ALPI 2014 – Cap. 8: Vacanta noastra de o zi in Chamonix si la Hotel l’Heliopic

Ziua 9, miercuri, 9 august 2014

Astăzi trebuia să fie ziua noastră de vârf și cea finală dacă am fi urcat pe Mont Blanc. Drept pentru care Monica ne făcuse o rezervare la un hotel fain de tot cu spa (Hotel lHeliopic), o relaxare pe care orice alpinist care coboară rupt de oboseală de pe Mont Blanc o merită. Și chiar dacă n-am mai urcat pe vârf, considerăm că încă merităm răsfățul, nu trebuie decât să ne imaginăm cum ne simțeam acum câteva zile după ascensiunea pe Grossglockner :)

Așa că dimineață strângem cortul pentru ultima dată (speeer!), facem check-out la recepție și facem check-in pentru Cezar pentru încă o noapte (el a plecat devreme de tot să încerce să urce cu telecabina la Aiguille du Midi). Pentru restul zilei avem programe separate, ne vom revedea abia mâine dimineață.

Fiindcă vremea e urâtă, nu prea mai e rost de traseu, așa că hotărâm să facem o zi completă de relaxare și o luăm la pas prin oraș.

Prima oprire este la o brutărie frumoasă (Le Fournil Chamoniard) unde savurăm un quiche și un croissant. Iubesc la nebunie patiseria franțuzească!! :D

Apoi, fiindcă îmi propusesem încă din România să îmi caut o bluză termică și un tricou, hotărâm să luăm pulsul magazinelor. Chamonix fiind unul dintre cele mai importante centre de alpinism din Europa (dacă nu cel mai), e de așteptat să fie plin ochi de magazine de echipamente montane, și prețurile să fie pe măsură.

Știam din start că nu mă pot apropia de majoritatea dintre ele, dar să belesc ochii aiurea mereu e gratis :)))

Din prima dau fără să vreau peste o informație foarte prețioasă, mai ales pentru alpiniștii începători, care poate nu au încă toate echipamente lor proprii și personale. Astfel că am descoperit 2 magazine (sigur sunt mai multe) de unde se poate închiria echipament: cască, piolet, ham, cască, colțari și chiar și bocanci, fiecare la 5 euro/zi (mai puțin bocancii, care parcă erau 10 euro). Mi s-a părut un pont foarte bun de dat mai departe, așa că magazinele în care am văzut asta sunt:

• Skiset  – chiar lângă telecabina Aiguille du Midi (în stânga stând cu fața spre telecabină)

• Technique Extreme – un pic mai în față pe stânga pe Avenue de l’Aiguille du Midi (scris verde pe negru)

Intrând în peste 10-15 magazine în cursul zilei și salivând la echipamente și haine de calitatea întâi așa de frumoase că îți venea să plângi (și de la preț la fel :))), am ajuns la concluzia că Technique Extreme este printre puținele magazine cu marfă ieftină din Chamonix. În rest e jale… Un alt magazin cu haine ieftine (dar puține) este Comptoir des Montagnes, un butic mic de tot, pe care nici nu știu cum de l-am observat dat fiind toate celelalte magazine cu nume cunoscute sau sigle atrăgătoare care îți iau ochii, de unde am ieșit victorioasă cu o bluză de care efectiv m-am îndrăgostit pe loc. Aproape îmi venea să o iau în brațe pe vânzătoare la cât de fericită eram! :D

Nu pot să nu mă mândresc cu ea, aici am purtat-o într-o tură ulterioară pe care am făcut-o la final de august în Făgăraș:

După ce am cumpărat bluza vieții, mi-a pierit total cheful de magazine, și am început să ne plimbăm prin oraș. De fapt nici nu știu cum de am avut atâta răbdare să mă uit prin așa multe (probabil curiozitatea), pentru că nu sunt deloc cu shoppingul, mă disperă teribil plimbatul din magazin în magazin.

Plimbarea ce a urmat mi-a plăcut însă și mai mult. Acum 2 ani nu am avut timp să explorăm deloc orașul, dar acum nu ne-a grăbit nimic. Unde mai pui că în Chamonix a ieșit și soarele, sus însă norii rămânând.

Chamonix este o stațiune puternic urbanizată, cu hoteluri mari, magazine, restaurante și unele străzi pietonale lărgite, însă multe clădiri încă păstrează arhitectura montană specifică, care contribuie enorm la spiritul alpin al stațiunii, și dacă explorezi suficient, găsești și vreo 2 străduțe înguste și pitorești unde mai poți să-ți faci o idee cum arăta locul acum 100-200 de ani. Mi-a plăcut la nebunie mica zonă pietonală dintre cele două poduri peste Arve (cel pietonal, acoperit, și cel rutier, care duce spre Place du Mont Blanc).

O idee despre vremurile apuse ne putem face și din frescele excepționaleamplasate pe diverși pereți din stațiune. Cea mai impresionantă (după părere mea) se găsește pe strada cu magazine Rue du Docteur Paccard și este cea care reconstituie intrarea în Bureau de la Compagnie des Guides în fața căreia stau 5 ghizi de seamă. Compania de ghizi din Chamonix Mont Blanc este prima companie de ghizi din lume și a fost înființată la 1821, la 35 de ani de la prima ascensiune.

Toate frescele au fost realizate prin pictare pe pânză în studio, și apoi aplicare pe perete. La o studiere atentă a frescei cu ghizii, se poate vedea ușor o listă de prețuri de la anul 1900, care mi s-a părut extrem de interesantă:

Deci cam atât costa pe vremea aceea…

Și dacă tot vorbeam de prima ascensiune, la fel de impresionante sunt și cele 2 statui din Chamonix, foarte foarte interesante dacă mă întrebi pe mine. Una dintre ele înfățișează de fapt 2 persoane, și este cea mai faimoasă, datorită lui Balmat care arată cu degetul spre Mont Blanc. A doua persoană de lângă el nu este Paccard, omul alături de care a reușit să facă în 1786 prima ascensiune pe Mont Blanc, așa cum orice om normal la cap și-ar imagina, ci Horace-Benedict de Saussure (lui îi arată Mont Blancul cu degetul), finanțatorul expediției.

Saussure era un aristocrat, geologist, fizician și alpinist care, atunci când a vizitat Chamonix în 1760, a anunțat că oferă o recompensă primul om ce va urca prima dată pe Mont Blanc. A încercat și el o dată să urce în 1785, dar nu a reușit. Așa și acolo s-a născut alpinismul, iar Saussure este adesea numit fondatorul alpinismului. E o poveste impresionantă, care pe mulți alpiniști îi emoționează și pentru care această statuie înseamnă mai mult decât o sculptură de bronz nemișcată, urcată pe un piedestal de piatră. Iar la asta contribuie și poziția dramatică a lui Balmat, cu mâna întinsă și degetul arătător spre Mont Blanc, o poziție triumfătoare.

A doua statuie din Chamonix este cea care îl înfățișează pe Paccard, aflată nu departe de prima, stând singurel, așezat, orientat tot cu fața spre Mont Blanc, dar având doar ochii ridicați spre vârf, nu întreg capul. Această poziție nu mi s-a părut ciudată la prima vedere, totul pare întâmplător, nu? Dar acum că am scris negru pe alb aceste detalii…. parcă începe să mi se pară ciudat.

De ce anume Balmat și Paccard nu sunt înfățișați împreună ca o echipă și s-a ales această înfățișare separată, cu Balmat alături de Saussure... e un mister pentru mine. Până azi. Pentru că curiozitatea m-a împins să caut numaidecât răspunsul pe internet. Și povestea pe care am aflat-o e mai mult decât interesantă.

Așa cum se întâmplă și în ziua de azi, poveștile sunt adesea manipulate pentru a-l promova pe unul sau pe altul din diverse motive. Indiferent că este vorba de alpinism sau orice alt domeniu. Și din păcate, în 99% din cazuri cei promovați nu sunt cei care merită, sau în orice caz nu sunt SINGURII care merită laudele.

Cam așa s-a întâmplat și cu prima ascensiune a faimosului Mont Blanc, a cărei poveste a fost spusă în mod repetat și deliberat în așa fel încât să fie promovat un singur om (Balmat) și să îl elimine din ecuație pe însoțitorul său (Paccard).

Vinovatul pentru acest lucru a fost Marc-Theodore Bourrit, un alt alpinist care în 1784 încercase să urce și el pe Mont Blanc, împreună cu însuși Paccard. Fiind scriitor de meserie, ulterior a povestit despre ascensiunea de succes din 1786 denigrând rolul lui Paccard și promovându-l pe Balmat drept liderul mai curajos și mai antrenat. Dacă mă întrebați pe mine, probabil a făcut asta pentru că i-a fost teamă că lumea l-ar fi bănuit pe el ca fiind motivul pentru care ascensiunea lui cu Paccard din 1784 nu a avut succes, dar acum în 1786 Paccard a reușit cu Balmat. Judecând la rece, înlocuirea lui cu Balmat a fost singura diferență între cele două ascensiuni. Desigur asta e doar o presupunere de-a mea.

După ce a făcut asta, a continuat scriindu-i Regelui Sardiniei (zona Chamonix făcând parte la vremea aceea din Regatul Sardiniei), care pe baza celor scrise de el, l-a glorificat pe Balmat sub numele de ”Balmat le Mont Blanc”. Paccard nu s-a lăsat pus la pământ și a reacționat cerându-i lui Balmat să semneze o declarație prin care să nege versiunea spusă de Bourrit. Realitatea era de fapt una complet diferită, și anume că Paccard fusese liderul în echipa lor de doi, și că a fost primul care a ajuns pe vârf. Din păcate răul fusese deja făcut, și Balmat (în ciuda declarației pe care o semnase pentru Paccard), a continuat să se laude în mod orgolios privind rolul său în ascensiune, și din păcate Chamonix a ales să-l creadă pe el.

Versiunea greșită a evenimentelor a continuat să se perpetueze și în perioada următoare. Au fost scrise articole și cărți, inclusiv propria autobiografie a lui Balmat, care îl promovau pe Balmat în detrimentul lui Paccard. Astfel că nu este nicio surpriză că, la aniversarea de 100 de ani de la prima ascensiune, a fost amplasată acea statuie care îi înfățișează pe Balmat și Saussure, făcându-l pe Paccard să dispară pur și simplu din peisaj.

Abia încă 100 de ani mai târziu, în 1986, deci la 200 de ani de la prima ascensiune, a fost ridicată o a doua statuie de bronz pentru comemorarea lui Paccard, undeva la aprox. 150 de metri de cealaltă.

Acum că știm povestea această, este extrem de simplu să observăm diferența frapantă dintre cele două statui. Deși privește tot spre Mont Blanc, nu există niciun fel de triumf în poziția lui Paccard.

Chiar dacă în timp lucrurile au fost remediate și în prezent ambii sunt numiți împreună ca primii oameni care au ajuns pe Mont Blanc, majoritatea cărților, articolelor sau surselor de pe internet îl menționează în continuare pe Balmat primul și pe Paccard al doilea, deși Paccard a fost liderul și primul care a ajuns pe vârf. Pauză pentru a deplânge injustiția din lume.

După această paranteză istorică, să revenim acum la ziua noastră.

La ora 2 ne dădusem întâlnire la Maison de la Montagne (categoric clădirea mea preferată din Chamonix, încă de acum 2 ani) cu Monica, pentru că ea era în pauză de masă, dar pentru că e închis (tot pauză de masă), mergem toți 3 la o înghețată mai întâi. Yum! :D

Eglise St. Michel în stânga și Maison de la Montagne în dreapta

Reveniți înapoi la ora 14:30, Monica intră ca la ea acasă în Maison de la Montagne (doar a lucrat aici o grămadă de ani în trecut și cunoaște pe toată lumea) și ne face o mică surpriză și ne arată o cameră ”secretă”. E încăperea unde ghizii de la Compagnie des Guides de Chamonix se întâlnesc în fiecare seară la  ora 19 și împart clienții între ei. Pe o tablă sunt înscriși toți, sunt notați diferit în funcție de haute montagne sau moyene montagne, și pe baza ei se face împărțirea. Cooool! :)

Tot în Maison de la Montagne la etajul 2 se află harta în relief a masivului și biroul de unde se pot lua informații despre orice ține de ascensiunile din zonă. De data asta fiindcă deja studiasem harta acum 3 zile, atenția mi-a fost atrasă de un detaliu de pe un perete mai ușor de ratat, și anume evoluția colțarilor. Deși știam bineînțeles cum arată colțarii din ziua de azi, și că primele variante nu erau niște colțari ci mai degrabă niște ținte care se băteau în talpa bocancului, despre soluțiile intermediare nu știam mare lucru, și m-am bucurat să le văd expuse pe toate în succesiunea aceasta, ca un om care se ridică de la poziția maimuței până la homo sapiens.

Erau amplasate undeva sus și erau greu de pozat, așadar mi-a ieșit foarte prost, scuze…

Un alt amănunt EXTREM de important pentru alpiniști începători este că Maison de la Montagne organizează în fiecare an cursuri intensive de 1 zi GRATUITE pentru a învăța tehnicile de deplasare pe ghețar, salvare din crevasă, etc. Aceste cursuri sunt EXCELENTE și ai ocazia să înveți de la cei mai buni, de la ghizi din Chamonix. Așadar dacă printre voi se numără persoane care au de gând să urce vreodată pe Mont Blanc sau vârfuri similare, recomand din suflet să facă mai întâi un astfel de curs. E bine să faceți un curs și în România, desigur (Marian Anghel sau Teodor Tulpan), însă noi în țară nu avem ghețari și nici crevase, astfel că orice practică pe teren care nu seamănă cu realitatea este insuficientă.

Sunt o grămadă de oameni care urcă pe Mont Blanc și nu numai că nu știu să folosească un scripete sau să facă o ancoră în zăpadă, dar nici măcar nu au la ei așa ceva, oameni care încearcă să urce pe Mont Blanc dar nu au văzut niciodată un ghețar sau o crevasă, și se sperie când le văd prima dată, chiar dacă au făcut curs de alpinism hivernal în România. Nu faceți așa ceva! Profitați la maxim de orice vi se oferă, mai ales dacă e gratis și de la unii dintre cei mai buni ghizi din lume!! Mi se pare o ocazie absolut fantastică! Singurul lucru care trebuie plătit este desigur transportul. Cursul se face undeva unde sunt crevase, desigur, așadar transportul se face fie pe cablu, fie cu tren cu cremalieră, în funcție de locația stabilită la momentul respectiv.

Singurul minus al acestor cursuri este că locurile se ocupă, în mod evident, extrem de rapid, așadar trebuie să fiți pe fază.

Sfatul meu este să contactați în primăvară Office de Haute Montagne (ohm-info@chamoniarde.com)și să-i întrebați dacă au stabilit deja sau când vor stabili programul pentru Journees Securite (Safety trainig days) pentru vara ce vine și cum puteți să vă asigurați că primiți la timp informațiile ca să vă puteți înscrie rapid.

Anul aceste de exemplu s-au ținut în fiecare săptămână, sâmbătă sau marți, în iulie și august (mai exact se observă pe poster).

Revenind din nou la oile noastre :)

După ce ne-am luat la revedere de la Maison de la Montagne, pauza de masă a Monicăi e pe sfârșite, așa că ne despărțim, și noi ne îndreptăm per pedes spre hotel, fiindcă spa-ul se închide la 20 și vrem să profităm o oră – două de el, înainte să ne revedem cu Monica și Cecile (prietena ei de la Hotel LHeliopic) la ora 19.

Hotelul este fix lângă telecabina Aiguille du Midi și camera pe care am primit-o are balconul chiar spre stația telecabinei. Încerc să mă abțin să mă arunc în pat și să trag mai întâi un pic de somn, așa că mă arunc mai degrabă în duș. Îîîîîîn sfârșit o baie normală (și mai mult decât atât) după atâtea nopți de grupuri sanitare de camping! Ce repede se uită confortul și cât de mult îl apreciezi după ce îți lipsește, și se pare că ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap :))))

Curați ca lacrima coborâm în final la spa. Nu este un centru foarte mare, dar de ajuns cât să te poți relaxa. Pe lângă piscină mai este un jacuzzi (care era cam ocupat, damn), un hamamm, un tepidarium, o saună și o nebunie din aia cu gheață pe care nu le-am încercat, pentru că nu sunt fan, dar Cristi s-a distrat un pic cu ele. Eu, după câteva ture de bazin, am ieșit floeșc fleoșc și am ocupat unul din leagănele atât de relaxante de lângă piscină, și acolo am prins rădăcini și am meditat la nemurirea sufletului cel puțin o oră, în care cred că am și ațipit un pic. Aaaah, this is the life.

Când am văzut că ora 19 se apropie, ne-am luat la revedere de la spa și am mers înapoi în cameră pentru încă un duș și apoi am coborât la întâlnirea cu fetele :)

Ca și Monica, Cecile e o tipă super faină, o franțuzoaică foarte drăguță cu care am făcut click din prima. Ne-a făcut un tur al hotelului în care am văzut o sală de conferință, o cameră superioară și restaurantul, și ne-a povestit despre lucrurile frumoase și unice pe care au încercat (și au reușit!) să le facă cu hotelul.

Apoi Monica ne-a invitat la ea acasă pentru o cină între prieteni, așa că am sărit în mașină și am condus un pic până la ea în apropiere de Argentiere. Acolo, era să mă fac cu o pisică, nu de alta dar când am văzut-o în pragul unei uși deschise, am rămas mască de cât de frumoasă și pufoasă era. Proprietarul, un spaniol foarte simpatic, mi-a zis pe loc că mi-o dă dacă o vreau :))) Dacă n-aș fi alergică, până acum cred că aș fi adunat în viața mea vreo 300 de mâțe și tot atâția căței. Dumnezeu mi-a dat alergia asta ca să mă salveze de propria persoană! :))))

Despre cina pregătită la Monica, nici n-am cuvinte… un quiche așa de bun nu am mai mâncat niciodată, iar felul 2 a fost la fel de delicios. Monica, după ce revii din America TE ROOOOG dă-mi rețeta pentru quiche, că mor aicea, numai la el mă gândesc de când am fost la tine! :P

Din păcate după masă a venit și clipa despărțirii. Mâine dimineață plecăm din Chamonix (snif snif) așa că după câte o îmbrățișare pentru Monica din partea amândurora, ne întoarcem în Chamonix, unde dormim ca niște bebeluși cufundați în așternuturile moi și pilota pufoasă.

Va urma.


Pentru a vedea galeria foto: click pe prima poză şi apoi le puteţi frunzări cu scroll, la dimensiune mare.


Aparat foto: Sony Alpha a6000 (ILCE-6000) + obiectiv 16-50


Utile:

În afară de cele două ponturi din jurnal, pentru cei interesaţi de ascensiunea pe Mont Blanc, am scanat acest pliant de la Maison de la Montagne; citiţi cu atenţie, conţine informaţii foarte utile:

Ruta normală spre Mont Blanc (via Gouter):

9 comentarii:

  1. Foarte multe detalii in articolul tau; o sa-l mai citesc de cateva ori; m-am amuzat cu “bluza vietii” ;-) de acord cu tine referitor la manipularile pentru a-l promova pe unul sau pe altul (in toate domeniile cred ca se practica si nu e corect); foarte bun sfatul tau referitor la cursuri; cred ca se pot intampla multe accidente (minore sau nu) daca nu ai un minim de cunostinte pentru deplasarea pe ghetar.

  2. Excelent articol. Felicitări! Fotografiile sunt de excepţie! În iulie când am poposit şi eu la Chamonix am prins o vreme ploioasă şi din păcate nu am putut urca cu telecabina. Drept urmare m-am delectat acum cu fotografiile tale minunate.

  3. Buna Alexandra,

    De cand nu am mai intrat pe blogul tau(ceea ce nu inseamna ca te-am uitat), i-ai schimbat si look-ul. Imi place tare mult!

    Fooarte frumoasa povestirea, peisajele, iar mancarea…arata demential!!!

    Bluza ta e foarte frumosa! Sa o porti sanatosa si la cat mai multe drumetii cu ea!
    Apropo, de o bluza, am si eu o poveste :)) Vara asta cand am fost la Paris, am vazut la o fata in metrou o bluza care mi-a placut foarte mult.
    Peste cateva ore, am gasit o bluza identica in vitrina unui boutique…Ete nah coinicidenta ;))

    Te imbratisez cu drag,
    Andrea

  4. Buna Alexandra,
    Felicitari in primul rand pentru blogul tau, se vede ca esti pasionata. :)
    Imi propun ca ajung anul acesta in Chamonix mai mult pentru o drumetie pe Mont Blanc…As vrea o iesire de o zi (urcat si corobat) cum ar fi la noi pe Jepii Mici-Vf Omu. Stii sa existe ceva de genul? Din cate am gasit eu sunt numai drumetii cu ghid de escalada Mont Blanc…
    Multumesc,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *