Ce Romanie le-am aratat prietenilor nostri straini in 2 zile

Când Steven, couchsurferul la care am stat astă primăvară în Brugge, mi-a scris în vară să-mi spună că va veni să viziteze România împreună cu prietena lui și că mă roagă să-l ajut să-și facă itinerarul, am intrat în fibrilații. Timpul era limitat, iar eu voiam să le arăt ATÂTEA! Cum să aleg doar câteva locuri, CE să aleg, CUM să-i fac un traseu cât mai fain și mai atractiv, din care să înțeleagă cu adevărat cum este România? Atâtea întrebări îmi treceau prin cap și atât de tare am început să mă agit de parcă viața mea depindea de asta :))

Și apoi am luat-o sistematic. Am deschis google maps, mi-am luat o foaie și un creion, și am început să mă gândesc. Din tot ce am văzut în România după ce am bătut-o atâta-n lung și-n lat, ce anume aș vrea să vadă un străin cu adevărat? Desigur, sunt poate zeci de locuri care s-ar merita, dar nu ar avea timp să le vadă pe toate nici dacă ar sta un an, așa că trebuie să aleg doar câte un lucru reprezentativ din fiecare părticică ce ne reprezintă țara, și pe urmă văd eu cum le aranjez.

După îndelungi brainstorming-uri la care am participat eu cu mine însămi și am asudat asupra foii de hârtie, m-am gândit că orice străin care vine la noi ar trebui să vadă MĂCAR următoarele:

– O șosea alpină
– Un sat transilvănean
– Peisaje rurale montane
– 1-2 biserici săsești fortificate
– 1-2 castele
– O cetate țărănească
– Câteva orașe faine din Transilvania
– O mănăstire rupestră
– Delta
– Munți (cât mai diversificat, nu sunt în stare să aleg :)))
– O biserică de lemn din Maramureș
– O biserică pictată
– Ceva inedit, care nu se găsește pe toate drumurile

Cu siguranță altcineva ar mai adăuga și altele pe această listă, sau ar tăia unele din cele scrise de mine, însă asta consider eu că reprezintă esența țării noastre.

Dar de la lista asta până la un plan realizabil, a fost cale lungă. Să includ cât mai multe dintre ele în condițiile date, fără totuși să trebuiască să alerge de colo colo ca bezmeticii ajungând la final mai mult obosiți și amețiți decât relaxați și câștigați, a fost foarte greu.

Luând în considerare cerințele lor (m-au rugat de exemplu să-i duc pe un traseu pe munte scurt, nesolicitant, pentru că nu sunt munțomani, dar vor să vadă frumusețile montane ale României, despre care au tot auzit), timpul de care dispuneau (aproximativ 12 zile), mijlocul de transport (trenul) și pe unde intrau în țară (veneau cu trenul de la Budapesta), a trebuit, bineînțeles, să renunț la câteva, în special cele mai îndepărtate: Delta, Maramureșul, sau Bucovina. Dar în rest, am ales așa:

O șosea alpină
Transfăgărășanul

Un sat transilvănean
Viscri

Peisaje rurale montane
Culoarul Rucăr-Bran, pe dealuri în Moeciu de Sus sau Peștera

1-2 biserici săsești fortificate 
voiam să vadă Biertan, dar nu se încadra bine în traseu, așa că am ales Viscri, Cincșor și Cârța (cea din urmă fiind Mănăstire cisterciană)

1-2 castele
Peleș (aș fi vrut să vadă și Castelul Corvinilor, dar era parțial în renovare și nici nu prea se încadra în traseu)

O mănăstire rupestră
Corbii de Piatră

O cetate țărănească
ei voiau Râșnov, și eu le-am sugerat și Rupea, așa că le-au văzut pe ambele

Câteva orașe faine din Transilvania

Munți
Balea Lac – Vf. Vânătarea lui Buteanu m-am gândit că ar fi un traseu ideal, pentru că e destul de spectaculos (2 lacuri glaciare și crestele spectaculoase ale Făgărașilor + vârf peste 2500 metri) și în același timp este destul de scurt și puțin solicitant

Ceva inedit
Vulcanul Racoș

Buuuun. Aveam lista! Dar cum să le aranjez? În plus, voiam să facem cumva să poată ajungă în București într-o vineri, și apoi să plecăm un weekend împreună într-un road trip, pentru că multe din cele de mai sus nu se pot vedea dacă mergi doar cu trenul sau cu autobuze. Așa că am făcut vreo 3 flic-flac-uri și 2 triplu salturi înapoi cu șurub și împreună cu Steven am găsit varianta ideală.

Venind din Budapesta spre București, aveau să vadă ei singurei (ca doi porumbei :) o parte din itinerar, și apoi urma să facem împreună un mic roadtrip de weekend prin Transilvania, ca să le arătăm ceea ce nu puteau vedea fără mașină, după care urmau să continue mai departe tot singuri. Așa că m-am apucat să buchisesc singură la un traseu de weekend care să-i dea pe spate. Când totul a fost gata, am fost foarte mulțumită.

Numai că… surpriză! Fix cu câteva zile înainte să ajungă în București, în Făgăraș a nins. Nu mult, dar suficient cât să ne strice un pic planurile dacă nu urmau niște zile calde care să o topească. Așa că n-am putut decât să sper la asta și să deschid obsesiv webcam-ul de la Bâlea de câte 100 de ori pe zi ca să văd ce se întâmplă…

Joi seară (25 septembrie) pe la 21-22 am mers la gară să îi așteptăm. L-am revăzut cu drag pe Steven și am cunoscut-o pe Kika, prietena lui, care e din Slovacia. Fiindcă Steven nu știe slovaca și nici Kika flamandă, vorbesc între ei în engleză, ceea ce e perfect și pentru noi, că ne înțelegem cu toți în aceeași limbă :)))

Când au ajuns la noi în București hoinăriseră deja vreo 5 zile prin România, și văzuseră Sibiu, Sighișoara, Brașov, Cetatea Râșnov (și peștera Valea Cetății), Castelul Peleș și Castelul Bran. Acesta din urmă nu era pe listă, însă orice turist străin n-are cum să nu audă de Castelul Bran când vine vorba de România. Bine, nu s-au dus ca niște turiști cretini căutându-l pe Dracula, ci doar au zis să meargă și acolo dacă tot erau pe lângă Brașov și mergeau la Cetatea Râșnov. Când i-am luat de la gară, i-am întrebat cum li s-a părut, și m-au spus că e drăguț pe-afară, dar pe dinăuntru nu își merită denumirea de castel, ci mai degrabă seamănă cu reședința cuiva. Complet de acord.

Vineri au vrut să viziteze Bucureștiul. Dimineață le-am înmânat o hartă cu București pe care o luasem de la Pasajul Universității, le-am dat câteva indicații de vizitare, le-am făcut rezervare pentru un tur la Casa Poporului (după ce de cu seară le povestisem un pic despre Ceaușescu :), după care i-am condus până în stația de autobuz unde le-am explicat cum să se descurce în jungla transportului în comun din București cu cardul meu de RATB. S-au întors la noi seara târziu, după o zi plină de umblat prin București, încântați de ceea ce au văzut și ce au mâncat, chiar dacă vremea fusese oribilă și chiar dăduse și un pic de ploaie.

Din păcate, nici veștile pentru weekend nu erau grozave, dar se părea totuși că va fi și soare. Zăpada de la Bâlea nu apucase să se topească suficient. Drept urmare le-am spus că vom merge și vom vedea la fața locului ce și cum, dar cel mai probabil vom fi nevoiți să renunțăm la traseu.

SĂMBĂTĂ, 27 SEPTEMBRIE 2014

Sâmbătă dimineață am pornit la drum. Prima oprire am făcut-o pe Culoarul Rucăr Bran, pentru peisajele rurale montane. Aici aș fi vrut să facem un traseu scurt pe dealul din Moeciu pe care urcasem în 2013 pentru a le arăta dintr-un foc atât Bucegii cât și Piatra Craiului, dar din păcate vremea ne-a împiedicat. Era ceață peste tot, din când în când picura, și nu se vedea nimic. M-am chinuit eu un pic să le explic cam pe unde ar fi munții în spatele ceții și cum ar veni, dar sărăcii nu prea aveau cum să înțeleagă, și oricum nimic nu se compară cu… the real thing.

SATUL PESTERA

Image12

Totuși nu ne-am lăsat bătuți de tot, ci am mers până în Peștera, ca să vadă și ei un pic ce înseamnă sat de munte. Spre surprinderea mea, drumul ce urcă acolo din Moeciu de Jos, care în 2011 era pietruit, l-am găsit complet asfaltat până la biserică, ceea ce a fost o surpriză foarte plăcută. Am oprit de câteva ori și ne-am bucurat împreună de aerul curat, de căpițele de fân sau stropii de ploaie de pe iarbă, chiar dacă era ceață și cam urâțel. Până la urmă are și ceața farmecul ei.

Image11

VULCANUL RACOS

Am pornit apoi mai departe, cu speranța că va ieși soarele și pe ulița noastră până la urmă. Următoarea oprire am făcut-o la Vulcanul Racoș, la care nici noi nu mai fusesem, dar care era pe listă de multă vreme. N-am căutat prea multe indicații în prealabil, dar ne-am descurcat oricum la fața locului, unde am găsit și niște panouri turistice. Am mers cu mașina până unde se termină asfaltul în comuna Racoș, după care am luat-o ușor pe jos, dibuind încă de la început direcția corectă.

Image13

În primă fază am mers să admirăm craterul vulcanului de sus, și abia apoi am coborât pe drum în inima lui, minunându-ne permanent de tot ce descopeream. Vulcanul Racoș este un vulcan stins, care a erupt ultima dată acum 10 mii de ani, și deși văzusem tot anul acesta și Vulcanul Vezuviu de lângă Napoli, am fost foarte impresionată. Și nu doar eu, ci toată lumea.

Din crater s-a exploatat în trecut zgură, dar acum nu mai este carieră, ci rezervație naturală, lucru care nu poate decât să mă bucure.

Image17Image16Image15Image18

Deși era încă înnorat când am ajuns la vulcan, chiar când să plecăm s-au arătat primele raze de soare, ceea ce a pus în evidență și mai mult solul vulcanic roșiatic și contrastul cu vegetația deosebită din crater, iar până la următoarea destinație deja jumătate de cer se eliberase de nori. Yuhuuu!

Image14Image19

N-am stat mult la vulcan, dar am zis că neapărat trebuie să mai venim o dată ca să îl explorăm pe îndelete, mai ales că în zonă mai sunt și alte obiective, precum Coloanele de bazalt sau Cetatea Bethlen, pe care mi-ar plăcea să le văd, dar pentru care nu aveam timp acum, când eram în „misiune” cu Steven și Kika :)

CETATEA RUPEA

Nu foarte departe de Racoș, Cetatea Rupea nu demult restaurată a fost următoarea noastră oprire. Trebuie să recunosc că am fost extrem de impresionată, nu neapărat de restaurarea în sine (în privința căreia am mici dubii, deși știu că a implicat o muncă titanică), ci de faptul că diferența este absolut colosală.

Image20 Image21Image24

Când am venit aici ultima dată în 2009, era o ruină lăsată în paragină care nu credeam că va mai avea scăpare. Țin minte că am urcat de-a dreptul, printre ciulini, și după ce am dat un rotocol la zid, am ajuns în curtea cu fântâna, unde era un singur omuleț care o păzea și la care pare-mi-se am plătit un bilet de intrare de câțiva lei. Nu sunt foarte sigură, dar cred că întreaga curte era plină de buruieni. Acum e un spațiu imens, și a trebuit să depun un efort colosal de imaginație ca să îmi amintesc cum era în 2009. Iar Cristi nu mai zic, habar nu avea că mai fusese acolo vreodată :))) A avut nevoie de explicații detaliate ca să-și aducă aminte așa…. vag…

Image22_2Image23Image25

VISCRI

Cu cerul eliberat aproape complet, am pornit mai departe spre Viscri, la care de asemenea nu mai fusesem nici noi, dar pe care voiam să-l văd de multă vreme. Încercasem să ajungem acolo în 2011, dar din diverse motive nu reușisem. Până acum nu cred că mai există mulți români care să nu fi auzit de Viscri. Și mai important decât atât, deja există și mulți străini care au auzit de Viscri. Toate acestea datorită Prințului Charles, care a văzut aici lucruri pe care noi românii n-am fost în stare să le vedem și să le prețuim, dar noroc cu el că a reușit să pună fundația la multe lucruri extraordinare în zonă (restaurări de case, promovarea meșteșugurilor și a patrimoniului nostru, etc).

Iar pe măsură ce înaintam cu mașina spre centrul satului, am știut că am ajuns într-adevăr într-un loc special, exact așa cum mi l-am imaginat din tot ce văzusem și auzisem despre el. Se vede că nu degeaba este sit UNESCO. E adevărat, drumul județean din Bunești până-n Viscri e cam vai de capul lui, dar poate e mai bine așa. Chiar citisem undeva că cei din Viscri nu-și doresc mai mulți turiști decât au acum. Ceea ce mi se pare o strategie foarte bună, că dacă ar fi după unii, toate locurile faine de la noi ar ajunge la fel de kitschoase ca și Branul…

Image26Image27

Le-am povestit și lui Steven și Kika despre Viscri, despre cum s-a îndrăgostit Prințul Charles de România și mai ales de aceste locuri, și câte a făcut în zonă, că a finanțat o grămadă de restaurări și le-am arătat plăcuțele de pe casele restaurate, admirându-le pe fiecare în parte împreună.

Fiindcă era deja destul de târziu, prima dată am mers la Biserica fortificată să o vizităm. Acolo am avut parte de o surpriză și o întâmplare care deși la început părea amară, s-a dovedit a fi foarte dulce până la final.

Image28

Ca pe la mai toate bisericile fortificate din Transilvania, ușa e mai mereu închisă, și cheia este la cineva din sat, care vine să deschisă turiștilor atunci când e cazul. Când am ajuns noi acolo, mai erau și alți turiști, de la care am aflat că deja sunaseră la numărul afișat pe ușă, și cineva urma să vină cu cheia. Însă am așteptat și am așteptat, și nu a venit nimeni. Noi nu ne-am supărat foarte tare, pentru că în curte venise cu noi un cuț foarte simpatic și extreeeem de energic, cu care ne-am jucat până ne-a zăpăcit. Cu greu îl făceai să se așeze un pic lângă iarbă să-i faci o poză, dar până la urmă am reușit. Cel mai amuzant era când sărea în aer, de ziceai că-i cangur nu alta, fenomenal câinele ăla!

Image29

După ceva timp totuși… am început să ne pierdem speranța. În fond… cât o dura să vină cineva cu cheia, că doar n-o sta la 100 km distanță. Așa că am zis să încercăm totuși să sunăm și noi. Și când să sunăm… ce să vezi? Doamna cu cheia ne-a spus că aștepta îmbrăcată de jumătate de oră, de când a fost sunată prima dată, pentru că e bătrână și are probleme de sănătate și îi rugase pe oamenii respectivi să vină să o ia cu mașina, însă cumva cred că nu se înțeleseseră.

Și acum ce facem? Păi…. hai să mergem să o luăm!

5 minute mai târziu, Cristi a apărut cu doamna Sara Dootz, bătrânica de „doar” 78 de ani pe care o știam dintr-un documentar despre Viscri pe care îl văzusem nu demult la TV. Doamna Sara a venit încetișor și ne-a deschis poarta, ne-a tăiat bilete (lui Cristi i-a zis: nu, nu, matale nu plătești, că m-ai adus cu mașina! :)), după care s-a așezat lângă intrare și a început să ne povestească. Nu știam ce să facem mai degrabă, să vizităm sau să stăm s-o ascultăm, că mai mare dragul ți-era.

Image30

Am urcat mai întâi în turn, apoi ne-am plimbat prin toate cotloanele fortificației și ne-am asigurat că nu ne-a scăpat niciun colțișor neexplorat, după care ne-am întors degrabă la intrare, să o mai ascultăm un pic pe doamna Sara. Ne-a povestit despre cum se păstra slănina în Turnul Slăninii, sau despre cum au făcut orice restaurare și orice mică reparație doar cu materiale originale, nimic din cele ce se comercializează astăzi. Și lucrurile astea chiar se văd, pentru că de îndată ce intri pe poartă e imposibil să nu simți că totul e autentic, de parcă ești teleportat instant în secolele trecute.

Image31Image32_2

Am încercat pe cât posibil să traduc în engleză tot ce ne zicea doamna Sara, ca să înțeleagă și Steven și Kika, dar n-a fost chiar ușor, informațiile fiind multe (munca de interpret e grea! :). La final, când toată lumea a plecat și numai noi rămăsesem gură cască la poveștile ei, deși aproape se întuneca și noi mai aveam de mers ceva până la cazare, doamna Sara a strigat de câteva ori, atât în română cât și în engleză, ca să se asigure că nu rămâne nimeni încuiat pe-acolo, după care am ieșit împreună cu ea și a închis poarta.

Image33

Image34

Știind că de regulă fortificația unei biserici săsești din Transilvania adăpostea pe vremuri școala satului, am întrebat-o pe doamna Sara dacă așa a fost și aici. Iar răspunsul aproape m-a șocat.

– Ah, daaaa, cum să nu! Păi uite aici (se întoarce și îmi arată o ușă din fortificație) am făcut și eu școala până-n clasa a patra!

Mi s-a părut un adevărat privilegiu această întâlnire, și m-am simțit cu adevărat norocoasă să aud atâtea lucruri interesante de la dânsa, căci are de-a povești… cred că o zi întreagă dacă aș sta, nu m-aș plictisi. La final Cristi a dus-o înapoi acasă cu mașina, iar eu cu Steven și Kika ne-am întors în centrul satului pe o altă străduță, ca să mai explorăm un pic.

Atât noi cât și prietenii noștri străini am fost foarte impresionați. Am fi vrut să avem timp să admirăm fiecare căsuță în parte și să pozăm o zi întreagă, dar din păcate nu mai era vreme acum. Din fericire însă, noi o să revenim curând aici, că să ne bucurăm în voie.

Image35

Când am plecat din Viscri, soarele deja apunea. Vacile se întorceau de la păscut pe drum, și un mânz alerga de zor ca să nu se piardă de maică-sa. Abia la câteva minute după ce am plecat, m-am trezit din zenul la care mă aduseseră locurile acelea și mi-am adus aminte că la pensiunea la care urma să stăm nu se servește masa până în creierii nopții, așa că dacă nu-i dădeam bice.. rămâneam nemâncați. Ceea ce nu era o opțiune. Așa că am sunat să spunem că întârziem un pic și să-i rugăm să ne păstreze și nouă un pic de mâncărică, să nu murim de foame, și am pedalat mai cu avânt. Desigur, asta dacă mașina noastră era din Flintstones :))) Așa… doar Cristi a „pedalat” un pic mai repede, și am reușit să ajungem la pensiune la ora 20 fix.

Teoretic mai aveam pe listă și o oprire la Biserica fortificată Cincșor, care ne era chiar în drum, dar mi-a fost clar cam de la mijlocul zilei că nu vom mai ajunge pe lumină acolo. De fapt toată ziua am stat cu stres că nici măcar la Viscri nu vom ajunge în timp util să putem vizita biserica, dar iată că am planificat destul de bine.

Exact cum îi țineam minte din 2010, am găsit gazdele de la Vama Cucului la fel de primitoare și de treabă ca atunci, și deși am ajuns târziu, ne-au servit pe-ndelete cu mâncare excelentă, ba chiar ne-au făcut și clătite (sper delicioase!). Se vede că sunt de meserie cabanieri adevărați, ei având mai demult în grijă Cabana Bâlea, pe când sus nu era circul care este acuma…

Spre deosebire de 2010, când am stat la căsuțe, acum era prea frig pentru așa ceva și am luat 2 camere duble în pensiune, în care am căzuți lați de somn la puțin timp după masă.

DUMINICĂ, 28 SEPTEMBRIE 2014

Deși pentru duminică se anunța vreme mai bună, se pare că Făgărașii aveau, ca de obicei, propriile lor planuri, și când ne-am trezit, am găsit munții înghițiți de o ceață foarte groasă și pe deasupra părea că se pune și pe picurat. Nimic surprinzător având în vedere că mai pățisem asta și în trecut, dar m-am îngrijorat un pic, pentru că măcar Transfăgărășanul și Lacul Bâlea aș fi vrut să le vadă Steven și Kika.

Dar speranța moare ultima. Bazându-mă pe prognoze și pe intuiție, la micul dejun am propus trupei să mergem să „pierdem un pic de timp” prin satele din zonă, până când ceața se va ridica. Trebuie să se ridice, garantat!

MANASTIREA CARTA

În primă fază am sugerat Mănăstirea Cârța. E una din bisericile mele săsești preferate și deși am mai vizitat-o deja de 2 ori, în 2009 și 2013, niciodată nu spun nu la o nouă revedere. De la Vama Cucului am ajuns imediat la Cârța, și am observat din prima că au survenit câteva schimbări față de anul trecut, când am vizitat-o la început de martie, dar înțeleg că a fost un pic renovată după aceea. Lângă biserică s-a făcut un mic muzeu și un magazin unde se plătește o taxă de vizitare (înainte era pe bază de donație), și tot de acolo se ia cheia, pe când anii trecuți se lua de la Casa Parohială.

Ca de fiecare dată, când mi se înmânează cheia aceea mare simt că parcă am pus mâna pe o bucată de istorie. E un sentiment foarte fain să o iei și să deschizi singur poarta și biserica, și să intri să vizitezi pe îndelete, gândindu-te că ai multe cotloane de descoperit și tu ai cheia pentru fiecare ușiță care îți iese în cale. Și chiar și acum, când nu eram aici pentru prima dată, am trecut prin aceleași trăiri.

Image36

Image37

O a doua schimbare pe care am observat-o din prima a fost că cele două rânduri de copăcei care încadrau aleea principală spre poarta bisericii… lipseau. Mi-am dat seama imediat de chestia asta, pentru că era unul dintre lucrurile care îmi plăceau cel mai mult aici, și acum părea gol fără ei. Dar aruncând o privire în jur, am senzația că au fost mutați în curtea casei părintelui (nu știu de ce…).

Image38

Image39

Prima dată am urcat în turn, de unde, dacă vremea ar fi fost faină, s-ar fi văzut superb crestele înalte ale Făgărașilor, dar acum ne-am mulțumit să aruncăm doar privirea clasică spre curtea interioară și ceea ce a rămas din zidul fortificației. Apoi am intrat bineînțeles și în biserică, ne-am plimbat puțin printre ruine, și la final, pentru că aveam timp, am mers spre ceea ce părea a fi o baltă de pescuit în spatele bisericii.

Niciodată nu pot să spun că m-a atras această activitate. Țin minte că am fost la pescuit o singură dată, când eram în școala generală, și n-am prins nimic. M-am plictisit de moarte :)) Dar aici e altă treabă. Balta e artificială, și e umplută la greu cu pește. Plătești un preț pe oră, sau ceva de genul ăsta, în care ai incluse undița și momeala, și la final plătești și peștele prins. Și clar nu aveai cum să nu prinzi nimic, până și eu cred că prindeam măcar unul :))

Însă n-am încercat de data asta, nu de alta dar speram ca norii să se ridice din moment în moment ca să putem urca sus la Bâlea. Uitându-mă însă pe telefon la webcam, am văzut că încă era ceață, așa că am decis să mai pierdem un pic de timp prin zonă. Mai întâi ne-am plimbat un picuț prin sat, și apoi am servit câteva bunătăți naturale din Albota la terasa de lângă biserică, acolo de unde se ia și cheia. Au niște gustări foarte bune, și astfel s-ar putea zice că am servit un fel de brunch. Acolo am cunoscut-o și pe căprița rockeriță (care de fapt era un el), pe care am fugărit-o pe-acolo la greu ca să-i fac o poză ca lumea, dar era cam răzvrătită :))

Image41 Image40

BISERICA FORTIFICATA CINCSOR

După ce am terminat de mâncat, pe webcam-ul de la Bâlea încă se vedea ceață. Muream de ciudă, dar nici nu voiam să urcăm acolo și să nu vadă nimic. Așa că am propus să mergem și la Biserica fortificată din Cincșor, că și așa nu avusesem timp de ea cu o zi în urmă. Am făcut până acolo cam 20 de minute, și am găsit locul destul de pustiu. Doar un câine din curte se învârtea pe acolo, cu care m-am împrietenit pe loc căci tare prietenos era, și niște vaci care pășteau în parcul din fața bisericii.

Am sunat la numărul de pe poartă și până am dat noi un rotocol în jurul zidurilor, a și apărut doamna Iuliana și ne-a deschis. Biserica este absolut superbă, atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru, și chiar nu înțeleg de ce nu e promovată. Mi se pare o bijuterie ce merită din plin descoperită.

Image42

În afară de turnul principal cu ceas al bisericii în care se poate urca fără probleme datorită restaurărilor recente, mai sunt 4 turnuri în zidurile fortificației în care teoretic se poate urca. Practic… atunci a fost o aventură. Nu mai țin minte în care am urcat prima oară, dar cred că era cel aflat în situația cea mai precară. Încă de când am început să urc treptele de lemn, mi-am dat seama că acolo e hard core climbing, nu alta :)))

Totul, dar absolut totul era șubrezit, vechi cred că de multe zeci, dacă nu vreo sută – două de ani, iar vechile balustrade de care te-ai mai fi putut ajuta cât de cât să urci și să faci trecerile delicate, nici nu mai existau acum. Când am ajuns sus la clopote deja eram cu adrenalina la maxim :)) Dar sus… lucrurile stăteau și mai rău. Tot planșeul era din șipci de lemn la fel de șubrezite, multe lipsă, de ți-era frică să pășești, să nu cumva să se rupă sub tine. Astfel că ne-am deplasat numai pe grinzi, ceea ce nu era tocmai cel mai ușor lucru de făcut.

Image44Image45Image43

Însă vederea din turn… chiar a meritat tot efortul. Totuși… e riscant. Când am coborât, doamna Iuliana ne-a lămurit că tocmai urma să restaureze turnurile, că la momentul respectiv urcai doar pe proprie răspundere. De fapt ea le și spune turiștilor să nu urce, însă noi ne-am dus glonț, de nici n-a apucat să ne vadă.

După ce am terminat și cu Cincșor, am deschis imediat telefonul să verific webcam-ul de la Bâlea, cu inima strânsă în gât, doar doar om avea noroc să se fi ridicat ceața. Și când am văzut o bucată de cer senin…. yuhuuuuu! Pe caaaaai!!!!

TRANSFAGARASAN & BALEA LAC

Image46

Am intrat repede în mașină toți 4 și am început să gonim ca vântul și ca gândul spre Bâlea. Din păcate era deja destul de târziu ca să mai putem face vreo drumeție, chiar dacă n-ar mai fi fost cine știe ce zăpadă. De fapt, era așa de târziu încât am început să-mi fac griji că nu mai apucăm să coborâm Transfăgărășanul pe partea cealaltă pe lumină. Din Cincșor până la Bâlea nu se fac chiar 5 minute, ci aproape o oră, timp în care am stat ca pe jar. Dar cu serpentinele nu te joci, nu e ca și cum ai putea urca Transfăgărășanul cu 100 la oră (în afară de cazul în care ești la raliu probabil :))

Pe drum n-am oprit decât o singură dată, într-un loc de unde se vedea frumos Cascada Bâlea, pentru că m-am gândit că vor și ei să facă o poză, ceva. Și chiar voiau :)

Image47

Din păcate însă, sus iar era ceață, dar am tras totuși speranță că e doar un dans, și că în curând se va ridica de tot. Când am ajuns la Bâlea, măcar se vedea lacul. Le-am spus că de vreo două ori când ne-am nimerit aici era așa de deasă ceața încât putea să stai pe malul lacului și să nici nu știi că e un lac acolo dacă erai pentru prima dată la Bâlea.

Image48

Ceața într-adevăr era dănsăreață, și de cum am ajuns acolo a început să se ridice, câte un pic câte un pic, ba pleca, ba venea iar, se lăsa greu dusă. Dar tocmai din cauza asta, peisajul era mai mult decât interesant, mai ales pentru Steven și Kika, și am început toți să alergăm care încotro, ca să prindem cât mai bine totul în poze. Bâlea e un loc mic, dar de fapt sunt o mulțime de unghiuri de văzut, și pentru un om care n-a mai fost acolo niciodată și vede un lac glaciar pentru prima oară, sunt multe de descoperit: pe malul lacului cred că te poți plimba o oră întreagă fără să te saturi, apoi e locul de belvedere de unde poți privi în jos spre serpentinele Transfăgărășanului, și multe altele.

Image49

Pe de altă parte, locul a devenit mult prea aglomerat și kitschos, sunt prea multe clădiri și prea multe potecuțe făcute aiurea de sutele de turiști care vin în fiecare weekend, iar multitudinea de tarabe, care vând te miri ce și în jurul cărora e o gălăgie de te ia jalea, mi se pare o mare rușine. Așa că am încercat pe cât posibil să le evităm.

Image54

Văzând că cerul începe să se elibereze din ce în ce mai mult, am propus trupei să urcăm un pic pe traseul pe care ar fi trebuit să-l facem, spre Șaua Caprei, ca să vadă și ei lacul de sus, chiar dacă nu aveam timp să ne ridicăm foarte mult deasupra lui. În partea de jos nu mai era chiar așa multă zăpadă, dar le-am spus să fie atenți, că nu era deloc greu să aluneci, dat fiind că terenul e stâncos.

Image51Image53Image52DSC01477-2

Sus am făcut în sfârșit și o poză toți 4 împreună, cu ajutorul unei pietre mai mari pe care am sprijinit aparatul, chiar dacă lumina nu prea ne ajuta, însă era cel mai frumos loc din tot weekendul (după spusele lor :)

Image55_2

De aici n-am mai avut altceva de făcut decât să trecem tunelul și să ieșim pe partea argeșeană, unde am mai făcut doar 2 opriri: una în ultima serpentină de dinainte de cascada Capra, unde, culmea, am întâlnit o mașină cu număr de Slovacia și Kika s-a conversat un pic cu consătenii ei :), și a doua la cascadă.

Image56Cascada Capra

Apoi din străfundurile gândirii mi-am amintit că în 2010 am oprit la un restaurant foarte bun când am fost cu Andrei pe Vânătarea lui Buteanu, restaurant care în iulie când am fost pe Lespezi nu îmi amintisem de nicio culoare unde era. Aveam greșita impresie că era la Piscul Negru, dar de fapt era lângă Hidrocentrala de lângă Cetatea Poenari.

Era deja întuneric și mai frig când am oprit acolo, dar ne-am încălzit rapid cu o ciorbiță delicioasă și un fel 2 la fel de gustos, drept pentru care am zis că numai aici o să mai oprim de-acuma când mai suntem în zonă. La desert cred că am luat niște clătite, ca de obicei (sunt de groază! :), iar lui Steven și Kika le-am sugerat să încerce niște papanași, chiar dacă mi-a fost destul de greu să le explic în engleză exact ce sunt și cum arată :)) Dar au mers pe mâna noastră și au fost încântați :)

Aflându-ne la final de road trip (mai voiam eu să-i duc și la Mânăstirea rupestră Corbii de Piatră, dar din păcate n-a mai fost timp…), i-am întrebat unde le-a plăcut cel mai mult din tot ce au văzut în România. S-au gândit un pic și ne-au spus categoric că top 3 ar fi: Bâlea Lac și Transfăgărășanul, Viscri și Vulcanul Racoș.

Ceea ce n-a putut decât să mă bucure foarte tare. Au adăugat de asemenea și faptul că e o diferență majoră între a călători în România cu trenul și a călători cu mașina, pentru că doar mergând dintr-un oraș în altul cu trenul nu ai cum să-ți dai seama cu adevărat cum e România. Astfel că faptul că le-am putut arăta părțile mai frumoase și mai autentice cu mașina a fost un plus foarte mare, și m-am bucurat enorm că am putut face asta.

Deși au călătorit destul de mult în Europa, și nu numai, pentru ei a fost ceva inedit ce au văzut la noi. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-au întâlnit niciodată. Un exemplu extrem de banal: nu cred să fi văzut vreodată un mânz alergând pe lângă ei în mijlocul străzii într-un sat, sau vaci mergând pe șosea. La un moment dat eram într-un sat și toată mașina era înconjurată de vaci, ba fix în fața noastră un bou se urcase pe o vacă. Now… here’s something you don’t see every day :))))

Pe urmă obiectivele naturale… Kika e din Slovacia, unde au munți, nu-i vorbă, dar pentru Steven, care vine din Belgia, care e super plată, a fost o diferență majoră. Când i-am spus că stăm foarte prost cu drumurile și avem foarte puține autostrăzi, ne-a zis: ah, păi în Belgia sunt NUMAI autostrăzi. Acolo nu poți să faci road tripuri ca aici, să mergi pe coclauri să vezi sate autentice și locuri cum aveți voi, că peste tot sunt numai drumuri. O fi bine, o fi rău?? Nu știu…

Ajunși acasă după ce am mai făcut doar o singură oprire la Vidraru, să le arătăm imensul baraj pe care îl știau din Top Gear, am stat un pic de vorbă ca să îi ajut să decidă ce să facă mai departe. Oscilau între a merge vreo 2 zile la mare (bineînțeles, nu la bronzat, ci doar așa…) sau la Chișinău. Ba chiar se gândeau să încerce să treacă și în Transnistria. Însă le-am spus că la mare CHIAR nu au ce să facă acum în septembrie (decât cel mult să viziteze Constanța, puteam să le fac lipeala cu Diana dacă voiau :) iar pentru Chișinău ar fi fost un ocol mult prea lung (ei trebuind să se întoarcă la Budapesta), plus că să treci în Transnistria nu e chiar așa ușor, și trebuiau să se întoarcă în Republica Moldova în aceeași zi.

Până la urmă însă mi-a venit o idee genială. Am căutat repede niște trenuri și legături, și le-am dat toate indicațiile de care aveau nevoie ca să meargă la Orșova și la Cazane o noapte, de unde puteau apoi să continue mai departe la Timișoara, unde urma doarmă o noapte la un couchsurfer, iar de acolo se întorceau la Budapesta.

Cu planul făcut, am mers la culcare, și a doua zi dimineață a venit momentul despărțirii… După ce le-am explicat vreo 10 minute cum să ajungă la gară, ce autobuz să ia și de unde, și cum să se descurce în gară, am ajuns la concluzia că mai bine îi duce Cristi la gară cu mașina :)) După zilele frumoase pe care le-am petrecut împreună, despărțirea n-a fost ușoară. Ne-am îmbrățișat și ne-am promis să ne revedem cât mai curând, după care ne-au înmânat o carte poștală cu Brugge, pe spatele căruia ne-au lăsat un mesaj așa de frumos că nu pot să nu-l includ și aici:

DSC03413-2 DSC03414-2Dacă nu merg eu la Brugge, vine Brugge la mine :)

UTILE

PROGRAM:

Ziua 1 – sâmbătă – 27 septembrie 2014
București -> Culoarul Rucăr Bran -> Satul Peștera -> Vulcanul Racoș -> Cetatea Rupea -> Satul și biserica fortificată Viscri -> Vama Cucului

Ziua 2 – duminică –  28 septembrie 2014
Vama Cucului -> Mănăstirea Cârța ->Biserica fortificată Cincșor -> Transfăgărășan -> Bâlea Lac -> București

hartaVezi harta pe google maps

Cetatea Rupea
Preț 10 lei adulți . 5 lei copii < 18 ani . 15 lei cu audioghid
Program vizitare 9-19
Biserica fortificată Viscri
Preț 4 lei adulți . 2 lei studenți .gratuit pentru copii
Program vizitare Nu era trecut pe poartă dar cred că e 10-18
Telefon 0743 142 606 sau 0742 077 506
Biserica fortificată Cincșor
Preț 5 lei
Program vizitare Nu era trecut pe poartă
Telefon 0756 584739 / 0040 268517510 / 0040 268517515
Mănăstirea Cârța
Preț 5 lei adulți . 2.5 lei copii/elevi/studenți
Program vizitare 11-20
Telefon                                 0752 055 997

17 comentarii:

  1. Foarte frumoasa calatorie si bravo pentru reclama ce o faci tarii noastre! Deseori oscilez si eu, intre ideea de a avea mai multi turisti, sau mai bine sa ne pastram ineditul. Sper cel putin, ca pe carari de munte nu se vor inmulti prea tare…

    • Mersi frumos, Calin!
      E bine sa avem mai multi turisti straini in Romania, in general ei sunt civilizati si nu au un impact negativ.
      Mai greu e cu inmultirea turistilor romani, pentru ca multi inca mai au nevoie de multa civilizare. Dar oricine poate fi educat.
      Pe cararile de munte care nu sunt la 2 pasi de vreo telecabina sau vreun drum asfaltat niciodata nu ne vom inmulti prea tare, pentru ca nu sunt extrem de multi oameni necivilizati dispusi sa depuna efortul de a urca pana in locurile mai putin accesibile.

  2. Am citit cu mare placere (ca de obicei) articolul tau. Deoarece de multe ori in turele facute de mine am gasit inspiratie aici, m-am gindit sa adaug si eu citeva obiective de vazut in zona, ca o idee de drumetie pentru voi sau pentru cititori.

    In zona vulcanului de la Racos pe linga coloanele de bazalt mai e de vazut lacul de smarald (sau lacul Brazi) iar cu putin efort se poate parcurge o tura pe virfurile La Movile si Tipia Racosului. La o aruncatura de bat sunt biserica fortificata si vulcanii noroiosi de la Homorod. Castelul Betlehen-Sukosd e frumos si merita vizitat, dar a fost renovat pe jumatate si apoi s-au terminat banii, de aceea pare putin ciudat. Tot in zona mai e si rezervatia ornitologica Cotul Turzunului.

