Girl power pe Vf. Leaota

Ce faci când planurile atent puse la cale ți se duc pe apa sâmbetei? Improvizezi, te adaptezi… faci 2 triplu salturi înapoi cu șurub și până la urmă găsești o cale. Cam așa am făcut anul acesta de Rusalii.

Ca în orice an, prospectul a 3 zile libere în care putem hoinări pe munte mă determina cu mult timp înainte să fac un plan, care de obicei includea un vis mai vechi, un vis pe care nu-l putea îndeplini într-un weekend normal cu doar 2 zile, așadar un vis care de multe ori ajungea amânat de la un an la altul, întrucât încă n-am descoperit cum putem controla vremea. Un vis roz, cu mult rhododendron, pentru că de regulă Rusaliile sunt fix în perioada lui de înflorire.

De data aceasta voiam să mergem la Cabana Bărcaciu și să facem un traseu pe creastă. Am pus deci mâna pe telefon cu mai mult de 10 zile înainte și am făcut o rezervare pentru 5: Cristi, eu și încă 3 prieteni, printre care și Monica, prietena mea din Chamonix despre care am mai povestit în jurnalele despre Alpi 2014.

Pe Monica am cunoscut-o în 2013, când a venit într-o scurtă vacanță acasă în România, după ce vorbisem pe mail cam jumătate de an. Ea lucrează în turism în Chamonix de mulți ani, și mi-a găsit întâmplător blogul. Ne-am văzut atunci la o terasă în centrul Bucureștiului, când ea mi-a adus o cărticică despre Mont Blanc semnată cu dedicație pentru mine de însuți autorul, Francois Damilano, ghid renumit din Chamonix. După plecare, am ținut în continuare legătura, spunându-i că peste un an cel mai probabil ne vom vedea în Chamonix.

Dar înainte de ajunge eu acolo, mi-a dat de știre că ne vom mai vedea o dată anul acesta tot în România, pentru că vine cu niște treabă. Moment în care în mod automat am trecut-o pe listă pentru tura în Făgăraș, că doar nu era să ne mai vedem iarăși pe la vreo terasă. Așa ceva chiar nu se putea! :)

Numai că… surpriză! Pe măsură ce se apropiau Rusaliile și mă uitam la vreme, lucrurile în loc să se îmbunătățească, se înrăutățeau. Zic, hai că n-o fi dracu așa de negru, dacă nu-i să fie Făgăraș, mergem în altă parte, asta este. Oricât de tristă aș fi că iar amân planul cu Bărcaciu și trebuie să sun să anulez rezervarea, important e să mergem undeva pe munte, oriunde.

Dar uitându-mă la toată harta României, constat cu disperare, ca și în 2011, că plouă PESTE TOT! Cel puțin pe raza pe care putem noi ajunge din București. Cel puțin o zi din cele 3 e cu precipitații. Ce ne facem???

Și apoi vine surpriza numărul 2. Că un necaz nu vine niciodată singur. Vineri Cristi ajunge acasă cam apatic, concluzionând că a răcit. Deci mâine nu plecăm nicăieri.

Sâmbătă stau toată ziua călare pe prognoze, rugându-mă să fie frumos măcar o zi, și Cristi să se facă bine peste noapte. Dar răcelile niciodată nu trec așa… cât ai clipi. Astfel că duminică mi-e clar că avem doar 2 variante: ori nu mai mergem nicăieri, ori … ori ce? Trebuie să mai fie o soluție să mergem pe munte, nuuuu?

Mă mai uit încă o dată pe prognoză… n-arată pe nicăieri excelent dar parcă… hmmm… parcă în Leaota luni e frumușel?!? Dar nu știu mai nimic despre Leaota… Adică… am în plan de mult timp să merg acolo, dar niciodată nu m-am interesat efectiv despre trasee, despre timpi, despre cum ajungi, etc etc… o grămadă de necunoscute în acest moment.

Dar Leaota e unul dintre acei munți în care la început de iunie poți să înoți în rhodendron, și de mult visez să merg acolo în perioada asta, dar… oare o fi acum înflorit?

Rhododenronul este o plantă foaaaarte greu de ghicit cu precizie de ceas elvețian. Adică da, perioada aproximativă de înflorire o știm cu toții, e luna iunie, însă în funcție de munte și de vreme, punctul maxim de roz diferă de la an la an. Astfel că nu e chiar o știință exactă. Dacă te duci prea devreme, nu găsești decât câteva pâlcuri înflorite ici colo. Dacă te duci prea târziu, găsești tot cam așa, și mai e și ofilit. Dacă însă nimerești perioada ideală, te poți bucura de versanți întregi plin ochi de frumosul rhododendron înflorit perfect.

Acum m-am gândit că ar putea fi înflorit. Cu un an în urmă înflorise la 1 iunie în Leaota, dar în același timp nici iarna nu fusese prea grea și se încălzise repede. Floricica are nevoie de căldură ca să înflorească, dacă-i frig… nu prea îi vine să se deschidă…

Și uite așa în duminica Rusaliilor eram un munte de îndoieli și de întrebări. Să mergem sau să nu mergem? Cristi din start ieșea din calcul pentru că nu se simțea în stare să facă trasee. De rămas oricum rămăsesem doar eu și Monica, pentru că ceilalți 2 amici nu mai puteau veni. Să mergem doar noi două? Sau să nu mergem? O fi bună vremea mâine? Sau n-o fi…? O fi înflorit rhododendronul sau n-o fi…? Ca să nu mai zic de toate necunoscutele în privința traseului. Cum s-o ajunge acolo? Cum o fi drumul? Cum o fi traseul? Dar câte ore ar fi? Hmmm….. Grea treabă.

Dar până la urmă… muntele mereu învinge :D Mi-am dorit prea mult să o duc pe Monica pe munte ca să stăm acasă. Chiar dacă am rămas doar noi două, chiar dacă e doar o zi, nu contează. MERGEM! Fiind plecată de foarte mulți ani din România, ea nu prea a făcut trasee la noi în țară (dar a făcut în Mont Blanc! :), și prospectul de a-i arăta un colțișor din frumusețea munților noștri, și mai ales niște rhododendron, oricât de mult sau puțin ar fi el, a fost suficient.

Așa că am pus repede mâna să mă documentez despre traseu și cum ajungem unde trebuie să ajungem, și în 2 timpi și 3 mișcări știam tot ce trebuie să știm. Pe CAAAAI! :D

Traseu Cabana Brătei – Vf. Leaota și retur pe același traseu
Marcaj cruce-rosie
Durată 7h 30
Munții Leaota
Punct plecare Valea Brăteiului – Cabana Brătei (1237 m)
Altitudine max. Vf. Leaota (2133 m)
Diferență nivel + 900 m / – 900 m
Tip traseu drumeție
Surse apă -
Stare marcaj în pădure marcajul este foarte bun
pe creastă marcajul este șters dar sunt momâi de piatră
Data 9 iunie 2014
Echipa Monica & me

Luni dimineață pe la ora 8 ne încadram pe drumul Sinaia – Târgoviște, urcând serpentinele văluroase spre Moroeni. În Glod întâlnim un fenomen straniu. Mulți mulți oameni pe stradă, mergând fără niciun stres că ar putea fi loviți de o mașină. Arată de parcă ar fi stăpâni pe toată șoseaua. Majoritatea sunt romi, și par că n-au nici cea mai vagă treabă. Un pic nedumerite de situație, suntem atente să cotim dreapta unde trebuie, adică pe drumul spre Taberele școlare Vânătorul, Căprioara și Cerbul, unde hăhăăăăăt, n-am mai fost de când eram copil. Am făcut o tabără pe-acolo prin 1996, și una în anul 2000 cred, în primul an de liceu parcă. Maaaamă, sunt 14 ani de-atunci, ce bătrână sunt! :))

În curând se termină asfaltul și luăm în primire un drum cam văluros și găurit, pe alocuri cam noroios de la ploile din zilele precedente, iar Monica, ce a venit cu mașina ei din Franța, merge încetișor, să nu rămânem pe-aici amanet :)) Cu atenție însă, ne descurcăm până la urmă, suntem atente la intersecții ca să nu ajungem pe alte coclauri (detalii găsiți la finalul jurnalului) și la 9 fix ajungem la o clădire ce inițial cred că este Cabana Brătei. Fiindcă nu știu cum arată cabana, sunt convinsă că asta e, și tragem pe stânga. Un domn iese pe poartă, îl întreb dacă și unde e ok să lăsăm mașina, ne spune că nu e nicio problemă și doar în întreb de unde începe traseul. Zice că un pic mai în față. Perfect. Pornim pe jos.

Abia câteva minute mai târziu îmi dau seama că de fapt aia nu era cabana, căci ajungem la o a doua clădire pe stânga, pe care scrie mare Cabana Brătei.

 Cabana Brătei – Vf. Leaota: 3h 50

De aici mai mergem încă puțin mai în față, după care urmează pe stânga un pod peste pârâul Brătei pe care îl traversăm, și apare marcajul. Ca să intrăm în pădure însă, mai trebuie să trecem un mic pârâu, dincolo de Cabana de vânătoare Brătei. Și cum încercam noi așa să ne prindem pe unde s-o traversa apa, deodată mai să fac infarct. Un câine din curtea cabanei de vânătoare în care m-a pus naiba să mă duc iese din cușcă și ne ia la un lătrat de parcă vrea să ne mănânce. Noroc că e legat, că altfel franjuri îmi făcea fundul. Și așa de tare mă sperii că pe urmă îmi și alunecă un picior când să traversez pârâul, și calc cu aproape tot bocancul stâng în apă. Deja văd tura compromisă, dar din fericire nu m-am udat decât un pic și luăm încrezătoare poteca în primire.

Panta este destul de abruptă chiar de la început, pentru ca apoi, pentru o perioadă, să se accentueze și mai tare, dar știam deja acest lucru și nu ne descurajăm. De fapt aflasem că tot traseul e un urcuș continuu, destul de susținut, dar am considerat că va merita efortul.

DSC00139

Și oricum, nu e totuși chiar așa de greu, pe alocuri panta se mai domolește, urcușurile mai grele fiind intercalate uneori de porțiuni foarte plăcute, mai ales când ajungem în zona cu „covor verde pufos”, așa cum îmi place mie să-i spun. Pădurea e așa frumoasă aici încât orice efort depus parcă dispare într-o clipă.

DSC00137

La ieșirea din pădure cotim 90 de grade la stânga, coborând un pic într-o mică șa la început, după care încet încet reluăm urcușul, de data asta pe culmea descoperită. Vremea e un pic cam ciudățică. Deși se anunța soare toată ziua, acum e destul de înnorat și soarele iese dintre nori doar câteva clipe din când în când, de-ajuns cât să apucăm să facem o poză, că la a doua deja fix după ce încadrez, dispare soarele și nu apuc să apăs pe buton. Parcă ne face-n ciudă nu alta :) Dar nu-i bai, și-așa fac prea multe poze :)

Urcăm ușor ușor delușor după delușor, vârfuleț după vârfuleț, ghidându-ne după momâile de piatră pe care se mai zărește marcajul decolorat de miliarde și miliarde de stropi de ploaie și fulgi de zăpadă care au căzut peste el. Sunt rare, dar nu e ca și cum direcția n-ar fi clară. Îi dăm tot înainte…. și pare că nu se mai termină. Pe dreapta însă ne putem clăti ochii cu priveliștea superbă spre Bucegi, deasupra cărora niște nori albi fotogenici dansează de zor. Așadar, cum vrem să facem o poză, cum ne oprim și ne tragem și suflul. Sau invers :))

DSC00288

Cu rhododendronul însă… se pare că m-am cam grăbit până la urmă. Când ajungem la primele pâlcuri, îmi dau seama că abia acum scoate încet încet capul, fiindcă sunt foarte foarte rare. Dar nu-i nimic. Ne bucurăm și așa, fiecare mică moviliță roz e importantă! Și-apăi ce era dacă nu găseam deloc??

DSC00384

Unde mai pui că pe lângă rhodo mai găsim și alte surprize frumoase în iarbă.

DSC00260Uuuuu… what do we have here?

DSC00262Este o oglindă! Ba nu! O poartă spre un alt univers!!! :D

DSC00263

După ce se termină culmea Muntelui Răteiu și ajungem pe primul vârf mai însemnat (2005 m – fără nume însă), schimbăm direcția un pic spre stânga, ceea ce mai ales pe vreme bună e foarte ușor de intuit, mai ales că se pot dibui niște momâi îndepărtate.

Odată ce ajungem pe Vf. Răteiul, ultimul de dinainte de Leaota, vedem o turmă de oi în stânga, dar foarte aproape de potecă. Ă-ăău! Poate ne capsează vreun câine! Mă gândesc că fiind atât de puțin vizitată această zonă, poate sunt răi, așa că îi spun Monicăi să ținem cât mai mult dreapta, chiar să ne lăsăm eventual un pic mai jos de linia potecii, ca să-i ocolim cât mai mult, să vadă că n-avem nicio treabă cu oile lor și să ne lase în pace.

DSC00274

Bineînțeles că nu scăpăm nelătrate, dar strategia noastră a fost bună și nu vin mâncând pământul spre noi. Iar după ce văd că ne-am îndepărtat, se și potolesc. Apoi ne-nscriem pe ultima urcare și în scurt timp ajungem la momâia aia mai mare, a vârfului Leaota, fericite că a și ieșit soarele de-a binelea.

DSC00303

DSC00306

Cu toate astea, aici e vânt destul de puternic, și ne coborâm un pic într-o mică depresiune de lângă vârf ca să facem o scurtă pauză de ronțăit ceva din rucsaci. Suntem fix pe limita dintre județele Argeș și Dâmbovița.

În total nu reușim să stăm mai mult de 15-20 de minute, căci ne ia repede frigul de la vânt, chiar dacă am luat pe noi încă un strat de îmbrăcăminte. Începem așadar coborârea.

cruce-rosie  Vf. Leaota – Cabana Brătei: 3h

Acum deja nu mai e nimic greu și zburdăm bucuroase la vale. Când ne apropiem însă de șaua în care fuseseră oile la urcare, observ cu puțină teamă că acum sunt fix în potecă, și nu e ca și cum ar fi în mișcare ca mai devreme, ci s-au pus pe moțăit. Păi bine băi baciule, fix în potecă le-ai adus? Și de data asta nu știu dacă ne mai merge, dar îi spun Monicăi să aplicăm aceeași strategie, și să ne lăsăm cât mai mult pe partea stângă ca să nu ne ia la ochi.

Însă pe măsură ce ne apropiem de șa observăm ceva ciudat: din dreapta vin niște…. cai?!? Ei uite cai chiar n-am mai văzut până acum în creastă. Și culmea, sunt oameni călare pe 2 dintre ei. Am mai văzut eu cai în crovurile din Mehedinți, care acolo nu îi călărea nimeni.

DSC00347

Parte bună e că, spre surprinderea noastră, câinii au treabă să-i latre pe cai, așa că pe noi nici nu ne bagă în seamă când ne apropiem, iar până ajungem noi efectiv în șa, caii au trecut iar câinii s-au tolănit pe iarbă, parcă răpuși total de efortul de a face urât la cai. Zici că-s toropiți, nu alta. Așa că ne trece orice teamă. Ne întâlnim cu ciobanul, om de treabă pe care îl întrebăm una alta și începe să ne povestească despre toți munții din jur, ne zice cum se cheamă fiecare vârfuleț și fiecare stână, și e o plăcere să-l asculți.

Uite, colo șa îi zice vârful Tâncava, iar stâna mea e dincolo de dealul cela!

DSC00358-2

Observasem și eu pe hartă de acasă, munții de pe-aici chiar au niște denumiri ușor cuidate: Râiosul, Cioara, Fundul Pământului, Iuda, Șutila…

Înainte să ne despărțim îi dăm niște ronțăieli pe care le mai avem noi în rucsac, că nu murim de foame până ajungem la masă mai încolo, și ne luăm la revedere cu drag.

DSC00175-2

Și-apoi îi dăm mai departe la vale, tot zburdând tot zburdând, și  admirăm iar rhododendronul sau panseluțele frumoase din iarbă. Acum soarele luminează totul în jur și parcă e cu totul alt peisaj ca la urcare. Ce bucurie pe noi!

DSC00382-2

Când ajungem din nou la limita pădurii, cotim stânga și ne încadrăm iarăși pe potecuța ce pe alocuri se îngustează și traversează covorul verde cel pufos :)

DSC00436DSC00443

Și uite-așa in no time ajungem de unde am pornit, cu grijă de data asta să nu ne mai latre câinele de la Cabana de vânătoare. Dar nici nu mai aveam cum să greșim, căci acum se vede clar că traversarea pârâului se făcea un pic mai jos, și deci nu era nevoie să fi trecut prin curte. Duuuuh!

Pe pod ne intersectăm cu un domn care cum ne vede două fete singure ne întreabă de unde venim.

– Păi… am fost până sus pe vârf și înapoi.
– Singure??? Păi nu vă e frică?
– Nu.
– Păi știți că pe sus sunt mistreți și dacă prindeți o mamă cu pui… vă atacă!

Eh… iaca n-am văzut niciunul și n-am pățit nimic! Bine măcar că nu ne-a zis că sunt urși :D

Revenite la mașină, pe poartă iese același domn pe care l-am văzut și dimineață și îl rog să-mi spună și mie ce e aici. Se pare că este o captare secundară pentru o hidrocentrală (una din multele din zonă). Apoi mai stăm câteva minute la vorbă și cu dânsul, în care ne povestește despre cum e pe-aici prin zonă, despre soție, și noi îl întrebăm una alta despre munca lui și ce ne mai trece prin cap. Săracul nu prea vede multă lume pe-aici, mai ales două fete singure, într-o mașină cu număr de Franța :)

Ne luăm apoi la revedere, și după încă un drum zdruncinat pe „autostrada cu 6 benzi” până la Moroeni, ne îndreptăm iarăși spre Sinaia să mâncăm ceva bun, nu înainte de a trece iar prin satul Glod în care oamenii sunt la fel de „ocupați” ca dimineață. Ba acum parcă sunt ȘI mai mulți pe stradă, unii cu sticle de bere în mână, alții uitându-se urât la noi că îndrăznim să vrem să mergem pe banda noastră, cu căini sărindu-ne în fața mașinii… un haos total. Pare o altă lume acolo, una în care parcă ești cu mașina pe o uliță, nu pe drum național cu 2 benzi…

DSC00482

Finalul zilei însă ne amintește cât de frumoasă a fost tura prin Leaota, cu un apus superb pozat din mers din mașină. Ce bine că n-am rămas acasă!!! :D

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

Puteți descărca harta completă a Munților Leaota (ediție 2013) de aici.

DESFĂȘURĂTOR
09:00 Captarea secundară Brătei 13:30 Plecăm de pe vârf
09:10 Cabana Brătei 15:10 Intrăm în pădure
10:10 Ieșim din pădure 16:30 Cabana Brătei
13:10 Ajungem pe vf. Leaota 16:30 Captarea secundară Brătei

Din București, se poate ajunge și pe ruta București -> Târgoviște -> Pucioasa -> Moroeni. Sunt mai puțini kilometri decât pe DN1, dar ca timp durează cam la fel.

ACCES:

Din drumul național DN71 (Sinaia -> Târgoviște) se face dreapta la un panou mare roșu pe care scrie „Mănăstirea Sf. Ioan Iacob”. Se continuă aprox. 3 km pe drum asfaltat până la Tabăra Căprioara, înainte de care se face stânga pe un pod. Începe drumul neasfaltat. Se trece pe sub banda transportoare de la cariera de piatră, și apoi la următoarea intersecție întâlnim 3 variante: una la stânga, spre spate, una în față, și una ușor la dreapta, spre Taberele Cerbul și Vânătorul. Alegem varianta din mijloc, care merge în față. Apoi trecem printr-un tunel, și la următoarea intersecție se alege drumul din stânga. Mașina se lasă la Cabana Brătei. Atenție că nu se poate lăsa oriunde, am văzut într-un loc indicator cu „Proprietate privată, parcarea interzisă”. Pe cât posibil, cereți permisiunea, pentru a nu avea probleme ulterior.

Poze indicații (click pe prima):

if 2 3 4 5 8 6 7

STARE DRUM Moroeni – Cabana Brătei (2014):

  • Moroeni – Tabăra Căprioara: aprox. 3 km, drum asfaltat
  • Tabăra Căprioara – Cabana Brătei: aprox. 10 km, drum neasfaltat, cu gropi, „valuri” și posibil noroi dacă a plouat în zilele precedente, dar cu atenție este practicabil cu orice mașină.

15 comentarii:

  1. NEGULESCU CORNELIU

    Felicitari pentru reusita ! Eu am incercat manevra asta prin 2001 dar la un moment dat, destul de sus, nu am mai vazut marcajul. Mi-aduc aminte ca era in urcare un lastaris in stanga (cum se urca) si coborare prin padure in dreapta, cale cam ilogica. Am mai auzit si niste caini latrand asa ca m-am intors infrant. Acum cum e ? Marcajul te scoate la golul alpin ? Am mai incercat dupa aia sa ajung pe vf. Leaota pe la cabana Leaota, pe langa stana care e mai sus, mergand spre Romanescu. Dar si de dat asta marcajul se pierdea, am avut impresia ca sunt in balarii, asa ca m-am intors. Of !

    • Multumim frumos!
      Acum marcajul este super ok, nu e nicio sansa sa te pierzi.
      Nu stiu exact cand a fost refacut marcajul prin padure pana in golul alpin, dar intr-adevar cu ceva ani in urma era problematic acolo. Am vazut intamplator aseara si un articol de pe alpinet din 2004 in care se semnalizau problemele cu marcajul.

  2. Fiind un montaniard care pune pret pe etica alpina, apreciez sfaturile de la sfirsitul expunerii. Multi au nevoie de ele, uitind ca muntele ne ofera privelisti de vis pe care trebuie sa le pastram si sa le lasam asa cum le-am gasit: curate, si cu o viziune mai matura privind flora si fauna din masivele noastre. Mi-a placut articolul, in acest sens, astept cu interes pe cele viitoare. Pozele, de calitate m-au fascinat…Felicitari Alexandra!!!

  3. Frumos articol si frumos ceea ce ai scris in final, pe fond roz. Intr-adevar muntele merita mai mult respect la cat de multe bucurii ne ofera. La cat mai multe drumetii impartasite :)!!

  4. Salut!
    Foarte frumos si util articolul tau! Ma bucur ca exista oameni ca tine care scriu materiale de calitate in mediul online.
    Planuiesc sa ating si eu Vf. Leaota in luna ce urmeaza, pe acelasi traseu descris de tine, motiv pt care articolul scris mai sus imi este foarte util.
    Ieri am ajuns si eu la cabana Bratei care era “teribil de inchisa” auzindu-se doar mormaiala unui aparat de radio; m-am intalnit cu cantonierul care printre altele mi-a spus ca au mai fost si anul trecut 2 fete..dar ca ele au fost la 8 30 in traseu (eram cam pe la ora 14).
    Din pacate, podetul care face trecerea spre traseu peste paraul Bratei este rupt si acum se traverseaza pe un bustean subtirel :).
    M-am plimbat doar putin pe drumul acela forestie nefiind pregatit pt traseu.
    Tin sa multumesc si eu domnilor de la asociatia Floare de Colt care s-au ocupat de marcare traseului.

    • Multumesc mult, Bogdan!
      Iti recomand din suflet sa mergi in Leaota in weekendul 13-14 sau 20-21 iunie, pt ca atunci vei gasi rododendronul pe care l-am cam ratat noi anul trecut. Va fi nebunie!!
      Hi hi, cele 2 fete de anul trecut cred ca noi eram :)
      Have fun si vreme buna cand reveniti si sa imi spui cum a fost! :)

      • Este un izvor lângă stâna din Rătei pe care cred că ați văzut-o la coborâre, înainte de a reintra în pădure, în dreapta potecii.
        Cabana Brătei a fost cumpărată de un italian și are paznic pe dl Florin.

  5. Confirm ce a scris Bogdan mai sus, cu mentiunea ca nu mai exista nici trunchiul de copac pe care sa traversezi raul. Am fost ieri (28.05.2016) acolo, iar apa era destul de mare ca sa poti traversa raul – undeva pana la brau pe portiuni. Inaintea noastra a trecut un grup insa noi am ales sa facem varianta cruce rosie pana la Bolboci.
    Posibil ca spre vara sa mai scada debitul raului, dar ganditi-va la oamenii pe care-i aveti in grup si evaluati situatia ca atare, ca sa nu faceti un drum degeaba pana acolo.
    PS Starea drumului este relativ ok, se poate face cu o masina normala dar cu atentie destul de mare :) Have fun!

    • Multumm mult pentru update, Tudor!
      Intr-adevar, in aceasta perioada a plouat mult si paraurile au si iesit din matca pe alocuri. Exact in aceeasi zi am fost si eu in zona, dar in Bucegi, si am gasit o situatie similara.

  6. Salut,

    În weekend ar cam trebui să înflorească bujorul corect? Dar ai idee care ar fi starea traseului acum, dacă este marcat sau este ok de practicat?
    Ce dificultate are traseul comparativ cu, de exemplu cabana Muntele Rosu -> Muntele Rosu, sau Timisul de Sus -> Cabana Piatra Mare?

    Mersi,
    George

    • Buna! Weekendul acesta il vei gasi inflorit. Nu stiu exact care e starea traseului, dar nu cred ca s-au schimat multe din 2014 pana acum.
      Ca dificultate e cam la fel cu traseele pe care le-ai dat ca exemplu.
      Carari cu soare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *