daca nu chiar un pic mai multa). Din pacate nu cunosc mai multe detalii. Multa bafta si carari cu soare!

  6. Buna Alexandra. Felicitari pentru blog, se vede pasiunea in ceea ce faci si nu pot decat sa te apreciez.
    Am o intrebare: Cam cat crezi ca se face de la Piscu Negru pana in saua Podeanului?
    Pe indicatorul din poza ta scrie 2h-2h30 dar pe coborare. Crezi ca invers, pe urcare fac mai mult de 3h30 ?
    Am experienta cu drumetiile montane, urcarea de la Pisc la Vf Lespezi tot pana in 4 ore am facut-o si eu in 2015, pe vreme buna de toamna.
    Multumesc anticipat pt raspuns.

    • Buna, Mihai! Mersi frumos! :)
      Nu am urcat spre saua Podeanului dinspre Piscu Negru, dar cred ca estimarea ta e buna. Posibil sa ajungi chiar mai repede de 3h30.
      Multa bafta!

  7. Ceau.foarte fain articolul.felicitari! la traseu de intoarcere am vazut ca voi ati luat-o pe la Vf Podeanu, Saua Podeanu. Pe site-ul muntii-nostri.ro, traseul Nr 22, Complex Turistic Piscul Negru – Vf Lespezi – Complex Turistic Piscul Negru, arata coborarea pe la Seuta Lespezilor, nu se ajunge la Vf. Podeanu. Cum este mai ok traseu de intoarcere?

    • Mersi frumos!
      Ambele trasee sunt ok pentru intoarcere. Pe harta muntii nostri traseul 22 e bucla marcata cu punct rosu care urca pe piciorul lespezilor si coboara inapoi la piscul negru din Seuta Lespezilor prin caldare. Insa eu cand am trecut prin Seuta Lespezilor nu am vazut punctul rosu care sa coboare in caldare. Poate nici nu m-am uitat atent, nu mai stiu, sincer. Cel prin caldare e mai scurt, in orice caz, dar si un pic mai abrupt decat cel ocolit prin saua podeanu. Carari cu soare!

  8. Buna Alexandra,
    Saptamana trecuta, mai exact miercuri 3 august, am urcat pe Varful Lespezi si pe Varful Cornul Caltunului. Am fost norocosi, ne-a iesit din prima chiar daca vremea a fost schimbatoare, cu momente de ceata densa si vant puternic. Deoarece am citit articolul tau inainte de a pleca in expeditie, echipa de 4 montaniarzi iti multumeste pentru impartasirea informatiilor, foarte utile, pe acest blog.
    Am datoria morala de a impartasi cu tine un filmulet pe care l-am facut in urma expeditiei si care sper sa iti reaminteasca de traseu.
    https://www.youtube.com/watch?v=Ugop4xn7GSU
    Mult succes in continuare!

    • Multumesc frumos, Bogdan! Ma bucur ca am putut fi de ajutor! La cate mai multe ture cu vreme cel putin la fel de frumoasa si interesanta! :)

  9. Este prima oară când am intrat pe blog, căutând informaţii despre Călţun. Mă alătur şi eu tuturor celor ce au scris înainte şi apreciez efortul împărtăşirii acestei experienţe şi a informaţiilor utile. Mult succes şi multe călătorii!

  10. In acel horn,se ajunge chiar sus,langa hau,sau se intra la acel horn,undeva mai jos?
    ca pe schita,ar arata ca ajunge chiar sus,langa hau in acea mica sa.

    eu am incercat sa merg paralel cu muchia,cam cu vreo 10-15 m,mai jos pe lespezi mari,foarte probabil nu exact pe poteca marcata de tine,dar am ajuns langa horn,insa nu am putut cobori ca era un perete vertical cam de 2-3 m,si cum nu eram catarator bun,am renuntat,fiind contra timp,insa unii au luat-o fie pe creasta sus,fie mai jos,posibil traseu de care ai mentionat.Eram contra timp pentru ca eu venisem de pe negoiu pe traseul de legatura,cruce albastra parca,care se desprinde din banda galbena,ce vine de la strunga doamnei,pe ideea ca fac 3 varfuri de 2500 intr-o zi,si am fost aproape (2)dar cu Caltun am dat-o in bara,si revin cu o tura strict Lespezi-Caltun,ca sa am timp sa studiez poteca spre Caltun.

  11. Salutare,

    Scriu aici la o saptamana dupa ce am urcat pe Lespezi. O experienta de la agonie la extaz si inapoi la agonie. A fost o adevarata experienta din care am invatat foarte multe. Asta si pentru ca am facut prea multe greseli sa zic asa.
    Prima greseala, este sa iti uiti o parte din echipament in masina(1). Am ajuns la Piscul Negru la 11:00, si grabit fiind de timpul inaintat mi-am uitat pelerina de ploaie.
    Am inceput urcarea prin padure, unde simteam ca ma sufoc si curgeau apele pe mine. Odata ajunsi la golul alpin langa stana lucrurile s-au mai indreptat. Aici ne uitam noi in zare si vedeam ditamai muntele, si ne gandeam ca nu acolo sus trebuie sa ajungem noi, doar am citit ca se ajunge in 3h40. Ii zic prietenului asta care era cu mine ca noua o sa ne ia 4 ore(na, suntem mai slabi dpdv fizic.)
    Incepem urcusul, destul de ok. Ne-am oprit de cateva ori pt poze si hidratare. Dupa ce treci de o stanca(nu ma pricep la termeni), a inceput sa bata vantul foarte tare. De fapt erau portiuni pe unde batea un vant rece de imi curgeau mucii, si portiuni pe unde era calm si o caldura de mureai. Am dat inainte, cu ultimele puteri(am intalnit si cateva grupuri care coborau, foarte de treaba ne incurajau) si am ajuns in varf. EXTAZ. Asa sentiment de mandrie nu cred ca am trait vreodata. Am ajuns in 4h30 sus la varf.
    Greseala nr2 a fost sa nu ii intreb pe cei care coborau de ce veneau pe acelasi traseu inapoi(2).
    Conform hartii pe care o aveam, trebuia sa coboram pe alta parte(tot pe Punct Rosu) pe Valea Lespezilor. Ne consultam noi, si decidem ca ne intoarcem pe alt traseu, sa vedem si altceva. De am fi stiut noi ce ne asteapta….
    Ne dam jos de pe varf si ne asezam sa mancam ceva. Intre timp apare un grup de 3,4 care urcau fix pe unde am fi mers noi. Ii intreb, cum e pe traseu? Pai e ok dar ei venisera pe banda albastra prin saua Podeanului.
    O luam in directia punctului rosu, ajungem la acele stanci si niciun marcaj in sus pe ele. Vedem mai la vale punct rosu, si decidem sa mergem pe langa stanci sa vedem. La un moment dat a disparut marcajul, dar nici in sus pe stanci nu parea sa duca marcajul dupa cum stiam. Coboram pe o vale presarata cu iarba inalta, care ascundea diverse capcane. Pietre, gropi, pietris instabil.
    Continuam sa coboram pe langa perete, si dupa o discutie scurta cu 2 turisti care urcau si ne-au indreptat la vale, vedem marcaj albastru(ma gandeam ce buna ar fi fost o harta pe hartie)(3), ca sa stim unde duc toate aceste marcaje. Aveam doar traseul marcat cu punct rosu pe telefon.
    Am tinut un pic Banda Albastra si ne-am intalnit imediat cu Punct Rosu. Ne revenise bucuria in suflet. Gata am scapat, am revenit pe traseu. Sau asa credeam…
    Coborarea a fost un chin, care parea ca nu se mai termina. Iarba inalta, pietre, pietris, gropi, fara o carare bine definita. Nimeni ,nimeni nu urca pe acolo( sau poate 2 insi am intalnit)
    Am alunecat de cateva ori pe iarba si m-am ales cu niste julituri(nimic grav), dar si oboseala accentuata isi facea simtita prezenta. Aproape ca nu imi mai simteam picioarele, si mergeam aproape automat.
    Dupa o perioada destul de lunga, arunc o privire in spate sa analizez cat am coborat, si vad ca incepuse sa se intunece sus pe creasta. Aoleo, asta ne mai lipsea, sa ne ploua. Uitasem pelerina in masina(4).
    La vale pe firul de apa care se despartea in mai multe paraiase observam ceva ce nu ne doream. Niste stane de oi. Vreo 3 la numar.
    Ne oprim un minut si punem planul la cale. Pe prima o ocolim prin stanga, pe a 2a trecem apa, si o ocolim prin dreapta. Buuun!
    O luam incet la vale si ocolim pe prima prin stanga, cainii se uitau de departe la noi. Primul hop trecut.
    La a2a ne-am tinut aproape de apa, si din iarba a aparut ditamai dulaul care era insa cuminte si doar ne-a condus incet la vale. Mai aveam un singur hop trecut, a treia stana. Mai trebuia sa trecem o data apa, care deja se facuse paraias. Ploaia se intetise, dar sincer nu imi mai pasa de nimic. Vroiam sa ajungem inapoi la masina, si sa ne ducem la cazare sa ne culcam.
    Cand am trecut apa, am fost suficient de neateant sa pun piciorul pe o piatra de rau, care s-a dovedit „unsa” si am aterizat pe jumatate in apa. Imi zic nu-i nimic oricum eram aproape ud de la ploaie ce mai conteaza niste apa in ghete.
    Ultimul urcus inapoi pe drumul forestier, ne-a rezervat inca o surpriza. In varful malului, am dat nas in nas cu 2 caini ciobanesti. Probabil surprinsi, eram sa calcam pe ei la propriu, au inceput sa latre ca apucatii. Nu cred ca vreti sa stiti cum e sa mergi, cu picioarele obosite, ud la picioare si pe deasupra obosit mort cu cainii dupa tine. Ma gandeam ca daca vroiam sa fugim nici nu as fi putut. Am alunecat pe pietre de cateva ori, nefiind atent pe unde pasesc, mai mult cu ochii la caini. Le-am dat tot ce aveam ramas prin rucsaci, si dupa ce ne-au condus la marginea padurii am scapat de ei.
    Am ajuns inapoi la masina parcata la 22:00. Cand am iesit din padure am dat peste niste petrecareti, care probabil vazandu-ne ce fete aveam, ne intreaba:” Pe aici prin padure, este traseu?”
    In concluzie, daca vreti sa urcati pe Lespezi, intoarceti-va tot pe unde ati urcat pe punct rosu.
    P.S. Imi cer scuze pentrul postul lung si pentru eventualele greseli, dar poate cineva nestiutor ca mine citeste pe aici si il va ajuta.

    • Mna sa stii ca nu esti singurul patit, doar ca pe noi ne-a prins grindina pe Caltun si apoi ploaia si am ratat si noi marcajul cu punct rosu spre Seuta Lespezi dar ne-am intors si l-am identificat intr-un final pe o stanca mai sus ce a necesitat putin climbing. Oricum m-am amuzat copios citind postarea ta ( si mai amuzant e faptul ca am citit dupa ce-am facut traseul :))) Deasemenea n-am citit pana la capat postul Alexandrei si-am pierdut o ora pana sa ma dumiresc cu traseul spre Caltun:)))

  12. Buna
    In data de 04.08.2018 am urcat la Vf. Lespezi si Cornul Călțunului urmând punctul rosu de la Piscul Negru. Traseul este bine marcat pe piciorul Lespezilor până în vârf.
    Am ajuns destul de usor pe Coltul Călțunului urmând indicațiile tale, respectiv am coborât spre stânga prin șa cam 50 m apoi se poate urca destul de ușor spre vârf.
    La întoarcere am ales varianta prin șaua Lespezilor, traseu care la început este marcat foarte puțin apoi marcajul dispare. Apoi cand marcajul reapare punct roșu, aproape de stâne se transformă în triunghi roșu care dispare complet și trebuie să te ghidezi după stâna Lespezilor care se poate observa foarte ușor.
    Prin urmare nu recomand coborârea prin șaua Lespezilor, deși traseul este intuitiv, lipsa traseului marcat poate creea probleme în condiții meteo nefavorabile.
    Traseul este unul foarte frumos, iar un plus ar fi faptul ca poți face două vârfuri de peste 2500 într-o singură zi.
    Se poate campa, la intrarea in Piscul Negru, imediat dupa ce faci stânga din Transfăgărășan spre mănăstire, venind din direcția lacului Vidraru, este un spațiu între pârâu și parcarea cabanei Cota 1200, exact de unde încep traseele.
    Sper ca informatiile sa fie utile celor care aleg acest traseu.
    Drumeție frumoasa tuturor.

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei