România: Rimetea & Dealul Brădățel (mai 2014) – 1/3

Munții Apuseni au o însemnătate deosebită pentru mine, la fel cum și alți munți au, dar pentru că în Apuseni m-am reîndrăgostit de munte, am cu ei o legătură specială. De când am fost pentru prima dată acolo în 2009, am visat să mă întorc. Cât mai des cu putință. Mi-am făcut drum prin Apuseni în turul din 2011, dar mai mult nu prea am putut, căci nu sunt chiar la o aruncătură de băț de București.

Însă anul ăsta din fericire am reușit din nou să ajung, iar întâlnirea a fost cu atât mai deosebită cu cât a inclus atât revederea unor locuri și oameni dragi cât și cunoașterea unor locuri noi și oameni minunați pe care îmi doream demult să îi cunosc față în față.

Din 2012 când m-am înscris în CAR secția universitară Cluj, din cauza distanței sau a altor motive obiective, nu reușisem să merg în nicio tură cu colegii de club, astfel că imediat ce am aflat data la care avea să aibă loc Maraton Apuseni, mi-am blocat weekendul respectiv în calendar și mi-am propus să merg voluntar. Acesta este evenimentul de suflet organizat de secția universitară Cluj a CAR-ului, și chiar dacă din cauza distanței și a lipsei de timp nu puteam să mă implic în organizare, mi-am dorit să merg măcar la fața locului și să ajut cum pot.

Pe măsură ce s-a apropiat luna mai, m-am gândit că cel mai ok ar fi să pot să plec din București de vineri, așa că l-am anunțat și pe Cezar, care știam că vrea și el să se ducă, că voi veni cu mașina mea. Cristi din păcate n-avea cum să mă însoțească, așa că eram de capul meu :P Între timp ni s-au alăturat și colegele Ilinca, tot din București, și Iuliana din Sibiu, și mașina s-a umplut.

Înainte de plecare am mai aruncat o ultimă privire pe instrucțiunile pentru voluntari primite de la colegii organizatori de la Cluj, și am mai studiat o dată harta, pe care mi-am colorat fiecare dintre cele 4 tronsoane ale maratonului. Eu am fost repartizată pe tronsonul 3 al domnului Mititeanu, în punctul de alimentare PA3, care de fapt se află la intersecția a 3 tronsoane, numită „La Răscruce”. E un punct important de pe traseul maratonului, singurul pe la care maratoniștii vor trece de 2 ori, și m-am bucurat că o să fiu în mijlocul acțiunii.

Programul celor 3 zile a fost următorul:

Ziua 1 – vineri, 23 mai 2014
București -> Rimetea -> Poșaga de Sus
Traseu pe Dealul Brădățel

Ziua 2 – sâmbătă, 24 mai 2014
Maraton Apuseni

Ziua 3 – duminică, 25 mai 2014
Stațiunea Muntele Băișorii -> Cetatea Colțești -> București

ZIUA 1 – RIMETEA ȘI SCĂRIȚA BELIOARA

Vineri dimineață la ora 7 urc voioasă la volan și pornesc împreună cu Cezar și Ilinca din București. Apuseni, here we coooome! :D

La Sibiu facem o mică oprire să o luăm și pe Iuliana, după care la Aiud ne despărțim temporar de Ilinca, pentru că are de prins un autobuz spre Cluj.

În formulă schimbată de 3 plecăm mai departe spre Apuseni, și mă cuprinde instantaneu bucuria că în sfârșit voi revedea satul meu drag, Rimetea. Înainte de asta facem o mică oprire în Cheile Vălișoarei, unde ultima dată n-am reușit să opresc, căci nu prea ai unde.

Avem un noroc extraordinar și cu vremea, peisajul fiind completat fotogenic de câțiva nori albi pufoși care contrastează puternic pe cerul albastru intens.

DSC09166

Entuziasmul atinge cote maxime pe măsură ce ne apropiem de Rimetea și pe partea dreaptă apare forma inconfundabilă a Pietrei Secuiului, pentru care oprim din nou pe marginea drumului, de unde facem câțiva pași printre lanurile de grâu, încercând să găsim un unghi cât mai bun. Apoi mai oprim o dată și în centru lângă biserică, unde se cere o pauză un pic mai lungă.

DSC09185

Mergem să luăm niște langoși de peste drum de biserică, dar cu care îmi iau super țeapă pentru că nu sunt făcute fix pe loc și din cauza aparatului dentar strâns recent nu pot să mănânc nimic care nu e extrem de moale. Cu greu mă căznesc să iau câteva îmbucături dar fiecare e un chin și la jumătate deja nu mai pot.

DSC09205

Pentru prima dată observ și frumoasa biserică veche din sat, pe care în 2011 din grabă nu am sesizat-o. Mai mult decât atât, contrastul cu biserica ortodoxă care e doar la câțiva metri distanță e enorm. Este o biserică unitariană, de un alb imaculat, care contrastează cu obloanele și ușile verzi. E de prin secolul 17, și reprezenta inima satului. Din păcate e închisă acum, și nu o putem admira decât pe afară, dar asta nu mă oprește să mă bucur de ea și așa.

DSC09198-EditBiserica unitariană

DSC09186Biserica ortodoxă

O ultimă bucată de drum ne desparte de destinația finală. Înainte de a vira stânga, ne surprinde extrem de plăcut podul de la Buru, pe care ne așteptam să îl găsim la fel de dinamitat ca data trecută, dar, culmea, este reasfaltat acum.

Nu mergem mult pe drumul spre Câmpeni și fac dreapta spre Poșaga. După aceea știu că trebuie să fac în o dată dreapta la un moment dat ca să mă îndrept spre Scărița Belioara, dar nu știu exact unde. Mă bazez pe Cezar, că el a mai fost, însă cu puțin timp după ce am intrat pe drumul neasfaltat, Cezar a adormit și mi-e milă să îl trezesc. Zic lasă că poate m-oi descurca singură. Da de unde… după destui kilometri sunt pierdută total în spațiu (așa-mi trebuie dacă nu m-am informat ca de obicei ca să știu și cel mai mic detaliu) și sunt aproape sigură că am luat-o aiurea. Dar Cezar, abia trezit din somn, zice că-i bine când îl întreb, așa că-i dau înainte, numai ca să ne prindem în capăt că în loc să ajungem la Izvorul Belioarei, am ajuns în Săgagea. Nu bun. Înapoi.

Drumul fiind îngust și neasfaltat, nu-s chiar încântată că am făcut toți kilometrii ăștia degeaba, și de 2 ori pe deasupra, mai ales că mai târziu tot la Săgagea trebuie să mă întorc.

Dar nu e ca și cum am de ales. La întoarcere îmi arată Cezar pe unde să fac stânga, pe un drum mic, și mai îngust, dar relativ ok, iar după încă vreo 3 kilometri avem în fața ochilor „cetatea” impunătoare Scărița Belioara. E imposibil să nu te simți copleșit când ajungi aici pentru prima oară și ești mic mic la poalele ei.

DSC09213

Pentru mai departe avem în program o mică plimbare pe Dealul Brădățel, spre care pornim la scurt timp după sosire. Urmăm traseul maratonului spre dreapta pe virul văii, cotind apoi brusc la dreapta prin pădure, pe o potecă îngustă și un pic abruptă. Dar destul de repede ieșim iarăși „la lumină”, unde parcă dăm cu nasul brusc de o altă lume cu totul. E atâta pace și liniște în acest loc încât n-auzi decât iarba culcându-se sub tălpi.

DSC09234DSC09247DSC09245DSC09252DSC09260

Ne îndreptăm prin fânețe care încotro, pozând pe rând fiecare dintre noi fiecare colțișor din tablou. În dreapta se văd pereții rezervației, chiar dacă ușor mașcați de copacii de pe deal, iar în stânga se văd vreo două colibe părăsite, din care una e în genul pe care l-am mai văzut în cătune din Apuseni, cu acoperiș înalt din paie. Peisajele rurale de munte de aici sunt poate unice în țară și în lume, ca un balsam la inima iubitorului de natură.

DSC09273DSC09226

Mă fascinează fiecare mogâldeață movalie din iarbă, fiecare delușor din depărtare, fiecare colibă, indiferent că e lângă noi sau la kilometri distanță și se vede cât o furnică. N-aș mai coborî de-aici, parc-aș rămâne să dorm în una dintre ele.

DSC09280

DSC09250

Mai stăm un pic la pozat și apoi ne coborâm de pe deal încercând să căutăm o altă rută. Nu prea găsim noi nicio potecă, dar ne descurcăm și fără, cam greu să pierzi direcția. Și după o coborâre abruptă pe un soi de vâlcel revenim din nou la mașină, unde punem de ceva mâncare la primus, că tare mi-s moartă de foame.

Între timp mai vin și alți colegi, se montează punctul de alimentare PA4 și punctul de control PC5 care vor fi fix acolo în capătul drumului, și se strânge gașcă mare cât de-o tabără de corturi veritabilă. Noi însă… nu prea știm ce să facem. Teoretic ar trebui să ne întâlnim aici cu dl. Dinu și Marlene, să o luăm pe Marlene și să plecăm în Săgagea și să dormim la cort acolo în noaptea asta. Dar nu știm ce se petrece, că dl. Dinu și Marlene nu mai apar, deși mașina lor e acolo, deci sigur sunt sus pe munte. Și stăm și stăm, ne sfătuim, încercăm să ne dăm seama ce se întâmplă cu cei care au vorbit azi cu dl. Dinu la telefon, dar acum și aici nu e semnal de nicio formă, așa că nu prea avem idee ce se petrece.

Pe măsură ce începe să se întunece începem să ne facem un pic griji. Ne dăm seama că deja e cam târziu oricum să mai plecăm spre Săgagea, și hotărâm până la urmă să punem corturile și să rămânem aici, indiferent ce și cum. Iar după ce terminăm cu corturile și se lasă întunericul, apare dl. Dinu, și misterul e elucidează.

Se pare că a fost doar o neînțelegere la mijloc, și a stat sus La Răscruce să aștepte 2 colegi care nu înțeleseseră că trebuie să urce. Dar până la urmă totul s-a terminat cu bine și n-a rămas nimic nerezolvat, decât niște benzi reflectorizante de montat mâine dimineață când vom urca spre punctul de alimentare.

Cu bucurie l-am cunoscut în sfârșit și pe dl. Dinu face to face, după multele mailuri schimbate de-a lungul timpului în ultimul an jumătate de când m-am înscris în CAR.

Stabilim destul de rapid la ce oră pornim dimineață, și apoi ne băgăm la somn destul de devreme. Iuliana vine cu mine în cort, dar fiindcă colegii noștri și copiii de afară încă mai stau la vorbă, nu poate să adoarmă și mă roagă să îi dau cheia de la mașină să încerce să doarmă acolo. Eu din fericire după ce îmi bag dopurile în urechi adorm aproape instantaneu, probabil sub oboseala de la condus din cursul zilei.

Va urma

DSC09215 DSC09267 DSC09402 DSC09411 DSC09413 DSC09415 DSC09420 DSC09423 DSC09424 DSC09427 DSC09428 DSC09430 DSC09456   DSC09468  

0

12 comments

  1. Frumoasă descrierea, felicitări pt cuvintele frumos alese. Se vede că ai avut parte de momente extrem de plăcute.

    O mică eroare: “ne apropiem de Rimetea și pe partea stângă apare forma inconfundabilă a Pietrei Secuiului”. De fapt e pe dreapta, cum se vine de la Aiud.

    1. Mersi fain Dragos!

      Ah, damn, eu mereu zic dreapta cand de fapt vreau sa zic stanga, si invers. Ma mir ca n-am provocat niciun accident pana acuma :))
      Mersi frumos c-ai observat si mi-ai spus!

  2. Cu multa placere iti citesc blogul, Alexandra.
    Revad locuri cunoscute sau descopar altele in felul in care le pui tu nu numai in pagina.
    Si oameni, unele cunostinte de la care am invatat la vremea cuvenita si tot mai avem de invatat, altele, personaje de poveste ca dl. Mosion in fata caruia se cuvine sa facem o plecaciune.
    Numai bine!

  3. Si eu sunt pasionata de trasee montane,de locuri parca neatinse,de sate incremenite in timp si poieni magice.Imi place fooooarte mult cum scrii,cum reusesti sa aduci mai aproape natura de noi.
    Ai fost de multe ori sursa mea de inspiratie in alegerea traseelor,si pentru asta iti multumesc!
    Carari cu soare!

Leave a Reply

Your email address will not be published.