    • Multumim tare mult, Dan, pentru completarile si sugestiile tale! Sunt foarte interesante, mi le-am notat pentru urmatoarea vizita in zona :)
      De lacul de smarald stiam, dar nu aveam idee ca e asa fain (am cautat acum sa vad cum arata). Cu siguranta vom merge sa il vedem :)

  3. Buna Alex,

    Foarte misto pozele :) De locuri…n-am ce sa mai zic. Sunt superbe. Ma bucur ca le-am vizitat si gasesc foarte util postul tau, pentru ca la randu-mi, la anu’ vreau sa fac si eu pe ghidul la niste amici care-s din Portugalia si m-au rugat in mod special ca vor sa vada Transilvania.
    Asa ca… sa fie primit! :)

    Sarbatori fericite!

  4. Tot cautand informatii legate de trasee montane pe net dau mereu de blogul tau, pe care il iubesc (de cativa ani)! Acum am surpriza placuta sa vad acest articol. Vin in august in Romania cu prietenul meu (olandez), iar pentru el este prima oara in vizita la noi. E randul meu sa ii arat ce tara frumoasa avem! Asa ca bineinteles m-am pregatit si eu cu un traseu de 11 zile initial (apoi am vazut la tine 12 si l-am prelungit si eu ca sa putem ajunge si pe Rucar-Bran :))).
    M-am bucurat si amuzat sa vad ca am ales si eu aceleasi 3 orase (Sighisoara, Sibiu si Brasov) + Balea Lac (dormit la Vama Cucului, m-ai convins din cate am mai citit pe blogul tau) & 5 zile de trasee in Fagaras (daca ne tin picioarele si vremea). Dar cel mai mult ma bucura ca am descoperit cateva obiective de care nici nu am auzit pana acum, Racos, biserica Carta, Rupea + sugestiile lui Dan (multumesc!) pe care le-am adaugat pe lista :D

    • Mersi tare mult, Ana, pentru mesajul tau! :) Ma bucur mult ca ti-e util blogul meu si ca ti-a placut ce idei ai gasit!
      Sper sa aveti vreme excelenta in august cand vine prietenul tau la noi in tara! :)
      Sunt sigur ca o sa-i placa! ;)

  5. rasfoind blogul tau imi dau seama ce mult am pierdut renuntand aproape 20 de ani la drumetii..a trebuit sa astept sa-mi creasca fiica mijlocie ,care se pare ca imi mosteneste dragostea pentru munte, pentru a forma o echipa:))…din pacate timpul e principalul dusman acum neavand concediu decat vara, un numar de zile..

    • Niciodata nu e prea tarziu, Daniel! :) Ai acum poate cea mai frumoasa echipa, si amintirile pe care vi le faceti impreuna pe munte sunt cu atat mai speciale! :) Va doresc cat mai multe ture pe munte impreuna! Nu trebuie asteptat concediile pentru a merge pe munte. Daca locuiti in Bucuresti, aveti multi munti aproape care se preteaza la ture de cate 2 zile. Noi asa facem.

  6. Alexandra, am dat de blogul tau cautand informatii despre un traseu similar pe care il pregates de ceva vreme, dar care din motive logistice este inca in stare de proiect. (Al meu se extinde nitel spre Sighisoara, si apoi spre Hunedoara si Sarmisegetusa deocamdata; din pacate va trebui sa las balta Cazanele de la Dunare pentru ca nu mi se pare ca se incadreaza in timp). Este un “showcase” ca si cele de mai sus, pentru a le arata altora (sotul si copiii mei “canadieni”) frumusetile Romaniei.
    Intrebare – avand in vedere ca tu le-ai facut “pe picioare” este un asemenea traseu fezabil pentru copii mici si / sau batrani? Circuitul meu e de o saptamana si am 2 fetite (5 si 10 ani) si e posibil sa vrea sa ne insoteasca si mama (sportiva la 80 de ani, dar deh..).

    • Buna Rita!
      Teoretic eu spun ca se preteaza, dar depinde mult si de personalitatea copiilor, cata rabdare au si cam in ce ritm vreti sa-l faceti. Eu zic sa mergeti pe intuitie :) Daca intuitia va spune sa incercati, atunci go for it! :) In cel mai rau caz va trebui sa adaptati un pic traseul din mers, dar cu siguranta veti avea multe de invatat si in final nu are cum sa nu iasa ceva bun :) Mult succes!

  7. Buna! Felicitari pentru tot ce faci te citesc mereu cu placere….si recunosc ca ma inspir din turele tale. Te rog sa-mi spui care este starea drumului intre Cetatea Rupea si Fagaras deoarece am auzit tot felul de pareri care ma-au pus pe ganduri. Sper sa nu deranjez cu intrebarea aceasta! Multumesc anticipat si carari cu soare!

    • Buna Dana! Mersi frumos! Ma bucur mult sa aud asta! :)
      Legat de starea drumului DN105A intre Rupea si Fagaras, eu am parurs drumul asta anul trecut cand am plecat de la Viscri. Nu mai tin minte exact cum era, dar stiu ca per total a fost chiar ok. Au fost si portiuni mai uratele, cu asfaltul lipsa sau cu ceva gropi, dar in niciun caz nu e ceva de speriat.
      Iti doresc cat mai multe calatorii frumoase!

  8. Chiar aş vrea sa spun un “WOW!” mare. Aşa frumoasa este Romania? Ati calatorit in locuri foarte frumoase, in scurt timp aş vrea şi eu sa fac o plimbare :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *