România: voluntariat Maraton Apuseni (mai 2014) – 2/3

Mă trezesc dimineață destul de înghețată, cam cum am dormit toată noaptea. Eu oricum sunt super friguroasă… iar de data asta am și dormit singură în cort, ceea ce a fost o premieră pentru mine. Dar mă încălzesc repede pe măsură ce ies din vizuină și încep să mă mișc cu treburile de dimineață.

DSC09303

La 8 fix, în formulă întregită cu încă 2 colege care vor fi cu noi în punct, Andreea și Adela, începem să urcăm de data asta spre stânga, pe unde teoretic e și marcaj turistic cruce roșie. Prima porțiune e abruptă rău de tot, și nu mă gândesc decât la săracii maratoniști care vor fi nevoiți să urce panta asta cu vreo 15 km deja la activ, iar ei nu prea își vor permite luxul de a face pauze dese ca noi ca să admire ceea ce lasă în urmă, minunăția de stâncărie din rezervație. Însă pentru a le face viața un pic mai ușoară, le lăsăm câteva pancarte cu mesajele haioase pregătite de una dintre firmele implicate în susținerea maratonului. Mesaje ca acestea au fost montate de-a lungul întregului traseu de colegii mei, dar două din cele pe care le avem noi mi se par cele mai amuzante.

DSC09314

DSC09320

DSC09327

După panta istovitoare și o bucățică prin pădure urmează o porțiune tare faină, mai stâncoasă și deloc prietenoasă pe timp de ploaie, care nouă ne place mult, dar ei în fugă nu cred că vor fi prea încântați. Prognoza însă pare să fie bunicică, și măcar nu va ploua, căci altfel ar fi tare alunecos pe-aici.

În aproximativ o oră jumătate ajungem sus în punct, unde ne apucăm de treabă. Umbrarul e deja montat de Ovi, care a dormit acolo peste noapte, și noi continuăm să pregătim apă, izotonic, fructe și tot ce e nevoie pentru participanți.

Calculând un pic după timpul scos anul trecut de câștigător, îmi dau seama că undeva între 10:30 și 11:00 ar trebui să apară primii concurenți. Estimările mele au fost corecte, și pe la 10:45 deja vedem prima nălucă năpustindu-se spre noi, cel ce avea să fie până la urmă și câștigătorul maratonului. Nu se oprește nicio secundă din alergat, așa cum ni s-a și spus, ia doar niște apă din mers și dispare la fel de repede pe cât a apărut. Și apoi începe treaba adevărată pentru noi.

DSC09336

În cele ce urmează trec pe la noi zeci de alergători pe care îi încurajăm cât de bine și de tare putem noi, și încercăm să ne asigurăm că au tot ce le trebuie. Fiind punct de bifurcație, suntem atenți să le indicăm direcția corectă, anunțându-i că ne vor mai vedea încă o dată la față pe ziua de azi când se vor întoarce din buclă.

DSC09349

Aproape de ora limită după care ar trebui să întoarcem din drum orice participant, sosește în punctul nostru domnul Moșion. Pentru un moment rămân blocată. Cu părul alb-gri până pe umeri și slab, acest om participă la maraton. Și fiindcă s-a încadrat în timpul în care trebuia să ajungă la noi, l-am lăsat bineînțeles că continue.

DSC09353Moșion are o poveste de viață mai mult decât impresionantă. După ce s-a confruntat toată viața cu un fel de boală neobișnuită, un medic i-a propus să se apuce de alergat ca soluție pentru boala lui, care nu se rezolvase niciodată cu niciun tratament convențional. Și într-un final, nu numai că alergarea l-a scăpat de problemele medicale, ci i-a plăcut atât de tare încât a început să participe la concursuri. În anii anteriori a participat de fiecare dată la semimaratonul din Apuseni, și anul acesta s-a gândit să încerce maratonul. Are nu mai puțin de 81 de ani. Pentru mine e pur și simplu mind-blowing

DSC09356După aproximativ 6 ore de la sosirea primului concurent, s-au întors din bucla tronsonului 3 toți concurenții, mai puțin vreo doi care au fost nevoiți să renunțe. Închizătorii de traseu sosesc și ne spun că Moșion nu se află printre ei, și că e la câteva sute de metri în urma lor și urmează să apară.

În momentul acela îmi dau lacrimile. Dacă prima dată când l-am văzut am fost impresionată, acum sunt de-a dreptul copleșită. Când apare încetișor din pădure se vede că e tare obosit, și acum doar merge, nu mai aleargă, dar voința lui de fier îl împinge să continue. Abia mă stăpânesc să nu plâng ca o fetiță mică. Eu una nici măcar nu cred că aș putea să MERG cei 42 de km într-o zi, darmite să mai și alerg.

După ce se alimentează un pic din ceea ce avem pe mese, pleacă mai departe alături de închizători, care au onoarea să îl însoțească. Ne dăm seama că nu va ajunge la sosire până la timpul limită, dar ce mai contează??? Numai faptul că va termina este o reușită extraordinară. 81 de ani, oameni buni! 81 DE ANI!

După plecarea lui putem în mod oficial să pornim din loc. Deja strânsesem majoritatea lucrurilor, au mai rămas doar lucrurile mari, pe care le băgăm în mașina venită să le ia, punem și sacii de gunoi, lăsăm totul curat lună și pornim în jos spre mașini.

DSC09368

Abia pe coborâre îmi dau seama că-s cam leșinată de foame și abia aștept să ajungem în tabăra de bază de la Stațiunea Băișoara ca să mâncăm. Dar până acolo avem de condus vreo 60 de kilometri, peste granița dintre județele Alba și Cluj. Cezar și Iuliana au luat-o pe jos pe traseul de maraton spre tabără, așa că am rămas singurică în mașină, dar merg în urma domnului Mititeanu, care mă ghidează într-acolo.

Pe drum mă gândesc unde oare voi dormi la noapte, nu de alta dar la cort nu prea aș mai încerca la cât de frig mi-a fost aseară.

Odată ajunși la Pensiunea Skiland unde a fost de fapt startul și finish-ul pentru (semi)maraton, ne trezim înconjurați de mulți mulți oameni, o parte colegi de club, alții participanți și prietenii/familiile lor. Pentru prima dată mă simt bine cu atâta lume în jur, pentru că știu că sunt numai printre alți iubitori de munte ca și mine.

Primul lucru pe care îl facem este să mâncăm. Fiind printre ultimii ajunși în tabără, pastele pregătite pentru participanți și voluntari sunt pe terminate. Aproape să leșin când aud că s-ar putea să nu mai fie, dar din fericire ni s-au păstrat special câteva porții. Nu de alta dar la ce foame mi-era, nu cred că mai puteam aștepta să îmi comand altceva de la restaurant, cine știe cât ar fi durat. Și cu ochii am mâncat pastele acelea, niciodată nu cred să-mi mai fi fost așa de foame, în special pentru că din cauza aparatului dentar n-am prea putut mânca nimic toată ziua. Iar ora înaintată deja își spunea cuvântul.

Înainte de festivitate am cunoscut încă un om deosebit pe care îmi doream să îl întâlnesc demult, colega noastră Dia, venită special pentru Maraton tocmai din Elveția, și nu pentru a participa, ci tot ca voluntar. Ne îmbrățișăm ca și cum ne-am ști de o viață, și vorbim un pic înainte să se strângă lumea în fața „scenei”. Urmează apoi festivitatea, la care am asistat cu mare plăcere, am încercat să fac câteva poze câștigătorilor, care au primit pe rând diplome și medalii de la domnul și doamna Mititeanu, care s-au îmbrăcat special pentru această ocazie în straie populare. Frumos tare de tot!

DSC09409

M-am emoționat din nou foarte tare când am aflat că s-a convenit să i se dea și domnului Moșion o diplomă și o medalie, chiar dacă a ajuns după timpul limită. Am fost foarte bucuroasă să îl aplaud pentru reușita lui!

DSC09422

După festivitate a urmat ceva la fel de fain, o cântare la chitară care m-a uns la suflet. Ne-am strâns în jurul Adrianei, colega noastră de la Cluj care urcase chiar pe podim un pic mai devreme, alături de care a venit apoi și Alex, amândoi cu voci tare frumoase.

Pe mine însă m-a răpus oboseala destul de repede și noroc că m-a văzut Dia că-mi pică ochii în gură, că altfel cred că mă culcam pe jos. Din fericire a reușit să îmi „facă rost” de un locșor de dormit unde dormise ea și în noaptea precedentă, unde am adormit probabil înainte să ating perna cu capul.

Va urma

0

Leave a Reply

Your email address will not be published.