3 zile cu locuri si oameni frumosi in Apuseni

Munții Apuseni au o însemnătate deosebită pentru mine, la fel cum și alți munți au, dar pentru că în Apuseni m-am reîndrăgostit de munte, am cu ei o legătură specială. De când am fost pentru prima dată acolo în 2009, am visat să mă întorc. Cât mai des cu putință. Mi-am făcut drum prin Apuseni în turul din 2011, dar mai mult nu prea am putut, căci nu sunt chiar la o aruncătură de băț de București.

Însă anul ăsta din fericire am reușit din nou să ajung, iar întâlnirea a fost cu atât mai deosebită cu cât a inclus atât revederea unor locuri și oameni dragi cât și cunoașterea unor locuri noi și oameni minunați pe care îmi doream demult să îi cunosc față în față.

Din 2012 când m-am înscris în CAR secția universitară Cluj, din cauza distanței sau a altor motive obiective, nu reușisem să merg în nicio tură cu colegii de club, astfel că imediat ce am aflat data la care avea să aibă loc Maraton Apuseni, mi-am blocat weekendul respectiv în calendar și mi-am propus să merg voluntar. Acesta este evenimentul de suflet organizat de secția universitară Cluj a CAR-ului, și chiar dacă din cauza distanței și a lipsei de timp nu puteam să mă implic în organizare, mi-am dorit să merg măcar la fața locului și să ajut cum pot.

Pe măsură ce s-a apropiat luna mai, m-am gândit că cel mai ok ar fi să pot să plec din București de vineri, așa că l-am anunțat și pe Cezar, care știam că vrea și el să se ducă, că voi veni cu mașina mea. Cristi din păcate n-avea cum să mă însoțească, așa că eram de capul meu :P Între timp ni s-au alăturat și colegele Ilinca, tot din București, și Iuliana din Sibiu, și mașina s-a umplut.

Înainte de plecare am mai aruncat o ultimă privire pe instrucțiunile pentru voluntari primite de la colegii organizatori de la Cluj, și am mai studiat o dată harta, pe care mi-am colorat fiecare dintre cele 4 tronsoane ale maratonului. Eu am fost repartizată pe tronsonul 3 al domnului Mititeanu, în punctul de alimentare PA3, care de fapt se află la intersecția a 3 tronsoane, numită „La Răscruce”. E un punct important de pe traseul maratonului, singurul pe la care maratoniștii vor trece de 2 ori, și m-am bucurat că o să fiu în mijlocul acțiunii.

Programul celor 3 zile a fost următorul:

Ziua 1 – vineri, 23 mai 2014
București -> Rimetea -> Poșaga de Sus
Traseu pe Dealul Brădățel

Ziua 2 – sâmbătă, 24 mai 2014
Maraton Apuseni

Ziua 3 – duminică, 25 mai 2014
Stațiunea Muntele Băișorii -> Cetatea Colțești -> București

ZIUA 1 – RIMETEA ȘI SCĂRIȚA BELIOARA

Vineri dimineață la ora 7 urc voioasă la volan și pornesc împreună cu Cezar și Ilinca din București. Apuseni, here we coooome! :D

La Sibiu facem o mică oprire să o luăm și pe Iuliana, după care la Aiud ne despărțim temporar de Ilinca, pentru că are de prins un autobuz spre Cluj.

În formulă schimbată de 3 plecăm mai departe spre Apuseni, și mă cuprinde instantaneu bucuria că în sfârșit voi revedea satul meu drag, Rimetea. Înainte de asta facem o mică oprire în Cheile Vălișoarei, unde ultima dată n-am reușit să opresc, căci nu prea ai unde.

Avem un noroc extraordinar și cu vremea, peisajul fiind completat fotogenic de câțiva nori albi pufoși care contrastează puternic pe cerul albastru intens.

DSC09166

Entuziasmul atinge cote maxime pe măsură ce ne apropiem de Rimetea și pe partea dreaptă apare forma inconfundabilă a Pietrei Secuiului, pentru care oprim din nou pe marginea drumului, de unde facem câțiva pași printre lanurile de grâu, încercând să găsim un unghi cât mai bun. Apoi mai oprim o dată și în centru lângă biserică, unde se cere o pauză un pic mai lungă.

DSC09185

Mergem să luăm niște langoși de peste drum de biserică, dar cu care îmi iau super țeapă pentru că nu sunt făcute fix pe loc și din cauza aparatului dentar strâns recent nu pot să mănânc nimic care nu e extrem de moale. Cu greu mă căznesc să iau câteva îmbucături dar fiecare e un chin și la jumătate deja nu mai pot.

DSC09205

Pentru prima dată observ și frumoasa biserică veche din sat, pe care în 2011 din grabă nu am sesizat-o. Mai mult decât atât, contrastul cu biserica ortodoxă care e doar la câțiva metri distanță e enorm. Este o biserică unitariană, de un alb imaculat, care contrastează cu obloanele și ușile verzi. E de prin secolul 17, și reprezenta inima satului. Din păcate e închisă acum, și nu o putem admira decât pe afară, dar asta nu mă oprește să mă bucur de ea și așa.

DSC09198-EditBiserica unitariană

DSC09186Biserica ortodoxă

O ultimă bucată de drum ne desparte de destinația finală. Înainte de a vira stânga, ne surprinde extrem de plăcut podul de la Buru, pe care ne așteptam să îl găsim la fel de dinamitat ca data trecută, dar, culmea, este reasfaltat acum.

Nu mergem mult pe drumul spre Câmpeni și fac dreapta spre Poșaga. După aceea știu că trebuie să fac în o dată dreapta la un moment dat ca să mă îndrept spre Scărița Belioara, dar nu știu exact unde. Mă bazez pe Cezar, că el a mai fost, însă cu puțin timp după ce am intrat pe drumul neasfaltat, Cezar a adormit și mi-e milă să îl trezesc. Zic lasă că poate m-oi descurca singură. Da de unde… după destui kilometri sunt pierdută total în spațiu (așa-mi trebuie dacă nu m-am informat ca de obicei ca să știu și cel mai mic detaliu) și sunt aproape sigură că am luat-o aiurea. Dar Cezar, abia trezit din somn, zice că-i bine când îl întreb, așa că-i dau înainte, numai ca să ne prindem în capăt că în loc să ajungem la Izvorul Belioarei, am ajuns în Săgagea. Nu bun. Înapoi.

Drumul fiind îngust și neasfaltat, nu-s chiar încântată că am făcut toți kilometrii ăștia degeaba, și de 2 ori pe deasupra, mai ales că mai târziu tot la Săgagea trebuie să mă întorc.

Dar nu e ca și cum am de ales. La întoarcere îmi arată Cezar pe unde să fac stânga, pe un drum mic, și mai îngust, dar relativ ok, iar după încă vreo 3 kilometri avem în fața ochilor „cetatea” impunătoare Scărița Belioara. E imposibil să nu te simți copleșit când ajungi aici pentru prima oară și ești mic mic la poalele ei.

DSC09213

Pentru mai departe avem în program o mică plimbare pe Dealul Brădățel, spre care pornim la scurt timp după sosire. Urmăm traseul maratonului spre dreapta pe virul văii, cotind apoi brusc la dreapta prin pădure, pe o potecă îngustă și un pic abruptă. Dar destul de repede ieșim iarăși „la lumină”, unde parcă dăm cu nasul brusc de o altă lume cu totul. E atâta pace și liniște în acest loc încât n-auzi decât iarba culcându-se sub tălpi.

DSC09234DSC09247DSC09245DSC09252DSC09260

Ne îndreptăm prin fânețe care încotro, pozând pe rând fiecare dintre noi fiecare colțișor din tablou. În dreapta se văd pereții rezervației, chiar dacă ușor mașcați de copacii de pe deal, iar în stânga se văd vreo două colibe părăsite, din care una e în genul pe care l-am mai văzut în cătune din Apuseni, cu acoperiș înalt din paie. Peisajele rurale de munte de aici sunt poate unice în țară și în lume, ca un balsam la inima iubitorului de natură.

DSC09273DSC09226

Mă fascinează fiecare mogâldeață movalie din iarbă, fiecare delușor din depărtare, fiecare colibă, indiferent că e lângă noi sau la kilometri distanță și se vede cât o furnică. N-aș mai coborî de-aici, parc-aș rămâne să dorm în una dintre ele.

DSC09280

DSC09250

Mai stăm un pic la pozat și apoi ne coborâm de pe deal încercând să căutăm o altă rută. Nu prea găsim noi nicio potecă, dar ne descurcăm și fără, cam greu să pierzi direcția. Și după o coborâre abruptă pe un soi de vâlcel revenim din nou la mașină, unde punem de ceva mâncare la primus, că tare mi-s moartă de foame.

Între timp mai vin și alți colegi, se montează punctul de alimentare PA4 și punctul de control PC5 care vor fi fix acolo în capătul drumului, și se strânge gașcă mare cât de-o tabără de corturi veritabilă. Noi însă… nu prea știm ce să facem. Teoretic ar trebui să ne întâlnim aici cu dl. Dinu și Marlene, să o luăm pe Marlene și să plecăm în Săgagea și să dormim la cort acolo în noaptea asta. Dar nu știm ce se petrece, că dl. Dinu și Marlene nu mai apar, deși mașina lor e acolo, deci sigur sunt sus pe munte. Și stăm și stăm, ne sfătuim, încercăm să ne dăm seama ce se întâmplă cu cei care au vorbit azi cu dl. Dinu la telefon, dar acum și aici nu e semnal de nicio formă, așa că nu prea avem idee ce se petrece.

Pe măsură ce începe să se întunece începem să ne facem un pic griji. Ne dăm seama că deja e cam târziu oricum să mai plecăm spre Săgagea, și hotărâm până la urmă să punem corturile și să rămânem aici, indiferent ce și cum. Iar după ce terminăm cu corturile și se lasă întunericul, apare dl. Dinu, și misterul e elucidează.

Se pare că a fost doar o neînțelegere la mijloc, și a stat sus La Răscruce să aștepte 2 colegi care nu înțeleseseră că trebuie să urce. Dar până la urmă totul s-a terminat cu bine și n-a rămas nimic nerezolvat, decât niște benzi reflectorizante de montat mâine dimineață când vom urca spre punctul de alimentare.

Cu bucurie l-am cunoscut în sfârșit și pe dl. Dinu face to face, după multele mailuri schimbate de-a lungul timpului în ultimul an jumătate de când m-am înscris în CAR.

Stabilim destul de rapid la ce oră pornim dimineață, și apoi ne băgăm la somn destul de devreme. Iuliana vine cu mine în cort, dar fiindcă colegii noștri și copiii de afară încă mai stau la vorbă, nu poate să adoarmă și mă roagă să îi dau cheia de la mașină să încerce să doarmă acolo. Eu din fericire după ce îmi bag dopurile în urechi adorm aproape instantaneu, probabil sub oboseala de la condus din cursul zilei.

ZIUA 2 – MARATON APUSENI

Mă trezesc dimineață destul de înghețată, cam cum am dormit toată noaptea. Eu oricum sunt super friguroasă… iar de data asta am și dormit singură în cort, ceea ce a fost o premieră pentru mine. Dar mă încălzesc repede pe măsură ce ies din vizuină și încep să mă mișc cu treburile de dimineață.

DSC09303

La 8 fix, în formulă întregită cu încă 2 colege care vor fi cu noi în punct, Andreea și Adela, începem să urcăm de data asta spre stânga, pe unde teoretic e și marcaj turistic cruce roșie. Prima porțiune e abruptă rău de tot, și nu mă gândesc decât la săracii maratoniști care vor fi nevoiți să urce panta asta cu vreo 15 km deja la activ, iar ei nu prea își vor permite luxul de a face pauze dese ca noi ca să admire ceea ce lasă în urmă, minunăția de stâncărie din rezervație. Însă pentru a le face viața un pic mai ușoară, le lăsăm câteva pancarte cu mesajele haioase pregătite de una dintre firmele implicate în susținerea maratonului. Mesaje ca acestea au fost montate de-a lungul întregului traseu de colegii mei, dar două din cele pe care le avem noi mi se par cele mai amuzante.

DSC09314

DSC09320

DSC09327

După panta istovitoare și o bucățică prin pădure urmează o porțiune tare faină, mai stâncoasă și deloc prietenoasă pe timp de ploaie, care nouă ne place mult, dar ei în fugă nu cred că vor fi prea încântați. Prognoza însă pare să fie bunicică, și măcar nu va ploua, căci altfel ar fi tare alunecos pe-aici.

În aproximativ o oră jumătate ajungem sus în punct, unde ne apucăm de treabă. Umbrarul e deja montat de Ovi, care a dormit acolo peste noapte, și noi continuăm să pregătim apă, izotonic, fructe și tot ce e nevoie pentru participanți.

Calculând un pic după timpul scos anul trecut de câștigător, îmi dau seama că undeva între 10:30 și 11:00 ar trebui să apară primii concurenți. Estimările mele au fost corecte, și pe la 10:45 deja vedem prima nălucă năpustindu-se spre noi, cel ce avea să fie până la urmă și câștigătorul maratonului. Nu se oprește nicio secundă din alergat, așa cum ni s-a și spus, ia doar niște apă din mers și dispare la fel de repede pe cât a apărut. Și apoi începe treaba adevărată pentru noi.

DSC09336

În cele ce urmează trec pe la noi zeci de alergători pe care îi încurajăm cât de bine și de tare putem noi, și încercăm să ne asigurăm că au tot ce le trebuie. Fiind punct de bifurcație, suntem atenți să le indicăm direcția corectă, anunțându-i că ne vor mai vedea încă o dată la față pe ziua de azi când se vor întoarce din buclă.

DSC09349

Aproape de ora limită după care ar trebui să întoarcem din drum orice participant, sosește în punctul nostru domnul Moșion. Pentru un moment rămân blocată. Cu părul alb-gri până pe umeri și slab, acest om participă la maraton. Și fiindcă s-a încadrat în timpul în care trebuia să ajungă la noi, l-am lăsat bineînțeles că continue.

DSC09353Moșion are o poveste de viață mai mult decât impresionantă. După ce s-a confruntat toată viața cu un fel de boală neobișnuită, un medic i-a propus să se apuce de alergat ca soluție pentru boala lui, care nu se rezolvase niciodată cu niciun tratament convențional. Și într-un final, nu numai că alergarea l-a scăpat de problemele medicale, ci i-a plăcut atât de tare încât a început să participe la concursuri. În anii anteriori a participat de fiecare dată la semimaratonul din Apuseni, și anul acesta s-a gândit să încerce maratonul. Are nu mai puțin de 81 de ani. Pentru mine e pur și simplu mind-blowing

DSC09356După aproximativ 6 ore de la sosirea primului concurent, s-au întors din bucla tronsonului 3 toți concurenții, mai puțin vreo doi care au fost nevoiți să renunțe. Închizătorii de traseu sosesc și ne spun că Moșion nu se află printre ei, și că e la câteva sute de metri în urma lor și urmează să apară.

În momentul acela îmi dau lacrimile. Dacă prima dată când l-am văzut am fost impresionată, acum sunt de-a dreptul copleșită. Când apare încetișor din pădure se vede că e tare obosit, și acum doar merge, nu mai aleargă, dar voința lui de fier îl împinge să continue. Abia mă stăpânesc să nu plâng ca o fetiță mică. Eu una nici măcar nu cred că aș putea să MERG cei 42 de km într-o zi, darmite să mai și alerg.

După ce se alimentează un pic din ceea ce avem pe mese, pleacă mai departe alături de închizători, care au onoarea să îl însoțească. Ne dăm seama că nu va ajunge la sosire până la timpul limită, dar ce mai contează??? Numai faptul că va termina este o reușită extraordinară. 81 de ani, oameni buni! 81 DE ANI!

După plecarea lui putem în mod oficial să pornim din loc. Deja strânsesem majoritatea lucrurilor, au mai rămas doar lucrurile mari, pe care le băgăm în mașina venită să le ia, punem și sacii de gunoi, lăsăm totul curat lună și pornim în jos spre mașini.

DSC09368

Abia pe coborâre îmi dau seama că-s cam leșinată de foame și abia aștept să ajungem în tabăra de bază de la Stațiunea Băișoara ca să mâncăm. Dar până acolo avem de condus vreo 60 de kilometri, peste granița dintre județele Alba și Cluj. Cezar și Iuliana au luat-o pe jos pe traseul de maraton spre tabără, așa că am rămas singurică în mașină, dar merg în urma domnului Mititeanu, care mă ghidează într-acolo.

Pe drum mă gândesc unde oare voi dormi la noapte, nu de alta dar la cort nu prea aș mai încerca la cât de frig mi-a fost aseară.

Odată ajunși la Pensiunea Skiland unde a fost de fapt startul și finish-ul pentru (semi)maraton, ne trezim înconjurați de mulți mulți oameni, o parte colegi de club, alții participanți și prietenii/familiile lor. Pentru prima dată mă simt bine cu atâta lume în jur, pentru că știu că sunt numai printre alți iubitori de munte ca și mine.

Primul lucru pe care îl facem este să mâncăm. Fiind printre ultimii ajunși în tabără, pastele pregătite pentru participanți și voluntari sunt pe terminate. Aproape să leșin când aud că s-ar putea să nu mai fie, dar din fericire ni s-au păstrat special câteva porții. Nu de alta dar la ce foame mi-era, nu cred că mai puteam aștepta să îmi comand altceva de la restaurant, cine știe cât ar fi durat. Și cu ochii am mâncat pastele acelea, niciodată nu cred să-mi mai fi fost așa de foame, în special pentru că din cauza aparatului dentar n-am prea putut mânca nimic toată ziua. Iar ora înaintată deja își spunea cuvântul.

Înainte de festivitate am cunoscut încă un om deosebit pe care îmi doream să îl întâlnesc demult, colega noastră Dia, venită special pentru Maraton tocmai din Elveția, și nu pentru a participa, ci tot ca voluntar. Ne îmbrățișăm ca și cum ne-am ști de o viață, și vorbim un pic înainte să se strângă lumea în fața „scenei”. Urmează apoi festivitatea, la care am asistat cu mare plăcere, am încercat să fac câteva poze câștigătorilor, care au primit pe rând diplome și medalii de la domnul și doamna Mititeanu, care s-au îmbrăcat special pentru această ocazie în straie populare. Frumos tare de tot!

DSC09409

M-am emoționat din nou foarte tare când am aflat că s-a convenit să i se dea și domnului Moșion o diplomă și o medalie, chiar dacă a ajuns după timpul limită. Am fost foarte bucuroasă să îl aplaud pentru reușita lui!

DSC09422

După festivitate a urmat ceva la fel de fain, o cântare la chitară care m-a uns la suflet. Ne-am strâns în jurul Adrianei, colega noastră de la Cluj care urcase chiar pe podim un pic mai devreme, alături de care a venit apoi și Alex, amândoi cu voci tare frumoase.

Pe mine însă m-a răpus oboseala destul de repede și noroc că m-a văzut Dia că-mi pică ochii în gură, că altfel cred că mă culcam pe jos. Din fericire a reușit să îmi „facă rost” de un locșor de dormit unde dormise ea și în noaptea precedentă, unde am adormit probabil înainte să ating perna cu capul.

ZIUA 3 – CETATEA COLȚEȘTI

După o noapte dormită pe o saltea ca lumea într-o casă de oameni, dimineață deja sunt mult mai fresh. Ne întoarcem la Skiland, unde găsim la fel o mulțime de colegi de club și participanți luând micul dejun sau stând la vorbă. După ce mâncăm și noi și mai vorbim un pic în fața pensiunii, e timpul să pornim spre casă, căci ne așteaptă drum lung.

Dia se întoarce și ea în București, și m-a întrebat dacă poate veni cu noi în mașină. Normal, ce întrebare e asta!? :) Nu pot decât să mă bucur, pentru că așa avem și noi un pic de timp să vorbim.

Stabilim să nu mergem glonț spre București totuși, ci să facem și o mică pauză în natură. Ne gândim inițial să urcăm la Peștera Studenților din Piatra Secuiului, dar la fața locului ne dăm seama că s-ar putea să ne ia un pic cam mult timp și să ajungem în final prea târziu în București. Dia vine cu ideea salvatoare: hai la Cetatea Colțești! Din start mi-a surâs la maxim, pentru că în 2011 nu mai avusesem timp să mergem acolo și chiar îmi doream să o văd.

În Colțești facem dreapta pe un drumuleț neasfaltat și acolo unde ni se pare nouă că am înaintat suficient o lăsăm să ne aștepte cuminte și pornim pe jos spre cetate.

DSC09439DSC09474

Pe drum până acolo sunt peste măsură de încântată pe peisaj și fac nenumărate poze, mai ales că vremea e la fel de bună ca și vineri când am trecut prin zonă. Încântarea atinge cele mai înalte cote odată ce ajungem sus în „moțul” cetății, de unde Piatra Secuiului se vede absolut demențial cu satul Rimetea la poale. Nu mă mai satur de priveliștea asta, și îmi reamintesc de ce mi-au intrat așa de tare la suflet locurile astea.

DSC09488-Edit

Îmi pare rău că Cristi nu e cu mine să le vadă și el, însă data viitoare când vom veni prin zonă cu siguranță voi mai urca încă o dată aici la cetate și cu el, ca să i le arăt și lui.

DSC09479DSC09505DSC09489DSC09510

Dia și cu mine luându-ne la vorbă ca două bătrânele care nu s-au mai văzut de 30 de ani, ne trezim la un moment dat că nu știm unde sunt restul colegilor, Ilinca, Iuliana și Cezar. În ce hal de adâncite în discuție puteam fi să ne pierdem de ei într-un loc atât de mic? Încercăm să îi găsim, dar nici urmă, parcă au dispărut. Mergem așadar spre mașină pe același drum pe care am venit, gândind că oricum dacă și ei ne caută, cu siguranță acolo se vor duce mai devreme sau mai târziu.

Pe drum îi dăm în continuare cu vorba, descoperind atât de multe lucruri pe care le avem în comun și atât de multe asemănări între noi două încât nu ne vine a crede. Parcă suntem surori :P

DSC09529DSC09453

Afară e cald rău de tot, și mașina nu e lângă niciun pom, drept pentru care atunci când ajungem lângă ea, oricât ne învârtim în jurul ei, nu găsim niciun loc de umbră care să ne țină capetele mai la răcoare :)) Ne așezăm totuși pe undeva pe jos, și mai ronțăim una alta printre vorbe până vin și colegii. Ei până la urmă coborâseră prin altă parte, și de aceea ne-am pierdut unii de alții.

Când toată lumea e pregătită de plecare, ne urcăm din nou călare pe drum, cu direcția Sibiu, unde facem o pauză de masă în formulă de 5, după care o lăsăm pe Iuliana acasă și plecăm mai departe spre București. Până aici cred că a fost destul de greu pentru fetele din spate care au stat un pic înghesuite fiind 3, dar per total cred că a fost o combinație foarte fericită.

DSC09547

De la Sibiu până la București mai oprim o singură dată, undeva pe Dealul Negru, unde un apus fantastic mă determină să trag instantaneu pe dreapta. Și poate și mai faine decât culorile frumoase ale asfințitului sunt valurile de cețuri ce acoperă delușoarele din vale. De câte ori am trecut pe-aici, n-am oprit niciodată în locul ăsta. Ne dăm seama că Cezar a dispărut undeva pe partea cealaltă și îl urmăm, numai ca să descoperim că stă de vorbă cu un nene care are o grămadă de stupi, de lângă care apusul se vede și mai bine. Un final mai fain pentru 3 zile atâta de frumoase nu cred că puteam să îmi doresc…

DSC09559

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

Mai multe poze poți vedea mai jos (click pe prima):

DSC09215 DSC09267 DSC09402 DSC09411 DSC09413 DSC09415 DSC09420 DSC09423 DSC09424 DSC09427 DSC09428 DSC09430 DSC09456   DSC09468  


Vizualizare hartă mărită

12 comentarii:

  1. Frumoasă descrierea, felicitări pt cuvintele frumos alese. Se vede că ai avut parte de momente extrem de plăcute.

    O mică eroare: “ne apropiem de Rimetea și pe partea stângă apare forma inconfundabilă a Pietrei Secuiului”. De fapt e pe dreapta, cum se vine de la Aiud.

    • Mersi fain Dragos!

      Ah, damn, eu mereu zic dreapta cand de fapt vreau sa zic stanga, si invers. Ma mir ca n-am provocat niciun accident pana acuma :))
      Mersi frumos c-ai observat si mi-ai spus!

  2. Cu multa placere iti citesc blogul, Alexandra.
    Revad locuri cunoscute sau descopar altele in felul in care le pui tu nu numai in pagina.
    Si oameni, unele cunostinte de la care am invatat la vremea cuvenita si tot mai avem de invatat, altele, personaje de poveste ca dl. Mosion in fata caruia se cuvine sa facem o plecaciune.
    Numai bine!

  3. Pingback: Randuri de citit in weekend (#28) | Blog de calatorii morisca.ro

  4. Pingback: 2015.08.08 – Apuseni – Tura scurta de MTB | Jurnal de weekend si calatorie

  5. Si eu sunt pasionata de trasee montane,de locuri parca neatinse,de sate incremenite in timp si poieni magice.Imi place fooooarte mult cum scrii,cum reusesti sa aduci mai aproape natura de noi.
    Ai fost de multe ori sursa mea de inspiratie in alegerea traseelor,si pentru asta iti multumesc!
    Carari cu soare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *